Concluzii după 12 zile cu autorulota

Am tot cochetat cu ideea de a închiria autorulotă iar pe final de vară am decis să mergem în Chamonix, Franța. Prețurile cazărilor din zonă pentru întârziați sunt foarte mari, găsisem prin iulie o cameră într-un apartament cu alte 3 camere la aprox. 300€ pe noapte la vreo 30km de Chamonix.

Am închiriat o rulotă Dethleffs JustGo 7055 DBL 2023, automată (șotia nu mai conduce manuală de aproape 20 de ani, iar deși eu am mai condus, pentru un drum așa lung tot e mai ușor pe automata). E făcută pe platformă de Ford.

Pe puncte:

  1. Mașina este mare. Foarte mare. Ca și cum ai o garsoniera in spate. Are o dinamică proprie. Se conduce cu permis categoria B, dar nu recomand așa mare din prima sau dacă șoferul principal nu a mai condus gabarit similar. În trecut am șofat și pe Ford Transit, și pe Citroen Jumper. Este altă dinamică a mașinii decât pe o Dacia Logan. Frânează mai greu, accelerează mai greu, curbele trebuie luate mult mai larg, mai ai 2m în sus de care trebuie să te ferești (panouri stradale, crengi de copaci etc.) drept urmare
  2. Soția nu s-a descurcat cu gabaritul, a condus numai vreo 30km
  3. Am fost pe B2 pe autostradă numai când aveam mult loc în spate până la următoarea mașina. Desigur, 170cp se simt și ai cu ce să depășești însă nu pleacă de la 100 la 130kmh ca o mașină normală
  4. Consumul crește exponențial cu viteza. Noi ne-am întors cu 11%. Viteza 100-110. La peste 130 consumul sărea în 15-17%
  5. Disconfortul creste exponențial cu viteza. La peste 100km/h începe să deranjeze “cutia” din spate. Vesela care zdrăngăne. Toate chestiile din spate care te fac să o lași mai încet
  6. Taxele de autostradă, vignetele – toate sunt mai mari la rulotă. Trecerea prin tunelul Mont Blanc este singura unde pot zice diferența: 54€ auto normal versus 71€ la rulotă. +32%.
  7. Autostrăzile din Italia nu sunt ieftine. Am dat pe două segmente de autostradă 80€ aproximativ 800km în total. Un simulator online zice că pentru auto normal ar fi 67€.
  8. În rulotă am avut toate condițiile necesare nouă: AC staționar, căldură, panou solar și inverter pentru telefon / laptop
  9. Aragazul a fost util pentru mic-dejun, mâncare simplă. Până și cei de la care am închiriat-o au insistat să nu se gătească chestii complicate (pește, cred ca mi-au zis de 10 ori să nu gătesc peste, cine dracu gătește pește în așa ceva) din cauză că se umple totul de grăsime. Nu are hotă, e dubios
  10. Patul a avut 190x150cm. Loc suficient pentru amândoi, salteaua confortabilă
  11. Dealul Negru și Valea Oltului le-am trecut cu brio asumându-mi statutul de TIR. Asta înseamnă că acolo unde se fac două benzi mă lăsam pe dreapta și îmi vedeam liniștit de drum. Nu am avut curaj să depășesc cu ea indiferent cât de liber a fost (nici nu am prins TIR să urce cu 20km/h)
  12. E mișto să dormi la răcoare, să nu stai panicat că vine ursul, să deschizi ochii și să vezi munții
  13. Cea mai bună cafea e aia pe care o face altul înainte să te trezești
  14. Costuri: 160€ pe zi, 100€ taxa de igienizare. Garanție 1000€. Vine cu full casco și vinietă de RO.
  15. Costuri neprevăzute: Adblue. Mașina consumă Adblue, i-am băgat o dată în Ungaria, apoi pe retur încă o dată pe la Sibiu câte 10l
  16. Imbecilitatea zilei: rezervorul mic. 70l. Absurd de mic pentru ceva pe care-l iei să mergi mult și bine. Pe retur am simțit că fac turul benzinăriilor (amândoi voiam să ajungem acasă). După un plin range-ul afișat era de 570-590km. Nu am scăzut sub 100km până să alimentăm

Dacă aveți curiozități, întrebări, nedumeriri pe subiect lăsați în comentarii și încerc să vă răspund.

 

autorulota

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

62 comentarii

  1. Cum e cu toaleta ? Are o limita prestabilita la număr de utilizări după care trebuie golita ? Care e mecanismul de curățare? Mulțumesc.

    Comentariu apreciat.825
    • in teorie, substanța/pastila pe care o bagi in rezervorul toaletei, actioneaza 2-3 zile. capacitatea rezervorului are in jur de 15-20 litri, depinde de rulota/autorulota. pentru o familie de 4 persoane, 2 adulti + 2 copii, eu zic ca duce 2-3 zile lejer. mai facem pipi si la copacel. atentie la hartia igienica… e speciala.

      in campinguri, exista locuri special amenajate unde se goleste si spala rezervorul. din cauza pastilei / substanței pe care o bagi in vas, nu miroase nimic. totul se transforma intr-o zeama verde/albastruie. am vazut in unele campinguri din franta si automate de curatat rezervorul… bagi 2€ si rezervorul plin intr-o cutie si o scoti curata si parfumata. n-am testat, lumea statea la coada.

      Comentariu apreciat.500
    • are doua rezervoare de apa: apa gri si apa neagra.
      cel de apa gri are un robinet pe care-l deschizi si exista locuri special amenajate pentru colectare. curge de sub rulota. acest rezervor colecteaza apa de la chiuvete si dus.
      cel pentru wc este un rezervor cu o capacitate limitata, se scoate si se arunca tot in locuri special amenajate (sau la wc-ul campingului).

      221
    • @designeru – mersi, ai zis mai bine

      60
  2. 12 zile din care 4 pe drum sau fara alea de pe drum?
    Altfel pot spune ca imi voi lua ruluta doar cand ma pensionez si statul la rulota nu prea ma frezeaza. nu e un hobby care sa-mi faca cu ochiul, vad mai mult utilitatea unui minivan transformat in camper decat a unui mini yacht pe roti
    Altfel sa va fie de bine, fiecare face ce vrea cu timpul disponibil

    Indecis. Tu ce zici?2839
    • poate ca ne-am dus cam departe insa pentru noi a fost si drumul parte din distractie.

      Comentariu apreciat.321
    • @NIX, exista RV-uri pentru toate gusturile, de la VW transporter convertit, la dube mari gen Ford Transit si pana la autobuze. Uncle sunt modificate si ptr off-road.

      60
  3. Bravo! Cred ca e frumos, mi-ar placea experienta. Dar nu o sa incerc prea curand, mi se pare mult prea scump. Adica am banii astia, dar sunt prea parcimonios ca sa ii cheltui asa.

    Comentariu apreciat.3913
  4. Daca erau 20 zile ma gandeam ca esti Nelu C.

    173
  5. Salut. Si eu am avut in cap sa face ceva de genul Turul Europei insa dupa niste calcule mai aprofundate am renuntat. Ca motive principale: dependenta de campinguri de rulote, am inteles ca nu poti parca unde vrei tu ci doar in zone speciale. Costul intr-un astfel de camping variaza de la tara la tara dar adaugat la costul rulotei face ca totul sa fie mai scump. Din zvonuri am inteles ca este si destul de periculos, mai ales daca nu pleci in gasca si nu parchezi in zone pazite.

    Comentariu apreciat.466
    • Si sa nu uit: banuiesc ca nu poti intra cu rulota in orasele mari, trebuie sa o lasi undeva la niste km, sau zeci de km si sa mergi sa vizitezi cu mijloace de transport in comun. Sau cu bicla daca ai biciclete cu tine. Poti confirma?

      Comentariu apreciat.341
    • Iesi mai ieftin cu rulota doar in anumite situatii cum a zis si autorul de zone in care cazarile sunt foarte scumpe sau daca vrei sa stai in mai multe locuri. Eu am bugetat o excursie prin Norvegia si ieseam mai ieftin cu zbor + inchiriat autorulota de acolo decat hoteluri + inchiriat masina.

      Campezi doar in zone special amenajate, altfel risti amenda si bataie.

      N-o sa intri in centrul Romei cu autorulota, cauti parcare si de acolo transport in comun, bicicleta, taxi, pe jos etc.

      Comentariu apreciat.343
    • @ev21: Am fost acum în iulie în Norvegia cu mașină mică, am stat doar în airbnb-uri, și media la cazări a fost de 130 de euro pe noapte pentru 4 persoane. Inclusiv Oslo. Cazări luate cu 4-5 zile înainte. Nu ai cum să ieși mai ieftin cu autorulotă închiriată.

      Da, dacă vrei hoteluri ieși mai scump. Dar nu cred că cineva care ar merge cu autorulota ar strâmba din nas la un apartament de 2 camere pe airbnb.

      Comentariu apreciat.520
    • @mario – am auzit si eu ca in tarile nordice e destul de stricta treaba cu ele si ca intr-adevar nu o poti lasa oriunde. noi in drumurile noastre am vazut in toate felurile – si in padure lasate, si pe marginea drumului etc
      @ev21 – da, riscul sa te praduiasca creste exponential cu zona in care te afli

      160
    • @neaorin: se vede ca a crescut inflatia. In 2018 am rezolvat cu o medie de 70 de euro pe noapte 4 persoane. Suedia, Finlanda, Norvegia. Norvegia a ridicat media.

      Doar ca nu am fost pentru orase si avand masina ne cazam in functie de pret si astfel fost mai ieftin.

      31
  6. Ma bate gandu sa inchiriez una sa dau un traseu prin Romania ,pe toata granita.

    Pentru campari,ati facut rezervari din timp? Sau direct la locatii? Cam cati km ati facut?
    Total combustibil?

    Placut surprins sa vad ieri dimineata vreo 20-25 de rulote pe drumul de la Deva la Arad. In principal straini.

    213
    • Cum e cu toaleta. La cat timp o golesti, pute sau nu. Cum e cu dusul. Poti face 2 dusuri pe zi? Nu ne ai zis mai nimic utilitar. Cred ca ati mers cu rulota si ati dormit la hotel :))

      127
    • pe tur am mers via Geneva, aprox. 2150km, pe retur am luat-o prin tunel si a fost mai scurt, aprox. 2000km.
      campingul l-am luat cu cateva saptamani inainte, am rezervat insa 100% era loc si daca veneam direct acolo. noi am ales sa ne rezervam ca sa scapam de o grija.

      92
    • @jesus – lasa ca mai si discutam, imi e greu si mie sa anticipez pe fiecare ce-l intereseaza.
      Are un rezervor de apa de 100l. Din acest rezervor primesti apa: la chiuveta, la dus, sa tragi apa la WC. Ca orice resursa limitata, trebuie gestionata. Daca tragi apa de 12 ori dupa un pipi, ramai fara apa. Daca speli o nectarina cu 2l de apa, ramai fara apa. Samd.
      Are un „senzor” care-ti zice cata apa mai ai: 100%, 75%, 50% si 25%. Nu am ramas fara apa, are o duza in exterior pe unde o poti alimenta cu apa de la furtun si bagam cand ajungea la 25%. Avea in dotare o rola de furtun (cred ca) 20m, mai mult decat suficient sa bagam apa in ea.
      Am folosit un detergent pentru camping de la sea to summit pentru ca nu este nevoie de atat de multa apa sa-l clatesti (personal nu suport sa raman cu gel de dus pe mine, trebuie sa ma clatesc mult si bine sa dau jos nivea sau alte geluri de dus).
      Chiar si acest detergent in rezervorul de apa gri am ales sa golim rezervorul de apa gri in zona special amendajata (era un carrefour in apropiete unde puteai face asta). Semnul rutier pentru unde poti face asta este: https://static.wixstatic.com/media/12fafb_072f4a6791104fd59009ab288f33b13e~mv2.gif
      In camping am avut bucatarie unde am spalat cu detergent uzual.

      90
    • Nu merita man turul tarii in asa ceva. La 300 de lei gasesti cazari decente cam la toate obiectivele si zonele interesante. Rulota e cand vrei sa mergi in zone doar de mers cu cortul dar nu vrei sa te caci in tufisuri sau in Europa in zone scumpe.

      121
    • In Romania inca merge campat cam pe unde te taie capul. Exista o aplicatie, se cheama Park4Night si gasesti acolo locuri de campare on si off camping.

      Toaleta e fix cat un troller mediu. Primesti la inchiriere cateva suluri de hartie igienica speciala si niste solutie sau tablete (ca alea de bagat in masina de spalat rufe sau vase). Specialitatea hartiei igienice e sa se topeasca in contact cu apa, iar solutia/pastilela descompune „grosul” si previne mirosul.
      Se poate folosi si hartie igienica obisnuita, doar ca e mai complicat la golire, in special daca e folosita de cineva care foloseste 1 sul de hartie la 3 drumuri la buda.
      Legat de cat tine, la 4 persoane ar trebui sa tina minim 2 zile, cu atentie probabil si 3-4. Secretul e sa nu tragi apa in exces. In principiu ar trebui un flush mic inainte sa te apuci de treaba, cat sa previ lipirea de peretii vasului. Apoi folosit cat mai putina hartie igienica pentru sters, pus capacul, deschisa trapa sa cada rezutatul muncii in fosa, inchisa trapa, dat cu peria pentru indepartat eventuale resturi, inca un flush micut si gata. In total cred ca ar trebui sa fie consumati 3-400 ml de apa maxim.

      Legat de golire, avem golirea apei gri (apa de la chiuvete si dus) si apa neagra (fosa). In campinguri exista zone separate pentru apa gri si apa neagra. La nevoie apa gri o deversezi in orice canalizare, iar apa neagra o iei cu tine intr-o toaleta si o versi, apoi clatesti si e good to go. Exista inclusiv fose cu roti, exact ca trollerele.

      Daca va intereseaza un concediu cu autorulota si nu ati mai incercat pana acum scadeti din start 2 zile, iar ca distanta calculati-va in prima faza 300 km/zi.
      Preferabil ar fi ca masina sa aiba minim 130 de cai (cam toate au, dar fiti atenti), iar daca e cu alcov (cozoroc peste cabina) macar 150 de cai.

      La preluare verificati toate sistemele: lumini, instalatie de gaz, instalatie de apa, trape si geamuri (deschideti-le pe toate, verificati jaluzelele si plasele de tantari), mecanismele de inchidere si blocare pentru usi (nu doar usile de acces, ci si usile de la dulapuri/sertare). Mai verificati si inventarul obiectelor si musai sa aveti:
      – cablu de racordat la curent in camping, preferabil si un prelungitor de 10 metri sau mai mult.
      – cheie pentru desfacut butelie
      – cheie pentru marchiza si fiti atenti la cum se opereaza marchiza
      – cheie pentru deschis rezervorul de apa gri

      Sper ca n-am uitat nimic, mai citesc si mai adaug daca imi mai amintesc ceva

      Comentariu apreciat.291
  7. Am fost cu autorulota. Fain sa dormi pe malul marii. Dar zgomotul din ea, la 100kmh e infernal. Si nu poti campa decat la marginea oraselor. De acolo, taxiul iese din calcul pentru ca e infernal de scump. De atunci, am preferat cu masina mica…

    233
    • Dacă tot mergi cu autorulota merită să cari și două biciclete după tine, ca să ajungi ușor în oraș.

      Am fost într-un tur prin țările nordice vara asta (cu mașină mică) și 70 la sută din autorulote cărau biciclete.

      144
    • @neadorin – am stat la vreo 7km de orasul unde-am avut cea mai multa treaba, bicicletele ar fi fost extraordinare insa mi-a fost frica sa le pun in spate, rackul ala nu avea niciun sistem antifurt iar ce antifurturi am eu… nu am incredere ca ar fi facut fata prin parcarile din italia :))

      130
  8. Pe lângă cei 160 de euro/zi pentru mașină mai adaugi plata pentru camping și cred că ajungi pe la 200. La preturile astea nu e de mirare că unele firme românești de închiriat autorulote au dat faliment.

    Comentariu apreciat.353
  9. Am bagat si eu acu ceva ani cu un VW Grand California 600.
    Diesel, 2l, cutie automata minunata cu vreo 8 viteze.
    Alerga bine dupa ce o porneam din loc.

    Numarul 2 in ea n-am dat, doar pipi si dus.

    Patul de sus pentru un adult aduce la pachet cucuie. Ala in spate era decent.
    Incalzirea mergea perfect, diesel, electric si mixt puteai alege. Izolata bine.

    Era noua cand am avut-o io inchiriata, vreo 15.000 km, acu o vad ca are peste 200.000. Vad ca baietii aia cer aceiasi bani pe ea, not cool.
    Motorina am dat aproape 500 euro atunci pentru o saptamana, plus campinguri, plus plus plus.

    Nu m-as baga la cumparat nici la pensie, mai ales la mana doua.

    Comentariu apreciat.325
  10. Acum 4 ani, un amic vroia cu gasca lui sa viziteze Islanda, prin Feb/Martie, ca asa gasise niste zboruri ieftine. A avut mult timp pata pusa pe o autorulota (in 2 pers), inchiriata de acolo; din calcule iesea mult mai bine decat hotelurile de pe traseul dorit, insa din cauza frigului trebuia sa arda multa motorina pentru incalzire. N-a mai mers.

    Eu as incerca o autorulota in 3 (sotie & kiddo) insa nu ne-am gasit si alti prieteni dispusi sa mearga in paralel cu noi – ba prea dependenti de mancare preparata de altii, ba prea dependenti de o baie normala.

    Cred ca voi incerca prima experienta cu o rulota tractata, un pic mai ieftina la inchiriat, ceva traseu prin RO, sa prind senzatia.

    616
  11. O vacanta cu auto rulota e un fel de job part-time de șofer de tir, menajera, refugiat si traseista. Aia nu e vacanta, e o ambiție care iti da șansa sa te consideri aparte.

    Comentariu apreciat.13923
    • Nu intelegem noi, e misto cu autorulota

      Comentariu apreciat.487
    • Un rocker nu poate intelege cum se poate asculta pop ori unul din clasica-l bagi in rap si l-ai dinamitat.

      Nu toti vor la hotel, croaziera, etc.

      Am stat un pic pe margine si m-am uitat in jur, as zice ca-s mai decenti cei din rulote ca multi prin hoteluri sau croaziere.
      Oameni care pun mana si nu comenteaza, se murdaresc si zambesc, poate nu-i intelegi tu dar au si ei loc si-s bine.

      Comentariu apreciat.825
    • > Aia nu e vacanta,

      Ba cat romanism. Mie nu-mi place x, deci aia nu e x. Partidul te vrea la all inclusive.

      Comentariu apreciat.314
    • Rulota nu este ca sa bifezi Palatul de iarnă din Leningrad imediat după Peleș și apoi fuga la Helsingborg…

      50
  12. 12 zile si ai pus o singura poza din spate. Pune mai multe sa vedem cat de mare e si cum e la interior.

    Comentariu apreciat.370
  13. Pentru cei carora conditiile de camping li se par cool, cred ca e o optiune excelenta.
    Vad de vreo 2 ani pe drumurile europei o explozie de astfel de vehicule. La mine pe insula e invazie de RVuri, deasemenea.

    RV nu este pentru cei care doresc o vacanta low cost pentru ca nu este asa ceva.
    Doar chiria si costul campingului se ridica la 170-220€/zi. Combustibil, taxe de drum, curent toate sunt mult mai scumpe decat la un turism. Stresul sa gasesti loc de deversare pt apele gri si negre.
    Am studiat indelung mai multe modele pe viu dar nu am calatorit cu RV. Am calatorit insa cu barca. Conditiile par similare, ba chiar pe barca ai mai mult loc de la 42 ft in sus.
    Traitul in conditiile astea nu e pentru oricine. Mie imi place spatiul si confortul. Dupa o sapt intr-o cusca din asta imi vine sa ii dau foc si sa sar peste bord (la barca). Dar, de gustibus…

    Pe masura ce creste numarul (si dimensiunile) RVs pe soselele Europei, creste si numarul de imbecili care le conduc.
    Autorul zice ff bine. Pentru un soferica de turism condusul unui RV necesita adaptare, ratiune, ponderare si foooarte multa grija.
    Era sa-l scot pe geam si sa-l calc in picioare vara asta pe un olandez de fata cu nevasta-sa cand se avantase cu un ditai autobuzul pe serpentinele pasului Jaufen-Giovo venind lansat in curba fara vizibilitate, in coborare, iesit 3/4 pe sensul opus unde urcam eu cu mobra. Si n-a fost deloc o situatie singulara pentru mine vara asta. Au mai fost si alti mesteri d-astia cu ditai RVul.
    Daca nu aveti macar putina experienta cu condus gabarite mai mari decat al unui SUV mare, incercati sa va obisnuiti treptat, sa aveti pe cineva care sa va ghideze, etc, sa nu iesiti de pe B1 decat daca e absolut necesar, sa va asigurati permanent, sa tineti marginea din dreapta a benzii, in special in curbe.

    Altfel, ca si la barci, sunt de parere ca pentru cei care prefera genul asta de turism ownershipul este cea mai proasta optiune iar inchirierea cea mai buna.
    In vest sunt parcuri auto cu zeci de mii de astfel de vehicule, plenty of choice. Zburati pana undeva in centrul Europei la un astfel de parc (D, I, A, F, etc), inchiriati si dati-i bice.
    Daca e ceva ce nu merita este traversarea Europei dinspre si pana in Romania la volanul unei astfel de dihanii.
    Zburati ieftin si luati-o de undeva din centrul Europei, veti economisi bani si mult mai important ca banii, timp, adica zile de vacanta pe care nu vrei sa le arzi prosteste pe drumuri est europene.

    Comentariu apreciat.282
  14. Presupun ca nu o sa mai repeti experienta :) ?

    141
  15. Am avut si eu niste vise cu rulota, apoi m-am documentat mai bine si am ajuns la concluzia ca sunt prea sarac sa imi iau lucruri ieftine.

    Si ca tot mai bine e la hotel, cu mic dejun inclus si atractiile in apropiere, fara complicatii.

    210
  16. salut,

    poti te rog sa-mi spui de unde ai închiriat-o, eventual in mesaj privat daca nu e de acord stăpânul la blog.

    21
  17. Mai bine te duceai la lacul Sfanta Ana. Erai mai castigat.

    57
  18. Mersul cu casa dupa tine e un mod de viata. Din pacate pentru anii acestia, partea ieftina a rulotismului s-a incheiat. Undeva prin anii ’90 -2000 era fain sa vezi Europa la un pret mic. Azi… Inca la noi e ok sa dormi pe marginea raului, nu prea se dau spargeri in varf de munte. In vest esti limitat mult la partea de a parca off. Dar off, esti cu necesitatile la copac. Multi viziteaza Turcia/Asia sau Est (acum e razboi).
    Recomand vizionarea episodului in care cei 3 britanici simpatici de la Top Gear, au dat-o cu mucii in fasole in camping :)). Iar apoi vedeti daca va incadrati sau ba.

    81
  19. „să nu stai panicat că vine ursul”

    Fals. Ursul tot vine, dar n-are deget opozabil, aşa că nu poate deschide uşa rulotei. La cort îi e mai simplu că bagă gheruța în orificiul ăla de la fermoar şi mi ți-l trage în sus.

    81
  20. Maximul de ”aroganță” l-am văzut în AU, prin 2010, într-un camping pe lângă Wolfgangsee. Lasă că unii au și biciclete, era o rulotă uriașă cu un fel de mini-car înăuntru, se duceau în orașele mici din jur cu ea. M-a fascinat mai mult faptul că oameni care-și permiteau sumele alea de bani își făceau vacanțele într-un camping. Tot atunci, în seara în care a venit o furtună și noi ne-am refugiat în mașină privind cortul cum stătea să-și ia zborul, era liniștitor să te uiți la ei prin parbriz cum stăteau la căldurică, cu TV cu satelit, probabil un ceiuț cald pe plită, întinși pe paturi confortabile.

    130
  21. cazarea scumpa, dar si campingul e aproape cat cazarea

    50
  22. Ca si costuri merita de la 2 copii in sus.

    30
  23. de inaltime mi-e frica, ca iau toate semnele cu ea si copacii.
    ca sa va dati seama, m-am dus la decathlon sa iau o bicicleta, am bagat masina in parcarea subterana, am cumparat bicicleta, am montat-o pe masina (m-am chinuit ceva ca era sa-mi dau cu ea in cap) si cand m-am suit in masina sa plec mi-am dat seama ca nu pot sa ies cu bicla pe masina. da-i si demonteaz-o si remonteaz-o afara.
    cred ca as intra cu rulota in toate locurile stramte fara sa-mi dau seama :)

    100
  24. Totul este relativ…
    Am amici care pleaca 1-2-3 saptamani in excursie cu un VW Caddy, adaptat pentru dormit. Nevoi la benzinarii. Dus uneori la benzinarii, uneori de la dus portabil, uneori in rau/lac…
    Oamenii sunt montaniarzi hard-core.
    Mai stiu pe cineva cu un 4×4 FOARTE capabil, adaptat cu pat, mini aragaz, sirroco, etc. A prins si temperaturi de -30 prin munti. Singura problema – a inghetat motorina pe conducta, dar asta nu a afectat sistemul de incalzire pentru ca e complet separat de masina.
    Sa te trezesti undeva la dracu in praznic, sus in munti, cu niste privelisti de-ti dau lacrimile… priceless.

    16
    • pentru unii e ok sa le inghete mucii in zda muntelui.
      pentru altii e ok sa doarma numai la 5 stele.
      suntem diferiti iar asta e absolut minunat.

      190
  25. Cat a costat asigurarea pentru ea pe perioada sau pe zi? De care asigurare a fost?

    (Intreb pt ca prin Franta si Belgia asigurarile pe 10-15 zile erau obscene acum cativa ani chiar cu franciza.)

    00
  26. O singură chestie aș avea să-ți zic.
    La punctul 11, nu doar tirurile trebuie să se bage pe banda 1 ci toată lumea. Doar dacă depășești intri pe banda 2. Valabil pe absolut orice drum din lumea aceasta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile