concediu pe credit

Asta e noua şi geniala scornire a băncilor.
Fă-ti concediul făra griji, luând un credit de la noi!

Am trecut pe la dex ca să văd ce se mai zice despre aceste două cuvinte şi n-am găsit nimic relevant. Concediul e întreruperea muncii, iar creditul e împrumutul de bani. Aşadar, intrerupi producţia ca să împrumuţi bani şi să pleci la odihnă.

În orice colţ civilizat al lumii, pleci în concediu acolo unde poţi. Unde ai bani. Ai bani de Noua Caledonie? Acolo te duci! Ai bani de Olăneşti? Bun, pădurea de langa vila lu Nea Nicu te aşteaptă! Eşti baştan şi ai bani de Mamaia sau de Valea Prahovei, bagă mare nenicule! Eşti sărac şi mergi la Nisipuri sau Corfu? Asta e, n-a murit nimeni.

Mie îmi scapa logica creditului pentru concediu. Cum îmi scapă logica creditului pentru cumpărături. Pleci unde îţi permiti. Nu îţi iei un credit ca să te porţi 2 săptămâni ca un nabab şi după aia să platesti la el restul anului. Nu?

Ştiu că greşesc. Ştiu că românii îşi cumpără telefoane bengoase în rate, maşini puternice în leasing, aparate foto pe credit şi alte minuni. E apogeul societăţii de consum. E raiul oamenilor care au suferit în comunism că n-au avut nimic niciodată, în afară de frigiderul Fram şi cutia de chibrit.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. Pentru ca romanul are o viata de kkt si vrea si el pt 2 saptamani sa se simta ca niste oameni normali.
    Multi nu au bani sa plece nicaieri, si nu se imprumuta sa plece in Noua Caledonie ci doar sa la o statiune jegoasa.
    Au doar o viata, sunt dispusi sa munceasca din greu pentru as acoperi aceasta evadare.

    00
  2. „…masini puternice in leasing…” sa stii ca leasing-ul este si o metoda de optimizare financiara, fiscala a unei firme…

    00
  3. fii serios zoso, criza asta financiara a fost declansata tocmai de faptul ca in colturile civilizate ale lumii (daca bagam america acolo) s-au dat credite la oameni care nu si le permiteau. si nu (doar) fleacuri de credite pentru concedii ci credite ipotecare.
    dar ne indreptam si noi in directia aia. pana la apogeu mai e.

    00
  4. In Oradea mai nou am vazut si ochelari in rate. Clar…

    00
  5. „Ştiu că românii îşi cumpără telefoane bengoase în rate, maşini puternice în leasing, aparate foto pe credit şi alte minuni. E apogeul societăţii de consum. E raiul oamenilor care au suferit în comunism că n-au avut nimic niciodată, în afară de frigiderul Fram şi cutia de chibrit.” mare adevar ai zis.unii oameni cheltuie aiurea si intra intr un cerc vicios al datoriilor.nu degeaba 2 din 5 romani cu credit sunt aproape ingropati in datorii

    00
  6. cam nasol ca oricum dupa ce te intorci din concediu esti un pic ‘cutremurat’ financiar, daramite daca mai ai si credit de dat. dar precum a zis Mazgalizici, simti nevoia sa mai schimbi decorul si sa iesi din rutina, macar pentru 2 saptamani.

    00
  7. Daca facem un calcul e mai ieftin 1 saptamana la Barcelona decat una la Mamaia …asa ca faza ca pleci unde iti permiti nu mai tine…ca ai de ales …ori n-ai bani si nu te duci ori te duci in vest caci oricum e mai ieftin ca la noi.

    00
  8. E talentul romanului sa se lafaie in vacante scumpe, sa isi ia masini de peste 30K sau mobile de 1K…si dupa sa plateasca la ele pana ii vine rau…ne e caracteristic!

    ps. interesant logo-ul :)

    00
  9. decat sa fac credite pentru diverse produse, prefer sa ma gandesc de 3 ori daca, chiar am nevoie de ele si abia apoi ma apuc sa strang bani si dupa 3-4 luni le pot cumpara cu banii jos si la preturi cu 30% mai mici.

    singurul bun pentru care as plati pntru o perioada mai mare de timp ar fi o casa, in rest …. prefer varianta cu 3-4 luni.

    La urma urmei intai utilul si apoi stilul

    00
  10. o sa apara si credite pentru bamboo ori alte cluburi de noapte? banuiesc ca ar fi spre deliciul cocalarilor lingai

    00
  11. lumea pur si simplu nu mai stie sa faca economii, daca faci economii ca sa iti iei ceva care pe moment nu ti-l permiti esti aratat cu degetul, esti sarantoc.

    Eu am auzit prima data de oameni care nu pleaca in vacanta ca au nevoie de bani si lucreaza a fost inafara romaniei. In romania se pleaca in vacanta fie ca ai de lucru sau nu.

    00
  12. stupid fucks… multi si prosti… tre sa traim si noi astilalti intregi al minte cumva, nu?

    00
  13. Toată chestia cu concediul creditat constă tocmai în faptul că românul nu are bani de o vacanţă însorită în nu ştiu ce insulă greu de silabisit.

    00
  14. Zoso, dacă aparatul foto îl iei în scopuri profesionale, atunci cred că se merită împrumutul. Oricum, un credit nu înseamnă întotdeauna că nu-ţi permiţi un lucru. Poate să însemne că ai nevoie de bani ACUM şi tu îi faci peste trei luni.

    Dar am prins ideea: „Întinde-te cât îţi e plapuma! S-ar putea să fii mai fericit decât dacă te îndatorezi ca prostul ca să trăieşti ca-n filme.”

    00
  15. @motanes: stiu un tip care si-a luat aparat foto de 2.000€, obiective de nu stiu care, macbook pro, toate cu gandul ca o sa lucreze in fotografie. si plateste la ele de un an. si n-a scos mai mult de cateva sute de € de la nunti.

  16. NOU
    #16

    N-ai inteles nimic!
    Domne, omul munceste tot anul ca sa-si plateasca rata la masina si la casa, apoi, cand vine vara vede ca toti prietenii lui pleaca in Turcia si el e obosit mort, cu nevasta se culca pe apucate si ostenit si fara chef, de parinti sau socri s-a saturat si atunci VOILA
    banca il ajuta cu un credit pentru ODIHNA!
    Ai inteles?
    Si pleaca omul si se simte bine, iar cand vine se apuca de lucru cat poate, zi si noapte, ca sa plateasca ratele la masina, casa, si concediu.
    La vara viitoare e mai obosit, dar e ok ca a platit 80% din creditul luat pt concediul de anul trecut, masina zdroncane ca a futut-o prin toate gropile lu Videanu&co dar mai are de platit la ea 7 ani.
    E muci de oboseala, cu nevasta se culca numai ostenit si pe apucate, pe soacra-sa ii vine sa o omoare, la Tv il vede pe Becali la Nasul cum da plicuri cu bani la popor, drept care se enerveaza, fuge la banca si ia un credit suficient de mare sa isi plateasca cei 20% ramasi din creditul trecut si pleaca iarasi, in Bulgaria.

    E atat de simplu.

    00
  17. eu stiu pe cineva care si-a luat un peugeot 307 pe 10 ani, acum are 24 de ani tipul, pana la varsta de 34 o sa plateasca 1000 ron pe luna. bravo, morti ma-sii de familie, va intemeia o familie dupa terminarea ratelor :)

    00
  18. La noi inca este mentalitatea aia cu „sa se vada ca am” si asa ajungem la oameni cu BMW Seria 7 care pun benzina de 10 RON pentru ca dau 50% din salariu pe rata la masina si inca 50% pe rata la televizoare cu diagonala de 3m.

    00
  19. Zoso: „În orice col civilizat al lumii, pleci în concediu acolo unde poţi. Unde ai bani.

    Mie îmi scapă logica creditului pentru concediu. Cum îmi scapă logica creditului pentru cumpărături.

    E apogeul societăţii de consum. E raiul oamenilor care au suferit în comunism că n-au avut nimic niciodată, în afară de frigiderul Fram şi cutia de chibrit.”

    N-aş da vina pe doar pe românii care au suferit de comunism, etc… Eu cred că, într-adevăr, este doar ceea ce se cheamă „societatea de consum” peste tot în „ţările civilizate”: băncile şi societăţile de finanţare îţi oferă mai mulţi bani decât ar trebui; dar obiectul lor de activitate este să ofere bani celor care nu îi au disponibili, simplu, nu?
    Acelaşi fenomen îl văd si aici: te duci la magazin să-ţi cumperi ceva – vrei să-l iei în rate (uneori e mai avantajos, de exemplu este o „ofertă specială” de împrumut fără dobândă) şi aplici pentru un împrumut de 1000 de dolari; super, nu numa’ că ţi-l aprobă, ci îţi oferă 3000 de dolari! Şi dacă nu ştii când să te opreşti îi iei, că plasma aia sau home theatre-ul arată super, şi doar banca a zis că-ţi permiţi, nu?
    Plus, în multe cazuri, îţi poţi creşte împrumutul pentru casă (că între timp valoarea “de piaţă” a casei a crescut) ca să-ţi cumperi o maşină mai meseriaşă şi tot aşa, din împrumut în împrumut…
    Dacă mai arunci în ecuaţie şi goanna românului de a avea cel puţin la fel de mult ca vecinul (dar de preferat ceva mai “beton”) ai formula perfectă…

    00
  20. Creditele au fost faine. Acum nu mai sunt… :)

    00
  21. NOU
    #21

    Sa le dea FSM minte bancilor sa aiba destula prevedere si sa nu dea faliment. In rest, noi sa fim sanatosi si sa ne mutam in apartamente ieftine, luate la licitatie de la bancile cu debitori faliti. :D

    00
  22. Intre credit si munca voi alege intotdeauna a doua varianta…

    00
  23. Nu am inteles de ce ai zis ca in Corfu merg saracii… Preturile sunt duble, daca nu chiar triple, fata de Nisipuri :). Iar sa ajungi acolo… ohoo!! Distanta e de peste 1000 de km, fata de doar 250 km pana la nisipuri…

    Cat despre credite: Corect punctat! Romanul a ramas frustrat de pe vremea lui Ceasca

    00
  24. King for a day, fool for a lifetime.

    10
  25. NOU
    #25

    Corect … Romanu` viseaza bani , faima si putere… iar creditu` ii da putin din astea asa cat sa le miroasa …. ca dupa ce trece mirosu vede ca sta in cocina :)

    10
  26. „În orice colţ civilizat al lumii, pleci în concediu acolo unde poţi. Unde ai bani. Ai bani de Noua Caledonie? Acolo te duci! Ai bani de Olăneşti? Bun, pădurea de langa vila lu Nea Nicu te aşteaptă!”
    Asta zice tot. Nu e vb ca gresesti, ci ca toata combinatia se desfasoara exact conform cererii :)..

    00
  27. Mai inteleg leasingul de masina sau rata la casa .. pana la urma ramai cu ele. Da’ sa faci rate pentru concedii .. asta e chiar culmea

    00
  28. bun venit in „lumea civilizata”, zoso!
    peste tot este aproximativ la fel. cunosc numeroase cazuri in care respectivii au facut „max out” la carduri cu linii de credit de pina la 20K, in principal spargind banii pe concedii, tzoale si distractie, apoi au platit un minim -despre care nu stiu cum e in Romania, dar in US ori Canada se invirte pe la citeva sute de dolari lunar, pt datorii de zece mii and up.
    apoi a venit o alta companie de credit care a preluat datoria, le-a mai oferit 2-3 mii extra credit, si roata a continuat sa se invirta. ce conteaza ca ajungi la dobinzi de peste 20% pe an?

    stii ce cred eu ca lipseste din Romania? „Chapter 11” – legea falimentului. atunci sa vezi distractie!

    PS: nu toate creditele sint „rele” dar o regula de foarte bun simt zice sa nu faci credite pe timp indelungat pentru bunuri a caror valoare se depreciaza in timp. din pacate, uneori n-ai de ales…

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile