ColoRoștariu (de Ziua națională)

Voiam să-i fac reclamă lui ColoRoștariu, pentru cine nu a auzit deja de el, iar 1 Decembrie e ziua perfectă pentru acest lucru.
Pentru că se ocupă cu aducerea la viață a imaginilor vechi, și nu numai.
Dacă ar fi să facem o listă lungă de patrioți „contemporani” (sau chiar și scurtă), ColoRoștariu ar putea fi oricând pe această listă.

Marcus Ulpius Nerva Traianus, Împărat Roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir, Țara Românească – d. 28 mai 1821, Târgoviște, Țara Românească) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.

Avram Iancu: Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfă adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea ; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.

 

Anual, la data de 11 noiembrie, este marcată Ziua Veteranilor, dată care marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial. La orele 11.00, în 11 noiembrie 1918, a intrat în vigoare armistițiul semnat, cu câteva ore înainte, în Pădurea de la Compiegne, de forțele aliate cu Germania. Se încheia astfel prima conflagrație mondială. Vreau sa celebrez aceasta zi cu cel mai mare veteran pe care l-a avut Romania. Peneș Curcanul, pe numele său real Constantin Țurcanu (n. în Vaslui 1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932?), erou al Războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți. Țurcanu a participat ulterior ca voluntar în al Doilea Război Balcanic și în Primul Război Mondial, deși avea o vârstă înaintată.

Adunarea cavalerilor ordinului Ferdinand I, în anul 1932. În fotografie se află personalități marcante ale istoriei românești. Ordinul „Ferdinand I” a fost o decorație creată la 8 mai 1929, în amintirea regelui Ferdinand I al României. Simultan s-a creat și Medalia „Ferdinand I”. Ordinul avea șase grade și putea fi acordat numai cetățenilor români care avuseseră o contribuție deosebită la Marea Unire din 1918. Ordinul a fost atribuit ultima dată în 1937. Fotografie oferită de Vitalie Ciugureanu, strănepot al lui Daniel Ciugureanu, cavaler al ordinului, prezent în fotografie. Colorizarea este realizată sub îndrumarea atentă a domnului Emil Boboescu, doctor în uniforme militare. Mulțumiri amândurora.

Cum lucrează:

I-am trimis textul despre Dimitrie Cantemir, cu rugămintea/ideea că merită să îl pună pe lista lui… și l-a pus:

Iar dacă suntem aici, trebuie neapărat să-l pomenesc și pe jecinci, mai ales când pune poze cu Micutzu spunând că e „un băiat din Humulești”. :)

 

Cred că munca acestor oameni e importantă pentru că… ne apropie de istorie. Parcă îl poți vedea pe Avram Iancu la masă cu tine, vorbind cu tristețe despre țară. Cantemir nu mai e un chip desenat, parcă îl poți vedea mai bine, mai real.
Altfel, pe cine să auzi vorbind despre țară, de Ziua națională, pe Iohannis? Pe Ponta? Pe Băsescu? Pe Năstase? Cine să îți vorbească despre patriotism și români?

Și Traian e interesant, deși el a fost spaniol, deci cam puțin probabil să fi fost blond cu ochi albaștri…

 

Later edit: la secțiunea pentru copii, scc.comics are altă contribuție:

 

Later edit2: De Ziua națională, pe Digi a apărut un medic român din Franța, plecat imediat după Revoluție, un medic foarte bun, decorat chiar de președintele Franței.
În același reportaj a apărut o familie de români mutați în Ungaria, care au o pensiune acolo, și povesteau cât de simplu a fost cu birocrația când au vrut să o deschidă (comparativ cu România).
Nu e interesant, ironic, cum de Ziua națională dăm exemple de oameni care au reușit (doar) plecând din România?

 

Later edit3:  1 Decembrie povestit pentru adolescenți:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. E spectaculos ce face!

    P.S. Dintre toti cei din poze, cu Ion Creanga m-as duce la bere, pare „om fain”. Cu ceilalti nu m-as duce la bere dar as povesti cu ei una-alta…

    00
  2. Tudor Vladimirescu arata destul de diferit, noi ne raportam la o pictura a lui Theodor Aman, insa descrierile vremii il infatiseaza putin diferit, e un articol intr-un magazin istoric legat de infatisarea lui.

    00
    • doar mie mi se pare că are o mină cumplit de tristă și …. nu știu… dezamăgită?!

      ps. într-o notă mai veselă, mamă, ce buze avea foarte tânărul Eminescu! :)

      10
  3. Multumesc, Cristici! Foarte interesant articolul, foarte frumoase pozele!

    00
  4. Apropo de Traian. Am o prietena spaniola 100% care e blonda cu ochi albastri. Se mai intampla, desi clar nu e ceva frecvent

    00
    • O cheama Tatiana?

      10
    • Atat legiunea Condor, cat si Cominternul au activat in Spania in timpul razboiului civil :)

      00
    • Se poate, desi parintii au si ei nume de spanioli. Din cate inteleg in zona de unde provine ea (Galicia / A Coruna) exista o minoritate de spanioli cu trasaturi ‘nordice’ de mai multe sute de ani.

      00
    • @kahlua- Spania post romana a fost ocupata de vizigoti timp de 250 de ani, pana la invazia araba. Vizigotii au lasat o zestre genetica generoasa in Spania.

      00
    • Plus ca s-a mai dat cu sporul demografic si la Reconquista….
      Dar cel mai probabil e de vina vecinul Jan de la camera 203 din concediu:)))

      00
    • .Partea estica a Spaniei a fost Regat Vizigot . Deci…blonzi cu ochi albaștri. Restul sunt speculații. Deci : VIZIGOT

      00
  5. Am fost dezgustat de inflamrea presei la celebrul ciolan cu fasole. Ca nu e traditional, ca nu e bine, ca nu e de post..
    Ia mai mergeti toti astia in pastaiul fasolei! Hai sa mai si lasam chestii care au prins.. sa lasam miturile sa curga! Altii mint si maj mult ca popoare! Era una cu voce faiana pe la Contact in anii ’90, care acum, baba la Magic desfiinta mancarea asta gazoasa. Avem un stil .. probabil avea cu firea saraca femeie si ii era greata numai la gandul fasolei cu ciolan. In rest prostie cat incape! Ne-au trebuit 30 de ani sa nu ingrapam ziua nationala numai in coroane. Hai cu un soldat, o palincuta, sfaraie gratarele sau vinetele (dupa cazul crestinului), sa fiarba fasolea, sa clocoteasca ciolanul!
    Ca sa percepeti Marea Unire citil-l pe Blaga.. da! Lucian .. scriitorul, nu! Nu, politicianul.
    Digi tot timpul da exemplul maghiar. Chiar in mini lectiile de istorie, facute in urma cu 3 ani, de Centenar, umblau cu chestii asemanatoare. Probabil ca si publicul lor e plecat peste hotare, ca sincer, dracu se uita la ei, din familia mea! Sa nu intelegeti gresit ca suntem Antenisti.
    Avram Iancu a fost un roman adevarat, putini ii stiu istoria. Poza seamana cu ultimii ani din viata, complet nefericiti, zdruncinat de tradarile in lant.

    00
  6. Vezi ca e o eroare la scc.comics… preotul trebuia sa fie catolic, ca ortodoxul nu era de acord cu Unirea… Vezi de ce s-a sinucis in Budapesta Vasile Mangra ;-).

    In rest, excelente reconstruirile!!

    00
  7. Nerva Traian cam aduce a Putin. Puțin!

    00
  8. Atrag iarăși atenția. Este greșit să folosim expresiile ”Marea Unire” și ”Mica Unire”. Prin expresia ”Marea Unire” se induce ideea că Transilvania a fost și este cea mai importantă regiune locuită de români, ceea ce este greșit. Toate provinciile sunt la fel de importante. Putea să fie Bucovina sau Basarabia ultima provincie care se unea cu România, tot era greșită utilizarea expresiei ”Marea Unire”.

    Dacă este să ne raportăm la ce s-a petrecut în anii 1859 și 1918, cu siguranță evenimentul din 1859 este mult mai important decât cele trei evenimente din 1918 prin simplul fapt că a luat naștere statul român. Putea să se unească Transilvania cu Țara Românească (ipotetic) în 1859, situația era aceeași.

    @Adib , Mangra a fost un cretin notoriu și merită aruncat la gunoi. Faptul că a fost mitropolit și era împotriva unirii, nu înseamnă că toți preoții ortodocși erau împotriva unirii.

    00
    • Asa este! Pe dracu!
      Marea Unire inseamna unirea tuturor provinciilor românesti! Nu numai a Transilvaniei. A mai fost o Bucovina si o Basarabie.
      Actul de la 1 decembrie este pentru romanii ardeleni eliberarea de sub dominatia maghiara. Si greu ne-a fost. Si intelegi tu, de ce subtem fericiti? Asa dodoloti? Ca Unirea s-a facut prin cultura, prin oameni invatati, nu politicieni de 3 surcele. Aia de te-au invatat ce ai scris.
      Atatea prostii scrise mai sus.. romani ardeleni dezertori catre armata romana, macelariti de maghiari. Preoti impuscati in toamna lui 1918. Acceptul SUA… Eu cred ca lumea nu e constienta la ceea ce este 1 decembrie.

      00
    • @Cristici, Virgil n-are o treabă cu istoria. Mi-ar fi plăcut să nu-l recomanzi. :)

      00
    • @cosmin

      De ce zici asta?

      00
    • @Dan

      Am explicat într-un comentariu mai jos: https://zoso.ro/colorostariu-ziua-nationala/#comment-1717066

      00
  9. Parca nelu creanga era baiet cu parul balai, nush de ce are alura asta de boss din craiovita noua.

    00
    • Pardon, esti total pe langa problema! Banuiesc ca „Craiovita Noua” o fi prin/pe langa Craiova, in Oltenia deci… Din orice punct de vedere acea figura ( a lui Ion Creanga) nu aduce a figura tipica de oltean (pigmentatie, antropometric, postural, etc.). Daca in respectiva comunitate, Craiovita Noua, traiesc alte etnii decat cea majoritara din Oltenia ramane valabil ce am scris mai sus in egala masura.

      00
    • Mie imi aduce mai degraba a amza pellea (sau mihai viteazu’) decat fane babanu& co, de prin zona aia. Plus ca asa era descrierea si in Amintiri, ca era cu parul balai, nu pana corbului.

      00
    • Am poza la 3 ani cu parul blond pai si una la inceputul clasei I brunet complet. Shit happens.

      00
  10. @later edit 2…. o poveste frumoasa… care ignora cu totul realitatea. si ne mai plangem de mistificarea istorie de catre comunisti.

    romania a stat pe cur 2 ani de razboi pana a vazut incotro bate vantul, a intrat in razboi, a reusit sa fie invinsa in ciuda catigurilor initiale, a semnat tratat de „pace” (mai mult un fel de predare chiar daca avea si cateva castiguri) in 1918 si cand in final fostii aliati au reusit sa catige totusi razboiul in LIPSA romanilor au scos din nou capul si s-au semetit „invingatori”.

    si in final s-au dus ca ultimul suedej peste dusmanul ungur deja cazut la pamant sa-i mai futa si ei un sut in gura.

    evident am sarit multe detalii, dar imaginea de ansamblu asta e.

    la fel de evident am tot respectul pentru armata romana si sacrificiile ei din acea vreme, pentru eroismul si performantele realizate, dar asta se opreste strict la aia din transee. conducerea? cel putin la fel de infecta ca aia din prezent.

    00
    • Ai tu dreptate dar intr-un punct nu ai… acolo cu dusmanul ungur cazut la pamant… ce zici tu acolo e cam ca la Radio Erevan, s-au dus unii dar dupa ce, initial „au venit” altii, unii erau cazuti la pamant dar tocmai incepusera manevre militare impotriva vecinilor (oops), unii erau ca ultimii suedeji in vreme ce altii erau niste falnici nobili care se suedejeau pe la Paris ca de fapt si ei sunt victimele imperiului de la Viena ( de parca restul lumii sufereau brusc de amnezie si nu mai tineau minte 50 de ani de dualism).
      Sa propovaduim realismul si demistificarea, dar sa nu o sugem, totusi!

      00
    • :) epsilon, pai tocmai asta vorbim aici. de demistificare. „falnici nobili care se suedejeau pe la Paris ca de fapt si ei sunt victimele imperiului de la Viena” erau aia care pierdusera concret razboiul. ei la paris incercau o mistificare de mare angajament si au pierdut la scor de neprezentare infruntarea cu alti schiopi care fusesera batuti mar in paruiala generala chiar daca erau de partea ailalta a mesei tratativelor.

      00
    • :)))) stiu ca n-o sa ma creada nimeni dar asta e.

      clipul lui virgil cu primul razboi mondial l-am vazut prima oara in ultimele 14 minute :)). DUPA cele doua comentarii de mai sus.

      00
    • Ne ne, nu o intoarce! Nu vorbim aici de individul Bratianu, pe care Wilson ii compara comportamentul cu al unui vanzator de covoare din Orient… Putem aprecia foarte obiectiv (sau cel putin imi place sa cred ca eu pot) comportamentul protipendadei din cetatea lui Bucur, in frunte cu mareata Casa Regala (ca o paranteza, respectiva familie statea pe ganduri daca sa accepte sau nu propunerea unor familii nobiliare maghiare de unire a celor doua tari, Romania si Ungaria, sub o singura casa regala, adica cea de Romanica, asta ca sa vedem cat ii durea in cur de unire sau nu pe astia- era doar un joc de Risk pt ei).
      No, eu acolo ma refeream la toata stirpea grofeasca, purtand pe umeri toata istoria lor de mari cavaleri ai estului, care incerca sa-i convinga pe americani mai ales (ca aia erau susceptibili la a pune botu) cum ca „Vaai, dar noi (elita maghiara, si prin proiectie poporul maghiar) am fost victime, diabolicul imperiu de la Viena ne-a tinut sub asuprire de la Karlowitz incoace!”. Asta era o mai mare suedejie, dupa ce starnesti cacatul in Balcani din niste ambitii medievale, ii duci in pragul nebuniei pe sarbi (care se stie ca nu sunt cei mai buni la anger managemnt), astia ofera pretextul perfect pt inceperea unui razboi inutil initial de catre entitate statala pe care tot tu ai subminat-o pana in pragul falimentului, razboiul asta de parada degenereaza in cea mai mare catastrofa a umanitatii de pana atunci…. si tu vii sa explicica restu-s prosti si tu esti destept dar n-ai avut noroc!

      00
    • Imi cer scuze pt dezacorduri si sintaxa dezlanata.

      00
    • si exact UNDE contrazic eu ce zici tu :)?

      00
    • ungurii au facut tot ce zici tu. evident ca nu o sa gasesti nimic ad litteram in cartile lor de istorie. la naiba, nu o s-o gasesti nici in cartile romanesti de istorie. si asta nu schimba cu nimic realitatea acestor fapte.

      asa cum nu schimba faptul ca romania a invadat un fost inamic deja invins si la pamant pentru… glorie?

      00
    • Nu contrazici niciunde! Eu am contrazis urmatorul enunt:

      „si in final s-au dus ca ultimul suedej peste dusmanul ungur deja cazut la pamant sa-i mai futa si ei un sut in gura”

      1. Nu era in final, sunt doua chestii diferite starea de razboi intre Regatul Roman si Imperiul Austro-Ungar (respectiv Alianta Puterilor Centrale) si starea de razboi Intre Regatul Roman si Republica Ungaria. Este o succesiune imediata intre cele doua dar nu decurg una din alta.

      2. „s-au dus”- unde era nevoie sa anihileze un stat agresor care atacase primul- aici e o problema in tot comentariul tau initial. pleaca de la un rationament corect si extrapoleaza acea corectitudine, voit sau nu, la o stare neadevarata care necesita clarificare. Oranduirea, ca sa nuzic guvernul pt ca nu am sufciente date despre ordinea constitutionala din Ungaria in 1919, ungara a atacat tarile vecine (ma rog, armatele tarilor) Slovacia si Ungaria. Iar cei atacati au ripostat in masura in care au putut. Faptul ca la inexactitatea propagata in text ai plusat si cu comparatia „ca ultimul suedej” ma face sa inclin mai degraba spre rea vointa decat spre ignoranta.

      3. „cazut la pamant”- toate tarile erau cazute la pamant, iar cine e cazut la pamant nu sare la bataie.

      00
    • later edit:

      dupa contraargumentul factual la cine „s-a dus”, cand si unde, a urmat si cel speculativ la suedejie, respectiv ala care a „futut un picior in gura” sarmanei „victime” cazuta la pamant vs ala care a fost un mare cocos razboinic si dupa ce a luat-o in bot a inceput sa se dea victima si sa ceara despagubiri. Daca am coaie din alea mari, de honved, le am cu toti iobagii si ciobanii si cele cateva mii mai rasariti dintre ei, dar le am pana la capat, chiar si atunci cand raman in curu gol pe campu de lupta pt ca mustata si sumanul nu au impresionat decat gagicile!

      00
    • later edit 2

      tarile vecine Slovacia si Romania, nu Ungaria!

      00
    • ungurii au fost sunt si probabil vor fi etern suedeji. adica te vor injura de mama si pe patul de moarte. asta nu scuza faptul ca romanii au fost si ei suedeji. mai stii tu povestea aia frumoasa cu „noi nu am atacat niciodata pe nimeni”? am fi putut sa respingem atacul unguresc si sa ne oprim la granita „romanimii” fara sa intram in budapesta? faptul ca am ajuns si intrat in budapaesta fara mari batalii si pierderi, nici pentru noi, nici pentru ei nu poate fi interpretat ca ungurii erau deja la pamant cu totul?

      diferenta dintre suedejia bozgoreasca si aia romaneasca e ca in timp ce ungurii sunt aia care mor cu tine de gat si o injuratura pe buze, romanii sunt aia care fug si cand te-au batut deja altii vin sa iti futa si ei un sut in gura…. mama ce i-am tras-o.

      o fi bine, o fi rau, fiecare interpreteaza cum vrea. fasole cu ciolan sa fie :)))

      00
    • @theblack- a scris cineva mai jos foarte in detaliu de ce a trebuit mers pana la Budapesta. In plus „romanimea” nu era deloc clar pana unde se intinde inspre vest, nu era inca stabilita limita iar domnii de la Bucuresti nu erau in masura sa faca orice delimitari. In plus, contrar a ceea ce ni se spune, erau niste ghiolbani din punct de vedere al diplomatiei, drept dovada sta impartirea Banatului.

      In rest termenul acela pt etnia maghiara nu este potrivit, iar la comparatia de „suedejii” nu ma bag, e treaba fiecaruia cum se simte, eu nu am nici un complex de inferioritate sau superioritate fata de unguri.

      00
  11. @cosmin din ce punct de vedere nu are treaba cu istoria? Ca nu este profesor, ca o prezinta intr-un mod diferit si deschis? Prezinta minciuni sau neadevaruri?

    00
    • Ia de bun tot ce citeste, nu compara sursele, nu se raporteaza la epoca, nu intelege relatia cauza-efect, face o gramada de greseli. M-am uitat si eu acum cativa ani la el, la vreo 2-3 video-uri si mi-a fost de ajuns.

      00
    • Zaiafet are treabă cu istoria?

      00
  12. La multicopiiarsiinbutoaie si voua!

    00
  13. Multumesc pentru sugestie! Emotionante reconstituiri, personalitatea unora transcende timpul, tehnica si culorile. Mai ales fetele militarilor de orice grad si etnie m-au impresionat.

    00
  14. Un adevărat artist!!!

    00
  15. poza aia a lu’ eminescu a tampit multe femei colectionare de pisici. in clasa a 9-a am avut o profesoara de limba si literatura romana obsedata de eminescu. un semestru ne-a predat exclusiv eminescu si la teza am avut de rezumat viata lui eminescu, anuntati dinainte. il urasc profund pe eminescu. imi doresc sa dispara poza aia din istoria romaniei, sa ramana doar aia in care seamana cu dragnea, poate asa se mai linistesc hormonii unor „profesoare” care nu vor sa respecte programa scolara.

    00
  16. Eu am folosit myheritage.ro sa-mi colorez pozele vechi. Inclusiv o poza cu bunicul la scoala, in 1938.

    00
  17. Fotografia aia cu Avram Iancu…
    @Vali, tu sigur esti bulgar?

    00
  18. De remarcat ca Imparatul Traian era gay recunoscut. De remarcat ca ne tragem din Traian si Decebal. Sa fie o coincidenta ? Mai crede cineva in coincidente ? :) Filtrul ala pe Cantemir si Eminescu sunt naspa rau, le folosesc doar pitzipoancele de 50 de ani sa nu li se vada ridurile si e grotesc. Restul sunt ok.

    00
  19. Familia lui Traian era de origine cartagineza, deci e intr-adevar putin probabil sa fi fost blond cu ochii albastri.
    @thebbalck Ungurii nu erau la pamant cand ne-am dus in 1919 peste ei. Tocmai preluasera puterea comunistii lui Bela Kun si se pregateau sa atace Romania, ca sa faca jonctiunea cu Armata Rosie din Rusia. A trebuit sa ocupam Budapesta ca sa ii alungam de la putere, bolshevicii erau sefi acolo cand au inceput razboiul.
    Ah, si nu ne-am dus de capul nostru pana la Budapesta, am primit aprobarea si chiar cererea expresa la un moment dat, de la marile puteri, cand acestea au vazut ca se ingroasa gluma cu comunistii si in Germania (se proclamase la Munchen Republica Sovietica Bavareza in mai 1919).
    Asta dupa ce in martie comunistii maghiari au preluat puterea in Ungaria, Bela Kun declarand la 16 aprilie 1919 razboi Romaniei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube