Codul Rutier 2013 – orice numai să nu îl aplicăm

Amenzile mai mari, despre care ați tot citit zilele astea prin ziare, pe care le propune noul Cod Rutier sunt aberante și indică o neputință generală a Poliției Rutiere. Și mă îngrozesc în special discuțiile din spațiul public susținute în special de șoferi de duminică și păreriști profesioniști și nu invers. Pentru că sunt implicat într-o comunitate de câteva mii de oameni care conduc destul de des, și pentru că și eu conduc destul de des, mai ales pe distanțe mari, am zis să pun cap la cap câteva idei pe tema asta. 

Cauză și efect

Numărul mare de accidente grave susține ideea că în România se conduce haotic. Lipsa unei mâini ferme a Poliției Rutiere a dus la un haos și un pericol de moarte cât se poate de real pe șosele. De ce spun asta:

  • Polițistul nu are motive să aplice legea.
    Știu că sună aiurea, dar ăsta e adevărul. Au o normă de amenzi de făcut, o fac, și apoi trag mâța de coadă. Pentru că nici măcar 1% din contravaloarea amenzilor nu se duce către echiparea Poliției Rutiere. Circulă cu mașini necorespunzătoare (știți cum râdeam de ei astă iarnă că n-au anvelope), n-au benzină, își riscă salariul și cariera dacă opresc pe cine nu trebuie. Așa că au ales calea de mijloc: minimul cerut. Dacă 20% din valoarea amenzii s-ar duce către echipare și 5% ar fi bonusul lui să vedeți ce harnic ar fi să aplice legea.
  • Polițistul e ușor coruptibil
    Asta e veche, dar trebuie menționată: salariile mici, tentațiile mari, pedepsele mici. Dacă unui polițist cu un salariu de 1.200 sau 1.500 lei îi este oferită o șpagă de 100 lei, de câte ori credeți că o va refuza, mai ales că pedeapsa este extrem de mică și, de cele mai multe ori, cazul este mușamalizat sau acoperit de superiorii care nu vor să li se păteze reputația secției.
  • Procedurile sunt tembele
    Nu poți fi amendat decât de polițistul care a  constatat? Adică de ăla cu radarul aflat la 4 kilometri distanță? Și cum de Poliția Rutieră nu e dotată cu radare cu buletinul metrologic la zi? Astea sunt doar două exemple de prostie care fac ca amenzile să se dea cu greutate și cu sictir.
  • Inspecția RAR nu e pe bune.
    Toată lumea știe asta, toată lumea ridică din umeri. Și nu, nu poluarea e problema aici, ci lipsa luminilor (becurile sunt scumpe), problemele de direcție și de frânare și alte asemenea.
  • Inspecția medicală nu e pe bune.
    Da, am văzut cu toții cozile imense de anul trecut, cu șoferii grăbiți să își schimbe permisul pentru a nu mai face vizita medicală. Nu e normal. Nu e normal să ai dioptrii foarte mari și ochelari neadaptați pentru condus, nu e normal să fi avut accidente care s-au soldat cu picioare betegite, nu e normal să conduci cu reflexe întârziate din cauza unor traume psihice sau fizice. Și totuși se întâmplă.

 

Cele mai des întâlnite probleme în trafic

Într-o ordine aleatorie:

  • Nesemnalizarea.
    Fie că e vorba de schimbarea benzii, de oprit sau de făcut stânga sau dreapta, oamenii nu semnalizează. Și nu o fac pentru că știu că amenda este foarte mică și polițistul nu îi oprește doar pentru așa ceva. Rezultatul: accidente și nervi cauzați de starea de tensiune permanentă de la volan, pentru că trebuie să fii atent să nu pună unul frână aiurea și brusc, că el acolo are treabă.
  • Staționarea.
    Sunt pline orașele și șoselele de mașini staționate aiurea, care fie blochează traficul pe o bandă, fie încurcă lumea, fie altceva. Nu există nici o amendă pentru așa ceva, polițiștii stau câte jumătate de oră la un asemenea loc cunoscut, dau două atenționări și se cară.
  • Treceri de pietoni semnalizate defectuos.
    De vreo câțiva ani, pe unele drumuri au apărut acei zimți în asfalt, care se numesc limitatoare de viteză, prin curbe, în dreptul pensiunilor și așa mai departe. Foarte puține acolo unde este nevoie de aceste limitatoare – înainte de trecerile de pietoni. Pentru ca idiotul fie să încetinească, fie să își rupă mașina.
  • Viteza excesivă în oraș.
    Eu nu merg încet, dar știu că oprirea se face mai greu când am depășit 90km/h și încerc să o țin în limita asta când sunt în oraș. Și mă îngrozesc când aud de oameni care sunt prinși de radar cu 120 sau 160 în localitate.
  • Lipsa luminilor.
    Nu aveți idee cât de mulți oameni circulă pe DN-uri sau în condiții meteo dificile fără lumini. Extrem de mulți. Unul din cinci. Și intri într-o depășire și apoi vezi că din față se apropie unul cu luminile stinse, deși afară plouă cu găleata. Ce mă sperie pe mine este că majoritatea nu consideră obligatoriu aprinderea luminilor.
    Chestia asta se întâmplă pentru că, la fel ca la semnalizare, amenda este extrem de mică, gen 80 de lei, iar polițistul nu oprește și nu sancționează decât foarte rar.
  • Dormitul pe banda a doua.
    Toți am auzit scuzele. Merg legal, merg pe ce bandă vreau. Unui prieten de-al unei mătuși de-al unui vecin i-a sărit un câine în față în 1992 și și-a stricat mașina, de aia circul pe acolo. În țările civilizate, adică din Ungaria înspre Vest, dormitul pe banda a doua se sancționează cu amenzi pornind de la 50€ în sus. Când iei de două ori amenzi din astea începi să înveți regulile de circulație.
  • Șoferii de profesie.
    Cum spuneam și cu alte ocazii, sunt uimit de numărul mare de șoferii care trăiesc din condus (taximetriști, transportatori) care încalcă cel mai des și cel mai flagrant Codul Rutier, pentru că eu mă așteptam ca ei să fie cei mai atenți și cei mai respectuoși, pentru că din asta trăiesc, ar fi stupid să fie trași pe dreapta 3 luni de zile pentru că au depășit pe linie continuă. Și totuși o fac.

 

Soluții

N-am scris 900 cuvinte fără să propun la final niște soluții:

  • Legi care să și ajute aplicarea legii, nu doar să o îngrădească.
    Eliminarea tuturor piedicilor de tipul “procesul verbal e nul pentru că nu a trecut ocupația șoferului”. E stupid. Plus, simplificarea procedeului de emitere a amenzii, pentru că atunci când știe că are de scris un sfert de oră, polițistul nu îi va opri decât pe cei care încalcă grav legea, nu și pe cei care doar o mângâie.
  • Dublarea numărului de polițiști și stimularea lor.
    Da, sunt prea puțini față de numărul de mașini de pe șosele, și nu au cum să facă față la numărul de infracțiuni.
  • Repararea infrastructurii.
    Asta e evidentă, o lăsăm așa.
  • Educarea pietonilor.
    Nu știu de câte ori era să calc oameni care se aruncau pur și simplu pe trecerea de pietoni, pentru că știu că au prioritate. Am încercat să le explic unora că aceasta prioritate da, există, dar trebuie oferită de către șoferi, din motive destul de simple: legile fizicii fac ca mașina să se oprească în anumite condiții. Și da, degeaba ai prioritate și dreptate și eu îmi pierd carnetul dacă te dau cu capul de asfalt.
    Eh, chestia asta lipsește la noi. Și mai trist e că lipsește și la șoferii care se dau jos din mașină și devin pietoni și se comportă la fel de tembel.

Nu, amenzile mai aspre nu sunt o soluție. Vor pica în plasa polițiștilor de la Rutieră același număr de contravenienți și va crește numărul de șpăgi oferite (ce credeți, spectrul pierderii pe doi ani a carnetului de conducere va stimula șoferii să încerce mai des să dea șpagă sau mai rar?).

Soluția este educarea cu forța și cu frica.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

80 comentarii

  1. mie cea mai plina de chichite e cea cu trecutul pe rosu.
    in bucuresti sunt o gramada de semafoare unde culoarea galbena (dupa verde) tine exact 1 (una) secunda. daca nu produci accident stai pe bara doi ani, la liberul arbitru al domnului agent. sau pui ceva la talon.

    00
  2. Asta cu educarea soferilor tine mult si de instructorii de la scoala de soferi, insa cum soferii, din scoala, sunt invatati sa faca prostii, nu ma mira ce fac mai apoi. Iar pietonii, ehe, am impresia ca unii sunt ‘sefi’ peste trecerile de pietoni, stau pe trotuar langa trecerea de pietoni si vorbesc cu x sau y (sau la telefon) fara sa arate intentie de a traversa iar mai apoi cand esti langa trecere, hop si ei, se decid sa traverseze, asa din senin. Ar mai fi si aia care traverseaza calare pe biciclete sau pe role si nici macar nu verifica stanga-dreapta inainte daca pot traversa in siguranta ori nu, si sar in fata masinilor.

    La infrastructura ai ”trecut si indicatoarele, da? :D

    00
  3. „Educarea pietonilor. ”

    pietonii au acelesi drepturi ca si tine.faptul ca tu te crezi mai smecher ca esti in masina si vrei sa incalci legea doar fiindca poti nu inseamna ca este si legal si scapi de puscarie.daca ai trecut peste un pieton pe zebra ar trebui 25 de ani,crima cu premeditare.

    „prioritate și dreptate și eu îmi pierd carnetul dacă te dau cu capul de asfalt. ”

    daca ala e pe zebra si tu il dai cu capul de asfalt faci bulau nu pierzi carnetul.

    Uite o solutie ca sa nu ai probleme cu pietonii pe zebra:
    Cand vezi o trecere de peitoni incetinesti.Ca si pietonii aia se grabesc si au aceleasi probleme de servici si familie ca si tine.10 secunde de incetineala nu iti intarzie treaba ta importanta.Daca esti la volan nu esti mai important decat nul fara volan.SI legile tarile sunt foarte bine adapte legilor fizicii.De asta e scris in codul rutier ca atunci cand te apropii de o trecere sa incetinesti.Tocmai ca sa n-ai probleme cu Newton.

    00
  4. @vali petcu

    ce insemna la tine se arunca pe zebra?da-mi un filmulet exemplu ca tot esti pe trafic tube.Eu tot timpul cand am auzit de procese in care soferii calcau pietonii pe mikjlocul zebrei erau aceleasi replici:”s-a aruncat pe zebra”,”conditii meteo nefavorabile”,”frana nu functiona ” etc.si asa ajungea unul nevinovat mort.

    Si in general in experienta mea lunga de pietonat niciodata nu am vazut pieton care efectiv sa fuga pe zebra.in schimb am vazut zeci de soferi care ori nu dadea prioritate desi vedeau pietonul de la 2km pe drum drept,ori nu incetineau desi aveau 100 la ora,ori ii durea in 14 de semafor.poate ar trebui sa incepem cu educatia soferilor ca pietonii oricum mor pe capete

    00
  5. mai este o problemuta: amenzile nu prea conteaza. din cate stiu eu, procentul de plata a lor e sub 20% si nu exista vreo consecinta a neplatii

    00
  6. a am uitat.ca sa nu mai spun ca am avut vreo 4 experiente in care niste sofer cu masina erau sa ma ia pe capota de pe mijlocul zebrei cu verde la semafor.Plus ca am avut si o experienta cu un bou care a intrat cu masina intr-un grup de vreo 30 de oameni in care eram si eu care traversau regulamentar strada(evident ca nici n-a oprit sa vada daca era cieva ranit).

    00
  7. Corect, domnule!
    Astăzi de dimineață, orele 9, încercam să blochez neisprăviții (care, sanchi!, se grăbesc mai tare decît șoferii educați) pe strada Prof.Dr. Ștefan Nicolau. Ăștia depășeau pe contrasens coloana de sute de metri ce aștepta să iasă în Mihai Bravu. Am fost singurul care am luat (mai corect, am încercat să iau) atitudine. Sînt destui cei care batjocoresc ideea de regulă și respect în trafic (lipsă de educație, spun eu), în condițiile în care toți ceilalți asistă impasibili. E-adevărat, nu toți avem profilul revoluționarului, dar și să stai tot timpul în banca ta privind cum alții te batjocoresc nu cred că e de dorit. NU instig la violență, Doamne-ferește!, dar bătutul obrazului în mod repetat de către mulți tot mai poate trezi ceva în bruta scăpată prin oraș.

    00
  8. Problema este și marcajul foarte prost al trecerilor de pietoni. Pe Armand Călinescu în București, e o trecere de pietoni nemarcată (sunt niște urme de zebră, dar practic inexistente) pe asfalt și cu indicatorul prost plasat.

    Ai 40 la oră și vezi pietonul, ce faci?

    Ca să poți încetini când vezi trecerea de pietoni, trebuie să vezi trecerea de pietoni.

    00
  9. @berenger – gresesti, daca nu platesti intr-un anumit termen, iti pun poprire pe conturi. Au patit-o doi prieteni de-ai mei.

    00
  10. Si la noi amenda pentru dormitul pe banda a 2a exista si e destul de mare. Fapta e pedepsita cu amenda de clasa a III-a (de la 480 la 640 de lei). Da-i amenda de 2-3-4 ori sa vezi ce-si aduce aminte sa mearga pe B1 data viitoare.

    Art.98. (1) Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.
    c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;

    Art.101. (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
    16. nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi;

    https://youtube.com/watch?v=LZhdvl_P1Zc

    00
  11. @delavrancea se vede ca nu ai permis, pot sa am si 20km/h daca tu te arunci in fata mea cand mai am 1m pana la trecere esti cretin si in cel mai bun caz te alegi doar cu o mana sau/si un picior in gips.

    00
  12. Legi există, la fel și birocrație însă mare problemă e neaplicarea legii. În intersecția de la Apaca se circulă pe linia de tramvai, se încalcă linia continuă, se schimbă câte 3 benzi odată, se depășește coloana aflată la semafor, se trece pe roșu, etc. Poliția stă, se uită și trece cu vederea toate aceste lucruri. În schimb mai prinde câte un amărât pe care-l amendează ca să-și facă planul.

    00
  13. In medie, distanta pe care o parcurge masina intre momentul in care a aparut pericolul si momentul in care s-a oprit complet este egala cu patratul cifrei zecilor vitezei. Asta include timpul de reactie (cam 1s) si timpul efectiv de frinare. Pe carosabil umed, mai adaugi cam jumatate.

    Adica, la 90km/h, pina te opresti complet, masina merge aproximativ 9x9m=81m.

    In concluzie, sa mergi cu 90km/h in localitate se numeste iresponsabilitate.

    00
  14. In legatura cu pietonii care se „arunca pe trecerea de pietoni” – sunt multi idioti, mai sunt si aia de dorm pe trecere, dar sunt si o groaza de soferi batuti in cap.

    Eu am patit de o multime de ori sa traversez pe trecere semaforizata (pe verde) si sa imi taie calea un idiot care are verde intermitent. Ei bine astora eu le-as lua carnetul definitiv si irevocabil – pentru ca sunt convins ca verdele intermitent nu se aplica in modul asta….

    00
  15. @delavrancea poftim exemple de aruncat in fata masinii:
    1. http://www.trafictube.ro/pietont-5/
    2. http://www.trafictube.ro/pieton-idiot-trece-pe-rosu/
    Asta inseamna sa te arunci…

    00
  16. Foarte pertinente sugestiile si radiografia. Exact astea sint problemele.
    Iar in bucuresti in mod special intervine problema parcatului si stationatului aiurea: avariatii trebuie arsi, indiferent cite locuri de parcare nu sint. Asta e scuza lor eterna, nu erau locuri, insa si cind l-au gasit, tot in dreptul lui lasa masina.

    00
  17. @delavrancea: -stiu, ma bag in seama cu japca, dar incearca sa vezi lucrurile ceva mai obiectiv. :D
    Carosabilul este al masinilor iar trotuarul este al pietonilor. Cand pietonii vor sa traverseze carosabilul, trebuie sa astepte sa li se dea prioritate de catre soferi, nu sa-i oblige pe soferi sa franeze brusc pentru a-i lasa sa treaca. Chiar si la 30km/h nu e deloc ”placut” sa trebuiasca sa opresti in 10 metri, de teama sa nu dai peste dobitocul ce considera ca masinile se opresc doar daca el pune piciorul pe trecere.
    In Codul Rutier toate sunt simple, in strada e ceva mai complex, trecerile de pietoni sunt poate semnalizate cu 15 metri inainte de acestea iar tu ca sofer vii cu 50km/h (iar distanta de oprire a masinii e de 20-25 m, cu toate aspectele luate in calcul, pe asfalt uscat). Mai sunt chestii de vizibilitate, masini oprite aiurea inainte de trecere ce obtureaza viziblitatea s.a.m.d. Nu zice nimeni ca soferul e mai important decat pietonul, dar trebuie inteles si cum functioneaza ”prioritatea”. Berbeci exista si de-o parte si de alta, dar nu trebuie sa se mearga pe principiul ”eu pietonul am prioritate cand vreau sa traversez”, pt ca pietonul mai intai trebuie sa se asigure ca a primit acea prioritate de la soferi.

    00
  18. N-ai zis nimic de problema principală: degeaba se dau amenzi, dacă oamenii nu pot fi forțați să le achite. Și aici trebuie lucrat.

    Mă uitam ce simplu merg în alte țări câte doi polițiști și pun amenda în geam tuturor celor parcați aiurea. Sute date pe zi, banii la buget vin gârlă. Și da, nici străinii nu au unde să parcheze, dar nu folosesc asta ca scuză. Caută parcare la distanță, contra-cost, sau renunță la mașină. Doar un exemplu.

    Apropo de „Și cum de Poliția Rutieră nu e dotată cu radare cu buletinul metrologic la zi?”, vei râde, dar situația este „românească”. Când mă ocupam de astea, o verificare costa vreo 44 euro (sau lei? euro, parcă) și era un singur om capabil să facă verificările. În fiecare an se ruga Poliția de el să vină prin țară și să ia la verificat sute de mașini în timp scurt, multe mașini nu se prezentau la verificat din diverse motive etc.

    00
  19. nu inteleg de unde graoza asta fata de parwerile despre noile amenzi….un sofer corect in principiu nu ar de ce sa se teama de noile amenzi, toti care sunt ingroziti sunt cei care incalca legea….e irelevant faptul ca unul conduce zilnic si altul ocazional pentrur espectarea legiii….ba chiar as zice ca ceic are conduc zilnic si se pretind soferi sunt cei care incalca del mai des legea si prioduc cele mai multe accidente, si este foarte bine daca acesti soferi vor fi sanctioanti mult mai dur, in special prin retinerea permisului pe o perioada cat mai lunga amenda se pare ca nu ii afecteaza prea mult , pentru ca in amjoritate nu se platesc)….daca chiar vreti sa luati atitudine, trebuie sa actionati in urmatoarele directii:
    -presiune mai mare pe agentii de politie sa aplice lege- e absolut aberant ca un agent sa stea pe post de semafor intr-o intersectie in loc sa sanctioneze soferii care incalca legea in fata lui, sub motiv ca asa e ordinul de serviciu, doar in romania un agent este trimis pe strada sa sanctioneze doar anumite acte de indisciplina, in orice alta tara europeana, agentul in timpul serviciului trebuie sa sanctioneze toate incalcarile legii, si aici ar trebui facuta presiune pentru schimbarea procedurilor birocratice ale politiei
    – presiune pentru utilizarea pe scara larga a inregistrarilor numeroaselor camere de supraveghere din orase pentru a sanctiona soferii care incalca legea, prin analzia inregistrarilor acestor camere si trimiterea in plic a sanctiunilor catre soferii vinovati

    00
  20. Problema in esenta este infrastructura rutiera . Au ramas aceleasi drumuri de pe vremea lui Ceausescu, masinile sunt mai multe …asta este problema. Pana nu vom avea drumuri adevarate si autostrazi , degeaba venim cu codul rutier! Cine amendeaza sau trage la raspundere autoritatiile ca nu avem infrastructura rutiera? Sa faca infrastructura rutiera si apoi sa vina cu amenzi si tot feleul de balarii. Tranversezi Romania in 18 ore , iar alti vin din italia in 18 ore. Rusine!

    00
  21. @ady

    aia sunt pe rosu.si ala din primul clip e genul de cocalar smecher care nu putea sta 10 secunde daca nu vorbea cu taximetrisul in mijlocul strazii ca doar e strada lui.pe primul nu m-ar fi deranjat daca l-ar fi calcat masina(de fapt cred ca si putea sa-l calce fara sa pateasca nimic).al doilea si-a asumat riscul de a fugi pe rosu.

    eu ma refer la pietoni care trec pe verde si pe zebra.

    00
  22. Am vazut pietoni care „se arunca” pe trecere, insa foarte rar. Soferi care nu acorda prioritate insa vad zilnic, uneori de mai multe ori chiar pe minut.
    Stau in Cluj si pe drum spre munca am 2 strazi de traversat. La ambele aceeasi problema: daca nu „te arunci”, nu iti da nimeni prioritate (desi soferul e obligat sa o acorde de Codul Rutier). Poti sta si un sfert de ora la trecere pana sa opreasca cineva. Soferii te vad, si merg inainte … asa ca trebuie sa o iei inainte pe trecere.
    Da, pietonii care „se arunca” ar trebui amendati la fel cum ar trebui amendati soferii care nu acorda prioritate la trecere. Ambele se pot rezolva usor cu ajutorul camerelor video si cu „un pic de lege”.

    00
  23. Eu nu inteleg de ce nu se stipuleaza in legislatie sa iti iei amenda de pe urma filmarilor video? Si pui camere video pe drumuri: ai dovada incontestabila, nu ai nevoie sa maresti numarul de politisti, si disciplinezi traficul, pentru ca unei camere video nu ai cum sa ii dai spaga sau sa te certi cu ea. Dar problema este ca nu doar miliatianul de pe strada ia spaga. Din banii aia se infrupta si sefii militienilor, si sefii sefilor militienilor, asa ca nu au nici un interes sa implementeze un asemenea sistem.

    00
  24. În Italia pot spune că se conduce la fel, chiar au motocicliștii ce conduc ca în filme, printre mașini, fără să semnalizeze, depășesc în curbe și nici măcar nu stau în spatele tău să se asigure că sunt văzuți. Și totuși Italia are 10.3 morți la 100000 locuitori în accidentele rutiere comparativ cu România care are 23 și nu avem motocicliștii lor.

    Printre motive aș spune eu că ar fi … poliția, care nu te oprește în majoritatea cazurilor decât cu motiv, gen centura, vb la telefon, și nu pentru că ai un bec ars sau că mașina ar putea fi o gioarsă cu itp făcut pe nașpa cum am eu. În trafic nu se oprește pentru că dacă nu vine poliția, vine ăla din spate și te împușcă pt. că îl blochezi pe el. wikipedia spune că 10% din popendulație e înarmată și probabil din cauza asta, noaptea când ești tras pe dreapta prezinți actele cu arma îndreptată spre tine.

    Cea mai importantă diferență e poate calitatea drumurilor și a mașinilor. Au autostrazi din 1930 toamnă și încă unele destul de scumpe și în mod dubios destul de aglomerate. Poate pentru că drumurile care trec prin localități colcăie de camere fixe și poliție. Și dacă în cazul mașinilor mai trec cu vederea un bec ars, o tablă ruginită de vezi prin ea, o portiera prinsă cu sârma, nu prea circula vehicule cu dâra de fum după ele decât daca au luat foc și nici cu probleme la frâne sau direcții.

    Ah, și să menționez de faptul că austrăzile sunt făcute pentru siguranța rutieră și că am o gioarsă de mașină cu itp luat pe nașpa în țară.

    00
  25. un tembel care are acum ca afacere proprie „scoala de conducere defensiva” ti-ar replica: cele mai multe accidente le fac soferii buni. :-)

    00
  26. Bine că-ți apare articolu’ pe Hotnews fix fără aia cu dormitul pe banda a 2-a și fără soluții… Era scumpă cerneală să-l pună pe tot ?

    00
  27. cred ca singurul efect vizibil va fi cresterea spagilor :(

    00
  28. Scena live, aseara, zona centrala, bulevard principal, 3 benzi pe sens cu „zarzavat” pe mijloc (zona verde si insula pt pietoni).
    Masini la semafor, trec pietonii, unul vine din fuga, VEDE ca e rosu pentru pietoni, se opreste pe insula, in ultima clipa se razgandeste si o ia la fuga pe trecere! Deci aluia ce ar trebui sa-i faci?? Oricat de calm ai fi ca sofer.

    00
  29. Lipsa luminilor.
    asta imi place, am avut un weekend prelungit asa ca am facut transfagarasan si transalpina si ghici ce, pe o ceata nebuna lumea mergea fara pic de lumina, era plin de ei.
    la balea lac i-am facut observatie lu` unu si raspunsul lui m-a lasat masca :
    „daca tu esti chior aprinde farurile, eu vad asa ca nu am de ce sa le aprind”
    paf … am ramas :|

    In Bucuresti daca nu am avea colturile intersectiilor blocate de taximetristi infecti, pardon, idioti cu siguranta s-ar circula mai bine.

    in rest astept marea asfaltare

    00
  30. In opinia mea pe trecerea de pieton nu tre sa fie nimeni suveran…nici pietonul si nici soferul !!! Pietonul in primul rand ar trebui sa tina siguranta vietii lui si pe urma traversarea. Afara nu vei avea niciodata surprize pe trecere …..pietonul nu calca pe trecere pana nu are garantia ca a fost vazut de sofer. In Londra pietonul trece pe rosu la semafor daca carosabilul este liber.
    Suferim la nivelul educatiei !

    00
  31. „Merg legal, merg pe ce bandă vreau”
    Asta e în mintea lor. În Codul Rutier / Regulament, scrie foarte clar: „se circulă pe prima bandă liberă.” Dacă e pe a doua, deşi are loc pe prima, ai dreptul să-i rupi capul.

    PS: Da, ştiu, n-am permis, dar n-am făcut chiar degeaba şcoala de şoferi. De două ori.

  32. Nu stiu de ce trebuie pe deoparte sa inventam roata si pe de alta parte prima grija sa fie sa nu suparam cu amenzi prea mari pe cei ce incalca legile.Nimeni nu te obliga sa incalci regulile de circulatie….innebunesc cand aud reprezentantii soferilor profesionisti ca isi pierd painea daca regulile sunt drastice ! Regulile sunt pentru a fi respectate.In strainatate aceeasi soferi profesionisti tipa cand primesc o amenda de 5000 de euro pentru cine stie ce neregului.Ar vrea sa fie politistii ca in Romania…..Nu doar amenzile rezolva situatia ci suspendarea permisului pe 3..4 ani ..arestul automat pentru 3 luni daca treci printre barierele de la calea ferata etc etc…..asa ca nu trebuie sa plangem de mila ci doar sa respectam legile.

    00
  33. La capitolul Cauza si efect 4 din 5 cauze au la baza coruptia.

    00
  34. Daca tot ii dam cu regulile in sus sau jos amintesc ca la trecerile de pietoni viteza se reduce la 30 km/h.
    Iar la 30km/h poti opri in conditii de maxima securitate si sa il feresti pe boul de pieton care traverseaza cum vrea muschiul lui.
    De obicei vine cercopitecul in cutia lui de tabla (logan, cielo, matiz) cu 60 km/h (ca tot se practica limita superioara a celor 10Km in plus fata de limita legala) si cu anvelope tip gumari anul 1907 si la trecerea de pietoni cand pune frana merge precum sania si da vina pe pieton ca a traversat in fuga, in sprint, whatever.
    Sunt absolut convins ca accidentele de la trecerile de pietoni in proportie de peste 95% sunt din vina soferilor care nu au adaptat viteza si doar 5 % din cauza unor Usaini Bolt ce traverseaza in fuga pe trecerile de pietoni (si mai sunt si mascate de verdeata, pomi, gard viu, masini stationate langa trecere).

    00
  35. Până nu se face disciplinare/educare (atât a pietonilor cât şi a şoferilor) în trafic cu forţa nu se rezolvă nimic. Orice modificare a codului rutier fără aplicarea sancţiunilor nu este decât un subiect de ştire ca să umplem spaţiu de emisie/ziar cu ceva.

    00
  36. Fara suparare, dar „comunitatea de mii de soferi” e, de fapt, un site unde o mana de oameni pun niste filmari banale din trafic, dupa care isi dau unu altuia like. Filmari preluate uneori de presa din romania din lipsa disperata de subiecte – fapt ce aduce pe site-ul respectiv internauti din lipsa acuta de ocupatie.

    00
  37. @delavrancea
    La faza cu „daca ala e pe zebra si tu il dai cu capul de asfalt faci bulau” esti naiv rau.

    00
  38. ovidiu, eu cunosc vreo 10 oameni cu amenzi neplătite de zeci de ani şi cu 14 puncte de penalizare în fiecare an. considera întrebarea „când îţi plăteşti amenda?” o gluma foarte buna.

    00
  39. Ce sa mai zicem de carutele nesemnalizate de pe drumuri, caii si câinii liberi pe strazi, gropile din drum…. sincer, pentru mine , care merg foarte mult intre orase, asta este cea mai grava problema, nu trecerea pe rosu…

    00
  40. Sunt unii bolnavi la cap care merg pe principiul „sunt sofer corect deci legile alea nu ma afecteaza pe mine” si sunt de acord cu lasatul la mana politistului a suspendarii carnetului pe N ani. Cam naivi oamenii.
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    M-am nascut intr-un oras cu +20.000 locuitori, ne cunoastem toti in oras. Pe agentii de circulatie actuali ii stiu pe majoritatea, cu unii am baut in liceu pana ne-am pus in cap, pe altii ii pedeseam ca lipseau de la ceata legandu-i de brazii din fata caminului cultural, iarna la -10 grade. Cu unii sunt prieten si acum, cu altii (dintre aia care beam si eram prieteni in liceu) nu mai sunt prieten pentru ca inainte cu vreo doua luni de nunta lui unul m-a oprit pe motiv ca vroia spaga, tocmai de la mine. Era singur cu masina personala, l-am f***t in gura cu tot neamul si am plecat mai departe. Sa zica mersi lachele ca nu i-am inregistrat sa-i fac reclamatie la IPJ.
    Ce ziceti acum, daca trec la semafor prin fata lui, dupa noul cod rutier imi ia carnetul pe 2-3 ani ca am trecut pe rosu ?!? Vorba mea sau vorba lui si a agentului care pipaia casetofonul in MCV ?
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    Da ma, sa-mi ia carnetul pe N ani daca trec pe rosu. Dar sa-mi arata proba video. Sa ma filmeze din spate si sa se vada clar rosu curat cand intru in intersectie, nu lasat totul la mana lui Gigi Caşchetă.
    Si sa nu fie cacate dinalea de semafoare ca in Sibiu, sa nu le mai vezi de SUV-ul oprit in dreapta.

    00
  41. @Delavrancea: Am pe strada unul care dupa o bataie zdravana si-a scos carnet de nebun sa nu-l plateaca pe celalalt ca nou. Pe principiul „eu i-am dat de l-am julit, insa el mi-a dat de m-a dilit”.
    Din X motive intr-o zi boul asta s-a certat cu taica-meu. Cum nu mai are carnet de conducere si merge de obicei in dreapta, intr-o zi cand m-a vazut pe strada cu bicicleta, l-a facut pe sofer sa se apropie de mine si m-a izbit cu usa. Am cazut, m-am uitat in jur sa vad daca a vazut cineva, am lasat-o asa.
    Doar ca fraierul se mai urca la volan din cand in cand. L-am pandit si la trecerea de pietoni m-am aruncat pe capota lui. Fara carnet, din fericire si baut, calca pieton pe trecere. Rezultatul? O tabara la mare pentru mine, trei ani de suspendare pentru el.
    Esti sigur ca vrei executare pentru un sofer care calca un pieton pe trecere?

    00
  42. @florin

    daca ala conducea baut si fara carnet ar merita puscarie din start pentru ca era un pericol public iminent.Viteji din astia „lasa bah ca eu nu sunt ca toti fraierii eu conduc beat mai bine decat voi treji si nici carnet nu-mi trebuie ca stiu mai bine ca instructorul” fac de obicei cele mai multe accidente.Si in general nu toti pietonii au de cand sa sara pe capota unei masini.

    Plus ca si la accident tre sa scoti cetificat medico legal etc etc iar doctorul daca nu ai nimic nu-ti da nimic.Ala a luat 3 ani ca era beat si fara carnet nu ca te-a accidentat pe tine ca tu presupun nu ai avut rani grave.

    00
  43. Alta problema imensa care se observa in orice zi: soferii merg cu viteze incredibil de diferite si inconstant. Sunt si care merg cu 140-150 in afara localitatii, dar si cu 60-70-80. Ori tu, ca sa-i depasesti pe astia din urma, trebuie sa-i dai ceva mai mult de 90, ca doar n-ai 3km de sosea libera in fata. Si daca-l depasesti pe Gigi care dormea pe drum cu 70, se trezeste sa-ti arate el tie, chiar daca nu se grabeste nicaieri.

    In al doilea rand, romanii nu platesc amenzile astea si vor fi mai putini care le vor plati cand vor fi cel putin duble. Afectati sunt tot fraierii care gresesc ocazional si isi platesc amenzile.

    00
  44. Carnetu ar trebui sa se ia pe motiv de prostie. Adica daca soferu-i prost si da dovada ca nu stie regulile. Si sa fie trimis sa mai faca odata scoala. Pentru regulile calcate intentionat carnetul ar trebui sa se lase, in schimb sa se dea amenzi mari mari ( 1000 .. 2000 … 10.000 euro ).

    00
  45. Cea mai grava problema in trafic e prima pe care ai spus-o tu, semnalizarea (dpmdv). Merge in fata mea, brusc se opreste (WTF???) si daca ii dai una in dos, „aaa pai n-ai pastrat distanta”.

    00
  46. @Stefan J – am permis si conduc in general in oras. Si casc ochii LA FIECARE AFURISITA DE TRECERE DE PIETONI sa nu dea dracu’ sa ‘sara’ unul in fata mea. Daca-l fac terci nu mai conteaza nimic, decat ca mi-am f… masina, mi-am f… carnetul si ca sunt VINOVATA. Poate ala sa zboare, sa doarma sau sa danseze, prefer fiu atenta, decat buna de plata.

    Unde dracu’ ati invatat voi chestia asta ca pietonul trebuie sa astepte si sa se roage de soferi? A pus cotoiul pe trecere si l-ai belit? Esti bun de plata. Simplu. Sunt pline orasele de gigei cu masini care au impresia ca doar ei se grabesc, ca numai lor li se raceste ciorba acasa.

    Mai circul si ca pieton prin oras si stiu sa casc ochii sa-mi dau seama cand e momentul. Si nu-mi pica epoletii daca ma prefac preocupata de ceva, incat sa inteleaga ala de la volan ca poate sa treaca. O fac de obicei exact pe ideea ca nu is atat de grabita incat sa-mi risc oasele. Dar, chiar si cand am bunul simt sa trec in coloana si sa o fac in pas sprintar, mai am cate o mica spaima cu cate un imbecil care vine cu 60 la ora, ca i-a luat ma-sa strada.

    Problema in romania nu este ca trec pietonii prea ‘curajos’, problema este ca se MOARE pe trecerea de pietoni, ca multi soferi circula absolut criminal in zonele astea. Daca boul ala de pieton trebuie sa tot astepte dupa toti maritii soferi, ca deh, se grabesc oamenii, cand dracu’ mai trece strada?

    Pe tema asta amenzile sunt prea mici din partea mea. Si am cunoscut cazuri printre cunostinte de oameni ucisi pe trecerea de pietoni si pe verde, in cazul asta ar trebui dati niste ani de bulau fara suspendare. In momentul in care aranjezi cativa zorro din astia, probabil se linistesc restul.

    Ai sub tine peste o tona de fier ce vine cu viteza. Este obligatia TA in primul rand sa ai grija sa nu lasi morti in urma ta. Plus, ca asa cum ziceam la inceputul prea lungului comentariu, e mai comod sa vii acasa linistit (chiar daca ai pierdut 20 de secunde pretioase din cauza unui pieton), decat sa vii cu masina busita si cu o moarte (in cazul nasol) pe constiinta. Io cam la asta ma gandesc de fiecare data, cand vad o zebra: risc sa rup niste picioare si sa-mi aranjez zen-ul pe urmatoarele saptamani sau il las pe pieton in durerea lui si merg mai departe?

  47. Good point @Dojo!

    00
  48. Nu uita de cocalarii care-si cumpara neoane made in china pe dacii si le baga seara de ai impresia ca merg cu faza lunga. Eu personal dau o gramada de flashuri in cazuri din astea, iar prostii cred ca le semnalizez politia si saluta cu mana.

    00
  49. Va provoc sa gasiti solutia pentru una bucata vaca de grasana ce STA efectiv pe zebra la 2 m de trotuar fiindca …are ceva de vorbit cu alta vaca de pe partea celalalta a strazii. Politia la 50 m de zebra , ii vedeam cum se uita atent. O invit sa treaca, nimic. Zbier la ea, claxonez ea … nimic. CE MA-SA sa ii faci ca nu exista vreo lege pentru asta?? A trebuit sa ies pe trei sferturi pe geam sa urlu la ea ca daca imi pierd carnetul la aia de asteptau ma intorc si ii smulg toate firele din cap ca sa plece de acolo…

    00
  50. Ai nimerit o problema grava cu „pe cine nu trebuie”. Cand un politist risca sa-si piarda slujba daca aplica corect legea asupra persoanei gresite (varul sotiei amicului sefului politiei), e cam greu sa ii reprosezi ca nu-si face treaba (e intr-o situatie in care pierde oricum). Trebuie pedepsiti destul de crunt superiorii care fac de-astea, dar asta nu se intampla mai deloc in Romania.

    00
  51. Eu stau cu ochii in patru pe trecerile de pietoni din oras. Sunt cu piciorul pe frana la fiecare trecere, incetinesc, etc. Dar tot mi-ar lua carnetu politia cel putin o data pe zi.

    Sa nu uite oligofrenii, ca in alte tari sunt mai putine accidente pentru ca aia au mai putine drumuri cu o singura banda pe sens. Si pentru ca oamenii sunt mai putin stresati, apasati de griji, grabiti, nervosi… Pentru ca au mai multe autostrazi…

    00
  52. Propunere de proiect de lege si ocazie de biznis pentru abonatii la bugetul statului: decat sa puneti borduri, mai bine puneti semafoare cu temporizare pt. pietoni, la toate trecerile di Romania;
    Ca la Modarom in Bv. Vine berbecu de pieton si in loc sa se arunce pe zebra tre sa apese un buton. Dupa care asteapta berbecu vreo zece cinspe secunde pana i se face verde.
    Iar daca soferul a gresit sa i se dea amenda ca pana acum si sa i se suspende carnetul pe o luna, nu pe 2 ani.

    Suspendarea pe 2 ani mi se pare o gluma proasta… Sa ridice piatra ala care n-a gresit…

    00
  53. Mi-a dat o lacrima !

    00
  54. Problema cu aruncatul pe trecere e ceva mai complicata de atat. De multe ori senzatia asta este cauzata de noi soferii. Pentru ca de multe ori, din cauza locurilor de parcare, ajungem sa parcam in apropierea trecerilor de pietoni. Si atunci ce se intampla? Noi nu vedem pietonul care vrea sa traverseze si nici el pe noi. Si nu intotdeauna il calci. Tu esti pe banda a doua, el oarecum pe prima, tu treci linistit, el la fel, iar politia te opreste la fel de linistita 50m mai incolo ca sa-ti ia permisul.

    00
  55. Solutie, aplicata de Politie timid, acum vreo luna: masini fara insemnele Politiei, dotate cu camere video, cu politisti in civil, care sa umble pe drumurile patriei si sa inregistreze toate porcariile din trafic. In momentul cand vreun bizon a incalcat regulile la fundul lui apare un alt politist, pe motocicleta (anuntat prin statie) te trage pe dreapta si aplica legea.
    popularizare intensa prin mass media si va garantez ca aplicata chestia asta constant va reduce poate la sfert numarul de abateri.
    Vorba romaneasca „frica pazeste bostanaria” va fi perfect valabila. Nici o data nu vei sti ca cel din spate, stanga ,dreapta nu-i un politist care te inregistreaza daca faci porcarii in trafic. Nici n-ar mai trebui inasprite regulile, sunt suficiente astea daca s-ar aplica la un procent mai mare de soferi care incalca regulamentul. Nu-i nevoie nici de cheltuieli prea mari pentru nu stiu ce dotari.
    In rest nu se va rezolva mare lucru cu noile propuneri de sanctiuni cum nu s-a rezolvat cu reducerea vitezei de la 60 la 50 sau 30 km/h.

    00
  56. De ce se poate la alții iar la noi nu?
    In Viena dacă ai parcat unde nu trebuie îți este pozata mașina iar in geam primesti imediat unproces verbal(pe care nu are rost sa îl contesti)
    Iar pe acești polițiști i-am văzut facandu-si treaba fie ca era senin sau ploaie si inclusiv după ora 22.

    La București:
    Ai stâlpi in fata blocului care rezista o săptămâna.
    Nimeni nu e întrebat de ce ii scoate (asta in cazul ideal in care ar fi prins)
    Se parcheaza masini de nu mai poți sa treci pe trotuar.
    Suni la poliție si trebuie sa ii convingi ca ăla care a parcat e chiar nesimtit si ca trebuie sa vina sa dea o amenda.

    00
  57. pertinent ce spui mai putin faza aia cu incerc s-o tin in 90 in oras. Cand in toata Europa se merge catre 30 in zone rezidentiale si 50-60 pe soselele mari „s-o tin in 90” mi se pare incredibil pentru cineva care se plange ca lumea nu semnalizeaza si ca pietonii se arunca pe trecerile de pietoni.

    00
  58. povestea cu pietoni care „se arunca pur si simplu pe trecere” e adevarata. Poate ca e un raspuns al unui anumit timp de pieton care satul sa astepte sau suparat ca nu primeste un drept ce i se cuvine face un act de curaj si vede ca functioneaza. Poate si exclama in mintea lui: „Ai vazut ce-a oprit berbecul ala?” Si asta a fost decat primul pas.Deja omul a descoperit un sistem in lupta cu berbeci care nu dau prioritate.Si poate uni mai timizi din spatele lui il admira. Si poate il vor lua drept exemplu. Poate ca e o solutie buna dar eu cred ca are si puncte slabe. Unul dintre ele e fizica. Trebuie sa iei in calcul cand faci o saritura de-asta daca soferul te-a vazut, daca viteza masini ii va permite sa opreasca inainte de trecere, apoi daca carosabilul e uscat…Pt ca am auzit odata un „destept” care spunea ca in dreptul trecerilor el accelereaza si merge cu motorul mai turat(poate si intr-o treapta inferioara de viteza). De ce ? Sa-i descurajez pe cei ce vor sa sara pe trecere. Nu mi sa parut amuzant. Ma gandesc ca e facut din acelasi aluat ca cel care isi ia inima in dinti si tasneste pe trecere.Tragedia apare atunci cand astia doi se intanlesc. Ce nu inteleg oameni e ca nu e o lupta. Nu trebuie sa demonstrezi nimic. Trebuie sa ajungi cu bine acasa. Si ca pieton dar si ca sofer.Si consider ca din cei doi incapatanati din povestea mea cel mai tare greseste pietonul. Nu dati cu pietre si eu sunt pieton.Nu merg toata ziua cu masina. Dar ca pieton sunt mult in dezavantaj la contactul cu un monstru metalic cu o masa de peste 10 ori mai mare ca a mea si care nu simte durerea.
    Parerea mea la pb asta e ca ar trebuii instalate semafoare cu buton pt pietoni. In care pietonul apasa pe buton.Apare un mesaj” va rog asteptati!” . Se pune galben pe semaforul pt masini.Apoi Rosu. Si abia dupa asta pietonul are verde. Daca dupa 30 de secunde dupa ce pietonul a terminat trecerea drumului apare un alt pieton semaforul il roaga sa astepte(intre 1 si 5 minute). De ce ? Pentru fluidizarea traficului.Pentru ca si pietonul care asteapta poate ca merge cu autobuzul ce sta mai in spate in coloana ca e o trecere mai la la vale pe care trece unul cate unul.Cum am spus asta e parerea mea. Nu sunt sigur ca asta ar fluidiza traficul si ar reduce nr de accidente la trecerile de pietoni dar poate ar trebui facut un test.montate niste camere de supraveghere. Instalate cateva. Si comparate filmuletele.Se pot numara apoi masinile si pietonii ce trec pe acolo intr-un interval .
    Cred ca asta ar clarifica situatia.Soferul nu ar putea sa spuna ca nu a vazut si ca pur simplu i-a sarit in fata. Iar pietonul ar trece strada in siguranta.
    @ vali. Mi-a placut ce ai spus.Cu exceptia celor 90 in oras chiar mi-a placut tot.

    00
  59. Ah, Vali, ai uitat-o pe aia cu vorbitul la telefon în timp ce conduci.
    Azi mă uitam la o pisi într-un A6 care vorbea la telefon și croșeta benzile cu nonșalanță și fără semnalizare.
    Ai zice că o gagică într-o asemenea mașină știe să-și folosească mâinile și când are gura ocupată…

    00
    • @Meekuu: să-ti zic o fază tare. mergeam in coloană prin bucurești, din semafor in semafor. lângă mine, o doamnă intrun mercedes clasa c, vorbea cu mă-sa la telefon. trapa deschis, eu cu geamul un pic crăpat, auzeam tot. dar tot. după 2 semafoare, am lăsat geamul jos și i-am spus.

  60. Deja mi se pare o chestie banala. Nu prea vezi femei la volan fara telefon la ureche. Eu unul nu pot pricepe de ce dracu nu-si iau un handsfree de 100 lei sa poata vorbi linistite pana le doare gura. Singura explica posibila e ca n-ar mai avea motive sa-i faca „porci misogini” pe aia care le reproseaza ca vorbesc la telefon.

    00
  61. @Meekuu: mai nou e la moda sa faci „diverse” cu smartfonu (ifon sau android): de la jocuri, navigat pe net, uaţap, googlemaps, facebook etc. toate astea cand conduci (valabil si pentru pisi si pentru oameni in toata firea).

    00
  62. Mă, recunosc, mi s-a întâmplat de vreo 2 ori să n-am casca la mine (că-s căscat și-o uit prin alți blugi sau cine știe pe unde) și să răspund la un telefon în timp ce conduc pentru că mă suna cineva important. Dar răspund și mă scuz frumos și închid. Ah, și NICIODATĂ nu răspund în afara localităților.
    Da’ pe majoritatea îi văd vorbind la telefon kilometri întregi. Și prin oraș și p’afară. Fără nici o grijă că deh, au minute nelimitate în rețea …
    De jucat cu smartfonu’ o fac și eu dar doar pe la stopurile alea la care stai cu minutele sau când traficu’ suge.

    00
  63. e adevarat ca numarul de accidente la noi este mai mare decat in alte tari, dar nu cred ca din cauza alcoolului, mai degraba starea drumurilor, lipsa acestora, excesul de viteza, neaplicarea legii si aplecarea organelor catre mita (inclusiv a judecatorilor)
    personal am fost amendat cu 420 lei ca nu am avut buletinul la mine, am avut doar cartea de alegator si binenteles permisul auto si actele masinii…
    mi se pare o nebunie, altii sunt prinsi cu depasirea vitezei peste limita si iau aceasta amenda au mai mica
    sau cum este posibil sa omori pe cineva pe trecerea de pietoni, semaforul era pe rosu pentru masini iar justitia sa-ti dea 3 ani cu sespendare si frecventarea unor cursuri de circulatie rutiera timp de un an de zile -cazul studentei din bucuresti ucisa de amanta unui politician…
    sau cazul sotiei lui adrian paunescu, a ucis o familie intreaga si se plimba bine merci cu masina
    sau cazul lui huidu…
    daca legea nu se aplica, normal ca accidentele sunt mai multe, in general facute de oameni cu functii, cu bani, cu masini puternice
    deci inasprirea legilor, a amenzilor, se va aplica tot poulimii si nu se vor reduce accidentele
    eu o sa primesc amenda de 1000 lei ca nu am buletinul la mine iar orban poate lovi o fetita pe trecerea de pietoni linistit, cu cativa marafeti si martori platiti scapa basma curata…
    aplicati corect legea actuala si pe urma vor scadea si numarul de accidente…

    00
  64. Fara prea multa filozofie,omul cand se urca la volan trebuie sa-si assume niste responsabilitati la care a consimtit cand si-a obtinut permisul de conducere.In realitate,el uita repede angajamentele facute,isi aprinde o tigare,vorbeste la telefon sau da maneaua la maxim pana lacrimeaza de of sau excesul de decibeli.Constiinta se dilueaza repede,iesind la suprafata animalitatea lui homo sapiens care inrudita cu a maimutelor se manifesta ca atare.Si ce rezulta? Un maimutoi modern la volan,care daca-l cauti la gat vei gasi si o cruciulita crestina care sa-i poarte noroc.Probabil cum la circ animalele salbatice executa dresate anumite comenzi,supunandu-se de frica dresorului,asa si omul modern posesor de constiinta alterata si diluata trebuie dirijat de biciul legii care din nefericire in tara noastra scumpa nu se respecta.De frica cine nu sta cuminte………

    00
  65. @Suca: Adevarat graiesti… Marimea pedepsei e egala cu zero. Ex: pt alcool la volan si pt condus fara carnet pedeapsa e PUSCARIA. Ia ghici pe cati ii doare-n kur?

    00
  66. Păi te contrazici singur:
    „Nu, amenzile mai aspre nu sunt o soluție.
    […]
    Soluția este educarea cu forța și cu frica. ”
    Cum îi poţi educa cu forţa şi cu frica, dacă nu se impun sancţiuni mai aspre? Dacă crede cineva că românaşul nostru înţelege de vorbă bună şi din filmulete ori alte bazaconii de genul campaniilor făcute de miliţie se înşală amarnic.

    00
  67. Sunt dezamăgit pentru că majoritatea cetăţenilor pleacă de la premisa că vor încălca legea.
    Legea nu există pentru a fi încălcată, ea stabileşte nişte norme ce trebuie respectate în mod obligatoriu pentru o convieţuire normală.
    Numai în mentalitatea românului apare această idee conform căreia amenda/sancţiunea contravenţională face parte din normalitate, e ceva firesc şi trebuie stabilită în aşa fel încât cetăţeanul să o poată primii în fiecare zi, să-şi poată permite achitarea amenzii. Această idee împământenită în societatea noastră e foarte nocivă, iar din păcate pentru noi toţi o mare parte dintre cei care gândesc în acest fel au putere de decizie şi se află în conducerea acestei ţări.
    Sancţiunile pentru încălcarea legii NU sunt la fel ca alimentele, ceva necesar ce trebuie să le poată suporta oricine. Într-o societate normală şi sănătoasă sancţiunile pentru încalcarea legilor sunt excepţii, nu fac parte din normalitate.
    Conform acestor principii nocive, mâine-poimâine ne pomenim că violatorii şi tâlharii vor cere reducerea pedepselor, astfel încât să poată comite fapta de mai multe ori.
    Hai să analizăm situaţia mai profund şi nu sibiectiv din punctul de vedere al celui care se identifică în rolul celui care încalcă legea.
    Cu părere de rău şi o mare dezamăgire observ că trăim într-o societate bolnavă unde majoritatea cetăţenilor nu îşi dau seama şi nu realizează că orice încălcare a normelor de convieţuire socială are repercursiuni asupra noastră, a tuturor.

    Toate cele bune.

    00
  68. „@Ionuţ: cu forța nu inseamnă 10 fraieri care pică la amenzile mai mari. inseamnă 100 de contravenienți taxați.”

    Tocmai aici greşeşti!
    Principiul sănătos e chiar invers, să încalce câţi mai puţin legea, nu toţi pentru că îţi permit. Asta dacă vrem să circulăm în siguranţă, astfel încât să nu mai stai cu grijă şi teamă să nu-ţi schilodească vreun smecher nevasta şi copilul atunci când se deplasează pe drumul public.

    00
  69. Din toate comentariile nu am vazut mai nimic despre semnalizarile si presemnalizari rutiere. Am vazut situatii in care un indicator de ocolire a unei gropi aflata pe un drum in lucru era pus la 2 metri de groapa fara indicatoare de presemnalizare, punetiva in situatia ca sunteti la volan si circulati cu o viteza medie de 90 la ora credeti ca ati avea timp sa evitati groapa sincer eu nu cred. Mai acum vreo doua zile am plecat spre ITALIA si undeva dupa SIBIU in afara localitatii un echipaj de poltie dotat cu radar a oprit un autoturism petru care motiv nu stiu. Dar acel agent cred a nu avea nimic in comun cu circulatia de vreme a oprit autoturismul pe partea carosabila pe singura banda de mers in acea directie,nu la interesat nicio clipa ca se facuse deja coada in spate si nici nu se putea depasi deoarece din sens invers venea o coloana de masini. Parerea mea este ca a sfidat toti conducatorii auto din acel moment si il durea drept in p…. de ceilalti conducatari din trafic, ca de el este cel supravegheaza traficul in zona. Mai am o intebare cine raspunde de montarea indicatoarelor rutiere in mod corect si in conformitate cu legea si cine raspunde pt. asta, ca accidente au fost destul de multe. Ce raspuns ar putea da acest faimos cetatean STOIE ca ministru nu pot sol numesc.Pe ruta GALATI ARAD cu manina mica nu ai cum sa faci mai putin de 12 ore avind in vedere ca sunt doar 750 KM. IN Loc sa lucreze la infrastructura ei isi bat P…. de soferi ca numai au bani la buget si nu mai au de unde sa adune. NISTE TANPITI nu am cum sai definesc.

    00
  70. Sall am si eu o intrebare!!!
    am fost prins in italia coducand fara permis auto , sunt constient ca mi se face dosar penal . Dar in romania mi se suspenda dreptu de a mai conduce ??????

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)