Am citit cel mai bun editorial despre educație

Vă invit să citiți acest frumos exemplu de habarnism rău-voitor. Nici nu știu de unde să încep cu problemele pe care le are textul. De la încolonarea părinților sub aprecierea că ar mai trebui să tacă, că nu se pricep la învățământ? De la cum pornește de la câțiva reclamagii guralivi ca să le spună tuturor ca sunt proști și că nu știu să-și educe copiii? De la plâns pe umărul dascălilor, care bieții de ei nu au nici o vină pentru nimic niciodată?

Hai să ne oprim doar la final. Care este magistral:

Școala nu este a părinților, este a elevilor în primul rând și a celor ce-i educă. Școala nu trebuie să fie despre cine crede că are dreptate și despre cum îl pot scoate eu nevinovat pe fiul meu ca să nu dea prost în fața clasei, doar pentru că nu am reușit să îl stăpânesc și să îi ofer educația necesară înainte de a păși pragul unei instituții care e menită, în primul rând, să îți învețe copilul, nu să facă față lipsei celor 7 ani de-acasă.

Vedeți voi, problema aici era. La prostul de părinte care nu și-a educat copilul. De aia nu merge educația. Nu că educația din România este făcută ca să aibă profesorul ore, și programa școlară urmează această idee. Nu, problema e că sunt copiii obraznici, nu că fac fracții și integrale în a opta. Nu că au două ore de fizică și de chimie, unde se trece prin materie rapid, că e multă. Nope.

Mi-am adus aminte de o fază apropo de simulările la capacitate și BAC de zilele astea. Știți în câte ore se predă tabla înmulțirii? Ăia care aveți copii știți. Țac, pac, cine a prins-o bine, cine nu, sănătate si un praz verde, altă lecție săptămâna viitoare, că avem treabă.

45.862 date istorice? Da, trebuie să le știi pe toate, asta e important. Competențe digitale? O oră pe săptămână, două dacă ai noroc. Limbi străine? Nu e timp de prostii din astea, avem alte lucruri de învățat.

Tare sunt curios de un sondaj făcut prin școli, cât mai multe școli, despre ce cred profesorii că ar fi problemele cu școala românească. Vă garantez că în top10 nu apare că e materie multă sau că profesorii sunt blazați și sictiriți. Ar fi prea multă realitate pentru ei.

Repetați după mine: școala românească e făcută pentru ca profesorii să aibă un loc de muncă și niște țuțeri de partid (angajați în școli și inspectorate) să aibă de unde sifona bani. Pe elevi dă-i dracului, nu sunt importanți.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

91 comentarii

  1. Ai și nu ai dreptate.
    Sunt profesor. Da, e multă materie inutilă. Da, e plin de țuțeri puși pe sifonat și căpătuială. Da, încep să mă ia blazarea și sictirul. Da, mă întreb adesea „la ce bun?”
    Dacă articolul aruncă pisica moartă înspre părinți, tu o arunci înspre școală. E nedrept și față de acei părinți cu „common sense” (din ce am constatat, majoritatea sunt așa), cât și față de profesorii dedicați meseriei, care nu-s acolo doar pentru un job comod.
    Dar na, e mai simplu să-i băgăm pe toți în aceeași oală.

    Comentariu apreciat.29126
    • Bogdan fii atent, ultima scoala de stat la care am fost sa vezi cum au decurs cursurile.

      Elevi azi va predau X chestie, nu se mai foloseste dar eu v-o predau pt ca asta e programa.

      De ce? De ce mi se preda ceva ce nu mai foloseste? De ce nu mi se preda ceva ce se foloseste? De ce daca e materie multa nu te duci sa ceri sa o mai triati, asta e util asta e de umplutura, hai sa scoatem jumatate din ea si sa ne axam pe ce e important sa o solidificam in creierul elevului?

      Eu la mine la munca cand vad ceva fara sens vorbesc cu sefu, voi? Ce asteptati?

      Indecis. Tu ce zici?7664
    • nu te duci sa ceri sa o mai triati, asta e util asta e de umplutura, hai sa scoatem jumatate din ea

      asta înseamnă mai puține ore pentru ei. teoretic. așa văd ei lucrurile.

    • Si ia zi Ionut, sefu chiar te asculta si implementeaza ce spui sau doar constati aiurea pe internet pentru ca aici nu e nimic verificabil? Sau e companie de 3 persoane in care “sefu” iti e tovaras de bere deci comunicati eficient. Pt ca se stie ca sefii chiar asculta si implementeaza ce spun subalternii lor.
      Alta ipocrizie e aia cu “inseamna mai putine ore pentru ei” si cum acest aspect e ceva imputabil profesorilor; ce nenorociti ca nu cer sa li se reduca salariile si numarul de ore. In conditiile in care pe blog se urla din orice de marit salarii la oameni care invart 3 exceluri si nu aduc nici o plus valoare, ca “trebuie tinut pasul cu inflatia”.

      Comentariu apreciat.8926
    • @ zoso.
      Nu, nu vor fi mai puține ore, daca vrei sa faci treaba serios. Eu sar fără milă peste conținuturi inutile, dar și alea de bază, până văd eu că au fost bine asimilate de copii, mănâncă o grămadă de ore. Dacă a trebuit sa stau 40 de minute la 3 alineate medii de text la prima vedere până au înțeles despre ce e vorba… Nu mai vorbesc de chestii mai complexe / abstracte, unde e și mai rău.

      Comentariu apreciat.1151
    • [quote]Si ia zi Ionut, sefu chiar te asculta si implementeaza ce spui[/quote]

      DA IN PLM, de ce m-a mai angajat daca nu ma asculta? Sa se duca sa-l angajeze pe altul pe care il asculta daca nu asculta de mine

      Indecis. Tu ce zici?3757
    • Suntem ditamai compania. Raspund pt nspe aplicatii folosite de mii si mii de oameni. Oamenii aia produc pt companie si daca nu merge treaba aia nu-si fac treaba si nu pot livra la timp. E raspundere mare.

      Indecis. Tu ce zici?2544
    • Bogdan, astept cu nerabdare urmatoarea greva a profesorilor pentru reforma totala a invatamantului romanesc. Atunci o sa ies si eu sa va sustin. Pana atunci sunteti complici la toata mizeria din educatie. Punct.

      Indecis. Tu ce zici?4943
    • @Blob Mai putina materie nu inseamna mai putine ore btw. Inseamna mai mult timp pt X Y Z care sunt mai importante

      Comentariu apreciat.4110
    • @saint

      „Astept cu nerabdare urmatoarea greva a soferilor pentru reforma totala a traficului romanesc. Pana atunci sunteti complici la tot haosul și la toate crimele de pe șosele.”
      Cum sună?
      Exact.
      O grevă nu rezolvă asta, iar să reformezi instantaneu nu se poate.

      Comentariu apreciat.6410
    • Daaa, sa aprofundeze si sa nu memoreze tabla inmultirii cum zicea un deosebit mai jos. Pt ca se stie tabla inmultirii nu trebuie memorata, tot omu trebuie sa stea sa adune 7 cu 7 de 7 ori ca sa afle cat face, nu sa fi memorat ca e 49. Vezi asta e problema, ca tot prostu are o parere pe lumea asta. La fel cum si tu crezi ca materia e prea stufoasa si incerci sa induci altora pe net ca esti un sigma de care seful e foarte speriat si ascultator.
      Tu, saint, ce lucrezi?

      Comentariu apreciat.458
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1156
    • „E nedrept și față de acei părinți cu „common sense” (din ce am constatat, majoritatea sunt așa)”

      cam ilogic nu? daca majoritatea partintilor au common sense, atunci de ce educatia asa de prost?

      pam pam, pisica moarta e tot la voi. iar despre elevii care fac probleme ca n-au 7 ani de acasa, faceti presiune sa poata fi exmatriculati. sa stea la coada vacii sau la facut betoane. n-am vazut nici un protest al profesorilor in care sa se ceara „unelte” pentru o calitate mai buna in invatamant. doar salarii, atat.

      1115
    • Ba sin, lasa vrajeala; orice cumatru care s-a descurcat in viata, mai pe vandut tricouri CK in piata, mai pe carat pepeni cu dubita, vin cand implinesc peste 40 ani sa ne spuna cam cum ar trebui sistemul de invatamant reformat dupa chipul si asemanarea lor, eventual cu 3 din 6
      ore pe zi cu mers la udat buretele si fumat la baie. Vezi tu de treaba ta si lasa educatia in pace.

      253
  2. Ei, are dreptate și el, nu numai tu.

    Chiar e plină lumea de părinții descriși acolo. Ăsta e subiectul articolului: un părinte atotștiutor și dătător de indicații este nociv, foarte nociv! Iar dacă mai e si genul reclamagiu…

    Da, organizarea actuală a sistemului nostru de învățământ îi face loc și îl invită; învățământul e in mare groapă – da și iar da.

    Dar și prostul care nu-și vede de lungul nasului propriu e o problemă MARE!

    Comentariu apreciat.1099
    • Pentru ca multi invatatori/profesori sunt mai prosti ca parintele ala. Si atunci normal ca reclami tot ce prinzi, ca e vorba de viitorul copilului tau.

      Cine s scris articolul ala cred ca inca e de opinie ca profesorii ar trebui sa fie mici dictatori care nu trebuie sa dea socoteala nimanui.

      Indecis. Tu ce zici?1024
  3. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 3462
    • Te referi la stomatologia de stat? Sau la farmaciile de stat?

      1512
    • Alex Nicolae, daca doresti un singur exemplu, vezi cum e cu nascutul la privat in caz ca noul nascut are vreo problema.

      188
    • Asta e o legenda urbana cum ca la privat nu trateaza nimic. Trateaza absolut orice specializare, inclusiv urgentele (ca alea sunt cel mai des pomenite cand vine vorba de „te trimite la stat”).

      715
    • @Boris unele maternitati private au si terapie intensiva. si medici mai buni si empatici fata de ce gasesti la stat.

      96
    • Boris, intai trebuie sa inveti sa faci diferența intre ‘clinica’ si ‘spital’.

      in primele, chiar daca ofera si câteva servicii mai avansate, cum ar fi nasterea, într-adevăr, daca se intampla ceva, te trimit la cel mai apropiat spital care in 99% din cazuri va fi unul de stat.

      doar ca exista spitale, in adevaratul sens al cuvântului, private care fac onclysiv transplanturi de inima sau operatii pe creier. si cele mai multe au inclusiv UPU. da, ambulanta sau smurd nu te vor duce acolo decat in situatii extreme ca e mai complicat cu plata. dar ele exista si cele mai multe sunt mai bine dotate decat cele de stat.

      in final e doar alegerea ta ce crezi. barfa de pe net sau experienta directa a unora care au fost acolo. bine, din punctul tau de vedere si marturia mea e tot barfa pe net. dar de asta ai creier. foloseste-l.

      105
  4. Cred că se referea la derbedeul ăla care a lovit o profesoară și pe care maica-sa îl încurajează.

    Comentariu apreciat.574
  5. Why not both?

    Sistemul de învățământ, datorită programei și multor profesori, e învechit și pune cam mult accent pe memorare și prea puțin pe self-discovery, comunicare, abilitate de a lucra cu alții, inovație, etc.

    În același timp mult prea puțini părinți își educă copii după principiile pe care le-am enumerat și fie își lasă odraslele de izbeliște, fie cred că școala trebuie să fie o oglindă a fiecărei idei pe care ei le au.

    Comentariu apreciat.658
    • …da, parintii vor ca scoala sa fie oglinda ideilor si principiilor lor… De aceea 25% voteaza AUR si Simion, alti 30% voteaza PSD si inca 20% PNL. Pentru ca, in mintea lor, voteaza corect si si-ar dori ca toti ceilalti sa aibe aceleasi principii si pareri. Stii de ce avem pareri diferite? Ca asa supravietuim ca specie. Daca unu crede ca ciuperca X e otravita, iar unu ca e buna de mancare, unu’ moare otravit sau devine mai puternic/sanatos(ca a mancat ceva, pe cand celalat crapa de foame). In timp invatam unul de la altul, da’ tine mult si de capacitatea intelectuala, totusi in multe lucruri avem pareri diferite si actionam diferit. Pana si expertii dintr-un domeniu, care clar au capacitate intelectuala si si-au dedicat viata unui domeniu, ajung sa se contrazica. Diversitatea asta ne da sanse de supravietuire… ori scoala vrea sa uniformizeze: toti se trezesc la aceeasi ora, merg in aceeasi clasa, petrec 6 ore impreuna in fragmente de cate 40-50 de minute, toti ridica mana si cer voie pentru a-si rezolva problemele fiziologice(sau invata ca trebuie sa le rezolve in pauze), toti invata aceeasi „materie”, in aceeasi ordine si dau aceleasi teste „standardizate”. Eu cred ca la faza asta suntem nebuni cu totii. Daca am inteles un lucru, e ca suntem a naibii de diferiti(cine are minim doi copii, poate sa confirme ca desi vin din aceeasi parinti, sunt crescuti in acelasi mediu, actioneaza, gandesc si se dezvolta diferit).

      1019
  6. Să nu zici că-s cârcotaș (că îs!), dar anacronicele „odrasle” și „izbeliște” alături de cea mai neaoșă (vezi? bag și eu!) romgleză, și asta într-un comentariu legat de calitatea învățământului – cum the fuck să mai fie școala?

    Indecis. Tu ce zici?1333
  7. Nu ştiu în ce lume trăieşti tu, în lumea pe care o văd eu, cam jumătate din copii au o durere de cur majoră față de ideea de şcoală şi de educație. Şi părinții le țin isonul. Ai văzut vreun manual recent pus lângă unul după care învățam noi? Deja programa e mai laxă, şi tu o ții de mai mult timp că, vai, e prea mult. Pentru un copil care are ceva în cap şi minimul de interes, I-VIII e parfum față de ce am prins noi.

    Ok, vorbim şi de profesori, şi de sistem, dar las-o dracu, nu ne uităm la acelaşi film când vedem cum sunt prea mulți din copiii de azi?

    Comentariu apreciat.1449
    • @adyzah: ca parinte, te contrazic, scoala, in general, nu s-a schimbat deloc in ultimii 30 de ani. S-au schimbat anumite detalii, s-a schimbat informatia, s-au mai colorat manualele, s-au mai prins unii profesori ca metoda stalinista poate nu e chiar cea mai buna pe termen lung. Stii, metoda aia care se folosea la gimnastele romane, de castigau medalii pe banda rulanta si ne laudam ca „ce scoala de gimnastica buna avem”? Ca sa scoti 5 campioane, distrugeai fizic si psihic sute, poate mii de copii in fiecare an. Si de multe ori si alea 5 ramaneau cu sechele si se retrageau pana in 20 de ani. Dar multi sufera de sindromul Stockholm, li se pare ca scoala pe care au facut-o ei, ca abuzul psihic la care au fost supusi a fost „ok”. Ca palma parinteasca si mana de fier a profesorului „i-a facut oameni”, ca uite, au supravietuit si-acum pot sa mearga 40 de ore pe saptamana la un loc munca, 1 saptamana pe an la mare, sa aibe o masina noua si o rata pe 30 de ani la un apartament. Deci sunt impliniti, asa ca ar fi bine ca si copilul lor sa urmeze aceeasi cale…

      Indecis. Tu ce zici?2330
    • @heto, zici că s-a schimbat puțin dar apoi te cam contrazici aducând exemple de acum 30 de ani.

      Eu zic că s-a schimbat dar şi în bine, şi în rău. Nu mai există abuzuri (aş putea zice chiar că acum sunt mai abuzați profesorii), materia s-a mai periat, au dispărut materii, au apărut altele, au apărut metode noi, şcoli private, profesori mai tineri, schimburi de experiență cu şcoli din UE. Repet, cine vrea să învețe, învață. Departe de perfect, dar e decent pentru cineva cu minim de interes.

      Ce e mai rău după mine? Scăderea aşteptărilor, cocoloşirea excesivă a copiilor, eliminarea tezelor, testărilor intermediare, obişnuirea cu ideea de test, pentru că orice faci în viață e un fel de test. Ideea de test nu înseamnă umilire ci, din contră, călire.

      Iar la subiectul „programă”, eu, cu orarul lui fiu-meu de a VI-a în față, sunt curios, voi ce ați vrea să facă copilul vostru?

      Comentariu apreciat.403
    • @adyzah:

      sunt curios, voi ce ați vrea să facă copilul vostru?

      La intrebarea ce-ai facut azi la scoala sa nu raspunda „nimic”. Orice lucru, daca nu exista disponibilitatea de a-l primi, nu se fixeaza, ori sa crezi ca un copil are disponibilitatea de a invata de luni pana vineri, de la 8 la 14, 20 de saptamani pe semestru(+ timpul de teme)… Invatarea si dezvoltarea omului nu se face in progresie liniara si mult mai important este drive-ul interior, dorinta de a face un lucru. Eu am 3 „crezuri” pe care vreau sa le transmit copiilor mei:
      1. Sa nu stii este cel mai normal lucru, nu-ti fie frica sa spui „nu stiu”, indiferent de ce crede persoana din fata ta sau cat de stupid suna ca „nu stii” un lucru „atat de simplu” 2. Tu ai drumul tau, singurul lucru la care trebuie sa te concentrezi e sa fii cea mai buna versiune a ta
      3. Ca sa poti face ce vrei, trebui sa muncesti mai mult decat cei din jur.

      Daca reusesc sa-i fac sa creada astea, am incredere ca restul e rezolvabil.

      Indecis. Tu ce zici?1417
  8. învățământul romanesc actual este o furtuna perfecta. este rezultatul practic al intersecției a ceea ce evmai rau in ambele tabere.

    concluzia e ca scapa cine poate.

    si daca nu ma credeti, mai citi o data comentariile la cele 2 articole cu constructiile si gsm-ul. si inca cateva subiecte de la stiri sau situatie.

    oameni care se pretind educati si chiar ca lucreaza in domeniu se contrazic diametral. ori fizica e numai una.

    Comentariu apreciat.592
    • In cheie religioasă: și Dumnezeu e numai unul, dar asta nu-i împiedică pe credincioși să-și spargă capetele in numele aceluiași Hristos!

      Nici radiația electromagnetică nu-i vizibilă, dar dacă tu crezi cu tărie ca te doare capul de la ea…

      Ce, credinciosul nu se roagă? Și pe urmă e mulțumit că a dat Domnu’ și a ajuns cu bine la serviciu (ori acasă, ori…)

      Indecis. Tu ce zici?1022
  9. Programa e stufoasă. Stat, privat, nu contează tabla înmulțirii se învață: pe de rost, repede, nu facem nici o aprofundare.
    Și dacă am scos ceva, punem altceva în loc: https://www.facebook.com/photo?fbid=10160552973018813&set=a.10153931347583813
    Ceva cu numerologie, astrologie, neștiințe.

    Greșeli de ortografie și formulări încâlcite. Hai că eu sunt pierdut pentru cauză, dar ce au cu voi nepoate să mă bată Dumnezeu dacă înțeleg.

    P.S. Am aflat cu stupoare că unele facultăți au periat masiv din materie și profesori după niște feedback constructiv de la corporații. Prea puțin, prea târziu.

    Indecis. Tu ce zici?248
    • Dude… P.S.-ul tău e blasfemie în lumea lor! Toceală!!! toceală!!! și iar toceală (toceală = învățat pe de rost) așa e cel mai ușor și ai cele mai proaste rezultate.

      1215
  10. Programa, manualele și stilul de predare sunt făcute în școala românească în așa fel încât să fii dependent de meditații (la materiile care contează la examene) și de bunăvoința (care uneori se cumpără) a profesorilor la materiile alea neimportante. E simplu, așa funcționează sistemul. Iar vinovați sunt în ambele tabere. Și starea asta de fapt convine ambelor tabere, fiindcă unora le intră bani în buzunar, iar ceilalți primesc validarea că odraslele lor au „educație” aleasă, sunt ‘telectuali. De aceea orice schimbare de fond se face incredibil de greu în acest sistem, fiindcă mai nimeni nu o vrea.

    Indecis. Tu ce zici?2019
  11. programa e stufoasa raportat la materialul uman. atât elevi cât și profesori. dacă faci învățământ de masă în condițiile astea , nu-i de mirare ca ieși de mirul lumii. trăiască fabricile de diplome !

    138
  12. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2156
    • invatatoarea copiilor e o loterie. Si din pacate, ca si la loterie, sansele sa castigi un profesor bun sunt extrem de reduse. Eu merg pe premisa ca toata lumea trebuie lasat sa-si faca treaba, iar feedback-ul se ofera punctual, atunci cand este cerut. Iar daca nu sunt multumit, nu ma apuc sa-l invat cum sa-si faca treaba, sau sa fac reclamatii, schimb persoana cu totul. Mai nasol e cand dai peste o invatatoare buna care e schimbata peste un an cu una mai putin buna(deh, suplinitoare, titularizari… teste standardizate care nu tin de calitatea umana).

      311
    • NOU
      #41

      Nu e de la mine, dar explica simplu diferenta dintre rușinea pe care ai numit-o nocivă si cea pozitivă pentru comunitate/normalitatea pe care o cautam de la altii:
      Rușinea este menită să ne avertizeze asupra faptului că nu acționăm în conformitate cu valorile noastre comune – în epoci primitive acest lucru ar fi putut însemna expulzarea din tribul nostru și, în cele din urmă, moartea.

      142
  13. Băi, toți pustii cocliți de BT, CV și alte județe conlocuitoare circulă drogați și beți la ora asta?! Tăiem sensurile giratorii, calea ălorlalți, semnalizare nema?

    198
  14. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1649
    • Mulți vorbiți din filme, sunt curios, Claudiu, ai copil în şcoală? Sau ai discutat măcar cu câțiva copii să vezi ce au în cap şi mai ales ce-i interesează? Voi pricepeți că s-a atins un prag la care poți să împachetezi oricum informația, pe foarte mulți îi doare în paişpe? Şi-n itemuri Minecraft dacă le pui şi tot nu le ridică de jos. Pune-le pe TikTok lângă un film cu unul suflându-şi mucii, ia vezi, la ce se uită copiii? Auzi, documentar pe Netflix…

      Şi situația se duce tot mai în jos pentru că sistemul, regulile, programa, se adaptează la nivelul tot mai scăzut de interes pentru învățare.

      Există mici bule şi dacă vrei să înveți, poți, dar zgomotul de fond e deja asurzitor.

      Comentariu apreciat.758
    • NOU
      #45

      Ai învățat ce au vrut băieții din spatele producatorilor netflix sa înveți.

      Comentariu apreciat.4110
    • adyzah: subscriu. Când vezi copii de clasa a doua sau a treia care vin la școală doar ca să se vadă cu gasca de prieteni, să bârfească samd, fără un minim interes față de ceea ce se face la ore ( unde se plictisesc cumplit), care își dau ochii peste cap când încerci să le explici unde greșesc, care ridică nepăsători din umeri cand le pui pe bancă testul in care abia a luat un S, arunci îți piere și ultima brumă de optimism. Și treci mai departe cu materia, fără să te mai consumi inutil.

      Comentariu apreciat.423
    • @Mesteru’ Manole: …ca in scoala se preda istoria obiectiv, nu „ce vor unii sa stii”… istoria este despre perspective, despre marturii, despre idei si despre capacitatea oamenilor de a intelege ce s-a intamplat.

      @Sebi: si noi aveam aceeasi atitudine fata de scoala cand eram copii. 1-2 dintr-o clasa, invatau ca se simteau bine la scoala, majoritatea invatau de frica bataii: bataie de la profesori, bataie de la parinti. Orice greseala era pedepsita. Eu am avut noroc, m-am inteles cu matematica de mic. Mai nasol de aia care nu erau dotati intelectual pentru matematica. Degeaba aveau ei talent caligrafic, talent muzical sau talent sportiv – nu esti in stare sa inveti tabla inmultirii sau sa recunosti pattern-ul de rezolvare al problemei X, esti un prost care merita pedepsit. Si am vazut pedepse, de la stat in genunchi pe coji de nuci, la rigle de lemn peste maini, la palme, la chei date in cap…

      @adyzah: am copii, si vad ce ii intereseaza. Copiii sunt diferiti, dar dorinta de cunoastere trebuie sa vina din interior. Periculos e sa distrugi dorinta de cunoastere, si scoala este foarte eficienta in a face acest lucru. Presiunea care vine din interior, te face sa cresti. Presiunea care vine din exterior, te face sa te micsorezi.

      Indecis. Tu ce zici?1621
  15. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2056
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1444
    • „Absolut tot ce am învățat în clasele 1-12 a fost complet inutil”

      Totuși, văd că știi să scrii și să citești…

      Comentariu apreciat.605
    • E incredibil cum nu puteți discuta decât despre voi sau cazuri particulare, fără a privi în ansamblu. Pentru fiecare IoanC care s-a descurcat cumva ÎN CIUDA şcolii (bravo neironic), există 3-4 Gigei care au ajuns dătători cu sapa (unii la propriu, alții la figurat), cultură generală zero, unii poate mai pe interlopeală.

      Acum, întreb şi eu, în toată şcoala, chiar toate materiile sunt de căcat? Dacă nu te atrage nici mate/fizică/chimie, nici literatură, nici geografie, nici biologie, tot şcoala e de vină? Ăştia nici la sport nu vor, e prea greu să dea cu piciorul în băşică sau să facă nişte mişcare, ei sunt aşi la Tiktok şi la vapat la 12 ani.

      Comentariu apreciat.464
    • Suedia e tara din aia posh zona și plină de academicieni paki, iar sistemul lor educational e renumit pentru mediocritate. Ai ales bine.

      Comentariu apreciat.327
    • @Ioan C: vreau doar sa mentionez ca sunt in asentimentul tau. Nu lasa multitudinea de manute rosii sa crezi ca parerea ta este singulara sau gresita. Mai sunt unii care cred ca la scoala „inveti sa scrii si sa citesti”… ori eu am invatat sa scriu si sa citesc cu vreo doi ani inainte sa inceapa scoala. Multe din concepte le-am invatat cu mult inainte de „a le face la scoala”, tabla inmultirii, numerele negative, numerele fractionare sau probabilitatile. A crede ca singurul loc in care poti invata e la scoala, arata o ignoranta care pe mine ma inspaimanta. Din contra, scoala e unul din locurile care inhiba dorinta de cunoastere.

      Indecis. Tu ce zici?930
  16. Scoala Romaneasca este 70-80 % un loc unde sa-i tii cat timp esti la lucru. :) Nu mai stiu unde am citit asta. Nu am solutii clare, doar gandesc cu voce tare. Ar putea sa inlocuiasca multe materi sau parti din materii cu altele si fara sa-i dai afara pe profesori doar sa-i mai scuturi de praf.Multe chestii s-ar putea invata in locul unor parti de materie inutila. Nu se invata sa faca munca in echipa. Ar putea sa extinda educatia civica. Nu sunt toti la fel. Un calup de ore ar trebui sa fie optionale. Unii vor sa se axeze pe chimie ca le place chimia. Altii le place matematica… poti face 2 -3 ore in plus de matematica. Altii poate ar fi pasionati de robotica. Poti invata mult mai mult cand te pasioneaza acel ceva.

    Indecis. Tu ce zici?1615
    • „altii le place matematica“ – toata lumea are pareri, asta e problema cu societatea, toti diletantii au ajuns in control.

      odata n-am auzit la o sedinta cu parintii vreo parere, „sa nu suparam“, dar au copii needucati, egoisti, rai si impertinenti. la fel ca ei – guri bogate, pilosi, banosi si „descurcareti“. sa vi-i educe scoala, ca voi nu ati fost in stare sa cresteti oameni, ci maimute. gura aveti numai atunci cand nu conteaza, in rest cotizati si faceti sluj la „doamna“.

      si de la un prost ai ce invata, doar sa-ti tii mintea deschisa.

      Comentariu apreciat.351
  17. https://ibb.co/MgLYKVq

    (Sper să nu intre în moderare, scoateți voi spațiile de acolo)

    Clasa a vi-a.

    Eu aş schimba eventual vreo 10%. Sunt curios, din cei care au probleme cu „programa”, ce ați schimba. Şi câți din voi v-ați retras copilul de la religie, dacă tot aveți ceva cu „programa”?

    101
    • al meu copil nu a facut niciodata religie. a fost mai greu la inceput ca am iesit din turma, dar a meritat.

      113
    • Ce as schimba? Modul de „predare”. Teoretic am facut motoare termice la fizica. Motorul Otto, motorul Diesel. Tot teoretic eram cel mai bun din liceu la fizica(si nu era vreun tehnologic). Atat de bun incat m-am dus si la facultate, tot la fizica. Si acolo eram cel mai bun… nu dupa mine, dupa spusele profesorilor(„te rog sa rezolvi si subpunctul b, de-aici din sala, in afara de mine si de tine nu cred ca mai poate sa-l rezolve cineva”). Nu asa se invata motoarele termice. Iei un motor, il desfaci, il studiezi, faci lucruri cu el, vezi cum se comporta, ii schimbi parametrii, vezi cum isi schimba comportamentul. Dar nah, motoarele termice se fac in 2 ore… si cica trebuie „sa stii, ca ai invatat la scoala despre ele”. La fel cu electricitatea: se ia un bradboard, se iau niste rezistente, o sursa de curent(sau niste baterii), si un aparat de masura. Te apuci si testezi, masori, studiezi, vezi ce se intampla. Fara limbaj de lemn, fara modelare matematica inainte de studiu fizic. Dupa ce studiezi, dupa ce tragi niste concluzii, dupa ce intelegi ce se intampla, te uiti la teorie si verifici daca ce ai vazut tu se pupa cu teoria existenta. Daca se pupa, e ok, ai trans concluziile corecte. Daca nu se pupa, te uiti: am gresit eu, sau e gresita teoria? Daca pleci de la premisa ca teoria e corecta, deja pleci de la premisa gresita. Toate teoriile sunt gresite, doar ca nu s-a gasit greseala. Dupa care poti sa faci si modelarea matematica, sa discuti de Legile termodinamicii, de principiul I, de principiul al doilea, de ciclul Carnot si de alte elemente de teorie. Dar a spune definitia lucrului mecanic, nu inseamna ca omul a inteles ce e ala un lucru mecanic. Ori daca pentru nota se cere definitie + pattern de rezolvare a unei probleme, de ce ne miram ca doar aia fac elevii?

      1011
    • L.E. Ca sa inveti stiintific, trebuie sa mergi pe pasii predecesorilor. Sa intelegi ce stia Newton la momentul in care a venit cu teoria mecanicii clasice. Ce a facut sa ajunga la concluziile respective, sa intelegi ce a trebuit el sa inteleaga… In schimb in scoala: asta e formula de calcul(a greutatii), asta e constanta g(acceleratia gravitationala), facem 5 probleme cu acelasi pattern de rezolvare(extragem informatiile, aplicam formulele, schimbam variabilele) -> gata trecem la lectia urmatoare. Ce e cu graba asta? Stai si studiaza, intelege, nu „hai sa bifam ca am facut”. Am fost cel mai bun la asta, sunt sigur ca nici ceilalti n-au inteles.

      75
    • Corelațiile trebuie să le faci undeva. Și vorba unei profesoare din liceu ca să uiți trebuie să ai din ce. Pe vremuri erau palatele copiilor unde spre deosebire de școală te înscriai la ce vroiai. Se făcea și electronică, am prins și celebrele hc91, karting, aeromodele etc …

      151
    • ce misto zace cacatul ala de joi fix inainte de biologie.

      intai vine barbosul si iti exolica cum e cu duhul sfant.
      dupa aia vine joitica ailalta care iti explica cu juma de gura, ca si ea a trecut intai pe la bărbosul precedent, cum e cu evolutia, genetica si mitocondriile.

      dupa care ne miram de ce suntem doar o mana de oameni care intelegem cu adevarat ce e gresit la ‘sterilitatea pe trei generatii’, in afara de faptul ca a spus-o o vaca antipatica pe un post tv obscur.

      56
  18. adyzah: Cred că ati uitat un zero la 3-4.

    41
  19. Revolutia culturala din China s-a manifestat prin elevi ce isi mancau profesorii si pe aia dintre ei care pareau prea bine hraniti.

    Eu cred ca a dus la rezultate bune avand in vedere cum e China azi.

    116
    • China o sa intreaca Europa in toate domeniile. In cercetarea de varf e plin de ei.

      Aveti grija ca in curand o sa ajungem sa trebuiasca sa invatam chineza.

      66
    • @hash: nici india nu e departe. Adevarul e ca sunt si multi, iar foamea ii face sa munceasca mult mai mult decat o fac europenii. Astia din est, ce au prins comunismul ce mai pun osul la treaba, dar si aici pare ultima generatie cu „foame”.

      13
  20. Când se naște, un copil e un fel de blank. La sfârșitul primilor 18 ani de viață e un produs complex al celor trei factori principali, genetică, educație, mediu. Educația are două ramuri principale și anume familia și școala. Undeva, pendulând între astea două, se situează și foarte importantul anturaj. Foarte important dar nu pentru toți, căci sunt persoane independente de anturaj in procent covârșitor. Dar astea sunt excepții. Pe parcurs, undeva, incepe să apară și să devină din ce in ce mai importantă autoeducația.
    Școala este esențială. Copilul trebuie să știe că învață pentru el, nu pentru părinți sau profesori. Învață pentru a ști cum funcționează lumea în care urmează să trăiască un număr oarecare de ani. Și cum să se adapteze/integreze/manipuleze (in) această lume. Restul sunt detalii. Copilul e mai inteligent nativ decât credem noi, adulții, care am uitat primii noștri ani de viață. Dacă explici cu cuvinte simple ce am scris mai sus unui copil la începutul și pe parcursul scolii, el va înțelege. Dacă te vede pe tine, părinte, că de la el ai pretenții in timp ce afișezi un comportament contrar celui pe care îl promovezi, ghici ce, copilul va deveni la rândul său dual. Dacă îi interzici accesul la vicii in timp ce el vede vicii la tine și la anturaj, ghici ce, va fuma pe ascuns.
    Școala e importantă nu doar pentru informații ci și pentru adaptarea socială.
    In ceea ce privește volumul de info înmagazinat, acesta e încă prea mic față de capacitatea creierului care, cu cât e solicitat mai mult, cu atât sunt menținuți activi mai mulți neuroni. Neuronii, dacă nu sunt folosiți, devin inactivi, se atrofiază și mor. In timp (tot mai devreme, la vârste tot mai mici, apar bolile degenerative). Cu cât învățăm mai mult cu atât ne e mai bine. Acumulările cantitative produc salturi calitative in mod natural. Da, procesul de învățare în școli e praf. Dar asta nu trebuie să știe copilul, să găsească scuze pentru ne învățare. Repet, învață pentru el, in ciuda, nu in beneficiul societății. Statul ne vrea idioți pentru a avea o masă umană ușor de manevrat, deci trebuie explicat copilului că învățarea e un privilegiu, nu o obligație. Și da, orice materie de științe e necesară, la un moment dat în viață, poate să te salveze, să te scoată din situații. Nu, formulele nu-ți sunt neapărat necesare, n-o să le tii minte, dar, dacă ai învățat fizică pentru tine și nu pentru mă -ta, ai să înțelegi și ai să reții principiul lor. Principiu care e definitoriu și pentru alte legi ale lumii în care te găsești temporar. M-am întins prea mult dar cred că părinții pot reforma școala în bine sau in rău, e alegerea lor. Profesorii nu vor schimba niciodată nimic iar copiii….nu e responsabilitatea lor.

    Comentariu apreciat.335
  21. Vad ca in ultimul timp tot se insista pe forma și nu pe conținut sau rezultate. Mi se pare ca e și o problema la ceea ce se promovează peste tot. Pe toate canalele media sunt prezentate exemple de reușite în marea majoritate. Toți sunt realizați sau în drum spre … nu se prezintă și evoluții negative ca nu ne plac, trebuie să depui efort ca să nu ajungi acolo. Nimeni nu zice de oameni care au lucrat în construcții și au spatele praf, șmecheri care au ‘îmbătrânit’ și nu mai pot face nimic, oameni care au zis ca școala e de 2 lei și acum nu au bani de medicamente. Faptul ca totul este garantat în ziua de azi, e o premisă falsă. Școala trebuie să îți ofere un set de cunoștințe care să te ajute să nu reinventezi roata. Atât știm deocamdată. Da avem o grămadă de date pe internet, însă trebuie să știi ce să cauți când ai o problemă specifică – și asta nu e o problemă simplă de rezolvat. Vorbea cineva de fizică și matematică ca nu sunt utile, mai puțin când trebuie să îți faci contabilitatea sau trebuie să îți modelezi mobila din casa ( și nu înțelegi de ce nu se poate ce ți-ai imaginat și te cerți cu proiectanții dacă ai așa ceva ), să nu arunci apa pe un incendiu pornit din cauze electrice etc.

    200
    • Cine se descurca cu factura de la Electrica, mana sus! Mai degraba fac o ecuatie diferentiala decat sa-mi bat capul cu incocleteala aia.

      70
  22. Stire citită acum 1 minut. Din ciclul „Ce-mi trebuie mie fizică în școală”. Mă urc pe vagon să fac un selfie pe tik-tok.

    Comentariu apreciat.290
  23. @heto, nu cred că spui chestiile alea la modul serios. Pitagora, Euler, Newton, mii de alți oameni au muncit zeci de ani uneori doar ca să demonstreze o formulă pe care copilul tău o ia de-a gata. Fiecare, la timpul lui, a plecat de la suma cunoştințelor de la momentul ăla, n-a luat-o de la zero. Dar tu vrei ca copiii tăi să urmeze firul gândirii, să înțeleagă conceptele în ordinea în care ele au fost descoperite. Chestia asta e imposibilă şi nepractică.

    155
    • @adyzah: cu ce te ocupi? Lucrezi in cercetare? Daca da, nu stiu cum faci, dar aici la mine, nu se poate altfel. O iei frumos, pe fir, intelegi, studiezi, iti tragi concluziile. Vezi de ce i-a luat ani de zile, unde au fost dificultatile. Ai avantajul de vedea rezultatul inainte, ai access la rezolvare. Ce intelegi tu dintr-o formula? O aplici sa rezolvi un pattern, pe o problema cunoscuta, cu rezolvare cunoscuta, ti-ai luat 10-le si peste un an ai uitat-o. Ce-ai descoperit? Ce-ai inteles? Cum te ajuta pe mai departe? Formulele au sens doar daca le intelegi, daca stii de unde vin, de ce a fost nevoie de ele. Despre ce discutam aici? Ia orice expert vrei tu, din matematica, din biologie, din istorie, uita-te la un Solomon Marcus, uita-te la un Djuvara, la un Palade, si-o sa vezi ca toti iti zic la fel, ca nu ai cum altfel. Trebuie as o iei pe firul logic. Aia si-au batut ani de zile capul cu o formula, poti si tu sa stai doua-trei saptamani sa intelegi de unde vine. Si o sa vezi ca pe masura ce trece timpul nu mai stai doua-trei saptamani, stai doar una, apoi 2-3 zile, apoi cateva ore. Iti formezi modul de a intelege, de a invata. Pentru ca tu ai avantajul de a avea access la mult mai multa informatie decat aveau ei. Ei nu stiau ce cauta, tu deja le ai aranjate, ai legaturile facute. Dar daca tu nu esti in stare sa le intelegi pe alea demonstrate, ce sanse ai sa le rezolvi si sa le intelegi pe alea nedemonstrate? Sau ramanem tot aici unde suntem?

      69
    • @heto, păi discuția era despre şcoală :) gen I-VIII. Da, la unele licee şi mai ales la facultate, ajungi cu un bagaj cu de toate, dar deja cam ştii pe ce drum să o iei. Din momentul ăla goleşti jumătate de informații, rămâi cu acea parte de cultură generală şi începi să faci lucruri mult mai specifice şi mai aplicate.

      92
    • Nope. Trebuie sa intelegi tot ca altfel nu poti construi peste. Nu poti aplica „formula”, uneori observi ca formula aia e o particularizare, ca poti face mai bine. Plus ca daca intelegi, poti aplica intelegerea aia in alt domeniu, unde nici nu te-ai gandi ca are vreo legatura. Si oricum e mult mai greu sa inventezi ceva decat sa intelegi ceea ce e deja facut.

      Avem programatori care fac asa, cauta pe StackOverflow/ChatGPT, iau bucata de cod, o pun, merge, gata, au terminat.. ca dupa aia sa faca prapad in urma lor, softuri care crapa, buguri ascunse si greu de depanat, sisteme care nu scaleaza cu numarul de utilizatori; totul pleaca de la neintelegere.

      Plus ca, putina lume intelege aspectul asta, sa depreciezi ceva complex in aspectele lui simple, iti da o stare unica. Ca si atunci cand bajbai intr-o camera intunecoasa, si la un moment dat dai peste intrerupator si se face lumina, „cum de nu m-am gandit la asta, era atat de banal!”.

      35
    • @hash, dacă pentru mine era reply-ul, @heto nu cred că vorbește de înțelegerea conceptelor (că aici sunt de acord că învățarea înseamnă 90% să înțelegi plus ceva memorare) ci că ar vrea ca procesul de învățare să pornească chiar mai jos de nivelul de ”cărămidă”. Ceea ce mie, în faza 1-8, mi se pare cam excesiv.

      61
  24. Patapievici cu Solomon Marcus, ca sa nu ziceti ca le spune heto la zoso pe blog: https://www.youtube.com/watch?v=YSH3mEP3Cbg

    00
  25. Profesorul bun nu e neapărat cel care le știe pe toate la materia lui.
    Profesor bun e acela care știe să răspundă convingător la întrebarea lui Gigel (în orice clasă ar fi acesta): Dom’ profesor, frumos le mai ziceți, da’ mie la ce mi-ar folosi chestiile astea?

    110
    • Gigel vitelul inca nu stie la ce foloseste ce invata el.

      Pare ciudat, dar nici nu are importanta. Important e ca in primii ani de viata (primii douazeci) Gigel sa isi antreneze mintea, pentru ca traim intr-o lume foarte complexa, care nu promite sa se simplifice.

      Gigel trebuie sa treaca prin toate materiile; asa cum, ca sa compari felurile de mancare, trebuie sa le mananci, asa pui mana si inveti la toate materiile, cat sa vezi ce-ti place si sa-ti faci o cultura generala in toate domeniile.

      Liceul este cultura generala care iti va permite sa intelegi lumea, istorie, politica, stiinte, sa ai o parere, sa nu spui prostii si sa fii placut in conversatii (nu toata lumea discuta doar despre bere si fotbal!)

      Dupa ce te-ai hotarat cam ce vrei sa stii mai mult, vine facultatea, unde inveti .. cultura generala in domeniul ala.

      Societatile avansate nu se construiesc cu prostalai care au uitat pana si ce-au invatat in gradinita. Ma uit la Africa de Sud, in ce hal decade, si ma ia cu racori.

      141
    • @Hash in introducerea despre viata lui Newton din Principia Matematica scrie ca nu avea o memorie foarte buna.

      Despre Revolutia Franceza se citesc romantismele da nu multi stiu ca aia erau enciclopedisti si chiar prima enciclopedie cu titlul „Encyclopédie” a fost scrisa de acei iluministi si enciclopedia a fost una din caramizile de la baza revolutiei, prin ea promovau criticarea puterii.

      Enciclopedie vine din greaca „enkyklios paideia” si se traduce prin educatie generala.

      Enciclopedia lui Denis Diderot cuprindea Stiinte, Arte si MESERII.

      Vroiau sa elibereze oamenii prin cunoastere.

      Acum se vrea reversul, indobitocire. informatii cibernetice care nu fac sens intre ele.
      O spun cele mai iluminate minti ale planetei da care nu se aud.

      24
    • in introducerea despre viata lui Newton din Principia Matematica scrie ca nu avea o memorie foarte buna.

      Despre Revolutia Franceza se citesc romantismele da nu multi stiu ca aia erau enciclopedisti si chiar prima enciclopedie cu titlul „Encyclopédie” a fost scrisa de acei iluministi si enciclopedia a fost una din caramizile de la baza revolutiei, prin ea promovau criticarea puterii.

      Enciclopedie vine din greaca „enkyklios paideia” si se traduce prin educatie generala.

      Enciclopedia lui Denis Diderot cuprindea Stiinte, Arte si MESERII.

      Vroiau sa elibereze oamenii prin cunoastere.

      Acum se vrea reversul, indobitocire. informatii cibernetice care nu fac sens intre ele.
      O spun cele mai iluminate minti ale planetei da care nu se aud.

      12
  26. NOU
    #81

    Mamiki si pitiki…

    80
  27. v-am zis că am lucrat într-o pușcărie. 2 ani.
    ochiometric, circa 80% din pușcăriași nu aveau nici măcar 8 clase. din ăștia un procent serios aveau mai puțin de 4 clase sau erau analfabeți complet. nu analfabeți funcțional, ci complet, de tot.

    jur pe ce vreți voi că la ăia cu minim 6 clase (chiar și făcute în pușcărie, unde programa de gimnaziu e ca în școlile speciale de incluziune, aproape ca pt retardați) era vizibil: în logică, în coerența și fluența discursului, în capacitatea de înțelegere.

    de asemea, am o rugăminte la voi, ăștia care o țineți langa că școala nu v-a folosit la nimic: dați-mi niște exemple de indiviz cu 4-8 clase, fără nicio școală tehnică, fără niciun curs de calificare, fără nimic care azi are un venit rezonabil. nu zic de fițe și figuri, nici măcar de vacanțe, dar suficient să cumpere mâncare destulă pt familie, să-și plătească facturile lunare fără să-și piardă somnul și dacă i se strică frigiderul/mașina de spălat sau copilul are nevoie de o pereche de pantofi nu intră în faliment.
    dacă mai zic că venitul ăsta rezonabil să fie fără să-și fi demolat complet sănătatea fizică de la 30 de ani, ziceți că sunt rea și întreb iepurașul de șapcă.
    pot fi de acord că sunt câțiva, dar procentul este infim în marea masă a amărâților care lucrează cu cârca.

    și apropos de ”școala de afară”. https://profusubacoperire.wordpress.com/2024/03/06/o-privire-inauntrul-educatiei-de-afara/

    81
  28. …a propos de „habarnist rauvoitor”, eu pe acest Petrut Rizea-autor il vad perfect la o sedinta cu parintii la clasa, ascultand consternat cerintele imposibile si imbecile ale altor semeni de-ai lui, parinti, fara sa reactioneze in nici un fel, doar consternandu-se! Da, insa in minte isi spune fericit: o sa scriu diseara un articol fain in Republika pe tema asta!

    13
  29. In manualul de biologie de clasa a sasea invata copiii cum e cu respiratia aeroba, anaeroba, acid piruvic, acid lactic, fermentare lactica si alcoolica, in conditiile in care chimia si ce este un acid se invata incepand cu clasa a saptea.

    12
  30. Nu am avut cel mai usor parcurs cu scoala de la bun inceput, din pacate. Parintii mei nu-si bateau capul cu mine in legatura cu scoala, adica nu ma verificau, nu ma ajutau la teme si pe atunci nici nu exista afterschool. Ii inteleg intr-un fel si de ce, lucrau de le sareau capacele si pana tarziu iar pe la 7 incolo interveneau alte responsabilitati de familie si apoi somn. Deja devenise rau si greu pentru mine de prin clasa a 2-a, cu tabla inmultirii si o invatatoare nu rea, japita de-a dreptul, Satana in persoana (refuz de-al dansei in a ma invata). Astfel incat, cu timpul, am acumulat lacune serioase la matematica, care mai apoi s-au intins si catre fizica si chimie in clasele VI-VIII. Adica cele reale, pe scurt.

    Fast forward, sunt o persoana care a terminat o facultate, profesez in domeniul ales din facultate insa la matematica am ramas la fel, cu lacune. Bineinteles, de-a lungul vietii mi-a creat probleme aceste lipsuri, pentru ca am avut nevoie de matematica insa nu am mai luat-o de la zero sa o invat.

    Ei bine, o fac acuma cand fiul meu cel mare este in clasa a 2-a. Daca mai vine acasa cu teme neintelese si nefacute (rar, dar se mai intampla), il ajut eu. Am reinceput sa-mi aduc aminte si inainte sa il ajut pe el, citesc eu inainte. Parca altfel le inteleg acum. Dar totodata sunt constienta ca daca acum ma descurc, mai incolo prin clasa a 4-a, a 5-a .. cam atat va fi, va trebui sa-i caut ajutor specializat, pentru ca nu vreau sa ajunga ca si mine.

    Am dat chix cu el cu alegerea scolii si invatatoarei sale, in clasa 0. L-am transferat in clasa 1 la alta scoala unde a trebuit practic sa faca 2 in 1 si sa invete de la 0. A recuperat totul datorita noii invatatoare pe care nici daca as putea sa-i ridic o statuie, nu ar fi de ajuns (pe langa efortul dublu depus de copilul meu, evident). Acum se confrunta cu alte probleme, pe care incerc sa le rezolv si sa-l ajut. Una dintre ele este trecerea mult prea rapida a materiei (chestie pe care nu vad cum ar putea sa o evite cadrele didactice) si fara sedimentare mai multa a celor invatate. 2 luni a durat invatarea la scoala a inmultirii, deja au trecut la impartire. Daca eu am memorat tabla inmultirii si a impartirii intr-un an si asa am invatat-o, la el nu functioneaza treaba cu memorarea. Sau cel putin eu nu stiu cum sa-i explic, probabil. Iar el avanseaza la scoala cu materia insa ramane in urma cu informatiile (are dificultati in a-mi spune cat e 9×9 si astfel ca nici impartirea 81:9 nu stie cat este). A doua problema e cu atentia la clasa. Il vad cum are dificultati in a-si mentine atentia si rapid se concentreaza pe total altceva decat pe ce trebuie. Aici intervine problema mea cu lipsa rabdarii si cateodata clachez si strig la el.

    Asa ca desi suntem abia pe la inceput de drum, pentru el motivatia de a se duce la scoala si de a invata este una scazuta. Constat cu tristete, desi sunt nenumarate cadre didactice dedicate, sunt puse in situatia ingrata de a lucra cu o programa foarte stufoasa si putin aplicata spre practicabilitate. Si e pacat acest lucru. Nici nu ma mir ca ajung mai incolo sa nu mai citeasca sau sa se duca cu scarba la scoala, pentru ca nu le suscita nici interesul, nici creativitatea nici multe altele. De abandon scolar, nici nu are rost sa-l mai mentionez.
    Insa chiar daca e asa, intotdeauna am sa-i spun despre importanta scolii, a cititului si a acumularii de cunostinte, chiar daca momentan nu ii vede utilitatea. Ca si parinte am datoria morala sa nu renunt la el si sa lupt pentru el, chiar daca uneori va fi intre mine si el lupta.

    Bottomline: educatia ar trebui sa fie bidirectionala, chiar tridirectionala: cadre didactice- parinti-elevi. Si sa conlucreze impreuna. Extremele nu au fost bune si nu vor fi bune niciodata. Nu e bine sa nu te intereseze ce face copilul tau la scoala si in ce masura se descurca, sa-l lasi free willy crezand ca scoala isi face treaba dar nici nu e buna cealalta varianta, in care sa te bagi cu bocancii in procesul educational, doar asa de dragul marul discordiei insa fara o rezolvare propriu zisa. Reformarea sistemului de invatamant eu nu o vad sa se rezolve in urmatorii ani. Va imbraca diferite forme, vor mai ajunge si alte idei si propuneri insa aplicabilitatea sa nu e necesara doar teoretic, practica e ceea ce lipseste in sistemul de invatamant romanesc.

    30
    • Tati… Calmeaza-te, in 40-50 de ani o sa mori(daca ai noroc si traiesti atat). Faptul ca tu nu stii matematica… Nu conteaza pentru nimeni. Nici pentru mine, nici pentru cei de langa tine, nici macar pentru tine. Tu fa ce faci, cat poti tu de bine. Si invata-ti copilul la fel. Asta sa fie scopul lui in viata: cat de bine poate. Atat. Ce crede lumea…lasa-i in plata Domnului, ca 1 din 40 n-au inteles ce rost au pe lumea asta, dar au pareri si opinii.

      30
  31. „Vedeți voi, problema aici era. La prostul de părinte care nu și-a educat copilul.”

    Uhm…da, chiar asta e o problema majora si foarte frecventa. Nu e atent, nu vrea sa asculte, ii hartuieste pe ceilalti, iar mami si tati ii scuza orice.

    20
  32. Plm… 58% au luat mai putin de 5 la mate, la o simulate de examen, la 14 ani. Si noi spune ca „scoala e buna”. E buna pt cine? Oi intr-o turma de oi. Vorba lu’ chilian „traim la borcan, vieti de sobolan”. Peste 95% habar n-au pe ce lume traiesc, n-au repere morale sau principii dupa care sa se ghideze unii au luat poate locu’ 1 la olimpiade nationale(matematica/fizica sau draq stie ce alte materii) si acum se intreaba unde au gresit in viata. Dar „generatia noua” e problema… De parca nu noi o crestem si o educam. sunt toti, brusc, mai prosti si mai „diferiti” decat toti cei dinaintea lor. Dintotdeauna „generatia noua” a fost mai proasta decat.”generatia veche”, dat cum necum, viata a devenit mai usoara si oamenii mai productivi .

    01
  33. Va Certați degeaba. Ne aflăm intr o lume ingrozitoare și sinistra, plina de conflicte și războaie. Totul în jur este detestabil.
    Care este scopul școlarizării intr o lume în care materialismul și conflictele pentru bani și faima domina? In care oamenii sunt considerați niste resurse care n au decât să crape la serviciu de epuizare?
    Lumea asta e o mizerie.

    Care este scopul vieții? Fericirea? Sa fim serioși…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)