China, Bitcoin și un model de răzbel hibrid

Mi-au picat ochii pe tweet-ul ăsta mai devreme și, băgându-mi nasul și prin comentarii, am văzut o dudă interesantă. Desigur, luați informația cu multă lămâie, eu n-o iau de bună, dar mi-a deschis ochii către o posibilitate interesantă.

Ca să rezum, piața de crypto era în cădere de vreo săptămână deja, habar n-am de ce, nu mă interesează în mod deosebit (poate e doar o corecție, poate s-au panicat unii, alții), iar anunțul făcut de chinezi, ieri, că tranzacționarea e interzisă (nu și deținerea sau minarea, amuzant, nu?), a dus-o și mai jos.

Tweet-ul respectiv citează un anonim de pe Reddit care zice că, de fapt, a fost un atac coordonat al Chinei (mă rog, partidul-stat). Le-a cam nimerit cu estimările, atât cu pragurile orare cât și cu cele ale prețurilor. Motivul, pare-se, ar fi lichidarea unor jucători din piață. O fi, n-o fi, e irelevant.

Fisa care mi-a picat însă e alta: iată cum poți folosi bitcoinul pe post de armă într-un război hibrid. Fie că e vorba de acapararea resurselor (duci piața de râpă, cumperi masiv ieftin și ești stăpân pe rezervă), fie că e vorba de lovit concurența. Cineva, de exemplu, speculează că au vrut să-l lichideze pe Musk (teorie neplauzibilă), dar hai să speculăm mai departe.

Ca să ai un impact financiar puternic asupra unor entități cât se poate de capitaliste, trading-ul e un bun teatru de război. Problema e că ai nevoie de resurse masive. Să presupunem că partidul-stat le are, ce nu poate însă face e să lovească, de exemplu, NYSE. Pe de o parte, că e o entitate politică, pe de alta pentru că ar bate la ochi.

Pe zona de crypto însă, mai ales în condițiile în care mai totul devine automatizat, iar algoritmii fac cam toată treaba, poți genera niște pierderi masive instituțiilor bancare, Sau, de ce nu, unor companii care n-au nici o legătură cu sistemul financiar. Și cel mai important, o poți face într-un mod total netransparent și perfect anonim.

Că tot ne e la îndemână ca exemplu, Tesla – că tot zice lumea că dacă nu se băga în BTC ajungea în faliment (I call that bullshit, dar hai să acceptăm ipoteza). Dacă interesul chinezilor e să omoare competiția pe zona de mașini electrice, să zicem, iar Tesla are probleme cu lichiditățile, asta ar fi o strategie bună să-i bagi în pământ.

Nu mă refer aici neapărat la Musk, poate fi orice companie din orice domeniu care a investit în crypto. Putem să găsim alte exemple. Nokia, să presupunem, sau Ericsson, din cauză că fac concurență pe zona de 5G celor de la Huawei. Sau puteți găsi voi orice alte alăturări similare.

Pricep toate comparațiile cu lalelele, pot însă doar adăuga că majoritatea băncilor „explorează” zona de crypto. Unele dintre ele au deja investiții masive în BTC sau ETH, iar cele care n-au – sau nu au anunțat că au – fie dețin deja, fie sunt în proces de formare de echipe de programatori special pentru zona asta (cel puțin alea din Londra, unde se recrutează în draci). Așadar, crypto nu pleacă nicăieri. Tocmai de aia, avem un bun exemplu de cum poți să „înarmezi” matematica.

PS: Legat de pechinez, n-am mai băgat bani în el, dar am reușit să ajung la 2700 Doge. Am luat, în schimb, vreo două milioane de SHIBA INU, tot așa, la plezneală, playing the long game, pe motive de memă junioară, vedem peste un an sau doi cât de mult poate crește. Altfel, apar atât de multe meme cu câini (am văzut inclusiv chihuahua azi), încât nici n-are sens să te obosești. Oricum, e fun.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

63 comentarii

  1. Degeaba luați toate prostiile de crypto monede, creșterea, evoluția și supraviețuirea lor depinde strict de bitcoin.

    00
    • Eu, unul, aș miza mai mult pe ETH în anii care vin. Altfel, cum am zis și data trecută, eu am băgat la plezneală, de distracție, n-am „investiții”, am niște mărunțiș.

    • bro. kktul asta suna atat de idiot, noroc ca exista niste unii in spatele ‘bitcoin’ atfel era fumata de mult toata ‘moneda’. iar toti astia mari care detin bitcoin stiu ca momentan atat intelege prostanul care baleste la 100x profit sau se da mare ca are ‘criptomonede’ deci e un rau necesar, eu sincer prevad disparitia bitcoin undeva in anii 2030, in fine de fapt e posibil sa nu dispara, si azi exista luzeri care folosesc eth classic

      00
    • S-a dus nevasta sa se tunda. Tipa care o tundea, auzind ca lucreaza intr-o banca, a inceput sa ii povesteasca de crypto. Umbla o vorba in lumea astora care stiu cu bursa: cand soferul de taxi vorbeste despre bursa sau despre o actiune, e momentul sa iesi. Cam asa e si cu criptomonedele, noua teapa, mai rafinata, dar totusi o teapa. Nu are fundament economic, nu poate creste doar din interesul investitorilor! La un moment dat se sparge. Ma rog, e doar parerea mea, poate sunt eu de moda veche si nu pricep modelul!

      00
  2. mult timp, pentru majoritatea natiilor a fost stabila moneda nationala, a fost stabil pentru o majoritate, ne-a fost binisor.

    dar se pare ca se strica treaba cu monedele astea virtuale..

    iar punctul de plecare a fost fara indoiala sistemul financiar clasic, cel care a inventat manevre speculative care au dus la diverse crize si care in loc sa fie pedepsite cu spanzurat in piata centrala au fost salvate tot cu banii celor multi, care pun caramida pe caramida in viata reala.

    daca toata nebunia asta duce la o mai mare transparenta si responsabilitate financiara a statelor si putinelor banci de raman pe piata fara sa trecem prin „topoare, ciocane si rotopercutoare electrice” ( vorba unui clasic de pe aici ) mare minune.

    00
  3. NOU
    #6

    Pump and dump, FOMO, FUD, HODL.

    Cand coafezele vorbesc de crypto, vindeti tot cat mai puteti.

    00
    • Da și nu. Coafezele nu-și permit să bage bani în BTC sau ETH, e un tren deja pierdut acolo. Încă de acu’ vreo opt ani. Ce cred eu că se întîmplă e că acum trecem printr-o fază de democratizare în crypto – în sfîrșit, ai portofele sigure, nu ca acu’ 8-10 ani, cînd ți se furau beteceii chiar și dacă erau pe stick USB, iar cu adevărat marea diferență e că acum ai exchange-uri în care poți avea încredere (crypto.com, binance, coinbase etc.). Coafezele vorbesc oricum de RobinHood, crypto e complementar bursei acum. Intuiția îmi zice că, mai degrabă, piața abia de-acum va intra într-o etapă de creștere și consolidare.

    • Ma baieti, cand o sa invatati ca totul e doar o specula pe piata de crypto? Discutati atat de multe cacaturi si multi ati ajuns sa credeti ca ce faceti este sa investiti.
      Investitia != Specula. Daca stiti sa speculati, super.

      00
    • @venom .. asa e ca vorbesti doar sa te auzi? ai dedicat macar o ora-doua sa incerci sa intelegi tehnologia si aplicatiile concrete ale unora dintre proiecte? nu e nevoie sa raspunzi pentru ca stiu deja care este raspunsul corect

      00
    • Cand vorbesc coafezele, e cazul sa cumperi sau mai bine zis trebuia sa cumperi din timp, din simplul motiv ca va creste pretul.
      Cu cat sunt mai multi bani intr-o piata, cu atat pretul poate creste. Dar daca in crypto ar sta doar cei „frumosi si educati”, piata s-ar inchide in curand din lipsa de clienti, iar cele mai mari cresteri ar fi de genul 0.15%.

      00
    • Cand vorbesc coafezele inseamna ca s-a ajuns la un maxim,, s-au terminat categoriile de oameni care sa pompeze bani in continuare si sa creasca pretul.
      Exista si un indicator „Shoeshine boy indicator” care porneste de la o poveste cu Joe Keneddy dinaintea crashului bursei din 1930 https://www.4investors.eu/post/the-shoeshine-boy-indicator
      Si s-a aplicat cam la fiecare bula din trecut: bula stock market, bula tech, bula imobiliara.

      00
    • Coafezele vorbesc pentru că ăsta e mediul în care trăiesc, intră în contact cu foarte mulți oameni, aud tot felul de discuții și repetă mai departe. Vorbesc de plictiseală, vorbesc pe pilot automat, repetă ca papagalii tot ce aud – covid, crypto, vaccin, bill gates etc… toate topicurile „calde”.

      00
    • @andrei, am un prieten/fost coleg cu care acum vreo 3-4 ani mă contraziceam destul de serios pe tema asta și timpul a cam arătat că aveam dreptate. Zi și mie, te rog, concret, un domeniu în care tehnologia din spatele crypto chiar e folosită. Un exemplu de aplicație mare? De serviciu? De orice…

      00
  4. Specula asta a aerului gol cam contravine principiilor capitalismului… Cine face asta poate fi considerat sociopat.

    00
    • Nu e complet adevarat, BTC este similar in majoritatea privintelor cu orice alt produs de pe piata, are o tehnologie si un proces de productie in spate, consuma resurse pentru a fi produs, exista cerere si oferta si are si o forma fizica – un cod de cifre si numere.

      Si ce e mai importante ca are si o utilitate si anume aceea de moneda virtuala, de a fi o alternativa la actualele monede existente.

      Ca acest produs e mai predispus la specula decat altele, poate e adevarat dar teoretic poti face specula cu aproape orice produs.

      Iar daca va ingrijoreaza posibilitatea unui atac economic folosind crypto mai intai cautati cati $ detine momentan China si comparati cu cat valoreaza toti BTC-ul acum.
      (Hint 1.1 trilioane vs 160 milioane). Deci mai e de asteptat pana crypto devine un factor de risc major.

      00
    • Cand spui de consumul de resurse te referi la el ca la un produs, dar e doar o „valuta”. Consuma resurse ca sa nimic, pe cand moneda clasica nu consuma resurse… resursele le bagi in ceva cu valoare reala. Ai miliarde bagati in nimic care fac lumea mai buna cu nimic, ba mai ai si pierderi de energie si hardware. Pe cand daca ai baga banii intr-o fabrica de incaltaminte, clientul se incalta si traieste mai bine, lucreaza mai bine, aduce la randul lui valoare.

      00
    • „moneda clasica nu consuma resurse”, nu stiu ce sa zic, nu ai vazut scandalul cu banii celor de la BNR?

      Eu nu inteleg de ce consideri ca e nimic, e o alternativa la actualele „valute”. Ca e mai buna sau mai proasta aia e alta discutie. Ca e mai scumpa si nu-ti ofera aceleasi „functionalitati” ca o moneda reala este de asemenea o discutie.

      Este ok si sa consideri ca are o utilitate 0 pentru tine dar altora li s-a parut utila iar societatea actuala i-a validat utilitatea prin faltul ca valoreaza cat valoareaza acum.

      00
    • Si apropo de specula, ce se intampla cu bitcoin-ul s-a intamplat si se intampla si cu monedele clasice tot timpul, cazul Soros cu lira sterlina e cel mai celebru.

      Incercari de a valoriza sau devaloriza diverse valute pentru a profita de cursul de schimb nu au fost inventate pentru cryptomonede.

      00
    • Hmm, deci e un instrument folosit pentru activitati ilegale, asa sunt si dolarii oricare alta moneda cu care poti cumpara droguri, arme, spioni, asasini etc.

      Iar internetul e cel mai rau ca acolo si-au facut aia dark webul.

      00
  5. detin btc, eth si doge.

    nu stiu daca piata o va lua in sus sau in jos insa daca o va lua in sus insa, e ca si cum am prins o felie de tort.

    si eu cred ca eth-ul va lua viteza deoarece ledgerul lor ofera suport pentru dapps, cum ar fi smart contracts + urmeaza sa reduca dramatic consumul de energie facand trecerea la PoS.

    asta ca sa avem si un pic de detalii tehnice.

    cine are bani sa cumpere 32 de eth poate da drumul la un nod de validare care sa ruleze chiar si pe un pi si din care sa isi ia un pic de bonus de fiecare data cand nodul sau valideaza o tranzactie.

    in acest mom au loc pe la 11 tranzactii pe secunda acolo…

    00
  6. Ceva nu inteleg din rationamentul de mai sus: daca Tesla era aproape de faliment, cum reprezinta ea competitia pe zona de masini electrice? Daca e aproape de falment, nu inseamna asta ca nu are viitor si ca ceva nu face bine?
    Pe de alta parte, sa zicem ca eu as avea fonduri nelimitate si mi s-ar pune pata pe o companie. Ma bag pe piata secundara de capitala si cumpar toate actiunile acelei companii. Prabusesc pretul actiunii. Firma insa tot aia ramane, tot aceiasi clienti are, aceiasi angajati, aceleasi vanzari, acelasi profit, nu se schimba nimic. Faptul ca pretul actiunii a picat in cap e irelevant pentru operatiunile companiei.

    00
    • „Era în faliment dacă nu cumpără BTC” a zis-o un isteț pe-aici, prin comentarii la un articol recent. Altfel, teoretic, dacă presupunem că o companie folosește BTC ca asset-uri și se întîmplă să treacă printr-o criză de lichidități, poate oricînd să vîndă BTC ca să-și acopere facturile, iar cash-ul e practic instant comparativ, de exemplu, cu asset-uri imobile – gen terenuri – pe care nu le poate valorifica rapid. Dacă însă valoarea asset-urilor în crypto scade rapid sub valoarea facturilor pe care trebuie să le achite, well, it’s fucked. Practic, cam astea sînt avantajul și dezavantajul principal al deținerii de crypto ca business, mai ales unul producător precum Tesla. Desigur, ne întoarcem la vorba aia cu nu ții toate ouăle într-un singur coș.

    • Dacă au cash de investit, în crypto sau altceva, de ce nu țin de el sa îl folosească când au nevoie de el? Ma gândesc ca dacă cumpăra crypto, cumpăra în așteptarea ca va creste prețul, sa îl vândă pe profit.
      Și atunci se naște intrebarea: e Tesla firmă de speculații financiare sau firmă producătoare de mașini electrice? Nu ar trebui sa genereze profit și cash din core business ul pe care îl au? Dacă pivotează, înseamnă că ceva nu merge bine cu mașinile electrice?

      00
    • N-are legătură. Tesla a cumpărat BTC ca să scape de niște taxe. Dacă prețul scade, trece pierdere în bilanț, dacă prețul crește, e activ, deci nu plătește impozit pe profit pînă nu scoate banii de-acolo.

  7. In china crypto are red flag de la autoritati de multi ani. E tara cu cea mai mare mina de crypto. E normal ca guvernul sa spuna stop unui lucru ce nu poate fi controlat. Dar lucrurile vor merge inainte, stirea de ieri a facut doar un alt val. Nu cred ca se opresc chinezii din minat sau din tranzactionat. Asa cum nu cred nici ca crypto va ajunge sa stea la masa vreodata cu euro, dolarul sau yenul. Cred ca va ramane doar la stadiul de pariu/bursa.

    00
  8. Este naiv cine isi inchipuie ca autoritatea din China (Partidul adica) spune stop si 90% speculantii /minerii/traderii chinezi nu se opresc imediat in tara unde totul e supravegheat. Pe de alta parte e greu sa pui in cur bancile doar cu algoritmi de tranzactionare ca tot algoritmi au si ele si tot facute de baieti cu mintea formata la Harvard MIT CALTECH. Cred ca toate bancile lucreaza la planul de exit cum ies usor blat fara sa sperie turma de frizeri. Criptomonede acuma cacalau calci pe ele ca pe dude, spargerea e aproape, o fi maine o fi peste o luna , Satoshi o sa ne spuna.

    00
  9. Singurii care folosesc corect crypto sunt băieții deștepți cu ransomware, restul….

    00
  10. BTC si alte crypto, spre deosebire de stocks, nu au „fundamentals”… earnings, profits, liabilities etc. Deci poti sa tranzactionezi fie doar pe analiza tehnica, fie pe „bule” date de diversi eloni, trumpi , chinezi, sau care e la moda in perioada respectiva.

    In teorie, cu cat se mineaza mai mult, cu atat valoarea lor va creste. Dar apoi te intrebi la ce folosesc nshpe milioane de cryptomonede…ok, una, doua, douazeci pot avea o utilitate (desi pt. omul de rand, nu prea este niciuna momentan care sa-i afecteze viata in mod direct).

    De ce ai baga bani (ma refer bani seriosi) in ceva cu un grad atat de mare de incertitudine, nu stiu.

    00
    • Dacă tu crezi că acțiunile sunt mai breze pentru că au alea, am noutăți pentru tine:

      Ion se întîlneşte cu un matematician, un economist şi un contabil şi-i întreabă:
      – Cât fac unu si cu unu ?
      Matematicianul îi răspunde:
      – Exact doi.
      Economistul răspunde:
      – Probabil doi.
      Contabilul se uită în dreapta şi în stânga, apoi îi spune în şoaptă:
      – Cât vrei să facă ?

      00
    • Daca Ion cumpara actiuni la BMW, stie produsul finit, daca ia la Nike, ii are in picioare. Daca ia btc, unde il vede?

      00
    • Dacă iei licențe Windows și Office vândute de cei doi grei ai blogosferei, ce vezi? E prudent să invești doar în lucruri la care te pricepi, dar nu trebuie să fie toți la fel de conservatori ca tine.

      P.S. Vezi că și Nokia făcea produse finite, le aveai în buzunar și tot a dat practic faliment.

      00
    • In pumni, unde plânge când are loc câte o scădere d-asta bruscă

      00
  11. Ma amuza enorm parerea oamenilor despre piata crypto.
    Platim taxe pentru servicii publice inexistente, platim acciza la benzina pentru …., tva pentru …., avem un sistem educational rupt total de realitate, dar tot piata crypto e cea mai nesigura?
    Aud „bagi bani si nu-i vezi”. Dar taxele tale le vezi in integralitate?
    Crypto fata de Romania nu-ti baga mana in buzunar si in caz de ceva ii poti scoate in dolari sau euro.

    00
  12. „piața de crypto era în cădere de vreo săptămână deja, habar n-am de ce”

    Când era pe crestere aveai habar de ce? Nu intreb ironic.
    Care era „vocea si talentul” pieței de crypto de se inzecea de la an la an?
    A scazut 20% intr-o luna… asta după ce a crescut 2000%?

    Piața de crypto, nivelul real al ei, ar trebui sa fie unde era acum 10 ani: nimic.

    00
  13. Am scris eu un text pe acest blog, intitulat ceva de genul „Creditul un deget”, am uitat titlul exact.

    Imi permit sa adaug un disclaimer acestui articol: Jucați pe bursă doar banii pe care vi-i permiteți sa ii pierdeți! Iar dacă câștigati ceva pe bursă, retrageti investiția inițială, urmând sa „jucați” doar câștigul. Nu va împrumutați pentru a „juca pe bursă!”

    00
  14. Cardano… Go long

    00
  15. Shitcoins în marea lor măsură speculează lăcomia și prostia umană. Dacă „investitorii” în crypto se vor decide că BTC e store of value, ETH și BNB sunt monede utilitare și vor renunța la shitcoins atunci totul va fi bine.

    00
    • Sînt cîteva shitcoins, gen Doge, care au făcut saltul un pic mai sus. Și desore Shiba aș zice că e shitcoin, dar diferența e că un shitcoin cu PR bun ajunge departe. Doge a pornit ca o glumă, dar e suficient să ai niște algoritmi decenți în spate și un pic de pump și devine serioasă treaba. La fel cu Shiba, zic eu (evident, pot să mă înșel, dar încă nu valorează nimic), dar e altă memă cu comunitate puternică și PR decent. BTC și ETH tot pe PR au crescut, nu pe altceva. Sigur, BNB, dar ăla s-a ridicat pe IPO-ul Binance. Pe principiul ăsta, poți băga bani în CRO dacă ai impresia că Crypto.com o să vrea un IPO, dar… Personal, aș fi atent la meme pentru un return pe termen lung. N-aș băga mii, dar dacă îți permiți să arunci 50-100 dolari, dacă nu e un dezastru în buget, de ce nu? Eu am băgat la mișto cînd era Doge la 4 cenți și a ajuns pe vîrf la 73. Alții au băgat cînd avea mai multe zerouri după virgulă, pe principiul ăsta am aruncat și eu 40 dolari pe Shiba, că e mema numărul doi. Dacă se apropie de un cent, deja am trei zerouri cîștig. Din nou, e mărunțiș, e pe termen lung. Împărțeala asta între „Asset” și „shitcoin” e simplistă, sînt mai mulți factori la mijloc: PR-ul ajută la creștere, desigur, apoi contează utilitatea (de aia crește ADA acum) și tehnologia (ce poți dezvolta pe blockchainul respectiv, vezi ETH) șamd. E… complicat.

  16. Dacă vroiau sa omoare Tesla pe electrice nu le permiteau in primul rand sa deschidă fabrica din China. Fabrica care le a dublat producția de mașini electrice la nivel global. Prima fabrica auto din China deținută în întregime de un investitor străin (restul sunt deținute în asociere cu statul chinez)

    00
  17. Eu mor de râs la faza cu ”criptomonedele sunt descentralizate, deci băncile malefice nu pot interveni asupra lor cu artificii așa cum face Banca Mondială cu dolarul”. Bine că le dărâmă un Tweet, lol.

    00
  18. Threadul este de pe 4chan, nu reddit. Se speculaza ca au vrut sa-l lichideze pe Justin Sun, dar nu le-a iesit

    00
  19. Bă băieți e așa cringe threadul ăsta că nici nu vă închipuiți.

    00
  20. In cazul unui conflict de amploare/dezastru natural/ceva nasol gen ww3 ce e bine sa ai? Biti pe un server intr-o lume fara curent sau metale pretioase/dolari/euro etc?

    Cam asta e utilitatea shitcoins.

    Macar speculantii imobiliari au „ceva” concret.

    00
    • Metale prețioase, dolari, euro… Pe care sa ii tii ascunsi intr-o groapă in gradina

      00
    • @Done8989
      Da, poti sa-i ingropi si dupa 100 de ani se bucura de ei cine-i dezgroapa.

      Dar, cand peste 100 de ani generarea unui shitcoin va dura cateva secunde cu calculatorul bunicii, ce valoare vezi in asta?

      Shitcoins nu sunt decat o chestie pentru specula, care precis va fi mentionata in cartile de istorie.
      Seamana cu un cacat mare pe care-l hapalesc o haita de caini cu pofta, si se vede asta pe botul lor.
      Dar afla ulterior ca era otravit. Si incearca sa-l vomite cat mai repede, dar pentru majoritatea va fi prea tarziu.

      00
    • Dacă vreți să vă distrați cu un investitor Bitcoin în România încercați să-l întrebați cât are salariul la KFC…

      00
    • Bunicu avea „ceva” in imobiliare. Multe. Pana au venit alegerile din 1947 si nu a mai avut nimic. Ba,da, mint, a avut asigurat un stagiu la ceva mine de sare, ocna le spunea atunci, le spune si acum.

      00
    • aer curat, fitness gratuit. un norocos. al meu a luat-o pe coajă când îl apăra pe ta-su, care își cerea vacile înapoi, și a rămas cu un picior beteag. fun times.

    • Știi că nu există numai Bitcoin, nu? sunt multe care sunt mult mai rapide și nu necesită ”minare”. Cea mai interesantă formă de ”guvernare” am văzut-o la NANO pe care l-am și folosit și care are tranzacții în mai puțin de o secundă, fără nici un fel de taxe de tranzacționare. Se folosesc reprezentați ce operează un ”nod” pentru a valida tranzacțiile. Acești reprezentați nu câștigă nimic, doar că ajută la decentralizarea rețelei de care ei au nevoie pentru a-și desfășura activitatea sau pur și simplu vor să ajute. Nu au nevoie de cine știe de putere de procesare sau nu știu ce plăci grafice că nu se folosesc la minat, ci doar pentru validat tranzacții.

      Așa cum se așteptau mulți faptul că nu au taxe de tranzacționare (cred că e singura monedă care nu are) i-a făcut să fie vulnerabili la un atac spam și s-au desincronizat nodurile așa că multe tranzacții s-au blocat și a trebuit să aștepte după confirmarea altora. O întreagă harababură.

      Developerii și comunitatea au venit cu o soluție simplă: Ca să rămânem fără taxe, pentru că vrem să imităm cât mai bine plata cu cash (unde dai un dolar unei persoane și persoana cealată primește tot un dolar), trebuie măcar să prioritizăm anumite tranzacții. Trebuie să facem cumva să nu se mai poată face spam cu tranzacții ce valorează 0.00000000001 dolari. Hai să prioritizăm tranzacțiile în funcție de valoarea pe care o ai în wallet și în funcție de timpul ce a trecut de la ultima tranzacție => prioritatea = (time since last transation) * (wallet value). Simplitatea soluției mi s-a părut genială.

      Mă rog, eu am vorbit aici de NANO că am tot urmărit proiectul, dar sunt altele cu echipe mult mai mari în spate precum Stellar și Algorand (creat de un profesor de la MIT) care sunt iarăși extrem de rapide și cu costuri de tranzacționare minuscule. Nu e doar BTC și ETH cu costurile lor de tranzacționare mari și timpii enormi.

      00
    • Pentru corector era ultimul mesaj

      00
  21. Vine reglementarea… imi ia toata marfaaaaaa…

    Am citit si eu ce postase ciudatul ala pe 4chan (sau ma rog, poza cu ce ar fi postat acolo cineva), nici eu nu pot sa spun ca am incredere in asa ceva, cam greu spre imposibil sa stii ca panic selling nu ar fi dus mai jos BTC sau ca nu o sa intre mai devreme hodlerii, convinsi ca vad o mega-oportunitate.

    Acestea fiind zise, vest-europenii o sa relementeze in pamant piata de crypto, mai ales dupa faza asta. Trei stiri din ultimele 2 zile… Era dintodeauna o chestiune de timp pana cand tarile dezvoltate mari vor inchide supapa asta care reprezinta cel putin cateva pericole (iar episodul cu China a aratat si ca poate fi o cale prin care un agent extern sa le faca lor putina politica economica si monetara din afara). Iar cand o sa apara govcoin-ul americanilor si cel al europenilor, o sa intre in semi-colaps piata asta de crypto. Deci, trei stiri din ultimele 2 zile…

    https://uk.investing.com/news/cryptocurrency-news/ecb-says-surge-in-bitcoin-eclipses-tulip-mania-and-the-south-sea-bubble-2377166

    https://www.cnbc.com/2021/05/20/the-fed-this-summer-will-take-another-step-ahead-in-developing-a-digital-currency.html

    https://www.cnbc.com/2021/05/20/us-treasury-calls-for-stricter-cryptocurrency-compliance-with-irs.html

    00
  22. „About 65 per cent of the crypto mining comes from China”
    Bitcoin’s growing energy problem: ‘It’s a dirty currency’ – https://on.ft.com/33WsUZg via @FT

    Bitcoin e „store of value” si nu o moneda.
    „Medium of exchange – not bitcoin’s primary use case”
    Mai jos link catre prezentarea Greenidge Generation Holdings, o firma ce detine o „instalatie de minare” si de unde am citat.
    http://irdirect.net/filings/viewer/index/1104855/000119312521088392/

    Tot in prezentarea Greenidge, bitcoin „cannot be controlled by any individual or government”

    Pe de alta parte: banca nationala a Chinei a declarat ca bitcoin e un digital gambling asset.

    Nici un guvern nu va accepta ca cetatenii sai sa tranzactioneze active fara controlul unei agentii a guvernului.

    In 2015 China a incercat sa liberalizeze cursul de schimb, dar in schimb a provocat o iesire uriasa de capital, vreo 750 de miliarde de dolari in 6 luni.
    China nu va lasa niciodata tranzactionarea bitcoin la liber in China.
    Pentru ca e o portita prin care se pot scoate bani din China.
    Bitcoin nu e o arma a Chinei, e o arma impotriva Chinei.
    De fapt e o arma impotriva oricarui guvern.
    Cum taxezi ceva ce nu controlezi?

    Mai un link: the evolution of money, banking and central banking.
    https://youtu.be/ZHLaWuF6a1k

    Se pot face bani din tranzactionarea de active speculative. Problema e cand esti ultimul cumparator din lant si nu gasesti pe nimeni sa cumpere la un pret mai mare.

    00
  23. China aceasta „superputere” care e vai mama ei… toti supraliciteaza partidul comunist, cand toti stiu ca e condusa tara de un imbecil cu iq de 2 cifre… o sa se reseteze saracii a 10-a oara, ca e frumos cand ai visuri marete dar te bate istoria si logica de generala.

    PS: Israel e urmatorul la rand… din pacate pentru ei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube