Chestii de vânzare #12

Am cerut voie de la stăpânire, că n-a mai fost pe-aici un text cu chestii de vânzare de prin 2014. Am vreo trei de care nu mai am nevoie (și nu, nu fac giveaway), disponibile ori pentru cei din UK, ori pentru cei din România (vin lunar, următoarea aterizare e săptămâna viitoare).

iPhone XS Pro Max – 900 lei, negociabil (£150):

  • nu bate, nu troncăne, dar e patinat ecranul (l-am folosit pe post de telefon de venit România și l-am atins într-un arici de rucsac, că n-avea folie)
  • de dat la părinți, copii, habar n-am
  • l-am băgat într-un lightbox, ca să fie defectele scoase în evidență. Patina e pe partea dreaptă sus, vizibilă în prima poză, nu se vede când ecranul are folie (ce se vede pe stânga în celelalte poze e folia, care probabil a strâns niște aer sau praf dedesubt)
  • bateria încă duce o zi, a fost folosit un an, apoi a stat închis vreo doi.

MacBook Pro 15″ Touchbar, mid-2017 – 3.250 lei (£550):

  • i7 @ 2,9, 16 GB RAM, SSD 512 – versiunea de mijloc, nu cea mai ieftină, dar nici cea mai scumpă de la momentul respectiv (cumpărat în aprilie 2018)
  • are două ciupituri pe laterala stângă și zgârieturi foarte fine în dreptul porturilor USB-C (legitime, de la băgat/scos la încărcat). În poză, se văd exagerate, în realitate nu se văd deloc (l-am băgat și pe ăsta în lightbox, da’ n-a încăput cu totul).
  • ecranul e impecabil, fără patină, fără zgârieturi, fără nimic.
  • a fost folosit pe post de desktop, legat la un LG Ultrafine 5K, de unde și condiția fizică (aproape) impecabilă.
  • are nevoie să fie suflat de praf pe interior, capacul de pe spate n-a fost defăcut niciodată
  • …și de-o baterie nouă (actuala duce în jur de o oră cu luminozitatea la maximum)… din cauză că a stat tot timpul în priză – de unde și prețul mai mic față de OLX

Mac Mini M1, late-2020 – 2.700 lei (£480):

  • versiunea de bază, 8GB RAM, SSD 256
  • cumpărat pe 4 mai, anul trecut, folosit pentru de toate, de la randări video la rulat Node.js pe el, n-a pornit ventilatorul nici măcar o singură dată
  • se vinde fără tastatură și mouse/trackpad
  • la ăsta nu mai pun poze, că e nou, nu s-a mișcat de pe birou nici măcar jumate de centimetru

Note:

  • pozele sunt făcute cu un iPhone 11 Pro Max, că încă n-am făcut upgrade, nu e calitate de DSLR
  • MacBook-ul a stat nefolosit în ultimul an, iar de Mini nu mai am nevoie, că am făcut upgrade la un MBP 16″ M1 care le înlocuiește pe amândouă (am reluat călătoriile, deci mașina principală devine laptopul)
  • încărcătoarele/cablurile au ștecher de UK (mai puțin telefonul, acolo dau un cablu sau două, USB-A sau USB-C, în funcție de ce preferințe are cumpărătorul)
  • pentru UK, le pot livra prin curier la alegere sau personal în zona Londra – Milton Keynes
  • pentru România, reiau informația de sus: vin lunar în țară pentru câte-o săptămână (următoarea aterizare e weekendul viitor), curier la alegere sau livrare personală în București

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. As fi interesat de telefon, in Ro. Cum putem lua legatura?
    Ms.

    00
  2. Le vreau, da mi te rog pe mail numarul de pe card si codul CV sa iti fac transferul!

    00
  3. Daca mai este valabil , iau eu telefonul ! Multumesc .

    00
  4. Scump, bre, scump, dincolo era mai ieftin…
    Glumesc, nu te supăra.

    00
  5. Mă înscriu pe lista pentru telefon. Da, adresa de email este validă.

    00
  6. Ești interesat sa îți fac plata prin olx? Îți iau eu toate produsele, dar neapărat plata prin olx livrare :))

    00
  7. Mai este valabil anuntul cu telefonul? Sunt interesat.

    00
  8. Face probleme M1?

    00
  9. Te bagi la combinații?
    Iphonu pentru Nokia 5110 din 2000, decodat, bateria tine 2 zile sau Nokia 6310 din 2003, decodat, baterie 1 zi sau HTC tytn 2006 plus diferenta. Mai am și altele
    Macul pentru Toshiba satellite 1400 din 2002, cu îmbunătățiri baterie 10 minute plus diferența.
    De întâlnit zona Dimitrov 😁

    00
  10. Poate ne scrii o mică recenzie la MBP-ul nou când ai timp… Sunt decis să-l iau si eu, în proporție de 70%… 30% mă gândesc că poate ar fi o idee bună să astept până în toamnă, ca să nu cumpăr iar prima generație a unui produs Apple nou…

    00
  11. Ma intereseaza Macbook la 3000 lei, mailul nu este valabil.

    00
  12. De cat e memoria la telefon? Daca are minim 128 ti-l iau la pachet cu macbook-ul impreuna, in Bucuresti (ca le vreau ptr junior sa-mi lase macbookurile in pace). Si poate calibram si ecranul de la macbook-ul tau macar, daca nu ai un x-rite in perioada de certificare a fabricii… Adresa de mail e valida in comentariu.

    00
  13. M-ar fi tentat si pe mine iphone-ul, totusi piciorul mesei mele e mai scurt doar cu 5mm, deci nu.

    00
  14. Eu ma bag la MacBook. Livrarea in Londra. Accepti £500?

    00
  15. Nu vreau sa cumpar nimic, dar am o curiozitate legata de bateria laptopului. Spui ca nu mai tine foarte mult pentru ca a stat mereu in priza. Dar MacOS nu are protectie pentru baterie, la fel cum are Windows-ul? Adica la majoritatea laptopurilor cu Windows bateria nu se incarca decat daca scade sub un anumit nivel (standard este 95%, dar se poate seta si un nivel mai mic). Astfel, daca il tii in priza permanent, nu ar trebui sa ai probleme ani de zile.

    00
    • Şi la windows face probleme statul în priză. Am un laptop de 5 ani, 4 ani am avut grijă să nu stau cu el în priză dacă am baterie şi a ţinut bateria 2-3 ore. De 1 an, de când mi s-a stricat desktopul am stat mereu pe laptop şi l-am ţinut în priză şi acum mai ţine bateria 2 minute. Aşa că ar fi bine să aveţi grijă cu ţinutul în priză mereu.

      00
    • Produsele apple au in general baterii slabe. Sau fara protectii, la 6 luni deja fac figuri. Altfel inseamna ca am eu mare ghinion de la iphone 6 (x2) , 8, 12, airpod-uri.. Luate de noi si care la cateva luni deja se inchideau brusc cand bateria era sub jumatate sau nu se mai incarcau deloc. Actualul iphone 12, la nici 10 luni nu rezista mai mult de 1h pe teams. In prima luna mergea peste 2h. Xiaomi-uri si huaweiuri la nici 20% din pret rezista lejer si dupa cativa ani.

      00
    • @Laufer, ai verificat si ai setata optiunea de a nu se incarca daca bateria se mentine peste 95%? Pentru ca daca nu este activa protectia, este normal sa se distruga bateria.
      In plus, tu vorbesti deja de o baterie destul de veche. Dupa 4 ani in care ai utilizat-o (incarcat/descarcat) este normal ca a inceput sa cedeze.

      00
    • bateria trebuie sa se descarce din cand in cand, ceea ce nu se intampla daca sta tot timpul in priza. Daca sta mult timp incarcata, ii scade capacitatea. https://www.apple.com/batteries/maximizing-performance/

      00
    • Si atunci inteleg ca este mai bine sa incarci/descarci bateria zilnic? Va rezista mai mult asa?

      00
  16. Salutare, in general nu prea comentez pe aici, doar citesc. Insa, as fi interesat de telefon, mail-ul este valid. As avea drum in Bucuresti weekendul viitor.

    00
  17. Daca tot se scot treburi la vanzare, nu stiu daca se aproba, dar na, incerc. Am si eu un robomax s5 inca in garantie (pana in feb 2023), daca doreste cineva. Merge brici doar ca nu il pot folosi din cauza zecilor de mii de jucarii ale fetitei imprastiate prin toata casa.

    Are 28 ore de functionare, 1900m2, 42 de cicluri. Cumparat in feb 2021.

  18. Oferta de pret pentru telefon mai e valabila?
    Mă înscriu pe lista pentru telefon. Da, adresa de email este validă.

    00
  19. Vad ca e si taiat deci sigur s-a vandut dar… daca prin vreo intamplare s-au razgandit Robert3/Mire si mai e cumva disponibil MacBook-ul ma intereseaza pe mine.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile