Chestii cumpărate în ultima vreme #5

Fierbător Tefal
După 4 ani, fierbătorul Heinner și-a dat obștescul sfârșit și e perioada ceaiurilor.

Polizor unghiular Makita
Uneori am nevoie să tai ceva rapid, dar mi-e silă să întind cabluri, așa că ăsta e foarte mișto și util. Da, nu e la fel de puternic ca alea alimentate la priză, dar pentru tăieri rapide sau polizări e bun.

Baterie 6AH
Era la ofertă de Black Friday.

Atașament înșurubare la unghi drept.
L-am folosit pe al unui vecin de două ori în niște situații complicate și mi s-a părut util de avut.

Proiector led
Le folosesc băieții la renovare și am călcat pe unul și a trebuit să îl înlocuiesc.

Două cutii de organizare Stanley
Aveam un model inferior, cu prindere foarte proastă, asta are cleme mai solide pe laterale, am luat două și am renunțat și la cutia cu scule. O să-mi fac niște sertare culisante heavy duty pentru ce nu încape în ele.

Suporți unelte
Alea pătrățoase sunt valoare, am cumpărat inițial câte 2 ca să văd cum sunt, după care încă vreo 10. După care încă vreo 10 din alea lungi, de 38 lei.

Burghie hex de metal
Aveam nevoie să dau niște găuri în fier și m-am chinuit un pic cu un burghiu “normal”.

Detectoare de fum și stabilizator de tensiune pentru centrală
Pentru că sunt fraier și mai bine făceam altceva cu banii ăia, după cum mi s-a explicat.

 

biti-makita

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. În Brașov nu trebuie stabilizator, e posibil să facă mai rău când comută înfășurările transformatorului.

    Dar știi ce ar fi mai util? Un UPS cu sinus pur. Sâmbătă dimineață a fost curentul oprit în Craiter vreo 3 ore și nu a mers centrala.

    00
  2. Nu stiu daca trebuia sa faci altceva cu banii, dar s-ar putea sa ales gresit stabilizatorul. In descriere apare ca pt centrale se alege unul cu servomotor. Modelul ales cu tine e cu transformator (relee).

    00
  3. Intr-adevar, pentru centrale (eu am un pe peleti) trebuie un stabilizator cu servomotor:
    https://www.emag.ro/stabilizator-de-tensiune-cu-servomotor-600w-well-avr-srv-xtreme1000-wl/pd/DJ5ZRMBBM/

    Cel luat de tine foart buna, am unul similar, dar il folosesc pentru electronicele din living: tv, router, amplificator, etc…

    00
  4. Nu prea inteleg rostul stabilizatoarelor si ups-urilor… daca chiar ai probleme nu ai cum sa tii toata casa pe ups-uri si stabilizaroare din astea . Ups-urile de sub 500 lei sunt apa de ploaie care dupa 2 ani arunci bateria. Stabilizatoarele se pun pe toata casa… nu la centrala de 3-4000 de lei… ca ai si tv mai scump eventual, si calculator, frigider, console, si alte nebunii… la fel de scumpe.

    00
    • Când ți se va strica sursa in comutație de la frigider din cauza unui puseu de supratensiune, ai să îți dai seama.

      00
    • Pentru ce zici tu @hash exista releu de supratensiune care se monteaza in panou si taie curentul automat urmand ca apoi sa reanclanseze automat #easypeasy.

      BTW Vali, recomand daca nu ti-au pus deja electricienii.

      00
    • „dupa 2 ani arunci bateria”
      da bre’, nu e plin netu de baterii de schimb la vanzare la 50-100lei, pe care o schimbi la 2-3 ani

      00
    • Releul de supratensiune trebuie comande un contactor de forță, cu niște contacte suficient de mari pentru a tine consumul. De obicei se alege mai mare decât valoarea siguranței montate in BMPM sau BMPT.
      Și cu releul ăsta trebuie la început observat cum se comportă, deoarece la noi în România cel puțin, parametri de calitate ai transmisiei de energiei sug grav, iar în cazul fluctuațiilor mari, releul asta poate deveni o mare durere in cur. Conectează și deconectează ca la balamuc.
      Evitați releele Digitop. Într-un singur aparat forță+comandă suge.

      00
  5. Ce de lucruri a caror utilitate nu o inteleg!
    Visuri si nevoi de om gospodar, îmi imaginez…

    00
  6. La polizorul ala mai puneai 50 de lei si iti luai brushless si cu disc de 125.

    00
  7. Un suport, doUĂ suportURI, că e neutru. :) La fel: adaptor, etrier etc.

    Mx

    00
  8. Poate un centerpunch automat (dorn automat oare?) + set de burghie pentru metal dexter te-ar ajuta dupa ce rupi toate hex-urile (been there done that)…

    Folosit acelasi set de burghie in fiecare vara timp de 4 ani pentru a construi/monta diverse chestii intr-o bucatarie de streetfood- container de 10 picioare.
    La un moment dat am invatat si cum sa nu rup burghiele largind gauri….

    00
  9. Pune-ti Amazon Alexa si ai scapat de grija asta.

    00
  10. Detectoare de fum am luat si eu de BF, acum „vanez” o reducere la un instictor G5, daca prind daca nu cumpar si fara :)

    00
  11. Mare plus pentru sculele cu acumulator. Daca ai intrat in ecosistem si ai deja incarcator si acumulator, sculele solo sunt destul de accesibile, si, asa cum am constatat si eu, esti mult mai inclinat sa le folosesti decat atunci cand stii ca trebuie sa le bagi si sa le scoti din priza si sa intinzi cabluri si prelungitoare peste tot. Cum spunea cineva mai sus, merita un 50-60 ron in plus pentru un unghiular fara perii, si de 125. Pe langa clasicele surubelnite/bormasini cu acumulator, foarte util mai este si un pendular fara fir, si chiar un multi-tool, chiar daca putin mai scump, are foarte multe intrebuintari intr-o casa de DYI-er.
    Pe langa burghiele alea, mai este util un punctator pentru marcarea gaurilor, plus eventual un burghiu in trepte, pentru materiale mai subtiri.
    Ca unul care a trecut prin multe sisteme de depozitare, nu sunt mare fan al modelului ala, deocamdata cel mai eficient sistem este cel care are cutiute separate de mai multe dimensiuni. Sunt mult mai practice, pentru ca nu stai cu ditamai cutia langa tine , iti iei doar cutiuta cu suruburile/accesoriile care iti trebuie.
    Sa ghicesc: DTD152-ul ti-a mancat bitii aia?

    00
  12. Burghie pentru metal: data viitoare incearca hss-co. Hex, ne-hex, makita, dewalt, bosch, milwaukee nu conteaza, numai sa fie -co[balt]. Penetrarea o faci „incet si apasat”.

    Biti de impact: daca dai in ei in halul ala s-ar putea sa ajute niste makita xps. Stiu, scumpi in draci si trebuie luati de afara…

    Dewalt-ul ala la unghi o sa-ti manance ficatii daca nu gasesti un maner pentru el sa poti controla pozitia pe surub. Stiu fin’ca mai am doar juma’ din ficati ;)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)