Cercul mizeriei la polițiști

Pasul1: mă bag în poliție pentru că vreau să schimb ceva.
Pasul2: mă lovesc de reticența cetățenilor în a coopera cu poliția
Pasul3: vând adresele martorilor prietenilor mei interlopi
Pasul4: repet pasul2.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă, că asupra persoanei în cauză au fost exercitate şi alte presiuni. 3 bărbaţi ar fi  pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra, lor arme albe şi ar fi exercitat presiuni psihice asupra ca răzbunare asupra declaraţiilor date.

Comunicatul ăsta agramat dat de poliție asta spune printre rânduri. Acuzatul a aflat adresa martorului și s-a dus peste el, pentru că știa că martorul nu are nici un fel de protecție la astfel de presiuni. Adresa lui costă 500€ la un polițist, ce vine gratis cu asta e aplicarea legii de către același polițist: nu avem ce face, domne, așa e legea.

În orice țară normală, ar fi ieșit ministrul de interne, ministrul justiției, șeful poliției și procurorul de caz și ar fi stat să fie întrebați de jurnaliști normali chestii normale. După care ar fi aflat cine a comis-o și l-ar fi băgat 2 ani la pârnaie. Sau și-ar fi dat ei demisiile.

Pentru ca tu, ca cetățean, să înțelegi că a fost o excepție si așa ceva nu se întâmplă frecvent. Și că e normal să faci o plângere și nu ți se va întâmpla nimic. Uite, polițistul care ți-a vândut datele personale interlopului a plătit cu libertatea. Siguranță și încredere!!!

politista-acra

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

69 comentarii

  1. Pasul1 este de fapt altul. Ma bag în politie pentru ca e greu sa ma dea afara și ma pot pensiona înainte de 50 de ani. Idealiști nu mai există de mult.

    00
    • Astia care intra acum in militie nu se mai pot pensiona la 50 de ani ca nu mai sunt militari. As adauga, totusi, la ce a zis Eugen si faptul ca: „ma bag in militie ca dupa 3 luni de scoala ies cu salar de 1000 de euro”.

      00
    • Am văzut știre amuzantă, cu ăștia care dau acum la academie, printre motive se numără, țineți-va bine, „respectul oferit de cetățeni”..

      Eu de ceva vreme când știu că urmează să interacționez cu un polițist, trebuie să mă pregătesc mental pentru un dialog cu un om cu retard sever, tot mental.

      00
    • @AltVlad

      Bai, nu stiu, informatia o am de la colegul de banca din liceu cu care m-am vazut luna asta la o bere, doua, mai multe. Omul e de la 21 ani in politie, a facut vreo 13 ani la SIAS si isi facea planul ca la 47, adica peste 10 ani, va iesi la pensie, daca vrea. Daca minte, iti zic in 10 ani :D Acum e operator la 112, lucreaza exact 6 zile de 24 de ore pe luna, pana acum cateva luni lucra doar 5, si are cam 6000 lei bani in mana. Asta intr-o capitala de judet sarac de provincie. Asa ca, da, e nasol rau sa fii politist.

      00
    • NOU
      #5

      pasul 1 e cam așa: în copilărie am fost tratat ca fiind nesemnificativ, opiniile mele nu au fost ascultate, trebuia să execut tot ce mi s-a dictat și mi-am dorit treptat să compensez acest lucru prin obținerea, cu orice preț, a unei pozții de putere. pasul 2 implică obținerea poziției de putere, implicit a sentimentului de sens și conștientizarea că totuși nu mă caracterizează folosirea puterii asupra altora și nici nu pot s-o aplic. pasul 3 – conștientizarea faptului că poate câteva ședințe de psihoterapie erau mai bune decât un întreg proiect de viață care nu mă caracterizează.

      00
    • NOU
      #6

      Aia e „circulatia”. Zoso vorbeste despre altceva.

      Si da, la circulatie marea majoritate sunt ok.

      00
  2. Aștept episodul „mă bag în procuratură fiindcă..”, acolo e treabă

    00
    • Io aștept episodul ” Vreau să mă fac judecător ca să împart dreptatea”. Acolo este miezu.

      00
    • La asta as avea multe de comentat, dar mi-e ca o sa imi sara in cap cei cu #rezist si #independenta justitiei.

      00
    • Eu aștept episodul cu „mă fac interlop pentru că…” :)

      00
    • Fiindca salar, pensionare devreme, loc de munca asigurat pe veci. Multi, daca mai e cazul, intra idealisti in INM si ies flamanzi (exp: pentru cei care nu au minim 5 ani vechime in anumite profesii juridice, este obligatoriu sa urmeze 2 ani cursurile INM, urmand ca la final sa intre in magistratura).
      Culmea e ca pana ai 5-6 ani de vechime, un politist te bate la fund cu salariul.

      Ce nu stiu ei e ca de multe ori, in parchetele din tara, nou venitii sunt la mana IPJ-urilor, fiindca rar vad dosarele la fata. Ei doar fac ordonantele de clasare sau de trimitere in judecata in functie (a se citi, ad-literam) de raportul facut de organul de cercetare penala. Procurorii rareori cerceteaza ceva sau audiaza pe cineva.

      00
    • „ma fac popa fiindca”

      00
  3. Am vazut eu aseara un film din 1995 in care politistii erau toti cinstiti foc, da’ interlopii erau fosti agenti KGB si hackuiau tot ce prindeau, asa ca gaseau martorul protejat in gaura de sarpe.
    Poate asa o fi si in cazul asta, i-au urmarit tranzactiile cu cardul direct in serverul bancii, apoi au intrat in baza de date de la Glovo si au aflat unde a comandat pizza.
    La IT-stii din Ramnicu Valcea rezolvi astea cu mai putin de 500 de euro, nu?

    00
  4. Lol la pasul 1.

    00
  5. Mi s-a intamplat si mie, cu sectia 3 politie Bucuresti. Am chemat politia ptr muzica tare de la clubul de vis-a-vis, peste o ora ma suna patronul clubului sa vorbim. Politisti mizerabili!

    00
    • -Postare pe facebook cu numele clubului si numele patronului
      -Mers la sectie si gasit politistul cu care ai vorbit pentru a afla cum a ajuns numarul tau la domnul patron
      -Sunat la televiziune

      00
    • Asta s-a intamplat acum 8 ani. La scurt timp am plecat din tara.

      00
    • Cu atat mai mult trebuia sa-l faci de rahat pe patron, mai ales ca urma sa pleci din tara. Cred ca as fi dezlantuit tot infernul asupra lor daca eram in locul tau.

      00
    • subscriu si trait pe propia piele, cu mentiunea ca retardatii de polisti au venit la mine la usa, ca urmare acuzatii au facut legatura ca n-au venit la mine sa ii invit la o cafea. RETARDATI!

      00
    • @grigorici ne dam viteji așa din spatele tastaturii?
      E clar că patronul ăla nu era chiar ultimu’ fraier si de obicei ăștia știu numai băieți din ăștia dubioși.
      Eu m-am cam consolat cu ideea că in Romania suntem cam singuri, politia e așa, mai mult cu numele.

      00
    • @Aderentiu – vesnica mizerie de argument cu „din spatele tastaturii”. Facem pe avocatii neplatiti ai tuturor patronilor de cluburi din romania? biased much? Bravo tie ca stai cu capul plecat, eu mergeam la sectia 3 si ii intrebam un pic de sanatate.

      00
    • @grigorici poti sa te duci si acum la secția 3 sa-i intrebi de sănătate.
      Poate ai uitat de băieții aia de la secția 16 (parca) care s-au luat de gabori că de ce nu poarta masca si pana la urma au ajuns intre 4 scânduri, dupa ce in prealabil gaborii s-au pisat un pic pe ei.
      Deci, după ce te duci pe la secția 3 sa faci scandal, poti trece si pe la secția 16 sa vezi care-i treaba si pe acolo.
      Eu sunt doar realist uitându-ma in jur la cum se petrec lucrurile.
      Stai calm, că nu sunt de acord cu ce a făcut patronul, doar că this is Romania.

      00
    • Daca aveai prezenta de spirit,inregistrai convorbirea,il intrebai pe patron ce vrea sa vorbeasca cu tine,ca tu in mod clar nu ai nimic de vorbit cu el,nu il cunosti,nu l-ai cautat si nu ai nici un fel de raport cu el sau activitatea lui;90% fraierul se deconspira,ti-ar fi zis ca de ce faci nasoale,tu il intrebai ce nasoale,eventual te ameninta,sau mentiona ca ii stie pe politisti si stie ca tu ai facut o reclamatie.Cu toate astea,scriai frumos o plangere,cum ca ai dubii asupra sigurantei tale,plus inregistrarea,si mergeai frumos la un procuror si depuneai o plangere,primul motiv fiind ca erai indreptatit sa o faci,iar cel de-al doilea fiind dispretul si animozitatile dintre procurori si politisti.Si in mod sigur ar fi dat cu subsemnatul politistii si patronul,si cel mai sigur,si-o furau intr-un fel sau altul.Daca ne plangem in spatele tastaturii,si nu sesizam organele abilitate,nu se va schimba nimic.

      00
    • @Becaly – bine ti-ai ales nickname-ul.
      Flotare logica: suni la politie – ma gandesc ca dupa miezul noptii, nu ? Ca muzica tare. Ca nu poti sa dormi.
      Si la 2 AM cand te suna un numar automat treci pe modul inregistrare ? :))

      00
    • @whistler Pana la android 9 (nu stiu pe Iphone) eru programe de inregistrare automata. Acum e doar pe Pixel si daca folosesti softul de telefon al Google.

      A meritat sa vad reactia unui amic care sustinea ca nu am hotarat ceva si i-am aratat inregistrarea. La fel la telemarketeri, cand ii spui ca va fi inregistrat inchid ei rapid :)))

      00
  6. Cand am citit stirea exact acelasi gand am avut si eu. Interlopii sunt infiltrati in toata politia (aviz stirile cu pozele pe facebook cu politisti si interlopi + intalnirea aia secreta din cazul lui pian). Nici nu este nevoie de 500 de coco. Asta e politia romana. Spagari, interlopi, papa lapte, incompetenți si cativa care vor sa faca treaba. Cum plm sa ai incredere in politie? Cand lupu e paznic la oi?

    00
    • Eu si acu ma intreb cum pot polițiștii sa fie burtoși?
      Adică nu ar trebui sa aiba o condiție fizica de „invidiat”?
      Te duci prin tarile cu apa calda, toți sunt la 1,8 m cel putin si atletici. Pe ai noștri ii poti da de-a dura la vale.

      00
    • Hai ca in ultimul timp au aparut o gramada de d-astia tineri, supli, tunsi, frezati, pensati, cu musculatura hiperdezvoltata la degetele opozabile.
      Jur ca n-am mai vazut politist pe strada, in „patrulare”, care sa nu stea in masina cu motorul pornit frecand facebook-ul pe telefon. Probabil studiaza permanent dosarele suspectilor.

      00
  7. Avem politie de cacat. Stiu cazuri minore ce e drept dar reprezentative. Scandalagii si petrecareti beau langa un butic, asculta muzica la box si masini tare, se pisa pe unde apuca. Suna la politie Geanina care e cea mai afectata. Suna o data, suna a doua oara, suna a n-a oara. Politia vine si de fiecare data fie se da avertisment, fie nu vin, fie etc… umbla vorba ca unul din betivi cunoaste pe fratele unuia de la sectie. In final polistii „exasperati” de reclamatii le ciripesc la betivi cine ii reclama. Geanina e amenintata ca o sa o futa cainii daca mai suna la polite… asa ca nu mai reclama. Betivii isi vad de treaba. Case closed. PS: ii doare-n pula… nu raspund cu nimic. Ar trebui sa le iei pensia cum zice Vali, 2-3 cazuri si ai vedea schimbare majora.

    00
  8. /Astia care intra acum in militie nu se mai pot pensiona la 50 de ani /
    Ba da , pot, e in vigoare legea 223 , varsta de pensionare e de 60 de ani din care se scad grupele de munca maxim 13 ani. Un politist care a fost angajat la 21 de ani si a lucrat 26 de ani in operativ va iesi la pensie limita de varsta la 47 de ani.

    00
    • Sa-ti spun ca stiu multi care dupa pensionare s-au apucat de uber, tractari sau adus masini de afara? Cam asta le e nivelul de pregatire si inteligenta, doar ca e mai pronuntat dupa pensionare.

      00
    • PLM, si eu ma dau cu capul de pereti sa fac cursuri de cum sa fiu „Independent financiar pana la 50 de ani”.
      Ma duc sa-mi cumpar o platforma.

      00
    • pai @demult … daca tu viata esti vacar … atata faci .. duci vacile la pascut si apoi le „directionezi” spre casa, cand ajungi la 50 de ani si vrei sa „te pensionezi”, crezi ca-ti gasesti de lucru la Institul de Cercetare Nucleara de la Pitesti ?
      NU. LOGIC.
      Faci ce ai vazut si tu la altii …
      FFS

      00
  9. Ar fi „o mică chestie” pe care ai omis-o, sa spunem.
    Martorul respectiv, cetățeanul onest, este de fapt amicul interlopului de-o viață. Și în urma unor neînțelegeri, ghici ce?! S-au dat în primire unul pe altul.

    00
  10. Acum o saptamana intr-un oras de provincie, pe la 11 seara si cam pustiu pe strada, un tip beat pulbere incerca sa se urce la volanul uneia din cele doua masini de 70K aflate in parcare(in una era nevasta, in cealalta fica-sa – am aflat dupa). Asta cu injuraturi, imbranceli si toate cele. Am sunat la politie. De la 112 m-au trimis la Politia Judeteana unde mi-au cerut locatia (la 50m de politia orasaneasca) si NR de la masina. Dupa 5 minute m-a sunat un politist ca poate veni la locul indicat doar daca le dau numele si CNP-ul. Again, eram la 50m de sediul politiei.

    I-am zis ca intre timp tipul s-a urcat in dreapta, dar inca nu au plecat. Poate veni daca vrea, dar nu are sens sa ii dau CNP-ul.

    Am plecat de acolo si dupa un minut opreste A8-ul ficei in fata mea:
    – Dumneavoastra ati sunat la politie?
    – Da. Parea ca vrea sa conduca desi e praf de beat.
    – Asa e el cand bea, dar ne descurcam ca eram doua femei. Oricum se pare ca nu sunteti de aici, dar sa stiti, noi suntem cam influenti pe aici.

    00
  11. Bun. E clar ca politia e cum e. Ce solutii avem? Sa cerem un ministru de la USR? De la Plus? (si astia-s plini de oameni din “sistem”). Sa votam cu altii? Care? Sa iesim in strada sa ii rugam sa isi faca treaba pentru care ii platim? Ce putem face?

    00
    • Începând cu 26 august a.c., ora 00:00, toate unitățile de poliție MAI și locală, împreună cu posturile, se desființează.
      Din aceeași dată, conform unui memorandum, competențele vor fi preluate de unități nou constituite de agenți de poliție detașați din Olanda, Austria, Germania, Scandinavia.

      00
    • Flat, pe aia trebuie sa-i platesti luna asta, nu merge cu alocatie de hrana, vouchere de vacanta, ce pica de la radar o saptamana la 3 luni si promisiunea pensiei la 40 de ani. (ok, asta ultima probabil ar merge la oricine)

      00
  12. Zilele astea este iarăși examen de admitere la poliție, cred, la ce aglomerată e zona.
    Urmăriți cum se parchează în zona Academiei de Poliție din București (direct pe banda 1 pe DN1 sau pe banda de accelerare de intrare dinspre Privighetorilor) și vă veți da seama că nu există vreo șansă pentru traficul din București până nu se rezolvă întâi acolo treaba. Pentru că este mentalitatea părinților de viitori polițiști. Este al 4-lea an când observ aceeași chestiune.
    Admiterea ar trebui să înceapă fix de acolo.

    00
    • „ieși și dă-i amendă lu tac-tu, că e prost”.

      fă poze dacă apuci, te rog.

    • Cica mentalitatea parintilor de viitor politisti :)))
      M-ai spart cu asta. Ce pula mea treaba are mentalitatea parintilor? Aia isi vor odrasla cu stele pe umeri ii doare fix in pula ca incurca traficul.
      PRIORITIES PEOPLE :)

      00
  13. Prin 2016 a fost facut public dosarul in care un director si un chestor sef din cadrul Oficiului National pentru Protectia Martorilor (ONPM) au fost condamnati pentru deturnare de fonduri – furau din fondurile destinate serviciilor si cazarii pentru martorii din program. Un altul a fost condamnat cu suspendare pentru ca ar fi dezvaluit informatii privind locul unde se aflau martorii cheie aflati „sub protectie” unor clanuri de interlopi. Fac pariu ca ambii au super pensie azi.

    00
    • Ia uite-te cine este Presedintele consiliului de supraveghere Hidroelectrica?
      Ioana Andreea LAMBRU
      Adica secretar adjunct nu stiu ce la PSD, cu ceva scandaluri (favorita nu stiu cui)
      Nici nu ma gandesc cine mai este pe acolo.
      Peste tot hotie, pile, una alta.
      Astia suntem, de ce ar fi in vreo structura altfel? Sunt oameni super ok, da, multi, dar peste tot sunt si multi care fac ce stim

      00
  14. degeaba, cea mai buna lege ii aia cu pierdutul pensiei. Restul se regleaza de la sine.

    00
    • Asta ar fi IDEAL. Dar stai linistit ca sunt baietii destepti din sindicate .. care tot „politisti” sunt. Crezi ca alora le convine sa treaca asa o lege?

      00
  15. relax boys, daca ai dosar penal sunt obligati sa ti-l prezinte integral pt a-ti construi apararea si acolo apar toate declaratiile martorilor cu nume si prenume, nu costa nimic

    00
    • Corect,avocatul interlopilor a citit dosarul si le-a indicat dujmanul ….iar dobitocii aia si-au distrus sansa la un proces echitabil…o sa le dea judecatorii pedepse tinand cont si de acest antecedent.

      00
    • Nici nu ai nevoie de avocat ca sa consulti dosarul – tu avand calitate de suspect sau inculpat.

      00
  16. Poza cu tarambeta aia proastă este emblematică…inspira și siguranță și încredere….

    00
  17. Eu știu un băiat care a aflat gratis cine l-a denunțat. A fost uimit la fel ca și mine că toate datele denunțătorului erau în clar când a cerut analizarea dosarului.
    Nu bănuiți de rautate ceea ce poate fi explicat prin prostie.

    00
  18. Si astea sunt cazuri oarecum izolate… Cel mai des politistul ii spune pentru simplul fapt ca l-ai deranjat cu treaba. „Aveti un vecin aici, cred ca are ceva cu dvs”, si din alea.

    00
    • sau vine direct cu omu la reclamant – uite asta a reclamat, stati si discutati da sa fie scurt ca in 5 minute plec.

      00
  19. Mă amuză poza acelei poli314ze. E super reprezentativă pentru instituție.

    00
  20. Privatizare?
    Externalizarea serviciilor?
    Daca merge in sanatate de ce nu ar merge si in cazul polutiei?

    Sau luam 50000 de afgani, ii aclimatizam cultural si lingvistic cat de cat, ii punem sa faca scoala aia de rahat de subofiteri si ii bagam in campul muncii.
    Cat de mai rau decat acum poate sa fie?
    Iar astia de acum, toti dati afara, la sapa.

    Insa lucrurile merg fix invers. Arahat mai angajeaza 8500 de oameni. Or sa se faca aia paturi umane cand va fi nevoie.
    Nu ar moderniza, nu ar investi nimic.
    Oameni le trebuie, viitori pensionari la 45, ca atunci cand dai de mancare la oligofreni te asculta obedienti.

    00
    • Teoretic se poate si invers. Romania poate sa trimita 50 K de baieti destepti ca tine in India. Si dupa ce inveti de acolo – ca-s mai multe, iti da un baston si da-i la batut oameni pe strada, nu?
      Se poate numi schimb de experienta ? :)

      00
  21. Poza este perfecta pentru reprezentarea pulitiei.

    00
  22. Cine nu ar vrea atâtea avantaje precum plata chiriei/rată, pensionare rapidă, stabilitate, salariu mare etc. De asta e și bătaie pe posturi. Problema e că atunci când trebuie să și acționeze nu le mai convine meseria.

    00
  23. Pe lângă salariu bun și munca putina spre deloc, sa nu uitam alte beneficii…hainele statului,masina statului,deasemenea benzina ori noi plătim toate acestea.

    00
    • asta cu „noi platim toate astea” e amuzanta peste tot in lume. PRACTIC tu platesti impozite la stat. nu platesti salariile lor. da` ma rog …

      00
  24. Eu nu inteleg de ce baietii cu sabiile au parte de ingrijiri medicale in spitale publice. Te-ai jucat cu sabia in strada, ti-ai taiat degetul si vii la spital? Stanga-mprejur si bafta, gogule.

    00
  25. MILfoto

    00
  26. … neee, poza e trucata!
    unde-i burta?

    00
  27. Lucian Bode, inginer electronist ajuns mare ministru de interne, cu doctorat probabil plagiat… ca altfel nu l-ar ascunde de zici ca-i aur si e la o facultate care a girat multe mizerii dupa care e „vandut” la o editura care a girat si mai multe mizerii, dar asta e alta poveste, important este de inteles ca omul e inginer electronist… restul e vrajeala ieftina.

    Cam aici se termina partea cu respectul… ca sa primesti respect de la cetateni, poate ar trebui sa-i respecti tu prima data si sa pui in fruntea ministerului niste oameni care pe langa ca-si cunosc meseria, mai pot lega si doua-trei idei coerent si fara sa zica „aaaa”, „ihhiiii”, „aaa”, „aaa” la fiecare propozitie.

    PS: Am ascultat acum 1-2 saptamani ceva sedinta in care a luat cuvantul Bode si cel de la mediu Tatcos Barna ala, Bode in 20 de minute 5 dezacorduri intre subiect si predicat, a expus ideile sedintei cam ca un corigent de la un liceu de bun simt… Tancos ala la fel de praf, practic in 45 de minute au explicat niste chestii pe care le puteai explica in 10 minute si erai mult mai clar… mai trist este ca dupa se plang saracii ca-s luati in gluma de mai toata lumea…

    00
  28. Cine ar fute-o pe asta?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)