Caut parteneri/partenere

Sfârsit de an. Moment propice sa ne gândim la viitor, la idei si proiecte, la ce avem chef sa facem ca sa nu mai regretam ca nu am facut. Sa ne luam curajul in dinti si sa ne pregatim de esec. Ca sa ne bucuram de succes.

Se implineste mai bine de un an de când am avut ideea pergolei. Am plecat de la principiul minimalist care ma calauzeste de câtiva ani. Am trecut prin nevoia de a reinventa cumva, metodele traditionale de dulgherie, de a gasi alte forme sau, mai bine, alte axe X, Y, Z in locul celor clasice de sute de ani. Poate pare pretentios, dar daca nu-mi laud eu creierul, daca nu explic eu ce am vrut, cine sa explice? Stâlpi si grinzi. Sistem traditional de sute de ani. Stâlpul vertical, grinda orizontala. Hai sa incercam altceva. Altfel. Minimalist. Sa vedem cum putem sa folosim mai putin material pentru a obtine aceeasi suprafata ca in cazul traditional grinda/stâlp. Si a iesit pergola asta.

Scopul principal e sa faca umbra. Un foisor sub care sa stai când vrei sa faci un gratar afara sau sa citesti „Strugurii mâniei” de Steinbeck. Sau, de ce nu, un SF de-al colegului Eftimie. Sau sa stai la taclale despre asa zisii influenceri.

Initial am gândit structura ca pe un „kit” pe care si-l asambleaza cine-l cumpara, dupa principiul IKEA. Apoi mi-am dat seama ca poate clientela nu e numai privatul, ci si profesionistii. Chiar cei care inchiriaza corturi pentru evenimente. Sau restaurante, hoteluri cu spatiu mai mult etc, organizatorii de concerte in aer liber, expozanti la târguri, publicitari, spatii de joaca pentru copii, amenajari de parcuri si gradini etc. Clientii potentiali tocmai au devenit mai multi. Iar structura poate fi realizata din aluminiu, metal sau compozit. Si se pot alipi mai multe structuri. Si pot fi permanente sau mobile. Poate fi chiar pe roti.

Dar pentru asta am nevoie de parteneri/partenere. Care sa se implice. Cu bani si nu numai. Sa inteleaga conceptul, sa-i vada viitorul dar sa constientizeze si posibilitatea unui esec. Caut, asadar, 1-2-3 parteneri, care sa puna impreuna intre 50.000 – 100.000 EUR. Pun la dispozitie spatiul necesar pentru productie si depozitare, cu sculele necesare pentru un start corect. Am nevoie de parteneri mai ales pe partea de marketing&sales. De oameni cu idei si curaj, care sa mearga si pe carari nebatotorite sau chiar uitate. Sa nu creada ca marketing inseamna doar influenceri si add-uri pe facebook. Sau reclama la radio.

Daca e cineva interesat, ma gasiti la +33672699053. Accept si sfaturi nesolicitate, in limita rezonabilului :-)

Am pus aici o descriere mai detaliata a ideii si a pasilor pe care i-am facut pâna acum.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

108 comentarii

  1. e o idee foarte buna. da-i inainte

    00
  2. @fluture doar eu nu vad nicio zona umbrita efectiv?

    00
  3. Ești un dubios simpatic și îți doresc sănătate și mult succes in tot ce vei întreprinde . La multi ani

    00
  4. Interesantă ideea și bună ideea de închiriat pentru evenimente. Pentru uz personal nu o văd prea practică: momentan oferă foarte puțină umbră, dacă închizi cele 3 pătrate, ai multă umbră, dar și un aer închis, nu de spațiu deschis.
    Cât despre material, acum folosești 9 bare, iar la un design clasic 4 stâlpi și 4 grinzi ai 8 bare.
    Dar îți urez succes și să te vedem cu afacerea la marile evenimente

    00
    • Oamenii isi fac foisoare pentru uz personal. Structura asta poate inlocui cu succes un foisor. Iar daca inchizi cele 3 patrate, ai alte 3 intrari/iesiri, zic ca se face suficient aer. Pe de alta parte, nu esti obligat sa inchizi total laturile, poti pune triunghiuri pe fiecare patrate sau numai pe unele dintre ele. Poti pune in orice pozitie, in functie de unde iti trebuie mai multa umbra, in functie de orele la care vrei sa fie umbra etc.

      Pentru numarul de stâlpi si bare, te las pe tine sa calculezi ce suprafata are structura mea si ce suprafata faci cu 8 bare. La pergola propusa de mine suprafata utila e un plan diagonal al unui cub, la 8 bare ai doar suprafata patratului.

    • In functie de cum alegi planul diagonal in cub, suprafata utila a foisorului tau este intre 87% si 130% din suprafata unui foisor patrat (presupunand ca folosesti aceleasi barne).
      Insa foisorul tau poate fi pliabil (il legi pe portbagajul de pe plafon), poti propune diverse copertine (cu dungi, cu buline, impermeabile, cu gaurele, etc).
      Vali isi cumpara un aparat de sudura de la Dedeman si 9 barne de la Leroy Merlin. Ce oferi tu in plus?

      00
  5. te-ai mutat la tara ? sau de acolo erai?

    00
  6. KICKSTARTER parca scrie pe panza aia de ai agatat-o acolo.

    00
  7. Da. sa analizam cei 50-100k E. Contractul cu Ikea fiind semnat se poate calcula si timpul de recuperare a banilor+profit. De asemenea furnizorii+spatiul+angajatii( doar sunt peste tot, si mai ales de incredere) sunt ok.

    00
  8. De ce nu le ceri francezilor bani – care sunt mai bogați decât noi?

    00
  9. Nu vreau sa fac misto de tine. Mie imi pare destul de instabila structura aia, in special cand o sa bata vantul mai tare in chilotii aia tanga atarnati acolo, care nu stiu cata umbra fac. Iti urez mult succes!

    00
    • Si mie imi pare instabila dar poate e doar o impresie. Nu e ancorata in nimic in sol? Si pare ca ocupa super mult spatiupentru o umbra relativ mica.

      00
    • Structura e ancorata cu cabluri ingropate ce au o rezistenta de 450 kgf. In fiecare punct de sprijin.

  10. Ideea in sine nu e rea, dar nu esti inca acolo. Asa cum ai propus aici, nu aduci nimic in plus fata de un exercitiu diy de un weekend. Daca intru pe dodoman si dau comanda de 9 pari, 12 C-uri de metal si 50 de suruburi, ajung fix la solutia ta, cu o filetanta si doi prieteni sa-mi tina de urat. Iese pana in 4 beri de om. Daca mai intru si pe amz_de si dau comanda de-un bikini size M, am si umbra. Care-i valoarea adusa de solutia ta?

    Vrei sa ma faci sa iau de la tine? Fa-l smart, cu 3 motorase care controleaza bikiniul si-l fac sa urmareasca soarele sau ceva. Sa pot sa dau cu degetul pe o aplicatie si sa-mi tina umbra in locul ala toata ziua. Bagi SEO cu #iot #interneti #of #things #tits #boobs #vagene si se vinde singura solutia. Fa-i o treaba inteligenta, fa-i ceva unic, si gasesti si investitori. Altfel, e doar un sopron dupa doua luni in vaslui.

    00
    • Multi dintre voi nu apreciati comoditatea si alegerea multor alti oameni. Soc, exista oameni neinteresati de proiecte DIY : timp = bani.

      00
  11. Ca si potential client :

    1. nu am incredere in constructia respectiva cand e echipata complet cu materialele antiploaie / vant. Nici un policarbonat cu latura de 4m nu o sa iti reziste la un vant mai jucaus, iti trebuie extra capriori.

    2. e mult prea inalta, nu o sa construiesc/folosesc asa ceva in curte vreodata, mai ales ca inaltimea aia e inutila, doar strica peisajul. 2.4m pana la acoperis sunt mai mult decat suficienti.

    Pergola pe care o am eu in plan pentru la anul o sa fie forma clasica dreptunghiulara, pe structura de rezistenta de teava zincata (1/3 e deasupra iazului), teava care o sa fie imbracata in lemn. Acoperisul o sa fie panzat, in valuri.

    Bafta.

    00
    • Daca vrei sa faci o structura acoperita poti sa pui capriori. Ideea de baza e pergola « fluida » si « fragila » care sa contrasteze cu ideea de foisoare actuale, lemn supradimensionat (« sa fie solid, domne ») si acoperis definitiv. Daca o pastrezi doar cu panze de umbrire nu ai nevoie de capriori.

      Pe de alta parte, pergola mea nu e buna, dar a ta o sa fie mai buna. Blink.

    • @Baltha Zerus

      Stai jos! Nota 2 azi. N-ai inteles ce-a vrut sa spuna poetul.:)

      00
  12. Nu ma pricep la tamplarie dar am mai bagat bani in oameni, si la randul meu au bagat altii in mine.
    Si am cateva intrebari, poate ca raspunsul nu e de dat in public dar :

    1. Pentru ce iti trebuie 100k ? Materiale, salariul tau, ai pe teava 100 de comenzi…pentru ce ?
    2. Care este profitul acestei lucrari. La bucata, pe an, per..semestru.. ?
    Se baga 100k si se scot…?Cam cat ?
    3. Care este piata servisabila, ca sa nu zic totala : cate din astea speri ca se vor vinde pe an dupa ce se investesc 100k ? Mai e nevoie de ceva pe lanaga aia 100k sau sunt de ajuns si dupa un timp(2-3-5 ani) treaba merge…pe roate ?
    4. Cat costa o instalatie ? 1000, 5000, 7000E ?
    5. Cum vezi elefantul in 2-3 ani ? Adica se face in China – productie de serie sau manufactura ?

    Cam asta ma framanta pe mine mai mult decat cata umbra face. Inteleg perfect pasiunea creatorului, dar pentru mine o investitie de 100k are ca scop sa faca bani, nu musai umbra. Daca face si umbra…bravo ei !

    00
    • Cd, raspunsurile la majoritatea intrebarilor tale nu au de ce sa fie publicate aici. Se discuta in alt cadru.

      Dar. Am spus in text, banii sunt pentru marketing&sale. Si scalabilitatea de dupa, in cazul unui succes rapid. Unul din canalele potentiale de vanzare este Leroy Merlin, in toata reteaua, mai ales in Franta. Iar pentru Leroy Merlin iti trebuie alt tip de productie sau garantii de livrare. Plus returul banilor abia dupa 3-4 luni dupa ce a incasat LM. Mai sunt si alte idei de promovare care necesita realizarea unui numar de structuri care sa fie « imprumutate » inainte de a genera vanzari reale.

      Pretul de vanzare al unei structuri cu stalpi de 4m, adica o suprafa utila de 25 m2 va fi de 2990 eur in România si 3990 eur in Franta, cu transport si montaj inclus, cu termen de livrare intre 6 si 8 saptamani, pentru a putea grupa macar doua livrari/instalari. Pretul include si 3 pânze triunghiulare impermeabile, de 3,6 m latura. Bineinteles, ele pot fi agatate in orice pozitie sau plan.

      Un foisor clasic, romanesc, de suprafata egala, are un pret de intrare de 1500 eur, dar necesita din partea beneficiarului turnarea unei placi de beton prealabile, pe banii lui. Pergola mea nu are nevoie de sol drept si nici placa sau alte betoane. Sigur, exista la LM si kituri de pergole clasice de 599 eur, dar tot asa exista si de 6990 eur.

      Nu ma intereseaza productia in China. Totul in Romania, cu piata de desfacere toata Europa.

      Restul raspunsurilor nu sunt pentru aici.

  13. Mama, zici ca e shark tank aici.

    00
  14. oh well… cum am mai zis, parerea mea e ca domul geodezic acopera deja nisa asta.

    nu voi investi, dar nici nu voi guita daca vei avea succes. bafta!

    00
    • Ai mai zis si ti-am raspuns si atunci.

      Arata-mi, te rog, de unde pot cumpara, astazi, un dom geodezic pe care sa-l folosesc ca pergola la mine in curte. Chiar sunt curios cine vinde asa ceva in Ro sau in Fr.

    • nu sunt de cumparat fiindca nu sunt practice, problemele cu ventilatia si rezistenta in timp sunt doar unele dintre dezavantaje, mai sunt si altele pentru cei care-si aloca timp sa citeasca, ideea domurilor geodezice a fost abandonata din anii 60-70, daca ar fi fost utile, pana acum le vedeam peste tot

      00
    • Pizzi, aici te contrazic, un pic. Constructiile de domuri – cu exceptia caselor de forma asta – se dezvolta destul de mult, pe partea de evenimente, locuinte temporare sau de turism. Sunt niste firme rusesti care fac chestii incredibile prin Europa. Alpbau.ru una dintre ele. Intra sa vezi portofoliul lor de lucrari si ai sa vezi despre ce vorbesc.

      Pentru mine, faptul ca nu au succes mai mare rezida in dificultatea (poate aparenta) de constructie. Nu exista standarde, nu exista imbinari vandute la Dedeman, iar cand te apuci singur sa faci din lemn, te opresti la prima taietura de unghi « combinat » de 11,27 grade cu 36,78 grade pe cealalta fata a bucatii de lemn.

      Altfel, hotelul asta http://www.whitepod.com din Elvetia, a luat premii mai multi ani la rând…

    • Ia vezi aici : https://www.reddome.eu/
      Sunt din secuime de undeva- am luat o sera de la ei acum 3 ani. A venit in kit preasamblat- o dupa masa cu doi vecini a fost gata. A costat 1700 eur.

      00
    • Arata super bine chestiile alea ale lor. Dar 1700 EUR e enorm :-))) Glumesc.
      Cum, sunt oameni care dau 1700 EUR fara instalare si fara nicio acoperire? Fara umbra? 1700 EUR si mai muncesc si ei? Si isi fac singuri si fundatie? :-))

    • Nu am pus fundatie, niste tije cu cablu in pamant. 1700 a fost cu tot cu folie pt sera. Doar lemnul a fost vreo 1000. De fapt au venit niste hexagoane care aveau niste coduri de culori si doar le-am pus unul peste altul….Pentru ca au intarziat cu folia …au venit doi oameni sa o monteze…dar asta pentru ca vroiau da verifice “croiul” invelitorii.

      00
    • De curiozitate, ai avut nevoie de autorizatie de constructie? Ca intreba cineva in comentarii cât costa autorizatia pentru constructia unei pergole.

    • Stai ca acum mi-a cazut fisa!! Ai dat 1700 EUR pe o sera? Nu te cred. Oamenii sunt sarmani si tu dai 1700 EUR pe o sera??? Stii câte rosii cherry cumperi de 1700 EUR??? :-)) Stii ca puteai sa te duci la Dedeman, sa-ti iei niste lemne, doua cuie si sa-ti faci asta singur intr-un week-end? Nu stii, ca daca stiai nu aruncai banii in… secuime :-)

    • Nu are nevoie de autorizație de construire, atât timp cât nu are fundație și nu este bransata la rețelele de utilități, domul poate fi asimilat cu o structura provizorie pentru evenimente, acestea fiind exceptate de la autorizare.

      00
    • Nu e nevoie nici o autorizatie ca nu am facut fundatie. De fapt, daca chiar e nevoie de fundatie pt constructie , daca e facuta pe piloni, nu e necesara autorizatia.

      Cat despre 1700 pt sera…da, oamenii cheltuiesc sume stupide pt un hobby. Plantez 12 fire de rosii in fiecare an, fiecare e alt soi heirloom.
      Nu cred ca gasesti in auchan:

      https://imgur.com/gallery/NJF6UUb

      00
  15. ca rapuns simplu la intrebare a „cine vinde?”… probabil nimeni.

    ca raspuns complex…. pe mine personal nu m-a interesat. stau la bloc si privelistea de la mine de la fereastra bate 99% din curtile cititorilor. daca vrei dovezi, iti trimit.

    relativ la subiect, inteleg ce vrei sa faci si e ok ca afacere.
    inginereste vorbind insa buckminster fuller e cu cativa pasi inainte. daca ce a conceput el cu toata matematica din spate nu a avut un succes substantial ce te face sa crezi ca tu vei avea? bine, suntem pe site-ul unde fabuloasele si cristina ich au un succes fenomenal asa ca ma retrag.

    ps am scris si am sters de cateva ori in ideea de a transmite o idee. pana la urma am lasat-o asa. esenta e ca inginereste nu mi se pare ok. si e dreptul oricui sa se cace in ingineria mea.

    00
    • Nu vinde nimeni dar nisa e acoperita.
      E interesant sa vorbesc antreprenoriat cu tine, thebblack. Nu te poti abtine in a cârcoti, chiar cu riscul de a fi ridicol. Poate asta explica cele 3000 de comentarii pe care le ai aici :-)

  16. Nu reușesc să văd targetul pentru așa ceva. Loturile de teren sunt mici, terenul langa o casa noua este extrem și ai nevoie fix de un cub anost care sa ocupe cel mai puțin spațiu. In poza îl văd într-o curte de țară, gen 2-3 mii mp2 însă la oraș lotul de casa are 250-300 mp2 cu totul.
    In același timp nu înțeleg de ce ar putea fi construit fara teresa de ciment sub – vreau sa îl folosesc și după ploaie și nu vreau sa stau cu picioarele în iarbă, un foișor e un loc în care te relay zilnic pe timp de vara, nu doar din când în când.
    Personal m-am învățat cu un cort cu plasa in afara de pereții normali însă știu că nu toți prefera așa ceva.
    Habar nu am de preț, mi se pare foarte mult sa dau 3 mii in loc de jumate pe un cort însă înțeleg că unii vor ceva frumos, nu doar practic.
    Acestea fiind zise apreciez ideea, orice idee și proiect sunt binevenite, chiar daca nu se materializează în formă inițială sau chiar deloc.

    00
    • Din dilemele omului cu curtea mica:)) vreau umbra, vreau iarba, dar hai sa betonam un pic aici. Si aici. Si aici putin. Ce frumos e smocul asta stingher de iarba.

      Nimeni nu zice ca nu poti betona, desi eu as merge pe o terasa din teck, aproape de firul ierbii. Pergola prezentata de mine se sprijina in trei puncte, deci o poti pune si pe un sol care nu e perfect plan. Eu o vad ca pe un avantaj, tu ca pe un dezavantaj.

      Nu dau trei mii pe asta, ca prefer sau dau jumate pe ceva banal care se duce dupa doua ploi mai suparate. Cam asta e explicatia ta. E corecta. Pentru tine. Pentru altii. Dar nu pentru toata lumea. Altfel ar fi plin de corturi ca ale tale si niciun foisor din lemn. Sau din caramida. Sau din orice altceva.

    • Eu discutam despre piata pentru că dacă vrei să faci o afacere din asta contează ce caută piata și mai puțin preferințele personale. Mă îndoiesc că în România poți scala o afacere vânzând genul asta de foișor cu 3 mii de euro.
      Inteleg că știi mai bine și acest lucru, te rog sa faci un update când devine o afacere, ai spatiu de producție, angajati și să îmi arăți că vinzi x produse pe an, voi fi mai mult decât fericit să recunosc că mă înșel.

      00
    • Asta cu « ce cauta piata » a mai fost explicata de altii mii de oameni, dar unii raman la ideile lui Adam Smith sau alt economist de acum 200 ani. Piata cauta ce i se da. Asta cauta. Majoritatea oamenilor nu au nicio imaginatie, nu stiu sa tina un creion in mana si sa deseneze o oaie. Ei vor ce vad pe undeva si spun « asta era! Asta imi trebuie! Asta vreau! ». Nu piata a cerut si PlayStation si Nintento si Xbox. Piata le-a vazut si le-a vrut. La fel cu Tesla. Nu piata a cautat o masina electrica, ci Elon Musk a facut-o si apoi lumea a vrut-o.

    • Diferența este că tu nu inventezi ceva nou ci un produs mai scump și mai puțin practic decât este pe piata.
      Hai sa facem altfel decât să discutăm in van – la anul pe 26 decembrie o sa te întreb de afacerea asta și tu îmi spui cum stai. Daca nu ai o afacere și nu vinzi produsele, sa spunem 100 de bucăți pe an înseamnă că realitatea doare și mai bine discutam idei aici. E bine așa?

      00
    • De ce trebuie sa-ti expui certitudinea in spatele unui ramasag absolut inutil? Tu ai convingerea ca directia aleasa de mine e gresita, pentru ca ai judecat tu prin prisma nevoilor personale si ai extins la « piata » concluziile tale. E ok sa crezi asta, dar ramasagul propus e mai degraba pregatirea lui « ti-am zis io anu trecut ca n-o sa mearga ». Fii si tu mai optimist in 2021 :-)

    • Evident, eu cred că nu există cerere și nu o sa meargă, tu m-ai contrazis cu Tesla și alte exemple. Acum nu rămâne decât să demonstrezi și practic că ai dreptate și eu mă înșel iar eu îmi voi scoate pălăria în fata ta.

      00
    • „Punem pariu ca…”. Am trecut de varsta pariurilor de scoala generala.

  17. am asa o compasiune pentru cei care incearca sa creeze produse, la inceput de drum.
    ani de lupta si lupta pentru a scoate pe piata produsul
    apoi pentru a-l promova
    si cand in final sa apara rezultatele
    apar knock-off-urile chinezesti sau si mai rau sa apara varianta amazon 😒

    🎉 wish you all the best

    00
    • Riscurile meseriei :-) dar mie imi place si calatoria, nu numai destinatia. Iar daca nu mai ajung la destinatie, sunt bucuros ca am facut exact calatoria pe care mi-o doream. Daca stiu ca o calatorie e un chin, nici nu ma mai indrept spre destinatia aia, oricat de apetisanta pare.

      Multumesc pentru urari. Likewise.

  18. Unde sunt cablurile mele de întărire? 😝

    Arată foarte fain, am văzut ceva mai complicat prin Italia.
    Dacă reușești să o pui în practică, încerc să vând pe aici, au nevoie acum de o structură amovibilă, ce ocupă puțin spațiu. Cu un design modern și deosebit al pânzelor ar face furori.
    Multă baftă!

    00
    • Cablurile la primavara, ca acum sunt departe :-)

      Apropo de pânze, incerc sa fac o chestie aici, in Alsacia, cu pânze printate ca o fatata de casa veche traditionala, cu stâlpi aparenti. Practic, pergola sa para facuta de un artizan din anul 1700, daca i-ar fi venit ideea sa rastoarne structura „cubica” a casei traditionale. Vedem ce se concretizeaza mai pe la vara, ca acum suntem ocupati cu vaccinari si reintrari in ritm.

      Sa fie!

    • Scuză-mă ca revin neintrebat cu „sfaturi”:

      „Caut, asadar, 1-2-3 parteneri, care sa puna impreuna intre 50.000 – 100.000 EUR.”

      Eu aș cauta unul (1 bucată) care să se și implice activ. Experiența (mea) arată că cu cât se implică mai mulți stakeholderi, cu mai multe interese, cu atât cresc șansele ca proiectul să eșueze. Interesele pot fi de la futut la cap odată pe săptămână când te listezi la Leroy și Hornbach până la un tip ca Vittorio Lampugnani care nu știe (sau uită) să pună punctul pe i. Tu ar trebui să rămâi șeful.

      00
    • Nu caut neaparat 3 parteneri, era un „sau” intre cifre :-)

      Am plecat in viata cu invatatura – idioata, castratoare chiar – ca daca ai o idee trebuie sa o tii pentru tine, sa fii atent sa nu ti-o fure cineva, sa o pui in practica singur, sa muncesti de-ti sar capacele ca sa iei profitul generat de ideea TA. Asa ne construieste societatea. Apoi, cu timpul, iti dai seama ca e mai bine sa ai parteneri, pentru ca nu esti Dumnezeu si ca ai momente in viata in care poate ai alte prioritati si nu te poti dedica 100%. Si risti ca business-ul ala profitabil la care trageai singur sa pice pentru ca tu nu poti sa te ocupi 6 luni de el (poate faci cancer si trebuie sa faci chimioterapie o vreme, de ex, sau esti depresiv, ai pierdut pe cineva drag etc). Un business in care sunt mai multi oameni implicati si care, de la inceput, cred in idee, are mult mai multe sanse sa reuseasca decât unul condus de one man show. Ca sa nu mai zic ca atunci când sunt mai multi oameni, cu adevarat implicati, rezolvi problemele aparute mult mai repede.

    • Mie mi-a placut de la inceput, felicitari pentru inspiratie. Dar curtea mea e foarte mica… Poate ca n-ar fi o idee rea ca personalizarea sa vina exact din panze, o colaborare cu artisti vizuali ar fi binevenita. In felul asta ati face unicate si ar creste (si) valoarea estetica. De la obiect de serie mica la obiect personalizat, deci alta pozitionare pe piata si o nisa deschisa si spre arty…

      00
    • Lara, imi place ideea ta cu pânzele personalizate. Dar cred ca e „next step”, dupa ce ai prins ceva radacini in piata. Problema cu nisele, luxul si personalizarea e greutatea cu care poti ajunge la clientul final, care nu numai ca e pretentios, e si putin numeros.

  19. Dacă nu încerci, nu faci nimic.

    Mie-mi place și dacă aș avea prospecte le-aș da mai departe pe ici pe colo.

    Îmi permiți te rog:

    1. Prețul mi se pare mic (2900 cu tva?). Eu la început aș ținti un segment premium pentru un produs din materiale premium (stejar, material de pânză din denim japonez,mătase etc., jucăriile cu app cum a zis cineva pe aici, șamd – măcar opționale)

    2. Construit din bucăți mari arata mișto. Problemele mele de expl. cu mese lungi (4-5m) din otel și stejar simt în partea cu logistica. Nu s-ar putea îmbina lemne mai scurte în așa fel încât să încapă pe palete de până la 2,20m lungime?
    3. Un prieten construiește și vinde (până pe la japonezi :) căsuțe ptr. târguri de Crăciun. Montajul îl încasează separat din motive de asigurare a produsului și a garanției. Vinde practic întâi căsuțele și apoi montajul. Poate ar fi o idee?
    4. Apropos de garanție… Lemn, umezeală, soare… Ai un avocat care să-ți scrie termenii de garanție?

    Mișto ideea. Succes.

    00
    • 2990 EUR cu tva. Livrare si montaj incluse in pret, asta pentru inceput. Mai apoi, in functie de evolutie si ajustari, putem sa ne gândim la o varianta (mai ieftina un pic) in care omul isi instaleaza singur. Pretul e rezonabil pentru piata din RO. M-am ghidat dupa pretul foisoarelor clasice, care, cum spuneam, pleaca de la 1500 EUR + platforma betonata.

      Bineinteles, am posibilitatea sa raspund unor cerinte speciale ale unor potentiali clienti, cum ai zis si tu, stejar, pânza de un anume fel etc. Dar asta e marginal, din punctul meu de vedere.

      Avand in vedere ca livrarea si instalarea sunt incluse, nu cred ca e necesar sa ma gândesc (acum) la cum sa-i intre omului in masina/duba. Deci nu as taia (repet, acum) grinzile alea sa le fac mai scurte. As putea sa ma gândesc insa la o varianta din tevi telescopice in locul grinzilor. Dar asta e deja „next step”.

      Garantie, da, e importanta, ma adaptez conditiilor propuse de Leroy Merlin pentru structurile lor de pergole clasice din acelasi material.

      Multumesc.

  20. Îmi cer scuze anticipat și tot anticipat explic ce urmează și de ce urmează:
    Majoritatea comentariilor sunt în ton negativ (ca – de altfel – la restul articolelor). De aceea am să încerc să fac ceea ce urmează să fie critică constructivă. N-o lua ca pe critică de dragul criticii, că nu e. Încer doar să gândesc logic și – poate – să te fac să înțelegi că _poate_ te bagi în ceva ce nu va merge.
    Da – designul e mișto. Problema e că – după cum cineva scrisese mai sus – tu vinzi banala umbră. Majoritatea ideilor inovatoare e bazează în fapt pe idei mai vechi dar îmbunătățite: se ia ideea de bază și se aduce la vremurile noastre cu niște beneficii inginerești și/au tehnologice. Problema e că ai adaptat fix ideea de bază.
    Să explic:
    Umbra e 2D. Dacă o umbrelă ar fi practică sub formă de cub, s-ar face umbrele sub formă de cub și nu cupolă. La fel – dacă un zid expandabil sub formă de panou acordeon ori module 2D ce pot fi montate n-ar fi îndeajuns, s-ar fi recurs la altceva. Din ceva ce oferă umbră 2D ai făcut ceva 3D care oferă umbră 2D. Ceea ce face proiectul destul de ”non-practic”. E ca și cum ai fi inventat o barcă mai lată decât lungă invocând stabilitatea.
    Ca să ne ferim de umbră în curte sau în spații deschise apelăm la diferite metode: copaci în parcuri; umbrele la terase; copertine la teatrele în aer liber. Până și romanii foloseau copertine pentru arenele lor. Sunt practice – se pot rula. Când e soare te apără de el, când nu e soare se rulează și dispar într-un spațiu minim de depozitare. Același concept e valabil pentru umbrele. E mult mai practic – dacă vreau umbră deschid umbrela; dacă nu vreau umbră o las închisă și ocupă spațiu puțin.
    Construcția ta – și modulară de ar fi – ocupă loc mult. E ceva de care te poți lipsi în curte, din păcate. Dacă vrei să o demontezi și să o bagi în cămară îți ia secole s-o faci. Iar beneficiile ei sunt… umbra. E mult prea mult efort pentru o umbră, când un panou stil ”evantai” ancorat în pământ face fix aceeași chestie.
    O altă chestie e că soarele se mișcă. Eu, drept potențial cumpărător, m-aș gândi cum și ce fac după 2 ore de grătar: mă mut eu sau mut chestia aia mare din metal ca să am iar umbră? E mult mai ieftin și mai practic să apelez la o umbrelă. Ceva ușor și mobil. Se schimbă poziția soarelui – mut umbrela mai încolo fără efort. Construcția ta presupune că ar trebui să mă mut eu au să o mut pe ea sau să fac niște calcule – cum și ce chestii leg și acopăr ca soarele să nu treacă prin ele. E prea mult efort atunci când fac un grătar. Când fac grătar vreau să mă relaxez, nu să fac calcule și să derulez panouri din pânză în triunghiuri.
    O altă chestie e că invenția ta e ceva masiv. Din aceleași materiale îmi fac o filigorie mică. E mult mai practică și mă apără de soare non-stop.
    O altă chestie – psihologică de data asta – e că oamenilor nu le prea plac triunghiurile. E mai ușor să tai un dreptunghi decât un triunghi, că tai două laturi și ai deja forma. Mai mult – dreptunghiul acoperă mai multă zonă decât un triunghi. Dacă vreau să fixez un dreptunghi undeva știu că-l pun cu o latură paralelă cu solul și cam aia e. Se îmbină perfect cu alte dreptunghiuri. La triunghi însă trebuie să întorc și să calculez. Și-ai fi mirat câți oameni nu-s în stare să calculeze cum e îmbină un triunghi sau un pentagon ca să facă din ele un dodecahedron. Oriunde te uiți totul are formă dreptunghiulară. Explicația e simplă: câmpul nostru vizual e cam dreptunghiular, nu triunghiular. E motivul pentru care televizoarele noastre nu-s circulare sau pentagonale – dreptunghiul se înscrie în ”rația de aur” – ceva ce poți prinde cu ambii ochi din prima. Așa că pe baza acestui fapt și a fizicii inginerești cam tot ceea ce construim o facem sub formă dreptunghiulară. Nu ne plac triunghiurile și pentagoanele din simplul motiv că cer prea multe calcule și sunt nepractice din punctul de vedere al ingineriei. Cere-i cuiva să monteze invenția ta sau să aleagă să monteze patru pari din metal cu un cearșeaf deasupra și vezi ce alege și ce termină mai repede.
    Nu încerc să te demoralizez. Doar lansez ideea că poate te bagi în ceva ce nu va merge. Că văd sume mari vehiculate și e un risc mare.
    Dacă ești sceptic și încă ții la idee măcar fă o versiune modulară a construcției și roagă un străin s-o monteze și s-o folosească la el în curte. Nu un prieten sau un cunoscut ce riscă să fie presat de considerente legate de amiciție sau presiune a normelor sociale. Un străin care-ți va spune ”pe bune” ce crede. Fă un test cu vreo trei persoane și vezi cum reacționează. Dacă e OK îi poți da bătaie mai departe.
    Din nou – scuze: intenția mea n-a fost de ”gică-contra”.

    00
    • Multumesc pentru critica constructiva. Dar am spus ca o accept in limitele rezonabilului:-)

      Unele chestii trebuie sa le faci in ciuda parerilor negative din jurul tau. Ceea ce s-a intamplat in comentariile de mai sus (si cele sterse) era previzibil. Majoritatea oamenilor n-au produs niciodata nimic in viata lor, dar stiu cu precizie de ce nu poate functiona ceva. Si nu numai ca stiu, dar tin mortis sa o spuna. E important pentru ei sa spuna. Doar ca pentru mine nu e asa important ce au ei de zis. Nu am postat aici « spre analiza ». Nu e prima oara cand oamenii nu inteleg postarile. Ei cred ca le cer parerea despre ce am scris si despre idee. Nu. Nu vreau nimic de la ei, cu atat mai putin criticile lor care valoreaza mai putin de doi lei.

    • Corect,
      Testeaza ideea la scara mica. Eu asa am inceput. Cu 600 lei si am tot scalat in 4 ani. Acum am 4 angajati in afacerea inceputa.

      Daca nu ai mai avut afaceri ai grija cu banii. Daca ai mai avut e alta poveste

      00
  21. Salutare @fluture, să fii sanatos!
    Am o cârcoteala tehnică: cum ancorezi pergola pe plajă, în nisip ?

    00
    • Cea mai simpla solutie pe care o vad e un patrat de 30×30 cm din otel de 15 mm cu o tija (filetata sau sudata) in centrul lui. Fiind nisip, poti sapa usor 1m adancime si pui patratul cu tija pe fundul gropii si apoi o prinzi de sprijinul pergolei. Apoi astupi groapa la loc. Altfel, mai poti avea un cilindru de beton turnat, legat cu un cablu sau lant, pe care, la fel, il ingropi 1m sub nisip.

    • Multumesc, m-am dumirit!

      Ai putea pregăti într-un astfel de kit optional de plaja cate doi semicilindri de .. plastic care sa se sprijine pe fiecare placa de 30×30 si sa imbrace tija sau lantul.

      semicilindrii ăia îi umpli cu apă la ancorare si apoi acoperi totul cu nisip. Ar fi 80 – 100 kg peste placa de ancorare , cu avantajul ca pot fi transportati mult mai usor.

      00
    • gupi, tu ai intrebat strict de nisip. In afara de plaja, nu prea mai vad unde e nisip si as putea sa vând asa ceva si sa am nevoie de solutii pentru nisip. Pentru restul solurilor, exista niste chestii misto pe care le-am descoperit de curând si care, pentru mine, sunt mindblowing :-)

      https://www.youtube.com/watch?v=FSERHpyNbmg – costa vreo 10 EUR cu tot cu cablu si suporta pâna la 500 kgf.

    • @fluture, nu otel, mai ieftin: o dală de beton (de la magazinele de bricolaj) cu tija filetata prinsa de ea, pusa pe fundul gropii. Optional pentru mai multa greutate, groapa umpluta cu bolovani, care apasă pe dală.

      00
    • Costi, nu stiu daca ai vazut video-ul ala din linkul dat de mine. Aia au o bucata mai mica decât palma, care intoarsa la orizontala in pamânt nu mai iese decât cu 500 kgf.

      Daca e sa gasim solutii, eu as baga pur si simplu o bucata de lemn de 1m si sectiune 10×10 mm, culcata la adâncimea de 1m, legata de un cablu ca in video. Sau o bara de fier, la fel, culcata si cu un cablu legat la mijloc. Sau o platbanda de 10×30 cm si 10mm grosime, tot cu cablu.

    • Ca idee o barca de 2-3t are nevoie de o panza de 30mp pentru a atinge 10km/h.
      Daca ai 2 patrate cu latura de 4m, ai deja panza necesara. In cazul asta 3x500kgf par mai degraba sub-dimensionate.

      Vezi daca poti sa gasesti material cu gaurele, cum sunt cele de la bannerele electorale de care sper ca am scapat.

      00
    • Am calculat impactul vantului intr-o panza patrata de 16 m2. Pentru un vant de 70 km/h trebuie opusa o forta de 350 kg. Doua cate doua patrate sunt in planuri perpendiculare, deci nu poti compara cu doua pânze insumate. Mai mult, patratele mele nu sunt perpendiculare pe sol, au un unghi « de fuga » care permite evacuarea aerului in sus. Daca mai adaugi si ochiurile eventuale din material, zic ca te indepartezi bine de comparatia cu barca.

  22. Mie imi place ideea in mare, dar nu ma convinge prezentarea, nu raspunde la niste intrebari de baza.. cu un efort financiar minim ai putea face o prezentare video 3d care sa acopere toate problemele ridicate aici – cum se muta umbra in decursul zilei, cum se comporta la ploaie, cum arata spatiul interior raportat la niste figuri umane inserate in scena – cu asa ceva ai putea probabil gasi si investitori.

    00
    • Ai dreptate. As putea face. As putea cheltui mai multi bani ca sa fac o prezentare mai buna.

      Dar sunt curios: cand zici ca pe tine nu te convinge prezentarea, vorbesti ca un real potential investitor sau real potential cumparator? Mai clar: daca prezentarea ar fi mai buna, ai fi interesat, la modul real, sa investesti bani in idee? Sau sa cumperi o pergola din asta?

  23. Interesanta ideea, ceva altfel. Prețul prohibitiv insa pt piata din ro. Un foișor la comanda, nu clasic, pătrat, nu ajunge la 4k euro.

    00
  24. Hai sa dau si eu un studiu de caz – o problema reala ce se cere rezolvata in vara asta.
    Terasa casei sa afla lipita de casa intr-un colt al curtii. Suprafata este de 4 m latime pe 5 m adancime (de la casa spre gradina)
    In momentul de fata pe terasa am o umbrela tip macara, ce poate fi ridicata din planul orizontal pana spre verticala(adica de la o pozitie clasica de umbrela, pana la pozitia unei antene parabolice).
    Expunerea terasei este SSV, soarele apare undeva in jurul orei 10 (vara) si dispare la apus(moment la care umbre sunt lungi si zona de umbrire se duce destul de mult departe de terasa); nu am obstacole care sa-mi arunce umbra in curte in timpul zilei.
    Concluzia dupa folosirea umbrelei timp de 5 ani e ca vreau o pergola – caldura la soare este inforatoare pe timpul zilei de vara – nu pot sta sa citesc la umbra umbrelei pentru ca, desi eu sunt la umbra, totul in jur a fost batut de soare si radiaza caldura ca in cuptor.
    Vreau o pergola cu acoperis retractabil pentru ca ma aflu pe versantul unui deal, in treimea superioara unde se aduna si efectul de la curentul de panta si are cel mai mare efect orice vanticel (side note – vantul mi-a intors vreo 10 tigle de beton de pe acoperis, in conditiile in care acoperisul are o panta de 15 gr)
    Pe langa acoperisul retractabil al pergolei am nevoie si de minim un perete retractabil pentru a suplini umbra in momentul in care soarele coboara spre apus si lungeste umbra.
    Imi place de mor ideea ta, dar apar aspectele nepractice(dpmdv) pentru curti mici (majoritatea caselor vandute in ultima perioada) au fost detaliate mai sus.
    Am stat pe o terasa la mare, ce avea un stalp masiv central si un sistem de vele retractabile ce acopereau/descopereau parti din terasa dupa nevoi – nu ma gasit nimic de genul asta pe piata – probabil ca a fost ceva facut custom de un spegialist in navigatia cu panze.
    Ce am mai observat la umbrirea cu panze este modul in care trece radiatia infrarosie prin material – desi te afli la umbra caldura(radiatia IR) trece prin material fara nici o problema – mori de cald la umbra. pentru sistemul tau ti-ar trebui ceva material „smecher” din punctul asta de vedere.
    Tot pentru sistemul tau trebuie sa gandesti un sistem de adunare a panzelor foarte usor si fara bataie prea mare de cap (motorizat ca optiune ar fi perfect – pentru cei comozi). Dupa ce faci un gratat si eventual ti-au plecat si prietenii, sa te apuci de desfacut si pliat adunat si depozitat prelatele e o corvoada destul de mare – trebuie gandit ceva ce sa-ti ia 3-5 minute maxim(eventual sa ai o husa, lada, orice in care sa poti pune panzele). Revin cu atentionarea de vant si forma de vela in conditiile in care lasi structura echipata sa zicem pentru tot sezonul outdoor(side note: o semicoarda/coarda pentru alpinism, deci creata pentru a fi folosita in bataia soarelui/UV se schimba dupa maxim 3 ani chiar daca nu a suferit caderi/socuri semnificative; sa zicem ca aici nu e vital sa fie inlocuita la fel dar oricum trebuie avut in vedere si factorul UV mai ales in zona de garantii)
    Ca si concluzie, vad ca fiind usor vandabile in zona pensiunilor din zona de deal/munte, care au teren foarte mare si pot amenaja cateva „insule” pentru a asigura discretia pentry cateva grupuri diferite de turisti – ceva de genul acesta http://casa-bradet.ro/wp-content/uploads/2019/03/Casa.Bradet.Exterior_18.jpg

    M-am lungit cu discutia, dar am tot respectul pentru faptul ca ti-ai pus ideea in public pentru a o supune criticilor constructive(mai bine sufera ego-ul si nu buzunarul in cazul in care descoperi ca nu este vandabila idea) si consider ca daca pot da ceva ideii/o opinie pertinenta, meriti acest lucru, iar legat de bascalia unora… cainii latra ursul trece.

    00
    • Dragos, ce ai tu nevoie este „custom”, nu poti decât sa apelezi la o firma specializata in pergole retractabile.

      Ce pot sa-ti spun despre experienta cu pânzele de umbrire. Prima pânza a fost una de la Hornbach. N-au decât un model, ala „din plastic”, cu ochiuri destul de mari. La soare puternic, inutila, asa cum ai zis si tu. Apoi am cautat prin Franta sa vad ce alte solutii mai sunt. Si sunt. Multe. Intr-un final, am ajuns la un raport calitate/pret destul de bun, cu pânze de umbrire cu tesatura oxford. Sunt solide, impermeabile si umbra este umbra, nu ca la pânza din Hornbach. Poti sa iti faci o idee aici: https://www.vidaxl.ro/e/8718475975793/vidaxl-prelata-balcon-material-textil-oxford-75-x-600-cm-teracota. Nu stiu sa-ti spun comportamentul in timp, sunt sigur ca se degradeaza, mai ales la cât de agresive sunt soarele si ploile in ultimii ani (poluarea).

      Vântul este, intr-adevar, o problema. Insa poti face pânze de umbrire la comanda, ranforsate, cu ochiuri taiate (ca cele publicitare), mai ales la mine unde pânzele nu sunt musai sa fie orizontale. Eu am echipat toate colturile de sus cu carabine. Când vrei sa strângi pânzele, desfaci 3 carabine. Ma pot gândi si la un sistem simplu in care pânzele, strânse, sa fie „legate” de stâlpi. Dar ele nu sunt facute sa fie strânse, pot sta acolo tot sezonul. Le strângi daca chiar vezi ca vine furtuna si te-ai gândit la asta. Daca nu, le lasi afara.

      Spre deosebire de un foisor clasic, pergola propusa de mine, lasa orizontul liber. Iarna, daca ai strâns pânzele, ai doar un schelet care iti permite sa vezi „prin el”. Un foisor clasic iti va arata doar acoperisul din bitum. Pergola poate sa fie „imbracata” cu plante agatatoare, glicine etc. In timp, nici nu o mai vezi, dar poti continua sa agati pânze de umbrire vara.

      Link-ul dat de tine nu functioneaza.

    • Link-ul corectat – ma rog site-ul. http://casa-bradet.ro in sectiunea poze imaginea 4

      Acolo ma gandesc eu ca exista un potential – ce propui tu arata mult mai bine decat ceea ce are omul in acest moment, dar probabil ca era singura lui optiune la momentul amenajarii – iar pensiunea nu este una pe „ieftin” face investitii pentru confort si/sau diversitate.
      In rest, asa cum am mai spus, merge pentru cei ce au suprafete generoase si orizont relativ deschis pentru a beneficia de ceea ce e cu adevarat un „key selling point” in cazul pergolei neobstruzive, propusa de tine.
      Abia astept sa o vad in catalogul LM, succes.

      00
    • Da, am vazut acum despre ce vorbesti. Este, intr-adevar, unul din canalele de vânzare pe care-l am in minte pentru pergola mea.

      Comentatorii iti vor spune ca daca exista acele pergole din poza – costa vreo 400 EUR bucata – nu am cum sa vând eu alta pergola cu 3000 EUR. Cineva chiar a afirmat ca, pentru ca exista umbrelele pliabile care fac umbra, oamenii nu au cum sa cumpere pergole de 3000 EUR care sa faca tot umbra. Desi realitatea le arata ca sunt oameni care si-au facut foisoare in curte, desi puteau sa-si ia doar umbrele pliabile si de restul pâna la 2-3000 EUR sa-si ia câtiva porci, sa aiba de mâncare un an sau doi.

      Acum, mai serios un pic. Pergolele (se numesc tonnelle in frantuzeste) din imagine au 3×3 m, adica 9 m2. Mai mult de 6 persoane la o masa nu poti pune acolo. Si doua sezlonguri cu o masuta. Pergola mea are o capacitate de 3 ori mai mare. Iar structura permite, in cazul unor evenimente, in afara de spatiul interior, sa mai intinzi pânze pe cel putin trei laturi, in exterior, (cu ajutorul unor pari infipti in pamânt si ancorare in sol), deci practic sa multiplici capacitatea de cel putin 3 ori. De pergolele din imagine nu agati nimic. Cel mult lipesti mai multe intre ele si te impiedici de multitudinea de stâlpi. 12 pergole de 400 EUR bucata ca sa ai aceeasi suprafata pe care o pot face eu cu o singura pergola. Si sa obtii un „cort” compus din mai multe corturi mai mici. Sigur toti ne dorim asa ceva la nunta noastra :-) Doar ca la evenimente e important sa ai spatiu deasupra capului. De aia nu face nimeni nunti in spatii care au inaltimea unui apartament.

    • Obtii un spatiu ceva mai mare pentru mese ocupand un terem mult mai mare.
      Indiferent de design-ul facut de tine, un spatiu triunghiular sau hexagonal nu va fi la fel de eficient ca un spatiu patrat.

      Punctul forte al inventiei tale este aspectul, nu spatiul oferit. Si poate ca pe asta ar trebui sa te axezi.

      00
  25. Cateva intrebari scurte:

    1. Produsul are brevet de inventie si protectiile legale necesare?
    2. Ce afaceri ai mai realizat in trecut sau ce realizari concrete ai pentru a demonstra ca vei avea capacitatea de a gestiona investitia primita?
    3. Ce tip de investitor cauti? Cu expertiza in zona constructiilor/bricolaj/amenajari sau orice? Ar putea fi o optiune sa te duci direct la acestia de la inceput.

    00
  26. Daca se sterg comentarii orice altceva e de prisos!

    00
  27. Pretul acestei constructii este de 9×60+100+42×4=808 lei fara pinze. O birna de 10x10x400cm este 60 lei (si e prea groasa, merge de 8x8cm), iar cele 7 elemente de imbinare de colt le poti face in regim de hobby dintr-o bucata de cornier de 50x50x5mm si 6m lungime, care costa 100 lei. 600cm/7colturi/3bucati=28cm bucata. E cam 300 lei un invertor de sudura. La a treia bucata esti expert in sudura, sau experimentezi pe niste bucati sa nu strici materialul. Am pus si 42 suruburi M10 cu saibe si piulite. Deci ajungem la 1200 lei cost in regim de hobby, cu tot pinze. Pina la 3000 de euro, boss, e mult. Stiu, costuri de marketing, chestii. Dar hai sa te intreb o chestie simpla de tot: tu te-ai plimbat prin LeRoyMerlin, Dedeman, sau Hornbach prin Romania, sa vezi cum arata clientii si ce cumpara? Oameni modesti, care vin dupa materiale ieftine, pentru a-si face o cirpeala pe colo, o izolatie dincolo, o teava, trei scinduri, doua robinete, 1.5m de teava din aia. 90% din masinile celor care cumpara din magazinele de bricolaj costa sub 2500 euro. Sa vezi cum vin cu materialele ramase la retur, un robinet, trei scinduri, niste cleme, ce ramine.
    Eram la raftul de tevi si robinete si un nene a cerut 1.4m de teava de polipropilena de 25mm diametru si 1.3m de teava de cupru de 18mm, iar baiatul de la LM i-a masurat exact cit a vrut omul. Nu-si permitea sa ramina cu 40-50cm de teava aruncata acolo in lada cu chestii, iar riscul ca dimensiunea ceruta sa fie insuficienta era urias, dar a plecat cu fix dimensiunile alea. Mai vine cite o firma de constructii si ia 100 de saci de ciment cind are de turnat o fundatie la o casa din alea nevandabile, de prin Prelungirea Ghencea-Bragadiru. Nu as vedea nici vreun restaurant sa cumpere asa ceva pentru evenimente, asa vad eu chestia. Si vad chestia ca hobby-ist ce chiar construieste chestii din lemn, proiectate de mine sau inspirate din alte chestii vazute pe internet. Tu poate ai niste informatii ca exista nisa asta in Franta, aici in Romania nu prea cred.

    Ai idei interesante, dar cam nepractice, mai mult filozofice din ce am vazut pina acum, experimentezi cu volume si proiectii, ti-a placut geometria descriptiva. Cred ca vei gasi o chestie misto si vandabila pina la urma. Parerile comunitatii lui Zoso cred ca sunt un indicator, un barometru, iar tu dai la peste. Iti urez succes la modul cel mai sincer.

    00
    • Ce e cel mai trist e ca tu esti covins de doua chestii:

      1. Toti oamenii din Dedeman, LM sunt saraci. Bai, e trist sa ai asemenea gândire si sa insisti ca e singura realitate posibila a lumii.
      2. Desi toti oamenii sunt saraci, TOTI isi pot cumpara un aparat de sudura, lemne, imbinari etc de 1200 lei si sa-si faca o pergola ca a mea intre doua beri si un live pe facebook.

      Stiu ca ai scris comentariul la modul serios si ca reflecta ceea ce crezi tu despre viata, lume si oameni in general. E mai trist decât credeam când am inceput sa-ti raspund.

    • @finch E gresit ce spui. Barnele de care zici au pret de cherestea bruta. Lemnul finisat e mai scump. Grinzile lamelare sunt si mai scumpe.

      Vorbim de un produs cu pretentii de rezistenta pe termen lung si garantie aferenta. Sunt sanse mari ca (virgula) constructia ta de 1000 de lei sa se prabuseasca. Daca pica in capul unui om… te-ai facut.

      00
  28. Intreb in calitate de cumparator: ai o estimare de costuri (pentru mine) in ceea ce priveste autorizatia de construire ?

    00
    • Nu ai nevoie de autorizatie de constructie, pentru ca nu necesita fundatie. Chiar si la pergolele clasice, daca torni o placa de ciment (sau doar la stâlpi) nu te duci la primarie sa ceri autorizatie.

    • Fundatia nu e relavanta, legea spune altceva. OK, polemica e inutila, fiecare face ce vrea.

      00
    • Despre ce polemica e vorba? Eu am crezut ca ai pus o intrebare, nu ca ne angajam intr-o polemica.

    • @Nico
      Am inteles ca de 1-2ani s-a schimbat legislatia la noi si acum e nevoie de autorizatie si pentru structuri fara fundatie.
      Daca stii poti sa-mi spui un nr de lege sau un link catre modificarea asta? Sau daca stie altcineva ceva legat de treaba asta.
      Am un teren pe care vreau sa fac o structura usoara (casa 20mp pe piloni, rulota sh sau terasa de lemn pe care sa pun un cort tip armata) de utilizat doar vara. Din ce am mai intrebat, ar trebui autorizatie in oricare varianta, dar nimeni nu spune clar in baza a ce se cere autorizatia.

      00
    • @madmaus: trebuie sa cauti normele metodologice de aplicare a Legii 50 / 1991
      Autorizatia de construire este emisa de primarie, iar informatii despre cererea de emitere plus anexe gasesti tot la primarie. Nu ti-as recomanda sa parcurgi singur toata birocratia.

      @fluture: intrebarea mea era legata de costurile cu autorizatia, despre care *STIU* ca este (legal) necesara. Raspunsul tau este incorect.

      00
    • Nico. m-am lamurit de la primul raspuns (cu „polemica”) ca aia cu „potential cumparator” era la misto. No problem, seara buna.

  29. Este o nișă pentru produsul asta in zona de articole High End cu design inovator. O soluție pentru hoteluri și pensiuni luxoase cu mult spatiu verde la dispozitie. Locuințe de lux in zona de case de vacanta. S ar integra f bine in zona Bran Moeciu unde e f multa verdeață la dispoziția proprietăților. Vad viitor pentru un astfel de produs. Succes!

    00
  30. Salut,
    Nu mai fac articol separat, dar sper sa existe cineva care sa ma poata ajuta cu asta: caut sa fac un book scanner.
    Am o goraza de carti de pe vremea cand tatal meu cumpara carti (inainte de Revolutie) si mi-ar placea sa scanez (si sa impart cu voi) macar cele dion colctia de arta.
    Nu pot scana pagina cu pagina, am nevoie de un book scanner „real”, care sa arate cam asa: https://youtu.be/ne-h7FTMZBk
    Stiu sa bat un cui, sa montez o priza, dar pentru un book scanner parca am nevoie de un ajutor. Help! :)

    Mai jos e lista de carti pe care le-as scana si prelucra (toate editate cu mai bine de 30 de ani in urma, poate cu 40 de ani in urma):

    Prometeu sau caucazul – George Charachidze – 492
    Lumea etruscilor – George Dennis – 336
    Itinerarii spirituale – Andre Malraux , Okakura Kakuzo – 353
    Arta flamandă – Robert Genaille – 302
    O istorie a animalelor – Richard Lewinsohn – 485
    Grecii de peste mări – John Boardman – 480
    Lumea chineză – Jaqures Gernet – 394, 395
    Cetatea antică – Fustel de Coulanges – 374
    Introducere în civilizația și artă indiană – Heinrich Zimmer – 349
    Dialectica spiritului grec – E. R. Dogs – 352
    Arta egeeana – Bogdan Rutkowski – 290
    Popoarele soarelui – Cottie A. Burland – 293
    Istoria impresionismului – John Rewald – 122
    Arta Siriei – Michal Gavrilowski – 265
    Psyche – Erwin Rohde – 385
    Istoria impresionismului – John Rewald – 121
    Misterioșii etrusci – Jan Burian – 102
    Pictura engleză – J. J Mayoux – 77
    Acest Ev Mediu românesc – Al. Alexianu – 86
    Cultura Africii – Leo Frobenius – 312, 313
    Renaștere și renașterii în arta occidentală – Erwin Panofski – 135
    Cetatea antică – Fustel de Coulanges – 373
    Montmartre, Montparnasse Cartierul Latin – Bajomi Lazar Endre – 148
    Arta bulgară – Evghenia Lvova – 202
    Aventura greacă – Pierre Leveque – 445, 446
    Epoca romanică – Marcel Pacaut, Jaques Rossiaud – 325
    Marea Neagră – Gheorghe I. Brătianu – 464, 465
    Moda și veșminte din trecut – Al. Alexianu – 452, 453
    Civilizația Europei clasice – Pierre Chaunu – 494, 495, 496
    Manual de Istoria Artei – Evul Mediu – G Oprescu – 408
    Manual de Istoria Artei – Renașterea – G Oprescu – 409
    Manual de Istorie a Artei – Barocul – G Oprescu – 410
    Manual de Istorie a Artei – Secolul al XVIII-lea – G Oprescu – 411
    Manual de Istorie a Artei – Clasicismul, Romantismul – G Oprescu – 412
    Manual de Istorie a Artei – Realismul, Impresionismul – G Oprescu – 413
    Manual de Istorie a Artei – Postimpresionismul – G Oprescu – 414
    Civilizație egeeană – Nicolas Platon – 486, 487, 488, 489
    Ornamentica – Franz Sales Meyer – 472, 473
    Civilizația Egiptului antic – Claire Lalouette – 455
    Civilizația Europei vechi – Guido A. Mansuelli – 228, 229
    Civilizația Marelui Novgorod – Konrad Onasch – 161
    Drumuri spre artă – Heinrich Lutzeler – 425, 426
    Jocurile schimbului – Fernand Braudel – 404, 405
    Pictura flamandă și Renașterea italiană – Paul Philippot – 139
    Lumea fenicienilor – Sabatino Moscati – 138
    La nord de Rio Grande – Dan Grigorescu – 416
    Arta din Sri Lanka – S. I. Tiuleaev – 223
    Civilizația românilor între medieval și modern – Răzvan Theodorescu – 460, 461
    Civilizatia indusului și enigmele ei – Jean-Marie Casal – 226
    Vechi imperii ale Orientului – Sabatino Moscati – 322
    Cezanne și exprimarea spațiului – Liliane Brion-Guerry – 210
    Dimensiunea umană a istoriei – Alexandru Duțu – 433
    Arta peisajului – Aleksander Wojciechowski – 112
    Pictură excomunicată – Walter Mehring – 158
    Istoria artei spaniole – J.A. Gaya Nuno – 149
    Civilizația islamului clasic – Dominique Sourdel, Janine Sourdel – 152, 153, 154
    Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți – Andrei Clot – 506
    Pictura engleză – J.J. Mayoux – 77
    Civilizația românilor între medieval și modern – Răzvan Theodorescu – 460, 461
    Arta Indoneziei și a insulelor din sud-estul asiatic – Tibor Bodrogi – 130
    Civilizație și cultură – Maria Gimbutas – 491
    Arta și umanism la Florența în vremea lui Lorenzo Magnificul (vol. 1, 2) – Andre Chastel – 315, 316
    Civilizația Europei în secolul luminilor (vol. 1, 2) – Pierre Chaunu – 434, 435
    Olmecii – Jack Soustelle – 327
    Evoluția ideii de libertate – Nicolae Iorga – 450
    Lumea etruscilor – George Dennis – 335
    Universul arheologiei (vol. 1, 2) – Guy Rachet – 197, 198
    Imagini ale timpului – Arnold Gehlen – 123
    Economia bunurilor simbolice – Pierre Bourdieu – 428
    Arta falsificatorilor – falsificatorii artei – Frank Arnau
    Despre artă și artiști – Jean Gimpel – 101
    Estetica rococoul – J. Philippe Minguet – 106
    Artă și iluzie – E. H. Gombrich – 103
    Pictura romantică – Marcel brion – 76
    Bucuria vieții – Irving Stone – 81
    Dialog despre artă – Anatoli Lunaciarski – 160
    Un Sherlock Holmes printre tablouri – Guy Isnard – 174
    Cartea pictorilor – Carel van Mander – 212
    Preludii critice – Eugen Schileru – 134
    Descoperirea picturii – Rene Berger – 155, 156, 157
    Zamolxis – Alexandru Busuioceanu – 396
    Acropole – Albert Thibaudet – 424
    Imagini ale timpului – Arnold Gehlen – 123
    Temele artei – Albert E. Elsen – 357, 358
    Secretele capodoperelor – Madeleine Hours – 326
    Aventura arheologică – Andre Parrot – 314
    Funcțiune și formă – 509
    Arta sculptorilor romanici – Henri Focillon – 504
    Formări, deformări – Jurgis Baltrusaitis – 505
    Paideuma – Leo Frobenius – 401
    Civilizația veche a Iranului – Burchard Brentjes – 182
    Istoria artei italiene – Corrado Maltese – 186, 187
    Istoria Artei – Arta antică – Elie Faure – 474
    Istoria Artei – Arta medievală – Elie Faure – 475
    Istoria Artei – Arta Renașterii – Elie Faure – 476
    Istoria Artei – Arta modernă – Elie Faure – 477, 478
    Istoria Artei – Spiritul formelor – Elie Faure – 500, 501
    Arhitectura clasică chineză – Thomas Thilo – 301
    Civilizația elenistică – Francois Champoux – 388, 389
    Arta și problemele ei – Jean Grenier – 110
    Cum înțelegem pictura – Lionello Venturi – 230
    Stil, simbol, structură – Lorenz Dittmann – 469
    Principiul artei și destinația ei socială – Pierre-Joseph Proudhon – 444
    Istoria esteticii – Wladyslaw Tatarkiewicz – 237, 238, 239, 240
    Peisajul și estetica – Rosario Assunto – 436, 437
    Morfologia artei – M.S. Kagan – 251
    Artele și relațiile dintre ele – Thomas Munro – 304, 305
    Intre clasicism și romantism – Wladislaw Folkierski – 470, 471
    Filosofia artei – Hippolyte Taine – 518
    Estetica antichității târzii – V.V. Bicikov – 370
    Istoria istoriei artei – Udo Kulttermann – 204, 205
    Fenomenologia experienței estetice – Mikel Dufrenne – 166, 167

    00
  31. de vândut s-ar putea vinde, se pot amplasa într-o grămadă de locuri și ar putea fi o alternativă fancy la containere-le clasice:

    în prezent aș analiza în ce măsură ar putea fi folosite ca terase încălzite, dar înseamnă să pun mai mult decât o amărâtă de pânză. M-aș uita dacă se pot agăța chestii în vârf, pe exterior niște panouri, semne, branding, iar pe interior niște televizoare, aer condiționat, încălzire, și alte aparate.

    la vară aș pune niște din astea pe plajă
    dacă aș fi la primărie aș pune pe bulevarde, prin parcuri, și unde e în general nevoie de umbră. le-aș vedea prin parcările mall-urilor.

    Pe termen lung aș face niște case din așa ceva, sau dacă nu măcar niște versiuni mini care să servească drept căsuțe de vară, barăci sau spații de depozitare, ceva pentru câine, grajduri, etc :)

    nu am suma necesară dar ți-am dat ai mei two cents.

    00
  32. Vad o gramada de comentarii aiurea si vreau sa zic ca mie imi place directia in care te duci si cred ca poti vinde asa cum ti-ai calculat. Eu cred ca vinzi o atmosfera faina si nu umbra la kilogram. Daca mi-as face mie as umbla putin la user experience, adica as vrea sa intru mai usor in el fara sa ma impiedic. Uite, am desenat rapid cum l-as manufactura eu pentru mine. https://imgur.com/4H73PfF Nu pretind ca ma pricep. Succes cu proiectul.

    00
    • Am testat (la scara mai mica) si modelul asta desenat de tine. Partea care nu-mi place cel mai mult este ca are 6 puncte de sprijin. Daca solul nu e plat absolut ai putea avea picioare care stau in aer. Iar in configuratia ta, nu mai pot avea 3 hamace agatate, câte unul in fiecare patrat.

      Pe de alta parte, nu stiu de ce nu vezi tu intrarile, sunt trei, sunt mari, inaltimea maxima e de aproximativ 2,3m, o persoana care are 2m intra fara sa se aplece sau sa sperie ca da cu capul. Intrarea nu se face prin locurile de sprijin, sarind pârleazul.

    • Mi s-a parut mie din fotografie ca e foarte ofertant sa dai capete in geometria asta cumva neintuitiva pentru intrare si cred ca nu-mi imaginez nici suficient de bine dimensiunile. Dar e clar vorba de un pitic personal si in realitate sa fie chiar mai bine in configuratia ta.

      00
    • Te asigur ca, dupa ce am facut prototipul cu lemne de 4 m lungime dupa cel cu lemne de 2,5 m lungime, nu ma asteptam nici eu sa fie ATAT de MARE. Zici ca 4 m nu e chiar asa mult, dar apoi am vazut ca are peste 5 m in cel mai inalt punct, e aproape cât casa in punctul ala.

    • Da, mi-am imaginat acum putin cam ce insemna un cerc cu raza de 3,3m. Se simte fain si asezarea in 3 puncte pe teren e totusi un avantaj. Imi mai place ca, proiectat pe suprafata 2D, el este un hexagon. Poti umple eficient spatiu din mai multe bucati. Uite ce zic: https://imgur.com/a/jEIEMWj

      00
    • In sfârsit cineva intelege si „vede”. Stiu ca nu e chiar asa simplu sa vezi „totul” la prima vedere. Si nimic nu se compara când vezi structura de aproape sau esti sub ea. Nu are nicio legatura nici cu foisoarele clasice, nici cu corturile 3×3 m la 150 EUR/buc cu care compara unii.

      Sigur, nici eu nu am pus fotografii suficient de relevante, am gresit ca am pus doar fotografia cu o pânza de dimensiune prea mica, ca nu e nici una cu pânza de 4mx4m care acopera toata latura, sau cu pânza de 4x4m care acopera jumatate din patrat si restul (adica un triunghi) sa fie intins si ancorat. Dar nu am avut timp sa pun toate pânzele astea si sa fac si poze, pentru ca ma grabeam sa plec la aeroport :-) Am crezut ca ma intorc la sf. lui octombrie, dar iata ca suntem in decembrie si nici in ianuarie nu cred ca o sa ajung. Iar acum ma grabesc sa avansez, inainte sa-mi cânte prohodul agerii comentatori. Stiu ca atunci când o sa pun mai multe pânze, când o sa fac si o poza de sus cu o drona, poate chiar o filmare, multi dintre comentatori o sa zica ca „aaaa, pai nu asta ne-ai aratat data trecuta” :-)

    • @fluture: ai testat cele 3 hamace cu oameni in ele? Sunt surprins ca nu au cedat colturile.

      00
  33. Mă bucur că îți duci ideea mai departe, abia aștept să văd produsul „de serie”
    Unde ai depus cererea pentru brevet, în România sau Franța?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.