Hai să vă spun o poveste cu capitalism și poate o să înțelegeți mai bine memele alea pe care le tot pune Vali pe-aici. Să luăm această companie englezească pur ipotetică. Patronul, un moș de 70 și ceva de ani, descoperă că are cancer. Copiii lui nu vor să preia businessul, așa că se decide să caute un cumpărător care să se poarte frumos cu angajații.
După lungi căutări, apare o oportunitate pentru care-și dă binecuvântarea la scurt timp înainte de a-și da obștescul sfârșit. Board-ul companiei preia tratativele și, după jumate de an și ceva hârțogăraie, actele sunt semnate și noul apropitar e o companie americană. Șefimea de peste iaz intră în zoom-uri regulate cu pulimea de pe stâncă și explică sclavilor cât de mișto sunt ei, „a people’s company”, asigurări peste asigurări că totul va fi bine.
Trece un an și primul lucru pe care noul proprietar îl face, după angajarea unui nou managing director și a unui nou HR manager, este să regândească schema de bonusuri. Să zicem doar că schema anterioară implica luarea unui procentaj din profitul trimestrial și împărțirea lui în mod egal la toți angajații, de la director la om de serviciu. Pentru unii, precum cei din atelierul care aduce companiei £5m/an, oameni care câștigă mai aproape de minimul pe economie, bonusul total de anul trecut a însemnat 50% din salariu.
Într-un zoom din ianuarie, șeful la pulime (asta e traducerea pentru HR manager, nu?) anunță o nouă schemă de bonus „mai corectă, mai echitabilă, care reflectă mai bine munca grea depusă, care răsplătește mai corect munca fiecărui angajat”. Pe scurt, au gândit o formulă care zice așa: bonusul e maximum 15% din salariul brut anual dacă targetul e atins (sau 22,5% – adică 150% din limită – dacă se depășește targetul de creștere cu 200%) și depinde de următorii factori: venitul global al companiei, venitul din UK, profitul din UK și KPIs pe persoană fizică reprezentând 15% din valoarea bonusului.
În traducere, noua schemă e un program mascat de voluntary redundancy, că n-or fi proști să dea severance pay, poate-poate scapă de oamenii vechi și angajează sclavi noi care n-au pretenții. Una pentru că, dacă targetul nu e atins în proporție de minimum 90%, nimeni nu primește nimic, alta pentru că targetul de creștere pe anul în curs e 12,4% în condițiile în care anul trecut, probabil cel mai bun an din istoria companiei raportat la venituri, creșterea a fost de 7%.
Ah, desigur, sunt trei nivele pentru bonus, unul pentru pulime și încă două pentru team leaders și manageri, dar despre alea nu vorbim, de ce-am fi transparenți? Și pe algoritmul pentru pulime, unul cu £20k/an ar lua maximum 3.000, iar un manager cu 300.000/an ar lua vreo 50.000 fără să bifeze un singur KPI, dar nu e treaba plebei cât câștigă ăi de sus. Care, mai mult ca sigur, n-au bonusuri limitate la 15%, ci li s-au promis milioane. Dar, hei, e un algoritm „mai echitabil, care răsplătește munca depusă”.
Sigur, ăsta e capitalismul, nu e businessul tău, e al altcuiva, dacă nu-ți convine, cară-te, că uite cum stă lumea la coadă să se angajeze (haha, nu). Între timp, cel puțin pe zona asta a mea de construcții, cu cât e mai mare birocrația, cu atât mai mult se roagă de oameni să vină la interviuri.
Concret, în decembrie am aplicat la niște japonezi mari și mi-au spus că echipa m-a plăcut maxim, m-aș potrivi perfect, dar din păcate nu mă pot lua, că au găsit pe altcineva cu mai multă experiență. Acel cineva lucrează remote de pe Marte, e plătit în butelii de oxigen și livrează radiații solare, că nu l-a văzut nimeni la față. Birocrația zice că n-au buget pentru cererea din piață și acum bat din buză – și asta o știu din interior. Dar măcar feedback-ul a fost mișto.
Problema apare când șeful la pulime, un suedez care-a confundat Anglia cu America, „construcțiile” cu plantațiile de bumbac și aroganța cu autoritatea, deschide gura. Prima dudă a fost aia cu „muncește și vei fi răsplătit”, fără să se prindă că deja avea gura plină de cârnați, apoi a scăpat o dudă și mai mișto: „bonus is not a given, bonus is discretionary”, la care mă mir că nu i-a răspuns nimeni în față „loyalty to the company is not a given, it’s discretionary”, dar divaghez (bine, hai că divaghez repede: bonusul e promis la angajare în forma veche, iar pe common law-ul britanic, dacă angajații ar da compania în judecată, ar câștiga pe gentlemen’s agreement).
Singura chestie inteligentă pe care-au făcut-o a fost să nu-i mai oblige pe zugravi să vină pe șantier, că în ultimul an au plecat vreo 30 ingineri din companie fix din cauza asta (unul a plecat pe un salariu mai mic doar ca să poată lucra de-acasă). E cumva paradoxal că, pe de o parte, vor să scape de oameni, pe de alta, vor să-i țină, dar cred că nici ei nu știu exact ce vor și o să revin pe tema asta mai jos.
Săptămâna trecută, se face un zoom cu toată pulimea ca să se discute despre dracu’ știe ce. Timp de 45 minute, au vorbit CEO-ul, managing director-ul, șefu’ la pulime din State, șefu’ la pulime din Anglia, și n-au făcut altceva decât să repete același bullshit corporatist de tipul „we’re one team, we have one goal”, „our only focus is excellence”, „best customer support in the world”, „we are a people’s company”, „we need you”, „you are making a difference” și încă o tonă de căcat din aceeași categorie.
Efectiv, 45 minute de rahat de tip speaker motivațional. Ah, da, și „the flywheel”, o bășină de comunicare internă de tipul „happy wife, happy life”, da’ cu angajați fericiți -> productivitate maximă -> clienți fericiți -> creștere a businessului -> angajați fericiți șamd. Unde „the wheel” e un căcat, iar restul sunt muștele de pe el.
Revenind, capitalismul e mișto. E mișto până în momentul în care capitalistul-șef decide că pulimea e o combinație de tip robot-sclav care trăiește cu bullshit livrat săptămânal prin zoom. Ultimul zoom cu toată echipa din Anglia a durat 30 minute, din care 15 minute au fost dedicate căcatului cu muște. Nu s-a spus efectiv nimic. A fost o pierdere de 30 minute din viața fiecărui participant.
Precedentul, de o oră jumate din care 45 minute de căcat cu muște, a fost despre viziunea pentru 2022. După o oră și 10 minute, s-a făcut un sondaj live ca să se vadă dacă lumea a înțeles care e viziunea, care e rolul lor pentru următorul trimestru, respectiv pentru următorul an. Pe o scară de la 1 la 10, spuneți dacă știți. Media a fost 4. Viziunea pe 2022 e „creștere cu două cifre”. Pulimea e confuză, nimeni nu comunică nimic, iar când comunică ceva, comunicarea e căcat cu muște.
În același zoom, managementul a cerut feedback. Una dintre cele trei întrebări (două au fost un fel de pat on the back sau echivalentul unei labe în cerc între cei din management) a fost „ce credeți că ar putea fi îmbunătățit?”. 99,98% dintre răspunsuri au fost „listen” sau „hear us out” sau „read our emails” sau „vorbim cu pereții”. Șefu’ la pulime, de față inclusiv cu șefa la pulime globală, șefu’ suprem și șefu’ local, a zis că e foarte mult feedback și nu poate să-l citească pe tot acum, dar uite, avem pe cineva care a asistat la zoom și care a făcut o ilustrație drăguță, „that is a very nice poster, we’ll print it out and put it on the walls of our office or even send it to you if you want a copy and you’re working from home”. A ascultat, adică.
Mai recent, unul dintre angajați, să zicem că-l cheamă Mandea, care dă cu var într-una dintre încăperi, a fost într-un zoom cu o gașcă întreagă de coechipieri de peste iaz, doi designeri și șapte oameni de marketing, să discute despre rebrandingul camerei. Doar ca să afle, împreună cu supervizorul, că nu se știe dacă acea cameră va mai exista de sine stătătoare sau dacă va fi integrată într-un alt apartament. Ba chiar designerii de peste baltă, care au lucrat la paletele de culori pentru vopseluri, au aflat pentru prima dată că au muncit degeaba, că altcineva a decis altceva. Nu de la inginerie, cum ar fi fost normal, ci de la marketing.
În fine, ca să nu mai lungesc această poveste clar inventată, ideea e că întregul sistem capitalist de rit american e un pic defect din cauză că se așteaptă ca oamenii să muncească by default și să fie răsplătiți cu mângâieri pe creștet. „Știi, ți-am tăiat bonusul, dar trebuie să fii mândru că ai contribuit la creșterea companiei”.
Și faza e că mecanismul ăsta de tip TED Talk funcționează până la un punct. Curg tone de astfel de exemple pe Twitter, de companii care au creștere de 30-50% a profitului care cresc prețurile și refuză majorări salariale din cauză că sunt „afectate de inflație”. Cum să nu te enervezi, cum să nu-ți dai demisia, cum să nu refuzi o leafă de căcat, cum să nu stai mai bine în șomaj, când compania încearcă să te plătească în sloganuri?
Compania americană care a preluat businessul englezesc e ultrapremiată – în State, evident – pentru cât de bine se comportă cu angajații. Nu-mi dau seama de ce. Comparativ cu o companie europeană, beneficiile oferite de ei sunt cel mult rizibile. Dacă vrei să bagi în depresie un american, îi spui că tu ai concediu 25 zile pe an plus sărbători legale și doi ani de concediu plătit de creștere a copilului dacă vrei să facă și infarct.
Ca să sumarizez, capitalismul e mișto, mai puțin cel americănesc. Din cauză că americanii caută sclavi, roboți, indivizi prost plătiți pe care să-i prostească cu heirupisme de tip speaker motivațional, pe cât posibil să nu-și ia concediu deloc și să nu ceară niciodată o mărire, iar atunci când o fac, să accepte că trebuie să se sacrifice pentru creșterea cu două cifre a companiei. Mie, personal, mi se pare foarte amuzantă abordarea asta a americanilor aici. Că pentru european e mai simplu, o să strige ca Gerard Butler pe post de Leonidas: THIS. IS. EUROPE! și-o să-i dea un șut în gură.
Economic vorbind, eu sunt liberal, sunt pro capitalism, dar mă gândesc tot mai serios că poate ar fi cazul să fiu un pic mai socialist din fire. Toate memele alea puse de Vali au legătură cu genul ăsta de comportament, de aroganță, de a încerca să-l conving pe fraier că el e de vină că e sărac, că nu merită bonusul ăla de cinci dolari anual dacă nu îi umple șefului buzunarele până la refuz.
Circula o memă, la un moment dat, ceva de genul „când ești tânăr, ar trebui să fii socialist, când te maturizezi, e datoria ta să fii liberal”, dar realitatea e că, pe măsură ce te apropii tot mai mult de pensie, ar trebui să devii din nou socialist, că din momentul în care ți-a ieșit decizia de relaxare, interesul tău e să îți mărești venitul de la stat, că oricum nu mai plătești taxe, lasă-i pe alți fraieri să contribuie, așa cum și fraierul de tine a contribuit atâția ani.
Serios, eu am 37 ani. Mai am cel puțin 28 ani de muncă până mă pot pensiona. Poate n-ai citit bine: încă 28 ani de muncă! Știu, nu sunt suficient de capitalist, Trebuia să fiu deja la nivelul lui Țiriac la vârsta asta. Dar doar pune un pic în perspectivă chestia asta: dacă vârsta minimă de pensionare e 65, muncești cel puțin 40 ani din viață ca să… ca să ce?
„Socialismul” americanilor, ăla din meme, nu e despre lipsa de chef de muncă sau despre lene. E despre a fi jignit constant, over and over again, cu mizerii motivaționale de tipul „one team, one vision” în timp ce ți se refuză o majorare salarială proporțională cu inflația pentru ca acționarii să se bucure de o creștere cu 50% a profitului. Și nu, nu e vorba de socialism aici, e vorba de echitate.
Da, sigur, poți oricând să pleci, dar unde pleci dacă ești plătit cu un pic mai mult decât minimul pe economie deși tu și încă șase proști ca tine produceți £5m/an companiei care vă mai și taie bonusul? Dar uite, poți să te lauzi că lucrezi pentru una dintre cele mai premiate companii americane în materie de beneficii pentru angajați, care dacă ar putea, ți-ar tăia concediul de la 30 zile pe an la 5, dar nu poate, că ar lua amendă de la guvern! Happy rich shareholder, happy life, hu-raaaah!!! Land of the free, home of the brave!
PS: Zilele trecute, am avut un interviu cu HR-ul unui startup care a luat vreo $40m finanțare, au un produs foarte mișto, pentru care efectiv aș fi fericit să lucrez, am trecut lejer de screening, HR-ul mi-a zis direct când o să primesc programările pentru următoarele etape – și le-am primit cu o zi mai devreme decât a spus. Că, na, loyalty to the company is not a given, it’s discretionary. Relația cu locul de muncă e ca relația cu partenerul de viață. Dacă nu există comunicare și înțelegere, se ajunge la divorț. Adică tot o formă de capitalism.
Faza cu timpul de concediu o confirm, e de cacat, astia is in stare sa te tina la lucru 380 de zile pe an, daca se poate. De asta incerc sa-i zic la fie-mea sa-si faca banii din sport sau un business, macar sa nu fie sclav in tara asta.
Sedinte … acu 20 de ani eram la un post de radio-TV in urbe. Emisiune proprie, cacaturi din astea. In fiecare fututa de marti dimineata (ora 8), directorul avea pasiunea sa faca sedinta de redactie. TOATA redactia, adica radio si tv, desi el se ocupa de televiziune, iar sefu nostru direct (un fel de vice director) de partea de radio.
99% din timp erau balarii, apoi futere pe aia de la televiziune, care dadeau dume non-stop, de la cine scria prompterul cu curu’ de era plin de greseli, pana la amaratii aia de pe teren, care stateau sa faca stiri in medie 16 ore pe zi.
Cand li se dadea un pic pe la nas ca 1. asta putea fi un email si (mai ales) 2. ca salariile noastre erau minimul pe economie (si alea platite la negru in majoritatea timpului), se facea ca nu aude bine.
Il rugam pe toti sfintii sa mute sedinta ma-sii macar de la 9, ca iar plecau amaratii pe teren pana noaptea. Nu. sedinta la ora 8 fix. Nu puteam chiuli (nici aia de pe radio), ca era moartea pasiunii.
Asta si cu lucratul de sarbatori (ca nu se poate lasa calculatoru’ sa puna muzica, nu poate sta ascultatorul de revelion fara voce pe radio) mi-au facut mai usoara trecerea la freelancing, pentru ca am decis ca „never again”.
Muncesc in unele zile si 20 de ore, dar si cand vreau sa plec 2 luni la plimbare, nu mai dau cu saru’mana la toti smecherasii.
Faza 2, ca tot povestim de „promisiuni”.
In noiembrie zice sefu’ lu barbata-miu ca au decis „in board” sa dea niste bani extra pentru transport / parcare, sa creasca un pic salariile (adica 2 dolari in plus la ora, nu va ganditi la sexosenii).
In decembrie s-a anuntat ca nu mai vine bonusul, dimpotriva, de anul asta nu se mai plateste asigurarea de sanatate pe toata familia (deci 3 persoane), doar pentru barbata-miu. Chestie care ne-ar aduce inapoi financiar cu vreo mie jumate de dolari, daca nu mai mult.
Radio Erevan …
Dojo, recomand foarte serios sa vedeti cum faceti cu asigurarea. eu am doua pentru toata familia, una e platita degeaba cumva, ma gandesc sa renunt la ea doar ca mi-e un pic teama sa nu raman descoperit daca pica prima.
@dojo:
Hă-hă – voi erați privilegiați. Șeful meu din presă era mai șmecher. Ședințele de redacție se țineau săptămânal de pe la ora 16.40, că la 17.00 se încheia programul. Ei, și stăteam în ședințe cu el până pe la 19-20, în liniștea mormântală a sediului și discutam fix despre ce zice Alex mai sus: glorie, noi mergem mai departe, suntem o echipă, suntem familie. Ne întreba DE FIECARE DATĂ (scriu cu caps) ce idei avem pentru a înbunătăți revista. Noi îi dădeam idei, le asculta cu o mimă gravă pe chip și le ejecta pe absolut toate în stratosferă cu bombeu. La 20.00 plecam acasă. Ședințele astea nu se țineau miercurea ci cam când avea șeful chef. Deja îl vedeam pe la 16.40 cum ne făcea semn să ne adunăm ca rățuștele în jurul biroului lui cât ceilalți colegi își cam luau deja hainele și se pregăteau să plece acasă.
Nu poți face ședințe în timpul programului de lucru pentru că-i reții de la muncă pe angajați. Așa că le faci după programul de lucru – logic.
Dojo nu ai spus de fapt cat durau sedintele. Cei cu mintea mai treaza vor puea deduce pt ca oamenii de teren lucrau dupa aia pana noaptea
@razvan .. pe bune, program de lucru pana la 17 si voi stateati la sedinte de lucru pana la 20 ? si nimeni nu se ridica sa plece la 17 ?
Am avut si eu un sef modelul descris. Chestia e ca ne facea asa pe psihic, venea la sedinte la 16:30 si uneori ne tinea pana la 4 dimineata. A doua zi la 8 facea prezenta si cine intarzia mai mult de 5 min avea – 50 lei la salariu. Cosmar a fost, dar in perioada aia era singurul angajator decent din zona. Cine nu pricepe cum se poate asta, sa se gandesca cum a fost sub comunism, cand aveam lider si muream toti de foame bucurosi ca ridicam tara si nu avem datorii externe – paralela grosolana, dar e acelasi tip de discurs si tactica. Foamea si lipsurile fac bine oricarei forme de dictatura, pentru ca oamenii nu se pot organiza.
Dupa vreo 10 ani, un coleg mai tupeist care era sefut, ne-a organizat pe toti si a inceput sa ne tina partea, cerand salarii mai mari. La cateva luni dupa inceperea scandalului, a preluat firma, cumparata in rate. E bine-mersi si acum.
@Trl
)
A fost o vreme in care expresia „sunt 100 la poarta care asteapta sa iti ia locul” nu era falsa, ci doar exagerata (adica erau doar 10 la poarta
Daca iti cereai drepturile, zburai imediat – si unde sa te duci, cand toti angajatori faceau la fel. Asa ca toti taceau si care cum gasea ceva mai bun, pleca.
„De asta incerc sa-i zic la fie-mea sa-si faca banii din sport sau un business, macar sa nu fie sclav in tara asta.”
Dacă își face fiica ta afacere în SUA, va oferi concediu angajaților?
@Trl: Yep – erau alte vremuri. Dacă ziceai cuiva la lucru că tu ai niște drepturi râdea sala în hohote.
Ai lovit la operație patronii din Romania.
Uais ce flashback-uri de corporatie am. Stiu ca la criza din 2008 venise sefimea a mare din State, folosind avioanele private, sa ne povesteasca ca sa renuntam la x% din salariu ca uite si ei au renuntat. La care o colega se ridica si spune ca daca noi suntem platiti in lei care se devalorizau de la o zi la alta si totul se raporteaza in usd, ce rost are se renuntam noi la x%? Seful al mare zice ca uite si el a renuntat la o parte din salariu si ca e vorba de solidaritate. Dar domnu’ CFO, stiti 50% dintr-un pepene nu este egal cu 50% dintr-o pruna. Mutra tipei de la HR a fost priceless pe toata perioada acestui schimb de replici. 3 ani mai târziu m-am apucat de freelancing si nu regret nici o clipa. Chiar luna trecuta am avut un call cu un client de corporatie, pe un proiect unde mai trebuiau sa facute x, y, z lucruri ori de ei, ori de mine, dar contra cost. Eram eu, o tipa sa-i zicem Raluca și sefa Ralucăi. Știți mai trebuie asta. Raluca pana marți crezi ca termini ( era vineri la pranz)? Mai trebuie și asta. Raluca până marți e fezabil? Saraca fata chiar mi-a fost mila de ea, ca știam ca își va fute weekendul și ziua de luni aiurea.
Honey do you know which working days come between friday and tuesday ? Yes exactly only Monday. If this aint a 8 hour gig it won’t be done by tuesday morning.
prea mult de citit, aștept filmul.
sau să facă vreun pulete sumarul pe roddit.
Incerc sa va raspund eu desi nu stiu ce e aia roddit decat din auzite/citite pe aici:
In multinationale sau firme romanesti cu aspiratii organizatorice similare (stiu ca lucrez in una, deocamdata si nu stiu pana cand) esti cel mai cel angajat, felicitat periodic de 2 niveluri de management, informat de sefa de la HR ce bine esti vazut in firma de catre toti, parte din „fericita noastra cealalta familie”…. pana se pune problema maririi salariale +/- a bonusarii. Moment in care afli ca se te bucuri de salariul ala nemarit de ani de zile (in conditiile in care aproape orice angajare noua, daca nu este pe o pozitie de necalificat se face pe un salariu cel putin cat al tau, din start). Ok, am divagat putin ca nu am vrut sa scriu mai multe comentarii.
@Pipzn
Noii angajati sunt luati cu clasa salariala 7 iar noi care trebuie sa-i pregatim 3-6 luni suntem cu 6 ( din care unul a stat pe 5 pana anul trecut,de 13 ani in companie) .Nu in Romania.
Pe scurt, omul râdea la memele de pe antiwork, că nu înțelegea de ce se plâng. Până i s-a întâmplat lui. Acum face și el meme-uri pe workreform.
aia am zis si eu dupa doua paragrafe. pare continuare neaprobata la Dune.
eu urmaresc urmatoarea regula. Mai multe surse de venit (mai multe proiecte, clienti diferiti sau surse de venit diferite) dar facute impreuna in interval de timp rezonabil, nu muncit 24h. rezonabil la mine inseamna 8-10h in timpul saptamanii. Regula asta imi da pozitie de forta la masa de negociere pe langa situatie respectiva si analizat cata nevoie au de tine in momentul ala. Sa poti face asta natural fara sa fie nevoie sa joci la bluff. daca vrei sa iti dai demisia azi, in one on one, sa o poti face. sigur, va fi o gaura in veniturile obisnuite, dar nu mori de foame. Nu poti da marire? No problem, nu pot baga nimic in plus si as vrea sa setez asteptarile normale, low profile, nu cu ce v-am obisnuit pana acum. Chiar zic direct in scris ca sa-si caute inca un om sa ii dea lui marirea aia si sa ma lase pe mine in pace sa lucrez normal. dintr-o data se schimba tonul si lumea realizeaza ca e mai ieftin sa se gaseasca bani de bonus/marire decat sa treaca iar prin proces de interviu si sa aduca inca un om.
@Cristi – tu spui din pozitia de freelancer.
Din pozitia de (doar) angajat, care are (doar) o singura sursa de venit (salariul) solutia este sa ai o rezerva financiara, bani usor accesabili care sa iti ajunga pentru nivelul obisnuit de cheltuieli pentru 3-6-9-12 luni. Cand pierderea job-ului ar fi doar o neplacere si nu un dezastru, altfel stai de vorba legat de overtime.
Nu vorbesc din pozitie de freelancer ci din pozitie de angajat + alte surse pe langa (incluzand si freelancing). Rezerve trebuie tot timpul sa ai dar nu-s de ajuns.
Trebuie inca minim o alta sursa de venit (poate sotia sa mai aiba una). Intotdeauna am considerat ca 1 = 0 ca sa zic asa, nu neaparat ca ar fi corecta judecata mea. De asta am si mentionat mai sus ca am 2 asigurari. De acest motiv consider ca e bine cauti optiuni inainte ca pierderea jobului sa fie un dezastru.
Si eu lucrez pentru americani ca PFA si pot sa confirm ca:
– se asteapta sa lucrezi non-stop, fara concediu, fara zile libere de la stat
– mariri la salariu nu vor sa dea deloc
Diferenta este ca suntem pe fus orar diferit. Sedinta doar odata pe saptamana. Nu e presiune sa terminam cat mai mult si cat mai repede. Zile libere ne luam noi destule, ca nu ne verifica cineva in timp ce ei dorm. Nu muncim ca orbii. Se poarta frumos cu noi.
Dar din ce spun unii, nu e asa peste tot. Cei de la birourile din SUA vin la program si chiar muncesc, nu e lejeritate ca la freelacer pe alt fus orar. Si-au cam dat si ei seama ca noi ne facem bine treaba si nu e nevoie sa ne faca sa plecam.
Sorry dar lucrezi pentru americani naspa, cauta altceva. Si eu si alti alti oameni pe care ii stiu avem negociat in contract zile de concediu platite, buget anual pentur echipament si alte beneficii.
Foarte bine ca se discuta asta. Stanga, inainte sa devina nebuni woke preocupati de gaura in care ti-o tragi, se ocupa cu genul asta de munca sindicalista in lumea reala.
Aparent, va trebui sa se ocupe dreapta.
1/ Drepturile sociale sunt si ele importante, nu doar drepturile salariale.
2/ Sa se ocupe dreapta sa ce? Sa creasca drepturile angajatilor? Cand a facut dreapta asta vreoda, din proprie initiativa, fara vreo amenintare din stanga?
ma intrebi pe mine ce ar tb sa faca stanga?
Pai sa identifice abuzurile de orice fel, practicate in prezent, si sa le combata. Oricare ar fi alea.
am impresia totusi ca dreapta e cea mai preocupata in ce gaura ti-o tragi ca ei tot insista cu familia traditionala si fara drepturi in plus pentru omosexuali
Foarte tare. Articolul ăsta demonstrează că sunt două părți total diferite ale unei povești/ situații.
Eu nu am lucrat la o companie americana, dar cunosc tipologia asta de CEO. In 2016 când m-am angajat la actuala companie, m-au angajat pt că le plecaseră vreo 30 de pers din firma și aveau nevoie de personal pentru că li se blocaseră bonusurile. Li se blocaseră pentru că mottoul era „clientul nostru, patronul nostru” și colegii uitau sa sune după încasări și așa se adunau facturi imense, cele mai multe dintre ele depășind scadenta de 60 de zile, ajungând chiar și la 120 total. Colegii care au încasat și-au primit bonusul, însă CEO s-a dovedit a fi un incompetent. A angajat o grămadă de teamleaderi, care nu făceau absolut nimic, i-a promovat în 3 luni la gradul de senior, când sclavii aveau cifre bune, ca mai apoi să își de-a demisia, împreună cu toți teamleaderii pt că aduseseră o paguba de 100k euro din pură neatenție și de frecat menta la munca in loc sa rezolve diferite situații. Până atunci regula era „daca nu îți faci targetul timp de 3 luni, îți dai singur demisia”, lucru care s-a și întâmplat în câteva cazuri și pe langa asta mai era o tipa șefuta care a vrut să îmi blocheze bonusul „că sigur a făcut ceva necurat” cu targetul făcut și facturile încasate. Anyway, a venit actualul CEO, a sesizat rapid problemele, a rezolvat o grămadă de conflicte între departamente, s-a luptat pt sclavi cu scăderi de target, cu măriri de procentaj la bonus și toată lumea e fericită. La modul că eu reușisem sa fac 400% într-o lună și bonusul a fost corect. Că s-a trezit altă șefuta să-mi mărească targetul la ultimul realizat și CEO i-a dat peste bot e alta poveste. In fiecare din noi este cate un mic ceaușist. A mers atât de departe noul CEO că ne-a încurajat să întrerupem colaborarea cu diverși clienți, să ii biciuim și să nu ne luam pozitia de capra in fata lor. Și măririle de salar exista, dar dacă ești milog primești max 500 de lei așa din considerație, însă dacă ești pe plua ta și negociezi la sânge, obții cifra pe care o vrei.
Asta sigur era un CEO cre nu a fost doar sef la viata lui
Eu cu americanii m-am lamurit in citeva situatii trase la indigo.
Cumparat echipamente – made in USA – scumpe ca dracu. Facea tot ce spunea ca fac in proportie de 95%. A dracului treaba, trebuiau integrate cu alte echipamente, sw, prostii.
Ba baiete, ca sa faci sa mearga ala 5% mureai. Vb cu departamente tehnice, cu comercial, te dadeai cu curu de pamant – nimic. Trebuia sa carpesti tu partea lipsa, na. Habar nu am unde sunt tehnicienii aia americani care chiar fac chestii (China?).
In Europa/Australia/Japonia (nu stiu china) – banal. Dai un mail la furnizor si primesti un contact. Vb cu omu ala si te redirecteaza unde trebuie si am avut momente cand am ajuns direct la inginerii care construia dracia, stat cu ei pe skype, sceenshare, explicat problema si in citeva zile primeai un firmware custom cu problemele tale rezolvate sau un workaround, sau un hint nedocumentat. Chit ca problem solverii erau uneori de la alta companie, naiba stie cum isi reglau intre ei orele de munca.
Pare ca in US prapastie enorma intre management si productie. Nu prea as lucra cu ei, americanii la prima vedere par ca sunt nebuni cu munca, da nu cred ca de placere ci de frica….
Lucrez in fosta corporatie americana care a fost cumparata de indieni, sa vezi ce fain e, la nivel de ppt-uri nu-i bate nimeni, in rest dezastru, banii tot mai putini.
Pleaca oamenii pe capete, ei ridica din umeri ca”n-au solutii”.
Bine ca macar cu pandemia nu au mai venit pe aici sa-i mai si vedem.
Nici nu ma mai mir ca Jaguar – Land Rover au ajuns ce au ajuns, cu asemenea proprietari era de asteptat.
Aaah, vremurile de aur din corporații :).
Mi-aduc aminte când lucram în HR prin 2008-2009 și le-am calculat că e mai ieftin și toată lumea câștigă pe termen lung dacă dau salarii și bonusuri mai mari decât să meargă pe schema aia cu sunt 10 la poartă.
Când le-am arătat cifrele pentru două scenarii diferite ale fluctuației de personal și costurile asociate s-au uitat la mine ca la urs. Finalitatea a fost că am plecat pentru că mai mult făceam muncă de pompier în loc să îmi fac treaba.
Practic, ca manager, să înlocuiești un om te poate costa lejer 2-3 salarii anuale ale omului respectiv. Doar recrutarea te costă vreo 3-6 salarii lunare în funcție de specializarea lui (nici măcar nu vorbim de middle-top). După care ai 2 costuri directe pe perioada de integrare pentru că el nu produce și tu îl înveți. După care nu doar că îl înveți ci nici nu poți să îți faci treaba. După care mai ai niște costuri că mai faci valuri și printre colegii lui care vor fi afectați pentru că, normal, îi ia celui nou vreun an doi până când miroase complet situația din firmă, procedurile, politica, clienții etc . Și dacă dai chix o iei de la cap.
Ca exemplu, gândiți-vă doar ce înseamnă să îți plece un vânzător sau un tehnic bun, nu unul foarte bun. Pe lângă gaura lăsată mai pleacă de obicei și cu câțiva clienți sau dacă e tehnic ți-o dă la gioale în producție că te-ai calicit la câteva sute de euro. Adevărat, ai economisit câteva mii sau zecii de mii anual, dar cine și-a futut producția și/ sau vânzările singur?
Așa că, dacă sunteți manageri sau șefi, faceți niște calcule pentru 2-3 scenarii de fluctuație de personal, vedeți cât vă costă și poate o să vă dați seama că a vă plăti oamenii bine e echivalentul unei asigurări pentru un viitor cât de cât controlat și mai bun al firmei/ departamentului. Că de fapt cam asta e munca de manager, să creezi un mediu predictibil și ok pentru ca oamenii tăi să își facă treaba. Și tu să stai degeaba ca să poți observa probleme, soluții noi, îmbunătățiri. Sau ce dreacu zic eu aici, hai mai bine să ne veselim și-un AMG nou să ne luăm, dă-i dreacu de săraci.
Daca ar citi (si aplica) niste manageri ceea ce ati scris…
Am prieteni/amici atat angajati (destul de bine informati) cat si angajatori (nivel business mai degraba mic si mediu si cu atat mai mult ar trebui sa fie atenti la costuri), cu care mai discut. La nivelul celor din urma de multe ori am senzatia ca, din dorinta de a arata cine e seful, trec peste partea obiectiva a costurilor implicate de fluctuatia de personal.
Stiti ce mi se pare interesant? Tendinta de a rezolva fluctuatia de personal prin externalizarea unor servicii. Nu spun ca din start este o idee rea ci doar ca ar trebui analizata fiecare situatie in parte. M-am lovit direct de situatii in care, o problema ce putea fi rezolvata repede (maxim 15 minute) de un coleg in mod direct s-a transformat intr-un ticket deschis catre firma ce asigura serviciile respective, cearsaf de mailuri si convorbiri telefonice intinse pe zeci de minute minute. Cand am tras linie, problema a fost rezolvata in cca. 3,5 ore. Timp si nervi pierduti degeaba.
A, si pentru cine argumenteaza avantajul externalizarii prin: „da, da angajatul pleaca si te lasa in c?rul gol cand ti-e lumea mai draga, firma respectiva asigura continuitate in orice conditii”, poate sunt norocosi. Pentru ceilalti, am o veste proasta: si din firma aceea pleaca oameni. Daca esti un client suficient de mare incat sa aiba om alocat in principal (daca nu exclusiv) tie, le pleaca acel om si nu au facut un training complet celui care te va prelua esti aproape in aceeasi oala cand iti pleaca angajatul propriu. (Personal am patit doar ca omul „nostru” si-a luat 2 zile libere; alte discutii interminabile cu cine ar fi trebuit sa il inlocuiasca).
„Daca ar citi (si aplica) niste manageri ceea ce ati scris…”
Consider că mulți știu asta, nu zic nimic nou sau extravagant. Doar că harta nu e teritoriul.
Să mă explic. Din start unele afaceri sunt manevre-combinații, altele sunt moștenite, altele sunt monopoluri, mamuți încremeniți etc. Asta înseamnă că e cam greu să nu facă bani indiferent de cum își tratează oamenii, clienții sau cum sunt gestionate. Astea cam urmează principiul efortului minim, mai ales că au și riscuri reduse.
Același principiu al efortului minim e de fapt generic pentru multe afaceri, nu doar exemplele date mai sus (și în general orice activitate). Fac copii și dacă dau din cur 1 minut, de ce să dau 15? Nu e nimic rău sau bun în asta, doar e.
Din puținele alea afaceri care mai rămân, să facă ce am zis mai sus implică muncă. Dar muncă nene. Gândit, implementat, asumat riscuri, dat chix, reluat. E groasă. Poate însemna faliment. Și atunci merge și așa.
Doar că treaba cu merge și-așa e cam riscantă din punctul meu de vedere.
Dacă ai vânzare + producție + implementare, și fiecare are pondere de 33% din rezultatul final, și 50% probabilitatea ca fiecare dintre ele să se întâmple corect și la timp, atunci probabilitatea finală ca toate să meargă bine e de 12.5% (probabilitate compusă). E cam mică probabilitatea asta pentru mine. (De-aici vine risk managementul de fapt, din minimizarea ponderii în produsul final și maximizarea probabilității ca riscurile să meargă bine per element. Oricum ai riscuri și vei avea probleme, că viața e greu, dar parcă mai bine stai în 30% decât 87.5%).
PS: Dacă în exemplul de mai sus mergi cu 80% probabilitate per element, atunci cea finală devine cam 50%. Cam mare diferența până la 12.5%.
De-asta urăsc eu merge și-așa. Pentru că dacă îmi fac treaba bine de la început nu risc să mă reîntorc la ea, să mai pierd bani și timp, mai ales că sunt leneș.
Și cu asta am încheiat discursul meu Ted Talk. :))
da si tu un „hint” cine e subiectul in articol…
Eu am o nedumerire: cum pzm pot oamenii ăia să muncească doar cu câteva zile de concediu pt an și fără prea multe libere legale?
Nu vreau să insinuez nimic, nu-s peiorativă sau ceva de genul?
Cum reușesc să funcționeze ani (mulți) de zile?
Ca angajat în România am avut din primul an 21 de zile de concediu (atât era legal atunci), apoi în corporație, în funcție de vechime numărul a crescut, astfel că ajunsesem la 23 sau 25 când s-a vândut firma.
Plus liberele legale și weekend-urile, că am avut noroc și am avut joburi care permiteau.
Și jur pe ce vreți voi că uneori simțeam că nu era suficient. Adică nu erau suficiente zile de concediu.
Știu oameni (chiar zilele trecute îmi povestea o prietenă) care și-au pus diverse organe pe papiote după un hei-rup de 4-5-6 luni cu mult stres și multe ore peste program.
În condițiile în care au existat concedii, libere legale, etc.
Cum reușesc ăia să funcționeze fizic și psihic cu muncit aproape non-stop?
Sau nu prea reușesc?
crezi ca burnout este un termen de origine europeana ?
Sa stiti ca si eu mi-am pus problema asta, inca de multi ani. Nu sustin ca stiu raspunsul, ci va prezint concluzia mea venita din experienta personala respectiv dupa ce am vorbit si cu prieteni stabiliti de multi ani in USA si am avut o discutie destul de lunga (acum multi ani cu un coleg revenit in tara si care lucrase la G(eneral) M(otors) in vremuri in care le mergea bine alora).
(Din start exclud companiile care lucreaza cu sclavi si imigranti ilegali, vorbim de marea majoritate a companiilor/firmelor „normale” si fara sa tin cont de extremele salariale)
Americanii au foarte putin concediu de odihna dar sunt extrem de stricti in respectarea unor lucruri: zilele de sfarsit de saptamana, sarbatorile legale libere (cate sunt, habar n-am) si situatia orelor suplimentare (in sensul evitarii lor pe cat posibil, din ratiuni financiare, desigur).
Tipul care a lucrat la GM mi-a spus ca una din sarcinile sefului direct era sa se asigure ca absolut toata lumea, fara exceptie, avea calculatorul inchis la ora 17 (sau cand se termina programul, nici un minut sau secunda in plus, mai bine in minus), ca preferau sa amane termenul de executie pentru ce faceau (nu mi-a spus ce lucra acolo mai exact) decat sa tina oamenii peste program si mai ales sa plateasca ore suplimentare.
Ca unul care a facut in trecut ore suplimentare multe (nu ma laud, acum la „batranete” uneori imi vine sa imi dau palme pe tema asta, toti care au peste 45 de ani si au prins inceputurile „capitalismului” la noi sunt sigur ca au trecut prin asta, ore peste program fara numar si neremunerate), a lucrat consecutiv cca. 7,5 ani inclusiv sambete si sarbatori legale, gen 1 mai, 1 decembrie (in acele zile program scurt cam cate 4-5 ore pe zi) si vreo 4 ani duminici de acasa (cam cate 2-3 ore pe zi intr-o vreme in care nu se stia de lucrul de acasa) si care a sfarsit intr-un „frumos si binemeritat” burn out cand a fost criza mai criza la noi, (adica dupa 2010), explicatia este ca oamenii pot sa lucreze mult (si relativ bine) daca dau ocazie fizicului si psihicului sa se refaca suficient si mai ales constant. Nu, faptul ca lucrezi 3 luni sau mai bine sustinut, exemplu fictiv, un total de 700 de ore in loc de 480 pentru ca apoi sa te „refaci total” 3 saptamani legate in Hawai, nu inseamna refacere pentru un om normal. Poate merge o data dar nu n ani consecutivi, oboseala va ajunge conica).
Adiacent, veniturile obtinute pe orele alea lucrate sa spunem in decursul unui an ajung sa iti asigure un venit suficient incat, de la caz la caz (in functie de cat ai reusit sa muncesti fara intreruperi sa poti sta fara munca o perioada si sa te refaci sau, daca esti „bazat”, sa iti iei cateva luni sau un an sabatic.
La fel, daca te simti in forma si alegi TU cand, cum si mai ales cat, poti de asemenea sa iti maresti venitul pentru ca ulterior sa treci peste perioadele de somaj sau sa iti aloci ulterior o perioada mai mare de refacere daca e cazul.
O alta chestiune importanta aici: 9 to 5. In Romania e 9 to 6.
Ora aia in plus inseamna enorm. Daca ai 9 to 5 ajungi acasa si ai timp de un gym, copil, iesire, un dus, orice altceva decat canapea si film, chiar si daca stai o ora in trafic.
9 to 6 e o peversiune romaneasca de care tre sa scapam.
Da, stiu, e pauza de masa de o ora, dar am vazut in vest, la 9 to 5 oamenii tot isi iau pauza de masa cate o juma de ora fara probleme. Da sunt si unii care mananca pe birou, dar e pentru ca asa vor ei.
In 260 de zile de lucru anual (estimativ), pierzi 11 zile libere prin ora aia stata in plus la birou.
Practic ai 21 libere legale, dar iti sunt furate cate un pic in fiecare zi. Chew on that.
Pe cine stiu in State lucreaza fara concediu dar castiga extrem de bine si in fiecare weekend e non stop la hotel de 5 stele. Asta inseamna 100 zile pe an in piscina. Nu face nimic in casa – mancare, curatenie.
Când m-am angajat eu codul muncii de atunci prevedea că la un program de 8 ore angajatorul este obligat să acorde 15 minute (sau juma de oră, nu mai știu) pauză de masă, perioadă inclusă în cele 8 ore de program.
S-a dus pe pluă articolul ăla.
Eu mă consider norocos, americanul meu e mai chill, firma mică, atmosferă ok, program flexibil, zoom-uri fără bullshit. Nu cred că aş rezista într-o corporație ca cea din articol.
Amuzant e că am interacționat cu oameni de prin firme mari, gen ABO.BE, MAS.DAQ, etc. Băi, ăia dacă aveau nevoie de o virgulă modificată la ceva, scriau opt documente, activau trei departamente care trebuiau să aprobe fiecare câte o chestie, şi tot aşa. F#ck that!
Cand e firma mare poti sa phooti chestii mari si nu vrei sa fi tu ala care a pus in cur productia pentru o virgula de capul tau. Se cheama risk sharing.
Corporatiile sunt pline de frecatori de menta care au nimic de facut si vor sa futa timpul celor care produc cu adevarat, ca sa justifice ca fac ei si ceva. Mancatul de rahat cu polonicul e probabil in fisa postului astora. Cum pot sa traiasca oamenii astia cu ei insasi?
Sunt de acord cu tine, dar m-a durut finalul. O spun foarte prieteneste, corect este „ei insisi”.
Articolul asta mi-a adus aminte de cum si-a cladit Bezos averea, datorita pungilor in care urineaza soferii angajati la Amazon ca sa nu cumva sa isi ia vreo pauza de 5 minute si sa nu livreze 4354354 de colete pe zi.
Se cauta sclavi fiindca inca exista o gramada de sclavi si se poate face treaba cu ei. Sa schimbi jobul nu e atât de ușor pentru multă lume. Necesita curaj, adaptabilitate, minte, relatii dar si mult noroc (timingul potrivit).
Si mai degraba o persoana nemulțumită si frustrata se va zbate mai mult, isi va schimba jobul, va crea un startup, va incerca altceva, decat sa stea la caldurica. Iar asta este benefic si specific culturii americane. Daca te uiti pe bursa, cele mai multe companii (covarsitor) sunt americane. Deci multi oameni s-au zbatut pt altceva.
Capitalismul asta americanesc este misto cat timp exista oameni sa-l intretina. Si aici fiecare popor cu specificul sau si mai ales cu gandirea sa. Nu am vizitat SUA, am avut cateva interactiuni cu niste americani si in mare cam toti mi s-au parut un pic blocati pe munca si pe facut bani, respectiv folosirea cardului de credit la greu. Ceea ce in functie de varsta si sanatate are sens, dar cand tu ajungi defect ca mai cedeaza ceva din tine din cauza faptului ca muncesti pana la epuizare este clar ca problema este la tine intai si apoi la sistem. Daca vreti sa radeti un pic cautati, quora sau reddit intrebari ale americanilor despre salarii prin Europa si sa vedeti reactia si intrebarile..
Cliseele descrise de tine se intampla si in Romania doar ca adaptate specificului mioritic. Cunosc oameni care sunt platiti la gri(minim pe hartie, restu la plic), iar salariile nu au crescut de prin 2012-2013. In acelasi timp volumul de munca a crescut constant si de foarte multe ori li se aduce aminte ce norocosi sunt ca lucreaza acolo. Bineinteles unii au plecat si au reusit ceva, dar majoritatea(multi se apropie la de 40 sa nu zic 40+) sunt expirati si nimeni nu vrea sa se uite la ei. Oamenii care traiesc pe aici si odata ce se apropipe de batranete o sa creasca sigur ura de a da foc la lume.
Si cam din aceasta cauza este foarte clar ca intr-un orizont de timp sa-i spunem de 15-20 ani multa munca repetiva va fi preluata de catre roboti, iar multa lume odata libera de munca o sa-si ceara drepturile. Atunci o sa fie hunger games mai pe adevaratelea.
Multă muncă este preluată de roboți de zeci de ani deja! Este o eroare pe care multi o fac „vom fi înlocuiți de roboți de pe o zi pe alta și nu vom mai avea unde să lucrăm”. Este doar propagandă pt a promova agenda politică a unora. In momentul in care oamenii sunt înlocuiți de roboți (cum se întâmplă deja) costul de producție va scădea ducând la micșorarea prețului și crearea altor industrii/ramuri ale economiei. Automatizarea este f buna pt economie și dezvoltare, cum ar fi sa săpăm pământul în loc să folosim tractoare de ex? Un tractor face munca a 100 de oameni, ar trebui sa ne bucuram că suntem mai productivi sau sa ne indignăm că acel tractor a făcut să fie dați afară 100 de oameni?
Folosirea cardului de credit e din rațiuni de credit score. Dacă vrei să iei un credit sau o ipotecă, te caută la scor, iar dacă nu ești îndatorat pe un card, îți scade punctajul.
@Andrei
Automatizarea este inevitabila si clar schimba modul in care se lucreaza. In acelasi timp aceasta automatizare daca nu este facuta oferind si posibilitate de conversie profesionala pentru oamenii ce sunt inlocuiti, lucrurile se vor degrada. Ma indoiesc ca in capitalismul feroce aceasta automatizare va fi facuta in acest mod. Iar toate frustrarile astea vor da nastere la niste monstri.
@Alex
Folosirea cardului de credit te ajuta la credit score si daca il folosesti doar pentru asta e ok. Problema este ca multi americani au mai multe carduri de credit si sunt foarte innebuniti sa le foloseasca. Nu stiu cum sunt unii, dar traiul pe datorie nu mi se pare mare smecherie. Pot intelege situatii de forta majora, sau sa iei credit imobiliar, dar cam atat.
acest credit score e o mizerie. Nu am avut în viața mea un împrumut. Am luat casa cu banii jos, am o mașină, dar dacă mă duc la bancă se uită strâmb la mine, că nu am credit score. Păi plm, dacă nu știam să îmi gestionez banii, cum ajungeam să iau casa cu banii jos, cu veniturile mele?
Credit score in SUA este o mare magarie (acum vorbesc din ce am citit si eu pe net, ca nu sunt SUA cu card de credit in mana
).
In teorie ar trebui sa indice solvabilitatea si nivelul de risc al unei persoane care vrea sa ia un imprumut.
In realitate a ajuns un instrument de a incuraja consumul si de a tine angajatii in sah.
De ex:
1/ Daca ai datorii pe 3 carti de credit si vrei sa consolidezi datoriile doar pe 2 carti de credit (pe cele cu dobanzi mai mici) si inchizi cardul de credit nefolosit (se plateste un comision de administrare), credit score scade, pentru ca raportul dintre total datorii si total credit disponibil scade.
2/ Daca vrei sa schimbi job-ul si aplici la mai multe companii, acele compani au dreptul sa iti interogheze credit score; doar ca fiecare interogare scade credit score.
Capitalismul nu spune că trebuie să îți tratezi angajații ca pe niște sclavi și să le dai salarii mici cum nici socialismul nu spune că trebuie să dai salarii mari la angajați. Meme-urile puse de Vali sunt amuzante dar e bine sa facem distincția între glumă și viața reală pt că altfel o sa ne ducem mereu după fentele politicienilor.
P.S. un antreprenor se va comporta la fel cu angajații indiferent daca este intru-un sistem socialist sau capitalist, diferența este ca in capitalism ai mai multe libertăți.
are alt sens zicala aceea si ii este atribuita unui francez, Francois Guizot, dar si altora de-a lungul istoriei (John Adams, Churchill). `”Not to be a republican at 20 is proof of want of heart; to be one at 30 is proof of want of head.” Se refera la faptul ca atunci cand esti tanar, iti doresti suport din partea statului: bursa de studii, tot felul de subventii, asta pentru ca nu ai venituri – de aceea esti socialist/nu esti republican sau conservator. Dar, pe masura ce inaintezi in viata, ar trebui sa iti cresti patrimoniul, sa dobandesti avere. N-ai sa vezi milionar/miliardar socialist. De aceea, daca si dupa 30 de ani esti socialist si nu ti-ai pus viata in ordine (te gandesti la pensia pe care o vei primi de la stat in loc sa ai investitii si venituri pasive), inca depinzi de ajutorul altora, atunci ai gresit cu ceva in viata. Sau, cum ar spune Bianca Dragusanu: „Nu pot sa iubesc un barbat mai putin potent financiar decat mine. Eu sunt obisnuita sa traiesc la un anumit nivel, mi-ar fi greu sa ma indragostesc de un barbat cu o masina ieftina. E superficial, stiu. Daca el la 40 de ani nu are nimic construit inseamna ca nu are nimic in cap.”
Fix stilul asta de management despre care vorbeste Alex e motivul pentru care evit sa lucrez cu orice companie americana.
Companiile europene se supun unei legislatii mai stricte, unde angajatul are cu totul alte drepturi decat in „lumea a treia” de peste ocean, asta fara a intra in acea idee cretina de „at-will employment”, pe care nu inteleg cum oamenii o accepta. Sunt convins ca daca o tara europeana ar incerca sa legifereze asa ceva oamenii ar iesi in strada.
In SUA, relatia dintre angajat si angajator se cheama „employment at will”, in sensul ca fiecare are foarte multe libertati prin care trateaza cu celalalt. De aia orice poate sa isi dea demisia oricand sau poate fi concediat oricand si cu cateva exceptii, fara nici o justificare.
Concediul este vazut in SUA ca si un beneficiu, pentru ca un angajat este platit pentru munca depusa doar, nu are angajatorul nici o alta responsabilitate.
Ce cred ca scapa lumea un pic din vedere pe piata muncii, comparand SUA cu Europa, e ca sunt doua sisteme diferite, si se compara mere cu pere.
Dar, chiar si asa, cu diferente astea semnificative intre cele doua, sunt inca mai multi europeni care vor sa munceasca in SUA decat americani care doresc sa munceasca in Europa.
O firma este construita pe capital, adica pe banii DISPONIBILI ai cuiva.
Majoritatea firmelor pot sa supravietuieasca daca nu au venituri o luna.
Majoritatea oamenilor sunt distrusi daca nu au venituri o luna.
In SUA sistemul este facut ca si cum angajatorul si angajatul au aceeasi putere de negociere.
In Europa s-a recunoscut ca angajatul este partea mai slaba din aceasta negociere si ca atare are mai multa protectie din partea statului.
„sunt inca mai multi europeni care vor sa munceasca in SUA decat americani care doresc sa munceasca in Europa”
Sunt mai multi europeni CARE SE POT RELOCA care vor sa munceasca in SUA decat americani CARE SE POT RELOCA care doresc sa munceasca in Europa. Iar sistemul din SUA face ca numarul celor care se pot reloca sa tot scada.
Diferenta este ca americanii aia de care zici habar nu au cum e sistemul european (vezi discutiile online mentionate de un antescriitor), altfel sigur ar dori mai multi. Europenii in gneral stiu in ce se baga. Dar as vrea sa vad si niste cifre ca esti tu asa sigur ca europenii mor de dorul visului american.
Intre timp am gasit eu niste cifre care cam contrazic ce spui acolo
https://ec.europa.eu/info/strategy/priorities-2019-2024/promoting-our-european-way-life/statistics-migration-europe_en
graficul foreign born residents – US 15% , EU 8%
Nu vorbim aici de mers la capsuni, ci de relocare (resident status)
„unt inca mai multi europeni care vor sa munceasca in SUA decat americani care doresc sa munceasca in Europa.”
aha. D-aia se plangea Trump ca nu are mai multi norvegieni.
Ar fi multe de spus pe aceasta tema mai ales cum vad eu lucrurile din interior.
Mai trist este ca in societate nord americana oamenii sint educati sa traiasca pentru a munci si nu invers. Abia ajunsi la 16 ani (virsta legala pentru a fi angajat in prov mea) deja parca stau pe un scaun incins ca vor sa munceasca. Odata ajunsi studenti, intre curusuri mai baga 20-30 de ore de munca saptaminal ca apoi cind ajung la virsta pensioarii nu se dau plecati in pensie.
Seful meu este si patronul firmei (firma mica). De minim 3 ori pe luna suntem obligati sa ne adunam in sedinta ca sa ascultam fix cacaturile de mai sus, plus joculete de echipa pentru… nu stiu, chiar, pentru ce?? Nu inteleg de ce tu, ca patron, ai pierde in halul asta vremea… Imi iubesc job-ul insa ma gandesc serios sa plec din cauza sedintelor astea stupide. Evident ca daca propunem ceva, vorbeste peste noi sau ne ignora. Culmea este ca in rest ne intelegem cu seful si e chiar de gasca. O fi nevorbit acasa.
Caz concret: corporatie americana, productie industriala/electronica in zona Brasovului aveau (au?) acest sistem „sunt trei nivele pentru bonus, unul pentru pulime și încă două pentru team leaders și manageri, dar despre alea nu vorbim, de ce-am fi transparenți?”
De la angajare sefa de HR spunea „la noi e usor, tot timpul se ating targetele si se iau bonusurile”. Dupa 2 ani m-am prins de realitatea celor 3 nivele de bonus si apoi am plecat.
– top management lua bonus regulat/la trimestru; Corporatia are nevoie de astia sa stea cu prosteala/”motivarea” pe oameni si aiba productie; Direct Labor Efficiency era la 50-55% si totusi Corporatia accepta bonusurile deoarece profit exista.
– middle management primeau bonusuri cand/daca aia de la Corp erau in pasa buna, cam in 50% din totalul celor din top, doar ca valoric nu reprezentau ceva important; KPIurile erau setate ca totul sa fie discretionar si cam imposibil de ajuns.
– p*limea – cam 1 bonus adevarat per an; cuplat de fatada cu alte 2 Pasti/Craciun care oricum erau bugetate in salariu anual.
Care era abordarea oamenilor?
– aia din top management trageau tare sa motiveze verbal si sa aiba fraieri care sa le permita in continuare bonusuri
– aia din middle management sperau sa faca saltul un nivel mai sus sau la alt job.
– p*limea – fie munceau cat se poate de putin posibil (din aia era eficienta la 55%) pe banii aia putin arantand cu degetul ca e prea putin si atat „s-a putut”; Fie fugeau pe bani mai multi la altii, unde vedeau ca se munceste pentru banii aia, si cei maia multi reveneau cu coada intre picioare inapoi ca lor le place sa se pretinda ca lucreaza.
În varianta inițială cu patron local, erau mult mai puțini oameni care să-și facă parte din profitul companiei. Varianta 2.0, evoluată adică, presupune o structură ceva mai complexă de acționariat și un CEO care își ia bonusul și își păstrează scaunul doar dacă maximizează profitul, adică dacă extrage maximum care se poate extrage, în dauna salariilor și beneficiilor dacă se poate. Dacă e o companie publică, din bonusurile alea neplătite face profit și casnica sau livratorul de mâncare care au cumpărat câteva acțiuni la firma asta, e drept că unii rămân cu banii de o înghețată iar alții își mai iau o barcă de lux sau ceva.
Dar bine, dacă ești într-o poziție de senioritate, foarte specializată sau în management discuțiile astea contează prea puțin, capitaliștii ăia americani veroși plătesc în medie muult mai bine decât patronul englez în prag de pensie.
De ceva ani buni, dar s-a exacerbat cam din 2008, problema în SUA nu e neaparat de capitalism, ci de implicarea forțată guvernului în economie pe principiul too big too fail. Bine, în europa asta e business as usual, statul francez are acțiuni în toate companiile mari, mult succes oricărui încearcă să miște ceva de la zero.
De-asta corporații din astea muribunde ce ar trebui să moară, fac 1000 de deciziii greșite, merg pe pierdere, și tot stau în picioare, pentru că statul le tot cumpără obligațiunile și îi ține pe linia de plutire.
Normal că tu atunci, îți faci companie și vrei să faci profit serios, plătești angajații și tot, n-ai nici o șansă, că ăla primește bani gratis de la stat pentru că are 1000 de angajați și tu doar 30. N-ai cum să ai prețurile lui.
Un pic prea mult se pune în cârca capitalismului, ce avem noi aici e ceva monstru ciudat, un fel de oligarhie în care corporațiile mari au acces la banii la care tu ca om de rând n-ai, și firmele mici nu pot concura cu așa ceva.
Ne îndreptăm încet spre un model în care corporațiile sunt doar o extensie a statului, care va domina întreaga economie prin aceste mega-corporații. Așa că da, sclavia de acolo va veni, nu din capitalism, care va fi o amintire, condițiile de lucru vor fi aceleași peste tot, adio sindicate, drepturi de angajat, ‘îmi găsesc de lucru altundeva dacă-s bun’ și prostii din astea.
Am fost deja in scenariul asta si da, a fost si sclavie pe atunci. Erau vre-o doua companii globale pe langa care Amazon e copil mic. Aveau armata lor proprie si moneda proprie. Si da, au fost sprijinite de stat, la inceput ca erau inovative apoi ca erau prea mari. Apoi au fost distruse tot de stat ca erau chiar exagerat de mari.
Compania Indiilor?
Cred că se referă la Carnegie și la Rockefeller, poate și Jp Morgan?
Atunci nu era epoca FED (pe care toți conspiraționiștii idioți nu o înțeleg) și practic firmele alea 3 stăteau pe mai mult cash decât guvernul însuși. Puteau distruge economia când doreau.
Știu că JP Morgan avea asta ca model de business, cumpăra toate companiile dintr-o industrie și inducea monopol, apoi mărea prețurile. Se numea morganization fenomenul. De exemplu General Electric așa s-a născut, era un colos.
@AB da, cea engleza si cea olandeza, au ajuns sa aiba armata proprie si moneda proprie. Astea mai moderne Morgan, etc nu au ajuns sa aiba moneda proprie. Armate mici private au inceput real sa apara recent din nou dar inca nu au nivelul ala. Ca sa fie pe acolo ar trebui ca Chevron sa isi faca o armata privata, sa atace si sa cucereasca Venezuela. Cea ce nici nu e un plan de business prea rau.
Când citesc de-astea îmi vine așa:
Borăsc că am făcut parte din sistemul descris – pe ambele părți.
Prin 2005 eram mândru că făceam „Double twenty-four” de 15-16 ori pe an. Pentru necunoscători (nu, nimeni nu trebuie să știe ce înseamnă) Double twenty four Sunt de două ori 24 de ore lucrate cu pauze minime pentru un duș acasă, în rest Excel și ppt. Nu, nu în timpul săptămânii ci weekend-urile.
Sau „Mahlzeit” (colegii-s zic deastea) ironice vinerea la plecarea grăbită în jurul orei 21-22.
Pe partea cealaltă, mai târziu, am dat oameni afară care nu trăgeau cu echipa și nu aveau „spirit”.
Soția la fel. Eram „mândri” să fim DINKS (double income no kids), sa merge la petreceri la vile mișto, hoteluri, chestii de anii ’90 și’ 00.
Deși de obicei nu regret trecutul, îmi bag picioarele în asta. În retrospectivă era mai mișto să facem copilul mai tineri sau poate chiar doi, trei în loc să așteptăm (habar nu am de ce), să călătoresc mai mult, să-mi văd prietenii mai des, să-mi deschid firma cu 10 ani mai devreme.
Alex, băgați picioarele în ele de „trebuințe”. Trăiește acum, lucrează unde vrei, fă ce vrei.
Nu am fost niciodată mândră de orele peste program.
Le-am făcut (nu double 24, creierul și fizicul meu n-au permis niciodată tumbe d-astea), încă fac, dar am fost întotdeauna cel puțin iritată de asta.
Și nimeni nu s-atinge de week-end-ul meu. Preferam 12 ore+, dar de vineri noapte până luni dimineață era „me time”.
Cred că depinde de peer grupul și bubble ul în care te învârți. Mândru este poate cuvântul greșit – era mișto când șefu zicea „Alexandre bine-ai facut”, zicea „Hubert uită-te la Alex și plătește și tu taxe pe venit și nu pe cadouri” (în Germania poți să plătești impozit pe bani primiți cadou. Era un joc de cuvinte), „Alex merge cu trenul clasa 1”. Erau jocuri psihologice care prindeau la o echipă de 40 de consultanți de business.
Pe de altă parte și banii erau mișto. Retrospectiv ar fi fost mai mișto banii ăia fără să cobor în concediu în Sardinia din avion, să sar la prima plajă-n apă, să primesc un telefon ca un ppt „nuștiuceumportantbla” și să dau drumul la laptop pe plajă.
Lumea are impresia ca free market = capitalism. Ca singurul motiv pentru libertate este capitalismul. Dar piata libera exista cu mult inainte de aparitia capitalismului.
Din cauza unor fomisti, am ajuns sa masuram succesul lumii in GDP. Unde nu conteaza sa ai o firma buna, ci sa fii nevoit sa atragi in continuu profit, an dupa an. Vezi si laudele emagului dupa fiecare bf :). Ai un board de investitori care asteapta sa primeasca profit din banii bagati in curul tau, deci esti mereu nevoit sa aduci mai mult inapoi. Si pana la un moment dat este echitabil. Apoi ajungi sa bagi pe gatul clientilor produse de care nici macar nu au nevoie. Dar bagi aici echipa de marketing astfel incat sa creeze niste nevoi artificiale. Si sa fraieresti tot omul ca fara masina, fara telefon, fara spanac, esti un nimeni pe lumea asta.
Dupa care ajungi la obsolescenta programata. Crezi ca vrea vreun producator inovativ sa ii folosesti produsul ani de zile? Nu, aproape in fiecare an o sa aiba vreun expo meeting sloboz in care o sa se laude ca au inovat in ultimul an mai mult decat in viata lor, si ca cei 5% in plus la procesor o sa-ti schimbe viata. Ca noul buton de aer conditionat de pe masina este facut sa reduca riscul de cancer.
Din pacate, vrand sa avem un trai decent, de multe ori luam parte la toata demonstratia asta, fie ca angajati, fie ca suntem manipulati in a le cumpara produsele.
Cu putin noroc, le da nenea Putin peste nas americanilor. Inteleg ca te crezi cea mai buna tara din lume (cu toate ca niciun grafic nu indica asta), inteleg ca vrei sa promovezi pacea (dar minti ca faci asta ducand armata in diferite tari din orientul mijlociu).. dar poate ar fi cazul ca SUA sa isi ia una peste ceafa si sa revina la realitate, intrucat fute zenul pentru toata planeta.
Ce v-as trimite pe toti idealistii astia comunistoizi intr-un gulag sa traiti simplu si zen. Dar am o idee mai buna: de ce plm nu emigrati in Rusia ? Stati si va vaitati aici de capitalismul salbatic, mergeti la Putin sa vedeti ce nivel de trai o sa aveti inainte sa comentati dampulea.
Boss, SUA nu o fi perfectă, și NU e, clar, dar să zici că SUA f*** zenul pentru toată planeta…
Nu știu cine rescrie istoria în manuale mai nou de se umple lumea de tâmpiți.
Dacă te bucură faptul că tata Putin îi pune la punct, de ce nu te muți tu în Rusia sau Belorusia, care e exact modelul pe care-l vrea Putin în toate țările din europa de est?
Scapi de corporații, scapi de sclavie, ai doar un dictator la cârmă care face miliarde și ține cu tata Putin. Că zeci/sute de milioane trăiesc în sărăcie astea sunt detalii. Oligarhii din jurul lui Putin se pișă cu boltă pe Bill Gates și Bezos, atâta doar că ăia-și țin averile bine dichisite. Dacă-i aduni pe toți, îi cumpără pe Musk și Bezos, atâta doar că ăștia lansează rachete-n spațiu de banii ăia, iar oligarhii lui Putin îi cheltuie pe băutură și femei. Asta chiar Rogozin al lor a zis-o, că miliardarii lor.
Facem o chetă și îți luăm bilet dus Moscova.
M-a pacalit pana la ultimul paragraf. Piata asa zis libera are destule probleme. Una dintre cele mai mari fiind inertia care face dificil de corectat un curs gresit odata adoptat si fie pedepseste prea mult sau insuficient (de cele mai multe ori) marile corporatii, iar de multe ori ingreuneaza intrarea de noi competitori pe piata.
@manu144x Nu cred ca ai fost vreodata in Rusia. Poate nu e capitalism, dar in nici un caz nu e comunism, e departe de a fi asa. De fapt pot spune ca e ceva mai rau. E un fel de monarhie/oligarhism cu influente dictatoriale. Exista o clasa oligarhica foarte bogata si restul saraci. E ceva gen dinainte de al doilea razboi mondial. Romanii stiu mult prea putine despre Rusia in general. Majoritatea romanilor stiu despre rusi ca sunt foarte saraci , mai saraci ca ei , ca sunt comunisti si ca beau votca si cam atat. De fapt atat ii duce capul . Nu cunosc ca Putin e un tar care a reinventat monarhia, ca se foloseste de biserica pentru propaganda, astfel incat BOR (Biserica Ortodoxa Rusa) are o putere foarte mare in Rusia, ca a reinventat celebrele armate paramilitare de cazaci care acum fac parte oficial din armata rusa, ca e o patura foarte bogata si mare de rusi care in Romania e de neimaginat etc. Armata lor de infanterie era praf acum 10 ani , drept dovada in razboiul din Cecenia majoritatea razboiului l-au purtat trupele speciale Spetnaz. De fiecare data cand am fost acolo mi s-a parut ca Rusia e mai degraba parte a continetului Asiatic, departe de Europa ca si mentalitate si cultura. In concluzie Rusia este acum o monarhie dictatoriala oligarhica, cu Putin ca si tarul suprem iar tendintele lor imperialiste au renascut.
poate am exagerat pe alocuri, dar ma amuza faptul ca in loc sa veniti cu contraargumente, doar v-ati exprimat dezacordul.
daca se face cheta aia pentru o vizita la Moscova, nu zic nu.
americanii au 11 sarbatori legale in fiecare an, de obicei e vinerea sau lunea dintr-o anumita luna, la o cautare pe google dupa federal holidays apar toate. Apoi la beneficii sunt 10-20 de zile de concediu platit, 5-10 zile de sick day, asigurare medicala + pentru familie, actiuni, actiuni la pret redus, bonusuri. Apoi e non-exempt si exempt, at will si alte chestii. Sunt legi foarte stricte cu numarul de ore lucrate si pauzele de masa.
„pe de o parte, vor să scape de oameni, pe de alta, vor să-i țină, dar cred că nici ei nu știu exact ce vor și o să revin pe tema asta mai jos.”
Da, pentru ca vor sa automatizeze cat mai mult. Dar nu stiu cu exactitate ce pot si ce nu pot automatiza.
AI-ul a luat ochii si mintile foarte multor indivizi. Sa nu fiu inteles gresit, AI-ul poate fi capabil de lucruri extraordinare, care erau de neconceput acum 20 de ani. Asta in timp ce facultatile inca predau materiile aproape la fel ca acum 20 de ani. Dar asta e alta discutie.
Revenind la automatizare. Nu exista inca roboti care sa poata sapa santuri. Un robot care sa picteze un perete are nevoie de vreo 4 zile de calibrare, timp in care o echipa de oameni a pus deja sabloane pe perete si l-a si pictat. Si multe alte munci care sunt dificil de automatizat: turnarea de fundatii, zidirea in orice alt mod in afara de linii drepte, recunoasterea obiectelor compuse, etc.
Robotii aia minune care au un ecran care afiseaza o fata si zambesc in timp ce impatruesc tricouri sunt inca in stadiul de prototip si cam toate demonstratiile sunt facute in conditii de laborator. Dar CEO-ul nu e neaparat si inginer asa ca vede o demonstratie si are direct mare erectie in pantaloni. Pana e pus fata in fata cu realitatea.
Cel mai apropiat exemplu de robot autonom este BigDog, si clona militarizata creata de Ghost Robotics. Care e tot in stadiu de prototip, pentru ca e de fapt destul de greu sa calibrezi o arma semi autonoma aflata pe o platforma mobila.