Bușoi, cine te manevrează și cum ai atâția bani?

Aseară, Cristian Bușoi s-a remarcat la A3 ca un tânăr politician de viitor. Genul de papagal care merge cu valul, fiind de acord cu tot și spunând că el înțelege strada și el știe foarte bine ce e de făcut. Bușoi se visează primarul Bucureștiului, PNL lăsându-l să candideze pentru că are bani și pentru că e susținut de greii partidului.

Eu îl știu pe Bușoi din 2009, când mințea fără jenă. Între timp, a făcut bani și carieră.

Originar din Turnu Severin, a terminat Medicina în 2003, la 25 de ani, după care s-a ținut numai de școli: Colegiul de Apărare, Facultatea de Drept, Institutului Diplomatic Român, un doctorat.

Educaţie:

  • 2013 – Absolvent al Colegiului National de Informatii, Bucuresti
  • 2010 – Doctorat in sănătate publică şi management sanitar, Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara
  • 2008 – Absolvent al Institutului Diplomatic Roman, Bucuresti
  • 2007 – Absolvent al Facultăţii de Drept – Universitatea « Titu Maiorescu » Bucureşti
  • 2005 – Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Bucuresti – lucrarea de absolvire – “Reforma serviciului militar in România”
  • 2003 – Absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF “Carol Davila”, Bucureşti

E amuzant că, deși candidează, a șters de pe siteul personal, cristianbusoi.eu, chestii importante, cum ar fi CV-ul personal, care era acolo acum câteva luni.

Ce nu se spune în CV e dacă a profesat vreodată sau a fost doar politician. Oricum ar fi, omul are o avere destul de mare, conform declarației de avere depusă la Parlamentul European, unde a ajuns în 2009, la 31 de ani:

Împreună cu soția sa Georgiana deține 9 terenuri în Mehedinți, Băile Herculane și Bucuresti, două apartamente în București, unul in Bruxelles și o casă în Drobeta Turnu Severin, însă nu are mașină. De asemenea, între 2005-2012, Bușoi a achiziționat bijuterii și ceasuri de circa 27.000 euro și tablouri de 6.000 euro, pe lângă bijuteriile și tablourile soției, în valoare de 14.000 euro. Bușoi are și un număr impresionat de conturi bancare şi 1.200.000 de lei investiţi în firma proprie: CSB European Business Target.

Omul a cumpărat terenuri și case imediat ce a ieșit de pe băncile școlii. Ba chiar, când s-a dus la Bruxelles ca europarlamentar, și-a cumpărat și o casă acolo. Nu știu câți dintre voi puteți câștiga destui bani ca să vă cumpărați o casă la Bruxelles la 31 de ani. Sau bijuterii de 40.000€.

Ce nu apar în declarațiile de avere sunt participațiile la câteva baruri și restaurante din București: Le Fin Palais Royal, Di Falco, Ryan’s Irish Pub, Steak House Amzei (închis).

Hai, Bușoi, zi tu cine te-a băgat în treabă și cum ai ajuns să ai atâția bani, în timp ce alți medici fac rezidențiat între 3 și 7 ani și mor de foame. Hai, zi cine ți i-a dat la o parte din cale pe Oprescu și Piedone ca să ajungi primarul Bucureștiului. Și trece în declarația de avere și gipanul ăla negru cu șofer.

 

busoi-cv

 

update: awww, soacra e condamnată.

Totodată, Marta Ilinca, notar şi soacra europarlamentarului PNL Cristian Buşoi, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în timp ce fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi Eugen Nelu Spătaru a primit patru ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. (sursa)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Este oare cineva pus sus care nu e manevrat de cei cu bani grei? Poate acela care este foarte bogat.

    00
  2. nu explica multe asta cu „Absolvent al Colegiului National de Informatii”? astea de „informatii” nu se fac decat daca vrei sa te bagi pe la aia? cel putin daca vrei sa te bagi trebuie sa treci prin ceva de al lor. :)

    00
  3. Nu a profesat niciodata ca medic; a intrat in politica de tanar, ca student, in PNL si de acolo a inceput cu stransul de averi. Nu vrea sa fie primar al Bucurestiului, vrea sa fie ministru al sanatatii, candideaza la primarie doar ca sa poata spune la partid ca el a facut ce i s-a cerut.

    00
  4. o fi neam cu udrea…

    00
  5. …simple marionete….

    00
  6. Zoso, esti mai priceput ca mine, in plus nici nu stau prea bine cu vederea.
    Te rog sa ajuti un om batran si sa ma lamuresti.
    Am intrat pe cristianbusoi.eu si sub text am vazut asa…niste imagini mici, cum ar fi la unele magazine cardurile acceptate. Ce sisteme de plata sunt alea, ca nu vad. :)

    00
    • sistemele de plată ale mafiei.

    • Scuze, eu sunt de la tara. Ce-s alea sisteme de plata ale Mafiei?
      Un fel de carduri?
      Eu nu stiu de astea, nu stiu, nu stiu.
      Vreau sa-mi gasiesc o prietina si nu gasiesc. Toati fetili sa apelezi la mini. :) (daca citeste nevasta, ajung homeless).
      Acum lasand gluma la o parte, am cunoscut si eu persoane sus-puse in politica, cu unele am fost coleg de facultate.
      Au avut o evolutie..fulminanta. :) Nu pareau atat de stralucitoare la scoala, dar… scolile astea de partid iti descatuseaza toate resursele, nu ma pricep eu la asta. :)
      Iti vorbeau de cinste, onoare si patrie cu atata convingere, ca ramaneau „masca”.
      Daca nu-i cunosteai, erai immpresionat.
      Si stii ce mi se pare mie halucinant? Incercau sa le „vanda castraveti” si celor care-i cunosteau extrem de bine.
      Erau tineri, din popor, oameni noi, plecati de jos. :)

      00
  7. Deci am aflat de unde banii, acum sa vedem cine il manevrează.

    00
  8. Se vede pe fata lui ca ceva nu-i curat.Ba da cum de tot aceleasi fete apar pe scene!

    00
  9. Totusi ma intreb, pe linga atitea scoli cum a reusit sa munceasca si ce a facut de a strins acea avere? Eu sclavagesc de prin 2001 si inca n-am reusit sa string bani de o casa.

    00
  10. Un lucru neplacut este ca la noi web-ul este complet dezorganizat. Sunt gramezi de informatii reale cu scheletii din dulapurile politicienilor, doar ca sunt imprastiate in 100 de vanturi, plus ca sunt invelite in articole „artistice”, astfel incat chiar si un om care doreste sa fi einformat incepe sa oboseasca cautand si citind. Cine poate sa le mai urmareasca? Nimeni. Sau aproape nimeni. Rezultatul e ca avem in parlament un circ: oameni care zac acolo de 18 ani fara sa fi facut nimic util, nomeclaturisti, fii de nomenclaturisti, muzicanti (atentie, nu muzicieni), tarfe de birou, tarfe de centura, gospodine vocale, imbuibati, prosti care nu pot lega doua cuvinte si asa mai departe – lista asta ar putea contine 600 de epitete, cam cati parlamentari avem.
    Nu ar fi util ca cineva (ahem, la tine, Arhi, Petreanu si alti cativa verticali ma refer) sa se angajeze la munca nasoala dar cu adevarat utila de a centraliza informatia asta? Ca nu pare a fi mult prea greu, si am refer doar la faptele incontestabile, ca si alea-s suficiente sa ii ingroape pe majoritatea, iar trecutul nu si-l pot schimba lichelele.
    Macar sa existe un loc in care tot votantul cu acces la net poate sa vada cine sunt candidatii pe care ar urma sa puna stampila.
    Si ma gandesc strict la informatii coerente, nespeculative: are 31 de ani, a fost student intreaga viata si cu toate astea e milionar; soacra e codamnata cu executare pentru spalare de bani. Sustinut de: PNL. Traseu politic: … Cariera politica: …
    Poate ar fi util. Mie mi-ar placea.

    00
    • Exista, din câte știu, Coaliția pentru un parlament curat. Parca au publicat de fiecare data înainte de alegeri o lista cu „pătați”. Si Cațavencu, in vremurile bune, întocmea o astfel de lista a rușinii.

      00
    • Spre deosebire de „tarile cu apa calda” :) , unde „se merge pe burta”, la noi se fura porceste, pe fata, sfidand popendulatia (care tace sau chibiteaza pe bloguri sau la o bere).
      La noi pana acum recent (de cand a inceput DNA sa-i mai stranga), furtul se facea la vedere, chiar se faleau cu el.
      Informatii exista si existau, dar nu foloseau la nimic.

      00
  11. Ma crede cineva ca la un moment dat am refuzat sa ma angajez in SRI?
    Eram profesor suplintor, un elev a crezut ca-s destul de inteligent, m-a recomandat lu’ unchi-su, care m-a invitat la o discutie, la sediul SRI din oras.
    Nu m-a tentat pentru ca cica trebuia sa dau cu subsemnatul cand voiam sa ies din tara, si visul meu de atunci era sa vad Europa. :)
    Am fost prost, nu? :)

    00
  12. Ati prefera sa aveti bani multi si sa stati la lins de pi#da cand vrea soacra aia f#t#ta?
    Il vedem zambind in poze, dar ar fi interesante si „pozele de seara”, cand i-o suge unuia sau altuia, ca o carpa ce e.
    Nu ar trebui invidiat.
    Ganditi-va un om cu adevarat performant, care acum lucreaza afara, pe un job bun… UN OM LIBER.
    Papagalii astia care o sug de la 20 de ani, nu sunt exemple demne de urmat. Va dati seama ca asta e un fel de zmenta, numai ca a prins un cur mai bogat? Bine, Zmenta e si mai prost. :)

    00
    • pai Generalul asta de nu se vrea dus, nici cu coloana oficiala… a ajuns atat de sus, de la purtator de geanta a lui Miron Cozma. Cat de josnic trebuie sa fii ca om, cat de multa foame trebuie sa ai in tine, e normal ca nu vrea sa plece, a luptat toata viata sa ajunga acolo, i-a pupat in fund pe toti si toate, iar in final sa renunte asa simplu?… mizerii de oameni, de fapt nu-s oameni, scursuri ale societatii.

      00
  13. Vreti sa vedeti parcursuri dinastea fulminante in cariera? … nu stiu cati dintre voi ati citit parcursul Preafericitului Daniel, nu cred ca in istoria acestei tari a existat cineva care sa treaca atat de usor prin toate obstacolele carierei, sa fie peste tot exact cand trebuie… sa aiba exact ce trebuie. Zici ca Dumnezeu cu mana lui l-a pus in fruntea BOR. PS: De era in alta tara, mai putin bananiera ca Romania, nu stiu daca mai iesea in viata lui din temnita…

    00
    • link?
      Eu am vazut o poza cu el langa Bivolaru, ala cu MISA. Ambii erau discipolii lui… am uitat.
      Dar si alte „picanterii” mi-ar placea sa citesc. :)

      00
  14. tipul asta e mana in mana cu claudiu pasare sri ex psd….. el l-a promovat exact ca si netrebnicul ala de screciu de la severin !!!

    00
  15. Are asta un CV ca aproape l-as lua sa-mi stranga frunzele din gradina. E bun rau de tot!

    00
  16. Iti zic eu: Busoi centreaza si nevasta-sa da cu capul si marcheaza banul. Mai explicit, s-au imbogatit prin contracte de partid pe care le aduce la autentificat la nevasta-sa (notar). Busoi care a fost si el notar e cu relatiile si cumetriile de partid, nevasta-sa cu banul.

    E cam acelasi sistem cu care s-a imbogatit si Ioana Basescu. Taticul aduce si a adus prin relatiile lui multe contracte fetei care nu trebuie sa se mai chinuie ca alti notari cu promovare profesionala si chestii din astea care tin de concurenta loiala.

    00
  17. Aveai tu un articol mai demult, mi-a placut mult, era personajul nostru de astazi protagonist in el; il aveam la bookmarks, poate ar trebui sa-l pui la fiecare articol de genul asta ca „via”.
    Nu cred ca s-ar supara nimeni, din contra.

    00
  18. Cautati i toate declaratiile de avere, de pe vremea cand a devenit mare deputat. Sunt inadvertente majore de la un an la altul. Printre participarile la restaurante si cafenele in Bucuresti, omiteti 3Mio de actiuni la Fondul Proprietatea aparute in declaratia de avere peste noapte, vanzari de terenuri de mii de m2 catre persoane terte la preturi ridicole, castigurile din activitatea de notar (pe care nimeni nu prea mai stie cand are timp s o practice tinanad cont ca este europarlmentar) care in anul 2013 sunt de 30k euros iar in anul 2014 de 300k (uluitor de banaoasa activitatea de notar). Tipul este dubuios si miroase a coruptie de la 1000km. Singura intrebare este – de ce nu se sesizeaza DNA? Si poate cel mai important cine il manevreaza si cine il apara din interior pt ca ar fi tb sa fie de mult la puscarie…

    In marele USL l a tinut de altfel in brate pe Ponta care l a si numit de altfel presedinte al CNAS. A renuntat vezi doamne la salariul grasut de europralamentar de 10k EUR pe luna ca sa fie marioneta cuiva in Bucuresti si sa traga tepe pe la asigurarile de sanatate. De altfel s a intalnit de mai multe ori cu Duici, alt individ extrem de toxic din MH, iar in perioda in care Busoi a fost presedinte la CNAS, s au decontat si deturnat niste sume mari de bani carte CNAS Severin…

    Acelasi Busoi cotizeaza grasut la PNL si este unul dintre marii donatorii cu bani pt campania lui Iohanis. O simpla ancheta facuta cu seriozitate l ar demasca pe acest ‘verisor’ a lui Valcov. Pb este inca odata cine il protejeaza si pe cine manipuleaza el ca lumea sa nu aflecum stau lucrurile.

    00
  19. Pai cum. cine, ce?
    Securism si mason sa ii traiasca averea da corupt modern.

    00
  20. Era mai demult o stire cu Busoi, ca a facut accident de masina si a murit prietena lui de atunci. Stirea aia n-o mai gasim pe net. De aia cred ca nu mai conduce.

    Dar insistenta cu care sterge tot ce e negativ despre el spune ca nu e singur, are ajutoare, e sprijinit de cineva din sri, sigur!

    Dar lasa, acuma sa ajunga candidatul pnl la bucuresti, sa-i vada toata tara impostura. Doar asa scapam de astia ca el.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube