Am citit ieri un articol scremut despre asta, unde niște psihologi și niște oameni din companii încercând să explice într-un limbaj cât mai elevat ceva ce era evident că nu știau prea bine ce e.
În termeni populari, burnout e când nu mai ai chef de muncă și te simți golit de idei și vlagă. Se întâmplă des prin mediile creative, oamenii rămân fără idei, sau prin mediile repetitive, unde cineva face, basically, același lucru de ani de zile.
Și da, se întâmplă în mediile unde oamenii nu fac “nimic palpabil”, iar prin asta mă refer la oameni din zona IT, din care cumva și eu fac parte. Adică, omul știe că muncește, că face ceva, că ajută, că iese un produs din mâna lui, dar lipsa lui fizică se traduce în timp în amărăciune.
Și mă folosesc pe mine ca studiu de caz. Am 25.000 articole scrise pe blogul ăsta în 15 ani. Cam atât. N-am scris o carte, n-am câștigat anual 2-3 premii, n-am bătut copii pe stradă. Cam atât. Cam atât? Doar asta? Nu fac și altceva?
De aici și pasiunea mea cu bricolajul și de aici asaltul activităților fizice pentru corporatriști. Ce ai făcut toată ziua? Păi, am frecat niște documente și am trimis niște mailuri. Hai la un curs de gătit! Hai la un workshop de olărit! Hai la făcut ceva cu mâinile, să simți la final că ai făcut ceva. Oala aia urâtă e făcută de mine!
Mai țineți minte faza asta din “Office Space”? Yeap, despre asta e vorba. E o mândrie să treci pe lângă o casă și să spui “aici am pus eu gresia” sau “aici am tuns iarba într-o vară”. Sună mai bine decât “am scris 5.000 articole anul ăsta și am distrat niște oameni” sau “am făcut programarea la 3 site-uri”. Pe vremea când aveam serviciu, aveam 4 colegi care au lucrat 6 luni la un CMS. Nici măcar un site. Nu se vede ce au făcut ei acolo.
Așadar, ce mă interesează e părerea voastră despre ce credeți voi că amână sau anulează burnoutul în compania în care lucrați. Ce face compania ca să vă stimuleze intelectual? Ce face mediul de lucru plăcut?
Get a real job!
Like me
Chaturbate ziceai?
secretul „fericirii” :
echilibrul dintre familie, job, hobby
altfel = prajeala
@vlad_tiran_din_vitan:
Nu boss, secretul fericirii e ca in link-ul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=CromoC1APt0
Cosmin Am crezut ca lesin de ras. Multumesc!
Cosmin Maithun cred ca o sa fie de acord.
Doamna Zoso:)))
@vlad_tiran_din_vitan
Secretul fericirii e o sticla de alcool… tare.
Cum vad eu lucrurile dupa 12+ ani de facut IT: Companiile nu fac nimic. Abia au ajuns in faza in care li se pare interesant sa ofere fructe si ocazional cate o bere vinerea la birou. Pana sa ajunga sa constientizeze chestiile astea mai fine gen burnout, lipsa de implinire profesionala etc noi nu o sa mai fim. Abia am trecut de faza cu banii care nu inseamna neaparat tot. Abia incep sa isi dea seama companiile ca pentru cineva care lucreaza de multi ani e mai important sa primeasca 2 zile libere platite sau work from home in loc de 100 de euro. Si de burnout nu prea scapi decat daca domeniul in care lucrezi e viata ta sau daca esti o HR-izda care face saptamanal „activitati de team building”. Din experienta burount-ul trece cu alta munca, facut altceva nu stat, nu psihologi.
E piramida lui Maslow. Pina acum vreo 5 ani, toti angajatii din RO erau maxim la nivelul 2. Deci banii in plus si siguranta locului de munca erau suficiente?
Ce burnout, ce dezvoltare personala, ce impliniri profesionale? Mai sunt 10 ca tine la usa!
Evoluam, dar incet.
Pe noi, ăștia de muncim fizic, compania ne adună și ne pune să facem programare și să scriem articole pe blog o data pe trimestru.
Nico, ne auzim peste 4 luni!
Mi-ai amintit de articolul Alinei Ceusan care facea reclama la niste pastile si a bagat un text lacrimogen despre cum ea se simte deprimata cand nu gaseste ceva frumos de imbracat sau nu-i sta bine parul.
Burnout-ul este asociat cu depresia, pur si simplu nu mai functionezi ca om in societate, esti o leguma si ai nevoie de cineva sau de ceva sa te arunce din nou in joc.
grebenișan făcea reclamă la pastile
puteam să fiu programator, pentru că am terminat liceul de info, și nu mă descurcam prost cu logica și algoritmii.
Dar ideea de a nu face ceva pe care să pui mâna, m-a oprit cumva.
M-am dus in presă, unde faceam ziare. De la paginare la venitul cu camionul de ziare din tipografie. Mi-a plăcut, au fost cei mai frumoși ani.
Apoi, când presa tipărită a murit, m-am mutat in agenție de publicitate. De toate, de la ambalaje la standuri și flyere.
Am avut „burnout” realizând că „mințim poporul cu televizorul”.
Am avut o tentativa și m-am dus din nou la școală: electronica.
SĂ CE? Sa proiectez telefoane mobile pe care le aruncă lumea dupa doi ani? Echipe întregi de ingineri care muncesc pentru ca un mucos de 10 ani să o ardă cu „are lag”? Sute/mii/zeci de mii de oameni pun sateliți in spațiu pentru ca o pula bleaga să joace Fortnight (așa se scrie?) în rețea?
Cred că am „middle life crisis”. Cam devreme, totuși, dacă sunt la „middle life”.
Am depresie? Oare?
Voi ce meserii aveți? Care e sensul muncii voastre? Aștept o inspirație.
Apropo de articolul de ieri, cu salariile: bani buni ca programator! Dacă aș da timpul înapoi, as alege meseria asta? Nu.
Am un coleg, tot in agenție de publicitate, care a spus că, după ce ii pleacă copilul la casa lui, își da demisia și vrea să fie măturător de stradă, taximetrist, din ăla de pune marfa in rafturi la supermarket.
Trei meserii mult mai utile societății decât „publicitar”.
Eu lucrez in IT de mai bine de 12 ani si visez sa ajung mecanic auto candva. Probabil dupa 40+ (adica peste vreo 7-8 ani). Uite o alta idee de articol… ce job ai si ce job ai fi vrut sa ai. Ca poate sunt multi care fac ce fac acum dintr-o conjunctura care i-a tras tot mai mult tintr-o directie.
Pe acelasi principiu, proiectezi un cuptor ca cineva sa isi incalzeasca pizza in el. Treaba ta e sa oferi un produs cu anumiti parametri, problema clientului cum il foloseste. Vor sa schimbe telefonul o data la 6 luni? Bravo lor, important e sa aleaga tot firma ta, atunci sti ca ai facut ceva bine. Iti bati mult prea mult capul cu ce fac ceilalti in loc sa te concentrezi pe tine si de asta ai criza varstei de mijloc si simti ca nu ai realizat suficient.
Legat de liceu, nu are nici o relevanta ce profil ai terminat. Programatorii buni au mii spre zeci de mii de ore de munca, asta ii califica nu cele 2-3 ore de pascal pe saptamana din liceu.
Eu lucrez ca programator si imi place. Am facut parte din echipa ce a dezvoltat softul din spatele depozitului Unicef din Copenhaga, am lucrat printre masinariile alea care se miscau dupa cum le cerea codul pe care il scriam… Nu puteai pune mana pe cod, dar stiai ca e codul tau cel care le da viata si sentimentul e uimitor. Acum nu mai sunt in automatizari industriale, dar am ramas cu asta ca hobby si automatizez pe acasa tot ce prind. Un Arduino, un Raspberry Pi si niste motoare sau pompe te duc departe. In momentul asta lucrez in timpul liber la automatizarea solarului de la tara… E si bricolaj, e si programare…
Video cu o parte din depozit… Robotii de paletizare si liniile de impachetare nu erau gata cand a fost filmat:
https://www.youtube.com/watch?v=ZTuDHBQ2laA
Lucrez in IT de 20 de ani aproape, si satisfactia cand iti iese o chestie complexa, cu o rezolvare eleganta si simpla, nu se compara, mai baieti si fete, nici cu pusul gresiei, nici cu ziditul/tencuitul, sau reparatul unei centrale (da, ma pricep si la astea), nici cu nimic altceva. Ma face sa rad ca prostul o saptamana de zile cand imi iese. Cu cat mai greu, cu atat satisfactia mai mare. Bine, si cand nu iese, frustrarea e mare, dar..
Fa-ti din pasiune meserie, si nu vei lucra nici o zi din viata ta.
Cat despre burnout: cand nu iese, nu insista. Du-te la sala, la sport, dormi, leneveste, muncile creative nu au program nine-to-five, ideea vine oricand, la sala, cand te pregatesti sa adormi, pe buda etc.
După ce te obișnuiești cu un salariu relativ mare, e imposibil să mai muncești pe 2000 lei.
Eu in palmares am:
– Noul Land Rover Defender: Adaptiv Cruise Controlul (definit cum sa functioneze)
– Ford Focus asta nou: definit functiile de pe portiera (ajustare oglinda, incalzire oglinzii, ceva lumini pe portiera, etc)
– Mercedes E-class 2017 programat soft-close, luminile ambientale, functiile oglinzii, oglinda elecrocromata, etc
Nu am asa o senzatie deosebita cand vad cate un Focus de asta pe strada…”stii, eu am definit functiile x,y,z,”.
da. nici io nu am putut sa pun mana.
Doar ca ma duceam si cumparam cafea de la niste pecouri si stiam ca aia apasa pe butoanele pe care eu le-am programat. Ba mai mult, stiam ca pot sa imi gasesc tranzactia a doua zi in sistem.
Ma uitam la una care din cateva ore de scos facturi acum termina totu in 10 minute.
Dar nu…trebuia sa ma gandesc ca ar fi bine sa car ziare cu masina. Lol ma. Lol
@hash, și daca pasiunea mea e sa stau tolănit la soare pe yacht sau in club cu un cocktail cu umbreluță și fotomodele lângă, ca tiriac jr sau Iorgulescu jr?
@Flat: Fa-te barman, salvamar, ski instructor, sau entertainer.
@Flat Fa-te, deputat, Sandele!…
Să citești Bullshit Jobs de David Graeber, cred că o să îți placă.
o am și eu pe listă.
Sunt programator de vreo 11 ani. Am probleme „de santé” care ma opresc din a face lucru manual prea serios.
Crede-ma: programarea imi place si ma implineste, dar nu atunci cand sunt practic „code janitor”.
pe mine m-a amuzat și m-a întristat articolul cu salariile. spunea cineva că cine nu are 10000 de lei la 40 de ani a greșit cu ceva. eu cred că el a greșit. am avut 15000 de lei la 35 de ani, acum 10 ani. acum am 5000 de lei. pentru că lucrez o oră-două pe zi (hârțogăraie repetitivă cu ceva ajutor din partea calculatorului), pentru că nu am niciun stres, pentru că stau cu copilul meu (de asta am renunțat la job-ul full time, aveam de ales, când a terminat partenera de casă concediul de maternitate, fie să muncesc la fel, să plătesc bonă, creșă, after school și să mă văd cu copilul la 8 seara, sau să fiu în viața copilului meu), pentru că ziua mea de muncă plătită, ca și săptămâna s-au terminat deja și după ce termin comentariul ăsta, termin episodul 7 din altered carbon și, după ce se ridică umezeala, ies la curățenie în curte.
e bine să tragi pentru bani o vreme, pentru a-ți asigura o viață liniștită. e total greșit însă să nu te oprești când ai deja acea viață liniștită.
corect! si eu vreau sa ma opresc la al zecelea apartament dat in chirie.
pentru tine liniște înseamnă subaru 2013, pentru alții ultimul model de bmw și 3 etaje in plus la vilă. fiecare cu prioritățile lui.
traim intr-o cultura a imaginii si a banilor, e destul de usor sa cazi in capcana mentionata la inceput, mai ales pentru copii si tinerii de astazi.
pentru tine înseamnă subaru 2013. eu mă mulțumesc și cu un renault din 2012, pe care am de gând să-l mai țin vreo 3-4 ani. în rest, dacă n-ai învățat – dacă îți permiți 3 etaje în plus la vilă și ultimul bmw – să delegi responsabilitățile treburilor care îți aduc bani, tot e ceva greșit.
(în același timp, nu vreau să fiu prost înțeles – bravo celor care au totul și muncesc ca disperații mai departe. lumea merge înainte datorită lor, nu datorită unor leneși ca mine. e greșit însă să te îmbolnăvești, să clachezi, să lipsești din viața familiei de dragul unor bani în plus care-ți satisfac doar niște fițe)
asta imi aduce aminte de un sfat foarte bun: nu calcula ceea ce iti doresti in cati bani te costa, calculeaza in cat timp trebuie sa muncesti pentru el/e.
Cate ore-munca înseamnă un nou iphone? Am telefon din 2014, a crăpat, vreau altul.
Așa am aflat cât costă telefoanele mobile in 2020.
Care e „rata de economisire” a unui salariat după ce trăiește si plătește facturi? Cât îi rămâne? Cât costă un iphone? Câte săptămâni/luni de muncă, de „rată de economisire”?
MERITĂ?
Idem cu totul: te duci la muncă cu mașina, dar faci in trafic mai mult decât unul cu bicla. Plus cheltuielile mașinii: benzina, asigurare, loc de parcare, cauciucuri etc… merita?
La orice ar trebui sa gândim așa: cât stres la muncă înseamnă obiectul X?
–
Am o cunoștință, cred că bate pe la 10.000 de euro pe lună. Casă la mare, casa la munte, trei apartamente în București, două mașini (una e SUV Mercedes model 2019), teren la Snagov… ai spune ca e fericit, nu?
A venit in vizită, a stat tot timpul pe telefon în conferința cu străinii. A mers la mare la casa lui de acolo: eu eram pe plajă, el nu a ieșit din casă. DOUĂ ZILE!
Am mers cu el in Alpi. Veselie două ore, apoi trei ore de „am de rezolvat ceva vu ăia”.
Ziua nevestii. Noi ne hahaiam, el era in dormitor, pe laptop, nervos că unii din Vietnam nu-si fac treaba.
Cinci case, mertane, vile, concedii in Caraibe. Vreau viața lui? Un mare NU.
Bai da paote asa se simte el bine si viu si asa simte ca traieste. Sunt oameni care dupa 3 ani de cand au iesit la pensie s-au curatat. Chiar aici (?) am citit de unul care avea tatal pilot militar, a iesit la pensie la 50 si la 51 a facut cancer si pa. Nu neaparat ca a iesit la pensie, dar e foarte frustrant sa fii cineva sa te respecte lumea si dintro data sa-ti dai seama ca si fara tine soarele rasare la fel, iarba creste si pamantul continua sa se invarteasca
Ce trebuie sa fim toti la fel? Intradevar sa primesti telefoane si mailuri in toiul noptii e stresant, dar pentru unii e mai stresant sa nu le mai primeasca
@Cristi, omul tau nu a stiut sa de opreasca. Sau nu a mai putut cand a realizat ca era cazul. Sau, din contra, el se simte mai bine asa.
Si totul pentru a ajunge la final aici:
https://photos.app.goo.gl/BU9H7nRc5gX3D48C6
Eu chiar imi doresc un astfel de loc.
zoso, nu cred că blogul acesta nu are sens (dublă negație).
intru zilnic, citesc comentarii.
cam mult, cam prea mult auto pentru gustul meu, dar nu e un blog rău. Am și trimis aici câteva articole, pentru că am gândit că ARE SENS să le trimit.
A provoca lumea la opinie, la discuții, la educație până la urmă (învățăm unii de la alții), nu e deloc lipsit de sens.
Am aflat lucruri interesante aici, am fost și înjurat, am și înjurat… e „pe plus”, aia 0,01% de informație utila m-a ajutat sa evoluez.
man, eu știu asta. tu știi asta. ceilalți 30.000 care intră zilnic știu asta. lumea învață, își pun întrebări, află chestii, primesc mailuri de felicitare.
dar, la final, „n-am făcut nimic”. ăla care face șaiba 22 la dacie a făcut mai multe ca mine. ăsta e feelingul multora.
Asa o fi Vali dar niciunul nu cred ca ar vrea sa stie cat castiga acela care schimba saiba.
Compania nu face mare lucru (dacă o fi făcînd ceva). La mine e simplu: munca zilnică e o provocare continuă şi nu întrevăd vreun motiv de plictiseală, problemele cu care mă confrunt zilnic ştiu că trebuie rezolvate şi nu ştiu cum încă, faptul că nu am cum avea rutină, colegii de nota 20 din echipă, faptul că am destullă mînă liberă să fac ce şi cum vreau. Nu am idee cît va mai fi aşa, dar uite că au trecut 12 ani fără să mă plictisesc.
Lucrez cam în şuturi, ori am 3-4 proiecte simultan, ori niciunul. E foarte similar cu munca depusă de un freelancer, cu dezavantajul că tre’ să fiu la birou şi cînd n-am nimic de făcut, dar cu avantajul că sînt plătit şi atunci. Eu mă consider ca fiind definiţia mediocrităţii, nu excelez la niciun capitol. Totuşi, uite că e nevoie de d-ăştia care ştiu şi d-aia, şi d-aia, şi d-ailaltă…
Ca sa salvez niste pixeli:
+1 cum a zis @ratza
Altfel spus, sa ai ceva cu care sa te mandresti ca ai facut, ca ti-ai lasat amprenta in lumea reala?
Acesta e leacul?
leacul e sa nu-ti doresti asta
Mie imi place mult tare sa fac munca in curte si pe langa casa, dupa 8 ore de munca (IT). Imi pica tare bine cand tai un lemn, cand plantez ceva sau aranjez o alee, tund iarba, plimb copiii cu roaba
Pur si simplu nu ai cum sa rezisti stand cu ochii in calculator toata ziua.
Te indiviez pentru situatie.
Stau in Bucale si nu am unde sa bricolez dupa job, mai merg in weekend la tara si ma descarc.
pe mine m-a inspirat taică-meu în acest sens. născut la oraș (în anii ’50, un fel de oras-emergent sa-i zicem), a lucrat ca lăcatuș-mecanic, apoi prin anii 80 și inceputul anilor 90 a promovat la magaziner, până când întreprinderea s-a desființat în perioada aceea groaznica postdecembristă. și-a deschis o mică afacere ce asigura întrucâtva subzistența (l-a stresat destul de mult trecerea de la angajat la antreprenor – cel puțin la finalul anilor ’90 era solicitant acest lucru) însă l-am observat după 40 cum se orienta spre „pământ”. și-a luat teren pe niște dealuri lângă oraș, a pus vie, pomi fructiferi și a început să petreacă tot mai mult timp acolo. au urmat albinele, apoi mutatul din oraș la casă în satul unde are pământul. au trecut vreo 25 de ani de când a început procesul acesta și pot să zic că savurează fiecare zi.
Intoarcerea la glie demonstreaza inca odata, ceea ce ni s-a spus inca din liceu… dragostea romanului pt pamant. Este refugiul spiritual al nostru.
E complexa treaba.
E bine ca a reusit in anii 90.
@avu nici vorbă.
E vorba de unde ți-ai petrecut momentele de maximă fericire și siguranță. Pentru unii care au avut copilăria la țară și apoi au fost mutați cu forța la orașe e clar că se vor retrage acolo.
Dacă ai avut o copilărie fericită la oraș, nu vei înțelege satul și vei vrea să rămâi tot in oraș.
Fiecare tragem inapoi la timpurile alea când nu aveam griji și eram fericiți, oriunde ar fi fost alea.
Am lucrat acum cativa ani pe un proiect mare, munca de luni de zile. Nu mai stiu din ce motive (si nici n-are importanta), proiectul n-a mai fost pus niciodata in folosinta, practic a fost aruncat la gunoi. La inceput, am avut asa un sentiment al zadarniciei, ca am muncit degeaba. Dupa care mi-am dat seama ca proiectul a fost platit, salariul a intrat, am mai invatat niste chestii noi, si in plus nici nu mai trebuie sa-mi fac griji ca peste o luna-doua voi avea de rezolvat erori din productie. Pana la urma e proiectul ideal, pe care poti sa-l uiti in momentul cand l-ai terminat.
Cat despre chestia cu „nimic palpabil”: Tot ce e palpabil se duce naibii la un moment dat. E frumos sa poti zice „aici am tuns eu iarba”, dar cand mai treci pe-acolo peste cativa ani si vezi ca acuma e parloaga, parca e mai nasol decat daca nu faceai nimic. Pana la urma castigul tau trebuie sa fie experienta in sine, faptul ca ai tuns iarba sau ca ai muncit la un proiect, nu ce ramane palpabil dupa. Daca cineva a aruncat proiectul la gunoi sau a calcat pe iarba ta, asta e problema lor. Experienta aia a tunsului ierbii (sau a scrisului pe blog, a programatului sau orice altceva) nu ti-o ia nimeni.
Nici exemplul tau nu e bun fiindca „icspiriãntz-ul” se pierde intr-o zi/luna/an. Se cheama „uzura”.
Cand corporatistii se pensioneaza (
) crezi ca icspiriãntz-ul ca stiau sa scoata hartia pe dos sau ca au facut un script nu stiu cum mai conteaza in momentul ala pentru ei?
Pentru aia care programeaza din pasiune, conteaza sigur. E ca la Dr. House, placerea aia de a gasi rezolvari pt. probleme aparent imposibile. Unii o sa-ti povesteasca si peste 10 ani cum au reusit sa faca cine stie ce artificiu prin ceva program si sa rezolve in 5 minute o problema cu care altii s-au chinuit saptamani… eventual si cu o idee venita in timp ce se barbiereau, inspirati de o chestie de pe eticheta after-shave-ului…
Sentimentul ăla de liniște și mulțumire că în fiecare zi a vieții tale ai făcut ce trebuie , că nu îți e rușine cu faptele tale și că poți privi în ochi pe oricine; că lași în urmă oameni care-ți sunt recunoscători pentru tot ceea ce ai făcut bun pentru ei.
Cam despre asta cred că e vorba.
Burnout-ul nu are nici o legatura cu „nu mai am chef de munca” si nici cu „lipsa fizica” a unui produs palpabil.
Burnout-ul e cand ai lucrat prea mult timp la un nivel de stres prea mare, cand faci ceva care e peste limitele tale (fizice sau intelectuale).
Ca rezultat, urmeaza o perioada in care nu mai esti in stare de nimic, nu te mai poti concentra nici pe chestii simple.
Ce descrii tu aici in articol e un fel de criza de 40 de ani.
Un coleg (a se citi sef) din Germania a primit 6 luni de zile concediu medical din cauza de burnout.
corect ce zice broodwar7 aici.
desi midlife crisis e asemanatoare cu burnout, burnout se rezolva cu o vacanta de catva saptamani in hawaii.
midlife crisis se rezolva cu o sotie noua, un nou tip de job, un copil nou, si alte gaselnite d-astea.
un coleg (ne-sef, dar tot din Germania) a primit zilele de miercuri libere, pe motiv de depresie cauzata de stresul de la munca
Am crezut că n-am înțeles eu bine care-i treaba cu burnout, că și eu tot ca tine o înțelegeam.
În Nord-America nu ți se leagă cu vrăjeli de-astea, căci te fut companiile de asigurări de numa-numa:
– vrei banii pe claim, marș la keșpe psihiatri, aleși de ei, contează prea puțin ce zic doctorii tăi
– medicație cu lopata, iar dacă rămâi hooked, ești de capul tau
– medical record, care în viitor te califică la pre-existing conditions, ceea ce te vor ruina în momentul când vreodată va trebui să-ți faci asigurarea personală
– când treaba se lungește, te declară vindecat, deși de multe ori nu ești pe deplin vindecat, și marș la muncă!
Zoso nu este jurnalist ci este itist. Oh wait….
am combinat două meserii triste. yet, i r happy
Am foarte multe colege
Gata, ne’ai închis pe toți.
Însă și la tine prevăd un tip de burnout: să vrei să le babardești, dar să nu poți. Din diverse motive. Să vezi atunci burnout :))
Prima slujba a fost la o regie de utilitati (fosti bugetari) cu 9 colege de birou. Dupa vreo sase luni, m-am mutat in alt birou. Daca mai stateam mult, simteam ca o sa imi vina si mie ciclul.
Niste idei:
– hackathon (hack day) in care toti angajatii lucreaza impreuna la ceva
– masa de ping-pong sau biliard in birou
– nerf gun war in birou (acum multi ani ne „impuscam” cu pistoale cu sageti printre mesele din birou)
– concurs de avioane de hartie
– post-it war (acoperirea ferestrelor cu post-it notes cu mesage pentru birourile de vis-a-vis)
– faceti echipa de sport cu colegii si participati la turnee intre companii
– plantati niste copaci
totul ca să facem niște roboței fericiți. dar, bineînțeles, să nu ne coste nimic.
Io aş vrea un sac de box pentru momentele în care-mi vine să înfig un tîrnăcop în plăcile la şi pe care lucrez.
Bre, matale ai potential de manager la ce harneala ai in oase.
Plantat la copaci, ‘ai? In weekend, nu?
pe mine tocmai cacaturile astea de gradinita ma deprima, mai ales daca sunt pseudo-facultative (a se citi: semi-obligatorii)
daca esti manager tocmai ai primit niste feedback foarte util.
Toate în weekend, nu?!
Sau „uite, vă invităm să faceți, dregeți, sală de relaxare, ce zici tu acolo, dar „cantitatea” de muncă e tot aia când n-aveați timp să mergeți la budă; de ce vă plângeți, noi v-am oferit chestii pt relaxare, voi n-ați vrut să participați”.
Is super misto ideile, pentru angajati pana in 23 ani si nici atunci.
hahah auziti-l si pe asta. tot ce ai scris suna ca un cosmar
Am ajuns sa urasc team-building-urile (nu imi place sa mint). Pomi plantez in curte sau pe la vreun prieten, cu cea mai mare placere. Are zero legatura cu serviciul
Eu când încă eram manager scoteam echipa/echipele la ce voia pana lor: tree-top trekking, jet-boating pe Niagara River urmat de leneveală la plajă și pileală pe șestache, bowling & beer, BBQ & beer in public parks (apropo, băutul in parcuri publice e ilegal în Ontario, dar asta adăuga zing la toată treaba), etc.
Votau unde urma să o ardem, fixam data, aranjam să ia toată lumea liber – bosumflații puteau rămâne la birou, nu numai că nu le dădeam zi liberă, ba le mai și dădeam treabă de făcut 😁.
Singura chestie de căcat a fost „escape room” – nu era ideea mea de fun, doar că am participat din partea „conducerii” – unde și acum regret că nu am adus câteva mickeys cu tărie, să intrăm în comă alcoolica înainte de a expira timpul.
Cea mai „robotică” manipulare a fost când compania ne-a băgat – aprox 500 de sclaveți – într-o sală, ne-a dat tobe de-alea de junglă și dați bătaie… După 15 minute nu cred că mai puteam să-mi scriu numele, îmi pulsa creierul. Idioții de la HR au venit cu „surpriza” dar și-au luat o tonă de muie, anonimă și nu prea.
nu stiu cum sta treaba cu burnout-ul dar joia trecuta lucram ca de obicei si din senin am inceput sa tremur, imi sarise tensiunea la 180 cu 120. mi-am luat liber o saptamana si in primele zile nu am fost in stare sa fac nimic, doar sa zac prin casa. inca ma simt secatuita de puteri. cred ca toti avem un fel de stress in subconstient si cand se umple paharul, corpul reactioneaza destul de violent si-ti zice ca e momentul sa tragi pe dreapta.
pare ceva medical.
jogging every other day 30mins minimum should do the trick
@kmlx: du-te la sala, sfatul clasic reddit :))
Lmlx: fac de ani de zile inot, nu am greutatea depasita, analizele sunt bune, pe hartie totul e bine. In practica insa…de aia ziceam, stress subconstient sau ce naiba…
Se mai bucura cineva intr-adevar de munca pe care o face? Adica chiar daca e vorba de un site simplu de prezentare, sa zicem, la final ai sentimentul ala ca „mai, eu am facut site-ul asta”. Am impresia ca multi doar merg la lucru si isi fac jobul asteptand sa fie ora 5.
te bucuri daca problemele cresc in complexitate.
daca faci acelasi lucru constant, nu, nu te bucuri.
Eu sunt Cristi ăla de mai sus, care a tot încercat sa schimbe domeniul.
NICIODATĂ nu am mers fără chef de muncă la serviciu. NICIODATA nu am spus „scârbici” în loc de serviciu.
Când nu mi-a plăcut, mi-am dat demisia.
Nu sunt fan a ce fac acum, dar nu merg fără chef la muncă. Măcar atât.
@Cristi, niciodată? Mereu plin de chef?
Știu câteva persoane care se străduiesc permanent să fie optimiste și cu chef de viață și uite că la alții e mult mai ușor.
Mi-am amintit de actorii ăia care au un părinte mort și ei trebuie să zâmbească publicului.
Pai 95% din ce rezolv eu la munca e fie prea simplu, fie trebuie sa par idiot si sa intreb jumate de birou ce dracu e aia.
Am foarte putine task-uri „challenging but fair”.
Burnout-ul la videochatiste/i e doar psihic sau si fizic?
Intreb pentru un prieten :))
Acum serios,burnout-ul apare si daca nu iti mai place ceea ce faci,sa freci mailuri si excelluri e interesant pana la un punct,daca vezi ca nu iese nimic util si ai prea mult timp liberi incepi cu lamentari filosofice…
Cine a zis-o pe aia cu meseria e bratara de aur avea dreptate,la fel ca si aia de la sector 7 https://youtu.be/6YtnZqHA_Rw
Am trecut printr-un burnout si sincer nu cred ca mi-am revenit sau imi voi mai reveni vreodata la modul rezonabil. Asa ca, dupa un regres profesional si personal, dupa standardele actuale (asta dupa articolul si comentariile cu salariile), cred am ajuns un alt ratat de 45+ care incearca sa termine cat mai repede ratele la locuinta doar pentru a se pregati de cheltuielile medicale ce vor urma, inevitabil.
Sfatul meu pentru cei mai tineri este sa incerce sa evite sa ajunga acolo, preventia ramane cea mai buna solutie. Si asta se face, cred, prin parasirea firmei/mediului in cauza la primele semnale de alarma mai serioase. Nu, faptul ca firma iti da o masa la un restaurant mai fitos sau face niste team building-uri pe nu stiu unde (eventual dublate si de niste cursuri inutile cu niste life coach despre care ati mai scris pe aici) sau iti face program „voluntar” la sfarsit de saptamana nu este o solutie.
Cum am tras de mine vreo 11 ani (pentru ca ma bagasem la niste rate de locuinta/masina, a urmat criza cu tva, curs valutar si dobanda marite respectiv venituri reduse) pana sa capotez si m-a ajutat cat de cat?
Pentru partea care avea tangente cu competentele mele, am activat (si mai activez si acum dar mai rar) pe un forum de specialitate, voluntar. Provocare intelectuala, facut ceva familiar dar totusi deosebit si mai ales FARA nicio presiune de a face ceva.
Pentru partea de refacere/deconectare psihica: mers la sala (dimineata inainte de munca, activate moderata fara utilizare de chimicale si ignorand intrebarea tanarului de alaturi care tocmai isi terminase de facut injectia cu steroizi si ma intreba „tu de ce mai vii daca nu vrei sa cresti?”), mers (doar vara) la munte cu cortul prin zone unde nu ajung masini si manele. Nu am gasit nicio alternativa ok pana acum. Alcoolul pana ti se rupe filmul nu e o solutie decat de foarte scurta durata si cu efecte de lunga durata, droguri nu am incercat si nu am de gand. De 2 ani merg pe trasee de via ferrata, sper ca voi reusi si anul acesta. De la anul (cand estimez ca nu voi mai avea conditia si permisiunea medicala pentru acele trasee) voi incerca sa fac parti din via transylvanica. Am inceput sa ma interesez si de Il camino (multumesc Fluture pentru acel articol) dar nu am nici timpul nici banii pentru asa ceva (am exclus din start partea medicala pentru ca, varianta clasica (Frances) nu mi s-a parut supra solicitanta – asta din ce am vazut din clipurile de pe net respectiv din ce si cum stiu ca am facut eu timp de peste 20 de ani).
Salut. Cred ca burnout-ul tau inca nu s-a terminat. De fapt, fara sa pun vreun diagnostic, am impresia ca ai dat intr-o depresie care nu s-a terminat nici acum. Ar fi bine sa consulti. Serios. Include cheltuiala in banii pe care zici ca-i pui deoparte pentru serviciile medicale de mai târziu.
Nu se termina nimic la 45+. Mai ai cel putin 20 ani de in fata, poti trai inca o viata. Trebuie doar sa scapi de depresie si angoasa, cu ajutor medical ca singur nu prea merge. E bine ca faci chestiile pe care le faci (cort, via ferrata etc), dar cred ca ai nevoie si de putin ajutor de specialitate.
Chiar acum 2 zile ma uitam pe Via Transilvanica, oamenii aia au facut o chestie fabuloasa. Incerc sa ma organizez sa fac câteva zile in august anul acesta.
Despre camino, zic sa nu-ti faci tu prea multe idei in cap despre cum e sau nu e de solicitant, ci sa pui rucsacul in spate si sa pleci. Daca vezi dupa 2 zile ca nu merge, te intorci (acum sunt autocare ieftine, dureaza mai mult, dar poti ajunge oriunde in Europa si le poti rezerva si cu o ora inainte de plecare, nu e nevoie sa fii legat de un bilet de avion).
Bafta!
facem via transilvanica împreună, pepușe?
N-ar fi rau, ca printre cunostinte/familie vor doar concedii din alea cu stat la plaja/soare
same here
Dați-mi și mie link. Că poate până în august strâng niște bani de 5 zile de concediu și-mi fortific plămânii cât să țină la 5 km de mers pe jos.
Ps. Chiar mă interesează.
@A
acesta e site-ul oficial
https://www.viatransilvanica.com
Cred ca au si Facebook dar eu nu folosesc asa ceva.
Problema este ca dincolo de unele informatii oficiale e mai important ceea ce au gasit concret pe drum cei care au fost. Ma refer: de la locurile de campare/cazare si cat de la indemana sunt ele astfel incat sa iti poti face traseu pe zile cu durata in functie de dificultate, sanatate si …. logistica, pana la „atentie sunt stane si caini neprietenosi”
ne adunăm pe un grup de fb să ne organizăm?
Daca faceti grup de fb ma bag si eu, sa adun informatii. Eu vreau sa fac via Transilvanica, dar nu in grup… maxim cu inca un prieten, la distanta de o ora, doua unul de celalalt. Practic, sa ne intalnim doar noaptea la locurile de campare, dar drumul sa-l fac singur.
@pipzn, după cum ai povestit pare că tot încerci să scapi de ceva și oricum o faci nu tot nu reușești. Evadările alea în sport/natură nu par să te ajute prea mult.
@Gabi
In fapt singura chestie pe care o caut si nu o gasesc (sunt deschis la sugestii), e o modalitate eficienta de deconectare psihica „normala”, adica fara alcool, droguri, medicamente. Nu, nu caut adrenalina (desi despre unele trasee de via ferrata asa se spune ca ofera). Am incercat si faza cu marea. Am ajuns intr-o vara in Grecia. Am dormit tot sejurul pe balcon, prost, din cauza caldurii. Numai deconectare nu a fost. La 38 de grade nici macar turism cultural nu am avut chef sa fac.
Am ajuns o data intr-o statiune din Italia. Timp de o saptamana va pot spune ca pe la 5.30 ora locala nu erau pe strazi decat gunoierii (proaspat venit la treaba) si cu mine. Pe la 6 apareau persoanele care aveau treaba cu industria hoteliera si eventual cate unul care isi plimba cainele, pe la 7 cei care curatau plaja si nivelau nisipul. Seara, mult zgomot si multa lume. M-am bucurat cand a trebuit sa plec de acolo.
Ziceam mai sus despre faptul ca nu mi se pare il camino (nu varianta facuta de Fluture ci cea clasica) ceva de speriat (in afara de partea cu besici la picioare). Ma bazam, printre altele (gen facut strunga dracului sau custura saratii din fagaras cu rucsac de 20+ kg in spate, din ce am vazut in peste 15 clipuri pe youtube, nici macar prin Pirinei nu se pune problema de „4×4” si rucsacurile au cca. 10 kg) pe faptul ca acum 2 ani, plecat sa fac un traseu de via ferrata de 1 ora, si ramas cu probleme de la serviciu in cap, m-am plimbat cu totul, cf. telefon, 16,8 km si m-as mai fi plimbat daca as fi avut vreun traseu coerent nu pe asfaltul unui drum national. Din ce am citit, traseul acela de 800 km se poate face cam in 31 de zile, deci o medie de aproape 26 km pe zi. Evident ca e nevoie de antrenament si echipament.
In fine. Nu am cont de Facebook. Daca veti face acel grup si veti merge pe via transilvanica sper ca la un moment dat sa apara pe acest blog informatii relevante si pentru alti doritori. Succes si numai bine.
@pipzn – Pentru Camino nu e nevoie de antrenament, indiferent de varianta. Si cu atât mai putin pentru varianta clasica. Chiar nu e nevoie. Daca pleci de la St-Jean-Pied-de-Port, ai doar prima zi o trecere prin Pirinei, undeva pe la 1100 m altitudine. Dar fara nicio dificultate a traseului. In rest, e drum aproape plat. Eu am facut varianta nordica pentru ca nu voiam sa ma intâlnesc cu prea multa lume. Si pentru ca ma incânta ideea ca voi vedea oceanul vreo 600 km, in fiecare zi. Dar nu am avut nici un antrenament. Dupa ce am coborât din autobuz, drumul a inceput cu vreo 40 de trepte. Dupa primele 15 trepte eram terminat (rucsac de vreo 12-13 kg). Si nici starea mentala nu era chiar de invingator. Te asigur ca se poate. Nu mai stiu daca am zis, dar la prima mea oprire, in Urrugne, era un caiet cu toti oamenii care trecusera pe acolo in ultimii 2 ani. Asa am gasit o doamna Violeta, din România, cu vârsta de 68 ani.
PS. Pentru partea cu grupul FB, nu sunt neaparat fan, zic ca mai simplu mi se pare sa anuntam la un moment dat când avem chef sa plecam si apoi cine se poate organiza vine, cine nu, nu. Daca o facem „democratic”, fiecare cu calendarul lui de disponibilitati si concedii, nu plecam nicaieri.
Dacă grupul rămâne la maxim 5 persoane, I’m in.
Totuși trebuie să studiez un pic dacă sunt realmente capabilă fizic de treaba asta. Nu vreau să fut concediul/plăcerea/relaxarea nimănui.
Personal, consider că prea mulți oameni strică combinația. Dar eu sunt dubioasa care merge în concedii singură și îi place.
@Pipzn, pt deconectare psihică eu citesc. nu mai spune la nimeni, că e micul meu secret rușinos, dar când sunt foarte obosită/stresată, vai steaua mea, citesc prostii spălătoare pe creieri de tip Sandra Brown.
nu Sandra Brown, am alte autoare/stiluri preferate (history-romance se cheamă 
). povești cu prințese pt adulți (cu un pic de soft porn, depinde de autoare 
).
habar n-am ce folosesc bărbații pe post de spălător pe creieri, dar am mai auzit femei care citesc așa ceva când sunt foarte obosite psihic și stresate.
bineînțeles, citesc și altceva, dar nu când sunt praf și complet varză.
eu nu am niciodata chef de munca
in institutia noastra nu exista burnout pentru ca suntem bugetari. toata lumea e fericita pentru ca plecam vinerea devreme.
Si la fiecare schimbare de guvern cate un mic morcov-in/out?
La privat e managerul?
Salariul mă face să trec peste burnout, deși mă ia amocul uneori.
Burnout si nu imi place ce fac sunt doua lucruri total diferite cu manifestari diferite si intinderi diferite in functionarea indivizilor care pot dau simptome diferite.
Lucrez pe parte de suport pentru productie, mai exact coordonez activitatea de schela intr-un santier naval.
Rezultatele muncii se vad, am provocari noi in fiecare zi.
Compania ma motiveaza cu salariu (mic, parerea mea). Si, odata pe an, imi da un tricou cu numele firmei.
Eu ma motivez singur ca sunt o fire optimista si mai trag si de altii
validarea nu este importanta, nu e nimic rau sa ramai un ilustru anonim.
Ba chiar un anonim ilustru.
Am trecut si inca trec prin acest „sindrom burnout” ( mai bine zis suprasolicitare, dar na, trebuie sa fim romglezi ), inca mai am de luat tratament, avand un an si jumatate de cand au inceput primele simptome, ce au dus la depresie si tulburare de panica severa, plus o usoara hipertiroidie. Da, tot ceva IT, overtime, deadlines peste deadlines, colegi de echipa idioti, superiori ce vin la servici, stau la birou cu castile pe urechi si asculta manele, urmand ca atunci cand au de dat raportul celor cu grad mai mare sa isi asume toate meritele pentru munca noastra, de parca ei ar fi facut altceva inafara sa asculte colaj manele 2010. Este vorba despre o „multinationala”, cum I se zice la TV, din Iasi, ce si-a inchis sediul de aici acum un an pentru a se muta in India/Bulgaria. Partial este vina mea, pentru ca nu am plecat de cand s-a dat anuntul si am zis ca pot sa stau pana la final pentru compensatorii usoare, urmand ca pe urma sa imi gasesc rapid alt loc de munca. M-am inselat, nu gluma, pe final devenind abominabil de greu, deoarece pe langa tot ce faceam, mai trebuia sa ne ocupam si de training pentru bulgari/indieni, iar cand mediul de lucru este si toxic, deznodamantul nu ramane decat „burnout”. Ce pot sa zic, am stat pana la final, am prins compensatoriile, dar am pierdut minim un an din viata. Lectie invatata, n-am sa mai fac asta niciodata. As putea scrie mult mai mult, dar ajunge atat.
cu totii gresim in viata. nu asta e important. important e sa invatam si sa nu mai repetam.
Swagolas – Gfk? :))
Din IT. Sunt freelancer. Fac chestii de doua feluri: #1 din cele care nu-mi plac (tehnic banale, politica multa), dar vin bani multi si relativ simplu si #2 din cele “marete” (tehnic noi sau la scala foarte mare), care prezinta provocari si pentru care imi vin idei de mai bine, si care prezinta interes strategic (trebuie sa ramai vandabil si pe viitor).
Ma hranesc din cele din categoria a doua, dar sunt burned out de la fragmentarea si plictiseala din prima categorie. As putea renunta la prima, dar dintr-o data as depinde de o singura sursa de venit profesional, ceea ce nu e sanatos ca si risc (inca nu am construit un venit alternativ semnificativ, work in progress).
Plictiseala se evita simplu: nu te angaja niciodata la end-user. Baga-te in chestii noi si deleaga ce ai mai facut deja. Invata business si politica (sursa de amuzament la munca e garantata, daca poti sa nu fii prins la mijloc). Mai nasol e cand te lasi sa muncesti pentru bani, in loc sa o faci de placere.
„cele care nu-mi plac dar vin bani multi si relativ simplu si din cele ‘marete’, „prezinta provocari si imi vin idei de mai bine”, „interes strategic”, „as putea renunta la prima, dar as depinde de singura sursa de venit profesional, nu e sanatos ca risc”, „end-user”, „baga-te in chestii noi”, „invata”, „sursa de amuzament la munca e garantata”, „nasol cand muncesti pentru bani, in loc sa o faci de placere.”
Ce face google translate, romengleza, proteveul, thought-terminating clichés & atunci cand „lucrezi” in HR sau menajament.
@Phaff Intotdeauna o placere sa discut cu oameni mai destepti ca mine. Asa e, m-au stricat studiile facute prin tari straine. Dar ma uit pe comentariile tale lasate la altii, ca sa imi dau seama daca esti chiar destept. Care e valoarea lor? Detectez frustrare? Pentru informarea ta: nu mai lucrez in corporatie de 15 ani, n-am fost sef sau “HR” niciodata, nu mai am cablu de alti 10, nu folosesc Google translate. Alte stereotipii mai ai?
Munca mea e cumva ca fermoarul de la șliț: nu se vede niciodată, da’ dacă nu-mi fac treaba, e rău.
În rest, la țară e fain, n-am vreme de burnout. Poate doar febră musculară și mult noroi, dar merită oricând.
Burnout inseamna cand muncesti si nu mai poti, esti obosit/astenic; nu ca schimbi o munca la birou cu munca la balegar, ca si acolo se (va) face bãrnaut.
Nu poti face burnout din munca fizica. E o chestie psihica, cauzata de stres si ore multe de munca. La balegar in gradina poate fi relaxant, daca nu faci asta ca sursa de venit. Mai tragi de o lopata, mintea umbla aiurea, ai timp sa te gandesti la toate prostiile fara sa te streseze ceva…
Ați văzut ce relaxat sunt ? Nici n-am fost în stare să articulez un mesaj cât de cât inteligibil. Munca mea de zi cu zi e în IT, bălegarul e echivalentul xanax-ului.
Skyler, eu nu stiu daca esti drona, HR sau menajator corporatist/a, fie cineva atat de zombificat incat nu stie pe ce lume traieste & crede ca joaca intr-un film. Si comentariul de sus cu @hash, mi-ati creat impresie de astroturfing, platitudini, lozinci, thought-terminating clichés; frazeologii & crezuri corporatiste (ca de ce „zombificat”)
Burnout inseamna oboseala, astenie.
Obosesti si daca lucrezi la balegar „ca hobby”. Oboseala nu se trateaza cu mai multa munca, mintindu-te cu platitudini ca e „relaxant”.
Sa zaci (sa zaci!) e infinit de bine, decat sa schimbi munca pe plata cu munca cu care te minti pe tine insuti ca te relaxeaza (crezand ca joci intr-un film).
Bããâââ… Voi habar n-aveti ce e aia relaxare. Pe cuvantul meu, habar nu aveti.
V-ati uitat la niste filme si seriale f i c t i v e, sau altceva prostesc, si v-a intrat in cap ca asa se face.
Sunteti ca aia care se duc la mare sa se, chipurile, odihneasca si tot va faceti nervi in vacanta cu una, cu alta.
Habar n-aveti ce e aia odihna/relaxare.
@Gupi iti fac un bine (presupunand ca nu esti drona care face astroturfing si/sau se minte ca joaca in propriul film): cand te mai duci la tara, nu munci. Deloc.
Mananca, bea, caca-te, pisa-te, zaci in pat, zaci pe scaun, zaci pe iarba, zaci pe balegar, joaca-te pe PC, uita-te la TV ce nu implica politica/economice/griji, inchide telefoanele, dormi mai mult… astea sunt exemple de odihna & relaxare. Nu si mai multa munca.
Fa de trei ori asa. Fa cum iti spun.
Pe cuvantul meu de onoare, multi habar n-aveti cum sa va odihniti & relaxati. A-tat de rau, cineva si/sau ceva, v-a distrus psihicul cu asta.
@Phaff daca n-ai sta toata ziua pe canapea, ca o putoare, ai vedea cat de relaxant e pentru minte efortul fizic. Incearca sa alergi 500 de metri, macar, sa vezi ce bine te simti dupa.
Munca fizica, daca o faci in ritmul tau, fara sa te preseze grijile de zi cu zi, chiar te relaxeaza, si n-o spun din filme. Ca tu esti lenes si te pricepi doar sa faci umbra, aia e alta poveste. Sunt atatia oameni aici care se relaxeaza mergand pe munte, daca poti sa iti imaginezi treaba asta. Mergi pe plan inclinat, depui efort ore intregi si tot te simti relaxat la final.
Si burnout inseamna astenie doar la gradinita la care ai mers tu. Daca te duce capul sa cauti macar pe google, ai vedea ca e o chestie psiholgica, cauzata de prea mult stres si responsabilitate. Oboseala fizica pe care o are Gigel cand sapa un sant trece cu o zi de odihna, pe cand oboseala psihica nu.
Gata, nu iti scriu mai mult, ca poate obosesti cumva citind, si n-as vrea sa te am pe constiinta. Spor la stat degeaba si imi cer scuze ca te-am intrerupt.
@Phaff, hai să o spun diplomatic: nu e cum zici tu.
M-am născut la țară, am crescut la curul vacii, am stat niște ani la bloc și acum m-am întors să stau departe de oraș. Zăcutul la TV mă obosește infinit mai tare decât crăpatul a trei roabe de lemne, cositul mă relaxează mult mai mult decât un joc pe PC. Dacă vii și-mi spui că nu știu să mă relaxez, apoi sincer cred că ți-ai supraestimat capacitățile.
@Phaff, vorbești mult și aiurea. Iar burnout e altceva decât îți imaginezi tu.
Personal nu simt ca-mi face nimic compania si nu cred ca pot astepta asa ceva de la companie. Orice ar face ea as privi-o ca pe o chestie corporatista la care ma simt obligat sa particip (desi probabil nu e).
M-am apucat mai serios de cantat la chitara. Tot ma scremeam ca nu am timp sa repet, ca nu am loc in casa, ca trebuie sa-mi iau nu stiu ce amp… Scuze de prost gust, am pus mana pe chitara si pe un mini-amp si am inceput sa aloc 30-45 de minute pe zi pentru asta (am noroc si de cate o ora intreaga cateodata). Probabil nu voi ajunge niciodata sa cant in fata unei audiente, dar pe mine ma face sa ma simt bine. Cu siguranta e un timp mai bine petrecut decat in fata netflixului.
…ideea e ca *acum* e cel mai bun moment sa te apuci sa faci ceva (aluzie la un comentator mai sus care zicea ca vrea sa faca mecanica auto peste 8 ani).
Te-am citat fiindca ai cazut in capcana cu asta.
Simtul fara rost de obligatie, impachetat sa para „obligatoriu”, e o marsavie tipica corporatismului.
Si nu-ti face bine dar inca nu constientizezi.
oare eu sunt printre sigurii pe care ii incanta spre deloc toate aceste ‘beneficii’ venite din partea companiei (suc, fructe, gustari, masa de pingpong, biliard etc ) ?
Consider ca nu fac decat sa te tina cat mai mult la birou si sa iti dea impresia de bunastare sau fericire.
Mult mai mult as aprecia libertatea de a imi face treaba si a pleca daca am nevoie si am terminat ceea ce am de facut, de a cobora din cladire si de a sta afara la aer pe o banca sau la o terasa, nu tot inchis intr-o sala cu AC si o masa de biliard sa aud tot aceleasi probleme ce se discuta in timpul programului.
de acord cu tine. pe de alta parte, avand in vedere ca banii s-au cheltuit, ar fi mai productiv sa profiti de ele.
@rv
nu chiar poductiv daca aceste lucruri nu sunt genul de activitati care ma relaxeaza.
baga niste fructe daca arata bine
Daca lucrezi in Bucuresti probabil ca „la aer pe o banca” e mai nociv pentru tine decat „in birou cu AC”. Macar AC-ul ala e un pic filtrat.
Ce raspuns cumplit & odios, specific romanesc (de piscotar/iobag saracacios).Câh!!
Intr-un restaurant sta un american, un englez si un roman. Toti comanda ciorba. Tuturor le zboara gandaci puturosi in ciorbe.
Americanul cheama chelnerul:
– Am un gandac puturos in ciorba. Vreau alta portie.
Si primeste americanul alta portie.
Englezul cheama chelnerul:
– Am un gandac puturos in ciorba. Vreau alta portie intr-o alta farfurie.
Si primeste englezul alta portie intr-o alta farfurie.
Romanul nu zice nimic si-si mananca portia de ciorba. Americanul & englezul se uita la el scarbiti si nu-l mai baga in seama fiindca au incetat sa-l considere om care sa se respecte. Termina ciorba si romanul cheama chelnerul sa-i ia farfuria.
– Vai, e un gandac puturos mort, va aduc alta portie la pachet.
Americanul & englezul, scarbiti de roman, il intreaba:
– Ba gunoiule, tu chiar esti inconstient? Tu nu ai vazut ca ti-a intrat gandac puturos in ciorba? Tu chiar n-ai tragere de inima, de autoconservare? Ca pericol sau nu, tu tot ai mancat o ciorba infectata (tainted) cu gandac puturos.
– Daca tot mi-a adus-o, ce era sa fac, nu vedeti ca-mi aduce o alta portie? raspunde romanul
E de o perversitate grozava chestia asta….Firmele profita din plin, ca sa te simti „ca acasa” si la locul de munca.
Eu am cerut BANI cand m-am angajat, nu mere si pere si nuci. Ca stiu eu ce sa-mi cumpar daca am bani. Mi-au zis si sa-mi aduc o poza cu cei dragi sa mi-o lipesc pe birou…Am zis nu, merci, ca atunci cand „se suna de iesire” eu ies!
@Irod ”Mi-au zis si sa-mi aduc o poza cu cei dragi sa mi-o lipesc pe birou…”
wtf ? e pe bune asta ?
@jollyca : discutabil
@phaff ai citat incomplet si nu e frumos. sper ca te-ai racorit.
@rv: lui Phaff de ce nu-i spui sa ia un fruct?
@dny e o diferenta intre fructe si gandaci puturosi.
@dny: din pacate da, e pe bune.
Mortii lor! Atunci mi s-a urcat sangele la cap….acum am o durere in cot cand vine vorba de job….hăhăă!
Intodeauna am asociat burnout-ul strict cu intensitatea muncii si capacitatea individului de a se adapta la aceea intensitate. Prin intensitate ma refer la volum de munca, viteza de executie ceruta si % de eroare acceptata in produsul final. Sunt unii care se dau peste cap sa se adapteze la cerintele de lucru dar ei nu vor face fata, si in timp asta ii va demoraliza, se va pune presiune tot mai mare din partea colegiilor, managmentului pana cand vor ceda. Uneori managementul e cel devina pentru ca cresc intensitatea celor care s-au adaptat pana cand nu mai fac fata si uita sa ia piciorul de pe pedala, distrugand astfel angajatii.
Legat de satisfactia muncii, am preferat sa fiu eu cel care evalueaza munca mea si sa fiu multumit sau nu de ceea ce am facut. Cred ca e posibil sa faci cea mai buna lucrare/proiect al tau si sa nu fie comercial/apreciat/folosit de ceilalti. Asta nu inseamna ca ai nevoie de validarea exterioara a muncii tale, evident ajuta dar nu e necesara.
din experienta mea companiile cu care am lucrat au ajutat mult la anti-burnout prin diferite procese destul de banale:
– 1 mini trip platit de companie per quarter (2-3 zile)
– 1 zi lucrat de acasa pe saptamana
– bonusuri per quarter
– 1 mega trip per an de 1 saptamana
– overtime discouraged
chestiile cu fructe la birou si alte nimicuri sunt fix nimicuri. le gasesti la orice startup cu 100k funding si 1 month leeway
vorbiti cu companiile vostre sa va lase sa lucrati de acasa, sa plateasca trips, sa dea bonusuri regulate si timp liber pe langa.
aici o sa se vada care companie e condusa corect si care nu.
si cel mai important: demisia daca nu va place. traiti din savings (pe care sper ca le aveti cu totii) pana gasiti altceva.
Pauzele de 2-3 zile n-ai timp sa respiri.
10 + 7 = 17 zile de nemuncit si platit de firma
pe langa astea probabil 25 de zile de concediu. 42 de zile de concediu/an. Dap. Ajuta la burnout
Da si tu exemple de companii din astea la care ai lucrat.
Ma, eu ma duc salahor in constructii cand am timp, inca imi iau si concediu pentru treaba asta. In rest, am plantat o livada si acum, ca vine primavara, o sa am ceva de lucru…
Altfel, e in plan pe 2020 permisul de categoria C+E. Si in plus, adun scule pentru un mic hobby de fierarie… Poate prin mai dau drumul la atelier (fingers crossed)
Un pic offtopic. Vorbeam aseara cu colega de apartament fix despre subiectul asta,ba chiar mai mult sunt si replici/raspunsuri care seamana cu discutia noastra.
Nu e prima oara cand abordez un subiect destul de specific cu cineva ,dupa care il vad discutat aici la scurt timp dupa.
Weird shiet
.. nu-i fi tu cumva doamna lu’Zoso și trolezi fin aici ?
Robert3, esti vecin cu zoso si colega de apartament e casnica?
ma asteptam la caterinca,dar ce am zis e pe bune. in fine
Aveai telefonul prin preajmă? Zoso a făcut o smenozeala cu niște băieți de la Facebook ori Google și are acces la microfon.
Burnout = epuizare psihica si fizica, nu e o deficienta la felul cum iti percepi valoarea muncii tale. Cum zicea cineva mai sus, aia e mid-life crisis.
De acolo si nevoia de a face ceva palpabil, pt ca incepem sa constientizam ca nu stam pe aici forever. Si simtim nevoia sa nu fi stat degeaba pe aici, sa ramana ceva dupa noi. Sa dam mai departe ce-am acumulat.
Lucrurile palpabile, fizice, sunt usor de perceput si dau o satisfactie imediata la nevoia asta. Ai construit ceva, ai plantat ceva, done! a ramas ceva dupa tine. Dar nu-i asa usor, ca nici alea nu raman forever in picioare. Dar pana se intampla asta tu te-ai dus demult, macar ti-ai rezolvat piticul. Gratificare rapida.
Si eu produc chestii „nepalpabile” in IT. Dar incerc sa ma gandesc la impactul la ce am facut. Casa o demoleaza nepotii, pomul il taie cineva, in schimb ce am „sadit” in oamenii din jur si in copiii mei, problemele ce le-am rezolvat, ce am miscat inainte, au un impact mai greu masurabil dar cu siguranta mai mare.
Deci ce bricolez pe langa, cu siguranta ajuta sa imi tina mintea sanatoasa, dar ce produc pt „grupul uman” poate sa aiba impact mai mare, indiferent daca e palpabil sau nu. Cu asta imi mint eu criza de varsta mijlocie
Am fost azi la un service auto. N-am vazut o atmosfera mai faina in cei 15 ani de corporatie ai mei. Toti faceau glumite, mai o „pula” intre doua suruburi, dar se vedea ca vin cu placere la munca.
e greu să facă compania ceva să te țină în permanență activat. Profesional vorbind dpdv al unui corporatist ce sunt, e fain să cauți schimbarea o dată la 2-3 ani (proiect, departament, alt job). Dacă nu ești în stare (și de multe ori cad în păcatul ăsta al rutinei) atunci trebuie să găsești pasiuni pe care să le schimbi și care să te țină activat în timpul liber. Aici e mai ușor că ține într-o proporție mai mare doar de tine.
https://miro.medium.com/max/1440/1*OW36Z3S_bvsqVwGhmbyMfg.jpeg
Ce poate face compania ca sa reduca / elimine burnoutul ar fi sa asigure o incarcare corecta a angajatilor (in primul rand) si apoi sa roteasca periodic angajatii pentru a diversifica pe cat posibil activitatile fiecaruia. In firmele mici e mai complicat, dar in cele mai mari se pot face diverse chestii.
Ce poate face fiecare – sa isi gaseasca un hobby, sa isi aloce zilnic putin timp pentru asta. Eu am avut timp de aproximativ 5 ani un blog. Nu am avut cine stie ce succes, dar ma bucuram cand mai generam niste comentarii, cand aparea un comentator nou, etc. Fiecare isi poate gasi ceva de genul asta.
O alta chestie care poate ajuta la indepartarea burn-outului este o implicare civica de orice fel ar fi ea (un ong, o initiativa civica, un partid politic). Nu la modul sa iti pui viata intre paranteze si sa te ocupi exclusiv de asta – ci sa te implici punctual in anumite proiecte. Este o ocazie excelenta pentru networking pentru ca te pune in contact cu persoane din cercuri/ bule diferite si in general te ajuta sa cresti ca om.
Eu am noroc că fac hardware development. Când mă plictisesc mai fac pentru mine câte o lampa cu leduri, diferite module electronice etc. Sau stric câte o placă, mai bubui câte o siguranță. Sau ies afara la plimbare in jurul firmei. Avem cafea la discreție din partea firmei, câteva zile pe lună work from home, program flexibil. Acasă ca să uit de calculator, m-am apucat de gătit, acum fac și un curs de gătit, pot sa mă angajez că bucătar daca pica IT-ul.
Și sunt mândru când trec pe langa mașini la care am pus umărul, cum ar fi consola cu schimbătorul de viteze la noul BMW, comenzile din volan la DAIMLER, Skoda, Audi etc.
Cred că e fain ce faci, mă uit la fiu-meu cât de pasionat e la șurubăreli din astea și mă bucur nespus.
„Tată, îmi bagi chestia asta în UPS? Mie mi-e frică să nu puște siguranțele!”
Eu am burnout de la prea multe team buildinguri, am chef intr-o zi sa avem voie sa ne batem in birou sunt vreo 2, 3 pe care i-as rupe pe genunchi.
nu stiu care mai sunt regulile acum, dar pe vremuri puteai să îi spui unui coleg în mod delicat că nu îl placi. de obicei un „măi dă-te-n pula mea” rezolva.
Eu as recomanda ziua de avut voie sa arzi pe Laura de la HR, sau Claudia de la financiar. Ma rog, fetele alea libere, nu femei cu copii si hormoni dati peste cap. In companiile prin care am lucrat era chiar obicei in team building-uri asa ceva, sau „what happens in TB, stays in TB”. Studentii si proaspat angajatii erau iepurasi.
„The wolf of wall street” much?
Burn-out nu experimentez, poate doar plictiseala, oboseala, ce necesita o schimbare de ritm temporara. Atunci ma apuc de bricolat. Si nu doar experimentez, fac chestii bine studiate, cu proiect pe hartie, calcule in excel, totul cu concluzie. Caut informatii, studiez problema pe toate partile, asta imi da satisfactie. Iar chestiile astea sunt palpabile, le am in casa, in curte, le vad, le ating, se mai inspira si un vecin sau chiar ma abordeaza sa fac si la el. Si fac, in masura in care nu las chestiile personale, imi ajut vecinii si prietenii. Zilele trecute un prieten bun mi-a adus un telefon de birou, din ala IP, cu o mufa smulsa, trebuia sa-l cam plateasca, ca era vinovat. L-am reparat. Mi-a luat vreo ora, dar am aflat de existenta unor filtre/trafuri integrate pentru PoE (power over ethernet), etc. Satisfactie.
In nici un caz nu m-as orienta catre munci platite prost, ca sa ma relaxez, cum spun pe aici unii. In general, munca platita prost inseamna efort fizic mare. Pentru ca a munca platita prost de aia e platita prost, pentru ca nu are valoare adaugata mare. Efortul muschilor impotriva gravitatiei nu are cum sa fie platit bine, exista masini care fac asta cu pretul energiei consumate. Faceti ce va aduce satisfactie, asta e reteta.
Io am trait pe pielea mea un burnout in 2011 – 2012, cand oameni din firma plecau si nu erau înlocuiți și trebuia sa preiau sarcinile lor. În momentul în care-am căzut, făceam jobul meu plus task-uri a 3 alte joburi diferite (de la IT la technical documentation si office management).
Cum ai reusit sa iti revii?
Pai n-a fost usor deloc, am fost un an de zile în concediu medical, în ceea ce privește firma respectivă, n-a fost altă posibilitate decât a încheia relația cu ei (ma rog complicat, nu intru in detalii, cu ajutorul unui avocat etc.)
Partea nasoala este ca cel puțin pentru moment nu mi-am revenit complet, în sensul ca în următoarea firma dupa vreo 3 ani am refacut o varianta de burnout (numita brown out): https://turningoverpebbles.wordpress.com/2018/02/16/not-burnt-out-but-browned-out/
Imi mai ramane doar bore-out!
Companiile ar trebui sa invete ce ii motiveaza pe oamenii care lucreaza pentru ei. O explicatie foarte buna gasiti pe linku asta
https://www.youtube.com/watch?v=u6XAPnuFjJc – un video scurt despre ce ii motiveaza pe oameni sa dea mai mult decat li se cere la locul de munca. Si nu, banii nu sunt cel mai important motivator.
Imi imaginez ce utili se simt aia care fac sa functioneze p0rnhub…
Eu am bagat la unii o luna de maxim work. O saptamana cred ca am bagat 10-14 ore pe zi. Absolut degeaba si le zisesem de la inceput: e nefezabil proiectu, nu avem timp.
Dupa ultima zi nu reuseam sa ma concentrez sa vad 10 metri in in fata. Bagi pl
Asa, de lucrat si stat si 20 de ore la munca am mai facut. Dar alea sunt doar exceptii care doar te obosesc
*stii ce ziceam de doctori si burn out, nu?
Adica ti-ai dat seama singur ca esti un sclav…. sau, cel putin, asa ai fost tratat acolo.
Dupa ce ai fost tratat ca un sclav ai primit, ai fost recompensat cu un sut in cur.
sunt prea multi cristi pe aici. Tu esti cristi ala de s-a facut jurnalist ca sa nu fie sclav programator?
dupa care te bucuri ca uite, animaloo a avut o luna grea de munca in 17 ani, a avut sens alegerea mea.
Si da. Cand stai 20 de ore e ca vrei sa vezi produsu la client plecand. Si te bucuri. Si bei bere dupa si te mai intorci la munca dupa 3 zile
Burnout apare (cred) nu numai cand vezi ca din mana ta nu rezulta altceva decat hartii scoase la imprimanta, ci si atunci cand te simti ca un sclav intr-o organizatie.. cand simti ca nu da nici drku doi bani pe tine ca persoana si ca n-ai loc de intors ca si cu hartiile tale si fara ele, tot un vierme din zona de jos a societatii esti. Sunt unii care simt zi de zi acest lucru.
Am tot citit comentarii si vad ca uneori confundam „burnout” cu „fac ceva irelevant pentru mine”. Mie mi s-a intamplat sa fac ceva ce chiar imi placea si sa ajung burned-out, pentru ca pur si simplu a fost munca multa si stres intr-un timp scurt. Atunci a fost nasol pentru ca nu am recunoscut semnele unui burnout, ci pur si simplu am dat vina pe job, pe unu, pe altul, cand de fapt tot ce trebuia sa fac era sa fac un pas in spate, sa respir un pic si sa am grija de mine.
Cred că am avut de două ori, deși nu am recunoscut asta oficial până acum. Coming outul in doua scene:
2006 – lucram în Frankfurt. La început era mișto să fac „double twenty-four”, sa relochez firme producătoare prin Europa. Costume scumpe, insă: casa și soția la Berlin, o camera de 9 m2, cu locatar cu studenți în Frankfurt. Prea zgârcit și aspru cu mine însumi, prea exigent… Tot ce făceam trebuia să iasă perfect și repede. 100% in 50% din timpul normal. Luni-vineri în F, vineri ora 18.50 în tren, 12.30 acasă (cu mașina eram pe la 1.30 acasă), baut un pahar de vin cu soția, sculat la 8.30 ca să nu irosim timpul zilei, mă culcam la1-2noaptea. Duminica ca vinerea. După vreo 2 într-o duminica am rămas întins în pat. Vreo doua, trei zile. Am schimbat jobul, totul ok.
Realizez că scena a doua e prea lungă… La o altă ocazie.
Dpmdv există burnout. Poate este vreun psiholog care are chef și tim sa explice chestii…?
Apropo de asta, Vasilescu povestește ca i-a spus unei prietene de-a maica-sii (știu știu) ca e copywriter. La care doamna: „Lasă mamă, noi sa fim sănătoși” :))))
Burn-out nu inseamna numai munca multa inseamna sclavie in intregul sens al cuvantului. Adica viata personala zero, stress, poluare, nu iesi din oras decat in concedii si mananci ceea ce gasesti prin Carrefour.. Toate contribuie la burn-out. N-am auzit sa sufere de burn-out persoane cu adevarat bogate care au case pe la munte si fac chefuri pe acolo si respira aer curat in weekend. Burn-out e prin definitie boala sclavului de corporatie care nu are alta viata decat munca pe care o face.
Adică a mea de mai sus
Am fost jurist și acum sunt ceva oarecum în zonă. Nu am asociat niciodată burtout cu insatisfacția muncii sau cu faptul că nu iese nimic concret.
Ieșeau mail-uri și hârtii (acum nici astea nu mai ies), dar știam că astea ajutau/ajută niște oameni să-și rezolve problemele, ajutor unor colegi să explice ceva clienților fără să-și piardă mințile, etc. Cred că mă ajuta și faptul că auzeam des „A, tu ești singura care ne răspunde la telefon, singura care ne explică, singura care ne ajută când avem nevoie”.
Eu asociam burnout cu sentimentul că orice aș face, oricât aș munci, chiar și stat peste program munca nu se termină, imediat apare o hârtie, un mail, un ceva care trebuie rezolvat, orice aș fi făcut, nu puteam spune „azi am terminat tot ce aveam de făcut”.
Nu cred că am ajuns la burnout pt că am un corp și un creier mai deștepte ca mine. Nu știu dacă în mod conștient sau nu, dar când lucram în corporație incepusem „să-mi bag picioarele”: pauza era pauză, dacă terminam mai repede de mâncat, mai citeam nițel până se făcea juma’ de oră, mai un blog, mai o chestie. N-a căzut cerul, nu s-a crăpat pământul.
Acum, deși sunt bugetar, muncesc poate mai mult ca la privat, dar cumva, munca se termină, dacă am făcut aia, aia și ailaltă, pot să zic că mi-am terminat toate treburile pe ziua aia. Mă ajută mental deși când se termină ziua mă simt de parcă m-a lovit trenul.
https://www.viatransilvanica.com/
Camino – sunt o gramada de rute, cea mai populara varianta are 800 km, „certificatul” il primesti daca inainte de a ajunge la Compostela mergi cel putin 100 km
La noi s-a schimbat proprietarul companiei.
Reprezentanții noului CA numit de acționari au anunțat , de vreo trei săptămâni, „evalurea și reorganizarea activității” firmei.
Neoficial, am aflat că ținta este demiterea tuturor șefilor mai mici, „vinovați” din principiu pentru că au fost numiți de fostul management. Practic, toate grupurile de lucru s-au dat peste cap, toate contractele sunt pe hold, ni s-a spus să nu mai facem nimic și să așteptăm să se încheie reorganizarea. Furnizorii nu au mai primit comenzi, clienții nu știu când vor primi ce au comandat, e ca naiba.
Singurele lucruri care au mai transpirat pe la noi, „proletariatul”, au fost câteva chestii auzite de câte o secretară, gen”nimeni nu e de neînlocuit”, „oricine poate face asta și asta” ș.a.m.d.
Cât despre middle-managerii cu care am lucrat până în prezent, oamenii sunt cu nervii întinși la maxim, după ce au fost vizitați și intervievați de așa-ziși „evaluatori” din afară, dintre care unii nici măcar nu au lucrat o oră în domeniu, care i-au întrebat „de ce aveți posterele alea pe perete?” sau „ce înseamnă poza aia de pe biroul dvs.?”.
Acum, așteptăm ca partenerii de afaceri, dintre care unii au început să-și piardă răbdarea, să pună mâna pe telefoane și să sune pe la principalii acționari, să le explice cum e cu angajamentele neonorate și cu riscurile promisiunilor mincinoase.
Până atunci, eu și alții ne-am luat restul din concediile pe anii trecuți, să mai rezolvăm una-alta, pe lângă casă.
Asta-i viața, csf? Ncsf!
„Evaluatorii” de afara sunt doar un paravan. Daca se va ajunge la oameni dati afara, acelora li se va spune: „Am vrut sa fim obiectivi, de aceea am adus din afara sa va evalueze, pentru echidistanta”. Cel mai probabil „evaluatorii” externi au deja niste liste primite.
Daca astia isi imagineaza ca in piata actuala extrem de competitiva, bullshitul cu „nimeni nu e de neinlocuit” mai merge, o sa aiba un mare soc cand cei de la recrutare vor anunta ca toti candidatii meniti sa ii inlocuiasca pe „inlocuibili” cer cu 50% mai mult sau dublu, avand mai putin de jumate din competentele acestora.
pe candidații noi îi faci din vorbe, mai ales că nu stiu ce salarii sunt în firmă. iar dacă știu, le spui că nu e adevărat.
Probabil ai mai auzit, dar, incearca sa pleci. Am trecut prin asa ceva, nu am stiut sa plec la timp, am nimerit intr-o slujba de cacat, naspa
Spot on, cum ar zice americanu’, 12 ani de experienta in IT management, salariul il gasiti in articolul de mai deunazi, iesit din „saracie” prin asta (cu ghilimele pentru ca saracia e foarte relativa), ma intreb in fiecare zi cum era daca ma faceam marinar, sau doctor, sau avocat, sau frizer … e ceva in joburile din IT si lucrul intr-un mediu virtual mai mult decat ai lucra in alta profesie, poate si de-asta sunt asa de bine platite.
Ore mai scurte de lucrur, timp castigat in care ma pot ocupa de fotografie (o activitate care imi place, dar care momentan nu imi produce un venit).
pai daca se decide ca tre „sa ai rutina”, atunci lucrezi linistit. daca se decide ca tre sa pleci acasa, apare burnaria.
Sunteți neam de muncitori în fabrica, ăștia cu „nu fac ceva palpabil”. Da-va-n… Adaptați-va la clasa sociala din care faceți parte voi, nu amărâții de părinții vostri.
Dude,
Eu am initiat studiul si articolul despre burnout care a devenit viral, daca e cel despre care ai citit tu.
Ceea ce tu mentionezi, e una dintre cauze. Pleace oameni din google si apple pentru ca nu gasesc sensul si ‘palpabilitatea’ muncii lor. Insa nu e nici pe departe motivul
principal in Romania.
Aici avem sefi incapabili, autoritati si abuzivi, comportament submisiv si refulam in alte medii pana facem atacuri de panica.
Aici ne e frica sa dam feedback sociopatilor, asadar e mai simplu sa ne cautam alt loc de munca, unde ghici, dam de aceeasi cretinoizi. Si pana nu ii confruntam nu invatam lectia lor, ceea ce ne duce in burnout.
In romania nu stim ce vrem sa facem cu viata noastra, ascultam de altii care stiu mai bine decat noi, si cand ne trezim, am bulit 20
de ani de viata, si suntem in burnout.
Si alte de asemenea consecinte ale lipsei de educatie si modele.
Pam Pam
Si eu am tras 9 ani in IT, cu multe ups and dows, pe vremea aceea inca nu stiam ce inseamna burnout. Pe la sfarsit imi pierdeam interesul prea rerede, invatam ceva nou si eram entuziasmat dar dupa o saptamana nu mai aveam chef de invatat. De cand am renuntat la job am deschis un magazin online. Cateodata nu am chef de lucru si fac numai strictul necesar, cateodata trebuie sa recuperez ce nu am facut si cateodata trag de mine ca sa pot sa o las mai moale in cateva saptamani.
Si DA, bricolajul ajuta, poti sa pui mana si sa faci ceva ce funtioneaza. Chiar acum am terminat un mic sistem de irigare prin picurare si parca feelingul e echivalent cu bucuria ce am simtit cand am vazut ca am reusit sa setez bine reclamele pe fb si am cam dublat vanzarile
pornind de la vorba ta. să faci ceva palpabil.
Ca IT-ist sunt puține opțiuni: probabil cea mai importantă e să mai pui mâna pe o tehnologie nouă, un framework nou, să simți că rupi pe ceva în vogă.
A doua ar fi să mai schimbi jobul, să ajungi pe alt proiect (există oarecare satisfacție dacă lucrezi pe un proiect de care știe lumea și vorbește în cuvinte apreciative: să zicem că erai developer la Revolut acum 1-2 ani când au rupt – erai 1 din mulțime, dar măcar te asociai cu un succes public)
Lucrez de-acasă pentru o mică firmă Americană, software engineering. Pot să lucrez pe programul meu (mă trezesc mai târziu, n-am navetă, pot să iau pauze lungi). Pot să aleg proiectele pe care mă interesează. Problemele pe care le rezolvăm sunt interesante, ale căror soluții au nevoie de creativitate. Și colegii sunt de treabă. Lucky me.