Bricolaj: vecini, standardizare, modelarea naturii

Până vine primăvara și mă pot apuca de gard, grădină și alte prostii, că pe vremea asta îngheață mucii instant, pierd vremea pe youtube, uitându-mă la oameni care muncesc.

Am descoperit canalul ăsta și mă uitam la niște chestii:

  1. nu e de ajuns să vrei să-ți fie mai bine, trebuie să ai și banii necesari. mă uitam la câte mașinării mari sunt angrenate în lucrări și cum totul e atât de simplu, mai simplu decât să te chinui tu cu nea Fane două zile la lopată.
  2. dar, pe de altă parte, americanii sunt campioni la modelant natura după bunul plac. fac asta de 200 de ani, pentru că au mentalitatea asta de gândit la scară mare, cu utilaje, cu amploare.
  3. nu există probleme care nu s-au mai întâmplat anterior. toate s-au întâmplat la cineva înaintea ta, s-au încercat 10 soluții, una dintre ele s-a dovedit a fi cea mai bună, pe aia merge toată lumea. chestia asta mie îmi dă busola peste cap. cum adică nu sunt 20 de soluții și fiecare meseriaș știe una??!?!
  4. în unele clipuri menționează de vecini și cum contribuie și ei cu bani la rezolvare, mai ales dacă îi afectează și pe ei, chiar dacă problema nu e pe proprietatea lor. chiar și simplul fapt al mutării mașinii sau permiterea accesului echipei de lucru pe proprietatea lor e mare lucru. eu a trebuit să mă rog de două ori de un vecin să respecte liniile de parcare, să pot băga niște camioane în curte fără să îi zgârii mașina.
  5. standardizarea aia mă omoară. îmi vine să sparg monitorul la fiecare 3 minute. de exemplu, toți copacii se taie la 6 feet, indiferent că îi ardem sau îi aruncăm. de ce? nu știu, au ei un motiv, dar în toată țara aia imensă s-a decis la un moment dat că trebuie făcut așa și așa se face. la țevile de scurgere, 2 mărimi și gata. nu 20, 30, 50, 60, 80, 100, 100, 120.

 

Apropo de standardizare și de prostii: am observat în magazie o grindă care se oprește așa. Logica e simplă, e pusă ca să nu se lase scândurile, fiind o distanță de 1,5 metri până la următoarea transversală. Bun. Hai să vedem, să luăm niște măsurători, să punem două întregi în loc de una incompletă, că e 28 lei o scândură de 4 metri uscată. Acolo unde e săgeata de sus am măsurat, am 10cm distanță. Câte alte dimensiuni credeți că am în celelalte 3 situații unde trebuie să intre grinda asta? Exact, alte 3 dimensiuni diferite. Și nu vorbim de 1cm, vorbim uneori de 4cm diferență.

 

grinda-oprita

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

25 comentarii

  1. Apropo de pct. 4: Eu mă chinui sa conving ceilalți 19 vecini sa adunam vreo 500 de lei pentru o masca din lemn sau ceva la pubelele alea sa nu mai tragă toți câinii de ele, sa nu mai zboare gunoaiele prin parcarea blocului, sa nu se mai găsească aurolacii sa umble prin gunoiul nostru. De juma de an deja tot propun, tot se găsesc motive ba că ne mănâncă spatiu (gen câțiva cm), ba că dacă vrem sa le mutam pozitia devine mai vrea manevra și alte zeci de scuze aiurea. Nu vor să scoată câteva zeci de lei din buzunare sa nu mai zboare cutii și ambalaje prin parcare. Și nu e bloc comunist, sunt oameni relativ potenți financiar, mai bine de jumătate dintre ei de fapt au cumpărat aici un apartament – doua ca investiție, nici nu locuiesc în ele. Daca nu mă afectează direct, I don’t care.

    00
  2. Mare adevar cu convinsul vecinilor. Noi ne-am chinuit cred ca vreo 4-5 luni sa convingem toti bogatii strazii sa puna 1000 ron sa facem drumul privat cum trebuie ( la fiecare ploaie ne umpleam de noroi ). Certuri si motive care mai de care stupide. De genul: de ce sa pun eu bani ca sa iti fie tie bine :)
    Acum, cand am reusit, toti sunt de acord ca uite ce frumos ies acum copiii cu biclicletele pe strada, ca da.. altceva.
    Acum trag de ei sa ii conving sa lasam primaria sa ne puna stalpi de iluminat ( gratis! ). Nu e bine, caci o sa bata lumina noaptea in geamuri si nu pot dormi!

    00
    • Asta cu lumina e adevarata.

      00
    • @Jan – draperii, storuri… nu se exista pe la voi?

      00
    • @Gabi
      sa ne spui care e primăria care pune stâlpi gratis pe un drum privat. Am și eu nevoie :)

      00
    • Până când o sa-i jecmănească primul borfaș și atunci or să facă ei reclamație la primărie de ce nu le-a pus stâlpi de iluminat.

      00
    • La asta cu stalpii de iluminat a fost o faza tare la mine. Un vecin are tatal in pensie, mereu e pe afara, stie tot ce se intampla. Cand au venit sa instaleze stalpii, au vrut sa il instaleze langa gardul meu, pe exterior. El nu, ca nu lumineaza bine la el, ca nu vrea asa, ca lui ii trebuie lumina, si i-a pus sa il instaleze langa gardul lui, peste drum de al meu.

      Stalpii se instaleaza cu „spatele” la gard, acum eu am lumina seara pe gazon, el intuneric. Si nu ii convine :))

      00
    • Strangeti bani si pentru storuri de pe acuma….

      00
    • Mai bine bate lumina in geam decat Giani 😀

      00
  3. Romanii vor sa implementeze purgatoriul aici si acum. Vrei nu vrei trebuie sa suferi pentru ca esti roman. Incapatanarea asta de a face altfel ca nu ma inveti tu pare o constanta in istorie si ne-a si ajutat sa supravietuim in zona.

    00
  4. Cea mai tare faz ala romani e cota indiviza, care a pecat de la ceva si a ajuns sa se aplice legal la tot felul de tampenii.
    Legea asoc de proprietari se aplica doar la blocuri pana in 2018, ceea ce creasa un haos teribil la cartierele de case.
    Acum a fost extinsa, dar multe lucruri sunt imbecile, precum cheltuielile asociatiei in fct de suprafata utila a locuintei.

    Pe bune?
    Vecinii ei nu vor sa plateasca paza, curentul de la iluminat public si de la pompele de apa in fct de suprafata casei, ca sa nu mai vorbim de asfaltare ;)

    Si uite asa, nu se face nimic, pt ca cf legii esti obligat la chestii cretine!

    00
  5. Construiesc și remodelez de zeci de ani. You’re cute. “Mă” râd.

    00
    • Nu vii și cu niște sugestii? E ușor să spargi semințe pe margine, dar parte din farmecul blogului sunt sfaturile din comentarii. Ok, din când în când sunt și cretinisme, dar de obicei apare câte unul cu mai multă experiență pe o zonă și cu niște sfaturi chiar utile.

      00
    • S-a înțeles greșit sau nu m-am exprimat eu bine. M-a refeream la Așteptările din partea meșterilor. Și prin RO și cam peste tot, e atât de mult de muncă in construcții încât orice tupeist cu o bormașina și o găleată de scule e constructor. Cât despre sugestii, aștept întrebări.

      00
    • *mă fmm autocorrect

      00
  6. LEgat de vecini. Am si eu un apartament nou cumparat si inchiriat si am ajuns adhoc presedinte de bloc ca nu avea cine pe moment. In calitate de mare Han peste bloc am propus strangerea de 20-30 de lei/luna de apartament pt fond de reparatii in ideea unor mici investii sau chiar mari investitii pe viitor fara a fi nevoit sa strangem atunci bani multi. Le-am explicat ca in 10 ani trebuie zugravita scara, in 15 ani poate trebuie schimbat acoperisul, reparatii sau inlocuit fatada, se vor strica diverse, ingradit pubele, etc. Si desi sunt toti tineri raspunsul a fost NU, blocul e nou si nu are rost. Sunt curios cat o sa stranga cand va fi bloc vechi.

    00
  7. „nu există probleme care nu s-au mai întâmplat anterior. toate s-au întâmplat la cineva înaintea ta, s-au încercat 10 soluții, una dintre ele s-a dovedit a fi cea mai bună, pe aia merge toată lumea.”

    Total greșit. Pe lângă faptul că nu există o soluție optimă, ci mai multe soluții, poate la fel de bune, lumea merge pe soluția cea mai bună pentru bugetul lor.

    De exemplu meseriașii mei lucrau și pe șantiere mari, la rezidențiale. Ei îmi recomandau ce vedeau acolo. Mi-a zis unul că dacă își face casă, o să folosească nu știe ce mizerie pe care o folosește și la rezidențialele alea, că asta se folosește acum, deci e bun. Nu, asta folosesc dezvoltatorii hapsâni, care trag de bani. Folosiți voi, la casa voastră, ce folosește toată lumea.

    00
  8. da-i cateva ciocane la pana aia de sub grinda. aia 10 cm se vor face numa vreo 4-5. :)

    00
    • serios acuma…daca ai spatiu intre grinda si ce este deasupra ei inseamna ca nu ai incarcare deloc in zona aia. ca o mini-solutie, poti sa o ”bandajezi” de o parte si de alta cu doua scanduri pe care le prinzi intre ele prin cateva buloane ce trec si prin grinda. scandurile le tai indeajuns de lungi incat sa treaca dincolo de suport si astfel ai rezolvat problema pana te hotaresti sa schimbi acoperisul.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube