Bricolaj: update #10

Sunt șocat de câtă fușereală am găsi în grădină. Hai că toate aruncate peste tot, lemne lăsate să putrezească și alte minuni sunt de înțeles, la toți ne e greu, dacă tot te-ai decis să vinzi nu mai faci curat minim doi ani. Dar am găsit minim 5 tipuri de sârmă cu care au fost legate florile și via. Copacii strangulați cu sârmă de aluminiu. Stâlpii de fier pe care a fost pusă via sunt de toate tipurile și grosimile.

Înțeleg că nu ai avut bani într-un an sau într-o perioadă, dar o bară rotundă de 6m e 80 lei azi, după ce prețul s-a dublat. OK, nu ai putut să furi de la irigații, cum au făcut prin alte zone, dar pana mea…

Și, știe cineva care e faza, de ce se folosesc cozi de mătură de metal pe post de stâlpi de flori? E vreo modă de care nu știu eu?


Vine camionul cu struți roz șchiopi. Pe ambalaj, mare de tot, MADE IN EU! Pe marginea ambalajului, made in Ukraine, cu numele unui site de firmă, cu poze din fabrică, cu adresa. Repede au intrat ăștia in UE.


Am gard în diverse stadii de putrezire cu toți vecinii. Mă pun eu și măsor, fac niște calcule și…o să am gard putrezit cu vecinii în continuare dacă nu vă abonați la Patreon pe următorii 10 ani!!!

Povestiți-mi experiențele voastre cu gardurile de lemn, că sunt curios. La casa anterioară am următoarele experiențe:

  1. gard care avea peste 20 de ani, dat cu ulei de motor, putrezit maxim, am pus unul nou din cherestea verde dată cu lazură groasă, s-au contorsionat scândurile un pic, dar după 6 ani era nu se mișcase nimic, nici vopseaua, nici nimic.
  2. gard care avea mai puțin de 20 de ani, nedat cu nimic, pus cherestea uscată, dată cu lazură subțire, nici o problemă.

Ambele erau ridicate de la sol. Astea pe care el am acum, ce sunt pe sol și au mai puțin de 10 ani sunt putrede și sfărâmicioase, ce sunt ridicate de la sol par mai OK, dar și ele sunt aproape gata.

Și, ca să înțelegeți de ce cade gardul peste tot pe unde mergeți, fiți atenți la niște calcule. 50m de gard, eu am calculat 200 scânduri la 3 metri, tăiate pe din două, 3.000 lei. Încă 1.000 lei lazura groasă. Pentru 20m am de făcut și bordură de beton, să nu stea pe jos, probabil încă vreo 500 lei. Așadar, fără manoperă, 5.000 lei pentru 50ml de gard.

Ne place cu lot mare, ne place cu grădină, dar când e să dăm banii pe gard ne dor toate.


Sunt încă în dubii dacă să-mi construiesc un grătar sau să cumpăr unul. O mizerie de ciment de 600 lei e rapidă, trebuie doar să o pun pe 3 rânduri de cărămizi, ca să nu stau aplecat, și să îi fac un horn mai lung.

 

bricolaj-119

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Dacă nu faci bordură de beton, e sortit pierii
    Ai făcut, caz rezolvat

    00
    • Tatăl meu a făcut acum 43 ani gardul ( tot într-o zonă de deal – munte) cu simț de răspundere: 30 cm temelie/ bordură deasupra solului, țevi „sănătoase ” circulare diametrul vreo 6-7 cm , scândură de stejar uscată 2 ani și acoperiș (gen v întors) , lungime de vreo 70 m. Gardul ăsta este încă pe poziții, doar într-o zonă unde a fost un cireș în apropiere s-a crăpat temelia. Câteva scânduri s-au îndoit nițel dar nu cât să deranjeze vizual.
      Mai avem o porțiune de gard ce separă curtea de grădină (10 m) , o bordură nu prea bună, scânduri de brad, fără acoperiș, la interval de 10-15 ani se reface, deși este tratat la fel că cel principal – schimbat cheresteaua.

      00
    • Exact genul de gard de care scrie Alice, vreau sa recomand și eu. Am de mai bine de zece ani, scândurile au fost date cu vopsea, numai știu de care, coafura rezistă în continuare 🙂

      00
    • Stejar-bogăție pe vremurile astea.

      00
  2. Gratar: https://www.piatraonline.ro/ansamblu-gratar-gradina-family-set-piatra-naturala-poligonala

    Ai nevoie de o șapă dreaptă dedesubt, e un fel de lego, iți trebuie un vecin sa te ajute. Bine, în cazul tău doi. Iei bucăți de-alea de coș în funcție de cât de înalt vrei, eu am pus 3. Made în Bulgaria, așa scria pe etichetele de pe paleți.

    Eu am gard cu șipci orizontale de 2m, anul ăsta le revopsesc prima dată după 3 ani, lazură 3 în 1. Cumpărat pistol de vopsit de la Bosch, 325 de lei, altfel la pensulă terminam la toamnă. 200 ml.

    00
    • Cu pistolu stiu ca-i mai usor dar vopseaua e mai bine sa o dai cu pensula, in lungul fibrei insistand sa intre in toate crapaturile. Vopsit terasa de lemn acu 15 ani si inca-i perfecta. vecinu cu pistolu e la a 3-a vopsire. Cat despre lazra 3in1, koberu nu mai e ce-o fost, da nici policoloru.

      00
    • Merge repede cu trafalet mic cu rola de burete pt vopsea

      00
    • Care ai dat ma mana rosie la ce am zis? Am vopsit amu tri ani un lemn cu kober 3×1 antimucegai anticiuperci anticarii antimuma-sa si anu asta am cules o cosarca de ciuperci de pe el.

      00
    • @Klaus
      Probabil solutiile erau doar contra Pleurotus și tu ai cules Agaricus Biosporus de pe gard… ;-)

      00
    • Iese de o tocăniță de ciuperci. :)

      00
  3. Legat de gratar, nu gasesti pe cineva sa iti faca unul din caramida? Nu te costa 600 dar nici 4000.
    Din experienta cu vreo 3 gratare de genul asta de la Dedeman & altii, ori crapa dupa primele 2 3 folosiri, ori nu prea au tiraj si tot fumul vine spre tine. Ca sa nu mai zic ca o sa te enerveze gratarul propriuzis si o sa cumperi ceva mai sanatos.

    00
    • NOU
      #12

      Gratarele de care zici tu de la dedeman se folosesc cu carbuni. Sa nu crape ar trebui sa faci foc doar cat sa aprinzi carbunii.

      00
    • am de ales, 400 lei cărămizile și 600 lei munca, sau 600 lei de-a gata

    • Gratar din Dedeman izolat pe interior cu mortat refractar (sau pamant cu care se fac sobele) + foc cu lemne in el + 2 ani = 0 crapaturi

      00
  4. ce trebuie să fac să intru la proști cu acte?

    00
  5. Gardul vechi avea 20 de ani, făcut din scândură de pin de 3cm și dat cu ulei ars. Era putrezit doar sus și jos, scândura am recuperat-o și îmi fac o prispă cu ea.

    Am făcut gardul din scândură pentru terasă uscată în autoclavă și tratată cu Tanalith.
    Cei de la care am luat scândura au zis că uleiul de in e sfânt, eu l-am diluat 1:1 și l-am pulverizat pe gard. (cu pulverizator manual că nu am curent)

    Lații i-am ars și i-am dat cu Sadolin Tinova. Deasupra gardului pe scândură o sa pun profil de rigips de 28×28 mm să nu intre apa în scândură.

    Sub gard nu fac bordura că e deja făcut gardul, nu aveam cum să fac bordura înainte, dar o sa sap un șanț de 10 cm lat de 30 cm , pun folie antiburuieni și îl umplu cu pietriș sau piatră spartă.

    https://photos.app.goo.gl/ovBr6DcnbPrzfizJ6

    Caută un lac sau ceva care poate fi pulverizat, nu cred că ai nervi să dai cu pensula atâția metri de gard.

    Cu uleiul de in ieși mai ieftin și de restul banilor cumperi ciment sau….bere.

    00
    • Eu am luat pin nordic, la noi în țară toate sunt verzi, strâmbe și cu noduri.

      Scândura avea 4 m, cei de acolo mi-au tăiat la 1,7 m ca să încapă în Seat și să scap eu de tăiat. Am dat 1600 lei pe 110 bucăți, acum văd că au prețul pe m2. Fă un calcul sa vezi câți M2 îți intră la x metri liniari. Mai jonglezi cu spațiul între scânduri.

      00
    • @Costi, ce vecini necurioși ai!
      taică-meu a făcut gardul de 2 m doar scândura, pus pe bordură de ciment. în mare parte a grădinii scândurile sunt practic lipite. a început să lase un pic spațiu când și-a dat seama că n-o să-i ajungă și n-avea de unde să mai ia scânduri la fel (același pom, aceleași dimensiuni, la fel de uscate).

      ca să-ți faci o idee, cândva a trecut cu mașina pe lângă 2 tăntici care stăteau cu ochiul lipit, la propriu, de spațiul dintre 2 scânduri.
      și altă dată a găsit urme de pași în pământul înmuiat de ploaie sub fereastra de pe peretele de pe latura casei cea mai apropiată de casă.

      00
    • @AB, păi oricum terenul e în pantă, se vede tot din strada.
      Dar nu mișcă nimeni fara să se afle, îmi las sculele afară cate două săptămâni. Încălțăminte nu pot să las că mi-o fură câinele vecinului, un pitic care e pe post de alarmă de urs
      Tot vecinul din stânga are 5 ciobănești mioritici care mai intră și la mine, au făcut gaură în gardul de plasă. Vecinul de sus din pădure e ursul, care vine in fiecare seară. Am poarta spre pădure ruptă de doi ani, mi-a rupt-o un copac doborât de zăpadă, dar ursul nu are ce căuta la mine, oile vecinului sunt mai tentante.

      00
  6. În ceea ce priveste grătarul încearcă sa cauți modelul Caramarad. Ca și materiale aferente vorbim de 420-460 cărămizi, 6 ml platbanda și 2 saci de mortar de zidărie. Suplimentar fata de proiectul lor eu l-am șamotat. Munca mea nu se socotește.
    Pentru gard eu am folosit WPC capete de lot de la fabricile din Buzău. Dai un ban dar 15 ani nu te doare capul.

    00
  7. Cozile de matura (metal sau lemn) sunt printre cei mai rezistenti “araci” de plante de ghiveci si deosebit de ieftini. Plus ca poti sa pui o coada care s-a rupt la filet. Voila, inginerie

    00
  8. Când am pus gazonul, m-am luat după tutorialele de pe net și am lăsat o panta de 4 grade. Sub el am plasa de cartițe și nisip. Panta aia are ca rezultat strângerea apei intr-un colt cam de 2/2 unde mustește apa după fiecare ploaie sau irigare.

    Exista vreo soluție de a drena apa din zona respectiva? Gazonul e inconjurat de bordura prinsa în beton deci nu am cum sa mai fac un șanț sau ceva pe lângă.

    00
    • Faci un iaz decorativ acolo.

      00
    • Faci o groapă de 30 cm diametru, adâncime 80-100, pui o pompa de apa murdara care scoate într-un rezervor. Și uite așa ai apa de udat florile/gazonul.

      00
    • Exact a dat kendo am făcut și eu prin toamnă.

      Terenul unde am casa are un sol foarte argilos, drept urmare nu prea exista drenaj. Iar o bună parte din el fiind orientat spre nord cu casa în spate, nici nu bătea soarele din septembrie până prin primăvară. Eu de prin august nu mai udam gazonul că nu mai era nevoie (deși vorbim de București, temperaturi măricele toamna). Dacă udam, riscam mucegai (am și avut).

      Am făcut groapă de 40cm în spirală pe teren, cu grijă să fie panta corectă. Pus jos în groapă folie geotextilă, peste ea futrun drenaj, folie geotextilă din nou și pietris până aproape de nivel.
      În capătul furtunului am pus un filtru (în caz că trece noroi/pietriș fin/chișaiul pus sub rulourile de gazon). Iar din filtru am conectat în scurgerea de pluviabil.

      Dacă opțiunea de conectare în canalizare nu există, furtunul de drenaj se poate conecta într-o groapă umplută cu pietriș mai mare. Am testat și acest setup la țară. Groapa cu pietriș e 2m adăncime și 1.5 diametru.

      00
  9. Uita de motorina sau ulei ars pt gardul de lemn. Incomparabil mai bune sunt lacurile de exterior de generatie noua ce tin mult mai mult(intrebi la dedeman sau horbach, toate au). Am o casuta de lemn pt scule si ma tot uit ca … am dat-o cu lac gros cu pensula acum 5 sau 6 ani si inca nu e nevoie de lacuire, se tine foarte bine. Si nu costa o avere.

    00
  10. Salut, eu am facut (acum 4 ani) gard de plasa impletita cu stalpi de fier in beton apoi am plantat gard viu in fata lui.
    Poarta am facut-o dintr-un cadru metalic pe care am pus sipci rindeluite peste care am dat doua maini de lazura, a rezistat foarte bine lemnul pana acum.
    Dupa 4 ani dupa ce am pus o plasa de umbrire pe o latura stalpii s-au miscat de la vant, deci acolo ar fi mers centura.
    Am mai vazut o varianta de stalpi si panouri de beton dar intr-o combinatie in care pui panoul doar jos, chiar il bagi in pamant ca o centura, iar sus poti bricola un panou de lemn de ex…https://youtu.be/NMxH7aSFvDk
    p.s. vezi la Criserb si Bobby Bob cum au construit ei gardul

    00
  11. „Secretul” unui gard care sa dureze este sa vina cat mai putin in contact cu apa, deci:
    – ridicat de la pamant
    – deasupra gardului, orizontal, se pune un foarte frumos profil U de rigips.
    Acesta impiedica apa sa ude scandurile si „latii” longitudinali. Profilul il vopsesti artistic cu vopsea de metal, culaore aprobata de consoarta.

    SAU

    cand te-ai saturat de schimbat garduri, pui sipca metalica si gata.

    00
  12. La gratar, dupa ce am trecut prin aventura unuia de piatra/ciment etc am trecut pe un landman Triton cu butelie, care merge ceva de speriat si gata.

    Nu simt nicio diferent la gust, dar in 15 minute mancarea e gata.
    QED

    00
  13. Grataru de la dedeman similar cu ce ai vrea sa ti iei mi a crapat la vreo doi ani…

    00
  14. De ce nu fokosesti sipci din alea metalice de 8-10lei/buc tot din magazinele de bricolaj, parca sipci americane le zice popular. Fundatie, cadru din rectangulara, prinzi sipcile, n au moarte. Sunt si vopsite

    00
    • 10 lei șipca ori 400-500 șipci n-ar fi o problemă. ci montajul lor și materialele adiacente. trebuie turnat bordură nouă, stâlpi noi, bare longitudinale noi. adică încă pe atât.

    • NOU
      #37

      @Vali Dai un ban, dar n-o sa mai ai niciodata probleme cu gardul. Faci un check final pe lista asta, e lucru mare. Asta intr-o lume in care problemele nu prea dispar permanent. Tatal meu a facut singur toata treaba pentru o lungime de cam 300m (a avut nevoie de ajutor la ‘bordura’) si nu-l dau banii afara din casa – e pensionar si nu a fost la ‘stat’.

      00
    • cred ca pana la urma conteaza f mult si ce e in teren acolo. ma gandesc ca nici bordura aia nu e obligatorie sau o faci din bolovani de rau prinsi cu beton intre ei sau boltari asezati in linie, ca nu-ti trebuie f inalta.
      sipcile le prinzi cu suruburi d-alea de acoperis cu garnitura ca sa nu rugineasca, stalpii zici ca ii ai sau mai incolocuiesti pe ici pe colo. Vecinii nu cotizeaza si ei poate?
      Singurul lucru mai migalos e la sudat rectangularele intre stalpi. Spor!

      00
  15. Treaba asta cu “Made in EU” poti sa o pui pe produse si daca doar asamblarea finala e facuta intr-o tara UE.

    In general se intampla pentru ca produsul finit facut direct in afara UE ar avea taxe vamale mai mari decat daca ai importanta pe componente si le-ai asambla in UE.

    00
  16. P voi nu va deranjeaza vizual gardurile alea de scandura, inalte de 2 metri, si date cu clasicul ulei ars, arata ca baracile de la Auschwitz?

    Chiar daca sunt mai scumpe, faci o bordura din beton, pui stalpi solizi, si apoi fie panouri din otel, sipci metalice, sau cele din materiale plastice……scandurile alea date cu ulei ars apartin modei anilor 80.

    00
    • Mă omule bun tu știi cât costă un panou de gard 2 mt/ 180 din WPC de exemplu?

      Așa și eu i-aș recomanda din bolțari de beton. Sunt pe viață dar vb de mii de lei.

      00
    • Asta e o chestie care o pui in buget de la cumpararea/constructia casei,nu iei mercedes si pui anvelope lianlong;eu ca primarie as lasa termen de gratie maxim cativa ani pt tipul asta de improvizatie,si apoi amenzi;idem inaltimea gardului…..vrem o tara ca afara :)

      00
  17. Man eu am făcut un șopru din lemn…am dat cu lac de m-am julit. 3 în 1 , 8 in 1 da’ fiind în soare mai mult de 2/3 ani nu ține. Poate îmi scapă mie ceva. D’aia de acum incolo orice fac, fac din tablă.

    Oricum pt gard nu ar trebui sa împarți costul împreună cu vecinii? Poate vor. Într-o lume perfectă ar fi de acord.

    PS: mare atenție dacă pui plasa de umbrire sau mascare vizuală… stâlpii să fie stâlpi. Mie mi-a pus furtuna la pământ gard de sârmă cu plasă de umbrire pt că am subestimat puterea naturii.

    00
    • Am uitat…ar mai fi o variantă ocolitoare a lemnului… panourile de fibrociment. Da’ iar ai nevoie de stâlpi puternici. Totuși vizual este peste lemn.

      Prețul pentru 2.40X2.50 vine undeva la 260 de lei. Bineînțeles fără stâlpi.

      https://youtu.be/lJdg966EW3M

      Placa fibrociment A1 8 x 1250 x 2500 mm, https://www.dedeman.ro/placa-fibrociment-a1-8-x-1250-x-2500-mm/p/5014480

      00
    • dar nu mia bine dau direct cu căcat? geez ce penal arată panourile alea

    • Man eu aș da și cu căcat…m-ar scăpa de unii vecini 🤭. Dar ăsta sunt eu😉…Mie mi se par că o dată finisate arată ca un gard de beton.

      Restul tine de gust. Dacă vrei lemn…pui lemn… Atât doar că tinerețea trece, nu vei avea mereu cheful de acum de a da cu pensula cu lac tot la 3/4 ani. Eu am pus un gard de tablă și l-am mascat cu Chiparos Leylandii…am făcut doar o parte din curtea dreptunghiulara. E scump ca naiba.

      00
  18. Toate sunt de 20 de dimensiuni pentru că la tara oamenii n-au bani sa dea pe un gard sau pe o boltă sau pe etc. Daca e unul din familie care lucrează vânzător la magazin sau la crâșmă e mare lucru. Bineînțeles pe salariul minim.
    Apoi romanul e strângător. Vede un fier pe marginea drumului și îl ia că cine știe la ce o sa folosească vreodată. Reminiscențe de pe vremea împușcatului. Ar avea nevoie de 7 fiare dar merge sau cu 5, că atâta are. Ce contează că ultimul e mai subțire și mai îndoit.
    Cozile de mop se rup și apoi se transformă în ataci metalici și gratis.

    00
  19. Plasă sudată și ai cel mai ieftin gard.
    O plasă de 2.5 m lungime x 1.5 înălțime x 4 mm sârma cred că era 25 Ron când am făcut gardul. Ai 100 Ron la 20 metri.
    Trebuie bineînțeles stâlpii să fie puși la distanță corectă, altfel trebuie să-i muți.
    Dacă vrei și să nu se vadă prin el se complică treaba, am văzut că lumea pune plasă sudată cu pătrate și fâșii de alea de plastic împletite prin plasă.
    Prin Bucovina ultima modă la stradă sunt gardurile cu temelie și stâlpi zidiți și între ei șipci din alea din tablă dar prețul e monstruos.

    00
  20. Dupa mine faci o fusereala..
    Ori faci fundatie, apoi vreo 3 randuri de boltari, stalpi de boltari, iar intre poti pune ce lemn vrei si cum vrei.
    Ori.. baga gard de boltari la 3m si da-i in sula pe vecini. La noi cam asa se procedeaza.
    Tot din lipsa de bani, am ales 1 varianta. Merge.. dar pt 90 ml de gard, la 7 ani cam 20 l Sadolin, imi trebuie.
    Cred ca a ramas pe piata cel mai bun. ATENTIE! Nu se subtieaza cu diluant sau benzina!
    Sa vezi ce colectie de cozi de mopuri am si ce bune sunt la orice.
    La faza cu via si sarma.. poate a mai fost inlocuita pe parcurs.
    Totusi… varianta 3.. il lasi asa si pui lemn cainesc. E mai ieftin ca alte plante si creste mau rapid.

    00
    • Lemnul câinesc e ok dar trebuie plantat foarte des și pe două rânduri ca să fie gardul foarte des. Eu recomand Chiparos Leylandii…nu e pretențios ca tuja , e rezistent la urină de câine și crește foarte repede. Totuși în ambele cazuri durează până gardul viu devine într-adevăr gard.

      00
    • NOU
      #53

      Lemnul cainesc creste destul de incet. Daca vrei sa pui un gard viu care creste in 3 ani la 3 m cu taieri barbare anual > 50%(au si la versailles) la noi se gaseste sub denumirea de gard viu minune – ulm. Am demarcat cu el gradina si imi blestam zilele ca tre sa il tund lunar dupa ce l-am format, creste in prostie.

      00
  21. 1. Uleiul ars e moartea lemnului. Nu mai putrezește lemnul, se distruge lignina (materialul din care e făcută structura internă a lemnului) în mod „natural” datorită agresivității substanțelor din ulei.
    2. Uleiul de in (sicativat) nu protejează prea mult la exterior, cedând după câțiva ani de la intemperii și radiația UV.
    3. Pentru gard, scăndura de rășinoase, uscată (chiar și la abur) și geluită („trasă”) e o alegere bună. Lemnul crud, chiar pus în operă, e bine de dat cu un impregnant alchidic (nu pe bază de apă) pentru protecție împotriva fungilor și insectelor. Proxilin de exemplu sau e unul sub marca Hornbach care protejează și UV. Peste asta de dat cu ce lac sau lazură doriți, alchidice să fie. După 10 ani nu mai trebuie decât dată încă o mână de lac/lazură.

    00
  22. NOU
    #55

    La mine sunt pusi in partea cu casa boltari pana la 2.5m parca, sa nu ma vada lunea in fundul gol in jacuzii.
    In rest sunt panouri zincate intre stalpi metalici. Fundatia e de beton la 20 cm adancime in sol (20-50 deasupra, ca mai e si panta) + la fiecare stalp un gropan de 90 adancime cu beton. Gropanele sunt legate cu ob prin fundatia gardului. Lucrat mai singur, mai cu tata vreo 2 veri, ca am vreo 200m lungime.

    Pe plasa am pus mana maicii domnului, wisteria, in fata pini, liliac, aluni, nu prea se vede nimic nici prin el.

    Gratarele de genul ala (beton) sucks, crapa. Cauta sau manufactureaza unul cu caramizi refractare.

    00
  23. Nu stiu cat loc ai pentru zona gratarului, dar ti-l recomand pe Mircea ( https://www.youtube.com/c/MirceaMonenciugratar ). Am vazut/testat cateva gratare facute de el si lumea e foarte multumita de serviciile lui.

    00
    • no thx. oamenii ăștia vor să facă grătare mari, că acolo câștigă mai mult la manoperă. dacă ii zic ca vreau ceva single family nu vrea.

  24. bunicu a facut acu vreo 10 ani gard din stalpi metalici din 2 in 2 m (ochiometric) iar intre ei ceva de genul https://www.dedeman.ro/ro/plasa-gard-sudata-zincata-1-7-x-25-m/p/6016483 numa’ ca nu e rola, veneau foi de plasa zincata, tot ochiometric. gardul e ca in prima zi, insa nu gasesc exact foile respective, nici nu stiu cum s-ar numi…

    00
  25. Gardurile de curte cu vecinii se fac din plasa impletit a la val legata cu sarma pe talpi de teava rotunda zincata.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube