Bogdan Gavrilă, prezent penal!

Vă era dor de Bogdan Gavrilă? Bogdan Gavrilă, prezent penal!Avem mai jos un email primit de la un cititor, care are o poveste interesantă cu faptele penale ale fostului director general al Intact Interactive si proprietar al SC Core Target SRL (amelie.ro, mojob.ro, businesslive.ro, vinul.ro, onlinestudent.ro, jobfest.ro):

Salutare !

Numele meu este Petru Becheru şi am lucrat ca programator web pt SC CORE Target Media SRL timp de 2 săptămâni. Când s-a pus problema semnarii contractului de muncă, Bogdan Gavrilă şi asociatul lui Mihai Manole, viitori puşcariaşi, au gândit o schemă să mă păcălească. Aşa că i-am dat în judecată la Craiova şi am câştigat şi la Tribunal şi la Curtea de Apel. Din cauza actelor false pe care le-au depus in dosar, acum cei doi sunt anchetaţi de procurori. Detalii mai jos.

Plângerea iniţială: document aici

La acest proces, cele 2 firme ale lui Manole şi Gavrilă au venit cu martori mincinoşi şi documente falsificate. Instanţa (Tribunalul Dolj) mi-a dat dreptate, dar a ţinut cont de documentele false depuse. Desfăşurarea procesului pe fond, asa cum apare pe situl Ministerului Justiţiei: **

Am declarat recurs: document aici

În final Curtea de Apel Craiova mi-a dat dreptate: **

Pentru falsurile făcute (contract fals menţionat în cererea de recurs) şi declaraţiile mincinoase s-a început urmărirea penală împotriva lui Bogdan Gavrilă şi Mihai Manole.

Cu respect,
Petru Becheru

Până la urmă, toţi facem un mic fals in acte. Mai ales când noi suntem şmecheri de Bucureşti. Altfel, Bogdănel a rămas şi cu buza umflată şi fără Honda.

SC CORE TARGET MEDIA SRL ii are actionari pe GHEORGHE VASILICA, GAVRILA BOGDAN ANDREI si TODEA DORA IOANA si administrator pe GAVRILA BOGDAN ANDREI

GAVRILA BOGDAN-ANDREI, asociat, detine 15 parti sociale, in valoare nominala de 10 lei pentru o parte sociala si in cuantum de 150 de lei, reprezentand o participare la capitalul social si la cota de profit si pierdere de 75%;

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

47 comentarii

  1. Catre Petru Becheru: 1400 RON/luna, cam putin…te vinzi prea ieftin

    00
  2. @Oliver – nu e vorba de pret (1400 lei/luna) ci de faptul ca de 2 ani (2008 – 2010) omul nu avea contract de munca, vechime, somaj, sanatate, pensie platite. Iar prima pronuntare, 500 lei brut si fara cheltuieli de judecata este un fel de scuipat in ochi.

    00
  3. ‘viitori puşcariaşi’-buna asta,dar totusi niciodata nu se stie…traim intr-o tara libera in care spaga e sfanta:D

    00
  4. Prin 2004 am patit aceeasi problema.
    Cred ca stiti ca atunci cand semnezi un conmtract de munca, el se face in trei exemplare: unul tie, unul la angajator si unul la ITM (Inspectoratul Teritorial de Munca). TOATE TREI contracte trebuie duse acolo si semnate/stampilate, apoi se „redistribuie” catre parti.
    Eu nu primisem contractul meu. WTF? Am intrebat la secretariat, la contabilitate, nimeni nu stia nimic. Am ajuns pana la patron, care, smecher (cu o superioritate in voce), mi-a spus ca nu l-a inregistrat si, daca vreau sa raman asa ok, daca nu sa plec. Am spus „OK” si am spus ca raman…
    A doua zi am dat „format c:” pe serverul firmei si pe calculatorul meu.
    Am luat toate CD-urile pe care le-am gasit in birou si am plecat acasa.

    Cand patronul a facut gat i-am raspuns: „aveti cumva vreun contract cu mine”? LOOOL

    Ce sa ne mai chinuim cu proces, cu dovezi, cu rahaturi?
    I-am facut paguba de cati bani avea sa-mi dea (el imi dadea salariul, dar nu mai platea impozite, etc.)

    P.S.: cand imi mai aduc aminte, ma oftic ca nu am plecat cu scannerul si nu i-am „scapat” monitorul pe jos…

    00
  5. Intr-o situatie asemanatoare sunt eu acum. Sunt firme care depun declaratiile (la pensii, asigurari de sanatate, somaj) si nu vireaza banii. Cel putin firma la care am lucrat eu asa a facut. Cand am plecat am cerut sa-mi elibereze o adeverinta din care sa reiasa ca s-au declarat si virat toate sumele. N-au vrut sa-mi dea. La casa de pensii stagiul de cotizare e ok. I-am cautat la anaf pe site si i-am gasit intr-un fisier cu firme cu datorii la stat. Au datorii de vreo 2 miliarde lei vechi. Firma este in faliment si este asistata de un lichidator. Stie cineva cum pot sa aflu daca banii s-au virat ? Unde sa intreb?

    00
  6. @Cristi, esti tare, frate, jos palaria. In loc sa ai cojones sa faci treaba cum trebuie, cu implicarea justitiei, pentru ca mai si merge, tu ai furat din firma si ai vandalizat calculatorul. Si iti pare rau ca nu ai mai spart ceva acolo. Felicitari. Esti un exemplu clar de ROMAN, fara spinare sa isi ceara CORECT drepturile. Bine ca nu am asemenea angajati. Si probabil ar fi mai indicat sa angajez freelanceri din India, ca aia macar nu pot formata disk-ul si nici distruge monitoare. Doamne ce fauna.

  7. Later edit: Cristi, nu esti pe maidan sa discuti cu „el a inceput”. Asta n-o mai faceam din clasa I. Ai comis o ilegalitate. Punct. Esti deci de aceeasi teapa cu patronul. Si, daca as fi angajatorul tau curent si as auzi ce mizerii ai facut unui alt angajator, ti-as pune contracul in mana sa te duci unde vezi cu ochii. Pentru ca o asemenea atitudine nu este ceva ce un patron cu capul pe umeri isi doreste.

  8. „Ori suntem golani, ori nu mai suntem”.
    Bravo Cristi. La o ilegalitate tu raspunzi cu un act de vandalism.
    Iar noi ar trebui sa te respectam pentru asta, da?
    Esti mai bun decat patronul ala… cu ce exact?

    00
  9. Brainwashed by the system. In plangerea initiala se leaga de un kk@ cum ca nu era barata rubrica cealalta, desi era completata prima rubrica si apoi se cacă pe el că n-a semnat contractul de drepturi de autor.
    Nu pomenește nimic de interesul lui primordial: să fie plătit. El face plangere penală că patronul nu a întocmit actele pe care le cere statul. Hm. Sunt curios care ar fi fost mai bine pentru el: să își ia banii la negru sau să îi plătească ăia impozitele, dar el să nu-și ia niciun ban. Dobitocul a a juns să dea în judecată ca să

    00
  10. … apere statul, în loc să se apere mai întâi pe el.

    00
  11. LE: Foarte tare legea din Romoniea, omul a lucrat două săptămâni, dar pretinde salariul pe doi ani, că doar contractul era pe perioadă nedeterminată. Și în recurs se leagă de aceleași aberații, cum că de ce ăia fac contracte ca să plătească impozite mai mici, mama lor de burgheji exploatatori…

    00
  12. creierasul meu blond credea ca cezar ioan este proprietarul vinului punct ro… :?

    00
  13. @AndraD, nu a fost vina mea, a fost vina patronului. Ma gandesc ca la urmatorul om a fost mai atent cu actele.
    Fara remuscari, maine as face la fel la locul actual de munca daca nu s-ar respecta contractul.
    Patronii mei actuali (foarte corecti, de altfel) au ras cand le-am povestit de „format c:”. Ei nu fac smenuri cu banii…
    Dar pentru un angajat, sa faca o paguba cat 10 salarii de-ale lui e foarte simplu, si asta nu inteleg patronii smenari.
    So, repet: nu eu am inceput. :)

    00
  14. NOU
    #15

    Ii dau dreptate lui cristi, daca nu sunt oameni, nu trebuie sa te comporti cu ei ca si cum ar fi. Poate dupa 3-4 salariati care ar apela la „metoda” respectiva, patronii s-ar gandi mai bine daca isi bat sau nu joc de angajati!

    00
  15. @dojo ia zi-ne tu cum e cu „implicarea justiei”… LOL!
    Am fost la tribunalul pentru conflicte de munca si mi-au spus ca imi trebuie o oarecare dovada ca lucrez la cacatii aia. LOL!
    Intelegi? Cum sa dovedesc ca lucrez la ei daca nu am contract inregistrat la ITM? So, ma duc sa le spun ca nu am contract inregistrat la ITM si aia de la tribunal ma intreaba: „ce dovada aveti ca lucrati la ei”?

    Data viitoare rezolva tu cu „implicarea justiei”, eu am facut paguba tripla fata decat imi datorau asa ca sunt ok. :)

    00
  16. A, dojo, vad ca esti patron…. atunci tine minte ca nu e de joaca cu angajatii. Daca ai spus ca faci o treaba, fa! Respecta contractele, acorda liberele din lege, rezolva conflictele inainte de a aparea (adica previne-le, gandeste-te la angajatii tai ca la niste oameni) si totul va fi ok.
    Nu cred ca sunt un caz singular, sunt convins ca sunt multi angajati care au facut paguba inzecita cand patronii au fost magari…

    00
  17. NOU
    #18

    @dojodin punct de vedere moral si al comportamentului unui om in societate, ai si tu dreptatea ta, dar sunt curios daca ai fi fost tu in locul lui cristi (aceleasi date ale problemei), cum ai fi rezolvat?

    00
  18. @cristi: sunt contabila, stiu ce inseamna relatiile patron-angajat in majoritatea firmelor din Ro. Ai facut foarte bine!

    00
  19. @ml, @dojo: nici cu patronii actuali treaba nu e ortodoxa 100%. Dar macar ei mi-au spus in prima zi ce imi ofera si m-au lasat pe mine sa aleg daca lucrez sau nu la ei. Nu mi-au tras teapa, nu e bataie de joc. Nu-mi convine, plec, e alegerea mea. Dar am stiut datele problemei de la inceput.
    Mizerii cu „nu ti-am inregistrat contractul, daca nu-ti convine pleaca” nu se iarta…

    00
  20. @dojo: de ce „bine ca nu ai asemenea angajati”? cu alte cuvinte, nici tu nu faci contracte la oameni? sau poate mergi cu minimul pe economie in contract, si restul in plic?

    00
  21. @dojo – intr-un fel, il inteleg (desi, daca s-ar prezenta la mine la interviu si ar povesti tarasenia, nu l-as angaja). Ai urmatoarele date de intrare: un venit de 1.500 RON (sa zicem), cauti de munca, trebuie sa platesti avocatul la fiecare infatisare, trebuie sa umbli sa ‘dovedesti’ martorii mincinosi, firma muta procesul in alt judet (la Cuca Macaii), procesul dureaza intre 3-10 ani. Cam care ar trebui sa fie outputul aici?

    @Petru Becheru – nu rade, ca nu ai dreptate.

    00
  22. Later edit – inca n-am terminat cafeaua de dimineata. Sorry, in loc de ‘petru becheru’ am vrut sa scriu ‘cristi’. :D

    00
  23. patronii din Romania sunt in marea lor majoritate niste javre insa ei trebuie tratati cu respect si uneori cu indiferenta pentru ca nu merita sa te cobori la nivelul lor. Daca faci asta ei vor crede ca ceea ce fac e normal.

    00
  24. Cel mai frumos moment in mintea unui roman e atunci cand se trezeste la tribunal ca e vinovat, primeste pedeapsa si are dosar penal. E un feld e vis urat – ditamai animalul de cosmar … unde e tara aia in care faci manareli si tragi tzapa?

    Desi e loc de mai bine, uneori justitia isi face treaba!

    00
  25. Incredibil Javrila. Eu, in naivitatea mea, credeam ca s-a rezumat la spam-uri si alte mizerii mai marunte. Nu credeam ca va ajunge pana aici.

    @dojo : „Ai comis o ilegalitate. Punct. Esti deci de aceeasi teapa cu patronul. Si, daca as fi angajatorul tau curent si as auzi ce mizerii ai facut unui alt angajator, ti-as pune contracul in mana sa te duci unde vezi cu ochii.„. Daca tu incerci sa dai afara un angajat pentru ca ti-a povestit (strict verbal presupun) ca ar fi comis nu-stiu-ce faci o dare afara abuziva. Ceea ce e o … ilegalitate. Ceea ce, vorba ta, te aseaza pe aceeasi teapa cu primul angajator.

    00
  26. in mod normal nu prea comentez pe aici, da’ cand vad atata ipocrizie mi se face greata.
    Jumate din astia de pe aici care o faceti pe lupii moralisti ar trebui sa va impiedicati pe scari!
    Sa va vad pizdutelor dupa DOI ANI de sclavagism pe plantatie fara contract legal cum reactionati.. eu cred ca sunt 50-50 sanse sa aveti o reactie mult mai urata. Si nu neaparat material cum a facut Cristi cat moral.

    00
  27. El lucra la Netbridge Investments (aka „Boom”) eu la Development respectiv Services. Nu am avut nici o treaba cu el.

    Magda Zander, Javrila, Naftanaila (aka Naftalina) si Oeru erau toti pe AdServer.

    00
  28. @zoso : Tu crezi ca din cei peste 100 de angajati din Netbridge-uri (sunt trei firme) cat timp a fost javrila angajat l-am cunoscut macar, toti? M-am tras eu de sireturi pe vreundeva cu el? Nu.

    00
  29. Am avut si eu o de-asta acu’ multi ani, cu un patron foarte cunoscut, apare la pe la televiziuni nationale (si nu TVRM) macar de trei-patru ori pe saptamana.
    Long story short, nu mi-au facut contract, banu’ dat in mana, fara forme, fara nimic; dupa trei luni de zile le-am zis ca plec, m-au intrebat unde, le-am zis ca la firma concurenta direct, au luat foc; au inceput sa invoce contractu’, cartea de munca si alte chestii imaginare, eu le-am zambit elegant, m-am ridicat si dat sa ies. M-au amenintat ca nu imi dau banii pe ultima luna, le-am amintit ca era 15 si luasem salariul cu cateva zile inainte, s-au desumflat complet…
    Evident, la ce blesteme le-am adresat, a doua zi le-a crapat hardu’ pe care tineau arhiva foto. Evident, nu aveau mirroring sau backup, eu le zisesem, da’ costa bani, deh. Pana la urma, poate exista un Dumnezeu.

    00
  30. @all: nu am angajati inca. Sunt singura pe firma. Dar, cand se va face si asta, angajatul va primi contract si respect. Nu as angaja insa un individ care mi-ar povesti asemenea minunatii. Nu as avea incredere.

    Am primit si eu destule peste ochi, am lucrat chiar 8 luni GRATIS in conditiile in care faceam si suplimentare, doar ca sa ma infig in firma in cauza. Am lucrat acolo 7 ani apoi. A fost ALEGEREA MEA. Dupa lunile alea am lucrat cu acte in regula si tot tacamul. Daca nu as fi primit salariu lunar, a doua luna nu mai calcam acolo. Cu toate inconvenientele respective (mi-am mai dat si eu demisia, m-am certat cu sefii etc.) nu am ales niciodata calea vandalismului.

    Sunt absolut de acord ca sunt multi patroni care isi bat joc de oameni, dar si salariatul trebuie sa caste gura. Ai inceput munca? Semnezi niste contracte. Nu ti se dau la semnat? Stai acasa pana e totul OK. In momentul in care esti insa disperat sa iei un job si nu iti permiti sa ridici coada prea mult, esti chiar si mai susceptibil de abuzuri. Acum 11 ani, pe cand ma prostituam si eu pe promisiuni, nu imi permiteam sa aleg. Am fost fericita ca m-au lasat sa muncesc chiar si gratis. Copil tampit, ce sa zic …

  31. @zoso : Nu stiu exact ca era practic in alta firma insa din ce am auzit era sales executive (adica agent de vanzari) – un mic pulet.

    00
  32. @cristi Cred ca in visele tale umede ai reusit sa stergi de pe serverele firmei baza de date cu comanda „format c:” :)) Nimeni nu tine un server neprotejat si nici lucrarile in C:

    00
  33. Petru este un pusti care se plictisea si avea chef de procese… A fost sfatuit si de copacul de tasu al carui sport favorit sunt procesele, in special cele cu avocat din oficiu si la care acuzatul tb sa vina la Craiova sa se judece… E usor sa iti dai cu parerea daca nu ai toate datele.

    Faptul ca gavrila e spammer si lanseaza siteuri 0 ca valoare nu il apara de tot felul de prosti care nu au ce face acasa si dupa 2h de munca au chef de procese inutile… O sa ajungem ca americanii in privinta proceselor nu a nivelului de trai.

    00
  34. ceea ce a facut @petru becheru este o lupta cu morile de vant.
    inteleg din prezentarea faptelor ca el activa ca un fel de freelance developer. la inceput, pana iti formezi o clientela si iti faci niste contacte profesionale solide, se mai intimpla sa mai iei si tzepe – esential e sa nu iei tzepe de proportii, iar tzeapa lui era chiar minora: vorbim totusi de salariul pe maxim 2 luni, nu discutam aici de banii de pensie pierduti la enron.
    probabil ca va castiga procesul plus cheltuielile de judecata la curtea suprema :-), dar oare se merita efortul? in plus, lumea e mica, vorba umbla si pana una-alta petru s-a ales cu stampila de procesoman-scandalagiu, ceea ce ii minimizeaza sansele de a-si face contacte profesionale chiar si cu acei indivizi corecti din biznis, daca or exista…

    in ceea ce-l priveste pe @cristi: man, two wrongs doesn’t make one right! tu esti exact la marginea opusa a spectrului. ma intreb, daca nu aveai acces la parola serverului, ce faceai… le dadeai foc? :-)
    te mai si lauzi cu asta, cu patos proletar…

    poate o sa crezi ca tin partea „patronilor”. nicidecum! sunt convins ca printre ei sunt multi cu un caracter infect, desi, multi dintre noi daca am fi in postura lor ne-am comporta similar… poate asta e natura umana, sau poate asa reactionam la stress, presiune, etc.
    problema reala incepe cand intr-o buna zi dai peste compania visurilor tale, unde simti/stii ca te potrivesti perfect, dar e un mic impediment: te-ai tot laudat cu ispravile tale trecute, vorba a umblat, s-a amplificat, iar noul tau potential angajator efectiv se teme de a avea de-a face cu unul ca tine.
    din punctul lor de vedere: cine poate garanta ca nu esti instabil psihic si ca intr-o buna zi nu ti se pune pata si le provoci lor daune importante?

    locul unde se trage linia intre bine – „muncesc, imi fac treba temeinic si cu profesionalism”- si rau -„futu-i in gura de javre, le arat eu cum e sa se puna cu mine…”- este numai in capul tau, unde e greu de patruns/sondat/influentat. sper ca intelegi ce vreau sa spun.

    a nu se intelege ca sunt un adept al „capului plecat”, dar sugerez ca rezolvarea conflictelor sa fie abordata cu mai multa tact; iar razbunarea -daca e cazul- sa fie gandita si consumata la rece.

    00
  35. @cristi: cât timp ai lucrat mai exact fără a fi plătit?

    00
  36. Am cautat pe Google „petre becheru”. https://adevarul.ro/locale/craiova/craiova-cerut-finantelor-sa-i-inregistreze-contract-hartie-igienica-1_50abe4d77c42d5a66381f763/index.html

    Chiar funny stirea. Ma intreb daca e vorba de aceeasi persoana. Oricum, funny articolul.

    00
  37. Guys, prostilor nu le poti demonstra ca sunt prosti daca nu te cobori la nivelul lor. NU poti fi un „gentleman” vis-a-vis de un toparlan care crede ca e buricul pamantului. Cu o mare lacrima stoarsa-n cur va spun ca am facut si eu ce a facut cristi, Am avut si bonus- seful nu a facut gat, a venit sa ma „toarne”. Din pacate pt el, eu ma pot coborâ la nivelul lui si celor de genul asa ca nici eu,nici mama mea nu a plans in ziua aia.
    PS. 2 ani lucrati, aflat la spital cand am avut nevoie ca nu imi fusesera platite AS timp de 2 ani, fraierul trebuind sa scoata bani din buzunarul paritintilor, neamurilor si prietenilor pt a achita costul spitalizarii. Thank you, thank you very much.Voi chiar credeti ca morala, bunul simt si verticalitatea, principiile va ajuta sa traiti? Eu nu cred, faci un compromis, mai traiesti o zi. Daca asta inseamna sa il fut pe ala care m-a futut pe mine, il fut. Ii dau si muie, treaca de la mine. Inseamna ca sunt fara de morala si lipsit de principii si valori?

    00
  38. @aurache : „s-a ales cu stampila de procesoman-scandalagiu, ceea ce ii minimizeaza sansele de a-si face contacte profesionale”

    Terminati cu prostiile. Cine o sa stie ca el e acel Petre Becheru? In plus, sunt destui angajatori care nu se vor uita la chestia asta. Fie vor gandi „mie nu o sa mi se intample (cu el)” fie „ala l-a nedreptatit, eu nu il voi nedreptati”.

    Tampenia asta ca nu te mai angajeaza nimeni ca ai dat un angajator in judecata e o prostie mioritica. Foarte multi angajatori (poate al tau, poate al meu) au dat angajati in judecata si, culmea, se angajeaza lumea la ei.

    00
  39. @Andrei Rinea Ai fi surprins sa stii la cate detalii se uita angajatorii in mediul privat. Petre Becheru chiar o sa aiba probleme la angajare…

    00
  40. @Cortez : Corect, chiar in cazul meu au studiat profilele de pe Stackoverflow.com si imi citisera blogul tehnic si unul chiar si pe cel social. INSA nu mi se pare realist sa iti faci griji pentru cariera ta daca ajungi sa trebuiasca sa solutionezi la tribunal o problema cu angajatorul. Adica eu, angajat, sa trebuiasca sa inghit orice si sub nici o forma sa nu dau angajatorul in judecata, chiar daca ala e vinovat, doar ca sa imi „apar” cariera?

    Suna prea mioritic pentru mine.

    00
  41. Baieti, dreptatea nu e pe pamant.

    00
  42. @andrei rinea: suna mioritic numai pentru tine, fiindca esti mioritic pur-sange :-) … apoi, noi nu discutam despre angajatorul care a dat angajati in judecata, ci despre cazul invers. relatia cu cine dupa cine umbla nu este chiar bijectiva.

    dar sa revin…

    in toata lumea vestica -si cu apogeu in cea nord americana- se practica chestia asta cu sapaturi in trecutul unui angajat -si la angajare, si chiar si dupa aceea, periodic si in functie de pozitia pe care angajatul o ocupa sau urmeaza sa o ocupe in organizatie. nu e o chestie neaparat buna pentru angajat, dar exista si functioneaza mai bine decat „dosarul de cadre”. este foarte putin posibil sa nu se aplice chestia asta si in romania, mai ales la apetitul societatii romanesti de a copia [tot ceea ce este rau] de la lumea vestica.
    in plus, un om activeaza profesional intr-un domeniu, pe o piata locala, care este o lume restransa si in care toata lumea sa cam cunoaste cu toata lumea, mai ales de la un anumit nivel in sus; [iar de oameni care sa-ti puna o vorba rea nu cred ca duce nimeni lipsa, asa ca singura ta grija e sa le dai apa la moara.]

    petru este „small potatoes” acum, dar mai tarziu, cine stie ce-i poate rezerva viitorul… in general, cand construiesti o cariera profesionala o gandesti sa fie o constructie durabila si ascendenta pentru niste zeci de ani, si nu o incropeala plina de impleticeli si sughituri care sa te tina eventual pana la anu’, si apoi mai vezi tu, improvizezi ceva.

    @andrei: daca ai ajuns pana aici cu cititul, te felicit, caci data trecuta nu ai citit -sau poate nu ai inteles- mesajul meu: nu sunt deloc de acord cu inghititul rahatului de la „patroni”, dar am invatat [pe pielea mea… :-( ] ca o abordare cu tact a unei probleme oricat de spinoase face diferenta dintre profesionisti si mai putin profesionisti. (ia-o altfel: tu crezi ca alde big boys, astia care au fondat microsoft, apple, oracle, google etc, nu s-au lovit si de tzepe si ticalosi pe vremea cand erau „aproape nimeni”? crezi tu, in adancul tau, ca s-au si repezit cu jalba in bat la tribunal? eu cred ca aveau lucruri mai importante de rezolvat, iar vremea proceselor „adevarate” nu a intarzaiat sa apara, dar ei de-acum aveau o armata de avocati…)

    00
  43. @aurache : Si tu cum ai fi rezolvat problema lui Becheru cu tact?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube