blogfest party

Asadar…fuse şi se duse. A fost bine că a fost, cu minusuri şi plusuri. Cinste lui Dragoş că a pus pe picioare toată chestia şi ne-a suportat pe toţi.

Am ajuns pe la 8 şi jumătate, am plecat pe la 2 si jumătate. Atmosfera destinsă, publicitate, premii, muzică, discursuri, alcool, sponsori, fotografi.

Fun facts

  • m-am revăzut cu andreiard, cunoştinţă mai veche de pe learn@reflex.
  • toata lumea m-a aratat cu degetul, „ăla e mă, îţi zic eu”
  • Fry mi-a mulţumit că nu am candidat şi la alte categorii :)
  • premiile, constând in 3 sticle de vin, le-am băut cu toată lumea care a vrut
  • nihasa şi-a neglijat prietena, fiind captivat de personalitatea lui boo
  • probabil spre bucuria lui pigbrother, am avut din nou aceeaşi discuţie despre limba română cu Antonio Eram şi Radu Ionescu.
  • a venit şi George (TTL), al cărui umil fan sunt
  • am fost întrebat de 2 ori ce vârstă am şi de ce în profil e trecut 17. din păcate, nici o majoră nu s-a oferit să mă conducă acasă.
  • atitudine absolut penală a celor de la aglomerari spontane. c’mon, te poţi face remarcat şi altfel
  • premiile au fost înmânate de Oana Felipov, „o tipă bună”, cum se descrie şi…noi nu putem zice nu :)
  • subiectiv sper ca a înţeles lecţia, deşi aveam probleme cu coerenţa la ora aia
  • eugen şi radu sunt mult mai mici de înălţime, faţă de personajele mitice pe care mi le închipuiam.
  • spre final m-am întreţinut cu gorgeux, şi ea cu jurnalismul. vorba andressei, „toti jurnalism-dropouts îşi fac bloguri”
  • ah, a venit şi andressa, în fusta scurtă :D
  • m-am convins că Lidia nu e blondă.
  • Tina was there!
  • Nihasa, curva regimentului, a luat un premiu pentru locul doi la personalitate.
  • and yes, Bobby was there!!!

Links: dragos, andreiard, fry, nihasa, boo, antonio eram, raduionescu, TTL, aglomerari spontane, oana felipov, subiectiv, eugen, gorgeux, andressa, lidia, tina.

ps: acum imi dau seama de o greseala fatala. nici unu din cei premiati nu am multumit organizatorului/lor

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. prea mult vin :)

    00
  2. zoso, pana la cat a stat lumea?

    00
  3. we want the pictures

    00
  4. hai ca ma apuc sa fac si eu un review acu` …. ca pana acum mi`a fost lene .

    00
  5. am vazut filmuletzu, hehehe, dude, chiar arati de 17 ani :D
    nihasa still looks gay :/

    00
  6. promit ca data viitoare sa nu mai creez impresia de metrosexual / gay – sincer nu stiu cum o sa reusesc … probabil ca nu ar trebui sa ma dau cu gel si sa port camasi trendy :))

    in rest numai bune si pentru Domnius – stiu unde stai …. ai grija :)))

    j/k

    00
  7. iar eu promit ca data viitoare imi iau pantofi cu toc sa par mai inalt :p

    00
  8. vrei sa mint lumea? :D

    ok ok, u’re great…smart, sexy and more…

  9. radu, nu conteaza inaltimea, ci conteaza istetimea! (frisca olala cred)

    sau alta reclama:

    nu conteaza ca esti mic daca te pricepi un pic! :)

    pai bine mai zoso, asta e tot ce poti sa spui? ca purtam fusta scurta? cum ramane cu personalitatea mea fascinanta? and my great sense of humour? :)

    00
  10. nu ma descriu eu ca fiind buna.
    felipov spune future is now.

    00
  11. Trisorule, nenorocitule! Furi blogul de la gura copiilor! Huoooo!!! :))

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)