Baterii smartphone: cum arată o baterie bună

Teoretic, sunt două tipuri de baterii externe: cele ieftine și cele bune. Cele bune au capacitatea scrisă pe ele, celule bune, încarcă bine și repede și își mențin puterea cel puțin câțiva ani. Cele ieftine nu.

Dar și la cele bune există un schepsis: cele cu adevărat bune nu se descarcă singure. Adică le încarci, le pui în sertar și peste 3 luni e tot încărcată, ceea ce nu multe baterii pot.

Pe lângă Anker-ul meu (de care am scris aici), mi-am luat și un Mophie de pe Amazon (37€ cu tot cu transport, în timp ce la noi e 300 lei), pentru că nu știam unde voi lăsa ghiozdanul și nu aveam pantaloni cargo, deci nema loc de stocare pentru o baterie externă, așa că husa e la îndemână.

Am fost plăcut impresionat de Mophie, am plecat cu telefonul la 100% la 10am și la 4am când m-am băgat la somn, aveam 80%.

Și cabluri ieftine.

 

anker-mophie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. Timpii de incarcare la alea mari sunt crima. Iar alea mici daca ai norocul sa le gasesti incarcate esti un norocos. Eu am 3 zile de cand imi stau toate descarcate si n-am ajuns sa iau un incarcator, am zis ca il am pe ala de masina, dar surpriza a fost ca masinile mai nou taie curnetul dupa ce iei cheia. :(

    00
    • „masinile mai nou taie curnetul dupa ce iei cheia”

      1ai zis CURNET?

      2 si cheia o iei din masina din cur sau din net?

      00
  2. Treaba cu husele cu baterie in ele e urmatoarea (e valabil pentru cele cu buton pe spate, prin care pornesti incarcarea): le pui pe telefon cu butonul pe off, astepti sa se descarce bateria, apoi le pornesti de la buton, sa iti incarce telefonul. Asa scrie in instructiuni si asa e bine, daca vrei sa nu iti „omori” bateria din telefon. Daca poate face asta intr-un ritm bun, adica sa incarce bateria, in timp ce tu faci pe telefon, ce faci de obicei, atunci consider ca e buna.
    Am avut una Powerbank, pe S6, care ( conform aplicatiilor Ampere si a Gsam Battery Monitor ) incarca, tot timpul, cu mai putin de 100mAh, in conditiile in care as fi avut nevoie de cel putin 500mAh sustinuti (asta pentru ca mai variaza in timp, intre 100 si 1000, chiar si de la o baterie buna/incarcator de priza, chiar si cel fast charging).
    Stiu, de obicei telefonul isi trage din baterie curent in ritmul lui, insa, daca nu are de unde sa traga cum trebuie, e degeaba. Din cauza asta am dat-o mai departe si am trecut diferenta de pret la pierderi.
    Pentru s6 se gasesc si Mophie, dar pretul, pe la noi, e de la 300 lei in sus si parca nu m-as risca sa dau atat, ca sa constat ca face la fel. Oare tu cum ai folosit-o? Ai pus-o si ai pornit butonul din prima? E echivalentul, pentru bateria din telefon, la a sta tot timpul cu telefonul in priza, ca idee.
    Altfel, folosesc o baterie externa Xiaomi 10000 compacta (modelul nou), care imi incarca telefonul chiar si in timp ce ma joc Pokemon Go (cel mai mare joc consumator de baterie, pe care l-am intalnit pana acum).

    00
    • Daca toti iti faci s6-le cat o caramida din cauza husei cu baterie,nu mai bine cumperi varianta ACTIVE? Are 3500 mah si in reviewuri arata ca tine cu pana la 80% mai mult decat varianta standard

      00
  3. Problema la cablurile ieftine e ca sunt ca la loterie. Merg doua incarcari dupa care primesti mesaj de eroare „this cable or accesory is not recognized” sau ceva de genul si apoi pa pa incarcat. Am patit cu 3 cabluri cumparate in decurs de cateva zile intr-o vacanta. Lucru care e destul de nasol sa te lase cand ai nevoie. As prefera un cablu mai scump si sa mearga.

    00
  4. De Asus ZenPower 10050mah sunt cel mai multumit!

    00
  5. Am avut momentan 3 baterii externe
    1. Un New trent 12000 mAh – am dat cred 60$ in 2013 de pe amazon. Foarte buna, si acum functioneaza la perfectie, am luat-o peste tot inclusiv in jungla

    https://www.amazon.com/External-New-Trent-Smartphones-Micro-USB/dp/B003ZBZ64Q/ref=redir_mobile_desktop/154-6269300-3692835?ie=UTF8&ref_=cm_cr_arp_mb_bdcrb_top

    1. Am mai avut o chinezarie primita gratis, de aia de breloc atat de proasta de se oprea la 27% din incarcat un iphone 5s, dupa care osvila ba incarca ba nu
    2. Acum am un Goal Zero flip 20, zice ca e de 5200 mAh. Sincer asta l-am primit la un pachet nu cautam bateria in mod direct. Eram interesat mai mult de o lanterna aia de cort (apropo s-ar putea sa ti se para interesanta lanterna asta) . Mai au si niste boxe stereo interesante. Momentan nu mi-am facut o parere despre bateria asta, am lasat-o la incarcat de vreo 4 ore si vad ca tot incarca.

    Ce mi-as lua e un Anker 20100 cu usb c https://www.amazon.com/Anker-PowerCore-Ultra-High-Capacity-External-VoltageBoost/dp/B014ZO46LK . Din ce am citit daca nu ma insel iti poti incarca si macbook-ul/laptopul datorita usb c

    00
    • imi place cum folosesti adverbul „momentan” ;)

      am cunoscut un tip care folosea cam in fiecare propozitie cuvantul „initial”

      ii placea lui cum suna si degeaba i-am zis ca inseamna la inceput ca el

      initial mergea sa puna benzina initial il durea capul si initial a ramas fara paine asa ca initial mergea sa cumpere

      00
  6. Nu stiu de tine dar eu am o baterie serioux luata de la auchan (cica are 10000mah), imi incarca samsung-ul S4 cam in 3 ore la 100%, maxim 2 incarcari.

    Se incarca greu de tot, adica trebuie sa o las 12 ore la incarcat ca sa fie full, ii grea – un box pliabil i-ar mai lipsi ca sa fie swissarmybattery :)

    00
  7. Cabluri ieftine sunt peste tot, dar dacă nu sunt fast charging, tot degeaba.

    00
  8. Linkul catre amazon nu mai functioneaza.

    00
  9. Multa vrajitorie cu bateriile astea. Celula Li-Ion standard 18650 cu cea mai mare capacitate e produsa de Panasonic si are 3400 mA. Cost per bucata aproximativ 25USD. Pe alibaba se gasesc fake la 5 usd. Concluziile se trag singure.

    00
    • Poate ai dreptate cu acea celula de produsa de Panasonic, poate nu ai dreptate. Ceea ce vreau sa iti spun este ca se poate folosi orice tip de baterie, scopul final fiind sa ai cei 5 volti output (necesari pentru a iti incarca telefonul). Acei 5V se obtin ori de la o celula Li-Ion de 3.6V folosind un boost a.i. se ridica voltajul la 5V ori daca pui doua baterii in serie a.i. o sa ai 7.2V si de acolo scazi voltajul pana la 5V folosind un regulator de tensiune. In acelasi timp iti propun sa dai un search pe google de baterii Li-Po, un fel de frate al Li-Ion (care se foloseste pe la drone si nu numai) sa vezi cam la ce preturi si capacitati se invart.

      P.S. fizica din clasa a6-a imi spune ca daca pui 2 baterii in paralel atunci se aduna capacitatea celulelor si se pastreaza voltajul, daca pui 2 baterii in serie se aduna voltajul si se pastreaza capacitatea (pentru cazul cand ai baterii identice, daca sunt diferite exista formule de calcul)

      00
    • @ MirceaZ – ideea era de preț raportat la capacitate. Adică 100 lei/ baterie de 10000 mA … Din moment ce 3400 înseamnă 25usd. Oare Sony de ce nu are la vânzare baterii de 10 000 mA la preț decent? P.S. Toti acumulatorii Li -Ion construiți de la 2010 încoace sunt de fapt Li Po.

      00
  10. Uite ca asta n-am stiut ca exista baterii portabile,deci de acum oamenii pot pleca mult timp de acasa fara frica ca ramane fara baterie si nu mai poate pupaci gagicile?

    Invatam ceva nou pe zi ce trece. Tehnologia evolueaza,viata se imbunatateste.

    00
    • NOU
      #16

      Stai sa vezi cand o sa descoperi faptul ca telefoanele mobile fac si poze. Nu mai trebuie sa cari aparatul foto dupa tine.

      00
  11. A mea de la xiaomi de 10Ah a trecut de 2 ani și e încă foarte buna.
    Acum am mai luat una tot de la ei cu Quick Charge 2.0, subțire și input/output cu usb Type-C și nu prea îmi vine a crede cat de repede încarcă.
    Dacă cu telefonul au dat fail măcar cu bateriile sa fie bine :)

    00
  12. NOU
    #20

    A mea e mai mare si mai groasa.

    00
  13. Sau iti iei un telefon cu o baterie decenta

    00
  14. Apropos,pentru cine doreste sa vada cam cu ce viteza incarca telefonul unu anumit incarcator/baterie ,sa foloseasca aplicatia AMPERE .

    00
  15. „Dar și la cele bune există un schepsis: cele cu adevărat bune nu se descarcă singure. Adică le încarci, le pui în sertar și peste 3 luni e tot încărcată, ceea ce nu multe baterii pot.”

    Tin sa te dezamagaesc dar orice baterie de Li-Ion:
    1. Pierde din incarcare daca sta degeaba.
    2. Pierde din capacitate daca sta degeaba.

    O baterie buna de laptop, 4-6 celule Li-Ion pierde 5% din incarcare in 2 saptamani maxim, si 5% din capacitatea totala intr-un an. Acuma fa calculul pentru situatia la 3 luni de zile :)

    00
  16. fix random,scuze.Scrii te rog cand o sa ai timp un articol despre videoproiectoare? As vrea sa mi achizitionez unul si nu n am nici o idee despre.

    00
    • nici eu. sorry.

    • Da boss, da’ tu ai timp de documentare, nu ca noi….

      00
    • M’am documentat eu suficient inainte sa-mi iau asa ca depinde de scop sunt mai multe recomandari.

      In cazul meu, „cinema acasa”:
      – receiver 7.1 cu sateliti mici, subwoofer activ (150$ receiver, 20$ sateliti, 30$ bass – all ebay cu vanare de licitatii)
      – videoproiector neaparat full-hd nativ (emag pentru garantie si retur in cazul in care nu-ti place ceva)
      – ia-ti draperii care-ti fac intuneric in camera
      – Rpi3+Kodi+TvAddons.ag

      Diferenta intre 720p si 1080p la o diagonala de 300cm se vede si ii deranjanta (adica 720p zici ca se vede in ceatza).

      00
  17. Am avut o baterie externa care mi-a busit de 2 ori bateria la telefon. S-au umflat de fiecare data si nu am mai putut sa pun carcasa inapoi. Telefonul era un strabunic de-al lui Samsung note 7

    00
  18. Dupa ce mi-am facut nervi o buna perioada cu un Momax de 5200, am luat un Xiaomi de 16000 de la „garaj”, la o promotie, in jut de 100 de lei.
    https://www.pcgarage.ro/baterii-externe/xiaomi/mi-powerbank-16000-mah-silver/
    Foarte multumit de ea, incarca repede. Inconvenientul este ca e destul de grea.

    00
  19. Xiaomi mi de 10000 folosesc și eu. La 15 dolari cât e pe gearbest, n-are rival. Plus ca știe fast charging.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube