Avem un învățământ corupt, cum procedăm?

Mai nou, avem și învățătoare care cer bani pentru diverse chestii prin școală. Un nene se întreabă de ce se dau bani pentru fondul școlii sau ai clasei. Bănuiesc că e mai ușor să spui o prostie sau să faci o știre stupidă decât să gândești. Ar fi aflat că banii pentru fondul școlii se folosesc la perdelele rupte de elevi, la băncile mâzgălite de elevi, la cretă, burete, materiale didactice și alte asemenea. Nu e o filosofie prea mare și profesoarele și învățătoarele nu se îmbogățesc din acești bani. Schema e un pic alta. Banii se scurg prin crăpături în mâinile unor cadre didactice deștepte. Pe contracte cu manuale, pe salarii (un profesor deștept face 4.000 lei pe lună din salariu plus diverse sporuri, în timp ce fraierii aflați în primii ani de predare abia au 8-9-1200 lei pe lună), pe activități și cursuri și așa mai departe.

Soluții sunt două: fie punem manageri pe școli, nu profesori, care să urmărească banul unde se duce și să optimizeze totul, fie lăsăm baltă văicărelile. Vă cer profesorii șpagă? Nu le dați! Ah, e nasol pentru copii și e mai bine ca ăla micu să aibă note mari? Păi…

 

jon-stewart

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. „Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii.” (Constitutia, art. 32, par. 4)

    00
  2. Fara Lideri de sindicat dedicati cheltuirii banului sindicalistilor, va fi mereu coruptie.

    00
  3. Problema adevarata este ca angajatii in sistemul privat nu muncesc. Daca ar munci mai mult, firmele ar avea castiguri mai mari si ar putea oferi angajatilor un salariu mai mare. Impozitele pe profit si pe salarii vor aduce mai multi bani la buget. Si astfel profesorii si invatatorii vor primi salarii mai mari. Sectorul privat este problema, nu coruptia!!! :)

    00
  4. Ignoram putin unde se duc majoritatea banilor si ne gandim la urmatoarele:

    Daca la bugetul de stat cotizeaza implicit toti cei care lucreaza cu carti de munca, iar din impozitul oprit se duc bani si la Ministerul Invatamantului, de ce plm mi se mai cer bani pentru imbunatatiri? Care e logica? Imi opresti luna de luna din castiguri de ma seci si dupa aia mai trebuie sa scot iar bani din buzunar ca odreasla mea sa aiba niste banci de doamne ajuta?

    La articolele tale de prin 2008-2010 cand spuneam ca profesorii de gimnaziu si liceu sunt majoritatea niste lepre cersetoare care trebuie sa zboare din sistemul educational, imi sareau comentatorii tai in cap. Acum unii dintre ei si-au bagat copiii in scoli si se plang de abuzuri. That’s poetic justice.

    E incredibil ca am ajuns sa spun asta, dar in clipa asta avem noroc cu generatia facebook care transforma toate inregistrarile respective in virale pe internet la doar un click distanta si cu idiotii de la conducere care iau masuri pentru a castiga voturi la urmatoarele alegeri.

    00
  5. @Cosminos: ia citește tu aici care e treaba cu gratuitatea asta.

    00
  6. Nici nu mă gîndisem la treaba asta dar da. Pui un manager în postul de director și ar trebui să se împingă lucrurile în direcția corectă.

    00
  7. un_oarecare, ce ar fi sa iti faci tu o firma, sa ne dai niste lectii? iti urez sa produci maxim pt impozite, sa ajuti bugetarii, asa cum iti doresti!

    00
  8. Zoso, sper, sper sa vada cat mai multi ultima fraza. Va cer, nu le dati si gata. Asumati-va un risc, dar undeva trebuie sa se opreasca roata spagii.

    00
  9. Banii de la fonul clasei/școlii nu se duc pe cretă și perdele rupte ci se duc pe proiector, jaluzele verticale, aerul condiționat și băncile noi cu care școala ar trebui dotată #pentrucă

    00
  10. un profesor cu zeci de ani vechime (de parca asta e un garant al calitatii), cu toate gradele date si cu sporuri de dirigentie sau altele nu castiga mai mult de 3.000 de lei. as putea spune ca ia undeva pe la 2500, dar nu sunt foarte sigur.

    pana mai acum vreo 4-5 ani un profesor putea lua aproape 4.000 de lei.

    00
  11. Sa stii ca si fondul clasei/fondul scolii mi se pare problematic. De ex, la scoala fiului meu, o scoala mare cu liceu, de la clasa 0 pana la clasa XII, trei clase pe fiecare an de studiu (aprox 1000 de elevi in total, de fapt chiar mai mult, dar hai sa rotunjim la 1000), foundul clasei e 30 de lei pe an, fondul scolii 100 de lei pe an.

    Am platit intotdeauna fondul clasei, fara probleme, pt ca stiu exact ce acopera: coli de hartie, cerneala de imprimanta, prosoape de hartie, creta etc. Dar fondul scolii? E 100 de leix1000 de copii, adica 100.000 pe an. Hai sa zicem ca nu platesc toti copiii, desi eu am aproximat in jos nr total de elevi. Hai sa zicem ca se strang „doar” 80 000, sau 50 000 pe an. Oricum, e o suma enorma, si nu mi se pare normal sa dam banii aia fara chitanta, cu atat mai mult cu cat exista un ONG creat de Asociatia Parintilor, unde se mai duc si cei 2 la suta din impozitul pe venit al parintilor. Deci, pe langa fondul clasei si fondul scolii, platit fara chitanta (desi s-ar putea foarte usor da chitante prin respectivul ONG), se mai strang si alti bani, ca majoritatea parintilor spre scoala directioneaza aia 2 la suta din impozitul pe venit.

    Sunt (destul de) sigura ca parintii din Asociatia Parintilor si profesorii sunt oameni OK si nu baga banii in buzuar, dar nici nu-i gestioneaza judicios. Scoala de care vorbim e o scoala mare si bine cotata din Cluj, cam toate scolile din Cluj arata mai mult decat OK, au fost renovate in ultimii ani cu bani de la Primarie, deci clasele sunt curate, calduroase, confortabile, nu mai au nevoie de investitii. Asa ca banii stransi se duc de fapt de-a lela, pe chestii cum ar fi: hai sa schimbam bancile astea si jaluzelele alealalte, ca deja au 3 ani vechime, sau hai sa cumparam computere noi, desi alea pe care le avem sunt in regula, relativ noi, se pot folosi inca 5 ani.

    Sincer, as prefera ca banii aia (pt care ar trebui totusi sa primim chitante si o dare de seama anuala, cum au fost cheltuiti) sa mearga ca supliment de salariu la profesori, daca s-ar gasi o forma legala pt asta, macar as stii ca sunt cumva stimulati si li se rasplateste interesul aratat copiilor (pt ca e o scoala buna, profesorii sunt in general buni si foarte buni, si corecti cu copiii). Dar nah, se strang o gramada de bani care ar putea fi folositi in atatea moduri (excursii pt copii, dotat biblioteca scolii cu tot ce trebuie, deci chestii efectiv educative, in interesul elevilor) si se baga in rahaturi de genul banci noi, parchet nou, jaluzele noi, usi noi, desi si alea vechi sunt inca in buna stare. Dar bag de seama ca romanii nu pot trece peste mentalitatea asta oarecum imobiliara, parca educatia copiilor tine de parchet laminat si jaluzele colorate in clasa, nu de carti, excursii, experiente ale copiilor etc. Macar la un teatru odata pe semestru sa duca copiii de banii aia, si n-as zice nimic…anul asta am platit, dar la anul chiar nu o sa mai platesc daca lucrurile merg tot asa. Daca mi se explica destinatia banilor, necesitatea pt acea cheltuiala si in ce fel respectiva cheltuiala are un impact pozitiv asupra educatiei copilului meu, poate ca o sa platesc in continuare, dar asa, ca sa aiba Ambientu’ vanzari, eu nu mai dau bani. De aia 100 de lei ii fac copilului abonament la Filarmonica si suntem mai casigati.
    A nu se intelege ca parintii au fost persati in vreun fel sa plateasca fondul clasei/scolii. Pur si simplu am fost informati despre, cine a vrut a platit, cine nu, nu, si nu au existat insistente, represalii sau alte faze de genul. Bani pt cadouri nu s-au mai strans din ciclul primar, si oricum era modica suma, 20 de leid e copil, din care oricum li se cumparau si copiilor ceva mic de Craciun, li se cumpara un tort si niste sucuri, si se cumpara pt invatatoare un mic cadou.

    00
  12. Va doresc sa aveti parte de profesori care sa nu mai desfasoare nici o activitate optionala cu copiii. Ce tare ar fi sa nu mai participe nici un profesor cu copiii la concursuri nationale sau internationale, proiecte europene, olimpiade, excursii, teatru, film, schimburi internationale, scoala sa nu mai participe in proiecte comenius etc. Copiii vostri sa aiba parte doar de orele alea de la scoala/liceu, fara meditatii sau orice alt ajutor/suport ptr aprofundarea materiei. Va doresc sa nu mai contribuiti cu nici un ban ptr scoala(bani stransi de Asociatia Parintilor – in multe scoli) si jaluzelele rupte, bancile sparte, tabla sau ecranele crapate sa fie absolut normale ptr copiii vostri.

    Va doresc sa ca absolut fiecare profesor din tara asta, dar absolut fiecare profesor sa va inregistreze audio si video atunci cand aveti o conversatie cu el/ea si sa cheme un martor ca sa nu aveti „revelatii” ca a cerut mita.

    00
  13. „e mai bine ca ăla micu să aibă note mari” pentru ca … automobile :)

    00
  14. Ce nu inteleg proaspetii parinti ( cu copii pana la 10 ani), performanta cere sacrificii, intrebati o piranda cat a cheltuit pe puradelul ei de la nastere si pana la 20 de ani, so stop bitching about it, nu te pune nimeni sa platesti fondul scolii sau fondul clasei e optional, am o prietena profesoara si mi-a explicat, asta nu se intampla la privat oricum, si acolo sunt profesori mai buni pentru ca nu sunt prosti sa ramana la stat pe bani mai putini. La biserica cotizati pe an, inmormantare, botez, nunta etc? pentru o ceremonia de-a pixul pe care o poti face intre prieteni, dar ca sa dai bani ca sa ridici putin nivelul locului unde socializeaza copilul tau e de neconceput pentru unii, dai ciubuc la restaurant, la medic, la orice, dar te tragi pe cur si pui la zid chiar pe cei care pot schimba si corecta in bine mentalitatea copilului tau ( pt. ca mai mult petrece in mediul ala decat cu unii din parinti).

    00
  15. @alexandru: hai sa fim seriosi! Parintii platesc pt fiecare activitate extracuriculara, ca e spectacol sau excursie, si evident ca din banii aia se plateste si participarea profesorului. Care are toata libertatea de a participa (sau nu) la astfel de activitati. Care, ce sa-ti zic, majoritatea asa-s de interesante de numa’! De ex, cand a fost fiu-meu intr-o excursie in zona Apusenilor, nu a mai fost timp sa se viziteze Muzeul Aurului din Brad (singurul motiv pt care copilul meu si-a dorit sa mearga in resp. excursie) in schimb a fost timp sa se opreasca la vreo 4 manastiri pe traseu! Sa nu mai zic de toate consursurile alea stupide din ciclul primar si gimnazial, organizate de SRL-uri obscure de apartament, la care ne tot indemnau profesorii/invatatorii sa participam, ca vai ce bine e pt copii! Ce sa zic, dadeam 20-30 de lei fiecare parinte, bani in care intra o brosurica de 3 lei cu intrebari (multe din ele stupide si incorecte), dupa care veneau cica rezultatele, si toti copiii mai primeau cate-o diploma jenibila. Da’ SRL-ul incasa 30 de leiX stiu eu, cateva mii de copii din toata tara, si evident ca invatatorul/profesorul capata si el ceva din aia 30 de lei, ca altfel nu s-ar fi straduit atat sa bage parintilor pe gat tot soiul de asemenea concursuri.
    Evident, exista multi profesori foarte buni care fac mult mai mult decat cere fisa postului. dar exista, din pacate, regimente intregi de profesori din aia care nu fac nici macar minimul necesar.

    00
  16. @alexandru: si eu imi doresc acelasi lucru!

    00
  17. @Sebi: copilul meu are 16 ani. Pana acum, nu am cotizat la biserica, spital, functionari publici etc. Am cotizat la scoala, da, dar am constatat ca banii respectivi nu sunt folositi pt a imbunatati in vreun fel accesul la educatie al copilului meu, ci pt tot soiul de rahaturi care nu au sens.

    Jur cu mana pe inima ca, in aia 10 ani de scoala de pana acum, nu am auzit o singura data: fondul scolii va fi folosit pt a dota biblioteca scolii cu carti noi, pt a duce copiii la muzeu/teatru, pt a cumpara softuri educationale.

    In schimb, a fost folosit pt a misca in sus activitatea economica pe domeniul amenajari interioare. Ca deh, nu ne trebuie carti in scoli, nu e nevoie sa ducem copiii la un spectacol sau intr-o excursie, ne trebuie birouri noi, alea de acum 4 ani chiar nu mai is bune! Ahh, si daca tot ii ducem intr-o excursie (evident, platita separat de parinti, cu un taseu aprobat in prealabil de aceeasi parinti), ce-ar fi sa ne bagam picioarele in muzee si monumente naturale care merita vazute, si in schimb sa transformam excursia in pelerinaj, sa vada si copiii 5 manastiri pe zi, ca doar alea-s importante, nu?

    00
  18. @alexandru
    ai idee ca nu esti obligat sa fii profesor in Romania, si daca esti asa de convins ca meriti mai mult, poti sa-ti dai oricand demisia si sa te angajezi la Harvard, Oxford sau Cambridge, acolo unde simti tu ca meriti??? sau sa te faci, de ce nu, un sculer-matriter meserias, care castiga 3.000E/luna?

    mi s-a acrit pana in gat de d-astia ca tine. ti-a pus careva pistolu la cap sa semnezi contractul ala de munca? o tine pe nevasta-ta ostatic de nu poti sa demisionezi?

    ai semnat o hartie care spune ca, de buna voie si nesilit de nimeni, te angajezi sa prestezi niste servicii cat de bine poti tu (si minim cat de bine se cere), in schimbul unei sume de bani.
    ai semnat, fa-o.
    nu-ti (mai) convine, da-ti demisia.
    as simple as that.

    00
  19. @Ela Ai dreptate. Daca esti nemultumita de ce ofera scoala inseamna ca puteti sa participati singuri la olimpiade, concursuri de apartament si proiecte europene etc. Daca sunteti asa revoltati ca trebuie sa platiti pentru servicii OPTIONALE din sistemul de invatamant NU MAI PARTICIPATI. Parintele are optiunea sa-si inscrie sau nu copilul in excursie, proiect, concurs etc.

    P.S. Ai idee cate nopti se pierd ca sa scrii un proiect Comenius? Ai idee cat trebuie sa citesti ca sa scrii un proiect european care sa fie aprobat astfel incat copiii tai si ai altora sa mearga si sa se joace, sa aiba 3 mese/zi si sa cunoasca alti copii de varsta lor (in aparenta ptr ca de fapt e vorba despre altceva)? Ai idee cat sunt platiti profesorii in alte tari, diferite de tara asta de sculer-matriteri revoltati?

    00
  20. Alexandru poti sa imi faci si mie chemarea in universul tau paralel? Tu stii cate scoli cer bani pt fondul clasei si fondul scolii, ca mai apoi sa ceara bani si pt absolut tot ce spui tu acolo? Tu stii cat de mult NU ma intereseaza de salariul profesorilor, atata timp cat ei se razbuna pe copiii nostri si pe noi ca statul nu le da mai mult? Esti cumva profesor? Daca da, ia spune-ne si noua, cate abuzuri si cazuri de spaga din scoala ta ai reclamat pana acum, domnule corectitudine?

    00
  21. @Alexandru: nu sunt revoltata pt serviciile optionale, pe care, cum zici tu, le accepti sau le respingi. Doar subliniam ca nu toti profesorii o fac fara a fi remunerati, nu toti profesorii organizeaza astfel de activitati dezinteresat, nu toti o fac exclusiv in spriiinul copilului.

    Sa mai zic de nesfarsitele reviste si revistute pt care devin in special invatatorii agenti de vanzari? Majoritatea prost editate, cu greseli de ortografie etc, fara nicio informatie valoroasa, dar nah, hai sa le aratam copiilor in timpul orelor, sa-i tentam ca-s colorate, au cate o jucarie de plastic, copiii normal ca-s tentati, doar au 7-8 ani, or sa insiste acasa pana capata aia 7-8 lei pe luna pt revista. Nu-i mult ca bani, dar e fara rost si nu e corect ca un invatator sa fie agent de vanzari in timpul orelor de curs.

    Daca ai citit mai sus, sunt revoltata in special pt ca banii platiti drept „fond al scolii” sunt incasati fara chitanta si sunt folositi aiurea, nu in sprijinul educatiei copiilor. Si, in scolile cu numar mare de elevi, chiar se strang bani frumosi.

    Da, am idee cat timp iti ia sa scrii un proiect european, si eu am avut ani de zile o slujba prost platita unde am facut diverse, inclusiv sa scriu proiecte europene si sa lucrez cu publicul, desi, teoretic, in fisa postului nu erau prevazute expres cele doua atributii. Am facut-o pt ca am invatat ceva nou, pt ca mi-a adus satisfactii personale si pt ca am avut ocazia sa ajut oameni de la tara, fara access la informatie, sa inteleaga cum sta treaba cu fondurile astea europene pt agricultura si cum pot beneficia de ele. Dar nu am avut niciodata pretentia ca omul X sau Y cu care am interactionat sa ma recompenseze in vreun fel, sau sa doneze bani institutiei la care lucram. Daca am avut nemulturmiri salariale, m-am dus la angajator, daca nu s-au rezolvat, mi-am dat demisia si m-am apucat de altceva. Dar nu e OK pt profesori sa-si proiecteze nemultumirile salariale asupra copiilor/parintilor si sa se astepte la contributii nefiscalizate gen fondul clasei, scolii etc.

    Din pacate, in multe tari profesorii sunt platiti la limita subzistentei, si putine sunt acele tari in care proefsorii au un venit bun. De ex,, cumnata mea lucreaza ca profesor de stiinte in USA si castiga, anual, cam cu 30 la suta mai putin din jobul de profesor decat din jobul de weekend (chelnerita la un restaurant de lux). Si la scoala merge in fiecare zi, la restaurant 3 seri pe saptamana, de la 6 PM la 12 PM. Cam asta e cu salariile profesorilor, din pacate, sunt de acord cu tien ca e un job extremd e important care ar trebui remunerat mult mai bine.

    00
  22. Alexandru, ai partea ta de dreptate. Dar oricum toate cele despre care vorbesti SE PLATESC deja. Eu ca viitor parinte (ca nu mai e mult) nu am pretentia sa fie dusa fie-mea in x si y loc, daca nu se poate. De aia are parinti, sa se ocupe ei de calatorii si alea-alea. Sunt convinsa ca, daca e vorba de vreo tabara sau ceva de genul, VOM PLATI cu varf si indesat (normal pana la urma, ca nu am pretentia sa mi-o care nimeni pe banii sai).

    Pretentia mea ca viitor parinte de scolar ar fi ca pustoaica sa aiba parte de un loc decent in care sa invete. Nu-mi trebuie lux, nu-mi trebuie smecherii. Imi doresc cadre didactice de bun simt (cam asa cum le-am avut eu in toti anii de scoala – cu extrem de putine exceptii). Nu am nevoie sa mi-o mediteze nimeni, nu am nevoie sa o ajute nimeni cu lectiile, ca de aia are parinti, sa se ocupe de educatia ei, sa aiba lectiile facute si alte chestii din astea.

    Dar am pretentia sa stiu pe ce se duc banii, am pretentia sa nu platesc la gramada pe toate rahaturile facute de altii (daca fie-mea sparge tabla, o platesc eu, nu trebuie platita din nus’ ce fond, ca nu-i vina clasei ca eu am crescut-o bezmetica), am pretentia sa nu fiu luata la perpulis de o invatatoare de 2 lei pentru ca sunt saraca sau nesimtita, de nu am cotizat pentru nus’ ce cadouri.

    Stiu care e situatia din invatamant (asa ca intamplare am facut 9 ani de studii de specialitate si am decis apoi ca nu-i pentru mine), am colege de liceu care profeseaza, am prieteni cu copii de scoala etc. Am inteles ca-s salarii de rahat, dar sunt de rahat si in alte domenii. Si nu cred ca vine careva la tine sa iti planga de mila ca ai salariu mic (sau nu cat ti-ai dori) sau ca afacerea ta merge greu (in caz ca nu esti salariat).

    La mine cel putin nu a venit nimeni sa-mi dea in plus, ca-i pica parul de mila mea si a familiei mele, deci de ce as sta eu sa-i plang pe altii? In multe cazuri de nesimtire din asta galopanta nici nu e vorba despre saracie (gagica aia avea propriile after-shools, deci nu murea de foame), este vorba pur si simplu de un obraz sinistru de gros si de faptul ca lumea nu are curaj sa dea cu ei de pamant, atunci cand merita.

  23. @Mihai Eu nu stiu cate scoli cer bani. Tu stii cate scoli primesc banii pe fondul scolii de la Asociatia Parintilor, entitate juridica diferita de scoala? Tu stii cati parinti stiu ca de fapt platesc catre asociatia parintilor si nu catre scoala? Daca pe tine nu te intereseaza salariul profesorilor de ce ar fi interesati profesorii sa faca munca patriotica pentru copiii vostri? Poate nu ai inteles dar sistemul de invatamant DE STAT este OPTIONAL. Ai la dispozitie gradinite privates, scoli private, licee private si universitati private daca nu esti multumit. Ai posibilitatea sa ALEGI.

    Ce bine ar fi daca ar face o greva serioasa profesorii! Sa nu se mai intample nimic in scoli, da’ nimic. Vrei sa participi in proiect european? Surpriza! Vrei la olimpiada? Te duci de mana frumusel cu parintii si te inscrii unde stii tu. Nu se poate pentru ca profesorii muncesc doar 8 ore, nu mai mult. 16 ore ramasa din zi sunt dedicate familiei de catre fiecare profesor.

    Ce misto ar fi ca toti revoltatii astia din zilele astea sa fie la fel de revoltati si fata de politicieni, toti politicienii. Trebuie sa ai sange in instalatie pentru asta si sa nu ai atitudine si postura de sclav. E greu cand esti la a doua generatie de orasean, parintii tai venind din colbul satului din „fundul” tarii.

    00
  24. Sper ca nu are cineva impresia ca o fosila din sistemul de invatamant va deveni peste noapte un dascal mai bun, chiar daca va avea si 3000 de euro salariu.

    Problema nu sta in salarii, ci in mentalitatea si educatia profesorilor care predau de dinainte de anul 2000. Iar generatiile noi de profesori sunt instruite in facultate de alte fosile care le baga in cap acelasi sistem rigid si corupt, deci slabe sperante de mai bine pe viitor. Probabil si viitorii invatatori si profesori dau in timpul facultatii „bani pentru cd-uri”, adica spaga pentru rector.

    Parerea mea e ca nu salariile sunt problema. Educatia si exemplele pe care le vad viitorii si actualii profesori in jurul lor sunt cauza reala.

    00
  25. NOU
    #26

    @staicule esti prost de bauni. Invatamantul e gratuit si asta inseamna atat actiunea de „a invata” cat si cadrul in care aceasta se desfasoara. Dupa logica ta bolnava, orele de curs ar fi niste spirale misa in aer liber cu profesorul in p**a goala pt ca doar „a invata” are gratuitate.

    00
  26. @antinevralgic: oh, mulțumesc. Auzisem zvonuri cum că există și ‘telectuali pe aici, dar nu credeam că o să-l calc pe vreunu’ atât de tare pe bătături.

    După logica ta sănătoasă, unde ar trebui să se oprească gratuitatea asta? La o adică, copiii ar avea nevoie și de o casă unde pot locui. Că nu pot învăța în stradă. Eventual și întreținerea plătită. Că nu pot învăța în frig și cu lumina stinsă. Și mâncarea. Că nu pot învăța pe stomacul gol.

    00
  27. NOU
    #28

    @staicule ce pastile iei ca mi-e greu sa cred ca esti asa retard din libera initiativa. Adevarul e ca te-ajuta si fata.

    Mai citeste o data!
    Invatamant gratuit inseamna atat actiunea profesorului de a invata cat si asigurarea cadrului in care aceasta se desfasoara.

    00
  28. @Alexandru scoate-ti capul din fund si gandeste-te ca e un sistem capitalist. Nu au bani profesorii? Bun. Nu trebuie sa faca munca patriotica, trebuie sa se angajeze in alta parte unde sunt platiti mai bine.

    Tu nu cred ca intelegi ca atata timp cat te angajezi sa prestezi un serviciu esti obligat moral si contractual sa il duci pana la capat dupa regulile impuse la angajare. Daca nu iti mai convine si te razgandesti, pleci si iti cauti alt loc de munca, dar nu tragi tot sistemul in noroi ca sa faci tu o spaguta. Pana si plangaceala ta cu „munca voluntara” si „salarii mici” se numeste tot cerseala prietene. E ca vorba aia cu „mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic”. Iti place cerseala? Mars la gura de metrou cu cartonul atarnat de gat.

    Si eu sper sa nu fii cadru didactic la ce minte creata ai. Daca totusi esti cadru didactic si nu esti deloc multumit de salariu, ma gandesc ca esti prea imbecil ca sa iti gasesti un loc de munca mai bine platit, altfel nu ai cersi atata atentie pe aici.

    00
  29. @Alexandru
    Zici că învățământul de stat e opțional. Explică-mi te rog concret cum fac să nu plătesc taxe pentru salariile profesorilor (vreau să-mi trimit copiii la școli private). Mersi.

    00
  30. @ dracu :) Pornesti de le presupunerea ca sunt profesor. Surpriza! Sunt angajat in domeniul privat!

    @ pono Iti raspund ca sa intelegi: esti bou. „Succesuri extreme si infailibile pe toate liniutele si linioarele din viata ta”.

    @ Cosminos Tu nu platesti taxe PENTRU salariile profesorilor (angajatorul nu plateste. Noi toti platim taxe catre stat care le redistribuie si catre salariile profesorilor. Daca esti atat de revoltat pe TOTI profesorii gaseste tu o solutie sa nu mai platesti taxe la stat, in general. Nu e treaba mea sa-ti explic asta.

    00
  31. *angajatorul nu plateste taxe la stat special pentru salariile profesorilor.

    00
  32. @Alexandru ramai in lumea ta de rahat din anii 80 si lasa-ne pe noi astia din 2014 sa excludem parerile unor dobitoci din deciziile ce ne afecteaza vietile. Sa stii ca la ce conceptii ai te-ai incadra perfect intr-o cancelarie plina de fosile cersetoare. Cam atat am de zis, ca nu stau sa imi pierd timpul cu toti inapoiatii.

    00
  33. NOU
    #34

    30+ ani de invatamant, copii olimpici, salar sub 1800lei. Peste 4000lei faci, eventual, rar, ca director. De ce dezinformam?

    00
  34. @Scott ca sa se activeze tarata in bovinele ca pono+ca sa genereze comentarii.

    00
  35. @Alexandru
    esti prea patimas pentru a nu avea de a face in mod direct cu asta. asa ca, daca n-ai lucrat chiar tu, probabil ai pe cineva care lucreaza sau a lucrat.
    ideea de baza ramane aceeasi, chiar daca ai lucrat tu sau nu:
    nu-ti convine un job, iti cauti altu care sa iti convina, nu te apuci sa ciordesti sau sa faci alte idiotenii.

    00
  36. Alexandru cred ca ai mare nevoie de o femeie. Eventual una de produs ca sa ii platesti serviciile. Sa nu uiti sa ii dai si o spaga la sfarsit ca sunt vremuri grele la romani si la curve nu exista salar.

    00
  37. „A White Teacher Speaks Out” https://www.amren.com/#cover

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube