Audi A4 Avant 2020 40TFSI review

Am condus mașina o lună și aproximativ 7.000 mile. Este fabricată în 2020 și este un A4 Avant cu motor de 2.0 L benzină 190CP cutie DSG în 7 trepte. Nu pot spune că sunt un fan al noului mod de numerotare Audi, că, de exemplu, acest 40 ar trebui să însemne…ceva.

Exterior  7/10

Designul exterior este unul conservator, mergând pe aceeași tendință cu modelele anterioare. Nu îmi displace, dar nici nu este ceva memorabil, cum este noua generație BMW. Mașina are și pachetul S-line, care include elemente estetice interioare și exterioare discutabile. Rotile pe 19’’  arată bine, dar mi se par disproporționate în comparație cu puterea motorului.

Interior  8/10

Interiorul este puțin mai avangardist și modern. Îmi place mai mult decât cel de la generație actuală BMW. Volanul, ca mărime, materiale și funcționalitate, este peste BMW. Ecranul dedicat instrumentarului de bord este mai customizabil, putând face ceasurile mici și harta navigației mare, ceea ce ajută în intersecții si sensuri giratorii.

Un atu mi se pare suportul pentru Android Auto, dar care nu este perfecționat în versiunea de soft aflată pe mașină. Am avut 3 situații în care nu dorea să se conecteze la telefon (prin cablu), a trebuit sa aplic metoda inginerească: oprește motor, coborât din mașină, încuiat mașina, așteptat 10 secunde, descuiat mașina, pus centura, pornit motor, conectat telefon. Evident că a mers de la a treia încercare.

Un lucru de reproșat este faptul că nu există lumini ambientale, posibil să nu fie bifată această opțiune pe mașina condusa. Plăcut la atingere este materialul alcantara aflat pe uși, în momentul în care la drum lung mâna stă pe ușă se simte mult mai bine decât pielea de pe BMW. Puține porturi USB tip A, majoritatea fiind tip C.

Dinamica 7/10

Motorul de 1984cmc produce 190 CP și are o cutie DSG în 7 trepte. Nu câștigă nici un premiu de sportivitate, neoferind nici o plăcere deosebita la ,,pilotat’’. Ca senzație, mi s-a părut puțin mai sprinten decât cel de pe 320i, dar insesizabil.

Mașina are profile de condus Confort/Sport/Individual, diferența care se simte este la comportamentul cutiei, care pe Sport schimbă viteza în ture superioare. Pe modul Confort nu se simt deloc schimbările, similar ca la BMW. Ce nu mi-a plăcut este că face  auto-shift în sus, dar așa sunt toate DSG-urile pe care le-am condus până acum.

Suspensia este setată între moale și tare, mult mai confortabilă decât pe 320i și fără a pierde pe partea dinamică. Scaunele sunt confortabile, doar bancheta spate are spătarul cam drept. Loc interior este categoric mai mare și confortabil în comparație cu BMW, necompărând portbagajul deoarece este versiunea Avant.

Consumul este decent, cu o valoare medie de 7,5%.

Ergonomie 7/10

Aici mașina strălucește în comparație directa cu BMW generația G20, mi se pare la ani buni distanță. Majoritatea review-urilor citite  elogiază iDrive, dar, din perspectiva utilizatorului, sistemul Audi este mult mai ergonomic, introducerea adreselor în navigație mult mai ușoară. BMW a gândit mașina pentru volan pe stânga cu siguranță, deoarece rotița și butoanele de infotaiment se află pe partea stângă a consolei centrale, dar pe UK este dificil de operat în mers. Abordarea Audi mi s-a părut mult mai la îndemână.

I-a dus capul să nu pună singurul port USB-A între cup-holdere, dar butoanele de drive select sunt mai greu accesibile dacă ai o sticlă în cup holderul din fața lor.

Vizibilitatea laterală este excelentă, oglinzile generoase și camera de mers înapoi de o rezoluție bună. Cotirea nu este fixă, este culisantă și se poate seta într-o poziție mai ridicată pentru a putea obține o poziție optima pentru șofer, BMW are mai mult de învățat la acest capitol.

Farurile LED nu sunt la fel de bune ca la BMW, dar măcar am avut funcția de high beam asist.

Impresii finale

O mașină premium cu un raport preț/funcționalitate/confort mai bun decât BMW. Deși exteriorul nu va atrage priviri, interiorul mult mai ergonomic în care îți petreci timpul ridică valoarea mașinii. Culoarea albastră + modelul de jante mi s-au părut ca au pus în valoare liniile caroseriei mai bine, dar nu la nivelul BMW-ului.

Nu pot spune că am simțit diferența dintre tracțiune față și propulsie, 190CP fiind o putere mult prea mică presupun.

Offtopic

Cum vi se pare selectarea clienților pe motive de integritate ? Sunt îndreptățit in a-mi restrânge grupul de posibili  cumpărători? Link.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

95 comentarii

  1. In primul rand mersi de review. Am comandat recent versiunea sedan si astept livrarea.

    Modelul 40TFSI avea 190CP cand a fost lansat anul trecut. Intre timp ceva s-a schimbat si acu il gasesti pe site-ul Audi ca avand 204CP.

    Sunt 2 pachete de lumini ambientale ce pot fi selectate ca optiuni. Unul doar pe alb si celalalt multicolor.

    Cat despre porturile USB, cred ca e un pic aiurea sa reprosam ca are prea multe USB-C si prea putine USB-A. Totusi vrem sa fim un pic future-proof.

    Personal am preferat finisarea Advanced decat S-Line pt exterior. La fel si pt interior unde am evitat pachetul S-Line caci vine cu piano black.

    00
    • Am avut versiunea 2016-2017 – motorl 2L benzina, 190 CP, cutie S tronic.
      Dupa parerea mea – tre’sa stii cum sa conduci masina in configuratia asta. Cutia asta , daca stii cum s-o utilizezi schimba extrem de rapid si 190 CP sunt destui cat sa te descurci cam in orice situatie in care vrei zvac. Cand am luat masina din showroom – mi-au explicat putin insa pana sa prind cum sta treaba au trecut 1-2 luni, timp in care nu ma prea bagam in depasiri care mi se pareau din scurt pentru ca nu aveam incredere in reactia masinii ( cat pe ce sa ma duc inapoi cu ea sa ma iau de dealer ). Dupa ce-am inceput sa inteleg cum lucreaza – s-a schimbat complet treaba.

      In alta ordine de idei – tot A4, benzina, 204 CP o sa-mi comand in urmatorele 2 saptamani. Am testat BMW ( seria 2, seria 3 – nu-s echivalente cu A4 decat maxim la pret) insa data asta o sa continui cu A4 ( din motive de buget – la aceeasi bani as fi luat maxim un Seria 2 Grand Coupe cu mai putine dotari, 190 CP, motorina ).
      Am constatat ca unele chestii oferite ca optiuni acum 3 ani – sunt standard acum ( faruri LED, Audi smartphone interface etc).

      00
    • A4 2016-2017 avea cutie tip CVT. Cea de mai sus e tip dublu ambreiaj. Cu totul alt comportament.

      11
    • Geretus, ai grija ca audi smartphones interface nu e standard, e optiune, 380€. Cel putin asa e unde sunt eu. Asa ca verifica bine.

      E o diferenta mare de pret intre 150 si 204CP. La fel si la taxa de inmatriculare in functie de tara

      00
    • @Cristi – S tronic e cu dublu ambreiaj. Nu e CVT.
      @ Gugi – am oferta, scrie clar la dotari standard…

      00
    • Cristi, nu exista cutie CVT pe Audi A4 B9, care se produce din 2015 incoace.

      00
    • @geretus, ai dreptate, carplay e standard in RO. Interesanta strategie de a face pachetul standard.

      Am observat diferente si intre alte tari in vest.

      Care e taxa de inmatriculare in RO pt 35 vs 40 TFSI?

      00
    • @Gugi: nu mai există taxă de înmatriculare, in Ro plătim impozit anual, RCA, rovinietă. Doar la mașinile sh plătești „identificarea” la RAR puțin sub 600 lei.
      Impozitul la mașini cu motoare până în 2000cmc este sub 200 lei/an. Apoi crește ridicol de mult, la 2.2L ai cam 7-800 lei/an, la 2.5L – 8-900 lei, la 2.5-3.0L ai cam 2200-2500 lei/an.

      00
    • @marius3k Ridicol mi se pare sa te plangi de un impozit de 700-800 lei pe an, dar toti visati A6, 5are, E-uri si S-uri. Poate ca daca te scarpini in cur de <100 lei pe luna pentru impozit, poate nu-ti permiti masina aia, nu stiu zic si eu.

      00
  2. Fain dricu’! Mai ales atunci când ai casa pe partea stângă și poți să-l parchezi lejer pe contrasens, lipit de gard. :D

    00
  3. ECU-ul ala presupun ca are/avea capac deasupra.

    00
  4. In sfârșit o mașină la review!

    00
  5. Să-l folosești sănătos.
    Io aș fi preferat piano black în locul lui gri deschis, dar ăsta-s io.
    Cuplul de 320 Nm e destul de OK, dar trebuie să mergi în modul „sport” ca să beneficiezi de el, optim.

    00
    • Daca nu ma insel, VAG minte cu nerusinare. Limita de cuplu este 340Nm si cele mai multe motoare sar bine de 190CP stock :D

      00
    • @zidanne: asta a fost unul din motivele pentru care am ales 750d (740 ->850Nm) în loc de A8 3.0TDI (580 -> 650Nm). 200Nm se simt.

      00
  6. NOU
    #20

    „O mașină premium cu un raport preț/funcționalitate/confort mai bun decât BMW” trebuie să se străduiască și ei un pic să țină pasul cu BMW

    00
  7. Ecranul instrumentarului de bord nu prezintă și informațiile din Android Auto sau CarPlay. Deci ceasuri mici și navigatia proprie mare, nu ajuta in Ro.
    Au scos controlul manual al MMI de lângă cotiera și au lăsat o gaura. Trebuie sa butonezi touchscreenul, interesant in mers.
    Cotiera o fi culisanta dar nu acoperă tot spațiul de depozitare, praf adunat.
    Și o maneta suplimentară in stânga volanului ptr pilot automat.
    Nu ca BMW-ul o fi mai breaz …

    00
    • Am vazut si eu gaura aia care m-a surprins un pic – as fi preferat sa fi pastrat controlul MMI cu butoane fizice pe care sa le simti fara sa te uiti la ele… Acu cu touch screen – o sa fie cam nasol in timpul mersului ca tre sa te uiti unde pui mana…
      Cotiera – n-a fost nici-odata altfel…

      00
  8. Mai mișto Tiguan cu aceiași motorizare. Mai urci o bordură, mai un drum forestier…

    00
  9. Frumos anunț. E o lume libera, pe alocuri, prin urmare e ok sa iti selectezi clientii.

    00
    • citez: „NU vand NIMIC simpatizantilor PSD/ALDE/UDMR sau personal din jandarmerie. 10 august 2018 nu va fi uitat.” LOOOL, sa inteleg ca astia se dau de gol cand vin sa vada masina?

      00
    • Se cere carnetu’ de partid la semnarea actelor…

      00
    • vânzătorul are nume și prenume. dacă are fb, un scroll mic te ajută să vezi ce idei are. și n-o fi chiar așa greu să afli unde lucrează.

      00
  10. @OP sunt curios cum selectezi tu posibilii cumpărători. De unde știi că e jandarm sau nu sau simpatizant x partid, dacă nu specifică el. Sau vine un nene și ia mașina pentru fiu-so de 18 ani (că oricum o trece pe el pentru RCA), de unde știi ce face el? Că cine sună, vede anunțul, nu? Eventual să nu fi scris nimic și să aplici criteriile astea. Probabil că e bună intenția, deși cred că gradul acesta de elitism se pretează mai mult mașinilor cu adevărat valoroase, istorice etc.

    00
    • Nu selecteaza nimic, e doar virtue signalling la maxim. Cred ca autorul e un fraier bine intentionat în general, material perfect de dus de nas.

      OP, Cine nu sare nu vrea schimbare!
      confirma te rog ca ai zvâcnit macar daca nu ai chiar topait citind asta lol

      00
    • Potențialii cumpărători vor depune la vânzător un dosar cu șină care va conține:

      1. Copie după buletin
      2. Scrisoare de intenție + declarație pe proprie răspundere cum că va ține contul de Facebook public cel puțin 30 de zile lucrătoare pentru background check ideologic
      3. Adeverințe de la jandarmeriile și birourile județene ale fiecărui partid mentionat din care să reiasă că petentul nu e angajat / membru
      4. Copie după carnetul de conducere, cazier și amenzile din ultimii 5 ani
      5. Suma cash + 1000€ taxă de procesare (ne-restituibilă) ca să dovedească că nu e vreun sărak pus pe glume

      Alegerea câștigătorului se va face pe 10 Aug 2021.

      00
  11. Consumul ala mi se pare cam tras de par pentru un 2l benzina automat pe masina de 1600kg, da asta cred ca depinde pe unde stai. Daca faci naveta la munca in alt oras si mergi 90% afara e plauzibil. Altfel nu cred.

    00
  12. Exteriorul l-au busit rau in comparatie cu generatiile anterioare.

    00
  13. „Nici nu e ceva memorabil, cum este noua generatie BMW”

    Ai tu ceva cu BMW, mie nu mi se par memorabile deloc. Audi al tau mi se pare superb

    Porturi USB C e bine sa aiba, ca suntem in 2020.

    Modelul Are si lumini de ambient dar nu are a ta.

    Per total o masina superba.

    Singurul lucru nou care imi displace e volanul, imi placea mult mai mult varianta taiata jos.

    00
  14. Incep sa devin fanul acestor review-uri :D

    00
  15. Interesant drick-ul. Arată insa extrem de ciudat cu „volanul pe partea greșită a drumului”.

    00
  16. Faina masina dar ai o problema mai mare decat lipsa luminilor ambientale, are volanul pe partea gresita :)

    00
  17. Cu ce te-a suparat BMW? Vad ca tot review-ul e o comparatie directa cu BMW. Ai putea sa redenumesti articolul in „Audi A4 Avant 2020 40TFSI vs. orice de la BMW”

    00
    • Păcat, trebuia să facă vs. BMW și Mercedes.
      Audi a încercat din totdeauna să fie ambele, din păcate nu reușește să fie nici ca BMW nici ca Mercedes. E doar o Skoda mai scumpă…

      00
    • @DanielP: Mercedes Benz a zbârcit-o rău de tot la design interior în ultimii ani, după părerea mea. Audi i-a luat fața cu MMI și afișajul în bord. Mercedes parcă a luat tablete chinezești din talcioc și le-a lipit de bord cu SuperGlue.

      00
    • @lorin omul a facut un review de bmw 320 ceva mai demult si normal ca il compara cu masina aia. Cauta-l si ai sa vezi de ce fix cu bmw comparatia.

      00
  18. Eu am modelul anterior (dinaintea faceliftului). Lumina ambientală este mișto, mai ales la uși îmi place – nu știu de ce :)

    Este o mașină cinstită, care nu atrage prea mult atenția. Nu atrage atenția însă nu îmi este în niciun moment penibil cu ea când mă duc la clienți sau mai ales când stă parcată în fața firmei. La „marca al cărui nume nu-l pronunț” se holbau toți. Asta este destul de understatement, confortabilă, sprintenă.

    Pe mine mă enervează voice Assistent-ul și BT care se cuplează din prima cu iphon, nu cu telefonul meu non-iphone.

    00
    • De ce plm dați – usri…? Este o mașină okishă. Nu-i Saab, nu-i alfa, nu-i Landi… Însă mă urc în ea și merge mii de km fără ca, de expl. ca la saab să-mi cadă emblema după volan în brațe, sau display-ul să rămână în „night panel” – modus cât are chef. Merge fără nicio problemă… Nu este cea mai sexy mașină, dacă nu ești comis voiajeur, dar nici nu te costă cureaua de distribuție ca la un xf 1500 (!!!!! > de Coco (jaguar Dresda). Inspecția mare m-a costat 620 de euro. Are un ROI bun. Nu ești șefu’ șoselei, dar nici nu trebuie să-ți fie rușine cu ea.

      00
    • De minusuriiiii?

      00
    • Aaa… Și spre deosebire de B8 la ăsta nu pot aranja duza aerului în așa fel încât să nu-mi curgă nasul după două, trei ore de mers cu ea.

      Vali, dacă-mi cumpăr sâmbăta viitoare un saab 9-3 aero decapotabil din ’99, cu 150 mii… Pot să-ți fac un articol? Asta ar fi mișto.

      00
    • Sa explic de ce le-ai luat:
      Pentru ca iti pasa de gura lumii si viata ta este doar despre asta (se vede cum te-ai oparit de la niste minusuri luate la un comentariu).
      Te exprimi ca un taranete, caruia ii pasa daca lumea se holbeaza sau nu la masina lui, mai ales cand o expune mandru in fata firmei, ca un patron adevarat.
      We don’t care, intelegi? Poti sa zici cate luna si in stele despre ce face si cum functioneaza, dar putin ne pasa cat de penibil te simti tu cu o anume masina cand te prezinti la client. Tine de problemele tale la cap, personale, saraca masina nu are nicio vina, oricare ar fi ea.

      Si zici ca masina e cinstita :)))) Alte masini sunt curve, sau cum?

      00
    • @ Jupameaseab
      1. Nu, cinstită în sensul de wysiwyg,
      2. Cui nu-i pasă de ce zice lumea? Este unul dintre cele mai importante lucruri în viață. Altfel nu avansa omenirea.
      3. Asta cu păcatul sm învățat-o în Roma noa, As lba, la Clujeana unde patronul avea un S600 pentru aș motiva angajații sa lucreze mai bine (pe salariul minim) ca să-și poată cumpără și ei o mașină asa de bună,

      4. Când faci glume te duci în pivniță?

      BTWb understatement ul este important. Dacă telul vieții tale la mașini este un a4… Ăsta-i treaba ta. Este un catâr bun, dar nici așa de mișto precum reiese din articol. Că-ți convine sau nu: a4 este o mașină de comis voiajeur. (mai puțin rs4)

      00
    • Bai, Vali, nu mai lasa minorii virgini sa scrie pe aici, ca m-am pacalit si am raspuns ca fraiera la primul comentariu.

      00
    • minusuri pt ca te caci pe tine ca ti-ar fi fost rusine sa te duci la clienti cu alta masina… daca aveai Opel/Renault`/Ppeugeot iti putea grav si te faceai de ras in fata altora…

      00
    • AlexF in general oamenii fericiti au aceasta calitate: nu le pasa de ce zice lumea. Nu se raporteaza / compara cu altii, isi vad de viata si pasiunile lor.

      00
    • Astea îs minusuri de alea luate de la oameni care merg la lucru oricum în tricou si pantaloni scurti ca asa pot sa bata la cod mai usor. Dar daca esti în vânzari da, conteaza cu ce masina te duci la client, e un adevar si daca vii tu cu scheme „sunt rupt în cur ca asa îs eu fericit” ramâi fara clienti si punct, nimanui nu-i pasa de declaratia ta de sentimente.

      Oamenii fericiti pot lucra si în vânzari si sa înteleaga cum functioneaza lumea, nu trebuie neaparat sa tipe ei pe toate gardurile „mie nu îmi pasaaaa, uitati-va la mine cum nu îmi pasaaa sunt fericit”.

      Da, A4 e masina de om în vânzari, îsi face treaba, e cinstita bine zis. Tot asa îsi face treaba si un passat, daca firma merge mai bine sau esti sef la vânzari un pic ai un A4.

      00
    • Da Nicolae, așa este. Tu citești la ce răspunzi sau răspunzi ca să ai ceva de făcut. Nici măcar o singură dată în viață nu am zis ceva rău de o meserie – orice meserie este importantă, orice meserie este bună.

      Mașinile de comis voiajeuri sunt mai fiabile și ieftine la întreținut decât alte mașini. Așa este și cu A4, Octavia, Superb, Passat, Mondeo, Focus, șamd.

      De ce plm înțelegeți ce vreți, critici printre rânduri și gândiți întortocheat. Ce a vrut să zică poetul? Cum să interpretez ce zice?
      De cele mai multe ori ajunge să citești și sa înțelegi ce ESTE scris – nu să-ți faci gânduri despre altceva…

      00
  19. Care e faza cu redenumirea noilor motorizări? Am văzut A1 30 . Ce căcat înseamnă 30 35 40 ? Văd că nu reprezintă capacitatea reală a motorului.

    00
    • carwow.co.uk/news/3742/what-do-audis-new-engine-badges-mean

      00
    • Sunt diferentieri de motorizare. Similar cu Volvo la diesel (D3,D4,D5) sau benzina (T5, T6, T8). Nici la MB , de ex S350 sau S320 nu inseamna 3.5 litri sau 3.2 litri.

      00
    • eu fiind mai batran, Merc-ul 320 insemna mai aproape de 3l decat de 2..

      sunt doar io ala dezamagit sa citesc un titlu 40 si sa aflu de un motor 2l si 190 de cai??
      ma asteptam, la naiba, macar 250-300 de cai si 2.9l daca nu 4l.

      00
  20. raport preț/funcționalitate/confort … cat a fost pretul ?

    00
  21. Cand te uiti la interiorul unui 508 GT pare din alt mileniu… Efectiv nu au schimbat aproape nimic de 15 ani la interior – si Audi si BMW.

    00
  22. @zoso vrei și de la skoda?

    00
  23. Audi va folosi două numere pentru a desemna fiecare motor pe baza puterii sale. Motoarele sale mai puțin puternice, cele cu puteri între 81 și 96 kW (108 – 128 CP) vor primi numărul 30. Pentru a lua alte exemple, numărul 45 va identifica acele modele cu motoare între 169 și 185 kW putere (226 – 248 CP) și modelul 70 își vor identifica cele mai puternice motoare cu o putere de peste 400 kW (536 CP). În această formulă utilizată de brand cu cele patru inele, salturile între versiuni vor fi făcute cinci câte cinci. Deci vor exista modele 30, 35, 40, 45, 50, 55, 60, 65 și 70.
    Mai simplu plaja de putere a motoarelor în KW, nu CP.
    25 TDI / TFSI: 1.0 TFSI 70 KW
    30 TDI / TFSI: 1.4 TFSI 92 KW – 2.0 TDI 90 KW – 1.6 TDI 85 KW
    35 TDI / TFSI: 1.4 TFSI 110 KW – 2.0 TDI 110 KW
    40 TDI / TFSI: 2.0 TFSI 140 KW – 2.0 TDI 135 KW – A3 e-tron 150KW
    45 TDI / TFSI: 2.0 TFSI 170 KW – 3.0 TDI 170 KW
    50 TDI / TFSI: 2.0 TFSI 228 KW – 3.0 TDI 200 KW – 50 3.0 TDI 210 KW
    55 TDI/ TFSI: 2.5 TFSI 294 KW – 3.0 TFSI 260 KW – 55 3.0 TFSI 250 KW
    60 TDI/ TFSI: 2.9 TFSI 331 KW – 4.0 TDI 420 KW
    70 TDI/TFSI: 4.0 TFSI 445 KW

    00
    • Ok, si care cacat e logica denumirii?

      00
    • @venom. Dacă m-aș prezenta în viața de zi cu zi Dipl.Ing Günther Warsteiener Audi AG, aș putea să îți răspund.
      De treaba cu numerotarea eram curios, după ce am trecut pe lângă un Q8 pe care scria 55 TFSI și am zis să caut pe net să văd care e faza. Din ce am citit , se referă la putere, nu la cilindree.

      00
    • @venom: 0 logică, e doar strategie de marketing. Se pare că psihicul uman „răspunde” mai bine la numere. Atâta tot.

      00
    • @John Temple. Poate după logica ta de BMW-ist. 750 i pe portbagaj e mai atrăgător ca ,,GT-R,, pe un Nissan sau ,,Supra,, pe o Toyota, este ? Deși scrie clar în text care e motivul și o căutare pe google nu chiar ceva dificil, e doar marketing desigur.
      Se pare că psihicul uman “răspunde” mai bine la numere. Psihicul meu, spre exemplu nu răspunde la numere necunoscute.

      00
    • @Paco: era vorba de „numerotarea” Audi.
      De ce mi-am luat 750d? Pentru quad-turbo. D-aia.

      00
    • @John Temple, ai uitat de X-drive. Săptâmâna trecută era zăpadă pe lângă Salzburg😉

      00
    • @John Temple quad turbo as in patru chiulase si patru galerii de admisie sau quad turbo as in twin turbo (doua grupuri a câte doua turbine secvențiale)?
      Întreb pentru un prieten. Cu X6. Căruia i-a picat in garanție de două ori turbina mica ;)

      00
    • @Paco: 750Ld vine la pachet xdrive. Nu există fără. ;)
      @zidanne: 4 turbine. Merg de dracii le ia. Io nu mă tem c-o să-mi pice vreuna.

      00
    • @John Temple B57D30S0 quad turbo este doar marketing. E un twin turbo, fiecare unitate având o turbina de joasa presiune si una de înaltă (turbo secvențial).
      Sunt făcute la Garret la Preciziei ;)

      00
    • @zidanne: te contrazici singur: fiecare unitate având o turbina de joasa presiune si una de înaltă (turbo secvențial). Da sunt puse secvențial turbina mare cu turbina mică, da sunt pereche (poți să-i zici twin) dar turbine, per bucată, sunt 4 la număr: două lucrează la presiune joasă și două lucrează la presiune înaltă. Deci e quad turbo. ;)
      Tu te referi la mânăria făcută de BMW în trecut când spunea twin turbo în loc de bi-turbo. Pare-mi-se că un englez i-a și dat în judecată pe treaba cu „false advertising”.
      Uite o poză: //turbosurgery.com/new/1076-turbocharger-18539700095-8575476-bmw-30l-b57d30s0-2015-new.html

      00
    • @John Temple nu mă contrazic, tu te ții de cracă.
      Când spui turbo te gândești la o turbină (turbocompresor) care „alimentează” un motor/galerie de admisie. O unitate.
      Cand spui biturbo te gândești la doua turbocompresoare, doua intercoolere, două galerii de admisie, eventual 2 chiulase (motor in V). Doua circuite separate.Două unități.
      Când spui quadturbo ma gândesc la motor in W. Patru turbocompresoare, patru intercoolere, patru circuite separate. Patru unități.

      Ca daca maine se trezește un producător ca poate pune 4 turbine secvențiale ca sa scoată 200Nm din motorul lui de 1l, 3cil, intre 800-9000rpm… Ala nu e quad turbo.
      Desi are patru (4!) turbocompresoare ;))

      Părerea mea ;))

      00
    • @zidanne: fie cum zici tu.
      Eu am luat mașina nu pentru că are 4 turbine, putea să aibă și 6 sau doar una, ci pentru că-mi plac kW și Nm pe care-i scoate motorul cu pricina și ținuta de drum.

      00
    • @John Temple am uitat sa te intreb: cat te duce soferul pe an?

      00
  24. link-ul ala duce la un seat leon cupra

    00
  25. „mi-am luat un dric, dar nu imi place cum arata si ca nu e sporty ca un A5 coupe…”

    00
  26. Am avut două Renault… La Laguna nr. 1. nu se închidea fereastra când era umed afară și nimeni nu i-a dat de capăt. La Laguna nr. 2 au fost foarte multe chestii mici stricate care enervau…
    2. Peugeot 308… Pfuuuu… Nu am absolut nimic, dar nimic bun de zis…

    Nu, nu mi-e rușine cu alte mașini…cand ai o mașină scumpă și te duci la liferanti ăia-ți zic că îți vând prea ieftin, vin clienți la tine și-ți văd Landrover ul, le vinzi prea scump. Cu o mașină de clasa medie, cum este un a4 (nu, nu-i premium), c-Klasse, Insignia, 508, etc. nu te faci de râs când vin clienți la tine….ptr. că da, dacă vrei un proiect de 50j-demii și povestești cât de bun ești și-ți iei clientul de la aeroport cu un golf 4….cine știe, poate așa funcționează la voi (comentatorii) afacerile.

    Gândirea asta barocă și întortocheată a voastră că este vb. de prestigiu șamd…. Ăsta-i ce gândiți voi și va așteptați sa fi zis eu. În special Jupaneasa: habar nu ai cine ești și te crezi superioară. V-ați trigguit de pomană.

    @Mar… Vrei să-mi zici că mi-am luat vuttonu’ ptr. mine? Așa pot să-mi arat valoarea când cobor din luxuriosa mea mașina, high-end A4.

    00
    • Nu ma cred superioara, iti explicam de ce ai luat minusuri. Nu pentru faptul ca ai masina respectiva si pentru ce o folosesti, ci pentru felul in care te crezi superior in fata altora si jignesti prin exprimarea ta, de parca ce crezi tu, e universal valabil.
      Tu ma acuzi pe mine ca ma cred superioara, in timp ce stergi pe jos cu toata lumea de aici, pozandu-te modest, dar nu prea. Esti exact genul de humble bragger.

      Din partea mea, poti sa te duci si cu Betayga la intalniri, dar nu veni si ne baga pe toti in aceeasi oala, ca nu toti suferim de complexe de inferioritate. Unii suntem foarte stapani pe propriile abilitati, cand vine vorba de livrat un proiect, nu tre’ sa prezint masinile, eventual si buletinul, sa arat ca mi-am permis sa imi cumpar apartament in nordul capitalei, ca sa inchei o colaborare.

      Fostul meu sef avea 2 masini de lux, iar la firma si la intalniri, tot cu Loganul de firma mergea. Il durea pe el in pix de ce cred clientii. Si firma respectiva lua proiecte de sute de mii de euro, ca doar lucra cu companii mari de afara. N-a pierdut niciun proiect, pe motiv ca s-a prezentat cu Logan de firma. Oricum il durea in pix de restul, mereu ne spunea ca masina e doar pentru ochii si placerea ta si a familiei, restul sa se holbeze la troaca si sa creada ce vrea. Pentru ca da, au existat discutii, l-au intrebat unii mai necopti de ce nu vine cu masina de lux la firma. Si poate ca gandeam si eu la fel, cand nu aveam dupa ce bea apa. Noroc ca am avut exemple pozitive, oameni cu adevarat bogati, nu terchea berchea de pe net, care se cred de succes cu audi si fraieri cu golful.

      Si nu se ducea el ca ultimul fraier sa ia clientii de la aeroport, exista Black Cab pentru asta. Daca esti smecher, ii platesti la client limuzina, nu te duci tu, salahor, sa-l cari de la aeroport. Afaceristule de suGces.
      Fiecare alege cu ce vrea sa se prezinte, dar sa te caci in capul oamenilor modesti, e o taraneala maxima si tu esti un taran la fel de mare.
      Hai, sictir.

      00
    • Da ma, bravo, toata lumea e ca în bula aia a ta mica cu sefu de la ferma de outsourcing din România unde ai lucrat tu. Wow, sute de mii de euro, practic fort knox lol. Toti nemtalaii si englezii care au masini de firma nelogan sunt niste prosti, câteva milioane de oameni, ca ai zis tu cine cât valoreaza si ce încredere are în propriile talente. De mâine se muta toti în logan inclusiv baiatu ala de la început cu audiu lui.

      Omu nu a zis nimic controversat, tu te-ai atacat si ai facut spume despre ce nasol e sa ai audi de firma sau ceva nu se întelege ce de fapt. Ai facut o daravela emotionala si personala din toata treaba desi el îti zice limpede ca nu e vorba de rusine sau de ceva personal. Tot ce a zis e ca în vest (unde sta si omu cu postarea de la început, nu în bucuresti, e bine de citit) astea îs masini de comis voiajor si ca e o masina decenta si are perfecta dreptate în ambele. Daca asta e fericirea aia cu care te lauzi, sa te isterizezi ca exista si lume care traieste altfel decât tine pai nu te supara pastreaz-o.

      00
  27. O lume minunata in care opinia e delict. Felicitari pentru review, regret ca esti spalat pe creier in halul asta, desi traiesti in tara in care politica e o arta. Pacat!

    00
  28. Chestia asta arata ca o bunicuță care a scăpat la trusa de machiaj a nepoatei. Spune: mie imi place passat-ul gri-sobolan dar vreau sa vada vecinii ca am bani de mai mult.

    inb4: vulpea la struguri

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube