Absolut întâmplător internetul ăsta mare și cuprinzător mi-a oferit într-o bună zi ocazia să dau peste o mică mină de aur cu informații care sunt publice deși nu ar fi trebuit să fie. Mai întâi, pentru cititorii mai puțin tehnici, să explic cât de publice sunt (erau). Dacă pe un webserver, sub directorul setat pentru […]

Săptămâna asta, președintele nostru a făcut două chestii. Prima, s-a dus la PNL, partidul care îl susține, să se pregătească de campania electorală. A pus blonda aia insipidă poză pe Feisbuc, că nu știe că scrie în constituție că președintele e apolitic. Celălalt președinte care a făcut asta public? Iliescu. A doua chestie e asta […]

Cam toată lumea e de acord că protestul de sâmbătă seara a fost un pic ratat. Scenă, pian, oportuniști…neplăcut. Dar e amuzant când vezi că dezorientarea și dezamăgirea asta duc spre “bă, parcă ar trebui să mă pun eu în ordine”. Bă, poate ar trebui să îmi fac treaba mai bine. Bă, parcă n-ar mai […]

Bran este o zona absolut fabuloasa. Nu pentru ca e castelul, desi acesta are un rol foarte important. Zona, clima, vegetatia, totul este frumos aici. Faptul ca nu este usor accesibila – cum e Sinaia sau Busteni – e un atu. Din punctul de vedere al unui turist ca mine. Pentru proprietarii de pensiuni sigur […]

Și nu neapărat idiotul ăsta. Dar avem așa: cine a luat contractul: HP cine a realizat contractul: Siveco cine asigură mentenanța: Team Net Cineva trebuie să meargă la pușcărie, pentru că mizeria asta a costat 100 milioane euro și nu funcționează. Ăia care au semnat pentru el, și pe partea tehnică, și pe partea politică, […]

Evenimentul zilei de ieri a fost căsătoria fostului jurnalist și primar la Constanței, Radu Mazăre, cu o fată. Reportaje din pușcărie, declarații ale miresei, poze cu cearșaful, aprecieri despre rochie. Nici un cuvânt despre motiv. Nu s-a găsit o singură persoană care să aibă curajul să dea cu părerea pe tema asta. De ce s-ar […]

OK, acum nu putem da vina pe fată, ne-am lămurit cât o duce capul de la poza cu tragedia din Sri Lanka. E dubios că în jurul ei sunt totuși niște oameni maturi (fotograf, stilist, ăia de la NyphaClothing) care ar trebui să aibă IQul necesar să se încheie singuri la pantofi și ar trebui […]

Apus | Mori | Brunetă | Marea | Blondă | Pistrui | Blondă | Roșcată UE va crea o bază de date cu toți cetățenii ei O recapitulare a situației cu Samsung Fold Un miliardar danez a pierdut 3 copii în Sri Lanka Monkey see, monkey do La București e zgomot și nervi, dar e […]

E amuzant cum se consideră un biet jurnalist de satiră, persecutat de serviciile secrete. Amuzant foc. Pentru că nu ai nevoie de mai mult de 2 neuroni pentru a înțelege situația, mă ofer eu să i-o explic fostului jurnalist de satiră. Simplu, rapid, pe înțelesul tuturor. La un moment dat, sătui de făcut foamea pe […]

Sâmbătă a fost un articol în The Guardian despre cum Alexander Adamescu, moștenitorul rămășițelor imperiului fostului apropiat la serviciilor secrete române, a angajat o firmă de consultanță condusă de, coincidența naibii, doi foști agenți ai serviciilor secrete britanice, pentru a produce un raport despre cum, dacă e extrădat înapoi în România îl așteaptă moartea sau, […]

Port | Maro | Blondă | Blondă | Statui | Castel | Râu | Creață | Soare Importăm medici străini Câte mașini s-au vândut în Europa Cum ne-am vândut țara Cine beneficiază de protocoalele SRI Brașovul pute Darwin nu doarme Sony lansează un mirrorless: a6400

Eu sunt un pic siderat de treaba asta. SRI avea un protocol cu ANAF, prin care să aibă acces la baza lor de date? Nu are acces din oficiu? Când vă mirați de ce nu se recuperează banii condamnaților, gândiți-vă la asta. ANAF nu comunică cu poliția, cu poliția rutieră, cu SRI, cu RAR, cu […]

Bitdefender și SRI semnalează că băncile europene și ruse au fost ținta atacurilor de tip phishing, cu intenția de a sustrage bani. Din martie 2018, campania de phishing încerca să păcălească angajații băncilor să dea click pe linkuri infectate sau să descarce fișiere din mailuri trimise aparent de către cineva din organizația unde lucrau. După […]

Seara | Oraș | Blondă | Negresă | Noaptea | Brunetă | Vulpe | Apus ANPC amendează creditele cesionate în Olanda Ce avere are primarul Bucureștiului Fenta cu bugetul SRI Noua lege a pensiilor intră în dezbatere Cel mai bogat britanic, susținător Brexit, se mută la Monaco Să-i ia permisul! Cât de prost să fii? […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)