La tristele serbări de final de an din școala generală, una dintre clase avea vreo 10 elevi care luau premiul întâi cu 10. Toți elevii aveau numai 10 pe linie, toți luau premiul întâi. Toți cei patru ani de școală primară, premiul întâi cu 10. Chestie care n-ar fi dubioasă dacă nici unul dintre ăia […]

Energia copiilor ăstora de la Casa Jurnalistului o aveam toți la vârsta lor. Toți am pornit la drum cu idealuri, cu bla bla-uri, cu idoli. Și ne-am despărțit pe drum, deși ne-am moleșit împreună. Unii au fost cocoșați de rate și obligații sau de viață, alții încearcă să rămână cinstiți. Unii s-au îmbogățit (aparent, din […]

Romanian Business Accelerator, o chestie despre care n-am auzit până acum, au organizat zilele trecute un concurs de start-up-uri, cele mai bune trei idei urmând a fi premiate cu 10, 7 și 5 mii euro. Cele mai bune 50 de idei, care vor fi prezentate pe 30 septembrie in fata investitorilor, vor fi selectate de […]

M-am jucat un pic cu noul iPhone 5S, vârful de gamă, cel mai tare din parcare, cel mai urât și cel mai iubit deopotrivă terminat mobil. Câteva idei pe puncte: îmbunătățiri ale bateriei. nu e doar mai mare, dar mi se pare că ține și un pic mai mult. comparând cu 4S, iOS7 se mișcă […]

Blogosfera mea e cea în care eu scriu despre lucruri care îmi plac sau displac, indiferent că sunt făcute de prieteni sau alți bloggeri. Blogosfera mea e cea în care prietenii știu că scriu dacă merită să scriu despre ce fac ei, fără să îmi ceară asta. Blogosfera mea în care prietenii mei din online […]

Când trei oameni diferiți se plâng că le-a fost spart blogul începi să intri la idei. Și cercetezi. Pentru că, deși se poate repara în câteva minute, problema e gravă dacă se prinde google sau alte unități care se ocupă cu furnizarea de date către browsere. Da, știu, dar nepriceperea sau delăsarea nu sunt scuze.  […]

După “Romanians are smart” și “Bucharest not Budapest”, ROM revin cu o nouă campanie. Supărați că o serie de invenții românești (stiloul, avionul, oina) nu sunt recunoscute pe plan mondial, oamenii vor să adune mai multe semnături pentru a face petiții la autoritățile competente pentru a recunoaște meritele inventatorilor români. Care este marea noastră revendicare? […]

Amenzile mai mari, despre care ați tot citit zilele astea prin ziare, pe care le propune noul Cod Rutier sunt aberante și indică o neputință generală a Poliției Rutiere. Și mă îngrozesc în special discuțiile din spațiul public susținute în special de șoferi de duminică și păreriști profesioniști și nu invers. Pentru că sunt implicat […]

This is the End (2013) O porcărie cu prea puține momente bune. Păcat de gașca de actori buni. The Liability (2012) Thriller cu buget redus, dar foarte mișto. The Crew (2000) O comedie care avea potențial, dar nu l-a valorificat. Red Planet (2000) Film făcut cu două idei: să îi vedem râsul ăla mișto al […]

The ruling class has figured out that a happy and productive popendulation with free time on their hands is a mortal danger (think of what started to happen when this even began to be approximated in the ‘60s). And, on the other hand, the feeling that work is a moral value in itself, and that […]

M-a amuzat un pic mirarea unora că se deschid agenții de orice fel pe vremurile astea tulburi. Și am dat peste două articole care explică de ce se întâmplă asta: cu cât o agenție e mai mare, cu atât trebuie să facă mai multe compromisuri și să-și hingherească mai mult oamenii pentru a supraviețui. Promises […]

Mothers Against Drunk Driving (MADD) e o organizație americană, pornită de o tanti a cărei fetiță a fost omorâtă de un șofer beat, care a și fugit de la locul accidentului, care se ocupă cu pressing la absolut toată lumea pentru a întări legile și pedepsele pentru cei prinși în stare de ebrietate la volan. […]

Domnule Fenechiu, sunteți vinovat de corupție, cu un prejudiciu estimat de 10 milioane lei. Ați fost condamnat la cinci ani de închisoare. Dacă înapoiați statului această sumă, veți face doar cinci ani. Dacă înapoiați jumătate, faceți doar 7 ani și jumătate. Cum ar suna legea asta? Că nu am văzut la Liviu Luca sau la […]

Ca să meargă împreună la cimitirul elefanților. Da, Microsoft plătește 5 miliarde de euro pentru divizia de telefoane și de patente a Nokia, ca să le crească cota de piață în smartphones, ca să inoveze, ca să bla bla. Adevărul: e ieftin și n-au idei mai bune de cheltuit banii.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube