Cum arată impotența: poluarea din Brașov

A revenit, pentru scurt timp, în atenția presei centrale vechea problemă a poluării din Brașov, ca un spectacol de impotență instituțională.

Tot mai mulți brașoveni sunt deranjați de mirosurile insuportabile din municipiu, care se simt în mai multe cartiere, în special dimineața și seara. Oamenii spun că nu pot să-și aerisească locuința din cauza mirosului înțepător, cred că aerul este toxic și se tem pentru sănătatea lor, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio România Brașov.

Acum niște ani, luase foc vechea groapă de gunoi a orașului și unele cartiere fuseseră acoperite de o pâclă de fum care s-a risipit în câteva zile, că a bătut vântul.

Acum nu e asta. Nu e nici cum zice primarul, de la un depozit de deșeuri. E de la o firmă care, seara, mai arde una alta. Toată lumea din oraș o știe. Arderile pornesc seara și, pentru că orașul e în depresiune, mirosul nu se risipește până dimineața. Uneori. Alteori da.

Dar vedeți voi, nu poți să zici cu nume și prenume, pentru că nu există dovezi, că arderile se petrec după ce Garda de Mediu își încheie programul de gravide. Iar dimineața, dacă fac un control, nu găsesc nimic.

Și mai e și acest adorabil exemplu de impotență instituțională:

De anul trecut, Agenția pentru Protecția Mediului are un autolaborator dotat cu echipamente pentru monitorizarea calității aerului. Personalul a fost instruit, au fost probate echipamentele, doar că mai este o singură problemă – acest laborator mobil care ar ajuta la detectarea și stabilirea provenienței mirosurilor nu poate fi utilizat pentru că nu este înmatriculat.

Sunt șoșoteli în urbe? Știu diverși potentați ai orașului de unde vine mirosul? Da. Se poate face ceva? Păi, nu prea, că rămân 500 angajați pe drumuri, se simte investitorul hărțuit, scade cifra de afaceri a județului, nu e bine.

Atât de simplu e. E ca la Sintești. Poți să rezolvi, dar oamenii ăia votează. Așa că mai bine bagi capul între urechi și îi dai înainte cu brandul turistic al orașului.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Si voiam sa ma mut din Bucuresti in Brasov…

    Comentariu apreciat.7015
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 775
    • Da, se scoală din pat și se duc la fața locului că ai sunat tu la 3 noaptea, când au telefonul închis.

      Comentariu apreciat.1014
    • In toate judetele conducerea Garzii de Mediu este numita politic. Poti sa sesizezi si vor gasi o mie de motive ca nu pot constata infractiunea. Cat a fost sef omul de la USR Garda si-a facut datoria. Cum s-a schimbat conducerea, au intrat in ritmul pe care il cunosteau de ani de zile

      Comentariu apreciat.739
    • Ha! HA HA HA! Acum cativa ani a fost un reportaj antena 1, a sunat aia din camp unde se ardeau gunoaie la seful garzii de mediu si a luat-o ala la bascalie la telefon.
      Si in Bucuresti se stie cine da drumul la poluare seara si ei tot o tin cu traficul, ca parca fumul de masina miroase a ceapa stricata.

      Comentariu apreciat.483
  3. Mai bine impotență instituțională decât din cealaltă.

    225
  4. Sigur de la ei vine? Intreb pentru ca stau de 3 ani in Subcetate, Sanpetru si nu am avut neplaceri cu mirosuri, vad fabrica de pe balcon. Mai mult am neplacerea cand merg pe centura, partea dinainte de giratoriul catre Zizinului.

    Indecis. Tu ce zici?1325
  5. Si uite asa ti-ai mai facut niste prieteni la Guvern. Eu cred ca avem nevoie de mai multi Zoso, nu se poate sa le semnaleze un singur om pe toate, si sa adune el toate consecintele.

    Indecis. Tu ce zici?1912
  6. Solutia la poluarea din Brasov ar fi sa-i mai aresteze o data pe toti comisarii de mediu din Botosani.

    Comentariu apreciat.362
  7. Eu am fost saptamana trecuta pe Tampa si mirosea bine.

    88
  8. Spălați ciorapii ! Nu îi mai puneți pe foc !

    Comentariu apreciat.250
  9. Ar fi misto daca un blogger care mai stie cat-de-cat cu tehnologia ar lua o drona in teste pentru cateva zile si ca parte a testului de noapte s-ar nimeri din intamplare sa filmeze exact pe unde ard aia chestii noaptea… 🙄

    262
  10. In Timisoara se construieste la margine un mini cartier de 800 de apartamente de blocuri langa un cartier de case. Noroi pe toate drumurile de la masinile mari, drumuri distruse de betoniere. Cand bate vantul(mai tot timpul) vin resturi de hartii, lemn, polistiren si le umplu toate curtile de gunoaie pt ca dezvoltatorul se zgarceste la carat gunoaiele si resturile de pe santier. Dupa multe reclamatii s-a dat 1000 de lei amenda la dezvoltator. La urmatoarele reclamatii actuale s-a raspuns ca deja firma a fost amendata si nu se poate amenda din nou. :)

    Comentariu apreciat.493
  11. Iar nu te invita sa canti la Zilele Kronospan Brasov! neghiobule care esti tu

    Comentariu apreciat.290
  12. Peste tot, în toata Europa, se pun boii în spatele căruței pentru că nu sunt oameni experimentați. Toți neghiobii au ajuns în funcții din simplul motiv că li se pot trage sforile, unii cu adevărat pro nu sunt accesibili la așa ceva și nici nu își bat capul. Vorba aia, cel cuminte cedează primul. Am o căruță de exemple și toate s-ar putea face mâine dacă s-ar bibili puțin legile existente. Pe mine cel mai tare mă enervează cum tot prostul provăduiește electrificarea auto fără să înțeleagă că infrastructura nu este pregătită. Cel mai bine s-ar merge pe ideea de a conserva ce are fiecare. Ai diesel, repară-l că altfel te rupem cu amenzi și stai cu el în garaj. La noi ITP-ul se trece pe nașpa, nu se măsoară noxele pe bune… Luăm exemplul unui motor care poluează 140 mg/km euro 4 și unul euro 6 cu aceiași poluare. Dacă cel euro 4 este întreținut exemplar s-ar putea să ai mai puține bătăi de cap. Plus că nu ai mai consumat niște resurse aiurea. Lucrurile sunt simple și de aici ar trebui să se înceapă. La a nu distruge resursele doar de dragul consumerismului, la încurajarea de ați întreține și repara la timp lucrurile, la a ajuta cetățeanul să se orienteze în timp la tehnologii noi… Mersul pe jos sau cu bicicleta nu sunt o rușine, la noi ești catalogat rapid „sărac” de cei săraci cu duhul. De la mentalitate ar trebui să plece totul. Banii nu țin locul mâncării sau a aerului și nici nu te vei îngropa cu ei. Asta nu înțeleg.

    Comentariu apreciat.316
  13. Când nu era primar, nea coliBAN țipa pe toate canalele media: „Brașovul pute!”. Acum, când e primar, se ascunde, exact cum ne-a obișnuit când vine vorba de competențele funcției. Impotența pesedezo-penelachee este continuată cu brio de către userezi și de către atărnanii lor din Primărie. Acum nu mai pute, avem noi o problemă cu trompele! Hai cu oamenii noi în politică!

    Indecis. Tu ce zici?266
  14. in brasovul vechi, sursa principala de poluare nu e kronospan.

    15
  15. fumul de la kronospan e si f f f toxic. in 10 ani creste incidenta cancerului si o sa va intrebati de ce

    https://www.epa.gov/formaldehyde/facts-about-formaldehyde

    32

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile