În caz că vă apucați de renovări, să știți că 1,6 milioane euro nu sunt așa mulți bani…

Patronul firmei care a executat lucrările de reabilitare a declarat pentru Digi24 că nu s-a intervenit asupra structurii de rezistenţă şi că lucrările, terminate cu 6 luni mai devreme, au fost mai degrabă unele de cosmetizare.

„Ori a fost o cedare la hobanele care erau de 50 de ani… Noi nu am dezvelit hobanele, ca să vedem ce se întâmplă cu armăturile din interiorul hobanelor. Am respectat în totalitate proiectul pe care l-am avut la dispoziţie. Nu s-a umblat la structura de rezistenţă, aproximativ 99% deloc. Am făcut numai un fel de modernizare şi reabilitare a podului, inclusiv tencuieli la grinzi, placa de pe pod s-a făcut nouă şi s-au făcut restul modernizări, dar fără a umbla la structura de rezistenţă a podului”, a declarat Romică Rotaru, patronul firmei care a făcut lucrările.

Costul total al lucrărilor de reabilitare a acestui pod s-au ridicat la 8,3 milioane lei.

Asta zic. O tencuială schimbată, un strat de uzură nou și gata, s-au terminat banii. Oamenii ăștia trebuie să meargă la pușcărie.

Și aș deschide lista cu Ionel Arsene, ăla care declara că podul a fost testat cu 200 pachidermi și a rezistat. Ah, nu te pricepi și ai zis și tu așa, că ți-a spus un cineva? Ok, dă-l în gât pe ăla care ți-a spus prostiile astea, să facă și ăla pușcărie. Cine a făcut proiectul? Și ăla 1 an de bulău. Cine a aprobat lucrarea? Și ăla niște bulău.

Și tot așa. Până când leprele astea vor lăsa loc unor oameni care vor să semneze și își asumă ce semnează. Că așa nu se mai întâmplă greșeli. Când știi că riști să faci bulău faci lucrarea bine și nu sifonezi mai mult de 10%.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

33 comentarii

  1. Presimt ca in situatia asta reactia ar fi decat sa risc mai bine nu mai fac deloc.

    00
    • Din păcate exact asta se întâmplă….. Achiziții cu bani europeni de multe milioane de euro nu sunt finalizate pentru că ăia de trebuie să semneze de primire refuză, deși totul este ok din toate punctele de vedere. Doar fiindcă sunt proști și puși cu pile, știu că nu au habar de nimic, le e frică și de umbra lor să nu le ia postul, nu semnează. Astfel statul român va fi penalizat pentru nerespectarea termenelor, dar nu-i interesează, pentru că nu o să vină nimeni să îi ia de urechi și să recupereze dauna….

      00
  2. Problema cea mai dureroasă nu e șpaga, ci faptul că nu prea mai are cine să-ți facă o expertiză de structură. Și, că în general nu mai există expertiză pe domenii critice. Avem din ce în ce mai multe incendii, de exemplu. Și nu e că ia ăla unul sau altul o șpăguță, ci că pur și simplu firma de instalații nu mai știe să facă o instalație, ăla care verifică nu mai știe ce să verifice. Noi primim, de exemplu, proiecte realizate de arhitecți și ingineri cu bibliografii expirate de ani de zile, cu normative abrogate, standarde actualizate de ani buni. Copy/Paste la greu din lucrări mai vechi, poate făcute la un moment dat de cineva care știa despre ce e vorba.

    00
  3. tocmai ce a inceput vacanta scolara si tu vii acum sa ne spui de nu stiu ce pod, vorbim in septembrie sefu’ ca acum suntem cam ocupati, o sa treaca si asta cum au trecut si altele, aceeasi politicieni semianalfabeti o sa fie la putere, un timp am crezut ca oamenii care ne conduc sunt de vina dar de cativa ani nu mai am sperante, asa suntem noi ba frate, politicienii sunt reprezentativi pentru noi, atat putem …..

    00
    • În capitala tarii, unde se presupune ca sunt/vin destul de mulți oameni școlarizați,inteligenți,muncitori etc, la precedentele alegeri , au câștigat Piedone, Neacoita, Baluță…deci, da, ăștia suntem, peste tot…

      00
  4. Referitor la podul prăbușit, sunt din zonă și am văzut cum s-a lucrat.
    Au închis traficul din luna mai 2020. Au lucrat la pod atât timp cât trecea ciorapel Arsene să își facă reclamă electorală. Cât au închis podul traficul a fost deviat pe o rută asfaltată cel mai probabil de aceeași firmă de casă cu un an înainte. Deci pe lângă cele 8 milioane de la pod mai sunt probabil încă atâtea pentru asfaltarea unui drum deloc folosit dacă podul funcționa.
    La structura podului (piloni și hobane) au făcut doar cosmetizare. Le-au îmbrăcat în nu știu ce fibră de carbon și le-au tencuit. Tablierul însă l-au curățat până la beton și au încercat să îl încarce cu beton pentru a face podul convex. Nu au reușit dar tot cred ca au încărcat prea mult podul cu mult beton.
    Au dat drumul traficului în noiembrie 2021 în preajma alegerilor. La fel ciorapel a fost prezent și a garantat încă 50 de ani podul.
    În paralel pe drumul european E85 la podul de la Mircesti, tot peste Siret, s-a lucrat la consolidarea podului. Aici traficul a fost restricționat doar pe un sens pe rând. Consolidarea s-a făcut pe bune, au spart tablierul podului pana la fier beton, l-au lărgit și au turnat beton nou. Au terminat mai devreme decât cei care au lucrat la podul de la Luțca. Normal că podul de la Mircesti ține de județul Iași nu de Neamț.
    Referitor la munca de mântuială pe care o făceau oamenii lui Arsene vă recomand să intrați cu street view pe drumul județean dintre Oțeleni și Bâra la limita de județ și vedeți cum arată drumul pe partea județului Iași și câte gropi sunt imediat cum intri în județul Neamț pe un drum abia asfaltat.

    00
    • Pai Aqua parc (mai nou Antrepriză de construcții drumuri si autostrăzi) si Mavgo Holding sunt firmele de buzunar a lui sosetel. Au avut control de la ANAF si s-au dus la președintele ANAF si au schimbat echipa de control.
      Aqua parc SRL este trimisă in judecata pentru evaziune fiscală, dar instanța tot amână pronunțarea. Acum cu nouă hotărâre CCR s-ar putea sa scape.

      00
  5. „În urma celor constatate, expertul dr. inginer Cristian-Claudiu Comisu a făcut o serie de calcule bazate pe normativele tehnice, de unde a reieșit că „podul prezintă o stare tehnică nesatisfăcătoare”. „Având în vedere prezența unor defecte și degradări foarte grave” acesta propunea: – restricții de viteză de maximum 30 km/h – distanță de 80 de metri între mașinile de pe pod. Practic doar două autovehicule în același timp, deoarece podul avea 217 metri lungime. – interzicerea camioanelor grele – program de monitorizare Recomandarea expertului: demolarea suprastructurii și refacerea
    Mai mulți ingineri consultați de Libertatea, familiari cu expertiza, spun că nu a fost folosită soluția recomandată de expert, că CJ a făcut o altă expertiză, din care a rezultat un proiect mult mai restrâns de reparație și că soluția aleasă a dus, în final, la prăbușire. Potrivit unor surse din domeniu, deși Comisu a fost surprins de faptul că CJ a ales să nu respecte nici una dintre recomandările sale, el nu comentează acum „printre altele și pentru că următorul expert, pe mâna căruia a mers CJ, a fost profesorul din facultate al inginerului Comisu, ajuns acum la peste 80 de ani, iar Comisu nu vrea să adauge o presiune pe profesorul său, pentru că oricum va urma o anchetă și penală, și profesională”. După expertiză se fac Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), Proiectul Tehnic (PT) și Detaliile de Execuție. La podul dărâmat, acestea nu s-au bazat pe expertiza și recomandările din 2018, ci pe alta, întocmită ulterior.”
    https://www.libertatea.ro/stiri/document-expertiza-tehnica-a-podul-prabusit-de-la-lutca-de-care-consiliul-judetean-nu-a-tinut-cont-4170137

    00
  6. Deci acum cand dam cu un pic de var si un pic de vopsea, ca sa sifonam o galagie de bani, se numeste ca facem “lucrari de modernizare”?

    00
  7. Din folclor:
    Cică, într-o zi, peste un râu din jud. Neamt se construiește un pod… Vine Gheorghe cu bicicleta în mare viteză, se apropie de capătul podului și, când vede podul în față, pune o frână hotărâtă și zgomotoasă și zice înciudat:
    – Or făcut pod!
    Reușește să oprească până la el, se dă jos de pe bicicletă, coboară pe lângă pod în apă, traversează pe malul celălalt cu bicicleta deasupra capului și apa până la gât, apoi se întinde mulțumit la soare…
    Vine și Vasile spre râu, cu calul, în galop. Când vede podul, trage de-a dreptul inconștient de hățuri ca să oprească armăsarul și remarcă și el:
    – Or făcut pod!
    Ca și Gheorghe, se dă jos de pe cal, coboară în apă și se chinuiesc să traverseze râul, apoi, când reușește, se tolănește lângă Gheorghe pe iarbă…
    Vine și Ion cu camionul. Nu încetinește deloc, intră senin cu camionul pe pod, podul se rupe și Ion moare…
    Vasile se uită lung la Gheorghe, țâțâie nemulțumit și spune, mai mult pentru el:
    – Apăi, Ion chiar n-o văzut c-or făcut pod?

    00
  8. Cand mi-am facut casa acum multi ani fiind la o bere un bugetator mi-a zis ca daca vreau sa ies mai ieftin sa vb cu X si se rezolva cu beton furat de la lucrarile de autostrazi. Am zis pas ca prefer sa dorm bine noaptea si sa nu ma complic. Am o vaga banuiala ca in cativa ani s-ar putea ca aceste cioturi de autostrazi noi sa devina impracticabile cand vor iesi din perioada de garantie. Nu ne mai salveaza nimeni, amin.

    00
  9. @zoso Poti te rog sa adaugi si asta pe lista de pe nerezolvate.ro… practic podul ala nu-i rezolvat inca, cu toate ca s-a „reabilitat”, „e ca nou, l-am scos odata din cutie boss”.

    00
  10. Adica?

    00
  11. Am vazut ca domnului arsene ii plac la nebunie ceasurile din aur cu complicatii* cat mai multe.
    *complicatie – cu cat un ceas iti arata mai mult decat ora exacta cu atat este mai complicat si evident mult mai scump.
    Oare e cam penal faptul ca acele ceasuri nu apar in declaratia de avere?

    00
  12. Mi se pare normal ce s-a facut. Pai voi nu stiti cat s-au scumpit materialele de constructie? In articolul precedent, 300 lei un jgeab si cateva burlane. Lavabila e scumpa, ipsosul e scump. In plus, am inteles ca au venit si vreo 7 preoti la inaugurare. Aveti impresia ca preafericitii si sfintii fara de pacat vin asa, ca aveti voi ochi frumosi?
    Totul costa, 1.6 milioane euro sunt mai putini decat par.

    00
  13. Podurile și rosturile sunt călcâiul lui Ahile al construcțiilor din ultimii 30 de ani
    La cum vad că merg „reparațiile” cred că voi evita sa mai trec pe la podul constanta până la următorul cutremur. Ăla mai are deasupra și cale ferată…

    00
  14. Sa vezi declaratii la dezvoltatorii imobiliari, dupa marea scuturare:”Domnule, noi am fost atenti in primul rand sa fie contructia aratoasa, nu stiam ca e important sa ai si grinzi.”

    00
  15. Absolut fără nici o legătură cu un pod care a fost sau nu a fost reabilitat, despre care nu știm nimic că nu ne ocupăm noi de informații.

    https://www.libertatea.ro/stiri/dna-oprescu-a-aflat-de-la-un-ofiter-sri-ca-e-urmarit-judecator-si-atunci-de-ce-nu-i-ati-facut-dosar-ofiterului-sri-4167335

    00
  16. Nu s-a umblat, aproximativ 99%, deloc.

    Mwahahhahhaaa

    00
  17. Constructoru e mana in mana cu mafiotii din politica. Exista un film pe Youtube in care constructorul spune ca a montat nu stiu ce grinzi de rezistenta din otel carbon.. Acu vad ca nu mai aduce vorba de ele, spune ca doar s-a dat un glet pe deasupra sa para podul renovat. Astia trebuie arestati cu toata gasca.

    00
    • Nu vreau să apăr pe constructor sau pe Arsene, dar ai înțeles tu greșit. Și constructorul și Arsene spuneau că se folosește fibră de carbon, nu oțel carbon, și prezentau această soluție ca pe ceva super-extra-nou și revoluționar.
      Fibra de carbon se poate vedea în firmele cu hobanele zdrobite.

      00
  18. Daca ar fi murit 1000 de oameni pe podul ala nici atunci nu s-ar schimba. Tara pierduta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube