Să învățăm business cu antițepari.ro

La articolul despre schimbarea numelui Mercador, cineva a vrut să fie inteligent și mi-a lăsat un comentariu cu un articol de pe antițepari.ro, articol care merită o atenție. Nu sporită, doar o atenție, pentru că nu e primul în care românul verde, sclav la plantație, nu are nici o idee despre cum funcționează o companie si de ce, de pildă, angajatorului nu îi pasă că el nu se descurcă cu salariul pe care îl câștigă.

Să purcedem:

Conform contorizării efetuate de SATI, site-ul autovit.ro a depăşit în cele mai multe zile din luna august valoarea de 2.000.000 de afişări, principalul criteriu luat în calcul de către agenţiile de publicitate. La rândul său, site-ul mercador.ro jonglează zilnic cu valori cuprinse între 3,5 şi 4,5 milioane afişări, conform SATI.

Aşadar, cele două site-uri ar trebui să nu mai facă faţă cererilor de postare de materiale publicitare, dată fiind audienţa lor, ceea ce înseamnă, în teorie, încasări de cel puţin câteva zeci de mii de euro pe zi.

Cu toate acestea, AUKRO ROMANIA SRL o duce din ce în ce mai prost, conform rezultatelor financiare furnizate de către Ministerul Finanţelor Publice. Compania a încheiat anul 2012 cu venituri totale de numai 798.277 lei şi cheltuieli totale de 8.043.077, rezultând, aşadar, o pierdere de 7.244.800 lei. Greu de explicat aceste rezultate pentru o companie care administrează două dintre cele mai vizitate site-uri din România…

Principalul concurent al celor două site-uri prezentate mai sus este considerat tocmai.ro. Din nou inexplicabil, şi acesta se confruntă cu pierderi enorme, deşi traficul contorizat de SATI pentru tocmai.ro depăşeşte de multe ori valoarea de 8 milioane de afişări zilnic. Per total, numărul de afişări din ultimele 30 de zile sare de 200 milioane!

Conform Ministerului Finanţelor Publice, SIBMEDIA INTERACTIVE SRL Sibiu a încheiat anul 2012 cu venituri totale de 1.814.799 lei, cheltuieli totale de 11.021.406 lei şi pierderi de 9.206.607 lei, de peste 3,4 ori mai mari decât cele din anul 2011.

Să explicăm cele două erori evidente din articol.

Pornirea unei afaceri: investiții și profit

Atunci când pornești o afacere de la zero, e de așteptat ca primii ani să nu ai profit, pentru că mare parte din bani se duc pe reclamă. Ca să ai cui vinde, trebuie să aduci oamenii pe siteul tău. Nimeni nu a deschis un magazin unde oamenii s-au înghesuit din prima, a avut nevoie de niște campanii pentru asta.

De aia Mercador și Tocmai bagă reclamă peste tot, că vor sa aducă oamenii pe site și să bage anunțuri și să găsească articole de cumpărat. Dacă n-ar face asta, site-urile ar fi goale și falimentare.

Așadar, trebuie să bagi bani ca să faci bani. Nu ajungi să ai câte sute de mii de oameni pe site în fiecare zi cu campanii de 20 de lei prin adwords și cu hostingul pe un shared de 30 lei pe lună.

Modelul de business

Uimitor, dar nu toate site-urile au ca model de business bannerele. Serios. Știu că pare o noutate, mai ales pentru niște idioți care habar n-au pe ce lume sunt, dar chestia asta se întâmplă.

Autovit, Mercador și Tocmai au ca model de business plata pentru servicii. Pe românește, să înțeleagă și idioții de la antițepari.ro, a lua 3€ de la 10% din oamenii de pe site e mai profitabil decât să rulezi bannere.

E atât de simplu. Și putem face și o simulare cu autovit.

2.000.000 afișări x 10 zile la 1€ mia rezultă 20.000€ pe zece zile.
28.000 anunțuri x 2€ anunțul pe zece zile rezultă 56.000€ pe aceleași zece zile. Plus anunțuri promovate pe prima pagină. Plus anunțuri promovate pe categorie.


Da, atât de simplu a fost. Nu că oamenii de la antițepari.ro vor învăța ceva din asta. Sau comentatorii care le știu pe toate și pe care i-ați văzut ieri desfășurându-se. Ei știu doar ca vor salariu și nu le pasă și nu fac legătura între valoarea muncii lor și salariu.

idiot-3

“idiot” via shutterstock

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. Întreprinzători români ăștia de la antițepari, și al lor public cretin.

    00
  2. din pacate , nu stim sa facem un plan elementar de afaceri, un calcul. Deceniile comuniste au reusit sa indobitoceasca generatii intregi asteptand cu mana intinsa dupa un loc de munca la care sa nu faca nimic

    00
  3. si sa-i vezi pe idiotii astia cand le spui ca o firma poate avea cash flow negativ, dar este totusi profitabila. creierasul lor primitiv le spune ca lucrul acesta nu este posibil. dar ei analizeaza firme din punct de vedere financiar hahaha.

    00
  4. Siteul ala o sa tina pana la prima amenintare cu un proces serios

    00
  5. Ditai site-urile si sa n-aiba adsense? Sau macar afiliere cu 2parale? Fail.

    00
  6. Mie-mi place ca la ‘informatii’ au sectiunea ‘horoscop’. Presupun ca e pentru verificari incrucisate – daca ce-i scris pe site e scris si-n stele si invers.

    00
  7. antitepari.ro vad ca e pe persoana fizica. Prin articole vad ca-i fute grija puternic daca altii platesc impozite.
    Dar baietii astia din Iasi oare cum stau, cu agregatorul lor de stiri care fura continut de peste tot?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)