Andrei Dinescu via „Zi-le, Loredana”

Voiam să scriu ceva despre scandalul cu Loredana Groza și maneliștii, da’ mi-a fost lene, însă am descoperit, între timp, ceva mișto – da’ las la coadă, că simt nevoia unor paranteze. Acuma, că eu am niște gusturi muzicale cel puțin eclectice, asta e partea a doua, dar adevărul e că n-am fost niciodată vreun fan al manelelor. Asta nu înseamnă că n-am ascultat.

Dacă cineva care-a trecut prin liceu sau facultate în perioada 1998-2003 zice că n-a ascultat în viața lor manele, ori minte cu nerușinare, ori e un ipocrit notoriu. N-a fost bal de liceu sau de facultate la care să nu fi bubuit în boxe Costi Ioniță cu Adrian Minune. De la „Of, viața mea” și „4 nopți și 4 zile” sau „Nopți și zile” ori „Jumătate tu, jumătate eu” la „Of of of mor toți țiganii„, și până la imnul național „Dușmani-mi poartă pică„. Plus crema cremei, „Așa sunt zilele mele„.

Pe astea mi le amintesc eu, din scurt, c-au rupt discotecile, posturile de radio și Atomic TV. Dacă mă chinui un pic, sigur îmi mai amintesc și de altele de la Adi de la Vâlcea, Ștefan de la Bărbulești, Vali Vijelie sau Nicolae Guță. Ăla era mainstream-ul la vremea respectivă, iar pentru vreo doi ani, cred că au fost mai degrabă asimilate cu muzica pop/dance.

Plus că, și dacă voiai, tot nu puteai să le eviți oricât de roacăr ai fi fost. Eu îmi petreceam serile, în liceu, printr-o cârciumă dintr-un subsol, cu d-alea intelectuale, gen Creedence Clearwater Revival, The Doors și restul anilor ’60-’70 – și de care mă simt mult mai apropiat. Dar „cultura” e cultură, bairamu-i bairam, nu confundăm sula cu prefectura.

Vorba cuiva pe facebook, manelele au devenit „câh” când s-au trezit „intelectualii cărora le-a rămas niște cultură printre dinți” să decreteze că aia nu-i muzică. Realitatea e însă alta, anume că e mai respectabil să fii un asumat iubitor ori ascultător de manele decât un fandosit care le bagă doar în căști și nu recunoaște în public că-i plac.

E cumva ironic că aceeași elită a stabilit fără echivoc că muzica lăutărească – mă refer la cea țigănească – e muzică cultă, Nu comparăm, bre, pe Minodora cu Romica Puceanu, ori pe Fărâmiță Lambru cu Adrian, nu se face, e blasfemie! Ca și când muzica lui Puceanu sau Lambru, la vremea ei, ar fi fost văzută altfel decât manelele acum 10-15 ani.

Pe mine, personal, care oricum n-am avut nici o casetă, manelele au început să mă lase și mai rece când au început s-o dea în Romeo Fantastik și lălăieli fără sens și am început să evit tot genul. N-am reușit niciodată să înțeleg ce e atât de atractiv la muzica lui Salam. Știu, Regele șamd., dar nu. Cum ziceam mai sus, maneaua nu e genul meu de muzică, n-ascult, dar nici nu mă deranjează.

O paranteză, totuși, și despre maneaua Loredanei. Trăind în perioada de glorie a manelei dance, când Costi făcea legea (între noi fie vorba, muzica pop/dance românească, în ultimii 20 ani, a fost făcută 50% de Costi sub pseudonim, 50% de Moga), nu pot să spun decât că-s complet dezamăgit. Mă așteptam, undeva, la o explozie, să te facă să dai din călcâi, să țopăi, ceva, ca-n liceu. Dar nu, e doar groaznic de plicticoasă.

Însă… dacă bagi un ochi pe canalul pe care a fost publicat clipul, „Forza Generation”, o să vezi și altele interesante. Costi ia maneaua de 2020-2021 și o reinventează. Versuri spre deloc, cinci-șase, acolo, și două de refren, calitate video beton, maneliști în costume made to measure, e treabă serioasă acolo. E un întreg proces de rebranding în derulare.

A nu se uita nici că Costi Ioniță e responsabil de adus laolaltă maneliștii rivali, care-au produs duete la începutul anilor 2000. Și, apropo, Costi și Adrian Minune au produs, în 2000, două albume. E o performanță în sine să produci două albume într-un an, e o performanță și mai mare să fii bestseller – cum au și fost la vremea aia. Numele lor? Autoconcurență, respectiv Fără concurență. A durat mult până Salam i-a luat lui Minune coroana.

Așa, revenind. Am primit link către bucata asta, care-a fost pe coloana sonoră din Umbre, sezonul 2. Link-ul primit nu avea numele artistului, a trebuit să caut un pic. Andrei Dinescu e, din ce pricep, fiul lui Mircea Dinescu, e muzician și e maestru cu clapa și sintetizatorul. Are o trupă care se numește IMPEX și care face o combinație de progressive și psihedelic cu manele și țigănească, iar rezultatul e spectaculos (cel puțin pentru gustul meu). Problema e că n-am găsit mare lucru despre muzica lui, iar canalul de YouTube e sărac rău.

Și nu, tehnomanelele n-au nici un farmec, sunt doar manele mixate. Treaba asta de mai jos e din altă ligă.