Este ceva de noaptea minții:
„Nu contestăm realitatea semnalată. Da, există soluții improvizate pe litoral. Dar ceea ce omite doamna ministru este esențial: aceste soluții sunt consecința directă a unui eșec sistemic al statului român, care, timp de peste 20 de ani, nu a fost capabil să asigure infrastructura minimă de canalizare”, se arată în comunicatul asociației.
„Este ușor să descoperi „probleme” și să arăți cu degetul”, spune ANAT, care consideră că „instituțiile statului au tolerat, ani la rând, această situație, fără să ofere alternative”.
„Când statul lipsește, apare legea junglei. Fiecare operator se descurcă cum poate pentru a-și putea desfășura activitatea. Nu pentru că își dorește să funcționeze la limită, ci pentru că nu are altă opțiune. Operatorii de plajă nu sunt cauza problemei, ci efectul ei. Au investit milioane, au dezvoltat servicii, au ținut litoralul în viață și au atras turiști, în timp ce statul, prin instituții precum Apele Române, s-a limitat în principal la a încasa redevențe, fără să livreze infrastructura necesară”, susține Asociația.
Este același argument pe care îl aveau patronii Colectiv. Același argument pe care îl aveau Anastasiu. Șpagă de supraviețuire. Nu avem variantă. Trebuie sa deversăm rahat în mare și să îmbolnăvim oamenii, pentru că nu există canalizare. Ah, există? Da, dar e scumpă. În alte țări cum se poate, la prețuri mai mici? Păi…
ANAT face ce trebuie să facă, apără membrii. Că o face în mod mizerabil, da, asta fără îndoială. Că apără încălcarea legii, și asta este un fapt.
De aceea controalele trebuie să continue, încet încet până la falimentul modului de a face turism pe care îl găsim pe litoralul românesc.
daca ar fi Militari Rezidentz langa mare ar scapa si ei de vidanje.
"am investit milioane"
Poate toți împreună, in cei 20 de ani de "nu există soluții".
Și cum a ieșit? Faliment pe hârtie, X6 pe teren.
Probabil de aia și condițiile sunt infecte pe plaja. "Nu există soluții"
Da, asa este.
Inchiriezi plaje, dar nu aduci nicio utilitate in apropiere.
Ai nevoie minim de:
Orice teava de acest fel necesita autorizatie de constructie, daca trece 1cm pe domeniul public.
Ai doua luni de sezon, autorizatia dureaza realist un an sa fie emisa, daca ai catastiful de acte si o caruta de bani.
Asadar, te adaptezi:
Consumatori; speri sa nu iei foc
Declari pe proprie raspundere ca ai canalizare.
Nu ai, ei stiu ca nu ai, dar se fac ca nu vad si isi primesc spaga lunar prin firme de consultanta.
Da, asta e realitatea cand te plangi ca e berea calda pe plaja si serviciile sunt proaste si scumpe.
Hai sa acceptam realitatea si sa nu mai fim nefericiti ca nu e totul ca la carte, o carte care daca ar fi respectata, ar trebui sa emigram toti din Romania, caci realitatea e departe de idealul legal.
Civilizatia costa multi bani si avem o mare problema in a accepta asta.
Nu ne permitem sa fim
Atat de fuduli!
Ps Manutele rosii nu tin loc de utilitati!
si ANAT ce a facut in acest sens in cei 20 de ani? Cate demersuri pentru introducerea de utilitati au facut la Apele Romane, cate la primarie?
Sefule nu se supara nimeni sa fie mai putine hoteluri si servicii pe litoral, dar cu toate in regula. Fac ceva pe argumentul tau de doi lei
Anul trecut am fost in Baleare. La pas, cu masina. Pe nicio fucking insula din cele 3 (4 daca punem si Formentor) nu am vazut plaje private. Daca plaja e in vreun oras, Primaria e singura care construieste chestii pe plaja (dusuri, wc, cabine de schimb, parcari). Rar, vezi si sezlonguri (vreo 15-20 pe dit-a-mai plaja in planul secund, niciodata la mal), tot de la primarie, eu nu am vazut nicio firma privata.
Vrei bar/restaurant in oras, il faci in afara plajei. Vrei club pe plaja, toate alea celebre din Ibiza sunt in afara orasului.
Asadar, te adaptezi:
(butelia are fisuri si explodeaza cu tot cu 50 de turisti in sezon sau vine toamna si da unul cu utilajul peste ea cand face lucrari de amenajare si mor 5-10 muncitori fiindca e ascunsa si nu a stiut nimeni de ea)
Consumatori; speri sa nu iei foc
(dar iei foc si mai ranesti si 3 copii sau curentezi 2 turisti cand au pus mana pe vitrina frigorifica)
Declari pe proprie raspundere ca ai canalizare.
(dar toate spalaturile, mizeriile si detergentii ajung in mare, unde se imbaiaza si inghit turistii care au venit sa faca la tine consumatie, deci boli de piele, diaree si altele pentru profitul tau)
Poate ca sunt greu de respectat legile, dar sunt facute cu un scop. Daca nu esti in stare sa amenajezi cum trebuie pe plaja, atunci deschide-ti unitatea acolo unde ai utilitati si lasa turistii sa faca 50m in plus pana la o bere. Dar nu, toti patronii vor doar sa castige de un BMW intr-un sezon, fara sa mai conteze sanatatea celorlalti, iar angajatii sa lucreze 14-16 ore pe zi pe salariul minim si pe mila clientilor.
Deci orice teava necesită autorizație de construcție. Iar autorizația pentru a o lua dureaza realist 1 an ( mi-e greu sa cred cand majoritatea “antreprenorilor” de pe litoral stiu pe cineva , altfel n-ar functiona cum funcționează) iar sezonul are 2 luni. Adu-mi aminte, te rog, cate sezoane de 2 luni au trecut de cand se practica găinăriile astea?
In modul asta putem sa eliminam toate regulile pe motiv ca dureaza mult sa fim in legalitate. Sper ca nu ti-ai falsificat diplomele de absolvire a liceului/facultatii pe motiv ca durează 15 ani sa le obții.
Mark, da te obliga cineva sa faci afaceri pe plaja aia? Te duci 100 km mai la vale in Bulgaria, ca acolo e ieftin si dureaza actele putin. Sau te duci pe Coasta de Azur, sau in Dubai, clientii aia posh pe care ii targetezi tu sunt deja acolo.
Dar n-a facut niciunul din voi asta, nu? N-am vazut nicio bucata de plaja goala ca nu s-a prezentat nimeni la licitatie. Ati stat acolo, ati impartit spagi la "autoritatile de control" si cacat prin teava la proprii vostri clienti. Si ati facut multi bani. Si ati trimis oameni in primarii si parlament. Si aia au facut doar spagi mai mari si cacat la televizor. Si acum veniti sa plangeti ca nu va ajuta "statul"
@Mark
Civilizatia costa multi bani
Litoraul romanesc costa multi bani, ti se pare ca e civilizat ?
Mark, sa sugi o ceapa si sa iti intarzie ambulanta cand ai nevoie din cauza unora ca tine, care justifica jegul prin alte jeguri. Hai mars la cacat, ca nu trebuie neaparat sa iti faci bar pe plaja daca nu ai infrastructura necesara. Sper sa dati toti faliment si sa nu mai aveti bani de alte afaceri.
@Mark
Dar cine ii obliga sa inchirieze plaja aia fara utilitati?
@Mark: lucrurile de mai sus le stii deja de cand inchiriezi plaja, nu le afli dupa.
Cand mai dati spaga la primari si partide mai puneti si voi niste conditii, cum ar fi sa faca si ei utilitati.
Majoritatea voastra traiti intr-o ljme paralela, unde dati 3 click-uri si minune.
La firul ierbii situatia e ghiotonoasa, se descurca cine poate.
Investitiile sunt mari/uriase, cheltuielile… lol, dsr solutia este sa lergi la Bulgari si la Greci, ca ei sunt mai destepti.
Cand inchiriezi pe 2 ani un petic de plaja, in cat timp credeti voi ca acoperiti sute de mii eur necesare pentru bransamente utilitati?
Am facut o facilitate de productie si mi-au cerut 150000 eut pentru ca doream 50kw curent, dar aveam nevoie de 100kw.
O sa va loveasca de nu vedeti criza de butonari, sa vedeti cum e in realitate viata reala.
Din taste si pix toti facem piramide, e usor si ieftin.
Anat a sis realitatea, care nu ne place.
Vedeti la tv ca nu ajung banii, dar sa se faca, sa fie conform legii, ca legea suporta orice.
@Mark: eu credeam ca e 18 lei Becks-ul la 0.33 pe plaja in Constanta pentru ca au investit in utilitati, cand colo :))) prost eu
hai coae ca nu e chiar asa, vorbesti pe cur sa simti mirosul si gustul mai bine.. date-n cacat
Mark este tipul de 'entrepreneur' romanache care are pretenția să fie idolatrizat pentru că încearcă un business din care să facă profit.
Man, e ok, trebuie să sprijinim micile și mediile afaceri, dar lumea te întreabă de ce nu vă adunați și puneți presiune pe autorități, politicieni ?
Că noi putem să ne cheltuim banii și prin alte părți, deocamdată nu e Coreea de N sau Dubai, pe aici, să nu putem părăsi incinta...
mori tu de ciuda cu "realitatea". fix ca pe unii dintre noi ne-a lovit, destul de dur, nu ai tu de unde sa stii, nu mai presupune aiurea.
realitatea e ca contorsionati voi adevarul cum va convine!
@car sunt de acord cu mark în privința antreprenoriatului, romania e o hazna, dar nu e mereu o problema cu utilitatile ba din contra, stii dinainte la ce te bagi poti oarecum forta mana primariei daca strangi destui nemulțumiți, si pana la urma daca ai banii necesari chiar nu mai conteaza, nu poti da vina doar pe stat pentru utilitati
@Mark - iti doresc sa mergi si tu pe litoral anul asta. O sa înțelegi repede de ce lumea nu prea e dispusă sa tolereze "optimizările" astea. Concediu de tip 3 zile la mare, 4 zile in concediu medical nu visul tuturor românilor
Vad multe probleme descrise aici, dar nici solutia aia cu: "pus presiune pe autoritati" nu o iau la socoteala. As vrea macar unul, doua exemple de succes de "pus presiune pe autoritati" intr-o problema sistemica in Romania. Presiune pe autoritati nu punem nici unul dintre noi ca lumea, ca nu suntem in stare si, chiar atunci cand am pus, tot degeaba. Si votul e tot un fel de presiune si poti sa il arunci la cos, la cat de eficient e. 10 august? da, a fost presiune, si uite ce bine merge justitia acum. Colectiv? da, presiune, si uite ce bine tratam marii arsi in Romania acum. Deci nu mai sariti la gatul omului sa puna presiune pe autoritati pentru ca vedem bine ca nu functioneaza asta.
eh. ce mai e o enterocolita acum. In plus, am auzit ca face minuni. Ozempic pe steroizi practic.
Dar, cel mai misto e cand ascunzi o butelie de gaz. Nu e ca si cand gazul are putere de explozie mare. Avantajul e ca au construit si langa plaja, ca vorba aia, sa vrei plaja fara bloc langa e civilizatie, nu ne permitem noi, si poti cobora cu liftul si, cu ceva noroc, urci la etaju 10 cu suflu.
mai dativanplm de antreprenori basiti
Tudor, sa facem un ONG
Sa luptam cu legea cretina, birocratia si coruptia…
Aha… sa imi ziceti cum merge.
@Mark bine bos, atunci stai tu acolo pe plaja ta brown flag si eu raman la butoanele mele. Daca viata reala e aia in care tu nu respecti nicio norma legala sau de bun simt, iar eu trebuie sa iti platesc serviciile full price ca si cum ai face-o, atunci mai bine ma duc la mare in metaverse, ca pare mai sanatos.
Stiu, tu o sa fii ok, au grija prietenii tai sa iti asigure bonuri de vacanta si pachete de relansare economica.
@Mark: parca esti dobitocul ala de la ANAT. auzi la el: "fuduli". esti absolut idiot cu faza asta. ce te impiedica sa respecti legea? aaaaa, e greu, e de munca, e de platit. pai ce mama dracului crezi ca fac toti cei care respecta legea? crezi ca sunt niste tampiti si fac asta de placere? ba, din cauza idiotilor ca tine sunt lucrurile cum sunt la noi. si nu doar in turism.
Accepta tu realitatea ca mananci cacat.
La propriu, cand intri in apa, pe litoralul romanesc.
Si aici, la figurat.
De ce inchiriezi ceva care nu are utilitatile de care ai nevoie?
Poate pentru ca ai un prieten care iti aranjeaza o chirie mica? Si un alt prieten care rezolva cu aprobarile si cu controalele?
Pentru mine suna asta a coruptie si in realitate are ca efect indepartarea oamenilor seriosi in favoarea smecherasilor.
MP, nu iau apararea nimanui, dar de cand s-a largit plaja, e valea plangerii din partea turistilor ca trebuie sa se deplaseze sa isi ia o bere.
Nici asa nu e bine
Dacă este aşa de complicat, nu investeşti. Atât de simplu. S-a legiferat obligația de creare de beach-baruri?
ANAT, vine si ne spune ca "nu a avut de ales". Practic, recunoaste ca poate au manarit acte si documente pentru a obtine avizele/autorizatiile pe care le au. Spre ex: trebuie sa arati ce faci cu apele uzate si menajere - contracte cu firma de canalizare sau altceva, dar stai, acolo nu era canalizare deci unde ducea agentul economic cacatul pe care il produce?
Dar cati au iesit sa spuna ce si cum, sa spuna care e realitatea? Cati au incercat sa faca treaba in legalitate? Putini, foarte putini, ca cel mai simplu si mai ieftin e sa "ungi" sa fie "treaba buna".
Ca Statul e complice, e clar. Statul e cel mai mare insitgator la infractiuni si nereguli in tara asta, prin oamenii din aparatul sau care ar trebui sa se ocupe de autorizare, reglementare si control.
Asta este atitudinea generala in Ro.
Si celebrul bucatar Haddad spunea saptamanile trecute despre terasa lui ilegala ca el a vrut sa intre in legalitate dar pentru ca e birocratia prea mare si dureaza prea mult pentru o autorizatie, el totusi si a facut terasa.
Ba mai mult, omul insista si spune ca in urma unui proces, instanta a spus ca nu este fapta penala ceea ce a facut de unde deduce prin omisiune, ca el este de fapt legal.
Caci da, in viziunea tuturor astora, o contraventie pe administrativ este o chestiune data pentru fix ceva ce este si legal.
Sa nu uitam ca zeci de ani, in Ro s-au inceput lucruri fara nici un fel de autorizatii urmand ca ulterior sa se inteleaga cumva baietii destepti cu autoritatiule statului.
Deci da, e normal in Ro sa o arzi ilegal si daca cumva cineva te trage de maneca, incep istericalele, vaicarelile si victimizarile.
Iar astia de pe litoralul romanesc care urla ca ei s au sacrificat pentru binele nostru, sa si mute frumos biznisurile pe plajele din Grecia si sa verse acolo kktul in mare si sa vada ce se intampla pe urma.
nu au avut de ales pentru ca sunt niste spagari. o flegma pe obrazul oamenilor care respecta legea in tara asta.
Atunci un hot de masini poate avea aceeasi abordare:
M-am dus la proprietar si i-am facut o oferta sa cumpar masina. Proprietarul s-a sucit, nu era sigur ca vrea sa vinda si tot procesul lua prea mult timp asa ca m-am dus si am luat masina.
Deci Apele Romane se ocupa cu canalizarea? Ce plm face Primaria Navodari cu taxele pe multele blocuri cu pretentie de hotel de acolo? Ce plm face Primaria Navodari cu "taxa de statiune"?
Apele Romane inchiriaza plaja cu 15 lei/mp/an. Din aia ar vrea ANAT sa le faca canalizare.
Eu as desfiinta complet ideea de inchiriere a plajei. Sau hai, maxim 10% daca unii nu isi pot odihni curul pe ceaceaf/scaunel de plaja.
interesant este cum au primit autorizatie de construire si functionare fara canalizare.
Pai 99% de genul o mână spală pe alta și amândouă obrazul.
Si au venit ai dreq usr-istii astia sa le strice combinatiile :)))
@Om bun: au dat autoritatilor ceva ce nu puteau refuza: spaga!
da, pentru ca ANAT e doar o suma de pesedisti si penelisti de aia veritabili, adica cu minim 25 de ani de istorie mizerabila in spate
In Romania jegul e institutionalizat, e pe straturi, e gros, si de aia se lupta din toate puterile toti psd-isti si pnl-isti cu USR si Bolojan, ca astia de abia au inceput sa zgarie la suprafata mizeria si coruptia si au gasit numa nenorociri!
Pai nu mai e nevoie sa mergi pana in Tailanda sa gasesti plaje jegoase. Le aveti direct aici la botul calului. Dar voi tot batman batman.
Lipsa canalizării este evidentă, însă de ce nu s-a optat pentru toalete ecologice ca soluție temporară?
Nu cunosc regulile în acest domeniu. În ce condiții pot fi amplasate toalete ecologice, cine are dreptul să le instaleze și ce avize sunt necesare?
Deversarea în mare sau oriunde te taie capul nu reprezintă o soluție acceptabilă, nu poate fi susținută în niciun context și nu are scuză.
Ai trecut vreodata pe langa vreun eco toilet d asta din parc ca sa simti cum miroase? Gandeste-te ca in parc ai copaci, umbra, cum ar mirosi un eco toilet care ar sta mereu la soare?
@punKreas, asta si pt ca dobitocii care le pun in functiune nu le si intretin corespunzator, e un cost destul de mare sa fie întreținute corect, dar cand vrei doar sa te dai lovit te dai..
@punKreas
si cum mama ma sii reusesc aia in Grecia, pe plaje mega izolate sa aiba inclusiv toalete?
-toalete mobile
-contarcte de vidanjare
-cisterne cu apa
-rezervoare sezoniere
-constructii sezoniere strict reglementate
etc
WOW! ITS A FU C KING MIRACLE!!!!
diferenta e ca aia in GR, in functie de gravitatea faptei, ai de la parnaie pana la amenzi uriase si inchiderea definitiva a biznisului
daca te prinde Garda de Coasta ca iti versi kkt ul in mare, e bleita maxim
punKreas
Exista si variantele toateletlor mai smart care se spala singure dupa fiecare utilizare.
Imi vine in minte un exemlu din Cismigiu, altul in parcul liniei sector 6.
Sunt decente si curate spre deosebire de cutiile alea de plastic simple.
Le poti face cu bani si da, as plati 3-5 lei daca ar fi curata si ar avea apa si hartie.
@punkreas - an de an merg la Midalidare, unde ce sa vezi, au toalete ecologice fix in soare... si nu pute mah... ca trec unii pe acolo si le spala... si lumea nu se caca pe tavan... si ai 10000 de oameni timp de trei zile intr-un spatiu cam ca la Peninsula in Tg Mures acum multi ani
@dny alea sunt, sau ar trebui sa fie, legate la canalizare.
Multumesc pentru exemplele din alte tari, dar eu ma refeream la litoralul romanesc unde exista riscul sa inoti printre pampersi si sa calci pe coceni de porumb. Parerea mea, eco toilets d-alea de plastic e no-no
@Sorin
DAca e sa luam ca exemplu bucata aia dintre Mamaia si Navodari, unde au gasit si butelia de gaz, de a lungul ei, in buza plajei, peste trotuar, sunt blocuri langa blocuri, carciumi langa carciumi.
Imi e greu sa cred ca e plin de fose peste tot, deci canalizare exista, apa exista.
@Mark
Civilizatia costa multi bani
Litoraul romanesc costa multi bani, ti se pare ca e civilizat ?
Decât o haită de mizerabili anat-istii ăștia.
Propun schimbarea numelui de ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism) in ANAL (Asociația Națională a Administratorilor de Localuri).
oricum numele poate fi inteles si ca . ag.nat.anti turism
"Au investit milioane, au dezvoltat servicii, au ținut litoralul în viață și au atras turiști," - aha, si cand au scos tichetele de vacanta, dintr-o data se plangeau ca unde sunt turistii. Litorarul romanesc, in forma sa actuala, trebuie sa dispara de tot si sa fie recladit de la 0.
Trebuie sa priviti si din alt punct de vedere lucrurile. Statul inchiriaza plajele unor privati, ca sa faca ce? Ce crede statul ca va face un privat cu o bucata de plaja?
Nu le da si infrastructura, nu le da nimic.
Apoi se mira ca se cacă ăia in apa. Voi chiar credeti ca nu stiau? A venit acum cineva si a spus asta, dar chiar e atat de naiv cineva sa creada ca Apele Romane abia acum au aflat că ăia se cacă in apa lor?
Ce-ar fi sa nu mai inchirieze patronache in conditiile astea? Ah stai...
Păi și patronache cum mai ia X6?
Cum adica sa nu mai inchirieze privatul? Pai ce ar fi sa nu mai ofere statul spre inchiriere plaje fara infrastructura, drumuri fara gropi, institutii fara hoti, continuati voi..
@Contribuabil
Poate reusesti tu sa explici de ce e musai ca un privat sa dea statului cat cere pe plaja aia.
Tu ca privat poti sa spui statului "Pentru o plaja fara infrastructura pot sa iti dau 2 lei/an, pentru ca legal pot sa pun doar o toneta cu porumb fiert pe ea".
India.
Pai este in continua creștere procentul de locuitori care au originile de acolo....
Aici vina este la tot sistemu. Barurile care "se descurca". Primaria Ctza care "se descurca". Toata lumea se descurca. Oamenii...da-i dracu, sa moara.
pentru un bar mic, o statie de epurare costa 10-20mii euro. Scoate apa curata.
dar, nu prea are sens, in conditiile in care nu e ca si cand ai un bar aici, unu dincolo. Poti face niste statii de epurare medii, care sa preia mai multe zone de pe plaja. Dar, avand in vedere ca blocurile nu au asa ceva, de ce ar avea barurile.
Asa ca lumea se descurca. Cum ar zice Isus: sa arunce cu piatra cel care nu s-a pisat in mare!
Si se mai mira lumea ca enterocolite si alge. Zoaiele si kktul sunt mancare pentru asa ceva.
horeca este un domeniu atât de distorsionat de corupție încât mulți patroni de localuri au uitat ca au success doar pentru ca sunt protejați de diferiți politicieni iar concurenta reală nu este lăsată să intre pe piața. Profitul este rezultatul direct al abilității patronului de a optimiza producția dar când ai un semi monopol protejat de politic este f ușor să crești prețul în loc să găsești o soluție pentru a scădea costurile.
TLDR - o parte dintre patronii din horeca sunt sperați și nici nu știu să funcționeze într-o piață concurențială adevărată
Treaba sta asa, oamenii vor sa faca ceva, nu sa stea in casa si sa se joace pe PC.
Dar au buget redus. Antreprenorii au pile si pot oferi "ceva" care se incadreaza in bugetul populimii. Dar va fi ceva de calitate proasta fiindca trebuie sa iasa si de spaga si de un X3 sau AMG.
Problema e cultura in sine, simpla crestere a pretului nu ar duce la rezolvarea problemelor. Efectul imediat ar fi ca merg mai multi bani la spagi (stiu si ei c-ai marit preturile) si eventual patronul ar avea o masina mai "bengoasă".
am auzit ca in zona aia preturile erau mici. Zona e cunoscuta drept zona unde merg saracii sa faca si ei o vacanta. Normal ca nu poti sa le cresti preturile, le lasi asa mici. Apar probleme gen "deversam cacatu aici unde faceti baie" si "exista risc de explozie" dar...cum ziceam, la asa preturi mici te mai si risti
Sincer, ma intreb cum pot spaniolii sa nu inchirieze plaja deloc sau foarte limitat (un birt, o terasa, hai ca si la ei asta se face pentru "cunoscuti" mai mult)...
Auzi acolo ce idee... Daca primariile se ocupa de plaja atunci pot taxa pentru asta un set de companii si se asigura ca vin cat mai multi investitori si e competitia cat mai mare. Sa nu vorbim de turisti, ca Spania aproape ca ar vrea sa scape de unii...
Si cu toate astea toti primarii nostri ce merg acolo vad doar cat de frumosi sunt palmierii.
chiar asta ma gandeam si eu. Unde am mai vazut plajele atat de pline de bodegi. Si de sezlonguri. Din pacate nu am fost decat prin tari fara turism si sarace tip spania, portugalia, australia...
Nu se stia de mult ca marea e poluata cu cacat? Credeati ca e de la aia care se caca in mare?
Si acum ma intreb: a gasit teava, de ce nu a astupat-o? Fara avertisment fara nimic, sa le iasa la aia canalizarea prin WC-uri si chiuvete, sa vada si ei cum e?
Statiunile actuale de pe litoral trebuie sa intre in faliment, sa le cumpere niste investitori seriosi (preferabil englezi sau nemti) si sa le reconstruiasca de la zero.
Altfel ne balacim in aceeasi troaca din anii ‘90.
Nu intra in faliment pentru ca este o categorie de romani care merg la mare exact pentru cocareala. Daca au de ales intre litorarlul romanesc si unul decent pentru aceeasi bani vor alege Romania ca in alte locuri comprtamentele lor nu sint tolerate.
Cam da, de la un moment dat, mi-am zis că doar dacă va fi aruncat în aer tot litoralul, construcțiile (fără oameni), apoi ras cu buldozerul, s-ar mai putea face ceva, de la zero.
Este azi, litoralul, rezultatul muncii a 2-3 generații de politicieni, pardon politruci, cam de la toate partidele, hămesiți de avere, mână în mână cu ciocoii noi şi vechi.
Se putea şi mai bine. Nu capitalism de periferie.
Anat ar merita ceva amenzi pentru incurajarea activitatilor ilegale. Banuiesc ca daca amenzile sint consistente atunci incep sa se trezeasca la realitate.
Imi amintesc cu ani in urma cind am ajuns prin Buc si am mers la un restaurant faimos prin Herastrau si tot intrebam cum poti construi un restaurant in parc. Spre mirarea mea era unul din multele restaurante ilegale. Am ramas mirat...ditamai restaurantul ilegal si nimeni, dar nimeni (autoritati) sa nu actioneze.
Mda, dar daca treci strada si intri in cartierul ala de langa, un fel de militari rezident, cica aia e zona opulenta, fara trotuare, un copac, fara parcari, pe strada nu incape o masina de pompieri sau ceva de genul
Dar eu nu vreau nici o plaja plina de sezloange si de mizeriile alea de bodegi, balciuri,cocalareala. Eu vreau plaja goala fara nimic pe ea, refuz sa dau 50-100 lei sezlong sa fim seriosi. Am fost pe la marea baltica in Polonia, kilometri intregi de plaja, si ghiciti, nu exista sezloange, baruri pe plaja si alte mizerii.
sa vezi la sarantocii aia de australieni. Unde mai pui ca aveau si plaja lata de juma de km. Fara o bodega pe ea ma....ORIBIL
Sa nu mai inchirieze... ca noi nu plangem dupa mini cocioabele lor. Ca sincer, noi toti vrem plaje goale. Nu vrem plaje cu terase, sezlonguri. bodegi si manelareala lor. Vrem plaja si marea - atat.
Litoralul romanesc este o mizerie crunta. Ruine, gunoaie, zone dezafectate si sobolaneala.
Doamne saracii oamenii aia...stateau ei linistiti isi beau apa minerala si a venit statul roman si cu mazare dupa dansul si au zis ia vino ma incoa si inchiriaza plaja asta. si omu nuuuuu ca nu e facilitati si alte alea dar astia oameni rai i-au pus cutitu la gat si i-au bagat plaja in traista asa amarata si fara facilitati. Acu omu ce sa faca sa zica nu, ierea teama ca il fugareste statu si il gaseste muncind cinstit sau ceva. A luat si el plaja si "s-a descurcat" ca doar nu era sa o lase asa gen...plaja. a pus acoloshea niste plastice ca doar nu era sa vina clientu sa stea cu organismu pa nisip ca sarakii, a pus o bodega insalubra cu bere la pretz de chamonix ca se stie ca e greu sa urci cu camioanele de bere pana la altitudinea aia de nivelul marii, si ca sa fie toata lumea multumita a montat o bomba in nisip si o cacastoare in apa. Ca una e sa mergi la mare si sa pleci cu o poza cu maimutza si alta e sa ajungi acasa si cu norovirus tot in banii aia. Nu i-a fost usor omului, abia se ajungea cu banii de un suv pe sezon dar era multumit in suflet ca s-a sacrificat pentru popor si drapel. Acum dupa toate chinurile astea vine unu si zice ca cica nu e ok sa fii canalie care "s-a descurcat". Sa vina ailalti inapoi! Nenorocitii aia care mi-au strans deshtele in menghina sa iau plaja de suflet!
Nu inteleg o chestie, Constanta pare plina de descurcareti, ce mare chestie sa se descurce si acum?
am plans. Citind biata poveste de viata a sarmanilor oameni mi-am facut mea culpa. Cum am putut eu sa ii judec fara sa stiu toate problemele. Parca vad ca si-au si luat, sarmanii, range rover care se tot strica.