Cum alegem o cameră foto mirrorless

Pentru că am devenit un mic expert în domeniul camerelor foto mirrorless și toată lumea mă întreabă ce să își ia, iată un ghid cu patru condiții pentru alegerea unei camere foto care să facă poze mai bune decât cu telefonul, dar care să nu cântărească un kilogram, ca DSLR-urile.

 

De ce un mirrorless? Pentru că eu cred că, de câțiva ani, au ajuns la maturitatea necesară pentru a înlocui DSLR-urile în anumite situații. Da, știu, pentru sport, wildlife, fashion sau alte chestii DSLR-urile sunt și vor fi mult timp de acum încolo cele mai bune. Dar pentru cei care fac poze în vacanță sau prin casă un aparate mare și greu e un impediment. De aceea mi-am vândut DSLR-urile și acum am un NEX-3N și un NEX-7.

Le-am ordonat după importanța pe care le-o dau eu.

 

Senzor APS-C

Senzorul ăsta este la fel de mare precum cele de pe DSLR-uri. Spun asta pentru că există mai multe tipuri de camere foto mirrorless: Nikon au senzori cât o unghie, Panasonic au senzori un pic mai mari și Sony au senzor APS-C.

Senzor mai mare înseamnă spațiu mai mare de captare a imaginii, adică fotografie mai bună. O comparație de senzori puteți vedea aici.

 

Fără touchscreen

Ecranele touchscreen sunt mișto, dar nu pe camerele foto, și mai ales nu pe mirrorless.

Pentru că omoară bateria, care și așa e chinuită de mecanismele pe care trebuie să le pună în mișcare. Iar mirrorless-urile au nevoie de baterie mai mult decât un DSLR. \

Chiar și fără touchscreen, e recomandată o baterie de rezervă, mai ales pentru excursii de toată ziua.

 

Cu vizor

Asta e mai degrabă o chestie de gust. Mie îmi place să duc aparatul foto la ochi, mai ales dacă am un obiectiv cu zoom. Așa că am un mirrorless cu vizor.

 

Prețurile pentru un mirrorless bun pornesc de la 1.700 lei.

flori

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. Si a patra conditie ?

    00
  2. fa un ghid și pentru săpuniere. sau ai vreo recomandare ceva. eu trebuie sa înlocuiesc un nikon coolpix căzut pe jos cu ceva și nu știu de unde sa încep.

    00
  3. Cel putin discutabila treaba cu touchscreen-u’ care omoara bateria. Poate la cele rezistive se poate vedea o scadere a autonomiei, dar daca vorbim de unul capacitiv diferenta de consum e cel mult ignorabila (mai ales ca in ziua de azi foarte rar se mai folosesc rezistive in produse multimedia de consum).

    Majoritatea SoC-urilor folosite in aparate foto, telefoane sau tablete au deja incluse un controller de touchscreen (care poate fi dezactivat in standby), chiar si asa un controller separat care ar consuma mai mult consuma sub 1mA, iar apasarea unui touchscreen capacitiv (cu tot ce inseamna ea: detectie, calculare pozitie, procesare gest etc) are sanse sa consume mai putin decat apasatul unui buton fizic… asta pe langa faptul ca un buton fizic in ziua de azi costa mai mult si e mai putin fiabil ca un touchscreen.

    00
  4. Hai mai Vali, doar stii de atatia ani ca oamenii nu aleg un produs pentru ce face, ci pentru ce cred ei ca face. Biserica vinde de 2000 de ani ceva ce nu exista. Mirorless?!

    00
  5. Hmm… se poate un link pentru un A7 (R) la un pret mai pamantean? :))

    00
    • nu se poate. aia e o cameră foto ultraperformantă, nu e pentru muritori. vorbeam cu vali bărbulescu la lansarea RXII, și zicea că, dacă nu faci bani din foto, n-are rost să dai bani pe așa ceva.

    • @vali petcu dar mami, imi placee!!!! :D
      Stiu ca un A7 (mai ales cu R sau S in coada) + tele costa de usuca. Si e adresat celor care chiar fac bani cu ele. De asta am cerut un link cu pret de pamanteni.
      RX2? cumva R100 mk 2?

      00
    • parcă da.

  6. Legat de vizor: la dslr live viewul are probleme de focusare (ori e greoi ori nu vrea in anumite situatii – poate doar la al meu canon d500), aceleasi probleme sunt si la mirorless-uri sau a evoluat?

    00
    • aia cu focusarea e o problemă a mirrorless-urilor de când au apărut ele. se lucrează intent la un focus continuu (nu la termenul pe care il știm de la dslr, ci la metodă) și probabil in 2 ani vor avea o soluție la fel de bună.

  7. Ar fi fost interesantă o comparație a senzorilor după aceleași cadru foto. Diferentele ar fi insesizabile.

    00
  8. Fuji.

    00
  9. Daca tot ai ai nex-7… Ai schimbat cumva firmwarul? Daca asta se poate cu adevarat. As vrea sa pon trage cu ev variabil dar din telecomanda….

    00
  10. @zidanne Aici ai un pret mai pamantean, dar fara garantie de producator, doar de vanzator.

    Mi-am vandut si eu 57-le, mi-am tras un a6000.
    Da, stiu, nu o sa se mai uite lumea la mine pe strada ca la „Dumnezeul” fotografiei, iar eu nu o sa mai pot face pe virilul cu super zoom-ul scos afara. Dar micuta asta caruia ii zice ILCE, e data dracu, ba!

    Am scapat de aproape 5kg, ma simt ca un vegetarian :)

    00
  11. Exista mirrorless cu focus hibrid, PDAF/CDAF. Fuji EX2, Sony Ats, Sony a6000, au focus destul de rapid. A7S focuseaza mai repede decat Canon 6D pe intuneric.

    00
    • Hai da-o draq .. fuji X-T1 e mai bun decat Sony A7, care-i si mai mic, si are si senzor full-frame ? Am avut ocazia sa-l testez si da, X-T1 scoate calitate misto DAR numai cu lentilele fixe(prime). Cu 18-55-ul de kit sucks. Nu prea cred ca scoate calitate mai buna decat A7, pt. ca-i undeva la 80% fata de D600 alaturi de care l-am testat.

      00
  12. Nu vinzi NEX 3N-ul?

    00
  13. Unul nou e 1300 si parca imi amintesc ca tu il ai de vreun an.. 600 lei e un pret corect? Are ceva bube?

    00
  14. NOU
    #30

    Amazon mi-a sugerat ca exista un produs mai nou fata de NEX 3N si m-a trimis la Alpha a5000. Diferenta de pret e de 120 de dolari, merita?

    00
    • cred că da. momentan am un a6000 in teste.

    • NOU
      #32

      Pana la urma sunt aproape hotarat sa iau un a6000 chiar daca e cu vreo 300 de dolari mai scump ca un a5000 (incerc sa profit de faptul ca merg in curand in state si sa-l iau de acolo). O ultima intrebare – are sens sa ma uit si la concurenta (olympus, nikon)?

      00
    • la nikon in mod sigur nu. olympus sunt așa și așa. adică alea bune sunt mari ca un dslr.

  15. Am o intrebare: m-ar interesa un mirrorless pana in 2500 de lei maxiiiim si ma intereseaza la el un singur lucru in mod special, sa fie mai bun decat altele in bugetul acesta la poze facute in vacanta pe lumina scazuta sau chiar noapte. Am primit o recomandare si vroiam sa vad daca exista si alte pareri, este vorba despre sony a5000. Astept raspunsurile voastre. Mersi frumos

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)