Adorabilele încercări de spălare a instituțiilor

Vedem prea des imagini din astea prin presă sau pe paginile de feisbuc ale instituțiilor de forță și aplicarea legii din România. Vai ce au făcut pompierii, au salvat o pisicuță. Un cățeluș. Un pui de crocobaur. Ce frumos. Vai, Polițiștii hazlii au oprit doamnele în trafic și le-au dat flori, ce amabili, ce simpatici, ce surpriză! Chiar sunt oameni și au suflet.

Realitatea e însă un pic diferită:

”I-a fost cerută demisia doamnei director adjunct care a încercat să ia apărarea acestui cadru didactic. Demisia produce efecte începând de astăzi. Doamna director adjunct Mihaela Zachman – care  nu a considerat că este o problemă suficient de gravă – nu mai este director adjunct. În acelaşi timp, cercetarea disciplinară continuă şi se vor lua măsuri pe care le vom  urmări îndeaproape. Repet: toleranţă zero pentru astfel de  situaţii”, a declarat Sorin Cîmpeanu.  (sursa)

N-a fost dată afară cu șuturi în cur, pentru că a declarat, tâmpește, că nu e problema ei sau a școlii că un profesor hărțuiește o elevă, i-a fost cerută demisia. Că nu poți da afară prea ușor bugetari.

„În urma apariţiei în spaţiul online a unor conversaţii dintre o elevă şi un cadru didactic al unei instituţii de învăţământ, din Piatra-Neamţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru hărţuire sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Cadrul didactic a fost audiat în această dimineaţă”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. (sursa)

Doar în urma apariției în mediul online. Dacă fata se ducea să facă plângere la poliție, era trimisă la plimbare. Vorba aia, ce-ți face, îți mai face o gaură?! Dar cățelușul ăla, l-ați auzit cum scâncește? Cum să nu ți se rupă inima?

Inspectorul şcolar general Mihai Obreja a declarat, pentru Agerpres, că în cazul profesorului acuzat de hărţuire sexuală se va ajunge, cel mai probabil, la desfacerea contractului de muncă.

Asta e pedeapsa. Desfacerea contractului de muncă. La toamnă concurează din nou la alt liceu și se angajează, că știți cum sunt femeile astea, proaste și curve, sigur ea l-a instigat.

Dar câinele ăla salvat…și pisicul ăla…practic, am uitat complet de corupție, fraternizarea cu infractorii, ignorarea infracțiunilor. De la acțiunile astea amabile ni se trage. Aham.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

66 comentarii

  1. era in afara programului de lucru domnu’ profesor, la fel si politistii, pot sta cu cine vor ei si sa faca ce vor in afara programului.

    00
  2. inspectorul scolar declara ca vede doar o discutie intre doi adulti acolo, ce mare treaba, sigur se cunosteau ei mai bine. asta pina sa deschida tv-ul si sa descopere brusc ca are ceva atributii in postul ala.

    “Eu nu pot începe o anchetă până nu am o sesizare. Am vazut un printscreen dar nu rezultă explicit cine sunt cele două persoane. Pare a fi o discuție cu tentă sexuală, dar pare mai degrabă o discuție între doi oameni care se cunosc bine și își aruncă unul altuia reproșuri.“

    00
  3. Asta e pedeapsa. Desfacerea contractului de muncă. La toamnă concurează din nou la alt liceu și se angajează, că știți cum sunt femeile astea, proaste și curve, sigur ea l-a instigat.

    La concursul de titularizare se cer niste acte, printre care si:

    12) Adeverință/adeverinţe din care să rezulte că nu am fost sancţionat(ă) disciplinar în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi nici pe parcursul anului școlar în curs cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;

    13) Declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală şi nu mi s-a interzis dreptul de a fi încadrat într-o funcţie didactică printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală

    14) Cazier judiciar din care reiese faptul că nu am antecedente penale***

    15) Certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală***

    Punctul 12) a fost bagat anul trecut.

    Cat despre profesorul respectiv … merita sa fie inchis. Dar cum ai spus si tu, probabil se va reintoarce la catedra, din pacate.

    00
    • Se va intoarce dar dupa ce o sa aranjeze marfa la raft in Kaufland 2 ani.

      00
    • Problema e că dacă îți dai demisia e plecare curată, nu e „desfacere contract de muncă pe motive disciplinare”. Cel mai probabil așa a fost și explicat către persoana în cauză, „dă-ți demisia că e mai ok, se mai liniștesc apele până la toamnă, batista pe țambal, etc.”

      00
    • @A, din câte am înțeles, doar directorul adjunct (tipa) pleacă cu demisie, nenea pleacă pe făraș.

      00
  4. Fetita unui prieten de-ai mei era in fata magazinului asteptandu-si mama cand un batran din bloc, PE CARE IL CUNOSTEA, a bagat-o cu spatele in frigiderul de Cola, i-a bagat mana intre picioare si a inceput sa faca scene obscene. Cu maica-sa in magazin.
    Fetita socata, a iesit mama si a intrebat-o ce e cu ea, cand i-a povestit era sa lesine in fata magazinului.

    Mers la Politie, facut plangere, asa au aflat ca mai sunt 11 FAMILII care au copii abuzati de acelasi om. Au facut toti plangere, proces mare, omul a negat tot senin, ca nu a pus mana ci a cautat ceva de jos, ca mint copiii, niste scuze total sf.

    Au venit martori, oameni care l-au vazut bagand copiii la colt, a durat vreo 6 luni toata nebunia.

    Repet, 11 familii speriate, 11 copii ramasi cu sechele.

    Verdictul: omul nu a primit nimic, umbla liber si face misto de parinti, merge pe la bloc si saliveaza.

    Profesorul ala nu o sa pateasca nimic, pentru ca In tara noastra hartuirea sexuala/ abuzul sexual nu e bagat de nimeni in seama, suntem praf si pulbere.

    00
    • Adica in blocul ala, la cele 11 familii si altele care-si asteapta randul pesemne ca mieii la taiere, nu s-a gasit un BĂRBAT care sa-l ia si sa-i faca un instructaj, poate chiar sa+l bage in frigider? Asa frumos, fara martori, ba inca poate avea EL martori care…
      Asta e diferenta intre BĂRBAŢI si bărbaţi peeesdificati!

      00
    • Vad ca ii place frigiderul. Cum de nu l-a bagat nimeni cu capul intr-un frigider, intr-o seara cand nu se vede prea bine afara? Doar capul.

      Si cum adica dupa 11 reclamatii ala a zis ca nu a facut si gata?

      00
    • Si dupa vezi stire cum un batran a fost atacat de un vecin in scara blocului. Politia l a retinut pe faptas pentru 24h cu posibilitate de prelungire pe 30 zile. Ii arzi una de mai da cu capul de ceva si dupa faci puscarie toata viata. Ii doare pe politisti in pl de fetite si baietei, ei fac ce e mai facil.

      00
    • Ma, nu-s eu adeptul violentei si a rezolvatului problemelor cu pumnul, dar daca as fi fost in locul unuia dintre tatii aia, dupa ce justitia a decis ca ala nu e pericol public, l-as fi reeducat eu un pic.

      00
    • @ZeT, pai ce astepti, intra tu la inchisoare si da-i apartamentul despagubire. Ca mosului de „amenintari barbatoase” se excita. Iar la Mina Minovici se constata vanatai.

      00
    • @Robert
      Se poate face si mai finutz, de ce trebuie sa te duci la extreme? Nu trebuie decat imaginatie.
      Daca ai fi tata si ai pati asa ceva cu fiica ta, ce-ai face tu ca „aparator” al familiei? Ai prefera sa faca mai departe cu fiica ta sau sa rupi pisica-n patru? Cum se uita la tine familia ta daca rezolvi problema si cum se uita daca te tangui ca vai, ca poate etc.?
      Diferente, diferente…

      00
    • @Baliverne
      Extrapoland pentru tine.
      Daca sotia sau prietena ta pateste ceva asemanator, tu ce faci? Te plagi ca o… sau incerci ceva?
      Stii ca baietii rai is cautati de femei? Te-ai intrebat oare de ce? Crezi ca-s baliverne! Mai deschide ochii! Femeile n-au nevoie doar de bani si o sooola, au nevoie si de un barbat pe care sa se sprijine in caz de ceva!
      Baliverne ziceai ca-s?

      00
    • @zet, rdb si ceilalti >> Culmea e ca omul e bunic!

      Si are o nepotica pe care o ia de la scoala. Ma gandesc la familia lui, cat de cretin sa fii sa tii un de-asta in casa.

      Eu personal i-as fi rupt capul. Dar oamenii au zis sa se faca dreptate. Au vorbit si cu familia lui, omul are de mult problema asta, a mai avut probleme si cu altii, l-au lovit, omul stia deja lectia, si-a scos certificat de la iml, e cu cantec.

      00
    • Cu barbatii ne-am lamurit, poate se ofera vreo doamna din cele 11 sa-i scape una peste bot agresorului.
      Ar fi chiar amuzant, daca n-ar fi extrem de trist. Vine copilul la tine batut, agresat, violat si tu te uiti ca prostul la el: „N-are tati ce sa faca! Politia e de vina ca nu face nimic…” Si apoi iti pui vesta aia buna si te duci sa dai lectii de viata subalternilor la corporatie.

      00
    • Pai daca bagi mana intre picioare cuiva si nu patesti nimic cred ca i-as baga si eu mana intre picioare mosului si nu i-ar mai ramane nimic.

      00
    • Nu trebuie încurajată bătaia și alte violențe. Bătrânii se mai și împiedică pe scări…

      00
    • @sabotor @zet, pai daca bataia pana acum nu l-a oprit, sigur amenintarile tale functioneaza. Deci nu merge decat cu chestii care sunt permanente, iar alea inseamna in inchisoare si despagubiri. Dar na, sigur nu s-a gandit sa ii dea o palma pana acum, esti tu primul curajos care o sa aiba amenda penala pentru loviri si violente. Ca si cum asta iti apara copilul si nevasta.

      00
    • Il pandeam, vedeam pe unde traverseaza aiurea si urmatoarea saptamana acolo il asteptam. Dupa ii trageam o masina peste ochi si ziceam „ce-ai facut bobita?”.

      Domnul politist mi-a sarit in fata masinii, vedeti pe camera va rog.

      00
    • Bai baieti, nu mai bine invitati voi violatorul la un pahar de vin, ii faceti un dus, ii dati un pachet de prezervative, ii povestiti ce-i place nevestei/copilului. Ca decat sa fie batuti/violati/omorati prin namoale, si sa mai ia si vreo boala, mai bine sa se desfasoare intr-un cadru igienic si civilizat.
      Daca tot n-aveti absolut nici o intentie de a va apara familia, chiar nu vad alta solutie.

      00
    • @DEX ia intreaba nevasta daca i-ar fi ok cu copilul pipait si singura acasa. Ca tu esti la inchisoare, iar ea tre sa isi ia chirie. Sa vezi cum iti explica ca protejatul familiei inseamna mai multe si mai grele. Ca sa il omori pe mos e simplu, intrii la inchisoare si ai scapat de griji 14 ani. Ea trebuie sa se descurce singura si neprotejata de altii, si cu copilul dupa ea.

      00
    • Da bai Baliverne ca tu, in sinea ta, esti o masina de ucis. Ti-e frica sa-i dai o palma unuia ca il omori sigur. Gaseste un interlop sa-l pocneasca, ca poate ala nu e asa de puternic ca tine. Te-ai gandit sa te retragi din activitate si sa-i recomanzi nevestei pe cineva care chiar ar putea-o proteja? (Nu, nu ma ofer.) Ca tu aparent n-o protejezi, ca nu cumva sa ajungi la puscarie si sa o lasi neprotejata.
      Imi place cum n-ai absolut nici o solutie. Preferi sa nu faci absolut nimic si esti foarte mandru de tine.
      Si inteleg, pana la un punct. Poate esti mai fricos, si eu am fricile mele, poate nu te ajuta fizicul, dar totusi o solutia ai gasi daca te-ai stradui un pic. Dar tu mai incerci sa convingi si pe altii sa nu-si protejeze familia, de parca ar fi o mare realizare. Sau poate doar tii cu violatorii si ma strofoc degeaba sa ma cert cu tine.

      00
    • păi nu atacat, bătrânii se mai împiedică, pe scări, pe trotuar.

      00
    • @Dex, hai cu solutiile. Ca pe alea cu batut batranul, ti-a raspuns deja OP, ca s-a incercat, si-a scos certificat de la IML, s-a dat amenda omului „violent fata de batrani”, si tot liber e si tot abuzeaza. Deci deja solutia ta s-a aplicat, n-a mers. Eu sunt fara solutii si descurajator. Hai, baga tu cum faci sa scapi de problema, dar sa nu lasi familia in strada. Ca sa zici cat de daunator sunt stii sa zici. Sunt numai urechi.

      00
    • Ok, hai sa incerc cateva variante:
      Plangere la politie, nu una, zece. Daca politia nu face nimic, plangere la adresa politiei ca nu face nimic. Plangeri la toate organele mai mult sau mai putin abilitate. Scrisori la ziare, parlamentari, primari, orice. Eventual luat un avocat care sa le scrie si sa le semneze. Vorbit cu celelalte victime sa faca la fel, sa stea politistul ala sa lucreze numai pentru voi, daca nu vrea sa-si faca treaba. Luati toti vecinii la rand si avertizati ca exista un pedofil printre ei. Cautat aliati pentru eventualele masuri ulterioare.

      Alte metode ilegale (sau mai putin legale) pe care, evident, eu nu le recomand:
      Batut, umilit in fiecare zi. Scris pedofil pe usa, pe frunte. Dezbracat in curul gol si dat in suturi afara din bloc. Zi de zi, sicane, amenintari, inghesuit in lift, injurat, sa-i faci viata un cosmar. Sparte geamurile. Manjita usa cu rahat. Orice iti mai trece prin cap. Sa se gandeasca de 2 ori inainte sa iasa din casa. Daca il vezi vorbind cu cineva te bagi imediat sa-l injuri si sa-l faci pedofil, ca sa nu mai vorbeasca nimeni cu el. Toate astea merg evident si mai bine daca le faci in grup. Cautat interlopul cartierului si rugat sa rezolve problema. Crede-ma ca 99% dintre interlopi au zero toleranta pentru pedofilie, si asta e probabil singura lor calitate. Poti gasi alte metode de a externaliza problema, un 50 de lei de exemplu ca sa ramana fara oglinzi la masina, sau ca sa-si ia niste bulgari in cap cand iese din bloc, sau ca sa se trezeasca cu niste petarde pe geam. Si da, e posibil sa te trezesti cu o amenda, aia e, o platesti, decat sa platesti 20 de ani un psiholog pentru un copil abuzat.

      Pana la urma tu decizi pana unde mergi ca sa-ti aperi copilul si familia.

      00
    • @Dex bravo, corect, mi se par foarte bune propunerile! Așa da!

      00
    • Sacul pe cap, rupt picioare si maini.

      00
    • vitejii tatei, am o intrebare, evident extrem de incomoda. ce va retine? sau vitejia asta va caracterizeaza, in neconcordanta cu vitejia fata de covid, unde FIECARE victima conteaza, numai cand e vorba de copilul tau? politicienii tatei….

      00
    • @thebblack Am incercat sa citesc comentariul tau si mi s-a luat curentul. Zici ca ce zici ca zici?

      00
    • dex, era o intrebare adresata celor cu solutii… castrare cu mana, cap in frigider, etc. in loc sa se laude aici nu mai bine tac si fac? tot ei sunt aia care imi dau capete in gura atunci cand am comentarii mai putin in linie cu opinia oficiala legata de covid. acolo fiecare victima conteaza, de la parinti la papuasi. in cazul asta insa acea victima nu prea conteaza, ca doar nu risca puscaria pentru copilul altuia. ca daca era al lor….

      de unde si analogia cu ploticienii. e altfel cand ti se intampla tie, doar.

      ti-a revenit curentul acum?

      00
  5. Daniel Bodnar, activistul, cred ca si el e fericit cand vede pisicute salvate.
    La fel si padurarul ala care s-a dus si a lasat in urma 3 copii si exemplele pot continua la nesfarsit.

    00
    • Păi primul a avut accident de mașină (cu ceva alcoolemie, zic milițienii), cu un prieten șofer pe partea dinspre șanț iar al doilea a murit cu pușca în mână, bătut cu niște bâte. Sau poate am citit eu fake news…

      00
  6. Am avut nevoie de 2 ori de politie(+ restul institutilor ce deriva de aici) in viata asta.

    1) Masina blocata in parcare, sunat la politie, in moment in care niste oameni(boschetari ce „pazeau” locu) au inceput sa ne ameninte ca ce sunam la politie, ca masina care ne-a blocat e a patronului de nu stiu ce local. Ni s-a zis la politie sa asteptam ca vor veni. Sediul de politie era la 350 de metri. In 15 minute a venit si patronul sa mute masina bininteles injurandu-ne si amenintandu-ne.

    Am mai stat 10 minute, si politia nu a aparut. Ne grabeam asa ca am plecat si am sunat la postul de politie sa le zicem politicos ca s-a rezolvat si nu mai e nevoie de interventia lor. Foarte ofuscat domnul politist ne-a zis ca ne arde de glume ca suntem nesimtiti, ca ar trebui sa il asteptam.

    2) Accident auto cu decedati. 2,5 ani de la accident, ancheta inca nu a fost terminata si trimisa la pasul urmator. Accident auto unde politistii de la fata locului, nu au avut dubii cum s-a petrecut accidentul. Soferul vinovat si-a recunoscut vina(a fost chemat la audieri dupa 2 ani de la accident!!!).

    Cam asa s-a ocupat politia.

    In schimb sunt foarte bucuros si apreciez ca salveaza pisici si caini. Sau ca daca intr-un accident auto e implicat vreun politist sau politista si e victima, lucrurile se misca foarte repede. Imi place. Bravo!

    00
  7. Mi se pare putin aiurea sa compari „salvat o pisica” / „salvat un catel” cu „au dat flori in trafic”, sau sa pui pompierii in aceeasi oala cu profesorii pedofili.

    Adica auzim non stop „politistii sunt corupti si nu fac nimic” sau „profesorii sunt incompetenti si mai si hartuiesc” – dar de cate ori ai auzit pe cineva sa urle „bah, sa ma cac pe ei de pompieri!”?

    Pana si de medici poti spune ca sunt corupti si te lasa sa mori daca nu dai o spaga.. dar de cate cazuri de pompieri ai auzit sa ceara 5 lei sa arunce o galeata de apa? Ba ia chiar cazurile puse de tine mai sus: au salvat o pisica si-un caine, in loc sa-si bage picioarele, sau sa ceara spaga!

    00
    • asta ai înțeles din text, că compar pompierii cu profesorii hărțuitori?

    • Din structura articolului, da, eu asta inteleg: „pe de-o parte avem poze cu pompieri care salveaza pisicute, dar defapt profesorii hartuiesc eleve si politistii nu fac nimic” / „toate institutiile sunt de rahat, dar vai, miau miau, ham ham, ce dragu'”

      E genul de comparatie fortata, pe stilul „s-au spart magazine de catre huligani” si o poza cu negri: „da’ noi n-am zis nimic de negri sau ca un negru a facut, doar asta am gasit pe stock photos”.

      Sau poate e prea devreme de dimineata si-mi bocane ecavatoare pe strada si nu prind eu nuanta..?

      00
    • E timp Razvanelu’, mai stai pe-aici ca ai sa te prinzi la un moment dat ;)

      00
  8. suspendare, cercetare si daca este cazul condamnare. nu inflamarea umorilor, linsarea, mediatica si/sau fizica, oricat de tentanta si reconfortantă ar fi ea.

    ce facem acum? condamnam pe baza unui sfert de print screen si unei zmiorcaieli pe facebook?

    nu aici se cere insistent apelul la poliție in loc de postare pe retele sociale?
    nu tot aici i se plange de mila lui johnny depp?
    nu tot aici sunt acuzate diverse influencerite (si chiar influenceri) ca incearca distorsionarea realitatii (sau altfel spus mint cu nerusinare) printr-un printscreen si/sau zmiorcaiala pe facebook?

    da, in ACEST caz pare foarte probabil ca fata sa aiba dreptate. dar nu putem noi, cu dovezile aparute in spatiul public sa dam o condamnare. nici pentru profesor si cu atat mai putin pentru directoarea care a refuzat linsajul acestuia.

    institutiile romane sunt in mod evident ticalosite si corupte. exista doar doua modalități sa le indreptam. prima este dezbracarea de civilizație, si cine este adeptul acesteia n-are decat sa ia furca, toporul, harletul si sa-l infiga in primul politist vazut pe strada. cealalta e sa mearga dracu’ sa voteze. daca nu vreti nici una nici alta, obisnuitiva cu ideea ca asta este minunata lume noua si taceti dracului din gura, ca nu aud ultima postare a lu (insert inflencer here)!

    00
    • Faza cu votul deja e dovedita stiintific ca nu mai rezolva nimic in Romania, din pacate….

      00
    • normal ca votul nu ajuta la nimic cand voteaza in mod regulat 30% si majoritatea celor care „vor schimbare” NU voteaza deloc.

      00
    • Nu zic de linșaj, dar o cercetare acolo. N-o bagi p-aia cu eleva e majoră și amândoi „în timpul liber”.
      La infracțiunile de genul ăsta una din situațiile agravante e „făptuitorul are o poziție de forță/influență asupra victimei” (vârstă, tutore cu pupil, medic/personal medical cu pacient, profesor cu elev/student, etc) și codul nu zice nicăieri că fapta să se petreacă în cadrul strict în care există relația (spital, școală, etc, înțelegeți voi).

      00
    • AB, eu ce am zis? cercetare si ca aici probabil victima are dreptate, caz in care legea prevede pedepse.

      dar tu nu vezi ca aici verdictul e deja dat si multi parca regreta ca nu e fata lor ca ce i-ar fi facut ei? si nu doar lui, ci si directoarei.

      ba, chiar, si pisicii directoarei, ca sa aiba si pompierii motiv sa se laude ca au salvat ceva…

      00
  9. Pe caprioara aia de la Campeni nici n-ai vazut :D

    00
  10. „Mai multe feministe cu breton din ONG-uri pentru emanciparea femeilor au sarit in apararea elevei agresate si cer schimbarea legislatiei existente…..” Oh, wait, m-am trezit din vis.

    00
  11. Unde sunt feminizdele să urle acum? Unde sunt “Femeile se implică”.

    Sau nu mai e cool acum ca enabler a fost o proastă și nu se potrivește cu povestea ca doar femeile sunt victime eterne și doar bărbații agresori?

    Hai, bretonistelor băgați-o p-aia cu “cade una cădem toate”.

    E ca la influencerizde: nu iese banu’ nu mă interesează.

    00
  12. Ce lagatura are salvarea animalelor cu problemele descrise ?
    Vrei sa spui ca daca nu mai salvam animalele toate problemele din Romania dispar ?
    WTF ?

    00
  13. mai e şi poliţistul ala din Vaslui care a salvat un morcov de la oala cu ciorbă.

    00
    • NOU
      #62

      Dar nu de la propriul lui fund.

      00
    • Milițienii fac orice, numai să nu muncească. Împart mărțișoare, flori, se bat cu bulgări, curăță lunete, dau cu mătura, bagă morcovi prin găuri, etc… La orice altceva nu au cadru legal.

      00
  14. Pe cea din (parcă) Alba cu căprioara ai ratat-o 🙁

    00
  15. „Asta e pedeapsa. Desfacerea contractului de muncă. La toamnă concurează din nou la alt liceu și se angajează…”

    Iar debutanții așteaptă, așteaptă…

    00
  16. Totusi tot ce am vazut cu „hartuirea” aia era o singura fraza dintr-un print screen.
    Nu e normal sa scoti lucrurile din context cand acuzi pe cineva. Trebuie prezentata toata conversatia.
    Sunt sigur ca in instanta trebuie mai mult decat un print screen cu o singura fraza.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.