Adevărata învățătură a cuvioasei Parascheva

Cuvioasa Parascheva a fost o persoană din zona Turciei de azi care a fost extrem de evlavioasă și a murit în urma unui post prelungit. Știți cum se mai scrie de câte un călugăr budist care intră în meditație și rămâne așa, mort, după un timp? E, nimic nou, pe-aici, pe unde s-a inventat civilizația, nu la desculții ăia, chestia asta se practica frecvent.

Și pentru că nu putrezește devine ceva interesant pentru cei vii, care-i atribuie diverse puteri magice, vindecat, noroc la bani, succes la agățat, faze de-astea pentru care lumea se duce și la vrăjitoare pentru că, cum am mai spus, nimic nou pe-aici. Ca obiect de cult, rămășițele acestei femei erau destul de importante așa că au fost transportate vreo câteva secole prin zona aia ca să producă bani și adepți ai religiei „hot” din vremea aceea, respectiv creștinismul.

A ajuns la noi datorită lui Vasile Lupu, un domnitor de care nu se vorbește prea mult deși tipul era destul de cool și cumva uluitor de deștept comparativ cu restul warlorzilor vremii. Omul provenea dintr-o familie de bogați greci, i se zicea „Albanezul” că s-a născut pe teritorul Albaniei de azi, sau „Grecul” că tac-su era grec. Pe lângă matrapazlâcurile specifice vremii, ăsta a produs și foarte multă cultură, în sensul antropologic, nu ce înțeleg boschetarii ăia semi-docți care cerșesc la Ministerul Culturii și hipsterioții de rit Scena9 care-i aplaudă, ca să pară și ei la fel de semi-docți. Gen, la un moment dat a fost șeful și al Moldovei și al Țării Românești (cumpărase tron pentru fi-su de la otomani), cel puțin teoretic, că n-a reușit să-l obțină și prin bătaie, cum era obiceiul vremii. Dar, de la faza asta a rămas un sigiliu care a fost folosit ulterior ca stema oficial a Principatelor Române, vreo două secole mai târziu.

Altă chestie mișto care ne-a rămas de la el e Pravila lui Vasile Lupu, care e o culgere de texte de drept ce ne arată că în Evul Mediu românii nu erau chiar așa de tâmpiți și de maimuțe cum sunt acum. George Damian tot bagă citate din ea, uite aici un exemplu. Cartea e scrisă, de fapt, de Varlaam Moțoc, un mitropolit care împreună cu acest Vasile Lupu reușeste să facă Academia Vasiliană, practic prima instituție de învățământ superior din Moldova. Varlaam a făcut și prima tipografie din zonă și a publicat o mulțime de cărți, că n-avea concurență pe vremea aia.

A, și grecul era bogat, v-am zis? E, era atât de bogat încât în perioada aia cam finanța ortodoxia, nu doar cea din Moldova, cam toată ortodoxia. Omul putea pune patriarhi unde voia cușma lui. La un moment dat a plătit datoriile patriarhiei ecumenice de la Constantinopol și ăia i-au dat recompensă moaștele Sfintei Paraschiva, pe care el le-a adus la Iași și le-a pus într-o biserică făcută chiar de el.

Acuma, trebuie să înțelegem că acest V. Lupu și colaboratorul său creștin V. Moțoc au influnețat destul de mult cultura acelei zone, că ateii nu prea se ocupau cu cultura, cum n-o fac nici acum. Prin 1946-1947, după război, a fost o foamete cumplită prin România, ce să mai vorbim de Moldova. Ei bine, atunci șef la moaște era un tip pe nume Iustinian, urma să ajungă celebru mai târziu drept Patriarhul Roșu, că l-a pupat în cur pe Stalin și a zis că Iisus Cristos este omul nou de tip sovietic. E mult de discutat pe tema asta, ăla a făcut gestul ăsta să salveze BOR-ul, altă dată, în fine, deci Iustinian ia racla cu Parascheva și începe pelerinaj prin sate, orașe și județe din Moldova și le zice ălora care au ceva în plus să dea să pună în căruțe și împarte ce-aduna de la ăștia care aveau la săraci, sparți, invalizi de război, blogări.

Ideea e că cu racla Sfintei Parascheva în frunte ăștia au dat de mâncare la săraci într-o perioadă în care regele era mut de dragoste de țară, de-aia mai mult pe-afară, cam ca Klausul actual, Mihai Șora încă era în Partidul Comunist Francez, iar comuniștii români se pregăteau să fure alegerile de la corupții ceilalți. Ei, gestul ăsta, cu mâncare când țara era ruptă de foame nu se uită, e și ăsta un motiv pentru care moldovenii se cam duc buluc acolo, se roagă la moaște, le pupă, le admiră și cer diverse lucruri de la sfânta P.

Ar fi doar o singură problemă. Religia creștină spune, într-una sau două legi (depinde de cult), să nu ai alți Dumnezei în afară de însuși Dumnezeu. E un fel de regulă de bază. Parascheva e un substitut de Dumnezeu, un „chip cioplit”, chit că doar metaforic, și există un motiv simplu pentru care oamenii preferă genul ăsta de substitut. Dumnezeul real, cel puțin personajul prezentat în pliantele oficiale, nu e doar un duh de lampă care îndeplinește dorințe, are și pretenții de la tine. Pretențiile dumnezeului biblic sunt extrem de ridicate, nu e suficient să stai 12 ore la coadă ca să-ți îndeplinească dorințe. Pe Noe l-a pus să facă o ditai corabia, și orice om care s-a ocupat un pic de bricolaj știe cât de greu e să faci o ladă, d-apăi un vapor în care să încapă și girafele, și elefanții și chiar și nobilul uakari.

Parascheva, în schimb, nu are pretenții, de-aia e un Dumnezeu mai convenabil. Și de-aia, după cum puteți vedea din imagini, nu prea găsiți oameni de succes să se spargă în pupături în fața raclei ei, ci tot felul de amărâți, care amărâți or să fie și anul viitor când vin să se închine la acest Dumnezeu minor. Pentru că succesul presupune sacrificiu, cu cât mai mare cu atât mai mișto, cine nu crede asta n-are decât să-l întrebe pe Iisus Cristos, personajul imaginar după care măsurăm timpul în 2019.