De ce vedem o creștere în speakeri motivaționali și academii de făcut bani

Întâi, e contextul economic. Când lucrurile se mișcă, ratele cresc, se fac concedieri, oamenii devin interesați de a mai câștiga ceva pe lângă, de aia apar ca ciupercile după ploaie academii și universități care te învață să faci bani. Școala de electricieni sună a murdar și muncă, Academia Știința Banului sună prestigios.

Apoi, pentru că e matematică simplă. La ultimele verificări, erau minim 12 milioane de români online. Dacă eu bag destui bani în reclame, am șanse foarte mari să agăț 1.000 români să se înscrie la cursul meu de făcut bani. La 10€ pe lună, am 10.000€ pe lună. La mai mulți, deja sunt investitor, încep să-mi cumpăr o mașină mai scumpă, mă mut în chirie într-o casă mai frumoasă și investesc mai mult în reclame, să ajung la mai mulți oameni și să îi conving că eu dețin secretele.

Știu ce veți spune, dar nu pleacă dacă văd că le vând gogoși și cursul e e porcărie? Teoretic da, practic nu toți, pentru că folosesc o tactică simplă prin care le repet că dacă nu reușesc să facă bani din ce le vând eu înseamnă că nu își doresc asta destul de mult. Asta în paralel cu motivaționale mizere, mers la sală la 6am, muncit la 11pm și tot așa. Le vedeți la toți.

Tacticile astea nu sunt noi sau neaoșe. Se aplică pe afară de ani de zile, și sunt inclusiv oameni care predau tacticile, gen Max Tornow.

În paralel cu asta, plătești oameni să te laude. Fake it till you make it. Aveți exemple și pe la noi, dar și pe afară (Grant Cardone, Tony Robbins).

 

tonyrobbins

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Singura greseala din articol este ca pretul acelor cursuri ar fi de 10€ pe lună. :)

    In rest chiar asa este, majoritatea acestor cursuri sunt tepe. Daca activitatea respectiva ar fi profitabila, gruparea care se ocupa de asa ceva ar avea poate o sesiune de 2 luni pe an in care predau si altora, cu locuri limitate, un pret pe masura si mai ales „on the hush-hush”.

    Restul anului ar fi ocupati cu activitatea care le aduce bani, n-ar avea timp de tinut cursuri. Cand cineva se ocupa DOAR cu asta e clar ca de aici vine partea leului.

    Asemenea mai sunt si diverse cursuri de dezvoltare software cu reclama gratuita pe youtube. Cursuri in care vezi tu, profesorul isi dezvolta aplicatia live. Doar ca hopa, cand se termina semestrul in loc sa o lanseze ca produs finit. „I am rewriting my app/service/game. Find out why and what lessons I learned.” Si mai pacaleste un semestru de cursanti.

    Comentariu apreciat.922
    • Ca o adaugire, ce am mentionat nu sunt cele mai toxice tipuri de cursuri. Din ele poti macar invata ceva, chiar daca incomplet si poti continua pe cont propriu, fara sa cheltuiesti bani in plus.

      Exemplele date de Vali sunt mult mai rele.

      Comentariu apreciat.501
    • Nu majoritatea. Absolut toate, fără excepție.

      92
  2. La moda e ca pretul sa se termine in 7.

    Comentariu apreciat.281
  3. Mie imi place in special domeniul crypto: eu iti spun ce sa faci, daca iti iese e meritul meu, daca nu iti iese nu ai facut destul research.

    Super bonus – e firesc sa pierzi pe termen scurt, asteapta ca o sa creasca sigur in viitor.

    Comentariu apreciat.1212
    • Greșit. La spui la toți sa cumpere nu știu ce trash coin, fara sa le zici ca tu deții 99% din acel trashcoin. Apoi le iei banii și le spui ca tu știi sa le cheltui banii mai bine decât ei.

      Comentariu apreciat.271
    • cum ar zice chifoi, acum e o perioadă de acumulare.

    • Asta e ca la biserica(mai ales cele neoprotestante) : Aplica ce zice popa sau pastorul. Daca nu functioneaza inseamna ca „nu ai avut suficienta credinta”.

      71
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1750
  5. Si pentru ca oamenii in marea majoritate sunt prosti si naivi.
    Si aici si in italia si in japonia, nu scapa nimeni.

    Indecis. Tu ce zici?273
  6. Mai trebuie să apară teleeurobingoshow și știu sigur că suntem pe topogan.

    231
  7. Vali, fara sa sune ca pup in cur, cred ca tu faci o presupunere gresita, ca noi toti de altfel. Presupui faptul ca daca tu vezi lucrurile sau faci lucurile la un anunit nivel, sau ai deja o experienta, sau iti ia un anumit timp sa livrezi sau un lucru e logic, ar trebui sa fie logic si pentru ceilalti si asteptarile sa fie aceleasi. In general lumea nu e la nivelul ala. Fara sa jignesc, 99% suntem inca la nivelul antena 3 si click.. Poarta o discutie normala cu rudele despre orice sa-ti faci o idee

    Indecis. Tu ce zici?3025
  8. Tactica simplă e aplicată de mii de ani, toate cultele care au preoți îți servesc o combinație de „Crede și nu cerceta” cu „Te-ai rugat și s-a îndeplinit, deci zeul există; te-ai rugat și… nimic, zeul a decis că nu te-ai rugat (eventual n-ai cotizat) destul”.
    Pe lângă asta, în Afghanistan, dacă zici ceva rău de Allah, te pun talibanii la frigare; pe Facebookstan, dacă pronunți ceva blasfemator despre (să zicem) LSS, imediat ajungi pe frigarea virtuală.

    194
  9. Asta nu era prin anii 2000 faza cu Delfinul NushCe SRL Industries? Faza e veche, doar tampitii sunt noi.

    102
  10. Oamenii gândesc foarte simplu, din ce-am observat eu: ”Domnul ăsta n-ar spune cu atâta încredere că mă ajută să devin bogat dacă ar spune prostii. L-ar regementa cineva, că trăim într-o societate civilizată. S-ar plânge cineva de el. N-ar avea CHIAR AȘA tupeu să-și facă deschis reclamă peste tot dacă el doar trage țepe.”
    Oamenii-s foarte naivi.
    Apoi, cel care se plânge că nu i-a mers pasența livrată la curs de educator e luat de obicei chiar de către ăla care a făcut cursul și făcut exemplu public. E băgat într-un live să explice – chipurile pentru analiză publică – ce n-a mers și de ce. E public shaming ca la carte, cam cum îi puneau comuniștii din Asia pe țărani prin asociațiile agricole să se ridice în picioare și să-și pună cenușă în cap.
    Mai e apoi – desigur – mirajul banului obținut rapid. Avem păcănele și-n cele mai dosite sate pentru că e cerere. Oamenii vor să încerce. Nu implică efort fizic sau mental – apeși pe buton și te uiți cum se învârt alea iar la final iese sau nu iese. Cam așa și aici: dai un ban, dar te uiți de acasă, de pe canapea; nu urlă nimeni la tine ca la locul de muncă ci – din contră – te umple de mesaje pozitive.
    Mulți nu vor să lucreze, sau vor să lucreze doar ce cred ei că li s-ar preta. Îi presează familia, prietenii – să meargă să caute un job. Așa că apucă calea de mijloc: merg la un curs de-ăsta. Că e scurt și ”e ceva”. Că – uite – vorbește domnul ăla la costum despre crypto și chestii, deci e valid. Le închid așa gura tuturor ălora de-i pistonau să treacă în sfârșit pe la AJOFM.

    Comentariu apreciat.545
    • Prea puturos să muncești
      Prea fricos să furi
      Prea prost să faci o afacere.
      Astfel că avem și ultimul upgrade.
      Prea rușinos să nu participi o dată în viața la un căcat cu substrat motivațional.

      Comentariu apreciat.326
    • Hai să-ți dau și eu un punct de vedere (nesolicitat), cu câteva motive pentru care mizeriile astea au succes:

      1. Te adresezi unui public disperat, care nu știe în ce se bagă!
      Întrebăm „100 de români” care au băgat bani în crypto dacă știu ce e ăla Bitcoin (că e cel mai popular), cum văd ei evoluția de la apariție, câteva use-cases pe care ei le văd utile și puse în practică sau cum văd ei viitorul BTC. Nu cred că ai fi suprins să aflii că 99 din cei 100 nu știu să răspundă la vreo întrebare, dau răspunsuri cretine sau îți vor spune că ei doar vor să facă bani.

      2. Vinde un vis sau un rezultat (outcome) măreț, apoi amplifică acest outcome cu prețul ridicol pe care-l ceri!
      Iată câteva exemple:
      1. Fă 5000 Euro / lună cu o investiție în cursul meu, care costă numai 150 Euro.
      2. Fă dropshipping și câștigă jdemii de euro pe lună, fără stocuri, fără investiții, fără riscuri, doar cumpără cursul meu de 200 Euro.
      3. Cumpără acum Bitcoin la 15.000 Euro că va ajunge din nou la 65.000 Euro și vei face 5X.

      Toate astea, combinate cu Punctul 1, sunt un dezastru pentru bugetul fraierului.

      3. Determină-l pe prost că el e de vină pentru rezultatele care nu apar!
      Cumpără testimoniale, pune-ți postacii de pe grupurile de FB, Discord etc să-l pună la zid și să-l judece pe prost că e vina lui pentru ca nu a obținut rezultatele. Așa cum ai zis și tu, fiind vorba de public shaming, restul proștilor se vor abține să se plângă, să nu se facă de râs. Astfel, vine următorul punct.

      4. Ne e rușine să recunoaștem că am fost proști!
      Am fost unul din proștii care a băgat bani în Cardano. Fusese 12 Lei, am cumpărat pe la 8 Lei. Acum e 1 leu. Am -85%. Care crezi că e motivația și curajul proștilor să recunoască public faptul că au fost proști și că au pierdut bani? Foarte puțini vor face asta. De asta nu apar foarte mulți care să se plângă pe internet. Dacă facem legătura cu testimonialele cumpărate și cu postacii care promovează măreția cursurilor și a rezultatelor obținute, rezultă motivația proștilor de a cumpăra produsul minune.

      Alte idei simple:
      1. Nu ne place munca: Dacă aș putea să scap de 9 to 5 cu o investiție de 200 Euro, ce aș avea de pierdut? E o nimica toată. Acei 200 Euro X un număr extrem de mare de proști = o cifra de câteva sute de mii de Euro. Are balta pește.
      2. Alegem varianta care nu presupune efort:
      a) Dropshipping: Nu ai scoturi, nu ai batai de cap, nu livrezi, doar încasezi. Așa cum promovate schemele. Cum să nu te bagi în așa ceva.
      b) Crypto: Bagi bani în proiecte unde faci 50-100X. Rapid. Din fața laptopului. Ia ce simplu e.
      c) Coaching: Am găsit soluția la toate problemele. Dragoste, bani, carieră etc. Dă-mi 200 Euro să îți vorbesc frumos o oră și să dau vina pe toți ceilalți, mai puțin pe tine, pentru tot ce ți se întâmplă (sau nu).

      Toate acestea au succes pentru că încărcarea cognitivă e minimă. Fără efort, fără analiză, poți intra rapid, nu îți trebuie cunoștințe.

      Cam așa văd eu lucrurile. Probabil nu sunt singurul.

      Comentariu apreciat.742
    • @Mihai, hai sa-ti zic parerea mea strict pe punctele astea

      „1. Nu ne place munca” – Nu e ca nu-ti place munca, ideea e ca iti trebuie alte surse de venit care sa suplimenteze ceea ce iti aduce jobul. Pentru ca jobul nu va ramane acolo, poti fi dat afara sau poti sa nu mai produci de la o anumita varsta sau sa nu mai fii angajabil. Incerci sa aduci mai multe surse de venit. Ce nu inteleg oamenii e ca rezultatele sau ceva profitabil necesita efort si timp. Si se construieste in ani. Si ca nu e sigur de la inceput ca va merge. Ca incerci 10 chestii si poate merge 1 dupa 9 esecuri. Cu totii vedem ca Zuck a a dat lovitura cu Facebook (pana acum 2 ani, acum nu stiu ce sa zic) doar nu stim ca poate a incercat 10 chestii pana la facebook. Problema e ca lumea investete toate economiile in o singura incercare, are asteptari nerealiste dupa bullshitul bagat in webinarii sau testimoniale si apoi sunt la pamant daca aia nu merge sau asteapta 2 luni si se retrage si ca baga banii pe care nu-si permit sa ii piarda.

      „Coaching” – te vad la inceput ca si mine de altfel, faza e ca atunci cand ai finante 100-200 USD nu mai conteaza. Coachingul (nu vorbesc de putzoi sau scammeri) functioneaza in momentul in care tu deja faci ceva si vrei sa faci mai mult si 100 aia de USD face sens. Repet, vorbesc de coaching de bun simt. Pentru ca de la un anumit nivel in sus, face sens. E ca atunci cand decizi sa te reprezinti singur in instanta sau sa platesti un avocat. Sau sa faci tu contabilitatea sau sa platesti contabil sa se ocupe. Sau sa ai om care sa se ocupe de chestii administrative sau sa te duci tu pe jos sa te ocupi

      422
    • @Cristi – Cred că vezi oarecum greși lucrurile:
      1. Problema nu e că vrei venituri stabile, constante și din alte surse, ceea ce este extraordinar de bine și recomandat pentru oricine, să muncească extra/mai eficient și să-și mărească veniturile. Problema e când vrei să dai un boom, să faci o combinație sau să vrei să faci acei bani rapid și fără efort. Acum ai înțeles diferența?

      Cum să îți suplimentezi venitul?
      – Înveți un skill nou și profiți de el (Vezi Udemy de exemplu, unde poți învăța anumite skill-uri de bază, cu prețuri de la 10 Euro). Vezi Coursera. Sunt o mulțime de site-uri, chiar și YouTube. Nu trebuie să îi dai 5000 Euro lu’ Dascălu să te învețe să îți faci un profil de Freelancer pe UpWork.
      – Nu mai pierzi timpul. Stinge TV-ul și nu mai freca menta. Începe să faci ceva. Orice. O cunoștință și-a luat un aparat foto și merge cu un fotograf ca asistent la evenimente. Încasează foarte puțin dar învață meserie.
      – Înțelege singur că ai o gură de hrănit (sau mai multe). Nevoia te învață. Dacă totuși ai un minim de confort și nu vrei să ieși din acea zonă, îți spun eu că niciun Coach nu te va scoate. Tot tu vei fi acela (Dacă îți dorești, evident). Ia să rămâi fără job și fără nicio sursă de venit și fără niciun ajutor din partea cuiva. Să vezi ce motivație îți vine…

      2. Legat de Coach. Consider că de cele mai multe ori ei sunt de vină din următoarele motive:
      a) Exploatează un segment de oameni disperați (Nu, acel segment de care zici tu că o duc suficient de bine și vor să face Scaling/Growing, reprezintă poate un procent infim!), care nu văd nicio soluție
      b) Vând vise mărețe. Niciun Coach nu îți va spune: Te voi ajuta eu să îți găsești un job nou și poate, să câștiți 20% în plus, ci îți va spune că îți va revoluția cariera, că te va ajuta să te regăsești pe tine însuți și vei primi ceea ce meriți. Înțelegi ideea? VISE, taică. Pentru că toți vor felia cea mai mare, la care ajungi greu. Nu se încurcă nimeni cu lucruri mici. La fel de exemplu cu Coachii de relații. Nu îți va spune vreunul că te ajută să scapi de o relație toxică și nașpa. Ei te vor învăța să-ți găsești iubirea vieții tale (Iar, the big thing!)
      c) 80-90% din Coach sunt scammeri dovediți.

      Drept urmare, atât timp cât există oameni disperați/naivi și oameni care vând chestii mărețe iar prețul pare ridicol de mic în comparație cu ceea ce ar trebui să primești, toți Crypto-Bro, Coach și alte scursuri vor exista. QED.

      183
    • 80-90% din Coach sunt scammeri dovediți.

      nu, tocmai, că nu sunt, de aia au tupeu să amenințe cu procese dacă scrii de ei.

    • @Mihai, avem experiente diferite si e greu sa dezbatem mai departe subiectul.

      27
  11. > o tactică simplă prin care le repet că dacă nu reușesc să facă bani din ce le vând eu înseamnă că nu își doresc asta destul de mult

    Cineva s-a uitat pe posturile religioase americane prea mult :)

    122
  12. Pentru că internetul și reclamele pe internet sunt ieftine, de-asta.

    Da, tot timpul a existat, dar ca orice altceva, internetul a exacerbat problema. Înainte trebuie să ai bani serioși să-ți bagi reclame pe TV sau să plătești librăriile să-ți vândă cartea.

    Azi cu 1000 euro pui reclamă pe facebook și aia e. Publicul/reach-ul e enorm și foarte foarte ieftin. Să nu mai zic de smartphone care a ușurat și mai mult treaba.

    Nu cred că a fost vreodată mai simplu sau mai ieftin să te promovezi.

    61
  13. Chifoi cred ca s-a documentat mult pe stilul Tony Robbins! Iti explodeaza in fata o galeata de vorbe goale, iti gadila orgoliul ca daca esti destul de spalat la creier si il asculti pe el o sa ai luna in palma! Este de remarcat totusi ce echipa are Tony sa impacheteze un rahat cu o funda si sa iti zica ca e trufa!

    70
  14. si cursurile fiind un produs destul de…abstract, cu utilitate depinzand de factori foarte subiectivi si variati, poti pune si politici din alea de retur simpatice, in care oamenii chiar daca se retrag, isi iau doar partial sau deloc banii inapoi. asa ca pana si cei care se retrag, in final tot iti aduc profituri

    40
  15. F misto comentariile. Chiar pertinente.

    Totul se reduce la 2 chestii de baza. Jonglezi cu ele si manipulezi oamenii:

    1) Lacomia.
    Imi dai doar 200E si o sa faci 5000/luna fara sa te misti din fotoliu. Termini munca la 10 si dupa aia te bucuri de viata pe care aia 5000/luna o pot genera.

    2) Frica.
    Nu pierde ocazia, doar primii 5 fraieri pot lua cursul la 200E redus de la 1000E.
    Daca nu actionezi acum, o sa iti para rau toata viata!

    Offtopic:
    Ar merge un articol cu viata la birou ca tot merge Teambuilding acum (nu l-am vazut):
    – Vine seful si zice ca suntem o familie
    – Meetinguri de 4-5h/sapt cum putem sa ne imbunatatim
    – Passive aggressiveness: cineva a venit mai tarziu! Sa nu se mai intample …
    – Voi puteti sa schimbati lumea doar daca dati tot ce e mai bun din voi
    – Noi suntem cei mai buni, nu dam bani ca aici nu se munceste pentru bani, se munceste ca sa schimbi lumea, sa fii mai bun, etc

    140

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile