Vânătoarea de la Balc a luat sfârşit

Vânătoarea de mistreţi organizată de Ion Ţiriac pe fostul domeniu de la Balc al lui Ceauşescu s-a încheiat, duminică, fără incidente, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unor surse din rândul participanţilor, numărul animalelor împuşcate în cele două zile cât a durat vânătoarea ar fi de 240, în timp ce altele indică 160 de mistreţi doborâţi.

Între invitaţii din acest an s-au numărat Wolgang Porsche (moştenitorul companiei auto cu acelaşi nume), Siegfried Wolf (preşedintele companiei producătoare de componente auto Magna Europa), Carlo Pesenti (preşedintele consorţiului Itlacementi), Franz Rauch (cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa), Rudolf Streicher (politician austriac, fost ministru în mai multe guverne, fost candidat prezidenţial şi lider al Partidului Socialist), Mark Miles (fost preşedinte al Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti).

Între oaspeţii români s-au numărat fostul premier Petre Roman, prinţul Dimitrie Sturdza, oamenii de afaceri Elan Schwartzenberg, Sandu Georgescu şi Dragoş Dobrescu (imobiliare), Tinu Sebeşanu (directorul general al Howard Johnson Grand Plaza). A mai fost invitat, fără însă a veni la Balc, pilotul german de Formula 1 Ralf Schumacher.
(mediafax)

N-am inteles niciodata fascinatia oamenilor pentru a omora animale fara aparare. iar „doar pentru ca pot” nu e un motiv suficient.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

27 comentarii

  1. da’ la vantoare de ursi ai merge? :D

    00
  2. Brr, ma ia cu frig cand citesc cifrele… 240?? Carnagiu, nu mai e vanatoare. Abea astept sa vina extraterestrii sa se distreze la fel cu noi…

    00
  3. Of of … astia ne baga E-uri in mancare, scumpesc mancarea pe motiv sa nu mancam atatea E-uri si sa fim mai sanatosi, din moment ce se presupune ca noi suntem sanatosi se micsoreaza salariile la medici si nu se mai dau compensate …si noi plangem dupa porcii mistreti.

    00
  4. cred ca ar fi interseant sa reinventam vanatoarea de oameni. Sa plecam la safari de oameni. :P Idei careva?

    00
  5. Sunt eu PENTRU vanarea parlamentarilor …

    00
  6. :) eu as alege o prastie.. poc 1, poc 2, poc 1, poc 2… poc 1… poc 2… :D ar fi mai interesant, mai ales daca nu ma plictisesc repede..

    00
  7. Do you think it compensates for something (zise Donkey catre Shrek)

    00
  8. Tiriac, fmm, I hope u choke on boar hair X(

    00
  9. Ha, deja reportaj de la fata locului

    https://jurnalul.antena3.ro/articol_70059/vanatoare_la_balc___mistretul_romanesc__la_masa_bogatilor.html

    Oricum, Tiriac nu intelege ca asemenea vanatori gigant nu fac decat sa ne aduca aminte de vanatorile lui Ceausescu, unde tot asa, ploua cu animale rapuse.
    Treaba lui, mistretii lui, domeniul sau… dar se inseala crezand ca romanii privesc asta cu neutralitate sau chiar cu aprobare.

    00
  10. Zoso, iar a inceput sa inghita Akismet-ul posturile.

    00
  11. n-ati precizat ca toata acea carne a fost incarcata in tiruri si dusa la procesare pt a fi donata unor orfelinate…cica, macar atat ar fi frumos din partea lor, si oricum se impuiaza mistretii ca dracii asa ca nu trebuie sa ne facem griji…inca, dar asa off topic, parlamentarii,senatorii,ministrii merita vanati, mai ales aia de se ocupa cu invatamantul si-si cumpara masini de 60k euro bucata si sa nu-l uitam pe marele vanator al tarii, A.N. caruia i-as numara ouale prin luneta..poc 1…poc2…poc fmm

    00
  12. Siiiigur, fix in gura la orfanii aia amarati or sa sfarseasca pulpitele de mistret. Si daca nu s-ar opri prin sacose pe la dna directoare, cred ca nici n-ar putea sa digere saracii, ma indoiesc ca au stomac si intestin gros antrenat dupa festinurile alea cu macaroane si ate de pastai de patrujdemii cat au alocat pe cap pe zi, parca.

    00
  13. NOU
    #13

    Macelari pe banda rulanta. E parerea mea.

    00
  14. O gramada de mosi obositi…

    00
  15. Urasca vanatoarea, urasc vanatorii.
    Barbarii din epoci de mult apuse.
    As vrea sa-i vad la vanatoare ca-n Carnivores (the game). Ala in care daca gresesti tinta deveneai tu vanat. Si dihaniile alea preistorice nu prea greseau…

    00
  16. daca tot vor „distractie” pe bani i-as baga pe toti „maestrii in vanatoare” intr-un simulator si i-as trimite intr-un Jurassic Park. acolo sa vada ei vanatoare – ei vs dinozaurii

    00
  17. De fapt motivul este: pentru ca pot si pentru ca au bani.

    00
  18. Mie mi-a pl?cut ce a declarat N?stase pentru Newsin: „Probabil c? se vor schimba modalit??ile ?n care se vor face v?n?torile de acum ?nainte, probabil va fi un fel de paintball cu ?inte mistre?i.”

    :))

    00
  19. Panzer, de ce esti asa sigur ca tu vei fi vanatorul si nu vanatul? Ia gandeste-te un pic: oamenii astia cu multi bani platesc ca sa ucida, ai destul de multi bani ca sa supravietuiesti?

    00
  20. astept stirea cu orfanii care garaie de la atata rasol de mistret oferit cu marinimie de Tiriac&co

    00
  21. frate da ce aveti voi cu omul….isi baga banii in porcii lui mistreti si ii omoara cum vrea….ce la voi a comentat careva cand a-ti omorat porcul de craciun….e si ce daca a omorat 240. tot el a dat de mancare la 240….si daca omului ii place sa stea cu pusca in foishor sa mai impuste cate un pork si sa mai bea un sprit….auzi ma la ei..carnagiu….a-ti uitat cumva cine e in fruntea lantulul trofic?

    00
  22. Treptat toate vor intra in rutina; articolul este de acum doi ani:

    https://jurnalul.antena3.ro/articol_27072/vanatoarea_rusinii_nationale.html

    00
  23. ps: se scrie „ati omorat” greseala mea….si ati uitat de aia din abatoare care mai nou gazeaza porcii…toto in jurul a 300…

    00
  24. vanatoarea era pe un domeniu delimitat, probabil poplat cu porci mistreti care n`au alt scop in viata decat de sa fie omorati. Nu cred ca au tras in scroafe, pt. ca e lege (scrisa sau nescrisa), sa nu omori femelele. Eu una apreciez carnea de mistret dar nu cred ca as fi in stare sa omor un porcusor..sniff sniff

    00
  25. Tiriac despre mustata (si vinatoare): ????Daca gasesti pe unul sa-mi dea, pentru copiii orfani de aici sau pentru cei ramasi fara case la inundatii, un milion de euro, o dau jos. N-am dat-o jos de 40 de ani. Si a doua zi o sa creasca iar????. (Evenimentul zilei, 25 ianuarie 2006)

    00
  26. aia nu e vanatoare, e masacru. vanatoare e cand cauti animale prin padure si le impusti, nu cand pui oameni sa iti alerge animalele in fata ta ca sa le impusti.

    00
  27. Un lucru e cert ,omul este „un animal” pana mai ieri si lor le „era mila de ceea ce facea Ceausescu ” ,azi cand au ataitia bani incat nu mai stiu de ei ,se considera Zei ,au drepul la orice ,sunt in stare de orice ,din pacate asta este doar o latura a fetei pe care si o arata ,cealalta in umbra este mult mai macabra !

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)