A avea şi a nu avea…

…continuarea de aici…
A avea şi a nu avea…
Cred că am o explicaţie pentru fuga asta după îmbogătire a românului.

Mai ţineţi minte că atunci când eram mici, taţii noştri jucau fotbal cu noi. După ’90, rar am mai văzut taţi cu copii de 10 ani jucându-se. Copiii se joacă acum singuri, în casa, la tv, la computer sau între ei. Părinţii sunt ocupaţi cu diverse. Ori muncesc la tv, ori îşi înneacă amarul în licori.

Ce amar?
Păi, românul moare de necaz că nu are destui bani. De aceea îşi pune semnul de BMW pe Dacie, de aceea refuză să înţeleagă că un Logan de 7-8-9.000€ nu este o maşină care să ţină 20 de ani şi să facă şi curse cu ea, de aceea îşi face credite.

Capra vecinului e vie şi grasă ca un porc.
Trăim vremuri ciudate, în care am ajuns de la a nu avea toţi la fel, la a avea toţi din ce în ce mai mult. Şi cursa continuă. Prin orice mijloace. E greu să îi explici unui neamţ de ce blocurile din Bucureşti sunt înghesuite, e şi mai greu să îi explici de ce românul îşi urăşte vecinul cu patimă şi încearcă să aibă haine mai scumpe decât el, maşină mai mare, muzică mai tare. E greu să ne explicăm noi nouă, românii care mai judecăm un pic, d-apăi altora.

Îi auziţi pe bătrâni că spun că era mai bine înainte. Desigur. Pentru că înainte eram toţi la fel (mă rog, nu chiar, dacă erai ginere de ministru sau nepot de ambasador mai aveai un video color, se aude bă, color! aveam un băiat în clasă şi ne-a dus prin ’88 la el acasă să vedem 10 minute dintr-un film color) iar acum…acum ei sunt depăşiţi de oamenii care au. E trist să fi muncit toată viaţa şi să vezi că vecinul are o maşină nouă şi nu are loc de Dacia ta, pe care nu ai mai scos-o din parcare de 2 ani. De aceea stau bătrânicile cu ochiul lipit de vizor, nu pentru că sunt singure în casă, ci pentru că vor să vadă cine are şi cine n-are.

Minimal stuff.
O chestie de genul asta e împotriva firii românului. Cum, să nu îmi iau maşina foarte mare, chiar dacă sunt doar eu? Dar dacă peste 10 ani o să am 3 copii? Cum, să nu îmi iau cel mai mare LCD din bloc? Cum, să nu îmi iau tricou Naic de 4 milioane? Cum, să nu beau mai mult decât pot duce? Cum, să nu cumpăr mâncare ca spartul de sărbatori?

DSC_6116

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

20 comentarii

  1. Eu sunt convins ca romanii o sa schimbe Europa acum dupa integrare. Avem obiceiuri si apucaturi la care nu putem renunta.

    00
  2. romanu NU se va schimba nici in 20 de ani de acum incolo, asta e clar

    00
  3. NOU
    #3

    Misto articolul, bine zis! A fost greu pentru unii mai tineri sa se adapteze „mersului”… batranilor ce poti sa le ceri? Multi dintre ei traiesc intr-adevar in trecut.

    Ce ar trebui sa ne puna pe ganduri este faptul ca mare parte din generatia tanara e dusa cu pluta. Nu ca s-ar schimba ceva pe termen mediu daca lucrurile ar sta altfel… dar parca nici sa ne indobitocim mai rau. Macar sa ramanem la stadiul la care suntem si putem spune ca am realizat ceva. Vorba ta… astia in curand ajung sa voteze. ;)

    Ce sa-i faci… aproape 20 de ani de facut nimic te fac sa gandesti asa la un moment dat.

    00
  4. @Lush: si NEIul l-a dus la ţară sau l-a dus in dormitor?

  5. Din pacate cred cu tarie ca ai dreptate. De-a lungul timpului am vazut cum in Bucuresti au inflorit cel mai mult snobismul si grandomania. In afara Bucurestiului la fel. Daca vrei sa faci o afacere, de exemplu sa iti deschizi o pizzerie si te bazezi pe logica pretului gresesti. Cu cat e mai scumpa cu atat se vinde mai bine. E in firea romanului sa epateze sa se dea mare sa isi scoata prietena la MCDonalds, sa-si traga BMW-ul la usa restaurantului desi blocheaza banda etc. Si asa cum a spus radhoo vom schimba si europa caci suntem foarte perseverenti.

    00
  6. nu cred ca asta e o problema specifica romanilor. referitor la englezi:
    ‘The people I’m telling you about have huge TV sets – a lot bigger than mine!
    They have state-of-the-art mobile phones, cars, and they go and get drunk in pubs at the weekend. Their poverty shows in the way they feed themselves.’
    ( de aici: ‘uncivilised’+Brits+who’d+’rather+get+drunk+than+eat+well’/article.do )

    00
  7. Cum sa nu imi fac eu vila cu 10 camere, desi am mobila doar in 2?
    La mine a fost o moda dupa ’89. Atunci au aparut televizoarele color NEI. Prima data si-a luat instaritul blocului. Apoi, incet, incet au mai aparut vre-o 2-3 pe scara, in timp ce noi, ceilalti, inca eram daltonisti. Se indatorau toti pe la CAR, imprumutau de la rude, trebuiau sa aiba TV color, NEI! Cand si-a luat si ultimul din bloc NEI, instaritul blocului si-a luat Samsung! Si iarasi batalie!

    00
  8. e cam trist … dar e total adevarat

    00
  9. E veche explicatia, o stie cam fiecare, si fiecare are teancul, vraful si stiva lui de cutii de carton in care are aruncate toate nimicurile care-i amintesc de diverse. Suntem materialisti in senul ala grav, ca ne atasam de chestii mai trecatoare decat noi insine.

    Oricum, e de bine, continua sa mai scrii si despre lucruri de-astea

    00
  10. Zoso, te laudai ca scrii corect in ceva post anterior.
    Cum ramane cu „Mai ţineţi minte că atunci când eram mici, taţii noştri jucau fotbal cu noi. ” ?
    Ai mancat o virgula.

    00
  11. La mine în bloc a fost treaba cu video-ul. De fapt ce spun eu în bloc, în tot cartierul. Era unu’ la trei blocuri care avea video. Vecinii din împrejurimi se strângeau duminica să vadă filme indiene. Culmea era că nu aveau televizor color, dar aveau video. Prin ’93 a cumpărat taică-miu un FUNAI, de la un vaporean, şi casa noastră devenea sală de cinema cel puţin de două ori pe săptămână. Mai târziu s-a ajuns la ideea că dacă nu ai un video, eşti în urmă rău de tot, eşti depăşti. Astfel, după un an, din casa românului nu lipsea NEI-ul şi FUNAI-ul, afacerile cu rulote de unde închiriai casete înfloreau şi treaba era bună.

    00
  12. Moama ce gras e ala din a doua imagine =))

    00
  13. romanul sufera de „sindromul saraciei” (cred ca am auzit asta pe la Prigoana sau pe la nevasta lui)…..inainte nu aveam nimic…si acu ne umplem camara cu mancare si dulapurile cu haine… sa avem! ca nu se stie niciodata….

    00
  14. Articolul imi aminteste de site-ul lui IGU, ala de la feeder.ro. Nu mai stiu cum ii zicea exact, dar mai importante decat articolele mi s-au parut sutele de comentarii, in care fiecare isi povestea copilaria in perioada de glorie a socialismului. A da, ceva cu latrecut.ro parca… BTW nu e reclama sau spam.

    00
  15. teh fat man knows

    00
  16. Foarte bun articolul, am intalnit in el cateva sclipiri de filosof. Felicitari!

    00
  17. foarte adevărat ce spui tu… mai puţin aia cu loganul. nu o fii maşină de curse,dar dacă a ţinut vechea dacie 30 de ani, sunt sigur ca logănelul va mai trăi încă 20 de ani de acum înainte.

    eu unul, la salariul pe care sper să-l am în România mi se pare Loganul cea mai potrivita maşină. De ce să mă înglodez în datorii şi să-mi iau maşină din Germania? Aia dacă se strică dau 10 salarii pe ea.
    Aşa e, Loganul e maşină făcută româneşte cu piese şi mână de lucru românească. Dar asta e… măcar e nouă şi ai garanţie la ea. O ţii 3 ani şi apoi o vinzi… şi îţi iei alta nouă.

    00
  18. „Capra vecinului e vie şi grasă ca un porc. ” de mult nu am mai ras atat. Foarte bine punctat. Felicitari pentru articol.

    00
  19. Ai uitat ceva esential, care are o legatura profunda cu succesul la public al banditilor (sau, ma rog, „robber barons”) crescatori de oi din Pipera: cetateanul obisnuit al „Iepocii de Haur” nu invidia aproape niciodata un „ginere de ministru sau nepot de ambasador”, la fel cum cetateanul „iepocii de dupa” n-a avut niciodata nimic cu magnatii de Top 300, tinta lor de baza a fost capra vecinului in sensul literal al cuvantului. Al cuvantului „vecin”, nu „capra” :D inainte zgaria Dacia lui Nelu iar acum detesta BMWul lui Ghita, excursia la Paris a lui Mitica, whisky-ul lui Costica sau telefonul mobil al „pitzipoancei de la 3″….

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile