Săptămâna de patru zile

Probabil că mulți dintre voi ați aflat deja că există un proiect de lege pentru reglementarea programului de lucru la patru zile pe săptămână. Eh, ce nu știați este că unele companii (de IT, ce să vezi) au început deja testarea acestui format.

Cum? Păi niște minți luminate de la legal s-au legat de Art. 113, paragraful 2, care spune:

(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

De ce? Păi pentru că este un incentive foarte mare atunci când recrutezi sau când KPI-ul de attrition (de fapt turnover, dar HR loves gravitas) riscă să îți strice previziunile pe Q.

Revenind. După o lună cu 4 zile muncite pe săptămână pot spune că este cea mai de impact mișcare pe care o companie o putea face. Combinată cu libertatea, tipică domeniului, de auto-organizare a echipelor – știm cu toții ce răsfățați sunt ăia de știe aiti – aduce un impact major în work-life balance pe care toate companiile îl propovăduiesc.

Da, exista niște reguli, cum că nu e OK să dispară toată echipa în aceeași zi sau că n-ai voie să depășești ora 22:00 cu programul normal de lucru, dar sunt infime.

Oricine nu lucrează pentru stat știe că un program 09:00 – 19:00 este ceva întâlnit 5 zile pe săptămână. De menționat că, momentan, ălea 10 ore includ pauza de masă, which is a huge deal. Eh, cum ar fi ca după 4 zile de astfel de program să vină firma și să-și spună ‘Gigele, mâine nu vii la muncă’? Mișto, nu?

Takeaways:

  • Fac cumpărături, curat și spăl rufe în ziua liberă – am timp mai mult în weekend cu nevasta.
  • Duc pisica la veterinar, mă duc să mă cert cu ANAF, nu mă bat pe programări la clinica privată. Toate fără să fie nevoie să mă învoiesc.
  • Am o zi în care să mă deconectez de muncă și alte 2 în care chiar să mă relaxez.
  • Pierd din timpul zilnic petrecut cu copilul, iar atunci când sunt eu liber(ă) el e la școală.
  • Nu mă relaxează cu nimic o zi liberă de marți.

Dacă modificarea legii trece, mă aștept ca acest tip de program să fie implementat masiv în piață. Nu vrei? OK, va trebui să sari masiv în plus la salariu să aduci pe cineva care s-a obișnuit cu vinerea liberă pe timp de vară. Combină 4 zile cu WFH nelimitat și devii un vis umed într-o zonă unde oricum salariile sunt foarte mari și diferența n-o mai fac de mult doar banii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

126 comentarii

  1. Nu vreau sa par Gica contra si sigur voi lua tone de minusuri de la IT-stii vietii de pe aici, dar am biroul intr-o cladire in care sunt destul de multe firme IT mici. Biroul meu este la parter si geamul meu da in fata cladirii fix catre locul de fumat. In 9 din 10 cazuri cand ma uit pe geam, IT-stii, aceiasi de fiecare data, vreo 10 la numar, sunt la tigara. Practic astia din 10 ore petrecute acolo, 8 ore cel putin sunt afara la tigara, fara nicio exagerare. Poate au biroul afara sau poate la astia de la mine s-a implementat de cativa ani un program pilot de 2 ore pe saptamana + intoxicatie cu nicotina.

    52
    • Îi vezi de mai mult de 1 an? Dacă da, or face ei ceva bine în alea 2 ore.

      12
    • Cui ii pasa ce fac oamenii 8 ore din 10 daca proiectele sunt pe profit?

      02
    • Pai na, muncă în IT e ca trasul la șaibă, trebuie sa îți faci norma, nu să rezolvi probleme.

      02
    • Radem, glumim, dar eu mereu am zis ca fumatorii astia o sa moara mai sanatosi decat noi restul. La fiecare ora ii vezi cum tasnesc de pe scaun si se duc si isi clatesc ochii 10 minute. Nefumatorii sunt mai lenesi si isi aduc aminte dupa 2-3 ore sa ia o pauza ca pe urma, pe seara sa ii usture ochii, sa ii doara capul, sa fie cheauni. Aia baga 10 minute o pipa, vin relaxati, baga, mai o pipa si pe urma ii vezi cu chef de viata si seara.

      10
    • Ai timp sa te uiti pe geam?

      01
    • Nu considera o înjurătură… dar în cazul meu multe probleme dificile s-au rezolvat la cafea sau stând pe budă. Dacă stai la calculator poți fi distras foarte rapid de alte chestii (mai un blog, mai o glumă, etc. – suntem mulți cu deficit de atenție). De multe ori rezolvarea problemei vine atunci când stai degeaba cu o cană de ceai hârtie și creion în față iar la calculator vii doar să testezi ideea sau să mai citești ceva. În mod similar, la cafea sau țigară mai discută fiecare ce probleme deosebite are și de multe ori cineva din grup îți poate da câteva idei.

      01
    • 8 ore din 10 la tigara? Dar fara sa exagerezi deloc nu ?

      11
    • Eu in ultimii ani, cel putin, n-am lucrat mai mult de 8 ore, adica de stat la birou/in preajma calculatorului. Nu inteleg de ce stau unii 10 ore /zi, poate chiar produc chestii.
      De exemplu din ianuarie, de cand firma a pierdut un client, am avut saptamani in care lucram real 1 ora /saptamana…..zici ca eram in The Office. (pana sa piarda clientul aveam ceva activitati, dar tot nu era necesar sa stau atatea ore_)
      De ce ? Nu se intampla nimic in companie, multi oameni, lucruri stabile, nu aveam ce sa fac.
      Eu m-am plans ca „nu se face mai nimic aici”, am incercat sa schimb echipa sa fac altceva dar nu a vrut seful sa ma lase sa ma mut…pana la urma am schimbat firma…atat de plictiseala era.

      01
    • Sunt sanse mari sa va fi sincronizat PMS-ul prin proximitate … cand iti faci tu timp de uitat pe fereastra, fix atunci si ei de tigara.

      10
    • Pai dacă tot te pricepi, spune tu cum poate fi măsurată productivitatea unui programator.

      02
    • Nu-s mereu aceiași. Ți se pare ție pentru că au fața aia de IT-st, dar nu-s aceiași, se mai schimbă între ei. ;)

      20
    • Ai dreacu IT-isti, nici nu munceste, se joaca toata ziua pe calculator si mai castiga si o gramada de bani.

      02
    • @Andrei, in loc sa te uiti la ei mai bine iti depuneai cv-ul la firma lor

      00
    • @NIX, chapeau

      00
    • @Andrei: Nu știu cum e acum, dar mai demult legea spunea că în cazul în care job-ul necesită stat la calculator, angajatul are voie la 10 minute de pauză la fiecare oră, minute contorizate drept timp de lucru. Prin 2005-2006 așa era; nu văd de ce s-ar fi schimbat legea. Ergo un IT-st poate ieși la țigară la fiecare 50 de minute dacă vrea. Dar totuși tind să cred că ”8 ore din 10, fără exagerare” este totuși o exagerare. Ce spui tu e că oamenii stau 8 ore în frig și doar 2 în căldură, înăuntru. Nu știu cum e prin zona ta dar prin Oradea a cam bătut gerul săptămânile trecute.

      10
    • Nu e doar în IT. Și la Renault, dacă te uiți, de exemplu, e la fel. La locul de fumat e mereu plin și cam mereu aceeași oameni.

      00
    • @Andrei, sa presupunem ca este asa cum spui tu si oamenii aia lucreaza doar 2 ore pe zi. Nu vrei sa te angajezi si tu in IT? Gandeste-te cati bani ai castiga daca tu ai lucra cate 8 ore pe zi.

      01
    • cel mai probabil este o exagerare, pt ca nu stateau 10 ore la lucru ca sa poata fuma in 8 din ele :))

      lasand gluma la o parte, am avut in echipa, pe acelasi nivel cu mine, adica pulete de rand, un designer si cativa programatori cu care trebuia sa lucrez la un proiect.

      si lucrurile mergeau atat de prost incat ma frustra si pe mine, care nu aveam nicio miza, la sfarsitul zilei plecam acasa cu acelasi salariu.

      si ca un carnat ce sunt, m-am apucat timp de o saptamana sa-mi notez pe un caiet ce fac ei intr-o zi normala.

      programul era clasic, 8h+1h pauza de masa, ei veneau 7h cu totul, din care stateau la masa cam 1h30 in medie. pauzele de tigara din timpul zilei erau aproape constante la 3h30. si au mai ramas 2 ore cinstite de munca, care nu ar fi rele daca ar fi si alea, dar na, stii cum e, mai un fb, mai un hotnews, mai un zoso, deci munca efectiva undeva la 45 de minute strong.

      10
    • precizez ca aveam si colegi care stateau la lucru 9h si un pic, isi luau pauza de masa de 30 de minute si cred ca boxau adesea 8h30 de munca sustinuta.

      eu eram undeva la mijloc, 7h la lucru, din care 1h la masa, cam 1h30 procrastinare pe net, iar munca efectiva undeva la 4h30 in medie.

      asta ca sa nu inteleaga cineva aici ca eram eu mai catolic decat papa.

      10
    • NOU
      #21

      Pai daia fac aia aiti si tu esti paznic, ca ei fac munca de 8 in 2 gen!

      01
  2. „De ce? Păi pentru că este un incentive foarte mare atunci când recrutezi sau când KPI-ul de attrition (de fapt turnover, dar HR loves gravitas) riscă să îți strice previziunile pe Q.”

    Traduci te rog si pentru aitistii de lowlevel, astia cu salar sub 3000 EUR.

    Ontopic – interesant, dar nu stiu cat o sa creasca productivitatea. Un IT-st lucra practic intr-o zi , maxim maxim 3 ore adunate.

    10
    • Attrition este cand cineva pleaca de pe o pozitie, iar pozitia dispare. Turnover este cand il inlocuiesti. Desi 99% din pozitii sunt inlocuite, in PPT-uri vei vedea attrition ca termen.

      Tinta nu este sa creasca productivitatea, ci sa ramana la fel, dand o zi libera in plus oamenilor.

      00
    • Te iei de romengleza omului dar tu scrii „salar”….

      00
    • Din păcate pentru tine, „salar” este acceptat în DOOM. Cu plăcere!

      00
    • Scopul nu e sa creasca productivitatea, vorba ta, treaba oricum se facea in restul timpului. Scopul e sa ai un atu in plus in cursa inarmarilor din recrutarea IT.

      10
    • Multumesc pentru corectii – salariu.

      10
    • La asta m-am gândit și eu când am văzut prima oara faza asta cu 4 zile pe săptămână, dar mai multe ore lucrate. Eu oricum nu lucrez absolut niciodată 8 ore la foc continuu. Cu program de lucru de acasă, mi se rupe că trebuie să mă loghez vineri sau nu. M-ar dezavantaja să lucrez 4 zile și să se aștepte lumea să le răspund la ora 18.

      00
    • @ubercool, daca stai oricum acasa vinerea, nu este niciun avantaj sa ai program cu 4 zile de lucru.
      Dar pentru cei care vor sa plece la munte, la mare sau pur si simplu la casa de la tara, este un bonus daca au 3 zile in loc de 2 la dispozitie. Sau pur si simplu pentru cei care vor sa-si ia copilul de la scoala la ora 12:00 si sa se plimbe cu el prin parc pana seara cand vine sotia/sotul acasa de la munca.

      00
    • @Andrei, asta zic, că oricum pot face asta. Lucrând de acasă, în IT, îmi cam fac programul cum vreau. Dacă vineri mi-am terminat treaba și vreau să plec la 12, e ok. Dacă vreau să plec la munte, e ok.

      00
  3. Sincer, din articol eu nu am inteles exact daca e de bine sau nu.
    Si eu lucrez cu US de multi ani, dar acest amestec de romana si engleza tot ma deruteaza.

    00
  4. Oare ce zic cei care lucreaza in ture? Ca aia lucreaza poate 2-3 zile pe saptamana daca fac mai multe ture legate… depinde cat ii tin balamalele. In rest, articol cu 50% mai lung decat ar trebui, manjit pana in adancuri de romengleza si termeni care nu intereseaza pe nimeni. Las un citat:

    “ Păi pentru că este un incentive foarte mare atunci când recrutezi sau când KPI-ul de attrition (de fapt turnover, dar HR loves gravitas) riscă să îți strice previziunile pe Q.”

    01
  5. deci pe scurt: joi e noul vineri ;)

    00
  6. In Romania avem 3 categorii de muncitori:
    – la stat – astia sunt scutiti de munca prin lege
    – IT-isti – astia sunt scutiti de taxe prin lege
    – restu – cei care au peri albi inca de la 27 de ani

    Din articol, cum se zice si mai sus, nu mi-am dat seama daca e bine sau nu daca s-ar lucra 4 zile pe sapt. Ai putea reveni cu o concluzie sau un sumar?
    PS: Acolo la Takeaways as mai completa cu Glovo ;)

    10
    • PS 2.0 : voi IT-stii aveti un loc special in sufletul meu, de aia va iubesc si va tzuc tare de tot asa cum o facea pe vremuri Florin Piersic cu doamnele de la Gradina de Vara din Venus in 93′.

      00
    • De care taxe, e doar o taxa? Ca daca ma uit la cat plateste un ITst CASS (care oricum are abonamente la clinici private si rareori apeleaza la stat) si CAS, diferenta de impozit e infima.

      In plus, ITistii au salarii mari, bani de cheltuit, ce stimuleaza piata de servicii. Nu mai vorbim de tot TVA-ul incasat pe banii astia dati inapoi in piata.

      Toti va bagati unghia in gat ca ‘hurr, durr, da eu de ce platesc taxe?’. Nu va ganditi ca in 3 luni 90% dintre ITsti ar putea sa-si faca SRL si PFA, sa traiasca din dividende si sa plateasca pensie si sanatate la minimul pe economie.

    • dar de constructii de ce nu zici ca au mai multe scutiri decat IT-istii? :)

      00
    • pai sa nu lasam adevarul sa strice o poveste frumoasa….

      00
    • Man sa-ti spun una si mai nasoala….sa vezi ce taxe platesc IT-istii cand isi fac PFA…..intr-un an cam cat inainte in 2 luni cu scutire de impozit….Asa ca pune mana si munceste ca trebuie cineva sa intretina si bugetarii astia multi….

      00
  7. Traiasca IT ul.
    Acum sa vad cum nu te plangi ca aia de lucrau(si asa putin) la strazi, e on, gaze samd vor termina lucrările la sfantul așteaptă, ca na.. Vineri e liber.

    00
  8. Și ziua libera să fie miercuri !

    00
  9. Meseriasule, IT-ul e scutit doar de aia 10% impozit pe profit.
    In rest se platesc taxe cacalau.

    00
  10. „Nu caut nimic, doar mă laud”.
    Attrition – Rise of Nations, frumos. I-am explicat hr-ului că oamenii lasă bani pe masă și nu ar vrea să plece, i-am explicat pm-ului că e nevoie de oameni mai mulți pentru ce vor să facă. Au făcut sedință, au discutat, au analizat, au venit cu un comunicat că o să ajusteze măcar cu inflația. Au intrat salariile. Jumătate de echipă mișună pe linkedin, cealaltă jumătate a implementat 4 day week.
    Dacă suntem prea bătrâni și povestea de mai sus pare o exagerare, un caz izolat și nefericit.
    Gigel: „Nu-mi place taskul ăsta, îmi dau demisia”
    Georgel: „A venit în ședință, nu a dat nici bună ziua, a început să critice, eu îmi dau demisia”

    00
    • Aș vrea să fiu o muscă pe perete când VP, TD, PM vor discuta attrition. Toți colerici.
      Aș da un salariu să am înregistrarea. Tatăl nostru SRI, care ești în cloud, se poate?
      P.S. Toți aceiași zece care sunt la țigară sunt manageri.

      00
  11. „Pierd din timpul zilnic petrecut cu copilul, iar atunci când sunt eu liber(ă) el e la școală.”

    Mi se pare relevant ca jucati rolul barbatului pe rand.

    00
  12. Inconștient, după cuvântul „aiti”, am început să citesc pe vocea lui Dan Cadar : )). Zici că e scris pe stilul lui.

    Asta cu 4 zile pe săptămână merge doar la nevoie din punctul meu de vedere. Pentru că dacă bagi 8 ore de lucru, le cam simți. Dar dacă bagi 10 calumea o săptămână, jumătate din vinerea aia e petrecută dormind și cealaltă sculându-te din pat. Sunt unii oameni care pot lucra mult cu mintea constant, încă vreau să aflu cum.

    „Oricine nu lucrează pentru stat știe că un program 09:00 – 19:00 este ceva întâlnit 5 zile pe săptămână.” – asta e buba de fapt, că oamenii nu-și setează o limită clară între lucru și timp liber. Faptul că vine șefu și îți zice: „mâine nu vii la lucru”, nu rezolvă problema pentru că la fel de bine când trebuia să stai 8 ore dar tu ai stat 10, poți să stai și 12 în loc de 10. Dar ce de treabă e șefu’ că îmi dă timp liber …

    Una peste alta, e ok inițiativa, poate un pas în față pentru a reduce timpul total de lucru pe săptămână. Poate.

    10
  13. „Al 3-lea val” al lui Alvin Toffler – proportia serviciilor din total economie tot creste, dar multi manageri (inca) nu au invatat sa evalueze corect productivitatea si se orienteaza dupa input (nr de ore lucrate) si nu dupa output.

    00
    • ma doare burta de ras cand ii aud pe astia cu teoria productivitatii.

      asta nu poate sa gandeasca decat cineva care nu a angajat pe nimeni niciodata din banii lui.

      bine, nu discutam aici despre a sapa un sant, ca aia e usor sa cuantifici si sa evaluezi. dar cum evaluezi corect munca de creatie spre exemplu? esti capabil sa manageui tu personal o echipa de 10-20 de oameni si sa le portionezi in fiecare luna munca individuala astfel incat sa existe o balanta cinstita si pt angajator si pt angajat? dar pt 100 de oameni? dar pt o corporatie de 10.000 de oameni?

      lumineaza-ne si pe noi cum se face, ca suna bine :)

      01
  14. Programul meu este de la 10 la 16 cu două ore pauză. Și nu lucrez la stat sau în IT

    00
    • stim, Glovo/Takeaway.

      00
    • Ray, se simte invidia…
      Dacă ai job de rahat, sfatul meu e sa ți-l schimbi așa cum am făcut și eu în trecut.
      Oh wait, ești înglobat în rate și nu îți permiți să faci asta, sorry.

      00
    • @ray, omul face uber, nu mai fi nesimțit.

      00
    • @Stanciu, nu inteleg ce legatura are faptul ca tu lucrezi part time (20 de ore pe saptamana) cu discutia din articol.

      10
    • Cine a zis ca lucrez part time?
      Doar la Uber sau glovo poți sa îți faci programul cum vrei în România?
      Sună trist.

      01
    • Este simplu: conform Codului Muncii durata normala a timpului de munca este de 40 de ore pe saptamana. Tinand cont ca tu lucrezi doar 20 de ore pe saptamana, te incadrezi la program de lucru cu fractiune de norma (a.k.a. part time).

      Si asta nu are nici o legatura cu nivelul salarial. Poti sa lucrezi part-time ca tine si sa castigi de 2-3 ori mai mult decat unul care lucreaza cu norma intreaga + ore suplimentare.

      20
  15. „Oricine nu lucrează pentru stat știe că un program 09:00 – 19:00 este ceva întâlnit 5 zile pe săptămână. ” – uite aici e problema. Mentalitatea asta e greșită, nu trebuie să accepți și să te lași tras în așa ceva. Că sunt câteva perioade pe an când trebuie e altceva dar trebuie să poți să îți iei zi liberă sau să fie considerat overtime. Poate nu ai lucart în firma care trebuie.

    Mă enervează la culme când văd câți oameni pe aici invidiază IT-ișții și vorbesc de parcă noi frecăm menta toată ziua și luăm salarii enorme. Auzi ”cei de la stat sunt scutiți de muncă, cei din IT sunt scutiți de impozit, restul au părul alb” – ia munciță voi mă un pic în locul nostru să vedeți cum e. În IT sunt foarte puțini cărora chiar le place ce fac și sunt foarte mulți oameni stresați pentru că, dacă vrei un salariu ok, trebuie să te ocupi de o grămadă de probleme. Ia, uitați-vă un pic la IT-știi din jurul vostru! vi se par fericiți? Și vi se pare că au tot părul pe cap și nu a albit nimeni?

    00
    • Eu lucrez în IT de 3 ani. Înainte eram inginer mecanic. Nu pot spune că mă rupeam că munca, când făceam inginerie, dar nici acum nu pot spune că sunt stresat. Văd colegi că sunt strezați, că e presiune pe ei să scoată producție la hectar, număr de teste, linii de cod, rapoarte, ședințe plm.

      Mie nu îmi stă în fire să fiu stresat din cauza asta. Dacă se pune presiune pe mine, mi se cam rupe. Fac cât pot, nu bag overtime, nu mă stresez. S-a făcut ora 16, am închis și la revedere. Dacă vreți mai mulți, mai angajați pe cineva.

      Aceeași mentalitate o aveam și când ingineream și au ieșit proiectele, nu a murit nimeni că am făcut ceva cu o zi-două mai târziu.

      01
  16. Periodic mai trebuie sa fac chestii in productie, care evident se fac seara.
    O singura data am prins 3 zile la rand cu ore seara, deci cumva 3 zile a 10 ore de munca. Bai, zombie am fost dupa aia.
    Asa ca ideea unui program L-J 08-19 nu ma incanta.

    10
  17. Deci săptămâna de patru zile din proiectul ala de lege se face practic doar pentru IT-isti si eventual pentru cei din sectorul financiar bancar.
    Stiti ca exista si alte meserii in afara de IT-isti ..!?

    00
  18. noi la stat avem timpul inegal dintotdeauna, vinerea e zi scurta si oricum nu muncim din principiu

    00
  19. Daca cineva imi spune ca poate lucra 10 ore pe zi, dati-mi voie sa nu-l cred. Da, e posibil sa existe situatii exceptionale in care sa fie nevoie sa faci ore suplimentare cateva zile la rand, dar pe termen lung nu se sustine. Mi s-a mai intamplat si mie sa lucrez la o chestie si sa-mi vina o idee pe care sa n-o pot lasa din mana pana nu obtin solutia, iar atunci stau si cateva ore pana-mi iese. Dar, in general, incep lucrul la ora 8, iar la ora 5 am inchis sandramaua si ne vedem maine / luni. Chiar si in astea 8 ore de lucru (o ora e pauza de masa), nu pot lucra efectiv tot timpul, decat daca fac ceva repetitiv si care nu implica efort intelectual. Eventual daca stau 8 ore in sedinte.
    Asta nu inseamna ca nu am auzit de cazuri unde oamenii sunt angajati pe program normal de munca, dar sunt obligati zi de zi sa stea cateva ore in plus. Probabil astia se bucura, gandindu-se ca ei oricum stau deja 10 ore pe zi la serviciu, iar acuma ar urma doar sa primeasca vinerea libera. Mie insa mi-e teama ca, daca la program de 8 ore lucrau 10, acuma s-ar putea la program de 10 sa lucreze 12 ore pe zi. Si din cand in cand sa le mai zica seful „Gigele, stiu ca vinerea e libera, dar avem proiectul ala care trebuie terminat, iar Vasilica si Nelutu vor fi maine pe baricade…”

    10
    • nu lucreaza nimeni nici 8, sa fim seriosi. nu se asteapta nimeni sa bagi in plus, se asteapta sa bagi la fel si sa te lase liber la final.
      sa zicem ca lucrai 3 ore pe zi, real, ai 12 ore in total. acum bagi 4 ore reale de munca pe zi si ai weekend de 3 zile

    • Pai tocmai asta e, ca asteptarile alea s-ar putea sa fie nerealiste.
      „Sa bagi la fel” ar insemna tot doua ore peste program, ca inainte, doar ca acuma programul ar fi de 10 ore.

      00
  20. Eu lucrez in IT la o companie de jocuri.

    Nimeni de la noi din firma nu vrea programul asta. Îți footi 4 zile pe săptămâna pentru o zi liberă. Sunt persoane care fac și o ora jumate doua pana la birou cu stb ul, ar însemna sa ajungă acasă la 9-10 seara. Toți dau exemplu alte tari care au băgat programul asta dar toate celelalte tari au și redus nr de ore și au păstrat același salariu, nu au păstrat tot 40 de ore pe săptămâna.

    00
    • Da, cu transportul nu suna super bine, dar daca bagi Work from home…

    • Legea e doar pentru IT-isti?

      guvernul a dat o zi libera cu recuperare luna urmatoare in decembrie parca. Timp de 4 zile se lucreaza de la 8 la 18. Ce s-a observat:
      – alea 4 zile nu mai ai timp de nimic altceva, o cumparatura sau platit facturi
      – daca faci naveta programul se decaleaza trenul sau autobuzul nu si recurgi la improvizatii
      – daca faci naveta 40 min. sa zicem ajungi acasa la 18.40, pa-pa teme cu ala micu, te speli, mananci si te culci
      – copilul o sa cada in totalitate pe umerii ei
      – mici reparatii un robinet, sau ceva pe la masina se amana pe weekend care devine foarte aglomerat
      Si ar mai fi….

      Urmarea: la alta zi libera cu recuperare majoritatea si-a luat o zi de concediu. Thanks, but no thanks

      00
    • Da, eu am dat exemplu firma unde lucrez, care e catalogata ca fiind de “IT”. Deși in firma din 300 de angajați doar maxim 50 fac ceva in legatura cu IT-ul. Avem contabilitate, productie, HR etc.

      00
    • Daca ai program fix (cu publicul) nu poti sa faci 4×10 in loc de 5×8.

      Daca ai program flexibil, poti sa bagi 8-18 sau 9-19 sau 10-20 si mai scutesti 30min/zi de trafic. In 4 zile se aduna 2h castigate.

      Din experienta, cand faci WFH, nu rupi usa fix la 8h. S-ar putea sa fie mai convenabil sa bagi 10h ca oricum era ceva in plus in fiecare zi si sa primesti o zi libera. Daca o legi de WE e chiar ok.

      00
    • Vezi si partea pozitiva, daca se poate numi asa. Vor pierde timpul cu stb-ul doar 4 zile pe saptamana, nu 5.

      10
    • @Klaxxon, proiectul de lege reglementeaza doar posibilitatea de a lucrea 4 zile a cate 10 ore, nu si obligativitatea de a face asta. Probabil in multe firme, jumatate vor alege programul acesta, iar cealalta jumatate programul vechi.
      Dar am asa, o senzatie ca vor aparea niste frustrari in randul celor care lucreaza 5 zile pe saptamana cand ei vor sta la birou si vor vedea postari pe Facebook ale colegilor care sunt liberi si au plecat la mare.

      00
  21. NOU
    #83

    nu stiu cine esti dar n-ai dreptate. tu vorbesti de inlocuirea oamenilor care nu sunt de acord cu programu de parca bahaie piata de forta de munca. si probabil ar trebui sa mai scapi de frustrarile legate de domeniul aiti ca nu iti face bine la ten.

    00
    • cand am zis ‘nu vrei’ ma refeream la angajator…

      00
    • NOU
      #85

      serios ca nu inteleg de partea cui esti in articol. nu e rea-vointa. este bine sau este rau ca o sa existe program de 4 zile? cine are de beneficiat?

      00
    • După o lună cu 4 zile muncite pe săptămână pot spune că este cea mai de impact mișcare pe care o companie o putea face. […] Combină 4 zile cu WFH nelimitat și devii un vis umed.

      Credeam ca a fost clar ca vreau sa se implementeze. Pentru angajat este super misto sa aiba libertatea asta, mai ales ca nu e obligatoriu, vrei program normal, poti.

      00
    • NOU
      #87

      asa, tati, bun. la cum e construit, sincer, nu intelesesem. parea ca esti si pro si contra

      00
    • greseala mea a fost ca nu am mentionat ca acele takeaways nu sunt doar ale mele, ci adunate de la oameni.

      00
  22. Întreprinderea la care lucrez a dat în 2020 câte o vineri liberă odată la ceva timp (am uitat cât) pe motiv de „employee wellbeing”. Din toate beneficiile din pandemie ăsta a fost cel mai apreciat și cerut (drept urmare, acum avem ocazional câte o vineri liberă). Deci o zi liberă în plus pe săptămână ar merge.

    Dar… eu văd o problemă cu programul ăsta. Vezi tu, 9-19 nu e nemaiîntâlnit, dar nici de dorit. Cu toate că acum programul tău e până la 18, tu stai până la 19 că ești băiat / fată bun(ă), ai un deadline etc. dar nu te oprește nimeni ca la ora 18 să trântești capacul laptopului și să pleci. Acum o să mai stai pâna la… 20, că ești băiat / fată bun(ă), ai un deadline etc.

    00
    • Bre, nu 9-19 ca dupa 4 ore nu mai esti productiv, esti dus pe penis.

      Daca vor sa faca saptamana de lucru la 4 zile sa o faca de 32 de ore si pastreaza acelasi salariu. Fa experimentul asa daca vrei. Asa s-a facut prin Finlanda sau pe unde s-a facut

      00
    • Nu au voie, inca, legal sa faca asta. Orice sub 40 inseamna part time, alt mod de calcul taxe cat si iesit la pensie.

  23. pe mine ma amuza cei cu 10 ore… vai am bagat 3 zile zece ore si am fost zombi, vai dupa o saptamana de 10 ore nu te mai scoli din pat, vai….

    numai panselute neprihanite… am 15 ani de cand programul este de minim 10 ore, cu tot cu pauza de masa. si ma descurc pe langa sa fac si altele. da, sunt si momente mai relas peste zi, mai sunt si zile moarte, dar sunt si zile in care nu stai. si santier, nu frecat duda intr-un birou. bagi si munca fizica, ca aparatele alea nu se misca singure, bagi si birou, trebuie sa ai capul la tine ca niste cifre gresite iti rastoarna stadionul cu curul in sus.

    stiu, legea, 8 ore, bla bla bla. in salariul si beneficiile oferite imi convine programul asta. si daca mi-ar oferi inca o zi libera in aceleasi conditii, ar fi fenomenal.

    01
    • despre ce vb, eu dacă muncesc 90 de minute obosesc, și vorbesc de munca de birou

      stahanoviști ca tine ar trebui dați afară că strică zen-ul

      00
    • NOU
      #94

      iata, cu oameni ca tine se cladeste viitorul

      10
    • Am înțeles. Mie îmi convine deci toți tre’ să facă la fel ca mine. Ete pula!

      În viața asta nenorocită cam 6 luni am făcut naveta cu trenul
      Program normal 8-16 doar că trenuri erau la 05.20 și la 07.45. Cinci zile pe săptămână mă trezeam la 4 și o luam pe jos până la gară. La întoarcere aveam la 17.00 și la 20.00
      Deci eram acasă la 17.40 . Tot era ceva
      Da să fi ajuns după orele 20.00? Că așa vrea nea Cutare

      10
    • ma baeti, lasati analfabetismul functional in beci si mai cititi o data ce am zis.

      n-am zis niciunde ca toti trebuie sa faca ca mine. si cu atat mai putin pot fi catalogat stahanovist. fie si numai din simplul motiv ca sper sa se cace cainii pe mormantul lui. si al tuturor comunistilor din lumea asta.

      dar cand aud vaicareli d-astea de muieri lauze chiar ma ia de cap. vai, azi am muncit 10 ore. pe bune?!? voi realizati ca astia daca ar fi cumva obligati chiar sa munceasca alea 8 ore pe zi cat zice legea si contractul ar muri de epuizare a treia zi? bine, salariul pana la cer daca se poate.

      bine, de fapt n-ar muri nimeni de epuizare, asa cum nu murim milioane care muncim asa. dar hei, mana care nu spune o poveste…

      00
  24. Din punctul meu de vedere schimbarea aceasta ar fi fost relevanta doar daca s-ar fi redus si numarul de ore. Treaba asta cu 10 ore pe zi obligatoriu in mod constant este fortata si total neproductiva.
    Uite un exemplu mai mult decat rezonabil: la jobul actual (da, tot IT) am posibilitatea de a incepe programul la orice ora si sa plec oricand, singurele conditii fiind sa livrez task-urile la timp, sa fiu available pentru sedintele de echipa si la final de luna sa am 8 ore lucrate pe zi. Si da, daca n-am chef sa lucrez intr-o zi am posibilitatea sa nu o fac si recuperez orele pana la sfarsitul lunii.

    00
    • Deci la tine oamenii deja au posibilitatea sa lucreze 4 zile x 10 ore si sunt convins ca unii fac deja asta. Si nu cred ca au murit.

      00
    • Si la mine e la fel, dar in practica nimeni nu face chestia asta. 10 ore pe zi, 4 zile la rand e prea mult. Se mai ia cate o zi libera si se recupereaza in decurs de cam o luna, cu cate o ora peste program ici-colo.

      00
    • Da, au posibilitatea sa o faca si ghici ce? Nu o fac. Este stresant si ineficient. Dupa 6 ore de lucru deja scade randamentul.
      Cele mai multe buseli au loc la final de program si nu vad cum prelungirea lui, chiar cu pretul unei zile libere in plus, reprezinta un beneficiu pentru angajat.
      Ce incerc sa spun este ca ar fi ideal sa existe un program flexibil acolo unde este posibil.
      Asa poti sa lucrezi, iei o pauza, iti duci pisica la veterinar, mai lucrezi putin si dupa mergi sa te certi cu cei de la ANAF in orice zi a saptamanii.

      10
    • nu au voie, legal, sa scada sub 40 numarul de ore. intri la part time, si e o mare bataie de cap la taxe, salarii, pensii, etc.

  25. Cata panica pe toti in comentarii pentru numarul de ore: sunteti toti actionari la firmele la care lucrati sau ce va f*te grija productivitatii? :)) Mai bucurati-va si de viata, lasati naiba fantasmele cu ce important sunt eu la munca si cat de mult muncesc si nu va mai vindeti viata pe cateva mii de euro. Libertatea = timp + suficienti banuti.

    00
  26. In IT nu te mentii daca nu esti la zi cu toate cunostintele necesare.

    Asta inseamna ca de obicei trebuie sa ai si proiecte personale la care lucrezi in timpul liber, ca sa iti mentii mintea agera si cunostintele la zi.

    Daca ajung pe pozitie de arhitect sau manager, da, poti incepe sa iti folosesti timpul liber si in alte scopuri. Dar ca simplu executant, ziua de lucru nu se termina neaparat la 18:00.

    Altfel nu stii niciodata cand vine o restructurare si chiar daca nu iti pierzi jobul te poti trezi in postura in care nu te mai potrivesti cu ce face firma. Si atunci cam trebuie sa iti cauti in alta parte. Ceea ce inseamna alte interviuri, alta bataie de cap.

    00
    • Nu lucrezi in IT.

      00
    • 3-6 luni sau chiar un an de economii puse deoparte si nu te mai f*te nimeni la cap ca vine vosidit-ul cu restructurari. Corporatiile traiesc pentru ca exista oameni ca tine care stau stresati si muncesc non-stop.

      00
    • vorbesti din auzite? Daca lucrai in IT, stiai ca firmele ajung si ele cu tehnologia la zi, nu ramai in urma, si trebuie sa lucrezi si acasa, decat daca esti si freelancer, te plictisesti si vrei si extra money.

      00
  27. am timp mai mult în weekend cu nevasta… si asta e ceva bun ? :D

    00
  28. Am lucrat intre 98-2000 program de 4 zile work 11ore pe zi/4 zile libere. Era de munca si stress cacalau dar eram tineri si se cistiga bine. Nasol era cind prindeai weekend-ul la lucru, toata lumea la gratare tu mergeai la munca.
    Se mai lucra si in schimburi dimineata 05-16, dupa amiaza 16-03.

    00
  29. Se intampla in alte tari de mult timp. Lucrez in UK din 2010 doar 4 zile pe saptamana, luni-joi. Domeniul naval. De vreo doi ani si remote. Lejer, e vis. Depinde de companie.

    00
  30. 1. E o inițiativa foarte buna. Deja aplicată in alte tari cu succes
    2. Da, mulți nu muncim alea 10 ore sau 8 pe zi. Ideea e sa te impulsioneze sa devii mai productiv ca nu mai ai o zi sa amâni lucruri. De asta mai vedem pe la firme (nu doar de IT) parcarea plină de oameni in pauza de tigara jumătate de zi. Oamenii o lălaie uneori. Avem si eroii neamului ,,vai Draga am stat 10 ore la munca azi,,
    3. Eu am avut locuri de munca unde am băgat 10 ore. Cum bine s a punctat aici, e acceptabil in situații rare si excepționale nu ca regula pt ca nu e sustenabil
    4. Cheia e flexibilitatea. Eu as accepta si o reducere de salariu dacă așa avea o zi in plus pt familie, plecări, petrecut timp cu copilul. Cine nu vrea acest model poate sa nu opteze pt el.
    5. Nu stiu de ce ii mâncați de cur pe IT isti . Ei fac alt tip de munca. Dacă omul își termina munca in 2 ore, sa facă ce vrea nu e la norma de volum ca la fabrica
    6. Am colega emigrată in Danemarca. Ei deja lucrează așa si sunt foarte ok. Danezii vin la 7 la birou bagă tare si la 3 si un pic pleacă sa mai aibă timp si de viața hobbies, familie. La Români e ca in Italia ..venim pe la 10, începem cu o tigara si o bârfa, luam o pauza înainte de team meeting, hai la o cafea si apoi vaaai draga am plecat de la 8 de la birou aseară. Eu zic ca aceasta opțiune ar fi ok si fiecare companie va avea flexibilitate sa o aplice diferit nu doar bai aveți vineri liber dar stați de la 8 la 18 luni joi.

    00
    • Doar o mica observatie – de la 7 la 3 nu inseamna 10 ore.
      Asa lucrez si eu, da’ nici in ruptul capului nu as sta pana la 5 pentru o zi libera.
      La 5 ziua e deja trecuta…

      00
  31. Ma nu stiu ce sa zic. Vinerea daca esti in IT intr-o firma normala e mai scurta. :D Rare cazuri cand ai chiar ceva de facut dupa ora 13 max 15 vinerea. Nici nu ma lasau sa trimit mail-uri intr-o firma vineri dupa ora 13 ca nu „se face asa ceva” :D Sin in general cu lucru de acasa nu prea misca nimeni pana la 9-10. Asa ca e preferabil sa fie asa mai ciorba cu vineri de la 10 la 13 in slapi si pijama decat cu 10 ore militarie de luni pana joi. Poate gresesc. :D

    00
  32. „Săptămâna de patru zile”
    Pai asta exista demult la romani.Intrebati pe oricare parlamentar sau politician vreti voi.

    00
  33. politica asta e pe termen lung gandita la modul ca „mai dam o zi libera” fara sa spunem neaparat ca o sa stati mai mult, dupa o perioada o sa reducem in alea 4 zile programul de la 10 ore la 8 cu scaderea platilor, in IT oarecum e irelevant de la un punct salariul si conteaza timpul liber – deci nu e problema, in schimb in alte domenii cam in 3 ani o sa fie in loc de 20*8= 160 ore/luna un 16*8 = 128 ore /luna cu o reducere scurta de salariu la aia de la base level de doar 20%

    AI-ul ala cand o sa vina o sa aiba nevoie de mai putini oameni pe la lucru, si cu 4 zile de 8 ore , apoi 3 zile de 8 ore si cu noroc 2 zile de 8 ore se rezolva sa fie un salariu acolo sa iti cumperi papa si o chirie si sa fi multumit ca iti dau niste bani putini pe un job care o sa dispara

    00
  34. Propun sa lucram 13 ore pe zi timp de 3 zile si o ora fac ei cinste

    00
  35. Clar la stat se va introduce prima data. Oh wait

    00
  36. Lucrez deja intr-un astfel de program si e mai mult decat perfect.

    00
  37. NOU
    #123

    „Dacă modificarea legii trece, mă aștept ca…”

    Asteapta-te ca voi astia de la „aiti” care aveti figuri de speciali pe creasta s-o sugeti grav!
    In cel mai fericit caz, veti ajunge zilieri sau sa va bateti cu indienii, pakistanezii, vietnamezii, filipinezii si cu toti saracii lumii in freelancing. Veti deveni toti „certified freelance WordPress developers”. MySQL-ul, PHP-ul & WordPress-ul sunt glumele proaste ale aitiului, indeletnicirea incompetentilor si „platformele” idiotilor. Asta este nivelul vostru real, ca nu sunteti la nivelul unora ca Dennis MacAlistair Ritchie, Anders Hejlsberg, Joseph Leslie Armstrong, etc.

    Oricum, aitistii romani si firmele romanesti de aiti sunt indienii Europei. Aitiul in Romania nu a luat amploare pentru ca ar fi cerere de produse si servicii aiti pe piata locala, ci pentru ca voi „specialii” din aiti SUNTETI IEFTINI. 95% din industria de aiti din Romania este de suport & outsourcing pentru vest. In momentul in care nu veti mai fi ieftini veti ajunge muritori de foame.

    Vorbind doar despre Europa, in acest moment salarizarea aitistilor romani este similara cu cea a aitistilor portughezi, polonezi, cehi, slovaci, sloveni, croati si peste salarizarea aitisilor din Tarile Baltice, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Turcia, care la randul lor sunt peste cei din Serbia, Bosnia, Albania, Muntenegru, Georgia, Armenia. Daca acum 10-15 ani firmele de aiti din nordul si vestul Europei migrau catre tarile est europene, in ultimii ani se migreaza masiv catre sud.
    Tari ca Albania, Muntenegru si Bosnia au din start un nivel de taxare si impozitare REDUS, sub cel din Romania, Bulgsaria sau Ungaria, iar tari ca Georgia, Armenia, Serbia, Portugalia, etc ofera o caruta de facilitati pentru firmele de aiti care se deschid/relocheaza acolo.

    Oricum, daca ai impresia ca invatand sintaxa unor limbaje de programare + structuri de date + algoritmi + design patterns + frameworks te face cumva superior fata de un albanez, bosniac, sau fata de un vietnamez, filipinez, etc care invata EXACT ACELEASI LUCRURI CA SI TINE, trebuie sa fi foarte, foarte, foarte prost.
    Sunt motive bine intemeiate pentru care aitistii in general si programatorii in special sunt numiti mai nou „digital welders”. Nimic nu este special din ceea ce faceti bai baieti. Exact asa cum ati invatat voi, pot invata si altii. Aitiul este simplu, repetitiv si monoton, nu este creativ si nici rocket science. Cu putin efort si cu ceva strategie, orcine poate deveni aitist, inclusiv programator, in decurs de cateva luni pana la un an. Trebuie doar vointa si timp pentru practica si experimentat.

    Work from home este un alt vis umed al idiotilor in special al aitistilor.
    Va doresc succes la somat si la murit de foame.
    Sau la „dezvoltat” WordPress pe un pumn de maruntis.
    Asta va fi viitorul vostru!

    00
  38. Suna bine in teorie, dar prefer varianta de acum, cu firme care tot ridica stacheta la salarii. Aia cu salariul nu face de mult diferenta e bullshit.

    00
  39. Salut! Eu sunt profesor și lucrez 19 ore pe săptămână. Bine, nu o să am ever salariu mai mare de 4000 de lei, dar dacă mă mulțumesc cu asta înseamnă că sunt leneș? Vă rog să mă sfătuiți!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile