Ideea generală întipărită în conștiința comună este cum că a avea o tulburare de personalitate echivalează cu o viață cu probleme. Oricum – ceva în ton negativ. Aparte de faptul că poți duce o viață mai mult decât OK cu o tulburare de personalitate, a avea una nu înseamnă că toate simptomele acesteia sunt dezadaptative. Există uneori și beneficii din a avea o anumită tulburare de personalitate. Putem face o paralelă mai comprehensivă gândindu-ne la un cuțit: a avea un cuțit nu înseamnă neapărat că îl vom folosi ca armă sau că ne vom înțepa cu el. Cu un cuțit poți tăia pâine sau unge o felie. La fel și cu anumite fațete ale tulburărilor de personalitate – în unele condiții acestea sunt folositoare și nu neapărat în ton negativ.
Consensul general despre cei cu tulburare de personalitate narcisică este că sunt de evitat. Grandioși, se gândesc doar la ei, lipsă de empatie, se folosesc de oameni ca de obiecte. Însă sunt totodată oameni sociabili și pot trece ușor peste ruperea relațiilor sociale atunci când acestea se produc. Suferă intens o perioadă scurtă după care trec mai departe; mai rapid decât ceilalți oameni. Deoarece sunt șarmanți la primul contact cu o persoană nouă pot reprezenta o companie plăcută pentru perioade scurte de timp. Pot lua decizii mai ușor decât restul persoanelor deoarece se pot detașa de partea emoțională care – în cazul multora – împiedică spontaneitatea.
La fel – cei cu tulburare de personalitate histrionică – sunt mai detașați emoțional așa că nu suferă pentru perioade lungi de timp când cineva din cercul lor social îi părăsește. Suferă intens la început după care trec ușor mai departe. Și ei sunt foarte sociabili și tind să realizeze contacte cu oameni din diferite grupuri sociale. Sunt prietenoși, încrezători, vioi. La chefuri sunt cei care întrețin atmosfera. Sunt mai dezinhibați din punct de vedere sexual decât ceilalți și trăiesc extrem de intens clipele de intimitate amoroasă.
Oamenii cu tulburare de personalitate schizoidă sunt extrem de reci din fire și evită relațiile sociale. Nu le place să intri în sfera lor intimă, nu suportă să fie ținuți în brațe. Dar totodată, detașarea asta emoțională și socială le permite să funcționeze autonom pe termen lung. Se descurcă singuri în aproape orice situație și nu au nevoie de alții pentru a supraviețui. Decepțiile nu-i afectează, nu au nevoie de contact sexual, nu se complică în general cu familii și copii, sunt eficienți la locul de muncă și nu se implică în viața altora.
Cei cu tulburare de personalitate dependentă sunt extrem de empatici. Chit că suferă intens în interior și sunt anxioși, sunt exact genul acela de oameni pe care-i chemi noaptea să te ajute să îngropi cadavre. Te ajută necondiționat, înțeleg instant durerea celorlalți, sunt buni ascultători și o companie plăcută. Din punct de vedere al prieteniei sunt compania perfectă și te poți baza pe ei mereu, motiv pentru care cei din jur îi îndrăgesc și protejează. Din pricina anxietății sunt atenți la detalii, perfecționiști uneori, minuțioși, determinați atunci când încearcă să evite critica negativă.
Atunci când vorbim de tuburarea de pesonalitate borderline ne gândim la relații intime haotice și cu persoane din ”sfera interzisă” a cercului social. Ori la o anumită dualitate în comportament și teamă de a nu fi părăsit. Totodată însă cei cu BPD sunt excelenți și eficace la locul de muncă atâta vreme cât ceea ce trebuie să facă implică task-uri repetitive. Nu le place să fie confruntați cu situații noi așa că se complac în rutină. Dacă – de exemplu – le dai să introducă date într-o bază de date vreme de zece ani vor fi perfect fericiți cu sarcina și nu se vor plânge de lipsa de nou. Sondează în profunzime oamenii și sunt sensibili la problemele lor. Sunt prieteni excelenți – atenți, dedicați, gata să te asculte. Odată ce se obișnuiesc cu cineva devin foarte sociabili și deschiși. Pun mare preț pe onestitate.
Despre tulburarea de pesonalitate evitantă se știe că face referire la persoane cu un înalt simț al dreptății, stimă scăzută de sine și o teamă intensă de critică. Sunt totodată apărătorii năpăstuiților, pentru că pot ieși din cochilia lor atunci când văd că cineva suferă și sunt de obicei primii care iau apărarea persoanelor aflate în dificultate. Dacă reușești să pătrunzi dincolo de zidul pe care și l-au construit în jurul lor devin prieteni de nădejde pe viață. La fel ca schizoizii – sunt autonomi și perfecționiști și se descurcă excelent fără ajutor.
Persoanele cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt probabil cei mai norocoși dintre oamenii cu tulburări de personalitate. Analitici, nu chiar atât de lipsiți de empatie ca narcisicii sau histrionicii, încăpățânați până în pânzele albe. Aproape mereu ajung intelectuali, iar asta deoarece au o nevoie continuă de informare. Citesc haotic și din diferite surse și domenii pentru că asimilarea de informații îi liniștește; sunt pregătiți cu atât mai mult cu cât se informează. Pun preț pe artă și intelectualitate, sunt prieteni de nădejde iar când intră în relații intime se mulează perfect pe partener. La locul de muncă excelează și sunt în stare să lucreze 14 ore pe zi fără întrerupere menținând aceeași eficiență. Punctuali, atenți la detalii. Sunt genul de oameni pe care-i vrei în fruntea unei echipe și par să fi fost construiți fix pentru a funcționa în capitalism. Au umor, știu să asculte, trec ușor peste decepții. Sunt cinstiți și respectă regulile întocmai. Sunt capabili să învețe lucruri noi mai rapid decât alți oameni și în general au un IQ ridicat derivat din nevoia lor de documentare continuă.
Celelalte trei tulburări de personalitate nu sunt atât de utile. A fi cu tulburare de personalitate paranoidă sau schizotipală nu e de folos nimănui. În cazul celor cu tulburare de personalitate antisocială putem spune că, deși săvârșesc acte îndreptate împotriva societății și nu respectă normele, cei cu această tulburare nu suferă cu adevărat așa cum suferă ceilalți oameni când dau de greu. Lipsa lor de emoții îi fac să poată funcționa perfect chiar și atunci când intră brusc în mediul penitenciar.
Nu știu cum sunt unii dar eu cel puțin când intru aici, pur și simplu mă iau căldurile când văd iar „Rubrica de psihologie”, mă agită, e prea mult, prea des.
Goguță, sări peste articolele astea, nu sunt pentru tine. Azi te iau căldurile, mâine-poimâine te ia cu leșin.
Deea, ești nasoală.
Popularizarea psihologiei poate avea tot felul de efecte nedorite, mai ales cand sunt atinse niste subiecte sensibile pt anumite persoane.
Foarte interesant. Nu credeam ca aceste tulburari de personalitate pot avea si parti pozitive.
Salut! Am nevoie de un prieten cu tulburare de personalitate dependentă, o lopată si 2-3 saci negri. Multumesc
Si o galeata cu mop?
Băh, numa’ lopeți și saci vreți toți!
Io vreau prieten d-ăla ca să-mi aducă o supă fierbinte când sunt răcită de nu pot să stau în picioare (acum vreo 4 ani am făcut o pneumonie, norocul meu că aveam vreo 2 borcane de supă în congelator; recunosc că nici n-am sunat pe nimeni) sau o folie de furazolidon și 5 plicuri de săruri de rehidratare când mă cac pe mine înainte să ajung la ușa apartamentului, ce să mai vorbim de farmacie, care, la fel de bine, ar putea fi pe lună.
Pai si daca ne incadram in 2, 3 categorii, ce facem? 😀
@Andreea: o bună parte din oameni au trăsături din 2-3 asemenea categorii. E normal. De obicei există o latură dominantă (să zicem – de dragul discuției și off the top of my head – trăsături accentuate de histrionie). Pe lângă ea mai pot apărea trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă și o tulburare somatoformă (ipohondria, de exemplu). E des întâlnit pachetul ăsta la histrioici. Uneori apar narcisism cu antisocială împreună. Sau borderline cu obsesiv-compulsivă ori dependentă (ultima mai rar). Ori evitantă cu obsesiv-compulsivă.
2 articole bune la rand. Coloja invata. Asteptam cu interes ce urmeaza.
@Jean Bonbon: Mișto asta cu ”era și cazul să faci cum cred eu că trebuia să faci”, lol. Numai să nu care cumva să crezi că mă mulez pe doleanțele altora. Atât doar.
OCD nu e plăcut să ai. Cred că am asa ceva. Devii perfecționist încât te blochezi in ceva marunt pentru foarte mult timp. Da, am invatat sa fac dulceață de trandafiri in cateva zile, si fac mai bine decât sora mea, cea care are trandafirii cultivati pentru dulceață, dar nu a fost musai placut „drumul”.
Cand plec de acasa, verific de 100 de ori daca e usa închisă bine, ma mușc de deget sa imi aduc aminte ca am inchis-o (problema recurentă la activități repetitive). La serviciu, după ce totul e gata cu un proiect, il iau din nou la mana, „poate am uitat ceva”. De mai multe ori.
Da, sunt un bun meseriaș, dar cu ce costuri…
OCD, chiar asa puțin cum am eu, nu e foarte ok.
@Cristici:
OCD = Obsessive-Compulsive Disorder.
OCPD = Obsessive-Compulsive Personality Disorder.
Sunt două lucruri diferite. E coincidență de nume oarecum doar. La ce faci tu referire e OCD-ul. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă e cu totul altceva.