În cele din urmă am reușit să mă sincronizez cu omul de la Rise și-am reușit să fac un interviu. Asta a fost acu’ vreo lună și a durat ceva că au fost vreo 6 ore de discuție și am suferit de lene. N-am o poză cu el că face multe investigații sub acoperire și nu vrea să-și dea fața. Textul este lung, dacă n-ai chef să-l citești nu te mai lăuda cu asta, nu interesează pe nimeni.
Bun, hai să începem cu elefantul ăla mare, de unde au început miștourile, cel puțin în bula mea. Pornim de la premiza că chiar ați găsit o valiză cu documente, n-a existat un moment în redacție în care să ziceți „băi, nu se poate, nu putem s-o dăm așa, n-o să ne creadă nimeni”? Nu zic de informațiile în sine, ci de felul în care au fost obținute
Nu, am dat-o cum a fost. Un cetățean din Teleorman ne-a pus în brațe un morman de documente care se verificau. Că erau exact documentele pe care ei încercau să le ascundă de percheziția DNA.
Srsly, nu s-a gândit nimeni că o să pară bizar?
Ba da, ne-am gândit că o să fie amuzant. Doar nu era să mințim. Erau exact documentele pe care ei au încercat să le ascundă de percheziția DNA.
Ar fi putut fi cetățeanul un securist? „Om al serviciilor”, cum se zice?
Păi, chiar l-am prezentat public pe cetațean. Îl cheamă Sergiu Iordan, ne-a acordat și un interviu. E șeful USR Teleorman.
Mda, asta cumva ajută narațiunea aia cu serviciile.
Omul nu ni s-a părut securist. Oricum, el își asuma treaba asta și juridic. În sensul că e martor la DNA în dosarul Tel Drum. Narațiunea cu serviciile poate apărea în orice context.
Da, dar aici prea se potrivesc toate. Tehnic vorbind, a cui era valiza?
Ce știm e că oamenii din Tel Drum au pitit o geantă cu documente și harduri într-un sat din Teleorman în spatele unui șopron vechi. Dar pe proprietatea altcuiva, a vecinului. Noi ne-am gândit că ei se temeau de percheziții și acolo. Sergiu a primit documentele de la un vecin, cum ar veni.
Păi și, intelectual, erau la nivel de panduri, ascundeau documente în cufere în pământ?
Da, percheziția e un act fizic care căuta lucruri fizice. Bașca, ei au golit un calculator, cel mai important din firmă.
Al directorului comercial, cu toate tranzacțiile. Tel Drum plus sateliții. Era vorba de niște obiecte pe care DNA le găuta și oamenii lui Dragnea nu voiau să fie găsite. Și s-au gândit să le pitească la țară.
Și de ce le-ai ascunde și nu le-ai distruge?
Pentru că mai ai nevoie de informație, probabil, ori pentru că ești prost.
Next, a doua mare supărare pe care ați provocat-o e că v-ați luat de Dan Barna.
Am auzit că s-a supărat și Dan Barna.
Era supărare de ambele părți, că nici nu l-ați prins cu ceva major, nici nu era momentul. Dacă era în partid vă dădea afară. Omul nu era interlop, a faultat niște fonduri europene.
Singura acuzație cât de cât nașpa din toată faza aia e că și-a angajat sora. Întrebarea e, v-ați îndreptat asupra lui că era candidatul la președinție sau pur și simplu s-au găsit niște lucruri? Că mulți au interpretat că vreți să-l radeți ca și candidat.
Sinteza situației ar fi că banii europeni, deci bani publici, au fost sifonați între rudele (soră, soție) și prietenii de liceu ai d-lui Barna. Un set de nepotisme a căpușat proiectele pe fonduri UE gestionate de firma lui Barna. E important asta pentru că practicile sunt interzise.
Ca idee, știați că percepția publicului e că banii europeni nu sunt bani publici?
Nu, nu aveam asta în minte. Și dacă publicul e uneori neatent asta nu înseamnă că și noi trebuie s-o ardem așa.
Ok, atunci ar fi timmingul. Asta a apărut când Dan Barna era dezlănțuit în stradă la pupat babe. Era în campanie omul.
Tactica USR a fost să relativizeze subiectul. Au încercat asta prin mai mulți vectori de imagine. Dom’ne, spuneau ei, firma lui Barna n-a făcut ilegal. Nu e mare șmecherie. Or taman aici e dezinformarea.
Da, cunosc feydakinii USR, nu asta era important, ideea era „de ce acum?”
Dan Barna face scamatorii cu fonduri europene de 10 ani. Era președinte USR de vreo doi. Nepotismele și achizițiile dirijate de către colegi de liceu sunt interzise de legile europene. În plus, nu ne-am referit la activitățile de consultanță ale d-lui Barna (altă direcție de relativizare) ci la proiectele gestionate direct, în calitate de cofinanțator, derulate de Barna.
Da, și există un tip Claudiu Oțeleanu la Brașov care a luat 6 ani pușcărie pentru scamatorii cu fonduri europene, a scris și o carte despre cum e nasol la Miercurea Ciuc. Dan Barna nu era deloc în stadiul de anchetă. Știi cum e, „negustorul cinstit”/
Fusese o ancheta la Alba Iulia la DNA, dar care fusese clasată. Avea ca obiect unul din aceste proiecte. Noi insta am scanat toate proiectele.
Uite aici interpretare: în măsura în care Dan Barna devine periculos, oricând avem noi, statul, ceva cu ce să-l agresăm, gen, niște dosare pe proiectele astea europene. Pare că lui Dan Barna și s-a arătat pisica. Prin Rise Project. Ca să ne înțelegem, eu nu neg că informațiile ar fi reale, în toate cazurile, ci mă interesează cum apar ele așa, exact când trebuie. Eu sunt avocatul paranoic al diavolului.
Informațiile apar când teminăm documentarea. Binențeles că încercăm de fiecare dată să răspunde cât mai bine pe agenda publica. Dacă avem o documentare cu Barna, de exemplu, începută în iulie, ne chinuim să o terminăm când interesul public este maxim. Chiar ne dorim să publicăm în campanii electorale când prindem candidații cu imposturi.
OK, perfect. Ce aveți pregătit cu Arafat?
Închei cu asta și revin: Articolul despre Barna relatează fapte suficient de suspecte încât să declanșeze o anchetă DNA pe toate proiectele menționate de noi. Socotim asta o performanță jurnalistică, nu o conspirație. Încercăm să maximizăm impactul. Și în cazul Barna chiar ne-am chinuit să terminăm mai repede o documentare stufoasă și s-o publicăm când ea este utilă. A fost strict un reflex profesional și atât. Interesul pentru el e mare, fiindcă pretinde o anumită moralitate în politică, moralitate pe care nu a avut-o în antreprenoriat.
Păi și ridicăm noi piatra? M-ai adus exact unde trebuie…
Legat de pandemie, scanăm achizițiile publice și mișcările pe piața neagră. Ceea ce am făcut și anul ăsta. Despre Arafat am postat pe Facebook prin primăvară: un ordin bizar în care integra ofițerii DGPI în structurile județene de criză. Dar atât, urmărim pandemia din perspectiva contractelor publice.
Fii atent. Apar informații despre tine cum că te-ar fi prins potera cu droguri. Asta apropo de ridicat piatra.
Băi, nu, asta e altă prostie. M-a prins fumat la volan. Dar nu cu droguri la mine. Tâmpenia asta apare pe site-ul RTV și Cotidianul. Dar mi l-am asumat cu toate consecințele sale.
Stai să văd ziarul domnului Nistorescu, tatăl nostru. „Oamenii legii au găsit în mașina jurnalistului o cantitate însemnată de marijuana”.
Da, frate. Pablo. M-am dus cuminte cu polițiștii la IML, mi-au luat sânge, am recunoscut fapta și cam asta e. Aștept să mă cheme oamenii, să urmeze cursul.
Întrebarea e alta: Când ai fost oprit în trafic a fost ceva random?
Absolut.
Mergeai cu mașina acasă, îți vedeai de treaba ta, te-a tras poliția de-o parte etc. Pentru că întrebarea vine dacă nu cumva voiam să-l găsim pe M.M. ca fiind un drogat, știi ce zic?
Am forțat un galben ca prostul, în sensul că am oprit după semafor. Un polițist de la rutieră s-a apropiat d emine și mă certa milițienește, așa, din mijlocul străzii. „Ia uite cum ați oprit, păi e frumos, dacă vă iau acum…”. Omul nu părea serios. Mai mult mă dojenea, cum fac ei. Dar, deși era martie, eu eram cu geamurile larg deschise ca să iasă fumul. Și omul a simțit, a devenit grav, m-a tras pe dreapta etc.
Și tu ai recunoscut că ai tras un gigi.
Eu fumasem cu cineva în mașină. Amuzant că tot cu un polițist. Mi-a pus în brațe un test și mi-a zis „prietene, suflă în asta”. Eu știam cam ce-o să iasă, nu mi-am propus să-l mint, că mă mai făceam și de râs.
Întrebarea e cum ajunge informația că un oarecare Munteanu Mihai a fost prins conducând sub influența stupefiantelor în presă. Am impresia că nu aveți mașini colantate cu Rise Project și tu ai un nume destul de comun.
Păi asta îți spuneam mai sus. M-am făcut remarcat în trafic. Am oprit mai târziu la semafor, era o brigadă aproape. Nu e nimic conspiraționist aici. Am făcut o tâmpenie, îi suport bucuros consecințele, dar nu e regizată de nimeni. Știu că voi fi atacat mereu cu asta.
Înțelegi că trebuie să tratez subiectul ăsta, nu? Plus cel din Moldova unde ești numit „Ofițer SRI”. De-aia tot întreb.
Da, man, totul OK, nu e un subiect sensibil despre mine. Mai face omul gherle în viață. Din fericire toate conspirațiile astea devin relativ amuzante dacă începi să le documentezi puțin și vezi cum lucrăm pe aici.
Zi cum ai devenit ofițer SRI în Moldova. De ce cred ăia că ești ofițer SRI.
Pleacă de la aceleași premise. Prea multe coincidențe, că n-aș putea fi, pur și simplu, doar un reporter competent. Ci neapărat un securis. În Moldova, ce-i drept, mediul te expune și mai mult la astfel de conspirații pentru că spionita e mai sovietică decât la noi. Iar oamenii realizează că sunt la intersecții geostrategice. Am făcut mult teren acolo și mi-am întâlnit cu tot felul de oameni dubioși. La asta mă pricep eu cel mai bine. Să creez legătura cu surse. Am întins mai multe capcane acolo, dar menită să verifice sau să obțin niște informații de care aveam nevoie. Ca să pot să le coroborez aveam nevoie să le am iar asta a presupus să mă întâlnesc în timp cu rakeți, procurori, milițioeni, ofițeri DSO sau SIS.
Tehnicile noastre sunt simple, cea mai importantă e predocumentarea din surse deschise. Uneori te ajută să menții discuții cu oameni care sunt mai intimi cu fenomenul pe care îl cercetezi tu. Legăturile cu ei duc la informații mai profunde pe care apoi le completezi.
În Moldova, de exemplu, m-am împrietenit bune cu Renato Usatîi sau cu Vanea Pisateli, oameni diferiți dar cu legături urâte în subteran.
Da, bun, descrierea procedurii e interesantă, dar nu pentru mine, eu și am fost prieten cu mulți interlopi, știu că ar trebui să stai un pic cu ei în gașcă să-i înțelegi. Încă mai sunt tovarăș cu niște interlopi foarte nasoi, dar nu asta e important. Ci, de ce ai fost considerat agent secret al Statului Român, cum ai ajuns acolo?
Am ajuns de mai multe ori în Moldova. Tu probabil te referi la contextul în care am documentat Asasin în lege.
Asta s-a întâmplat între 2013 și 2014. Prima oară am intrat în Moldova în 2009. E adevărat, am intrat ilegal, prin Transnistria după ce am luat un cărăuș trasnistrean din Odessa. Pentru că Voronin închisese granițele în timpul revoluției Twitter iar eu lucram la EvZ. Am plecat atunci cu colega mea, Oana Dobre, să relatăm revoluția.
În 2009 a fost mișto, că rămăsesem singurii ziariști străini, Voronin expulzase tot iar Evz devenise prima sursă la nivel internațional.
Știrea de care vorbesc eu e pe zeppelin.md. „Munteanu are o altă misiune din partea serviciilor secrete”
He he. Zeppelin a fost un proiect finanțat de Vlad Plahotniuc. Și care a încercat cumva să cloneze Rise, mă rog, să cloneze conceptul de funcționare. Dacă intri pe site-ul lor nu mai merge. Iar pagina de FB a încremenit de un an. Fața o asigura un blogger cu contract cu PublikaTV, televiziunea lui Plahotniuc, iar trustul Publika a finanțat toată șmecheria. Altfel, i-au hackerit rușii.
Mai e un film pe youtube despre producția aceasta, publicat de Renato Usatîi, după ce a interceptat comunicațiile celor de la trustul Publika când produceau fake-ul. Plahotniuc tocmai fusese ținta unor dezvăluiri Rise Moldova și totodată ei voiau să-l bubuie și pe Usatîi. Un ajutor pe care Plahotniuc i l-a acordat fostului președinte Dodon, pentru care Usatîi e o problemă că-i canibalizează electoratul prorus.
Ce-i drept însă, eu l-am păcălit pe Usatîi în mai multe rânduri. Ca și pe Vanea. Dar asta numai în sensul în care ei m-au socotit, la un moment dat, prietenul lor. Am băut mult cu ei și eram destul de familiarizat cu ei și anxietățile lor. Iar personajele astea fac parte din lumea criminală. Ei trăiesc oricum la alt nivel de paranoia și adrenalină. Iar dacă pe cartea ta de vizită scrie „Organized Crime and Corruption Reporting Project” + „Investigative Reporter” și dacă văd că omul are un background de informații satisfăcător pe subiect sunt predispuși să facă aceeași eroare de judecată. Usatîi trăiește într-o lume cu mulți securiști și rakeți, e super sovietic. Depinde de niște ofițeri FSB care îi asigurau protecția afacerii din Rusia. El a fost tradițional o căpușă a Căilor Ferate Rusești. Ceea ce i-a adus milioane.
Aveți foarte multe aventuri în trecut, printre lotrii care ascund cufere în câmp și sovieticii de mâna a treia care se cred într-un thriller american.
Cu asta ne ocupăm. Nu neapărat cu thrillerul. Pare un film cu spioni, dar noi ne simțim mai mult comisarul Columbo.
Ești super-bătrân, niciun om viu nu mai știe cine e Columbo. Bine că n-ai zis de Kojak.
Documentările noastre în culisele lor sunt mult mai caterincă. Un și lung de absurdități, ca în filmele fraților Cohen. Plm, Columbo era simpatic, îi plăcea lui tata.
Aia ziceam. Hai să vorbim despre jurnalism 2020. Momentan presa reală se petrece în afara instituțiilor vechi. Sunt tot felul de publicații independente care fac treaba a 90% din ceea ce numim „presă”. Anchete, reportaje, nu doar voi, mai sunt recorder.ro, delazero.ro, safielumina.ro
E o mutație favorizată de internet. Cred că asta e evoluția. Presa mainstream nu mai e ce credem noi, probabil că în niște ani presa alternativă va deveni mainstream.
Dar asta nu e presă alternativă, e presă pur și simplu. Cum arată acum actorii din Dallas nu este „presă”.
Păi noi muncim cu pasiune și asta presupune o oarece compulsie în documentări. Noi spargem offshore-uri, Delcea e mega-sensibil când filmează, și începem să performăm pe genul nostru jurnalistic.
Sincer, asta nu presupune și mai puțini bani? Că sigur câștigați mai puțin decât jurnaliștii de cur, știi de care vorbesc? Prepliceanu, CTP, Ciutacii, stau în cur și fac jurnalism.
Ba da, e greu cu banii. Noi am trăit 80% din granturi. E nasol că nu prea ai stabilitate economică. Granturi azi sunt, mâine nu sunt. Donațiile vin pe fondul emoțional, când confirmi percepțiile generale. Normal că ne dorim să trăim din asta, și uite, deja existăm de 8 ani.
În anchetele voastre v-ați intersectat cu oameni din „servicii”? Și cum a fost erau ca James Bond sau ca Hans Landa?
Da, inclusiv în Moldova. E un joc de-a șoarecele și psiica, în care ei te-ar întreba de sănătate, dar știu că nu pot abuza, dar totodată se miră cum ai ajuns într-o situație sau alta. Niște funcționari extrem de educați și disciplinați cu proceduri învățate cu sfințenie. Și extrem de prudenți.
Educați, am zice. Ei, la rândul lor, nu pot avansa în relația cu tine că au interdicțiile lor. Iar noi le avem pe cele etice. În general un ofițer de informații poate fi o sursă rar și numai pe un fond emoțional prost. Însă pot confirma lucruri, uneori. Mai mult când te caută ei, că te găesesc într-o situație.
În Moldova, de exemplu, apăream pe interceptări telefonice cu vreo cinci obiective. Patru de la DSO, una de la SIS. Mi-au trimis numărul de telefon în România să fiu interceptat cu mandat legal de ai noștri.
Și ai fost interceptat de serviciile noastre?
Da, noroc că un prieten de la DSO (Direcția de Servicii Operative) cu care mă împrietenisem în Moldova de-a lungul timpului m-a anunțat. Ceea ce nu prea conta că nu m-a interesat prea mult dar mi-a confirmat ce operațiune avea cu ocazia asta și ce vizau. Tipul ăsta, de pildă, e genul whistleblower, de vârsta mea.
Păi ce vizau?
Ei erau geană pe Pisateli iar eu creasem o legătură cu el. Totodată mă frecventam cu Usatîi. În contexte de-astea încearcă să se lipească de tine felul de celule de instituții libidinoase.
Prietenul ăsta al meu de la DSO a intuit, de exemplu, că dacă îmi dă el niște info aș fi mult mai eficient. Atât cât putea să nu riște. Apoi, alt exemplu, Usatîi mi-a dat un giga cu interceptările telefonice ale lui Pisateli pe două numere știute de ei. Le luase de la niște polițiști corupți și alți operativi de genu’. A vrut să mă impresioneze cu tactica lui permanentă de a se face util. Închipuie-ți ce impact au avut astea.
Când i-am pus telefonul meu la ureche lui Pisa, iar Pisa s-a auzit din telefonul meu vorbind cu un polojnet de la el din organizție… Procesul lui cognitiv a însemnat multă paranoia și e un efect pervers: dacă un bagabont se simte informat începe să te respecte și își dă drumul. Se sparge. Tot ce ai făcut la început e să nu arăți că tu ești prost și nu știi mare lucru…
Da, astea sunt procedurale.
…și poți să disimulezi asta dacă nu îi pui întrebări frontale ci tangențiale, indirecte, care deschid frontul de discuție și lasă impresia că știi mai mult.
Și așa, ultima întrebare. Că tot știi proceduri și chestii. Observați „servitele” din presa românească?
Da, dar astea nu sunt proceduri, să nu pui întrebări frontale. E o tehnică simplă a oricărui om curios și prudent. E bine să nu arăți ce nu știi, să pari mai informat. Și asta te obligă să te predocumentezi o tură.
Un Usatîi, de pildă, încearcă să-ți stârnească complicități prin confidențe proprii. E o tehnică și asta. Dar la primele întâlniri, care erau toate lungi, știu că plecam cu vreo 6 ore de înregistrăi (rec audio a discuției cu el). Din care poate doar 5 minute, puse cap la cap, erau relevante pentru subiectul meu.
Dar pe urmă bei, râzi, vorbești de gagici și mașini și în timp familiaritatea se produce. Aici nu e procedură. Noi lucrăm cu reflexe și instincte. Trebuie să fim mereu creativi ca să putem să aflăm ceva. Și intri în filme de-astea fără să-ți dai seama neapărat de implicații, te fura subiectul.
Dacă descriu unuia care nu a făcut și nu înțelege subiectu și nu crede… Mă super-frustează că trebuie să explic cuiva: boss, dar poate nu sunt securist, poate sunt compentent, poate doar asta știu să fac, presă de investigație. O fac compulsiv și pasional.
Și-apoi crezi că pe securiștii adevărați îi prinde poliția rutieră fumați la volan?
Revin la întrebare: detectați servitele?
Da, dar servitele se dau în zona de news mai mult. Atâta timp cât înțelegem toate implicații, foarte bine, să se toarne lumea.
Candidatura lui Barna, Dragnea cel rău… Man, candidatul Barna e de interes oricum pentru presă că e figură nouă și pretinde lucruri. De aceea orice contrast cu care îl prinzi are o mare rezonanță. El cade gălăgios de unde pretinde că e. Bașca, nu poți exclude vanități profesionale. Nu trebuie să fie o lucrare de pe agenda unor securiști. Iar Dragnea le făcea pe față. Și sigur că materialele noastre despre el au avut vizibilitate.
Dacă vrei să susții proiectul Rise, au aici o pagină de donații foarte detaliată.
Parere inainte sa citesc articolul: aveam mare incredere in Rise inainte de scandalul cu valiza. De atunci, pe buna dreptate sau nu, au pierdut increderea mea.
Si acu ca ai citit, ti-au recastigat increderea?
nici acum nu a terminat
„Dan Barna face scamatorii cu fonduri europene de 10 ani. Era președinte USR de vreo doi. Nepotismele și achizițiile dirijate de către colegi de liceu sunt interzise de legile europene”
Trecand peste restul interviului afirmatia de mai sus e de o incorectitudine extrema. Sunt curios si eu care sunt „legile europene” care interzic „nepotismele si achizitiile dirijate”.
Ca fapt divers, mai toate achizitiile in proiectele cu fonduri europene se fac de la persoane cunoscute de beneficiar sau consultant. Ca sunt firme actuale cu care beneficiarul de fonduri europene deja lucreaza, detinute de prieteni, cunostinte sau rude. Ghidurile de finantare pe nicio prioritate de finantare nu interzic sa ai furnizori in proiectele implementate dintre persoane pe care le cunosti. Singura cerinta e sa se respecte procedurile legale in functie de tipul de achizitie: achizitie directa, achizitie privata competitiva, etc.
Nu sunt proceduri secrete, tip licitatii in plic inchis, caiete de sardinia sau alte ozn ca la marile proiecte de infrastructura. Sunt proceduri simplificate ca sa faca cat mai facila absorbtia de fonduri europene.
Tipul de servicii pe care a fost acuzat Barna ca le-a oferit Barna cunoscutilor intra in categoriea celor care se incadreaza la achizitie directa, singura cerinta e sa fie depuse un numar de 3 oferte, din care beneficiarul sa aleaga. Cred ca nu e greu de presupus cat de usor se obtin inca 2 oferte de forma cand se intentioneaza alegerea unui furnizor anume. Nu e vorba de licitatii sau alte proceduri competitive, asa ca legea nu e incalcata in niciun fel.
Ca o fi moral sau nu, nu prea conteaza. Toti consultantii ce implementeaza proiecte europene lucreaza cu firme pe care le cunosc deja si e oarecum firesc sa aleaga pe cineva cu care au mai lucrat inainte si a carui rezultate le cunoaste.
Banii nu au fost furati, maxim se poate argumenta ca ar fi putut fi alesi alti furnizori care ar fi livrat respectivele servicii/produse mai ieftin. Dar asta este o problema inexistenta la proiectele europene, care au un buget fix, ce rezulta din contractul de finantare semnat. Obtinerea unor servicii sau produse la un pret mai mic decat bugetul aprobat nu aduce niciun avantaj beneficiarului, diferenta de bani neputand fi redirectionare catre alte cheltuieli. Sunt efectiv doar bani europeni obtinuti si pierduti pentru ca nu au fost cheltuiti.
„Un set de nepotisme a căpușat proiectele pe fonduri UE gestionate de firma lui Barna.”
inteleg ca domnul Munteanu nu stie ce inseamna un consultant in proiecte pe fonduri UE si care e diferenta fata de frauda: achiziti la suprapret, intelegeri concurentiale, contrabanda si falsuri in acte – fapte care nu se regasesc deloc in ancheta domniei sale.
Absurdă relativizare. Ce a făcut Dan Barna în cazul respectiv e ilegal. Fondurile europene sunt supuse legii. Vedeți regulamentele respective (sunt doar câteva mii de pagini de citit, dar veți găsi paragrafele scrise negru pe alb).
#Madalin Blidaru
tocmai ca nu se vede ilegalitatea.
si nici in „proiectele gestionate direct, în calitate de cofinanțator,” cum subliniaza eftimie nu se regasesc. ce avem sunt doar interpretari si insinuari si asta nu e jurnalism.
@zippo eu n-am insinuat nimic. Este ilegal, reprezintă conflict de interese și dosarul nu ar fi fost aprobat în mod normal. Tu acum minți intenționat, nu ești doar naiv. Nu e prima oară.
“Reprezintă conflict de interese orice situație care împiedică solicitantul/partenerii (…) să execute activitățile prevăzute în cererea de finanțare sau în reglementările specifice într-o manieră profesionistă, obiectivă și imparțială, din motive referitoare la familie, viața personală, afinități politice sau naționale, interese economice sau orice alte interese.”
Puteai să afli asta destul de rapid dar ți-a fost mai ușor să minți.
Nu ma dau expert in fonduri UE dar am pe langa mine oameni care au luat fonduri UE. Toti dar absolut toti (votanti USR ) mi au zis ca e o magarie ilegala ce a facut Barna acolo….
” Ce a făcut Dan Barna în cazul respectiv e ilegal.”
Si dintre miile de „prieteni” cati au facut plangere penala cap coada impotriva lui Barna? Zero cumva?
Eu chiar am stat si mi-am batut capul, ca sunt cam obsedat sa vad ce votez. Apoi am citit ce au analizat altii, avocati sau oameni care se ocupa cu fonduri europene. Concluzia generala e ca nu se poate extrage absolut nimic din terciul ca sa poti scrie o plangere penala, dar sa mai discutam de un dosar care sa stea in picioare.
Singura remarca scrisa de cineva specializat era ceva legat de partea morala, ca el nu s-ar fi bagat in acele tipuri de proiecte, caci erau gandite gresit din start: faci consultanta pe baza de comision pentru obtinerea de fonduri pentru firme care trebuie sa angajeze in cea mai mare parte „persoane defavorizate”, si asta pe termen lung. E destul de clar ca dupa ce se termina fondurile europene, firmele se inchid rapid, nu au cum sa reziste in piata.
„Absurdă relativizare. Ce a făcut Dan Barna în cazul respectiv e ilegal. Fondurile europene sunt supuse legii. Vedeți regulamentele respective (sunt doar câteva mii de pagini de citit, dar veți găsi paragrafele scrise negru pe alb).”
MIIIII DE PAAAAAGINI
haide boss ca nu sunt mii:
ORDIN 1284 /2016 si oug 66 + norme daca chiar ai chef, da nu obligatoriu.
Fondurile europene sunt fonduri publice logic ca sunt aceleasi legi.
„E destul de clar ca dupa ce se termina fondurile europene, firmele se inchid rapid, nu au cum sa reziste in piata.”
Cum e cazul multor afaceri si nu chiar, cine a vrut sa faca treaba a facut treaba:
https://mamapan.ro/
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.”Investeste in oameni!”.
Titlul proiectului: S.E.S – Sa Evoluam Sustenabil
Lasand legea la o parte, nu a iesit niciun proiect. De ce vrea sa fie presedinte :))?
#Eftimie
eu am spus ca rise nu face jurnalism si tu o ei personal.
si cu ce mint ma rog? ca tot intervievat spune „Fusese o ancheta la Alba Iulia la DNA, dar care fusese clasată.”
pe partea morala poate, pe parte legala omul a fost verificat intr-un caz asemanator si nu au gasit nimic.
Probabil nu-ți place de mine sau de ăla sau de amândoi, ce e relevant e că ți-ai rezolvat problemele emoționale mințind ca un copil mic.
Dan Barna a fost un consultant privat, nu un demnitar public care sa se afle in „conflict de interese_
Exact ce lege si articol se presupune ca a incalcat Dan Barna?
Ca sa stim despre ce fel de infractor discutam..
Bun, dar de ce aparut asta TOCMAI in campanie? Coincidenta?
Eftimie, vezi ca te inseli in privinta legalitatii. Si asta pentru ca citesti putin gresit textul legii.
Moral a facut o magarie si mi-ar placea sa avem de unde alege in asa hal incat sa conteze magaria, legal nu a facut nimic gresit (ceva imi spune ca s-a interesat inainte).
Insa cei de la Rise nu s-au oprit doar la acuzele astea. L-au acuzat pe Barna ca a recuperat produse cumparate de la firmele alea si au lasat sa se inteleaga ca totul i-a ramas lui, au afirmat chestii minciuni in timp ce insasi documentele prezentate aratau altceva (bazandu-se probabil ca lumea nu le citeste iar cei putini ce o fac oricum nu conteaza). Rise a dat-o in bara urat, gen RTV urat…
Eram curios sa aflu: I-a fost viata pusa vreodata in pericol tinand cont ca el era un „infiltrat asumat” cu legitimatie de jurnalist in niste grupari mafiote? Simte ca a fost folosit de aceste grupari?
În lumea aia sulfuroasă, prin care se învîrt și băieții ăștia de investigații, se folosesc unul pe celalalt în funcție de nevoi. Dacă ar fi fost un simplu ziarist probabil că și-ar fi luat cel puțin o bataie. Dar cînd ești cu „băeții veseli” ești foarte chileanu, îți permiți să stai la șpriț cu Usatîi și să bagi un joint cu ofițerul de legătură în timp ce îi dai talpă prin Bukale.
„Nepotismele și achizițiile dirijate de către colegi de liceu sunt interzise de legile europene.”
Ma asteptam la niste oameni care lucreaza cu cuvinte sa fie mai atenti cum formuleaza ceva. Sa moara ei ca intre cele doua elemente enumerate mai sus e =.
Eu la barna nu am vazut nimic concret doar insinuari si wink-wink „stim noi cum e cu fondurile domle'”.
daaaar de Ghinea nu am vazut nimic, culmea. Bine Ghinea fix inainte sa plece de la minister a directionat cateva sute de milioane catre servicii pentru „sisteme noi”.
FYI: Ghinea a fost ministru, Barna SS in subordine.
Ridică-te, proiecte, din somnul cel de moarte…
As dona la Rise dar ma seaca gindul ca Mihaita are un dealer la care 1 gram e 1 gram nu 0.8.
Legat de faza cu Barna, sunt legi eruopene care iti interzic sa inchei contracte de consultante cu rude pana la un anumit grad. Dar ok suma e mica 20k euro whatever au furat altii milioane de euro. Mie din ancheta aia a Rise Project mi-a atras atentia altceva. Timp de 6 luni de zile Dan Barna nu le-a platit angajatilor sai asigurarea medicala . Si vorbim de pesoane cu diferite handicapuri.
„legi eruopene care iti interzic sa inchei contracte de consultante cu rude pana la un anumit grad”
Care sunt legile alea care se aplica la proiectele la care Barna a fost consultant?
Apropo de comentatorii de mai sus:
„În plus, nu ne-am referit la activitățile de consultanță ale d-lui Barna (altă direcție de relativizare) ci la proiectele gestionate direct, în calitate de cofinanțator, derulate de Barna.”
Obsesia voastră de a aborda lucrurile emoțional vă face ușor manipulabili. Nu sunteți cu nimic diferiți de alți manipulabili, și ei se cred la fel de deștepți.
Mie mi-a placut aia cu Feydakinii. Subtil si dragut in acelasi timp. Daca mergem pe calea logica ….. Barna se transforma in vierme spre final ?
@mihai se transforma in mirodenie si mirodenia se face joint
plm….parca la sfarsit erau niste batranei care se uitau de sus la toata povestea…sa fie 2024 iar nea’ Nelu si cu tanti Nina??
https://dune.fandom.com/wiki/Fedaykin
S-au referit ei foarte bine si la proiectul implementat de Consiliul Judetean Alba unde firma lui Barna era doar consultant. Deci nu abereaza toata lumea pe aici degeaba.
Iar la proiectele pe care le-a coordinate Grupul de consultanta pentru dezvoltare dcf srl cam care sunt acuzatiile alea spectaculoase? Ca a furnizat serviciile de publicitate a proiectelor o firma a unui cunoscut a lui Barna? Daca era necunoscut era mai bine sau mai legal?
Iar despre restul firmelor ce au esuat in implementarea proiectelor nu e nicio surpriza. O gramada de proiecte in curs de implementare esueaza, iar cele care reusesc de regula functionau bine si inainte, fondurile europene ajuta doar la dezvoltarea mai rapida a unei afaceri functionale.
De angajari fictive pentru atingerea indicatorilor asumati prin proiecte e plina piata, iar majoritatea proiectelor isi asuma angajarea personalului din categorii defavorizate doar pentru un punctaj mai bun al proiectului. 90% fac asta doar pe hartie.
Daca m-as apuca sa scriu la cate nereguli sunt in proiectele de finantare depuse si contractate Dan Barna ar parea Alba ca Zapada.
Daca ar fi toate proiectele cu fonduri europene corecte 100% nu am avea absorbtie nici 5% din valoarea aia mica pe care am realizat-o. Iar pe POSDRU si POCU majoritatea proiectelor sunt pierderi de bani cu 0 impact in economie.
Ba cum sa pui intrebarea asta:” Întrebarea e, v-ați îndreptat asupra lui că era candidatul la președinție sau pur și simplu s-au găsit niște lucruri?” Ce te astepti sa iti raspunda intervievatul la asta? M-am oprit din citit dupa asemenea intrebare
asta minte cum respira
Headshot, bro’!
Nu boss, cred ca fumează ceva de calitate… oh wait …
„Ca idee, știați că percepția publicului e că banii europeni nu sunt bani publici?
Nu, nu aveam asta în minte. Și dacă publicul e uneori neatent asta nu înseamnă că și noi trebuie s-o ardem așa.”
Wait, what? Scriem ce vrem, nu explicăm care e treaba, e problema cititorului să caute despre ce am vorbit?? În cel mai pur stil Latrina 3. Indiferent despre ce persoană ar fi vorba în anchetele lor, ar trebui să fie profesioniști până la capăt și să explice corect și clar.
Eu as fi curios sa vad cum raspunde la intrebarea: „Cum i-a afectat articolul cu Barna din punct de vedere al donatiilor”.
Pana la urma care sunt dovezile alea beton din valiza ascunsa de DNA? Ca eu unul nu le-am vazut.
Asta eram si eu curios. Ultima data cand citisem legat de valiza mult prea mediatizata, era o telenovela cu 3 bagaboante (si alea expirate) angajate pe baza de pile.
Hei, cui nu i s-a intamplat sa fie prins fumand un cui cu un politai in masina de catre alt politai?
Era acelasi politai, de ce nu esti atent?
Plm coae asa ie cand faci investigatz
„Și-apoi crezi că pe securiștii adevărați îi prinde poliția rutieră fumați la volan?” – am citit pana la final, nu m-a uimit nimc din cele spuse, dar faza asta e dn cartea „Cu sa fii balalau” – o zice asa, parca la misto, ca prostii nu au auzit de legende si construirea lor… daca nu s-ar fi incheiat cu asta, ar fi fost o lectura placuta, light, de seara. Ah, si explicatiile alea cu interlopii cu care bea 6 ore si se spargeau aia la emotii – acolo am ras mult.
Mi-a placut articolul.
E bine ca face ce-i place dar vai de ficatul lui(la cat beau moldovenii).
Dosarul valiza, nu stiu cat era de bun( juridic/fiscal). Erau tranzactii intre societati din acelasi grup plus poze personale ale femeii aleia. Singura chestie a fost factura masinii lui Dragnea junior(dar aia nu era chestie de puscarie ci doar de amenzi).
So, keep up the good work
Din 6 ore de chileanu doar 5 minute sunt relevante si alea nu au intrat nici in articolul cu valiza, nici in articolul cu barna, nici in interviul asta.
Pe de o parte baietii din servicii sunt foarte profii, pe de alta parte dam in gat „prietenul de aceeasi varsta” care e whistlerblower.
Recomand terapia, terapia cluj, se mai duce din stresul muncii si nici nu te opreste politia si uiti legitimatia in buzunarul celalalt.
Avea Dolanescu o melodie: we three: my echo, my shadow and me.
Și era înalt de 1.75 și început de chelie. Numele de familie începe cu C.
Asta e cu adresă pentru cineva care i-a băgat bețe în roate. Delicat 😁
A reușit să se eschiveze atât de bine la întrebările legate de Barna încât am renunțat să mai citesc. Se simte acolo un anumit tip de școală….
Tot respectul pentru munca depusă de autor.
Interesant „interviu”, cate mai ai pana pe 6 decembrie ?
Eftimie e trist ca ala are coaie si cap sa faca investigatii jurnalistice cu Usatii, raketi, din astea serioase cum a vazut eftime doar prin seriale, asa ca a gasit explicatia – e securist. Altfel nu isi poate explica cum un jurnalist de investigatii face jurnalism de investigatie. Cine ar putea avea curajul asta? Nici nu exista jurnalisti din astia. Nu au existat niciodata. Toti sunt securisti.
Ala ii zice de kgb acolo, eftimie, saracul: cunosc si eu interlopi, am baut bere cu interlopi periculosi, cei mai periculosi, mai periculosi decat usatii. Te inteleg, noi doi suntem la fel, traim periculos :))))
Si ce scandal faceai pe aici, Eftimie. Ca nu vor securistii aia de la rise sa vb cu tine. Le era teama de tine. Mureau de frica cand au auzit numele tau :)))
Lasa omul in pace si nu mai arunca cu cacat, ca are treaba. Iti traieste visul.
Te țin minte, tu ești meseriașul ăla care le știa pe toate dar dacă-l scuturi un pic a citit trei statusuri pe Facebook. Acum știi și ce relație am eu cu ăla. Ține minte o chestie, ar trebui să taci din gură când vorbesc oamenii mari, că te trimit să-ți faci temele.
Și e foarte vizibil că nu-ți faci temele, abia poți citi câteva rânduri, n-ai exercițiu.
Mi-a placut articolul, are talent la povestit, cum statea el un pulifrici de jurnalist ore intregi la baut si povesti cu mafiotii aia. Ce frumos construieste povestea asta, cum isi construieste „legenda” din povestiri care par credibile din avion si daca nu par credibile ai vrea sa le crezi ca sunt prea frumoase. Omul e profesionist asta-i clar.
Mâna care nu spune o poveste captivantă cu spioni, rackeţi… nu primeşte pomană.
Munteanu asta merita acelasi respect si incredere cat merita un cristoiu,nistorescu,sorin rosca stanescu sau dan diaconescu.
„Și-apoi crezi că pe securiștii adevărați îi prinde poliția rutieră fumați la volan?”
Măăă. :)))
Din păcate publicul Rise e in majoritate de conjunctură, oameni care te susțin atât timp cât le aduci argumente în direcția dorită de ei, aceeași oameni care au fost indignați de valiza lui Dragnea, au sfârșit oripilați de „adevărul despre Dan Barna”, probabil tot aceeași oameni care au fost indignați de „masterul”, doctoratul și cariera dubioasă a lui Ponta, se poarta in aceste zile cu mănuși cu dubioșii din USR+Plus, pe motiv că informația a fost dată de cineva anume, că oricum pesedistii și penelistii sunt mai răi, că ăla a carat medicamente, că ăla nu a fost votat că avea acea diploma, vor ajunge să susțină în curând că Coliban a reușit datorita lipsei diplomei, și că Voiculescu a reusit in cariera în ciuda obținerii acesteia. Cand perspectiva pe care o ai asupra moralității se mulează în funcție de propriile interese e clar că ești un om periculos, genul de om care nu accepta niciodată că se poate înșela, care schimba regulile jocului, definițiile sau interpretările astfel încât să aibă întotdeauna dreptate, la o scară mult mai mare Dragnea incerca și el sa schimbe regulile că sa nu intre la bulău, fiecare cu mizele lui.
Mai mult decât articolele Rise sunt fascinat de reacțiile oamenilor la articolele lor în funcție de interesele pe care le au, nu interese materiale, dar multi au investit emoțional în anumite partide, institutii și oameni.
Tare interviul, am vazut cu ocazia asta si documentarul cu Republica Moldova. Eu unul as citi/viziona si alte interviuri de genul asta.
Uite aici unul în care poți afla ce contribuții a avut Daniel Funeriu la găsirea leacului pentru chelie https://zoso.ro/daniel-funeriu-unleashed/
Omul trozneste a relatii cu serviciile prin toti porii..nu stai la masa cu liderul lumii interlope din Chisnau si cu trimisul mafiei ruse in Moldova pe idee Hello my name is Mihai Munteanu and i’m a journalist..ascultati ce dictie are cand vorbeste.este un reportaj facut de zeppelin in moldova sau cautati interviul cu Vanea pisateli ..si o inregistrare facuta de porcul de Usati..sa vedeti si alta perspectiva.Nu zic ca omul nu e meserias iti trebuie coaie de otel sa faci ce a facut pana acuma…dar toate anchetele lor sunt cusute cu ata alba….nu am avut orgasm cand au aparut articolele cu dragnea iar pe ala cu Barna l-am citit pana la jumatate…
❤️ “avocatul paranoic al diavolului”
Eftimie,
Sunt oleaca dezamagit. Cam mari asteptarile dupa ce l.ai prezentat pe MM posibil baiat bun. Teaserul a fost mai bun ca filmul E ca si cum vali ar posta niste declaratii călâi ale lui VV dupa petarda aruncata acu’ doua zile :))
M.ar interesa mai mult opiniile tale ex.post, ca acum l.ai vazut , ascultat si ai perceput si partea non.verbala:
* MM se declara ‘compulsiv si pasionat’. OCDul are la baza o obsesie. Feelingul tau e ca MM chiar are o motivatie/obsesie personala solida, reala, gen „de mic copil”, chiar vrea sa faca bine cum poate sau sunt cuvinte goale, invatate, povesti?
* il simti mai apropiat ca ‘etica’ si stil de Tolo sau de Delcea, SRS, Andronic.i, Tapalaga etc
* dupa ce ti.a aplicat procedura lui de ‘relationare in 6 ore la 12 beri’, ai mai vrea sa iesi cu el la bere sa discutati despre orice in afara de munca?
* daca te.ai apuca de investigatii si ‘recladit Romania’, ai face echipa cu MM? cu VV? cu Delcea? cu Tolo?
Multzam pt postari!
– feelingul meu e că chiar îi pasă. Bine, fazele de genul ăsta în care intri ilegal în Moldova prin Transnistria dau un fel de adrenalină și începi să devii dependent de ea.
– am impresia că la fel ca și cei menționați că el e convins că ceea ce face e bine.
– da, a rămas că ne vedem la o bere după pandemie, suntem cumva vecini în București. Și, no, întrucât am făcut și eu jurnalism vreo 14 ani, aș putea folosi aceeași metodă asupra lui.
– în măsura în care acești oameni sunt folosiți unde trebuie, da. Nu l-aș folosi pe Tolo pentru investigații dar l-aș folosi ca șef al unei echipe de investigații formată de MM sau Delcea, că nu se lasă până nu-i lichidează pe ăia. Iar VV viceprimar pe probleme de sănătate în București mi se pare o idee foarte bună.