Patru observații după Locale 2020

Nu că e bine ca Barna i-a luat partidul lui Nicușor Dan, ci că încep și la noi să se prindă politicienii că nu poți să fii și președintele partidului, și candidatul principal, și șofer, și șef de campanie. Dacă era șef la USR, Nicușor nu s-ar fi putut concentra pe campanie, ar fi fost ocupat cu tot felul de prostii administrative, așa, avea un singur scop și s-a putut ocupa de el.

A doua e că ar trebui să facă cineva colecție cu toate apelurile disperate din bula noastră și să le păstreze undeva, semn că nu, nu ei au câștigat alegerile. Toți faliții moral, activiști și agitatori, și-au dat măsura valorii, care nu e mare. Nici medie. E mică. Că de aia sunt faliți moral, că în loc să pună mâna să își repare reputația sau casa în care plouă, opinau despre politică și alte minuni. Râdem de faliții de la Antena3 că pierd mereu și nu se învață, o să vină o vreme când o să râdem și de ai noștri că merg din chiflă în chiflă și nu se opresc?

Da, mandatele unui primar trebuie limitate.

Altfel, au câștigat bucureștenii care s-au dus la vot, nu leprele care nu au buletin nici după 10 sau 20 de ani de stat în oraș.

nicusor-dan-gabriela-firea

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

152 comentarii

  1. Ati scapat de „domnia” lui Scripcaru in Brasov

    00
  2. Tocmai acum is la al 2-lea pahar de vin, primul l-am dat pe nerasuflate, de bucurie ca muipesedizda Albinuta si-a luat-o! :) Al 2-lea il beau in speranta ca tot pesedeul sa se duca si ei la groapa repede. Le doresc o moarte rapida + sa-si ia pe toate planurile o muie sincera si viguroasa! :)
    Hai Romania ca parca-parca se poate!!!

    00
    • PSD se va reinventa, posibil cu Dancu, dar nu va mai ajunge la fosta glorie.

      00
    • pei nu dancu l-a reinventat de nspe ori deja, pana au decazut total cu oameni ca serban nicolae, chiordache, orlando, carmen dan, plesoianu, firea.

      Si ma bucur ca s-a ajuns aici ca astia stau mai slab cu prosteala, ei fiind specializati pe ghiolbanism si cumva cumva au mai speriat cativa din aia care inca visau ca PSD e de bine.

      00
    • PSD nu are ce să se reinventeze.

      S-au dus personajele cu nume greu, majoritatea ori la
      închisoare ori pensionați forțat ca să nu ajungă acolo.

      Cred că la un moment dat vor face o schemă ca PD-L și vor fi absorbiți in PNL.

      Da, știu, sună ridicol azi, dar așteptați 5 ani după încă 1-2 cicluri electorale in care vor ajunge la scoruri infime.

      Apoi vom avea PNL vs USR și restul partidelor gen ponta, pmp șamd.

      N-ai ce să reinventezi PSD pentru că era un partid construit pe niște personaje dubioase dar puternice. Dragnea i-a înlăturat pe toți și odată cu ei partidul.

      00
    • NOU
      #11

      Corect, doar ca nu in PNL, ci ProRomania, barca de salvare lansata de strategii PSD la apa ceva vreme in urma.

      00
    • Cum așa, doar o mui3? Te rog, nu fi scîrțar, mai lasă-i și pe alții să dea.

      00
  3. 1. Astia cu limitarea mandatelor, nu uitati ca germania are acelasi premier de vreo 16 ani.
    2. Penele a iesit primul cu Nicu la tv, penele au fost cei care au bagat bani in reclame cu el
    3. Psd-ul a castigat acum 4 ani, a pierdut acum, deci falitii de la Antena 3 nu au pierdut mereu. nu’s fan antena 3, nu le tin numaratoarea
    4. Psd-ul ar fi trebuit sa fie mai grijuliu cu votantii lor, degeaba le cresti pensiile daca nu le spui sa poarte masca ca uite nu mai ajung sa te voteze ca le-ai crescut pensiile

    00
    • Îndoctrinarea asta de unde-i? Aveți scenarii de gen: dacă oponentul zice asta, răspunde asa, dacă altfel, atunci așa.

      Ieri noapte m-am speriat cât la Cetin cât de mulți sunteți. Cum este terminologia la voi, ce funcții aveți? Ești CTO (chief troll officer), TD (Troll director), TEO (troll executive officer), TA (troll assistant), TMC (troll main clerk), THO (Troll happiness manager).

      00
    • @1 whataboutism de manual. Ce treaba avem noi cu aia?

      00
    • @Mike, te-as fi intrebat de argumente dar stiu ca nimeni nu le aduce

      00
  4. Din 10 bucureșteni care nu au apă caldă, 4 au votat cu proasta aia.
    Dacă era apă caldă, Firea mai lua un mandat.
    Lume proastă, multă lume proastă.

    00
  5. Si totusi… 35% voteaza PSD in Bucuresti?! Dupa tot ce s-a intamplat in ultimii ani?

    Re limitarea mandatelor > vezi Boc la Cluj. Nu cred ca geme tara de valori… daca un primar e bun, merita sa stea. Sigur, vor fi multi care abuzeaza, baroni locali, etc… dar cred ca e bine ca macar la nivel local sa existe continuitate, acolo unde se fac lucruri bune.
    Unde nu, e si responsabilitatea cetatenilor sa voteze cu capul.

    00
    • bugetarii, mane. și toți cei dependenți de ei.
      și bătrâni. clubul seniorilor. un senviș pe zi.

    • Peste 400.000 de angajati ai companiilor municipale

      00
    • Pai daca ai 35% votanti PSD din 37% votanti prezenti, asta inseamna cam 13% votanti PSD din 1.800.000 de persoane cu drept de vot, adica 234.000 de oameni. Nu este chiar asa de mult.

      00
    • Deci cam tot cati au votat-o in 2016 pe pretena budei ,pardone budeanei…inca o data se dovedeste ca daca ies putin mai multi la vot, psd are probleme… De ce nu voteaza aproape 2/3 din bucuresteni, poate material de studiu sociologic…

      00
    • Limitarea mandatelor e obligatorie. Boc a luat un rezultat obscen de mare la Cluj, 75%. Acum o sa betoneze tot orasul si o sa risipeasca bani pe studii de fezabilitate pentru o himera numita metrou… cand orice student d ela Geologie stie ca solul din zona nu pemite asa ceva. Soseaua de centura s-a prabusit de 3 ori deja; cand era premier a tinut mortis sa o faca exact pe acolo. In rest, ramane cum am stabilit: niciun pom, nicio floare, „decat” betoane!

      00
    • @elenas – 13% din total votanți luat de PSD în București e aproape duble decât 7% din votanți luați de PNL.

      00
    • Ce vă mai place să băgați marota asta cu bugetarii care votează PSD… Sunt bugetar de 25 de ani și nu am votat niciodată PSD. Cunosc destui colegi care au procedat la fel. E.g. aseară, la numărarea voturilor într-o secție de votare la una dinte cele mai mari comune din țară, a venit un candidat USRPLUS la funcția de primar (corporatist, evident, ca să supravegheze numărarea lor) și atâta aroganță și greață rar mi-a fost dat să văd (că plm, a venit inteligentul să vadă cum se fură voturile). În teorie și în bula voastră, a deștepților care lucrează în privat, bugetarii sunt o masă amorfă manipulabilă, care-și vinde votul și conștiința pe un trai liniștit (ca și cum voi nu v-ați pupa patronii în dos, fără să fiți rugați). Mai studiați, real life nu e doar teorie…

      00
  6. Pentru sclavii din antena e mai bine sa piarda aia pe care-i sustin. E mai penibil sa latri spre opozitie si sa pupi in cur puterea, decat invers.

    00
    • …presupunând că jurnaliștii (mai ales cei de la Antene, dacă pot fi „insultați” așa) și clasa pulitică ar avea idee despre ce-nseamnă penibilul și care-s limitele lui. Da, presupunând.

      00
  7. Toată lumea a câștigat datorita acelor bucureșteni care au făcut și minimul efort de a merge 15 minute sa voteze, nu doar s-au arătat nemulțumiți la bere sau pe fb.
    Aproape două treimi din bucureștenii de pe liste nu s-au dus la vot.
    Bucureștenii fara buletin sunt nesemnificativi in numerele astea. Atât.

    00
    • Cati bucuresteni cu acte nu mai locuiesc in Bucuresti ci in vest? Eu personal numar lejer 20, incluzand aici pe mine, pe sotie si majoritatea prietenilor. Daca sincroniza cineva niste baze de date, altele erau cifrele.

      00
    • georgel, vezi ca te incadrezi usor la categoria descrisa de vali, alaturi de amicul bgdn.

      daca nu mai locuiesti in bucuresti, de ce nu iti faci acte, temporare sau defintive, acolo unde locuiesti?

      00
    • Prezenta la vot din Bucuresti n-are nici o legatura cu realitatea. Din aia 1,8 milioane de pe listele permanente probabil ca vreo 25% sunt plecati din tara.

      00
    • @Thebblack, @Georgel și prietenii lui e posibil să-și fi făcut acte p-acolo prin vestul (Europei, nu României) pe unde locuiesc că mă îndoiesc că vestul ăla îi lăsa așa de capul lor, dar România nu i-a șters din evidențele ei.
      Am fost în comisie la prezidențiale, venea câte o mamaie/un tataie: x, y și z nu mai sunt în țară de h ani, sunt copiii și nora/ginerele, am anunțat la primărie, dar îi găsesc mereu pe liste sau cutare e vecina, e moartă de x ani, copiii ei au anunțat. (Bine, în cazul ăsta nu trebuia să anunțe pe nimeni, că tot statul eliberează certificatul de deces, nu Sfântul duh).

      00
    • AB, posibil sa existe si astfel de cazuri dar ma indoiesc ca sunt semnificative din punct de vedere statistic. in cazul meu cel putin, din cele 4 cazuri de mutat/deces, statul nu a ratat nici una, persoanle respective nemaifiind pe lista „mea”.

      si oricum, daca de georgel nu stim nimic concret, de lepra de bgdn stim exact cat de lepra e. ii acuza pe altii ca nu au sacrificat 15 minute sa mearga la vot cu toate ca nici el nu a mers la vot. (nu gogule, faptul ca ai votat la tine la taranoaia nu se pune cat timp tu locuiesti (chiar daca pe blat) in bucuresti).

      00
    • Am buletin de București, dar sunt mutat de câteva luni la mama acasă, să petrec pandemia cu ea.
      Nicușor ar fi avut încă un vot, dacă eram în București.
      Apropo, când eu fost demolările de pe Berzei, Nicușor era un necunoscut. Un necunoscut cu care mergeam sa facem poze printre casele daramate sau in curs de demolare.
      Am o senzație că omul chiar e pasionat de București. Oricum, muuult mai mult decât proasta aia.

      00
    • @thebblack – iti zic eu de ce inca am acte de Bucuresti, desi am si acte de Vest si nu mai stau de vreo 10 ani in Bucuresti.

      Pentru ca rahatul de legislatie romaneasca NU RECUNOASTE pasaportul CRDS (cetatean roman cu domiciliul in strainatate) ca act de identitate valabil in relatia cu statul. Nu poti face o procura, nu poti face absolut nimic, trebuie sa soliciti o carte de identitate provizorie la fiecare venire in tara cand ai treburi legate de relatia cu statul roman.

      Fix de aia. Cand s-o remedia asta, renunt cu bucurie la buletinul de bucale.

      Altfel, good game Nicusor, si mai ales good game cetatenii sectorul 2 (unde locuiam inainte de emigrare), in sfarsit un primar de sector non-PSD / non-Ontanu.

      00
    • @thebblack: nu ma impiedic eu de gunoaie ambulante care arunca cu rahat in oameni care isi fac datoria si calatoresc sute de km, treziti de la 5 dimineata, ca sa scoata tara de sub jugul pesedist.
      Cu asta am terminat, cu asa nimicuri ca tine n-am ce discuta.

      00
    • cristi, faptul ca ai plecat cateva luni din oras ca sa treci de perioada asta tampita nu te incadreaza in acea categorie. la fel si undeepischotul. desi el ar putea renunta la cetatenie si gata. stiu, e complicat si iti cer aia si pe mama si pe tata, dar se poate.

      in ce il priveste pe bogdanel, se lauda ca s-a trezit la 5 si a facut sute de kilometri ca sa fie un cetatean model. pai bine, bogdanele, exact tu ai zis ca erau necesare 15 (CINCISPREZECE) minute,tu aipierdut o zi intreaga. dar bucurestenii sunt aia prosti!

      si oricum, uite ba, ca nu sunt chiar asa prosti, ca l-au votat pe nicusor. acum sunt destepti presupun. si te mai contrazici o data. nimicul care iti tot da cu logica in cap e unul din aia care a sacrificat alea 15 minute. si le sacrifica de cand i-a permis legea. si l-a mai si votat pe nicusor. si niciodata psd. asa ca mai usor cu pianul pe scari.

      00
  8. Băsescu deja l-a provocat sa renunțe la cele 400 de procese cu primăria.
    Deci dărâmă și noi catedral plaza pana la Crăciun?

    00
    • @anonim – eu nu as renunta la acele procese. Daca primaria a dat avize nelegal (sau ce draq a facut de s-a ajuns la proces) asta ar trebui sa arate ca nu accepta o ilegalitate din trecut acum ca este primar.

      Si sa inteleaga faptul ca primaria poate pierde acele procese si va plati despagubiri.

      00
    • Catedral Plaza? Mai bine Catedrala Neamului!

      00
    • @adib

      normal ca nu trebuie renuntat la respectivele procese. e o chestiune de onoare, ma rog un cuvant ciudat in limba romana
      de aia cathedral plaza ar fi un prim semnal ca nicusor dan „face ceva”. acolo exista o hotarare judecatoreasca definitiva pe care primarii (oprescu, firea) au refuzat sa o aplice sub diverse pretexte.
      nicusor dan a debutat in activitatea civila drept luptator impotriva abuzurilor imobiliare, sa nu uitam. nucleul dur al sustinatorilor lui e reprezentat de persoane care s-au opus si se opun acestor agresiuni. sunt cei care nu l-au parasit atunci cand a fost „azvarlit” afara din usr pentru delicte de opinie impotriva corectitudinii politice.
      in acasta campanie foarte multi din cei care au facut propaganda pentru el provin din asociatii care lupta cu diversi dezvoltatori imobiliari.
      tocmai de aceea modul cum va trata nicusor dan problemele imobiliare va reprezenta cea mai mare incercare la primarie. nu e cumva straniu ca toate atacurile asupra lui din campanie au vizat interesele imobiliare ascunse ale lui nicusor dan? mai intai firea cu „cainele” apoi basescu cu „one united” si apoi cu renuntarea la procese.
      sunt unul care i-a facut campanie voluntar inca din 2012 si continuu sa sper ca in calitate de primar general va schimba ceva. m-am saturat de santiere unde se toarna beton la 3 noaptea (https://zoso.ro/politia-neputincioasa-274685/) si sa nu poi deschide fereastra ca iti intra in casa praf de la respectivele santiere. si atunci cand se inchide santierul si zici ca ai scapat te trezesti cu trafic suplimentar in fata case de cateva mii de masini pe zi. cam asta astept eu de la primarul nicusor dan pentru inceput. sa mai puna frana samsarilor imobiliari. marile afaceri in bucuresti nu sunt companiile municipale ci imobiliarele. de acolo vine marea opozitie la nicusor dan nu de la elcen, compania municipala reabilitari etc.

      00
    • nu e nevoie sa renunte la nici un proces. poate pur si simplu sa anuleze deciziile primariei care au generat acele procese, acestea disparand de la sine. daca respectivele decizii sunt cu adevarat ilegale nu ar trebui sa fie nici o problema.

      00
    • @theblack
      nu le poate anula asa usor din pix pentru ca poate fi dat in judecata pentru abuz in serviciu.
      cum ar fi daca orice primar nou instalat anuleaza puzuri dupa cum vrea muschii lui?

      00
    • @dex
      Exista hotărâre judecătorească definitiva de desființare a catedralei mântuirii? Nu.
      Ce poate face însă Nicușor dan e sa nu mai dea bani la catedrala aia. Și probabil ca nu va mai da. Sau cine știe ce va vota în consiliu o majoritate psd/pmp/ PNL cu usr în opoziție.

      00
    • Ușor de aruncat cu vorbe, greu de făcut! Cardinalul ăla (parcă Robu) a făcut niște măgării cu niște evrei (probabil plecați din România acum) care au permis acea construcție! Mai mult s-a sucit de atâtea ori că deja nu mai crede nimeni (se pare că nici judecătorii) ce zice (în esență acest Robu este doar un om fără niciun fel de verticalitate, dar asta se pare că nu contează în ziua de azi).
      Demolarea costă niște bani, puși acum în cârca primăriei (cred că cea a sectorului 1, Videanu n-a semnat la generală – întâmplător n-a fost de acord).
      Nu se știe cine va plăti încă.

      00
    • anonim, pai stai sa inteleg, avizele si puz-urile alea sunt legale sau nu? daca sunt legale de ce le-a ma intentat proces? si daca sunt ilegale le poate anula linistit pentru ca oricum va castiga un eventual proces intentat de „beneficiari”. si daca le pierde oricum se poate indrepta mai departe catre cei care le-au eliberat.

      00
    • @george
      Deocamdata e valabila o hotărâre judecătorească definitiva de desființare a clădirii pe care primarii de pana acum (oprescu, firea) au refuzat sa o pună un aplicare sub diverse pretexte. Nicușor dan ar da un bun exemplu dacă ar începe semnând autorizația de desființare a acestei clădiri.
      Bineînțeles ca acolo sunt „învârteli” cu evrei, cu arabi cu tot felul de „investitori imobiliari” ca de-aia a ajuns sa arate orașul București asa cum arata de zici ca e făcut din resturi: clădire de secol 19 lângă zgârie nori de 20 de etaje cu drum de acces de 2,5 m lățime (și totul pe o rețea de canalizare înțepata din toate părțile)
      Deci în concluzie aștept de la noul primar rigurozitate „matematica”

      00
    • @theblack
      Ce e asa de greu de înțeles?
      Avizele respective se prezuma legale. Ilegalitatea lor trebuie dovedita în instanta și confirmata prin hotărâre judecătorească. Tocmai asta e lupta lui Nicușor dan, cele 400 de procese. Câteodată nici o hotărâre judeatoreasca nu e suficienta ca a doua zi emite primăria alta cum a fost în cazul recent inauguratului pod ciurel (detalii aici https://www.salvatibucurestiul.ro/autostrada-spre-centrul-vechi/).

      De aia zic ca provocarea lui Băsescu, de a renunța la procese e foarte perversa. Pana la urma procesele alea sunt chiar fundamentul pe care și-a construit candidaturile (2012, 2016 și actuala) la primărie. https://m.hotnews.ro/stire/10811415
      In 2012 nu a întrat în consiliul general deși avusese un număr de voturi care permiteau unui partid sa ai e 5 consilieri.
      Deci modul cum va aborda Nicușor dan problema imobiliara (follow the money) va fi definitor pentru mandatul de primar.
      Am zis de cathedral plaza pentru ca acolo e o hotărâre judecătorească definitiva și se poate emite extrem de ușor decizia de desființare (vezi cazul terasei din Berceni). Ma rog, trebuie sa aprobe și consiliul general unde cine știe ce majoritate vom avea. Sa fie psd+pmp?

      00
    • @anonim
      1. Dacă arabi înseamnă greci, ești pe aproape.
      2. Hotărârea este pusă în cârca primăriei (nu știm care exact – poți să verifici tu) dar nu are putere executorie se pare, deci niciun primar care vine acum (la generală, sau la sector) n-o s-o pună în aplicare. Ar fi idiot și pasibil de alte pedepse penale.
      3. Proprietarul clădirii din secol 19 a permis mizeria de la început. El este cel care a achiesat la păcatul lăcomiei, evreul a fost doar înșelător. Dar din fericire, aici nu evaluăm gradul de gravitate al păcatelor.
      4. Dacă Nicușor e atât de prost să dărâme clădirea fără să țină cont de alte hotărâri judecătorești, înseamnă că anarhia este cuvântul de ordine.
      5. Și ce dacă tu aștepți? Mai așteaptă 4 ani.

      00
    • @george
      1. Evrei, greci, arabi, români. Nici nu mai contează, banul ii face frați. Plus băieți cu ochi albastri.
      2. Exact asta era argumentul lui Oprescu și al lui firea. Ca trebuie pusa în aplicare de primăria de sector, de ministerul culturii etc.
      3. Care e ala care a achiesat la păcatul lăcomiei ca nu îmi e clar. Dacă te referi la cardinal mai degrabă decât lacom a fost fraier.
      4. De ce sa fie „prost” dacă dărâmă clădirea? Imobiliarii nu le ridica fără sa aștepte hotărârile judecătorești (cele 400 de procese)?
      5. De ce sa mai aștept 4 ani?

      Ca tot veni vorba de demolări poate se demolează și magaoaia de la armeneasca de a ars în 2009.

      Raman la părerea ca „dezvoltarea” imobiliara haotica (cu singurul scop de a da tepe imobiliare) generează 90% din problemele Bucureștiului.

      00
    • @anonim
      E clar! Cu argumente logice, din punct de vedere legal aplicabile, cu tine nu am conexiune. Cel mai mult îmi place că tu chiar crezi că alde nea cardinalu’ a picat de fraier. Treaba ta, înțelegerea ta, nu mă bag la “cele sfinte” (ca să fiu rău: poate ești catolic și ai sindromul Stockholm cu nea Robu violator! Am exagerat, recunosc).
      Măi anarhist mic, n-ai vrea tu să pleci cu buldozerul peste toate rahaturile făcute din secolul 19 până acum? Stai, nu răspunde, ia un pic de aer în piept și repetă de multe ori (cel puțin de o mie de ori, singurel scriind, de preferat): nu toți suntem proști, cu atât mai puțin primarii în funcție.

      00
    • @george
      multumesc pentru complimente. mi-e greu sa decid care din ele e mai respectuos.
      sa inteleg ca esti de meserie agent imobiliar? ca de vorbit vorbesti de parca te plateste papalekas sau iulian „iulius” dascalu.
      precum am exprimat aici nu am nimic cu cladirile de secol 19 ca sa ma apuc sa intru cu buldozerul in ele. ba chiar am militat pe bune pentru pastrarea unora care acum nu mai exista (visarion 8). as intra cu buldozerul insa in unele constructii de data recenta. de exemplu in blocul din maria rosetti 38 a carui poveste partiala o gasesti aici http://art-historia.blogspot.com/2009/05/scandalul-maria-rosetti-38.html si care a ajuns asa ceva https://www.anuntul.ro/ansambluri-rezidentiale-bucuresti/maria-rosetti-38 datorita unui „dezvoltator responsabil şi dedicat, cu o echipă de elită în proiectare şi construcţii”. Logic vorbind (ca tot ziceai ca imi lipseste logica) daca acolo unde era o casa cu un etaj apare un bloc cu 9 etaje nu se creeaza aglomeratie cu toate consecintele (trafic crescut, poluare, probleme canalizare ca in 90%din cazuri doar se inteapa vechiul canal)? da, eu as intra cu buldozerul in aceasta „veritabilă bijuterie rezidenţială” bineinteles dupa ce i-am tras in teapa pe neculai ontanu si pe arhitectii care au girat asa ceva, demolarea si construirea blocului respectiv. care, apropo, e doar un bloc, nu e nimic luxos sa stai la bloc, in ciuda pozei cu un cayenne parcat din reclama.
      deci dupa aceasta lunga divagatie revenim la inceputul discutiei: basescu i-a aruncat manusa lui nicusor dan. cea mai mare problema a lui dan va fi reprezentata de modul cum va gestiona „interesele imobiliare”. Elcen/radet, apa calda, transportul in comun, gunoaiele de pe strazi, bordurile si panselutele sunt nimic fata de banii din imobiliare. follow the money. marinarul stie foarte bine si tocmai de-aia i-a atras atentia de la inceput. e foarte posibil ca in consiliul general sa existe majoritati de conjunctura psd/pmp care sa il blocheze pe nicusor dan. s-a mai intamplat.
      pentru cathedral plaza este relativ usor de emis autorizatia de desfiintare (si exista acoperire legala) si nicusor dan ar arata ca intr-adevar doreste sa lupte cu abuzurile imobiliare si din postura de primar nu numai ca oengist.
      nucleul dur al sustinatorilor lui nicusor dan, cei care l-au sustinut mai ales in 2012 si in 2016 e reprezentat tocmai de cei care se simt agresati de tampeniile imobiliare care se intampla in oras. si oameni care asteapta de ani de zile ca cineva sa le zica „dezvoltatorilor”: gata! probabil ca multi dintre ei sunt la fel de anarhisti ca si mine si ar intra cu buldozerul in diverse constructii.
      inca o data mersi pentru inalta apreciere

      00
  9. Eu zic ca e mult mai simplu. Cand a inceput sa nu mai fie apa calda si caldura simtul civic a iesit la lupta.

    00
  10. Nu vad de ce mandatele ar trebui limitate, de ce sa pierzi pe cineva care face treaba buna.

    In schimb votul in doua tururi ar trebuie sa fie obligatoriu.

    00
    • ca primarul ăla, dacă face treabă bună, să se ocupe și de formarea unor oameni care să îl înlocuiască atunci când va veni vremea. E ok sa ai un primar bun 5-10-20 de ani, dar dupa ce moare va fi cineva la fel de competent să în înlocuiască?

      00
  11. Nu ințeleg cum se fac exit-poll-urile, după numărarea a peste 98% din voturi diferențele sunt foarte mari – Nicușor are 42.4% cu 10-11% sub rezultatul usr+PNL de la București iar firea 38.4% cu 5-6% peste rezultatul PSD de la București.

    00
    • Iar piedone câștiga clar sectorul 5 după ce a fost condamnat în prima instanță în procesul de la colectiv.

      00
    • Piedone sa se ia de mana cu primarul ales din Deveselu. Oops …

      00
    • Dar de ce sa moara fara sa faca puscarie? Moartea e evadarea, chiar daca ne temem de ea.

      00
    • Aparent a fost o manevră, s-au dat niste buletine prestampilate unor alegători mai tineri potențial de hipsteri useristi ca sa fie apoi anulate. Aia la exit-poll au zis că au votat Nicușor dar la numărătoare votul lor a fost anulat.

      Sincer nici eu nu am răsfoit cu atenție sa verific daca era vreo stampila gata pusă pe undeva, am dat direct la pagina cu Nicușor . Deci e posibil sa fie acest furt la cateva sute sau mii de voturi.

      00
  12. ”Judecata poporului a decis! Dragi prieteni, adevarul a invins! Dreptatea a invins! Noi am invins! Impreuna!In timp ce restul candidatilor au avut in spate partide care au investit sume uriase in campaniile electorale, eu v-am avut pe voi, locuitorii Sectorului 5! Cel mai important aliat! Singurul aliat care conteaza! Pentru voi m-am inscris in aceasta cursa, pentru copiii vostri si pentru sectorul acesta care merita sa iasa la lumina!
    Piedone Arsonist

    00
    • Absolut oribil. Sectorul asta e pierdut
      Vanghelie. Florea. Piedone…

      00
    • #DF #DOARFUTAI

      00
    • O sa fie primar pana in iarna cand vine definitiva si se duce la sanatoriu langa `Dragnea.

      00
    • Piedone nu era in sectorul 4 ?

      De ce candideaza in sectorul 5 ?

      00
    • @Dragos și-a schimbat domiciliu în sectorul 5 și acum nu mai poate candida la 4.

      00
    • Ma uitam pe secțiile din sectorul 5: cele de la granita cu sectorul 4 au votat cu Piedone masiv, cu cat mergeai mai departe cu atat scadea procentul lui (prin cotroceni era jos de tot). Poate fi o singura explicatie: in trecut astia din 5 baleau la aia din 4 cand era piedone primar ca ei il aveau pe vanghelie, de aia si-au bagat picioarele in principii, legi, moralitate si altele si l-au votat la greu. Trist, dar nu te pui cu prostii ca sunt multi.

      00
    • morala: trebuie investit mult in sectorul ala de catre PMB, ca sa nu se mai considere uitati. Dar faza e ca daca se vad schimbari in bine, majoritatea oamenilor nu o sa stie daca ele se datoreaza lui Nicusor sau lui Piedone. Daca Dan o sa faca treaba, trebuie cumva si sa-si faca reclama cu realizarile. Cu propria gura si a consilierilor, in conferinte de presa, nu cu bani pe reclame, ca Firea si Negoita.

      00
    • sau pe facebook, bloguri proprii…sa se laude cu tot ce face bine, ca astialalti o sa-i sublinieze in draci ce nu face bine sau ce nu face.

      00
  13. Daca era Nicușor sef la USR…

    Nu știu la ce campanie v-ați uitat. Mi mi se pare clar că Nicușor Dan nu o sa fie vreodată om politic de calibru sau șef de partid. Pur și simplu nu are aceste calități. Are altele…

    P.S. sa se uite cineva mai bine că să vadă ce negocieri a avut Barnă de făcut în ultimii 2 ani: intern, in USR (in principal cu grupare contestatara a „progresiști lor”), cu cei de la Plus, cu Orban și PNL-ul. Vedeți cât de bine a reușit de fiecare data și la europarlamentare și la aceste locale și în procesul de fuziune cu Plus. Eu chiar nu cred că putea face Nicușor Dan așa ceva.

    00
    • Exact. Nicusor Dan nu e politician. Am mai cunoscut oameni de genul asta – nu-s in stare nici sa tina lingura drept in mana, nu inteleg o gluma, nu au skill-uri sociale, nu fac contact vizual, stau cu fata in pamant cand trebuie sa faca o prezentare, sunt vai steaua lor cand vine vorba de comunicare si prezenta. In primele luni nimeni nu da doi bani pe ei. Dar lucreaza zi dupa zi, ora dupa ora si dupa vreun an iti dai seama ca fara ei nici vantul nu bate.

      Nicusor Dan cunoaste problemele Bucurestiului si ale bucurestenilor, de la el a pornit nebunia USR-ului… el a coagulat nemultumirea existenta, el a dat startul si a aratat ca se poate. Intr-o politica damboviteana in care compromisul e ridicat la rang de arta, el n-a facut compromisuri.

      Sunt convins ca va fi un primar mai bun decat tot ce a avut Bucurestiul in ultimii 30 de ani(avand in vedere lista, nici nu e greu): Halaicu(prima borduriada), Viorel Lis(mai cunoscut prin viata mondena si jocurile de noroc decat prin realizarile ca primar), Basescu(asta macar a darmat chioscurile si a inceput vanatoarea de maidanezi), Videanu(mai canalie decat Tariceanu si mai corupt decat Oprescu), Oprescu(lasa plicul acolo), Firea(no comment).

      00
    • @heto, ai dreptate in mare, dar Nicusor Dan a castigat fiind sustinut de PNL. O miscare logica si absolut necesara, sigur, dar daca asta nu e compromis inseamna ca nu cunosc eu definitia cuvantului.

      00
    • O fi cum o fi, dar eu cand il vad pe Barna ca se bucura ce mare succes a avut, imi vine sa-i trag o flegma. Nu stiu exact de ce, dar cumva mi se pare mai potrivit pentru PSD decat pentru USR.

      00
    • Exact. Nicusor Dan nu e politician. Am mai cunoscut oameni de genul asta – nu-s in stare nici sa tina lingura drept in mana, nu inteleg o gluma, nu au skill-uri sociale, nu fac contact vizual, stau cu fata in pamant cand trebuie sa faca o prezentare, sunt vai steaua lor cand vine vorba de comunicare si prezenta. In primele luni nimeni nu da doi bani pe ei.

      Dee, mă băieți și fete, existăm și noi, ăștia care n-avem alura aia de tejghetar, de comerciant de târg ai anilor ’90.

      A sosit timpul ca tejghetarii & comercianții de anii 90 să plece.

      00
  14. Pentru modul cum se obtine buletinul de Bucuresti aveti material didactic in ” Buletin de București” ( film de comedie românesc din 1983, regizat de Virgil Calotescu), ca sa nu mai fie probleme la urmatoarele alegeri…

    00
    • Nu-ți trebuie buletin, trebuia ca o dată la 4 ani să mergi cu proprietarul de unde ai închiriat și să pui viză de flotant. Dacă ești un chiriaș ok care ține apartamentul în ordine, plătește facturile și chiria la timp, majoritatea proprietarilor vor fi de acord.

      00
    • @ic: gresit! Majoritatea proprietarilor nu vor sa plateasca niciun fel de impozit pe chirie; majoritatea proprietarilor, mai ales daca iei asupra ta diferite reparatii ( chiriasul ) si esti de incredere, nu trec pe la apartament in cei 6 ani de cand il inchiriezi; majoritatea proprietarilor nu doresc sa se lege la cap prin vize de flotant sau luat in spatiu

      00
    • E o greșeală în comenariul meu anterior, este „trebuie” (la prezent) în loc de ”trebuia” (la trecut). Altfel se înțelege că în perioada aia era ușor să obții buletin de oraș după ce s-au terminat primele valuri de oameni aduși de la țară.

      00
    • @Dan pentru viză de flotant dacă vii cu proprietarul nu trebuie contract de chirie. Nici măcar nu te întreabă la ghișeu care e motivul acordării vizei. Și la patru ani nu e greu să îl întrebi de o viză de flotant cu 2-3 luni înainte de alegeri. Problema e că mulți nici nu întreabă, stau în oraș de mulți ani și doar se plâng de condiții dar nu vor nici măcar să întrebe.

      00
  15. Observația numărul 5.
    În București, PNL-PSD 17-33.

    00
  16. Adica tu vrei să spui că Dăncilă a pierdut alegerile că era și șefă la Partid și nu avea timp să le facă pe toate :))?

    00
  17. PNL e marele pierzator la alegerile astea… si ce ma bucur ca a pierdut mascariciul ala la timisoara !

    00
  18. Si la cum se vede treaba acum urmatorul guvern o sa fie USR-PNL si nu PNL-USR

    00
  19. Hai ca incet incet poate ne facem bine.
    La Brasov si-au dat seama oamenii ce trebuie, la Campulung Muscel, de unde sunt, si-au dat seama oamenii ce trebuie (a iesit Elena Lasconi).
    In Lopatari, in muntii Buzaului, unde se vota constant cu PSD si fostul primar nu a facut nimic 16 ani, e comuna ca in evul mediu, a iesit un tanar programator de la USR, venit din Bucuresti.
    Nu stiu Clujul, o fi iesit Emanuel Ungureanu?

    00
    • Da, a iesit Ungureanu – la o cafea pe terasa. Conform rezultatelor partiale, a luat cam de 10 ori mai putine voturi decat Boc si s-ar putea sa piarda si locul 2 in favoarea candidatului UDMR. (Boc 75%, Ungureanu 8%, Csoma 7,5%).

      00
    • Tanarul programator venit de la Bucuresti, e nascut si creacut in Buzau. E venit de la Lopatari, cu o perioada de facultate si ceva ani de munca in Bucuresti

      00
  20. Supriza mare la Timisoara. Pentru Consiliul Local, USR-PLUS conduce cu 42,47%, urmat de PNL cu 34,36%, PSD-PPU cu 4,58%, Pro România cu 1,81% și PMP cu 0,93%. PSD a ajuns in jur de 5%. Am impresia ca nici macar oamenii lor de baza nu i-au mai votat. Unii s-au mutat in cimitir, altii nu le mai pasa ca nu mai primesc nici macar o galeata si ulei. Sper ca PSD sa se duca spre un 10% la parlamentare.

    00
  21. Alte patru observații:
    1. Nicușor Dan n-a câștigat neapărat, a pierdut glorios Firea. O ura mai toată lumea pe femeia aia, de la șefii de scară, la taximetriști la angajați ai primăriei (ce, aveați impresia că e țață doar cu dușmanii?). E ca și cum ai spune că Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale în fața lui Dăncilă;
    2. Tehnic vorbind, ND e candidat independent, poate primul independent care câștigă primăria capitalei?
    3. S-a văzut cât de eficient este să dai bani la presă să câștigi alegeri. Singurii care au câștigat au fost ăia din presă; De la Firea care a umplut hotnews, digi24 și catavencii cu reclamă la proiecte, la Șică Orban, care a obținut o victorie de 17%.
    4. Informațiile cu prezența la vot sunt tot timpul false, că AEP refuză să coreleze datele cu Evidența Populației. Motivul e că la orașe mai mici a cam dispărut populația iar numărul de consilieri/viceprimari e legat de numărul de cetățeni, la AEP sunt judecători de obicei iar judecători sunt ăia care se emoționează când văd un pedofil acuzat pe nedrept, dapăi un teanc de dolari pus la temelia vilei.

    • Daca ND e primul independent, cine a fost Sorin Oprescu?

      00
    • Mie-mi place că încă mai sunt reclamele primăriei București atât la TV cât și la radio.

      00
    • Da, ai dreptate, și Oprescu a foat genul ăsta de independent.

    • la punctul 1: in cifre absolute firea NU a pierdut, din contra, a luat vreo 20k in plus fata de 2016 ceea ce e absolut incredibil.

      Cine a pierdut e Basescu. Strategia lui era sa rupa 15% si Tariceanu vreo 5 si astfel sa repete planul perfect din 2016 cand Predoiu i-a dat primaria lu’ Firea.

      Din fericire, Basescu cu Tariceanu n-au scos nici 10% si pe fondul unei prezente mai mari cu 2% si un profil de votant ceva mai tanar, ND iese primar.

      E o sansa unica pt Bucuresti sa aiba asa echipa: Voiculescu vice primar si 4 sectoare detinute de USR.
      Daca vor fi si astia niste CDRisti, vom vedea, eu nu cred. Am cunoscut oameni extrem de profesionisti care acum sunt in USR si stiu ca daca vor fi lasati sa faca treaba si pusi in pozitii potrivite, chiar vor face.

      Prima chestie pe care as vrea s-o vad la PMB e digitalizarea relatiei cu cetateanul si evident, diminuarea costurilor fixe. Sunt convins ca sunt mii de loaze in PMB angajate pe cumetrii care nu fac absolut nimic.

      00
    • PNL este marele perdant. Asta ar trebui să fie concluzia acestor alegeri. Au făcut din USR-PLUS, următoarea forță politică
      Și Nicușor n-a câștigat, asta e corect!

      00
    • Pai si Dancila a fost in „scorul partidului”, dar a pierdut totusi, cu acelasi nr. de voturi cu care PSD castiga alegerile in 2016.

      Ei castiga doar pe prezenta mica.

      00
  22. Eu am o singura nedumerire: cum e posibil sa avem 19 mil alegatori pe listele electorale cand populatia Romaniei, inclusiv minori, e tot in jur de 19 mil?

    00
    • ca să tai numărul înseamnă să tai din bugetari. cine decide asta? bugetarii. vor ei să mai plece din ei?

    • Da, probabil trebuie sa mai tai si din cei din cimitire.

      00
    • Avem cateva milioane de romani plecati in strainatate, care in acte au inca domiciliul in Romania si figureaza pe listele electorale. Pe de alta parte, nimeni nu are interesul sa curete listele si sa le tina la zi.

      00
    • OK, insa aia fac parte tot din populatia asta de 19 milioane, nu? Deci tot nu „bat” cifrele cu realitatea.

      00
    • pt ca pt liste se ia in considerare populatia cu domiciliu in evidenta popilatiei pe o localitate din Romania: adica peste 22 milioane. din care aproape 19 milioane au peste 18 ani.
      e imposibil deocamdata sa faci o evidenta continua (cu nume, prenume, domiciliu) a populatiei rezidente (cea de 19 milioane), care e numarata doar o data la 10 ani, la recensaminte. in rest, semestrial, se fac estimari ale popilatiei rezidente. dar pt liste de alegatori, unde trebuie nume, prenume, domiciliu, estimarile sunt inutile, te ajuta doar datele de la evidenta populatiei.
      partea buna e ca in realitate prezenta la vot a fost mult mai mare ca %, fiind in realitate doar vreo 15-16 milioane de adulti in Romania, nu 19. Adica prezenta la vot de 45% e de fapt de 53-57%.

      00
    • de exemplu stiu om care sta la londra, e rezident acolo (deci nu in Romania), dar cand ii expira buletinul vine si il reinnoieste pe adresa lui maica-sa. de unde sa stie evidenta populatiei ca nu mai locuieste aici? de aici 19 milioane de adulti pe liste, in loc de 16.
      iar la recensamant vor fi 16 milioane de adulti rezidenti pt ca la domiciliul din buletinul lui nu o sa o gaseasca decat pe maica-sa, iar pe el nicaieri altundeva in Romania.

      00
    • @George
      cu mine vorbesti?
      da, exact cum am zis, populatia rezidenta estimata e de 19 milioane.
      populatia stabila e alta, de 22 milioane.

      00
    • @S Nu, cu @Dragos
      Vorbim cam același lucru!

      00
  23. Nicusor a fost votat de doar vreo 18% din votantii din Bucuresti. Acum nu mai tipa nimeni pe facebook cum ca nu e reprezentativ, ca daca ar fi venit toti la vot altfel ar fi fost scorurile etc etc.

    00
    • Lasam Antena 3 sa faca asta…😀

      00
    • NOU
      #124

      Ca sa-ti dau replica pe care pesedistii o dadeau cand se amintea de prezenta mica la vot si procentul mic obtinut de Firea comparativ cu totalul populatiei cu drept de vot, Nicushor a obtinut majoritatea voturilor celor care s-au prezentat la vot. Deci daca nu-l vroiati pe Nicushor, de ce nu v-ati prezentat la vot? Conteaza votul celor care voteaza, nu al celor care stau acasa. Acum ustura, nu?

      00
    • Nicușor a fost.votat de.mai puțin de 15% din total alegători, după numărarea a peste 98% din voturi are 42.4% la o prezență de 670 de mii rezultă aprox. 284 mii de voturi cu mai puțin de 40 de.voturi în plus decât luase firea în 2016 sau 2% din total alegatori.

      00
    • 40 de mii de voturi în plus adică Nicușor are cu 2% mai.multa reprezentativitate decât avea firea.

      00
    • Nu mai manca rahat de luni de dimineața.
      Fostul primar incepea și termina orice discuție cu reprezentam majoritatea bucureștenilor și facem cum zic eu. Când noul primar va folosi ideea asta atunci poți să te afirmi glorios.

      00
    • Tocmai de aceea ar fi indicat sa se revină la votul in doua tururi.
      Să nu mai existe interpretări

      00
    • What about you gagging with my c**k?
      Plânge și tu după 2 tururi!
      Altceva aveți în afară de datul ăsta cu părerea comparativ?

      00
  24. nu trebuie limitate mandatele de primar. de unde sa rulezi o data la 8 ani atatea mii de oameni? si sa fie si buni de primar. sau sa limiteze la 4 sau 5 mandate. primarul e un administrator, nu are puterea presedintelui (legata de justitie, servicii etc). la presedinte e indicat sa nu stea prea mult, ca imbarligaturile devin prea mari. dar sa limitezi mandatele primarului din ciorogarla? pt ce? daca e singurul om ca lumea din pool-ul ala de oameni? la o tara de 20 milioane pool-ul e mai mare, ai de unde gasi oameni.
    asa am si eu o propunere la fel de aiurea: sa nu mai fie alesi primarii de catre oameni ci de catre consiliile locale. tu votezi consilierii, ei fac apoi aliante si voteaza un primar. ca in spania si (parca) germania.

    00
  25. Era un baiat aici care zicea de Braila si cum orasul ala merita mai mult. Primar PSD +60% si CJ PSD +50%. QED.

    00
  26. Salut, sunt una dintre „leprele” care stau de peste 10 ani in Bucuresti „fara acte” (nu stiam ca traim in China). Lucrez cu contract de munca si toate taxele platite aici, dar, ce sa vezi? Nu am gasit nici un proprietar dispus sa ma ajute sa-mi fac viza de flotant.

    In primul rand vreau sa-i felicit pe Bucuresteni pentru rezultatul alegerilor.

    In al doilea rand vreau sa-i intreb pe toti cei care au chiriasi, voi le-ati oferit posibilitatea vizei de flotant? Sau mergeti pe varianta ailalta „lasa, sa faca alti proprietari asta”?

    00
    • @vosidit98 – este ca pentru masina nu platesti ? :-D

      00
    • Știi că poți avea contract de închiriere înregistrat la ANAF de către proprietar?
      Chiar funcționează dacă te duci cu el la evidentă populației pentru viza de flotant (cu aia votezi). Nu trebuie să ai acordul proprietarului pentru asta.

      00
  27. Șordan a castigat IN CIUDA campaniei. Adica nu sunt singurul caruia i se usca stampila in mana ca nu-l gaseam ca pe el il chema altfel si era la independenti.

    00
    • fix la asta m-am gindit si eu in cabina de vot, bro, tre sa stii matematica ca sa-l gasesti p-asta, cine-l gaseste pe lista clar are mai multe clase decit trenul

      00
  28. Exista semne pozitive si lumea pare sa se fi mobilizat in sfarsit in Sectoarele 1, 2 si 6. Timisoara, Brasov, Vrancea. La Sectorul 5 aceeasi suedejie, Voluntari, alegeri comuniste..o mare oportunitate pentru USR sa nu dezamageasca si sa faca lucruri bune cu accent pe latura practica. Sper sa nu vedem discutii interminable si sterile despre audit, piste de trotinete 3d si strategii pe 20 de ani. Mult succes noilor primari Poate mai avem o speranta.

    00
    • Te contrazic apropo de alegerile de la Voluntari: nu sunt comuniste! Oamenii (votanți) chiar îl doresc pe Florentin, sincer fără cumpărare de voturi cu neamul suedez. Și nu sunt deloc fan Pandele.
      Nu același lucru îl pot spune la sectorul 5. Acolo e tragedia.

      00
  29. Nicu Sordan NU va face nimic in Bucuresti. Or sa fie cateva idei deosebite, la inceput, poate la un moment dat putin penibile, apoi or sa inceapa sa se vaite ca nu pot face nimic din cauza tristei mosteniri lasate de Firea. Fix atat.

    Ah. Si vor comunica bine, PR la greu. Si desigur, se vor certa intre ei , sa nu uitam ca sunt niste cloci de certuri care apoi se dau reciproc in gat la presa.

    Mi se pare f trist ca nu au avut un candidat calumea.
    Nu a castigat nociun Nicu Sordan, oricare ar fi fost si nu ar fi facut gafe majore ar fi castigat pe valul de voturi negative. A se vedea multutudinea de Noname care au castigat si prin tara, si pe la sectoare. Anonimi ilustri aflati la momentul potrivit.
    Ramane la nimereala acum daca astia care mai degraba s-au nimerit decat au fost alesi vor si face ceva. Eu cred ca nu. Sau poate niste imbecilitati. Mie Nicusor imi pare cam cum era Emil Constantinescu, doar ca mai blegut

    00
    • Din ce scrii, pari cam prea tânăr să știi cine este Emil Constantinescu și ce a făcut el. La fel pare și faptul că nu știi ce a făcut acest Nicușor. Să mă explic:
      Nu sunt fan Nicușor, dar apreciez pozitiv un om care chiar se luptă cu diverse instituții pentru alții (îți trebuie o determinare pe care eu n-am văzut-o la mulți), chiar dacă această luptă este finanțată de diverși nu foarte bine intenționați. Cam așa îl văd eu pe Nicușor.
      Acum să trecem la domnul profesor (parcă de geologie) ales președinte cu ZERO activitate civică înainte de alegerea lui, dar cu un compromis (pentru că nu aveau altceva mai bun) făcut de CDR în propunerea lui pentru candidatura la președinție. Domnul profesor a ratat fulminant în funcție.
      Concluzie: comparația între Nicușor și Emilică nu-și are rostul.

      00
    • @george: va rata, exact asta spun ca va face si Sordan. In cel mai fericit caz va avea 2-3 initiative de activism sprijinite de cei din camarila ce-l va inconjura, doar ca sa traga si ei foloase linistiti din umbra. Si vor trage.
      Nicusor nu are anvergura de primar, este o palarie mult mult prea mare pt el. Nici cat Firea nu are coaie.
      Nu, nu imi place firea, nu sunt fan concerte miloaga si companii municipale,
      licitatii ratb etc.

      dar nicu sordan va fi cel mult o marioneta, cel putin o momâie.

      Uitam ca a fost aruncat la cos si scos acum ca era nevoie de unu mai cu moaca de miel, asa. Cam atata coloana vertebrala pare sa aiba.
      Si cred ca este foarte nepriceput la orice, inclusiv prin propria gospodarie, cred ca il manvreaza nevasta-sa la greu, parca are asa ceva de simp.
      In fine, vom vedea, ne contrazicem aici ca fraierii despre viitor :)

      00
    • Nu înțeleg ce vrei să transmiți! Pe bune!
      Pula mea, ce treabă are familia lui în discuția asta, sau a ta, sau a mea.
      Pe bune te rog să fii celebral/ă (nu știu câte găuri ai, asta ca să fiu politicos).
      Apropo, Firea a fost unul dintre cei mai jegoși primari pe care i-a avut Bucureștiul.
      Ca să n-avem polemici apropo de baricade îți spun că Nicușor nu-mi spune nimic în acest moment, dar cu siguranță a vrut să fie primar, a reușit și acum trebuie să vedem ce dracu’ va face.

      00
    • @george: nu trebuie sa te agiti asa doar pt ca nu intelegi un text scris. Ca sa ma exprim altfel, uite: pare genul de om care nu stie nici sa isi faca ordine in camara. Nu ma intreba acum ce legatura are camara lui, a mea sau a ta :)
      Si tine-ti, te rog, numaratoarea gaurilor pt tine. Vorbeam despre ce cred ca va face sau nu va face nicusor, nu despre ce si-a dorit. Dar pt ca tu vorbesti despre altceva, cred ca putem fi de acord ca nicu sordan nici macar nu a devenit primar cand si-a dorit, ci abia cand au dorit ALTII. :) Care l-au scos de la naftalina. Nicisor nu a avut traseul liniar pe care i-l schitezi tu. Il investesti cu o vointa de care nu a dat dovada.
      A fost si este un instrument bun pt altii, care au l-au scos acum ultimele luni la inaintare. Just a tool.
      Si nu imi place firea, nu cred ca trebuie sa imi placa neaparat unul dintre, nu vreau sa imi pierd respectul pt parerile tale.

      00
    • Nu, număr găurile nimănui, doar constat lipsa de minimă adresabilitate, eu sunt George, gen masculin (te adresezi apropo de individul George cu pronumele de persoana a treia singular, gen masculin), tu ești ceva indefinit/ă ca gen. Atât.
      Apropo de Nicușor, nu i-am trasat nimic liniar (am constatat doar comparativ cu celălalt exemplu al tău – Emil Constantinescu), habar nu am ce traseu are de acum încolo, dar a spune că cineva îl scoate de la “naftalină” e ca și cum ai spune că tu ai fost pus/ă să scrii aici în contrast cu George. Observi cât de egocentrist sunt?

      00
    • @george: inteleg ce spui, de fapt intelesesem; cred ca aici este vorba despre idee, mai mult decat despre persoane. Apreciez ca esti concesiv. Si ma bucura tonul civilizat. Serios. Legat de naftalina, fara sa fi urmarit subiectul nicu sordan, ce imi amintesc este ca la un moment dat a fost inlaturat (sau simonime) din partid, apoi nu am mai auzit de el, iar acum a fost readus pentru ca nu aveau oameni pe care sa ii impinga in fata. Presupun ca toti pe care ii aveau erau fie prea manjiti, fie prea necunoscuti, si atunci au decis sa aduca un ins curat si cu fata de bine-intentionat pe care sa il opuna lui firea. Asta nu este “schimbare”, dimpotriva. Si nici dovada de veriticalitate din partea lui.

      Faptul ca a fost canibalizat in trecut de partid arata, in opinia mea, ca sunt slabe sanse ca de data asta sa nu se intample la fel. Nu il vad impunandu-se. Este doar o masca pentru PNL care nu e cu nimic mai breaz ca psd, este la fel de corupt si inept, iar pe usr, vazand cum se bat intre ei, nu ii suspectez de intentii bune. Nicusor, pt mine, e neconvingator. Cel mult il vad ca pe un paravan frumos (cui ii plac mielusismele lui) in timp ce se va fura in spate.
      Vom vedea cum va fi. Acum doar punem pariuri :)

      00
  30. Ciocoii vechi si noi. Aia noi sunt altfel decat aia vechi. Dar tot ciocoi!

    00
    • Clar, N. Dan si D. Fritz sunt ciocoi. Presupunand ca esti tanar si nu pensionar ramas in epoca comunista, e prima data in ultimii 30 de ani cand chiar ai avut pe cine alege in mai toate orasele mari.

      00
  31. Legat de aceste alegeri cred ca cea mai șocantă e victoria lui piedone la sectorul 5.
    Adunam asta la sectoarele 3 și 4 și vom observa ca Nicușor dan va avea o opoziție foarte puternica în sudul capitalei.

    00
  32. Presa locală: Candidatul PSD din Deveselu, care în urmă cu o săptămână a murit de coronavirus, a câştigat alegerile

    00
  33. S-a votat din nou, masiv, la fel ca de fiecare data in istoria post-decembrista, impotriva si nu pentru.

    Ce o iesi acum… vom vedea.
    In Nicusor am incredere ca macar va opri dezastrul din Bucuresti.

    00
  34. Din presa online de azi 29 septembrie:

    https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/video-profit-live-tv-sa-ajutam-business-ul-dumitrascu-one-united-sunt-foarte-multe-variatii-in-piata-imobiliara-pentru-ca-oamenii-nu-stiu-ce-sa-faca-apare-o-tendinta-de-reconversie-a-proiectelor-19492635
    Pai, mai băieți cu ochi albaștri de la one united, dacă le făceați mai mici erau terminate și vândute pana acum. Dar voi nu ați vrut sa auziți de 5-6 etaje. Minim 15. Praf cât cuprinde pe Barbu Văcărescu plus coloana de betoniere. Turnat beton noaptea ca hoții. Asa ați făcut și la floreasca Park și în zagazului de v-ați pisat pe aia de locuiau acolo. Și acum va smiorcaiti „sa ajutam BUSINESSUL”. poate dacă nu s-ar fi văzut cum tratați cetățenii de rand v-am fi crezut. Și pe voi și pe vuvuzeii de la profit, Alexandru urzica și Thomas dinca pe care ii citesc numai ca să vad unde urmează sa răsară viitoarele ambuteiaje generate tot felul de „residence” în blocuri turn.
    Acum lăsând gluma la o parte e cam nașpa în imobiliare. One united nu prea erau genul sa amane și sa recompartimenteze. Iar ce propune one united a fost dovedit de pandemie ca nu e deloc o fericire. Nu exista „luks” la bloc la etajul 14. Ala e doar un bloc. Trebuie sa fii puțin diliu sa dai 190000 euro+tva pe 53m2 la etajul 12 din 20. Sa fii mare jmecher sa ai un „cuibușor” de nebunii? Nu, de obicei le pui mai retrase, nu în bloc de 20 de etaje. Sa fii tânăr la început de viata și cu ceva bani? Găsești la prețul asta 4 camere în zona, poate chiar în vila.
    În fine, treaba e groasa în imobiliare. Eu ma chinui de 3 luni sa închiriez o garsoniera ok cu un preț acum cam cu 20% mai mic decât anul trecut și nici măcar nu ma cauta cineva. Deci o sa mai scad 5% sper sa nu ajung sa trebuiască sa plătesc pe cineva sa stea acolo…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile