Loc unde ne prefacem că educăm

Nu știu dacă ați fost la școală, dar dacă ați fost poate ați auzit de literatura română și de cei vreo patru clasici ai literaturii, stâlpii pe care ne-am construit limba până să vină titanul Cărtărescu să ridice el bolta cu forța sa de halterofil al culturii. Mulțumim Mircea, Atlasule, ia un premiu!

Dintre ăștia patru pre-titani, trei au scris explicit despre învățământ. Unul a scris că pedagogii sunt cam retardați, altul că prindea muște cu manualul și altul a specificat în câteva editoriale că singurul lucru pe care-l înveți acolo e corupția.

Dar nu e doar la noi. Mark Twain al americanilor a fost foarte precis pe subiect, nu doar în cărțile alea cunoscute ci și în câteva povestioare, J.K.Rowling a britanicilor, cea mai vândută scriitoare din lume (salut pe intelectualii cărora le curg bale din gură și hurr durr, Sandra Brown) a arătat cum chiar și școlile magice sunt pline, efectiv, de profesori incompetenți și chiar rău intenționați, iar în Europa de pe-aici însuși marele maestru emerit Hasek a folosit pulanul satirei să lovească cu el peste gură pe toți ăia cu IQ-ului unui prăjitor de pâine care explică cum e școala importantă.

Hai să ne dăm jos chiloții imposturii, cu toții, și să recunoaștem că singurul lucru pe care l-am învățat în școală a fost citirea și socotitul, restul a fost altceva. Am fost trimiși cu toții acolo că nu aveau părinții cu cine să ne lase acasă, că toți părinții noștri sunt săraci, cu excepția ta, Ion Ion, și dacă citești textul ăsta, dude, ce se întâmplă, te plictisește cocaina?

Cocaina e un praf alb, ca ăla de cretă, pentru care trebuia să adunăm bani din fondul clasei s-o cumpărăm tot noi. N-o trageți pe nas că riscați să ajungeți ca ministrul Finanțelor, ăla care vorbește încontinuu despre cum economia rupe în România, mai ales acum.

Săracii n-au ce face cu copiii până le dă voie legea să-i alunge din casă, și-atunci îi ținem în aceste creșe glorificate cu aceste bone glorificate cât suntem la muncă. De-aia și sunt prost plătiți profesorii, relativ vorbind, nu doar la noi, că știm instinctual că n-au valoare reală. Sunt bone pentru copii sau gardieni de pușcărie pe care am decis să-i numim eroi, că nu mai au voie să-i pocnească pe ăia micii. De-aia se insistă pentru începerea școlii, hai să-i trimitem pe ăștia undeva, că avem de lucru.

De-aia nu e nimeni revoltat, niciodată, că ministrul de resort este, de obicei, un retardat. Serios, uită-te la ministrul de-acum, l-ai angaja la chioșc la tine? O să dai declarații la poliție să explici cum a murit când și-a prins capul în sertarul de la casa de marcat cât erai în concediu în Grecia, serios. Doamna pare genul de om care ar încerca să înșurubeze becul cu filetul în exterior, e atât de capabilă că ar putea fi numită rector oricând. N-aș vrea să zic că nu ne pasă de educație, dar, srsly, dacă ne-ar păsa acum ministerul ar fi incendiat. Flacăra eternă ar fi aia care arde inspectoratul școlar din fiecare localitate, despre ce vorbim aici?

Știrea cu școlile nu sunt pregătite pentru deschiderea anului școlar nu e o știre. Aia a fost și anul trecut, și acu’ doi ani și întotdeauna. Noi deschidem școala cu popa, că poate ne pune ăla o pilă bună la Dumnezeu, dacă există, că cam știm ce e în ce e în școli.

Acum cică e Covid afară și cică e gravă treaba, deși n-am dat niciun semnal că ar fi, da tot îi trimitem pe ăia în cele mai murdare locuri din România după spitale. Că n-avem ce să facem cu ei, că suntem săraci și trebuie să mergem la muncă și n-avem bani să-i ținem acasă. Partea cu furatul „pentru investiții” e irelevantă, se fură în orice chestie de stat. Scoateți o foaie de hârtie și dați trei exemple de instituție de stat în care nu se fură. Cine reușește va participa la olimpiada internațională de delir.

Ca orice super-erou român modern cu două zile înainte de începerea școlii am fost într-o instituție de-asta „de învățământ” să montez o tablă și un raft. De ce am fost chemat eu, cel mai sexy scriitor român în viață, să fac gestul ăsta de meșter? Pentru că diblurile alea în pereți nu pot fi bătute decât cu un ciocan super tare, de-aia, și în ălea trei luni de vacanță n-au putut nici administratorii nici profesorii să ia viagra necesară, dar nu asta e important.

Am cerut un creion, simplu, normal, că trebuia să aliniez ceva la perete și să punctez locul de gaură. În clasă studiază și niște copii autiști, dacă știți ce-i aia știți, dacă nu, nu importă, sunt și eu un pic pe spectru și dacă e strâmbă mă enervez. Nu vrei să stai patru-cinci ore în clasă cu unu’ care e neliniștit constant că nu e aia dreaptă. După un timp am făcut rost de creion, am aliniat toată treaba cu cealaltă tablă, să fie totul OK. M-am tot uitat, ceva nu era bine. Am pus nivela pe tabla cealaltă, care era acolo de câțiva ani.

Era strâmbă.

P.S. Voi, ăia, profesorii care vă faceți treaba, nu săriți acuma cu scandalul, că știți foarte bine despre ce vorbesc. Știu profesoară care a trebuit să plătească tonerul pentru xeroxul școlii pe care-l folosea să multiplice teste pentru grupa ei de olimpici. Poate vouă vă pasă, sistemului nu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

57 comentarii

  1. DA.
    Bravo !
    Mulțumesc ! M-ai scutit să formulez eu. Ai facut-o mai bine decât mine ! 👍
    Fost profesor de matematică, „evadat” din „sistemul” de învațământ în care am activat între 1992 și 2001.

    00
  2. Si ora de desen e important. Ca sa completezi amiabila cand iti „atinge” unul masina parcata in fata la Finestore.

    00
  3. cat e amenda daca nu-l dau la scoala? cum face Dana Nalbaru

    00
    • Postare de pe pagina ei de FB:
      „254/366 Azi, prima zi de scoala din viata lui. Ce zi! Ce momente unice! Scoala sa a luat hotararea sa organizeze doua zile de acomodare pentru clasele pregatitoare, inainte de deschiderea oficiala de luni, asa ca azi, incarcati cu ghiozdan, rechizite, flori, masti si multe emotii, am pasit cu entuziasm intr-o noua etapa a vietii. Ma uitam la el si stiam ca sunt anumite detalii ale zilei pe care le va tine minte multi ani de acum inainte.
      Vlad, dragostea mea, baietelul meu minunat, esti pregatit! Tatal tau si cu mine te iubim enorm si suntem extrem de mandri de tine. Nu ai idee ce bucurie ai adus in vietile noastre si cum reusesti sa ne surprinzi zilnic cu felul tau unic de a privi lumea. Speram sa iti placa scoala tot timpul la fel de mult cum ti-a placut in prima zi, sa fii curios, creativ si curajos, sa crezi in tine si in visurile tale. Si sa fii convins ca noi vom fi mereu alaturi de tine, cu dragoste infinita.
      #primazidescoala #clasapregatitoare #scoala2020 #succes #iubireinfinita”

      00
    • Șpaga de luat diplomele necesare, mai tîrziu puțin, cînd se va cere doctorat și pentru directorul departamentului curățenie de pe casa scării…

      00
    • @alunelu un upvote pentru cringe. aia e postare de instaram trasa la sablon.

      00
  4. Părea text de fluture.
    Sunt și de acord: când m-am învățat taică-meu fizician, matematică în 2 ore cât profesorul gimnazial in 4 luni, am înțeles că mă duc degeaba.
    Mai rău e că, ca urmare a sistemului (și/sau a mea) și în cazurile când aveam de învățat ceva cu adevărat, la liceu sau facultate, nu am mai fost în stare, pentru că nu am învățat niciodată să învăț, deci mi-a fost mult mai greu.

    00
    • Și cum au zis-o și alții, o zic și eu: m-am dus la facultate, să mă fac inginer, nu să învăț carte. Același rahat e dintotdeauna, nimic nu s-a schimbat. Mereu autoritățile sunt luate prin suprindere.
      Pentru părinți aș recomanda site-ul celălalt a lu Vali pregătiri punct ro. E mai educativ decât multe materii unde nu le spune, că nu e ok să-și bage furculița in ochi.

      00
    • Cam prea seamana stilul de scris, nu?!

      00
    • Fluture o fi Eftinie dupa ce se duce la Finestore.

      00
    • Eftimie. Degete groase, telefon nu chiar :))

      00
    • Cand m-a „invațat” bunică-mea (fie-i țarâna ușoară) matematică (ea fiind profă de mate), am mâncat mai multa bătaie in 4 ore decât in toți cei 4 ani de primară.

      00
  5. Se minte cu nerusinare in declaratiile de presa.
    Au tot laudat cea achzitie de tablete de parca e pocalul magic al invatamantului. Scolile nu au net. Nu au echipamente. Profesorii nu sunt pregatiti. Invatatoarea la care trebuie sa inceapa al meu clasa pregatitoare trebuia sa iasa la pensie din 2015. A facut un grup pe whatsapp cu parintii abia vineri. A trimis in scarba 2 poze cu foi scrise de mana privitor la orar si rechizite. Atat. Am sunat-o sa o intreb de scoala online in caz de ceva. Habar nu are.

    00
  6. Eu cred ca din tot ce se preda în școală sunt importante:

    Romana – în special gramatica
    Matematica
    Sport

    Apoi facultativ

    Istorie, geografie

    Apoi tot felul de cursuri din care sa ne dam seama ce ar vrea sa facă copilul : ceva gândire analitica, ceva imaginativ, orice sa ii stârnească creativitatea individuala. Cursurile ar trebui sa fie diversificate, și contractate cu diverse firme (tot din sistem, tot cu șpăgi – nu ma interesează).

    Romana, matematica, sport – minim o ora pe zi. Restul joaca și creativitate.

    Eu de altceva nu constat ca as fi avut nevoie pt a fi pregătit pt viata de adult.

    Dupa cele 3 de mai sus, ca importanta rămâne experienta din colectivitate.

    00
    • Nu strică nici geografia și istoria. Măcar la un nivel elementar. De la Limba și literatura română aș scoate complet acele analize psihice aberante ale hieroglifelor celor 4 pre-titani numite eseuri, matematica să fie axată mai mult pe partea practică, iar profesorul de sport să nu fie același bețivan pentru care încălzirea înseamnă ture de teren până pică unul câte unul. Am avut de-a face cu un nebun ca ăsta, și îmi provoca o plăcere nebună când chiuleam de la ora lui.

      00
    • Da, hai sa producem analfabeti functionali care stiu sa scrie corect ai sa calculeze cat trebuie sa primească rest. In timp ce fac 3 flotari.

      Fiecare materie are rolul ei in educatie. Daca nu faci fizica, te ard in cur undele 5G. Daca nu faci chimie, ai timp sa crezi ca purificatoarele alea de apa chiar functioneaza. Daca nu faci biologie, risti sa devii adept al noii medicine germane. Daca nu faci istorie, risti sa pierzi vremea cautand tuneluri dacice. Daca nu faci geografie, risti sa mori pe strada daca ti s-a terminat bateria la telefon. Daca nu faci o limba straina, inveti gresit din subtitrari.

      Peoblema nu este existenta materiilor, ci continutul programei care nu te pregateste pentru viitor. Degeaba manualul de chimie are 70.000 de reactii posibile enumerate la o substanta daca nu le scoate in evidenta p-alea trei importante folosite in industrie. Degeaba esti doxa de geometrie, daca nu stii cum sa calculezi o panta de 4 grade la terenul din curte. Si lista poate continua la nesfarsit.

      Nimic nu este inutil din manualele alea dar tine de talentul profesorului sa faca informatia accesibila elevului. Fiindca elevul ala s-ar putea intr-o zi sa construiasca un pod si nu are cum sa faca asta doar cu adunari si scaderi. Sau elevul ala ar putea descoperi vreun vaccin. Nu trebuie sa ii oprim din drum pe astia fiindca visul altora in viata este sa te intrebe daca vrei si cartofi prajiti la burger.

      00
    • filtrele de apă nu funcționează?

      00
    • Alea vandute de Marcel Pavel nu. Uite, bagi o fraza de genul „declanseaza o reactie de oxidare accelerata la nivel molecular” si l-ai încuiat pe prost. Sau ii zici prostului pe limba lui „imbunatateste acuitatea vizuala si creste capacitatea de memorare”. Bine, sunt mult mai multe aberatii acolo, ma mir ca nu mărește si pula imunocube ala.

      00
    • Filtrele de apa filtreaza mizeria din apa si cam atat. Nu sunt extraordinar de utile pentru apa de la canal.

      Iar filtrele vandute de diversi guru pe facebook, se gasesc pe amazon cu 30% – 50% mai ieftine.

      Oricum tot de pe banggood sau aliexpress le comanda si ei, doar ca aplica un branding si platesc taxe vamale mai mici.

      De fapt, daca poti evita cumva taxele vamale recomand sa le cumperi direct din china.

      00
    • Eu consider istoria ca fiind esentiala pentru a sti unde ne incadram ca natie. In rest, de acord.

      00
  7. In timp ce profesorii fumau imperial, câțiva curajoși în curtea școlii, alții conservatori, în cancelarie, unii dintre părinți, radiind de entuziasm proletar, puneau în aplicare una dintre dintre cele mai eficiente măsuri anticovid gândite vreodată, dădeau perdele jos de la geamurile claselor.

    00
  8. Cum este posibil să încapă doi bricoleri în acest blog?

    00
  9. Io daca nu ma duceam la scoala ramaneam flacau si ma-r fi insurat babele pe la 40 de ani. Hai, recunoasteti, multi ati fi patit la fel daca n-ati fi dat ceva ture pe la scoala aia.

    00
    • Nu pot spune ca m-au ajutat când a fost vorba de agățat.
      De fapt pe multi mai tare îi fute școala (bullying) pe partea asta.
      Să vezi ce popular ești printre fete când te văd că ești bătut zilnic în curtea școlii.

      00
  10. Scoala din Romania NU este pentru copii, este pentru profesori si invatatori. Ma refer la sistemul de invatamant, in special cel asigurat de stat!

    00
  11. nu, eu am stat singur acasa pana veneau parintii de la lucru, incepand din grupa mare, spre deosebire de trestiile de acum. si nu am dat foc la casa si nici nu m-au mancat pedofilii pe little st.john’s. si mergeam singur sa iau paine pe cartela, mothafuckas. deci efectiv nu stiu de ce ne trimiteau pe noi la scoala :)

    00
    • Normal. Aia care dadeau foc la casa nu apareau prin ziare si FB, daca nu erai vecin cu ei nu stiai.

      00
    • Normal. Aia care dadeau foc la casa nu apareau prin ziare si FB, daca nu erai vecin cu ei nu stiai.

      Unii mai apăreau în filmele educative obligatorii (pompieri, protecția muncii, alea alea).

      00
    • aparau toate minunile prin ziare, dupa ’89. aflai. probabil doar accidentele de masina erau mai putine in ’90. in rest, orice rau (accident, infractiune) la care te poti gandi fii sigur ca era mult mai raspandit decat acum, in ciuda impresiei unora.

      00
  12. Deja sunt 3 ca si Fluture bricoleaza. Sa vedem daca sare si Cristici la cap cu ceva.

    00
  13. Si ai aliniat tabla noua cu aia stramba sau ai pus-o si pe prima dreapta?

    00
  14. doamna era profesor de info?

    asta explica zero skils editare word si virgulele alea puse ca analfabetii?

    https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2019/Echipa%20MEN/CV_Monica_Anisie.pdf

    00
    • CV de 8 pagini. Pana iese la pensie, mai Adaugă încă 8.

      00
    • Doamna e profesor de limba și literatura română.

    • Bai, sa nu te mai iei ever de mine. Sau de oricare IT-st. Cat timp e una ca asta ministru orice discutie despre scoala e inutila. cine zicea ca IT-istii nu sunt intelectuali?
      buei, sunt cu cel putin 2 clase peste tanti-asta. cu cv-ul asta nu o angajam vorba ta nici la xerox. ia sa-l intrebam pe domnu specialist in cv-uri Butunoiu? (altul cu profesiolala la seral)

      00
    • Bre, eu nu mă iau de IT-iști pentru sintaxă, că știți foarte bine cât contează un ; la finalul unei linii sau niște ghilimele puse aiurea.

      Mă iau pentru „nu e un bug, e un feature”. Știi despre ce vorbesc.

    • @Eftimie Câteodată (rar) chiar e un feature. Și se numește proprietate emergentă. În rest, avem deadline-uri și pretenții (trebuia să fie gata ieri). Dacă îmi da managerul încă 2 zile (cu plată, nu overtime moca) se repară și bug-ul.

      00
  15. Ca nu degeaba s-o fi inventat proverbul latin”Those who cant do, teach”

    00
  16. Ministerul de resort nu era ministerul energiei si industriilor?

    00
  17. Sunt o gramada de scoli unde profesorii platesc tonerul, hartia de xerox, hartia igienica …

    Ieri am auzit cea mai mare minciuna spusa vreodata. O directoare (din Bucuresti, presupun) cica a platit doamna de serviciu din banii furati din plicul sotului (vorbim de 1200 lei).

    Si eu acum intreb … De cand se fura bani de la sot? De cand se tin banii in plic? Plic pentru ce? Era plicul pregatit pentru o eventuala mita?!

    00
  18. al 3729-lea articol la fel pe această temă, plin cu aceleași clișee și adevăruri banale și nespunând nimic relevant.

    00
  19. Preach, Eftimie, PREACH!!
    Mulțumesc, omule. Tocmai ce am terminat de aranjat ultimele detalii pt începutul școlii. Uitasem sa pun dublura mea la cheia clasei. In rest, am pregătite plasele cu rechizite (caiete, pixuri, creioane negre, colorate, carioci, guașe, pensule, blocuri de desen, cărți de fise de lucru, etc) pe care le duc copiilor. Intru in tura de după amiaza, sunt profesor-educator la o școală specială pentru copii cu dizabilități mintale, habar nu avem cum va fi cu mersul la cantina și alte detalii. Sau cum va fi la internat. Copiii sunt din tot judetul, fac naveta. O alta parte vin zilnic din oraș, alții vin din centrul de plasament și după ore sunt duși înapoi. La școală vor fi împreună în clase, cele trei categorii. Mă tot gândesc că dacă izbucnește focar, bubuie tot judetul+ centrul de plasament. Veți afla la știri înaintea noastră, că oficial, aici e raiul pe pământ. A fost dintotdeauna și va fi.
    Le duc și săpun și dezinfectant copiilor, și prosoape de bucătărie sa se șteargă pe mâini. Da, eu le-am cumpărat pe toate, părinții lor nu au de unde.
    Da, școala din Romania ar trebui rasa de pe pământ și reconstruită.
    Mi-a făcut bine articolul, mulțumesc.

    00
  20. NOU
    #50

    Scolile te fac un bou bun de arat in campul muncii.

    00
    • daca te duci la scoala doar ca sa inveti minimul necesar si ai impresia ca efortul e unidirectional, doar dinspre profesor spre elev, esti bou inainte sa te faca scoala bou, un bou care oricum nu va invata nimic din viata reala nici dupa scoala

      00
    • Asta e varianta grosiera a expresiei deja consacrate:

      – Cu ce se ara campul electromagnetic?
      – Cu boii de la Politehnica.

      00
    • @Gogu Trebuie și cineva să vidnajeze codul corporațiilor americane.

      00
  21. Asta cu “scolile nu sunt pregatite de inceperea anului” sunt la fel cu “nu ne asteptam sa ploua/ninga”.

    Pe de alta parte daca n-ar mai da la stiri tot felul de lucruri care au devenit normale, n-ar avea ziarele cu ce sa acopere nici prima pagina si televiziunile ar avea maxim 15 minute de stiri pe zi.

    00
  22. Am aflat recent de John Dewey si cu ceva timp mai inainte am dat si peste Thomas Gordon.
    Cum sa descriu?
    Prima oara cand iesi din tara si nu te duci si tu in Budapesta, Bratislava, Istanbul, NU, te duci in Viena sau, mai rau, in Munchen.
    Ramai cu stres post-traumatic.
    Asa si textul de mai sus. E bun pentru adulti. Pentru copii ar trebui sa filtram informatia. Desi adevarata, nu toata este si folositoare.
    Alte prefacatorii: http://www.paulgraham.com/lies.html

    00
  23. Eu stiam ca directorii nu au voie sa fie diriginti decat in cazuri exceptionale (cand nu exista destui profesori, mai ales pe la tara), dar pai ministrul…

    Sunt curios cum explica ea acest lucru: sa fii ministru si in acelasi timp profesor si (!) diriginte.

    Are coaie aceasta ministreasa.

    00
  24. Am terminat liceul in 1990 si sincer am invat destul de mult. Am fost si la practici agricole (cartofi + porumb), am facut si PTAP, fost si pionier, utecist si amdus la scoala borcane, hirtie si ce mai era de dus pe atunci. Totusi am ramas cu multe informatii utile din timpul liceului.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile