Pensiile speciale sunt mai grave decât rasismul

Pensiile speciale trebuie desființate. De urgență.

Chiar si cu certitudinea banii astfel economisiți nu vor fi neapărat folosiți cu cap de guvernanți. Dar pensiile speciale trebuie dispară. Pentru ele sunt o formă de segregare și de împărțire a cetățenilor pe categorii, lucru pe care trebuie -l combatem în fiecare zi a existenței noastre. Și vorbesc aici de toate pensiile speciale, fie sunt militare, judecătorești, parlamentare etc.

Domnul Derciu, colonel în Armata Română, are 53 ani și lucrează de 23 ani la Direcția Infrastructură a Armatei. Nu face absolut nimic, decât producă hârtii. Nu a participat la nici un eveniment militar real, n-a fost niciodată trimis în vreo misiune în care viața -i fie pusă în pericol. După absolvirea Școlii de Ofițeri, a lucrat aproximativ 2 ani „comandant pluton aruncătoare”. Apoi, continuând activeze în armata română, în, atenție, Institutul Militar de Intendență și Finanțe (altă instutie atât de necesară Armatei Române, nu o direcție, un serviciu, ci un Institut!), a făcut și Facultatea de Drept. În tot acest timp, fiind plătit din taxele plătite de altă armată (sic!) de oameni care se duceau la muncă pentru a plăti statului taxe și impozite. Vine la muncă la 8h30 și pleacă la 14h30. În fiecare zi. În rest, mută hârtii dintr-un dosar în altul, răspunde la anumite cereri ale superiorilor și asigură audiențe la sediul Direcției Infrastructură a Armatei, câteva ore pe lună. Domnul colonel are o altă armată (iar sic!) de colegi, în aceeași Direcție de Infrastructură. Care fac același lucru. Sau, și mai grav, nu știm exact ce. Pentru , așa cum intuiți, armata nu construiește constant cazărmi, șosele de acces, buncăre sau tranșee. Domnul Derciu încasează lunar 6000 lei. În curând va ieși la pensie și va continua  încaseze cel puțin 4000 lei/luna. Domnul colonel Derciu nu a făcut nimic spectaculos pentru România sau români. De fapt, nu n-a făcut nimic spectaculos, nu a făcut absolut nimic. Și pentru asta, a fost plătit, generos, din munca altor români. Și acest lucru va continua, pentru „e un decret de pe vremea lui Cuza”.

Domnul Gane, vecinul dlui Derciu, cu care acesta mai joacă șah din când în când, a lucrat ca inginer într-o uzină de pneuri. Domnul Gane are 72 ani. Fiind inginer – cadru superior cu salariu mai mare decât un muncitor – nu a beneficiat de nici un spor, deși mediul în care lucra era unul toxic. După 32 ani de muncă acolo, domnul Gane a ieșit la pensie, incasând, astăzi, în 2020, după multe majorări decise politic, 1900 lei/lună. Domnul și doamna Gane și 90% din vecinii de bloc, sunt cei care prin munca lor, au plătit salariile domnului colonel Derciu. Doamna Gane, care a lucrat 35 ani într-un depozit de multe ori friguros și umed, printre materiale textile adesea mucegăite, are astăzi o pensie de 1500 lei/lună. Domnul și doamna Gane cheltuie aproximativ 600 lei pe luna doar pentru medicamente, pentru au muncit în medii toxice și nu într-un birou mare și aerisit ca domnul Derciu. Domnul și doamna Gane sunt marea majoritate a românilor. Marea majoritate a celor care contribuie la salariile și pensiile speciale.

Domnul Derciu continuă primească rodul muncii familiei Gane și câstige, chiar și la pensie, mai mult decât câstiga, împreună, familia Gane. Dar domnul colonel Derciu nu numește asta pensie specială, tratament special, hoție bugetară sau segregare. El numește asta, simplu și cinic, recunoștință. Familia Gane și restul vecinilor sunt pur și simplu recunoscători domnul colonel Derciu a activat în Armata Româna și i-a apărat de o moarte foarte probabilă, în ultimii 30 ani. Nu mai contează copiii familiei Gane nu au avut banane și portocale sau nu au putut se ducă la școala cutare sau cutare, așa cum au putut copiii domnului colonel Derciu. Contează au fost în siguranță și domnul Derciu a fost mereu acolo -i apere. Nu, salariul și apoi pensia specială nu sunt un fel de taxa de protecție, chiar dacă seamănă două picături de apă, sunt pur și simplu recunoștința unui popor pentru oamenii care au mutat hârtii dintr-un dosar în altul. Nu mai contează , în caz de pandemie, molimă sau război, domnul colonel o fie „bolnav la pat” sau „prea batrân” și tot copiii familiei Gane vor fi cei chemați de autorități doneze sânge, bani și vieți pentru „situația specială a țării„.

Sunt oameni care merită pensii speciale. gândesc la unii pompieri – zic bine „unii”, pentru și în breaslă asta sunt unii care sunt pompieri doar pentru sporuri salariale sau în supermarket-uri – care au făcut intervenții și au salvat vieți și bunuri (da, chiar și pisici). Acești oameni merită pensii speciale și nu am nicio problemă muncesc și contribui pentru acestea. Sunt, de asemenea, un număr restrâns de militari (circa 5% din tot aparatul funcționăresc și birocratic al Armatei Române) care merită și trebuie aibă pensii speciale, chiar dacă , pe fond, nu sunt de acord cu faptul  o țară trebuie ducă războaie la mii de km depărtare. Dar domnul colonel Derciu și mulți alți colegi ai dânsului nu merită ca eu continui muncesc pentru ei. Nu este normal statul oblige fac asta, pentru așa a zis Cuza acum 150 ani”. Nu este normal eu accept asta, în detrimentul propriilor copii.

Există oameni simpli, normali, nebugetari și nespeciali, care merită pensii speciale. Bunici care au crescut copii pentru părinții au plecat muncească în alte părți – pentru statul român a luat bani de la familiile Gane pentru salariul domnului colonel Derciu, dar nu și pentru a stimula economia româneasca poată oferi salarii mai bune -, părinți care au avut grijă ani de zile de copii cu handicap sau care umblă prin spitale cu copiii lor mai puțin norocoși. Și care își cheltuie toate economiile aducă medicamente din Franța, Germania sau America. Domnul colonel Derciu se laudă cu „Virtutea Militară„, deși toată viață lui a mutat hârtii. Poate e momentul acordăm virtuțile astea cu mai multă parcimonie. Și mai ales, acelora care le merită.

Forma aceasta de a lua bani de la unii cetățeni, pentru a-i recompensa pe alții care nu au făcut nimic pentru asta, este mai gravă decât corupția. Pentru e pernicioasă, invizibilă și îi lasă pe oameni dezarmați în fața ei. E furt din proprietate privată, fără posibilitate de recurs în fața Justiției. Adică în fața altor oameni care își construiesc case și vieți tot din banii munciți de cel furat. Unul fură banii, iar cel care ar trebui  facă dreptate e la fel de special ca cel care i-a furat.

Dacă într-o zi  treziți și nu mai știți pentru ce luptați, asta ar fi o luptă care merită dusă. Pentru o societate mai bună, trebuie încetăm creăm cetățeni mai speciali decât alții. Pentru acesta este adevăratul rasism.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

88 comentarii

  1. tre’ sa recunosc ca asta-i cel mai bun articol citit de mine luna asta. bravo, fluture!

    00
  2. eu contribui 0 de vreo 5 ani de când am zis pa pa acestei mizerii care se numește Romania
    aștept noul pașaport pe care va scrie cetățean britanic si apoi voi renunța la cetățenia romana

    00
    • E ok, nu stiu daca m-as putea mandri cu pasaport britanic dar cu siguranta mai mult decat cu ala romanesc.
      Oricum anglia nu-i decat un sambure de civilizatie care n-a facut decat sa copieze tot ce au facut altii, 2-3 capete luminate au facut si progres in rest fiind mult mai grupati mai trib decat noi au stiut sa-si apere interesele. nu ca noi sa-si umple sacul si sa dea foc la casa vecinului

      00
    • Ideea era ca nu ma simt furat si ***t in c*r aici
      furat esti oriunde…

      00
    • NOU
      #6

      Sincer nu prea va inteleg pe tine si pe cei ca tine. Vorbesti cu o scarba imensa despre Romania, dar cu toate astea inca vorbesti romana, intri pe site-uri din Romania, ne povestesti ce proasta e Romania si ce smechera e Anglia. Bine boss, bravo tie, mult succes, treci peste.

      00
    • @Alex: sunt intr-o situatie oarecum similara (prestez pe insula de 6 ani) dar nu as renunta (inca) la cetatenia romana atata vreme cat acest lucru imi aduce minime beneficii.
      Iar in contextul bramburelii actuale cu Brexit, pasaportul romanesc s-ar putea sa fie mai util decat crezi.
      Nu pun baza in pensia de stat (nici din RO, nici din UK) desi fac 20 de ani de cotizatie (luna viitoare), 14 in RO si 6 deja aici dar daca pana la pensie sistemele nu dau faliment, banutzii respectivi vor constitui un mic bonus.
      Pe acest principiu mi-am bazat intreaga constructie a planului de retragere.

      @Fluture foarte bun articol.
      Am si Derciu si Gane in familie.
      Modul discretionar politic in care au fost avantajate / dezavantajate anumite categorii in ultimii 30 de ani face situatia actuala extrem de complexa.
      Modelul sistemului romanesc de pensii e nesustenabil in opinia mea dar in acelasi timp cum vii sa explici “desfiintarea” unor pensii?

      Mi s-ar parea ok o ajustare a nivelului minim de pensie pentru cei care au cel putin 10 ani vechime (cu forme legale) – sa zicem 1500 lei brut / luna si introducerea unui sistem progresiv de impozitare a acestora, de genul:
      – 0% impozit pentru veniturile din pensii de pana la 18000 lei / an;
      – 10% impozit … pentru ce depaseste 18001 dar nu mai mult de 24000
      – 20% impozit … … 24001 … 64000
      – 40% impozit … … 64001 … 120000
      – 80% impozit pentru ce depaseste 120001

      Adica la o pensie de 120k / an, suma lunara neta ar fi: (18k + 0.9x6k + 0.6x56k)/12=(18k+5.4k+33.6k)/12= 4750 lei.

      Greu de mentinut un stil de viata obisnuit cu 10k / luna dar cu siguranta decent tinand cont de costul vietii in RO.

      Cu mentiunea ca daca ai si alte venituri, schema de impozitare (poate cu alte paliere si %) ar fi indicat sa se aplice veniturilor totale.

      00
    • Eu am inceput de anul asta sa contribui cu fix zero.

      Am asa o bucurie in suflet cand ma gandesc ca nu mai platesc pentru toti mizerabilii. Prefer sa platesc mai mult in alta parte pentru ca vad diferenta.

      00
    • AdrianPietro, pe principiul tau, nu am voie sa ma interesez ce se întâmplă in America pt ca ju stau acolo si nu sunt nici măcar cetățean al acelei țări.
      Am o mulțime rude în tara, trebuie sa stiu ca se întâmplă sa pot sa îmi suport părinții, patriotule.

      00
    • Alex. Bravo ma, sunt sigur ca restul nu puteam dormi linistiti daca nu te laudai tu cu Anglia ta. Sa-mi zici cand suedejii autohtoni o sa ti se para demni de premiul nobel pentru pace pe langa congolezii si nepalezii de pe acolo.

      00
    • @alex
      foarte bine, renunță la pașaportul românesc. Știi cum sunt cozile la magazine, nu?, așa vei sta și la vize pt Europa

      00
  3. Bati campii cu gratie. Dracu a vazut colonel cu 6000lei salariu?!!

    00
  4. Forțele aeriene române au cam 12 avioane capabile (F16) să răspundă unui atac aerian. Pentru cele 12 avioane plătim 10.000 de angajați și vreo 1500 de pensii speciale de aviație. Dacă le spui că sunt niște NESIMȚIȚI îți zic că ei sunt eroi, că apără țara, că nu au drepturi civile, nu pot să deschidă firme, etc.

    00
    • Forțele Aeriene nu înseamnă doar avioane de luptă, prietene. Mai înseamnă și unități de rachete, artilerie, radiolocație, depozite logistice, de muniții etc. Mai înseamnă serviciul de luptă permanent-politie aeriană, transport aerian medical, umanitar, aerofotogrammetrie. Uite așa apar tot felul de pseudoexperti în toate domeniile.

      00
    • @Eu De ce ne mințim că înseamnă altceva? când știm că în războiul modern ce ai enumerat tu acolo este egal cu zero.
      Spui de poliție aeriană când poliția aeriană a fost asigurată de parteneri.
      Spui de transport medical când asta o poate face o companie civilă pe bani mult mai puțini fără pensii speciale. Transport Umanitar my ass – când sugi toți banii care s-ar putea duce la spitale sau în infrastructură.
      Serviciul permanent de luptă (în spatele în căruia ar trebui să fie toate celelalte spuse de tine) are o singură escadrilă. Și revin
      De ce ținem și plătim bani grei pentru a ține în funcțiune rachete Volhov, avioane MIG 21 și multe alte echipamente complet depășite, care nu fac față unui conflict actual.

      00
  5. Prieten de-a lui taicamiu, incadrat la pensie de miner, 4300 lei. Omul a lucrat 2 ani in mina, restul fofileala, pana si nevasta-sa o vrut divort ca el freca cotul pe geam toata ziua si aia pleca la munca in strainatate. Taicamiu, inginer in lemn, 2100 lei dupa 40 ani munciti bine si pe alocuri cu functii de conducere. Si in general multi prin oras is incadrati ca mineri, dar mina nu a mai fost functionala de pe vremea lui ceasca, adica oamenii au lucrat acolo pana in maxim 5 ani lifetime, in cel mai rau caz. Bataie de joc.

    00
    • vezi? de-aia e bine sa schimbi jobul la 2 ani.

      00
    • mineru a lucrat pt cine trebuie. taicatu nu. Daca se ducea si dadea si el in cap cui trebuia avea la momentul oportun, poate iliescu il miluia si pe el cu o pensie bunicica.

      00
    • Vorbesti prosti bre. Mineri sunt incadrati la grupa 1, si beneficiaza de aceea pensie/grupa doar daca au minim 15ani lucrati in acel sector.

      00
  6. Oare Fluture stie ca Franta are un sistem de pensii cu mult mai multe exceptii decat cel din Romania? Si nu zic la intamplare Franta, ca acolo a stat Fluture multi ani si a contribuit. De altfel, varsta medie de pensionare in Franta pentru militari este sub 46 de ani. https://en.wikipedia.org/wiki/French_special_retirement_plan

    Culmea este ca Fluture a contribuit si probabil inca mai contribuie la acest sistem de pensii francez fara sa cracneasca.

    00
    • Fluture iarasi nu a inteles nimic. In toate tarile sunt diferente de astea. Si in SUA sunt pensii speciale ale celor din fortele armate.

      Asta e, nu toti suntem egali, cu sanse egale si „istorii ale muncii” egale. Unii muncesc de rup 40 de ani si au pensie 1000 lei, altii o freaca si au 8000 lei pensie.

      Viata e crunta, si trebuie sa fii baiat serios si sa o accepti.

      00
    • Fluture…eternul ganditor. Prin analogie as putea sa zic ca familia lui fluture e plina de ” ganditori”…dar nu imi place sa generalizez🙂.

      00
    • citez „cu nevoile de baza satisfacute”

      00
    • @tziahs Așa e, viața e cruntă. Dar nu pentru că „așa e viața”.

      Că una e să afle un om că are o boală genetică (ghinion, hazard, e de kkt dar CSF) și alta e să moară cu zile din cauza unei dietei proaste ca să-și poată trage primarul din Gherțani încă o vilă de neam prost pentru ginerică.

      Avem resursele necesare pentru ca nici un român (care nu are defecte genetice foarte grave) să nu mai sufere de malnutirție dar… plm e mai important să aibă ginerică un Porsche nou la scară.

      00
    • Claudiu e informat, Fluture e dezinformat si ipocrit, cu toate astea ideea articolului este alta: Pensiile speciale din Romania trebuie desființate. Hai cu argumente la subiect.

      00
    • Nu că ar avea nevoie Fluture să-l apăr eu, dar voi după ce ați citit ați și înțeles? Eu cred că nu.
      A zis clar că sunt câteva categorii de militari ce ar merita pensia, restul doar au plimbat foi și au făcut paranghelii (zic eu).
      Nu înțeleg de ce mulți citesc superficial și apoi spun prostii, neînțelegând de fapt ce au citit.

      00
  7. Bine Fluture, bun articol nota 10.

    Insa, facem ceva cu asta, cum am mai zis pe aici, cine se baga cu 3 EUR/luna sa facem un ong, platim un avocat si incepem sa facem petitii cu nume si prenume in care specificam care articole din lege nu ne plac referitor la legile speciale.

    Blogul acesta are 30k cititori. Sa zicem ca 300 de oameni intra in proiect. Asta inseamna 900 euro lunar pentru ONG din care 600 se duc la avocat (din care va primi in final 300, ca no taxe) 200 ii dam la posesorul de blog si restu 100 pe toner si hartie pentru petitii. In 4-5 ani reusim sa facem ceva. Decat nimic eu zic ca merita incercat.

    No, ficiori, ce ziceti, facem o treaba?

    00
    • Pun eu la dispoziție contul bancar. :)

      00
    • Nu se bagă nimeni pentru că e 101% sigur că banii vor fi delapidați, dacă nu chiar furați de-a dreptul. Sunt atât de multe interese la mijloc și foarte puțini oameni care ar face așa ceva în mod onest și transparent.

      Din 10 ron donați unui ONG, vreo 3 sunt efectiv investiți în obiectivul final al asociației. Ce nu se duce pe salarii si administrative, se duce pe „protocoale”.

      Și aia cu „petitii cu nume si prenume in care specificam care articole din lege nu ne plac referitor la legile speciale” e un căcat.

      Avem nevoie de oameni care să meargă și să asiste la toate ședințele unde prezența publică este permisă. Oameni care pot vorbi cu cei de la puterea locală. Iar cei de la putere vor vrea și ei un parandărăt, că… na… așa e politica (inclusiv în SUA).

      00
    • Aduni minim un milion de euro si vorbesti cu astia Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen sau Țuca Zbârcea și Asociații. Chiar daca nu darami pensiile speciale tot le bagi specialilor un tarus in inima. Sau in alta parte.

      00
    • @Itaa ha ha ce gluma buna, esti amuzant, cred ca in grupul tau de prieteni ti se zice glumetul, well done !

      00
  8. O tot freci cu militari magazioneri doar doar să nu te scapi la adresa magistraților infractori, acolo sunt banii boss

    00
    • În frunte cu abuzivii procurori dna, nu uita de ei.

      00
    • Probabil că ai ațipit serios în ultimii 2-3 ani, deci:
      – procurorii dna ies și ei la 45 ani cu pensii speciale
      – au fost alegeri europarlamentare, deci miza publică a corupției s-a diluat odată cu atribuirea mandatelor unor viitori milionari în euro
      – doamna Kovesi și-a găsit de lucru, e bine mersi

      00
    • @unul ești rău intenționat. Un rahat de procuror care nu face nimic ia 8000 de lei lejer. Si iese la pensie ca apeviștii și milițienii, la 45 de ani, deh, munca grea.
      Oricum nu pensiile militarilor sînt cele mai nesimțite, ale ăstora din servicii și magistratură sînt grele rău.

      00
    • Emil C, un procuror ia mai mult de 8000 lei, atat ia un politist local.

      Dar eu zic ca fac ceva. Abuzuri.

      00
    • @Vali, stirea asta de 2 ani, o cunosti?: Liviu Dragnea: „DNA nu mai e”
      https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/liviu-dragnea-dna-nu-mai-e-993849

      Deci pentru ce ii mai platim?

      00
  9. „pentru că statul român a luat bani de la familiile Gane pentru salariul domnului colonel Derciu, dar nu și pentru a stimula economia româneasca să poată oferi salarii mai bune”
    păi dom colonel derciu nu stimulează economia? luxul nu se întreține singur

    00
  10. De ce unii aleg sa se faca it’isti in zilele noastre ? Le place meseria ? Oare nu salariul conteaza intr’o mare masura ? Si ei au o derogare de la plata impozitului ? Cine te obliga sa faci o anume meserie sau nu ?

    00
    • Am plătit impozit timp de 10 ani ca „IT-ist” (programator) pentru că nu aveam facultatea terminată. Asta pe aceeași fișă a postului și cu aceleași atribuții ca și colegii mei care erau licențiați.

      Banii pe care îi „pierde” statul prin necolectarea impozitului pentru IT la același nivel cu restul meseriilor nu ar ajunge nici pentru mărirea pensiilor cu 300 lei.

      Și oricum nu ar fi folosiți pentru pensii ci ar ajunge tot în buzunarele băietilor deștepți. Cheltuiți pe mașini scumpe și vile de neam prost la marginea județului.

      00
    • @ voisit: de aia zic că sunt deștepți grămadă toți aitiștii, că apar tipi ca tine, cu argumente de astea…”nu are impact mare, deci să rămână lovelele la mine. Și oricum, i-ar fura. Huo, jos guvernul, vreau apreciere fiindcă noi suntem vă facem aplicația de comandat pizza!”

      00
    • @curly

      Unii fac aplicația de comandat pizza, alții fac firmware pentru aparatura ce ghidează centrală de la cernavodă ca să ai tu curent cu care să te plângi pe net :)

      00
    • avem deja o grămadă de firmware pt absolut orice. La ce mai munciți bă, it-știlor?

      00
    • @ manu: aia e deja făcută, man. Și sper că nu de tine fiindcă la ce eroare de logică formală ne-ai expus mai sus cu replica ta, ar trebui să fim foarte îngrijorați

      00
    • Eu am ales sa ma fac IT-ist fiindca-mi place meseria. Cu ceva ani inainte sa apara treaba cu impozitele, pe un salariu de 150 de euro (da, o suta cincizeci, nu lipseste nici un zero – de fapt, ca sa fim exacti, erau 300 de marci). Pe vremea cand dadeai cateva teste ca lumea pana te baga in seama cineva, iar sloganul (nu doar in IT) era „nu-ti convine, mai am 100 ca tine la usa”. Intre timp, IT-ul a devenit pomul laudat la care trag, atrasi de mirajul banului, de la absolventi de filosofie pana la absolventi de nimic, ca doar ce poate fi greu, stiu si eu sa dau drumul la counter strike si sa fac scrisul sa apara verde pe fond rosu intr-un html. Si din cauza asta, tinta ironiilor, dar si a invidiei greu de disimulat a tot mai multi bloggeri, comentatori profesionisti sau autori de miniromane semicomice. Dar da, unora chiar le place sa programeze si chiar stiu ce fac. Si ar face-o (sau o faceau) si cand era impozitul zero, si cand nu ar mai fi.

      00
    • Iar o ardeti aiurea cu „IT-ul” si ura de clasa?
      Pe majoritatea care lucreaza in domeniul ala ii doare la basca de impozit. Nu au avut nimic de zis cand s-a dat scutirea si nu vor avea nimic de zis nici cand se va lua. Singurii care beneficiaza de scutire sunt patronii, care au costuri mai mici.
      Altfel, e subiect bun de dezbinat masele.

      00
    • @curly N-am nimic impotriva sa ma impoziteze din nou daca asa se linistesc spiritele. Oricum am prins doar 2 ani de munca fara a plati impozitul specific. Macar sa nu mai aiba lumea ura pe IT-isti ca nu platesc impozit.

      Sa ia statul lovelele, ce sa fac eu cu ele, sa le donez, investesc sau sa le pun la ciorap?

      Doar mai sunt atatia gineri si fini care n-au casa si masina la scara, sarmanii.

      00
  11. Da, o lupta ce merita dusa.

    Problema nu este ca se dau pensii speciale ci ca nu exista nicio verificare a celor care le primesc. Si de vina aici nu sunt cei care le primesc, si nici direct reprezentatii nostri ca le-au dat, ci tot noi, majoritatea ce a inchis ochii (sau ne-am lasat prostiti – ca, vai, armata romana este super tare).

    Tot vorbim de coruptie si nedreptate la romani, stim ca exista da nu reusim sa o eliminam, oare de ce? Nu cumva ne uitam prea la suprafata? Cand fundatia este proasta, degeaba reparam mereu peretii, crapaturile vor aparea imediat.

    Fundatia este caracterul fiecarui individ in parte. Media caracterelor da cultura romana – si determina felul in care noi gandim cu totii, ca grup: obiceiurile noastre, ideiile noastre, visele si valorile noastre comune. Acestea sunt cele care determina deciziile pe care le luam – inclusiv cui dam pensii speciale si pe cine alegem sa ne reprezinte.

    Deci multe din problemele noastre pleaca de la caracterul majoritatii romanilor. Un caracter slab duce la lipsa valorilor puternice si corecte. Banul si egoismul sunt si ele valori, dar nu cele corecte – cateva valori corecte care ne lipses sunt responsabilitatea, corectitudinea, altruismul, sinceritea, curajul, compasiunea, proactivitatea, optimismul.

    De la asta pare ca pleaca toate. Extrapoland la lupta pentru eliminarea pensiilor speciale. O putem duce scoasa din context? Nu cred ca vom avea sanse. Doar schimband caracterul fiecaruia dintre noi se va schimba si asta. Deci nu pare o simpla lupta, un sprint, ci mai degraba un maraton de durata.

    00
  12. Cu 4000 lei/luna abia poti duce o viata decenta, fara iesiri in oras, fara vacante, fara haine scumpe, lux sau fite.

    Pur si simplu platesti chiria / rata la banca, apa, gazul, electricitatea si internetul (lux, dom-le). Mai adaugi si un abonament de tel. mobil, un abonament la transportul in comun (da, fara masina personala). Deja s-au dus 2500 lei.

    In rest, mancarea e scumpa. Vrei un fruct (de sezon, nu exotic)? Pac! 5 lei kilu’ Vrei o leguma proaspata? Pac! Inca 5 lei kilu. Nici congelatele nu-s cu mult mai ieftine.

    Da, poti trai cu parizer, pâine și apă cativa ani (pâna faci un impact fecal și ajungi la urgențe cu un tub în cur).

    De ce nu recunoaștem că în românia viața e foarte de căcat pentru mulți români?

    Nu pensia „specială” de 4000 ron e o nesimțire, ci pensia de 1000 ron.

    00
    • sa nu exageram zic. 4000 de lei pentru o persoana sunt arhisuficienti pentru multe.

      apartament 4 camere in bloc comunist, intre 200 si 500 de lei pe luna, hai sa zicem 400.
      curentul electric, intre 50 si 100, hai 100.
      telefon + internet + tv, vreo 4 sau 5 abonamente, undeva la 200 de lei pe luna.
      fara chirie.
      fara masina personala si ratb.
      o motocicleta intretinuta fara compromisuri,+ echipamentul aferent.
      haine de calitate, nu neaparat de lux.
      iesiri in oras saptamanal, nu cu noroc sau bucegi.
      vacante sau iesiri din oras pe weekend de cateva ori pe an.
      am mancat ce am vrut.
      am baut ce am vrut.
      bani pusi deoparte macar 2 3 sute pe luna.
      alte fandoseli si mofturi de gen bookfest de unde veneam cu rucsacul plin si buzunarul gol, bucatele de calculator sau calculatoare intregi, si altele de care nu imi aduc aminte acum.
      fara copii.

      salariul mediu in perioada aia a fost de vreo 3500.
      99% din ce castig acum in plus se duce in contul de economii.

      cine zice ca ii trebuie 4000 pentru un trai decent ori vorbeste din cur ori habar nu are pe ce lume traieste.

      dar sunt totusi de cord cu concluzia ta. nu pensiile alea mari sunt nesimtirea, ci alea mici.

      00
    • Asta in contextul unui pensionar care a cumparat apartamentul in care a locuit de la stat in anii 90. Dar sunt destui pensionari care, soc si groaza: locuiesc in chirie. Din varii motive.

      Iar in cazul meu personal, ca platitor de chirie, n-a fost luna sa nu cheltui 3500 ron doar pe strictul necesar.
      Nu am mai fost in vacanta de 12 ani, fara iesiri in oras de peste 2 ani.
      Fara sa imi cumpar jocuri, sau alte asemenea „prostii” (doar munca si somn ca un adult adevarat, „ce e aia relaxare? man up bro!”).
      Nu am nici o haina sau pantof „de firma” in afara de tricourile/jachetele branduite primite de la munca.

      Singura chestie este ca atunci cand imi iau mancare nu merg la en-gross la raftul cu cele mai mici preturi. Si nu mai folosesc becuri clasice la 2 lei bucata pentru ca se ard foarte repede & consuma enorm.

      Si chiar si asa, cu mers pe jos+ratb si fara cheltuieli inutile, cu o dieta relativ OK, tot am avut probleme de sanatate.

      OK poate din 4000 ron iti raman 2-3-500 ron sa-i pui deoparte, ceea ce e bine. Ce inseamna la tine trai decent? Sa ajungi cu salariul fix pe 0 in fiecare luna?

      00
    • Ai da-ma dracu… 4000 de lei minim… Tu realizezi ca 80% din romani nu au banii astia in mana? Si se fac si concedii… isi cumpara si case… cresc si copii… Mor pe astia de fac ei judecati financiare asa sfatosi si afectati… Realitatea e cu totul alta… Stiu ca pe acest blog e o bula din care fac si eu parte dar tine mine… relaitatea in tara este cu totul si cu totul alta.

      00
    • @Soacra Da, pentru ca 80% dintre romani încă au rude la tara, mai suplimenteaza de acolo, mai fac un troc, mai mananca o mamaliga cu rabdari prajite.

      Am facut si eu foamea pe salariu de familie monoparentala in anii 90, stiu cum e. Si da se duc in concedii, cu nașul, la cazare la rude sau la negru.

      Fiecare om are altă situație. Eu personal nu mai am rude la țară, tot ce cumpăr provine din piață sau de la magazin. Nu am pământ (ar fi vreo 2 ari de vie de la bunici – împărțiți intre 3 frați, dar pe care și-au „făcut casă” niște rromi), nu am casă în proprietate.

      Sunt, literalmente și în cel mai real sens al expresiei, proletar corporatist.

      00
  13. 100% de acord cu autorul! Dar cum faci sa scapi de aceste pensii/indemnizatii speciale cand cei care beneficiaza de ele sunt si cei care, in ultima instanta, decid daca pot fi eliminate sau nu?!?… credeti voi ca CCR (in orice componenta a ei) sau CS (in orice componenta a ei) nu se vor pune de-a curmezisul?!?…
    O initiativa justa, care va ramane doar o initiativa… din pacate…

    00
  14. NOU
    #56

    Foarte bine argumentat. Păcat că nu sunt șanse mari să se anuleze deoarece sînt foarte mulți trântori conectați la ” borcanul cu miere „

    00
  15. Ai uitat de primarii si viceprimarii care odata ce-au avut aceasta distinsa numire, nu se mai pot integra in campul muncii si trebuie sa primeasca pensii speciale.

    00
  16. Imi permit sa am o alta parere, de genul „fix asta e problema, what about..”, gen de reactie care nu imi place insa aici chiar isi are locul.
    Sunt de acord ca acele pensii ar trebui regandite insa numarul de persoane care beneficiaza de ele nu este foarte mare si pensia face parte din pachetul de beneficii care este stiut de toti cei ce intra in acel domeniu. In mod cumva similar doctorii castiga foarte mult raportat la Romania si nimeni nu a avut o problema cu asta, ca sunt doctori. Nu si asistentele, doar doctorii. Nu conteaza sau nu ar trebui sa conteze domeniul insa de ce nimeni nu are o problema ca un doctor a ajuns sa castige 20 de mii de lei fix din aceeasi bani ai contribubililor?
    E doar un exemplu insa daca admitem ca o categorie este „speciala” atunci nu putem sustine ca unii merita si altii nu, este doar subiectivism „eu cred ca inginerii ar trebui sa aiba venituri mai mari, tu crezi ca profesorii”.

    00
    • O parere personala legata de exemplul medici vs. asistente : este un calcul de risc pe care nu stiu sigur daca l-au facut cei ce au majorat salariile dar banuiesc ca da. Un medic necesita 8-10 ani de pregatire in plus fata de liceu, o asistenta doar 2. In cazul unui deficit grav de asistente poti majora salariile si vor aparea voluntari. La medici dureaza semnificativ. In plus asistentele nu o duc prea bine nici in alte sisteme medicale (ma refer la romance plecate afara, nu localnice) vs. medici. La noi deficitul de asistente nu pare inca tragic pt ca inca sunt posturi blocate in asteptarea de spaga, ceva ce nu ai vedea daca cele care lucreaza deja acolo ar face scandal ca sunt prea putine.

      00
    • In cazul doctorilor este vorba despre salariu, a fost modalitatea prin care guvernul a contracarat exodul medicilor, momentan n-am auzit de un exod al politistilor, militarilor sau magistratilor.

      Articolul este despre pensii speciale care nu au legatura un criteriu obiectiv (ex: principiul contributivitatii).

      Daca ai o meserie care presupune restricti/incompatibilitati sau este riscanta/stresanta/ atunci salariul trebuie sa reflecte asta => salariu mare => pensie mare pe principiul contributivitatii.

      Intotdeauna putem sa gasim exceptii de la regula si este normal ca unii sa beneficieze de anumite facilitati, din punctul meu de vedere nu asta se urmareste in Romania.

      Noi avem un sistem care favorizeaza castele si permite pensionarea anticipata cu o pensie mai mare decat salariul doar prin simpla apartenenta la un grup (ex: avem si cazuri de oameni care s-au pensionat si imediat au revenit in sistemul public).

      ps: estimarile din presa sunt: 140.000 de pensii militare + 10.000 de de pensii civile.

      00
    • @Alexandru – salariile medicilor au fost majorate brusc de PSD, daca nu ma insel, pe cand a fost discutia in presa ca pleaca medicii in alte tari si nu mai ramane nimeni aici sa ne trateze.
      Nu stiu cat castigau inainte insa daca nu ma insel veniturile lor s-au dublat sau chiar mai bine de atat intr-un timp scurt pentru ca asa a decis partidul. Eu ma refer la acest salt brusc unde nimeni nu a vazut ceva incorect in faptul ca o categorie profesionala castiga foarte mult.
      Discutia despre merite este exact acea latura subiectiva de care spuneam eu.8-10 ani de pregatire? Nu contest insa sa inteleg ca orice om cu 4 ani de facultate, 1,5-2 ani de master si inca 3-4 de doctorat ar trebui sa primeasca un salariu asemanator, hai sa nu zicem 20 de mii insa macar 15 mii de lei pentru ca are multa pragatire in spate, corect? De exemplu un preot. Sau un inginer mecanic. Sau un profesor de istorie la liceu care are doctorat, carti publicate etc.

      00
  17. Ajutoarele sociale, pensia sociala garantata si in general stimularea nemuncii cu incurajarea pomenilor sunt mai rele decat pensiile speciale/de serviciu (cu anumite exceptii). De ce s-au coalizat romanii impotriva acestor pensii?… Ei bine, pentru ca dupa ani de fentat statul cu salariul minim trecut in acte si alte „combinatii”, se ingrijoreaza acum ca n-o sa aiba din ce trai la pensie. Cum se incurajeaza ei acum?… Blamand pe cei care au cotizat muncind (mai mult sau mai putin) si facandu-si griji cum primesc aia pensii babane pe spatele lor, celor multi care poate n-au muncit niciodata in viata lor. Inteleg notiunea de pensii nesimtite, dar pana si un mers la munca la carat hartii e mai mult decat gura aia cascata care asteapta sa cada para, si sunt muuulte guri cascate. My two cents

    00
  18. Foarte, foarte bun articol.
    Raportat la siruatia de la noi insa, decat sa descresti pensiile speciale mai bine ar fi sa creasca cele normale. Cum ar fi ca Un om normal, care a muncit toata viata, sa ia 5000 pensie? Iar un „militar” care nu a facut nimic 30 de ani sa ia 4000?

    00
  19. Pensiile speciale. Toate lumea le uraste. Pnl vrea obtina niste voturi si promite ca le anulează ( atentie doar pe cele civile – care au de fapt o pondere nesemnificativă ca si buget). Nimeni, nici un partid nu va avea curajul sa anuleaza ceva din pensiile celor doua ministere Mapn si Mai. Niciodata. Sunt prea multe voturi acolo, influențe, lobby samd.

    00
  20. Mi se pare uimitor cu USR-ul a dezvoltat o adevarata obsesie cu eliminarea pensiilor speciale si tot USR-ul o arde in sus si-n jos cu „eliminarea coruptiei”.

    Eu vreau pensii speciale si salarii colosale pentru cel putin parlamentari, judecatori si persoane care gestioneaza sume de sute de mii euro din fondurile publice.

    Nu e normal sa fie asa?!

    00
    • Nu, pt ca de aia au salarii grase și sporuri.

      00
    • Hai sa-ti dau o veste buna: avem asta in Romania. Vestea proasta e ca nu am scapat de coruptie.

      00
    • @M si eu gandeam asa ca teoretic e de bun-simt sa fie asa. Dar in Romania cel putin am ajung la concluzia ca daca esti jigodie o sa furi si daca esti platit cu milioane de euro. Pentru ca la un moment dat incepi sa ai senzatia ca parca ai merita mai mult si ca nu iti sade bine doar cu cateva milioane in cont.

      00
    • @N Esti spalat pe creier. Sunt oameni, ca si noi. Sa-ti mai zic una: mie mi-a placut ultima guvernare PSD. Sigur, PSD-ul are un brand naspa si sigur pe vremuri au furat de-a rupt etc. etc.

      Dar lasand deoparte trecutul pe care nu-l poti schimba, si privind ultima guvernare a PSD uitandu-te la fapte si ignorand partidul, a fost chiar foarte buna.

      00
  21. Excelent scris.

    00
  22. Chestia asta functioneza de mii de ani. Militarii intotdeauna au fost si vor fi recompensati indiferent daca e razboi sau nu si dupa stagiul indeplinit au primit de la „imparatie” terenuri, mosii, pensii si tot ce s-a putut da. De ce ? Pt ca nu vrei sa ai lupii de paza(sau de atac dupa caz) infometati sau nervosi ca si republica, stat, federatie, etc. In Imperiul Roman stagiul militar era de la 16 la 20 de ani. In timpul asta primeai solda, permisii, etc si cand terminai primeai o mosie cam pe unde se putea cu cativa sclavi si tot tacamul undeva in imperiu sa traiesti decent. Si trebuie sa stii ca multi din ei nu au vazut nici razboi si poate nici Roma in viata lor.

    00
  23. De acord cu tine colegule zburator, insa sunt de parere ca fara miting si lupte stradale nu vom avea sorti de izbinda. Ca sa scapi de astia trebuie bagata frica in ei, iar fara demonstratii cum au fost cele impotriva ordonantei lui Dragnea nu se va schimba nimic.

    00
    • Sa inteleg ca cei care au dat minus n-au nicio treaba cu aceste pensii? Ati facut macar armata sa vedeti ce putori sunt prin unitatilea alea? Sau v-ati gindit macar o secunda ca militianul ala cu pensie imensa era pe vremuri cel care i-a administrat cu pulanul o bataie pe talpa muritorului de rind care a indraznit sa iasa-n strada deoarece nu avea ce sa dea copilului de mincare?

      00
  24. Ai dreptate în articol, dar problema nu e că militarii sau unii sau alții primesc pensii speciale.

    E în regulă asta.

    Ce este greșit este felul în care aparatul s-a umplut de incompetenți.

    Nu am nici o problemă cu pensia specială a unui procuror și judecător care își face treaba.

    Însă vreau ca beneficiile să aibă și riscuri. Adică jeguri de genul celor din cazul Dîncă, sau cei din cazul cu fata arsă de prieten criminal în serie, sau cazul celor 7 violatori de la vaslui să fie trași la răspundere.

    Când te angajezi magazioner primești salariu mai mare dar și dacă dispare ceva răspunzi. Și orice funcție pe lumea asta, orice business, când creste veniturile, cresc și riscurile.

    Asta vreau la șmecherii ăștia. Dispariția imunității de castă superioară. Vreau să văd și judecători la închisoare, și procurori care fac abuz de serviciu, sau mai grav, nu își fac datoria.

    Vreau ca toate beneficiile alea să vină la pachet cu riscuri pe măsură dacă nu își fac treaba.

    Și să nu îmi ziceți că așa nu va deveni nimeni procuror in românia. Și acuma e înghesuială maximă, dar porțile de intrare sunt controlate și treci prin ele tot prin mecanisme deloc etice.

    Mai bine mai putini și mai buni, decât mulți și fără nici un folos.

    00
  25. nimic nu ma intereseaza sau ma afecteaza mai putin decat pensiile speciale. sa fie scoase, whatever.

    00
  26. Perfect de acord, mai cu seama fiindca rasismul nu e o problema.

    00
  27. Dl. Fluture m-a enervat de multe ori cu articolele dumnealui. Chiar daca m-am abtinut la comentarii pe blog, in mintea mea nu au fost cele mai frumoase ganduri. Astazi recunosc ca am gresit. Scuze dl. Fluture !

    00
  28. Normal ca pensiile militare sunt problema.. nu ale celor care chiar nu merita (vezi judecatori/peocurori care toata cariera lor au dat sentine/facut dosare dupa cum canta muzica). Ce, probabil, nu ia in calcul domnu Fluture e ce inseamna o cariera in armata. Daca ar fi avut si el un parinte in armata stia cum se pune problema si cam cum e sa primesti telefon la ora 2-3 noaptea sa te duci la unitate chiar daca fiu-tu are 39-40 febra, sau ca anu asta nu te poti duce cu familia la mare ca ai aplicatie.. sau weekendu asta nu putem pleca din localitate la bunici ca parasim garnizoana..sau..
    In fine.. sunt multe aspecte frustrante, dar nu e o scuza ptr ca militarii, in general, isi asuma si limitarile astea. Ideea e ca bugetele de pensii ptr militari se achita din bugetele institutiilor.. un motiv ptr care le si zice pensii de servici. Toate statele nebananiere au astfel de beneficii ptr armata/politie/pompiere si la noi cu atat mai milt ptr ca, ce sa vezi, salariile nu-s atata de atractive incat sa se ingramadeasca oamenii si beneficiile astea sunt, oarecum, si un aspect de marketing. Eram si eu incantat de o cariera militara, ptr ca ma vedeam ca tata, insa el nu m-a lasat si mi-a motivat simplu: „Indiferent cat de sus ajungi in ierarhie, toata viata o sa ai un sef care nu e intotdeauna si mai competent sau capabil ca tine si va trebui sa indeplinesti ordinele”.. dupa vreo 10 ani de munca civila, imi dau seama ca avea dreptate.

    Ca o concluzie.. cine se bucura de includerea pensiilor militare in legea asta, e clar ca a vazut militari doar la parada de 1 decembrie (cand apropo, ei erau liberi) fara sa se fi interesat vreodata ce inseamna armata cu adevarat.

    00
  29. Pensie de miner iei doar dupa 20 de ani de subteran (adica grupa 1). Si o iei pentru ca ai COTIZAT la un salariu bun, nu ca restul leprelor care nici macar nu cotizeaza. Subteran pe care nu ti-l doresc, nici macar un an, si sincer cred ca ti-ai vomita matele la 10 secunde dupa ce ar porni colivia cu tine sau in mod sigur cand te-ar inconjura sobolanii in timp ce iti mananci suplimentul invelit in ziar, sa dai si lor o bucata de slana.
    Subteran care insemna sa te scoli , daca esti schimbul 1, la 3 sau 4 dimineata, ca sa fi in locul de munca (abataj) la 6, la 2-3-5 sute de metri sub pamant, la 45 de grade sau mai mult si umiditate 80%, uneori cu apa pana la genunchi ca s-au stricat pompele, in praf de piatra sau carbune, cu oxigen putin si metan mult (prea mult uneori, si ca sa poti munci esti pus de sefi sa astupi gaura de la metanomentru ca sa nu piuie si sa opresti productia).
    Inseamna sa dai la tarnacop, sapa si lopata, o lopata de doua ori ca dimeniune fata de una normala, si cu coada scurta, sa incarci ce s-a puscat pe banda sau in vagonet.
    Sa impingi razna (vagonetul) zeci si sute de metri, uneori pe plan inclinat, avand grija sa nu sara de pe sinele pe care nu le vezi in namol, sa nu il scapi in put si eventual si pe tine dupa el, ca nici dracu nu te scoate de acolo, mai ales daca deverseaza si silozul peste tine, si ingroapa neamurile un coparseu gol.
    Sa cari si sa tarai dupa tine materiale (lemn, plasa, fiare, in general 20 de kile sau mai mult), de la un loc de munca la altul, de la un sector la altul, pe orizontala – uneori pe burta, sau pe verticala si plane inclinate, pe suitoare (niste scari rudimentare din lemn), ca nici dracu nu a mai investit nimic de zeci de ani si atunci refolosesti si demontezi ce ai.
    Sa belesti ochii si urechile permanent, daca scartzaie armaturile deasupra ta, daca se aude surparea, daca s-a luminat de la vreun foc de dupa vreun dig, sau daca iese fum.
    Daca esti norocos si scapi de explozie, surpare sau foc, mai poti avea beneficiul (daca treci probele psihologice si fizice) de a fi salvator. Se plateste ceva mai mult, dar esti primul care intra dupa colegi cand face boom, sau cand pica muntele pe ei. Trebuie sa fi in stare sa iti controlezi reflexul de voma cand vezi capatani, mate si membre imprastiate, nu de alta, dar daca vomiti in masca nu mai poti respira, iar daca dai masca jos, mori de la monoxid.
    Apoi trebuie sa fi in stare sa aduni ce ti-am povestit mai sus, sa le pui in paturi si pe o targa, alaturi de inca unul doi colegi intr-o echipa, sa recuperezi casca si lampa (e ca la militarii americani ID tag-ul), sa iti cari colegul mort, cu care ai baut poate o bere acum trei zile, afara, sa dai ochii cu familia lui, cu copiii care se tin de fusta mamei, care, ghici, nu munceste ca se baza pe salariul de miner. Si care desi iti multumesc ca ai scos corpul, se intreaba in gand de ce al lor si nu tu sau altul.
    Cam astea sunt „beneficiile” mineritului adevarat, le cunosc, ca am rezistat 4 ani, si dupa ce am scapat a treia oara de moarte, am renuntat, nu ma vedeam iesind la pensie de acolo. Daca rezistam sau eram smecher si ma inscriam in partid, ma faceam sindicalist, pupam in cur vreu sef, construiam si eu vreo vila sau vreo cabana la directori, poate azi imi bagam si eu ordonanta, si intr-un an eram pensionar.
    Ce este adevarat e ca si printre ei exista lepre, care au belit cariciul cu sindicatul, au fost trecuti pe hartie ca salvatori, ca lacatusi subteran cu categorie speciala, ca electricieni de interventie in timp ce puneau gresie si faianta, construiau garaje sau cabane, sau au jucat fotbal acum j de ani la Minerul XXX dar erau pontati la cea mai buna brigada (evident ca dadeau dreptul la seful de sector si la director) si acum au pensii de 4-6000+ lei. Dar sunt maxim 10% dintre ei.
    Restul, desi pot iesi la pensie daca la 45 de ani au 20 de ani subteran, rar apuca 50-55 de ani, ca ii omoara fie silicoza, fie alcoolu’
    Asa ca nu compara asta, cu un burtos care numara bonete sau farfurii la popota, incepe sublocotenent si iese la pensie colonel sau daca are noroc general cu o stea. Nici cu militieni care au pensii de 7000 de lei la 45 de ani, desi cel mai mare pericol prin care au trecut a fost sa ii stranga cascheta sau vesta reflectorizanta, ca s-au ingrasat.
    Nici cu judecatori care au dat cu ciocanu’ cum a vrut poola lor, ca si daca baga la bulau pe unul nevinovat nu patesc nimic.
    Astia din siderurgie, minerit si alte locuri unde au avut categoria 1 sau speciala, au COTIZAT pentru pensia care o au. Spre deosebire de TOTI ceilalti, care nu iau pe baza de cotizatie ci de ultimul salariu.
    Sigur ca in toate meseriile astea speciale exista oameni care merita, aviatori, militari care au vazut front, etc. Dar 90% dintre ei primesc mult, degeaba.

    00
    • Sa nu uitam de mineriade.
      De efortul pentru a planta panseluțe nu s-a plâns nimeni.

      00
    • Dupa polologhia asta stii ce idee geniala mi-a venit? Ca aveai o alternativa: sa nu te faci miner. Ti-a pus cineva pistolul la cap si te-a obligat sa intri in subteran? Sau lacomia de bani caracteristica romanului era prea mare?

      00
    • – Nu am participat la niciuna, cred ca 20-30% din cei de acolo erau securisti. Nu de alta, dar cizme, casca, salopetă toate noi…

      – Esti atat de bou ca nu iti dai seama ca nu aveam alta alternativa sa ma întrețin pe mine si părinții, unul șomer si alalat pensionar de boala. Unde vroiai sa ma angajez la 18 ani, în Vale, bărbat în putere, anii 90? Corporatist, sa port blugi mulati cu glezne goale ca tine, nu puteam, ca variantele erau mina, încă o uzină, la pădure sau barman/ospatar la negru. Deși am avut medie de peste 9 la bac pe vremea când nu conta ca oricum dădeai examen la facultate, nu am.plecat la cluj sau bucuresti ca restul colegilor, ca nu aveau ai mei cu ce sa ma tina. Am făcut câtiva ani de mina, si apoi scoala. Alta intrebare?

      00
  30. Generalu ala daca il patesti prost s-ar putea sa dea din casa pentru niste ruble si daca incepe un razboi tu fluture poti sa zbori pe alte meleaguri, militarii nu pot, ei tre sa stea sa lupte. Da, ar trebui curatati din ei cei incompetenti. Dar asa sa iei banii oamenilor ca nu intelegi tu rostu lor in lantu logistic mi se pare o prostie.

    00
    • Pensie medie MAPN: 4000 lei
      Pensie veteran de razboi:
      „Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, o ordonanță de urgență care majorează semnificativ, de la 1 ianuarie 2019, valoarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 49/1991 pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război.

      Documentul prevede creșterea indemnizațiilor pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate de la 259 la 1.500 lei lunar, pentru invalizii de război încadraţi în gradul II de invaliditate, de la 231 la 1.000 lei lunar și pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate, de la 196 lei la 900 lei lunar.

      În cazul veteranilor de război și văduvelor de război, dacă acestea din urmă nu s-au recăsătorit, majorarea este de la 161 lei la 600 lei lunar.

      00
  31. S-a mai incercat desfiintarea.
    A facut-o chiar cel mai hulit guvern din istoria recenta: Basescu-Boc-PDL.

    Iar la scurt timp, guvernul PSD, votat cu 2 maini de alegatori, le-a reintrodus.
    Si nu doar ca le-a reintrodus, dar a si extins categoriile care beneficiaza de pensie speciala.

    Si istoria are tendinta de a se repeta.
    PNL va desfiinta pensiile speciale, PSD va castiga alegerile pe un fond puternic anti-PNL (fond care deja exista si e in crestere) si vom avea din nou pensii speciale, mai multe si mai mari.

    00
  32. Ai dreptate parțial. Ce ai descris tu in articol e fix cealaltă parte a problemei: pensiile speciale nu eliminarea e problema principala ci faptul ca nu sunt calculate normal (nu e normal sa ai pensie mai mare ca salariul, nu e normal sa se calculeze la salarii plus orice spor sau ban in plus pe care il bagi in ultimele luni ca sa iesi cu pensie cat mai mare ), mai e problema ca se mentin posturi fara scop doar pt a fi ocupate de cine trebuie si mai e problema ca pensiile obisnuite sunt prea mici, pensia minimă e prea mica. La fel e problema ca unii fenteaza statul si stau pe salriu minim si apoi plang de pensii, altii nu muncesc deloc dar nu ii poti lasa sa moara si atunci ia pensii sociale. De fapt problema principala sunt salariile mici, cei care taie frunze si jobul lor nu produce nimic, necolectarea de taxe, faptul ca unii iau salarii mari dar nu au si raspundere pentru ce fac, nu raspund daca gresesc. Sunt multe aspecte de rezolvat aici, nu e doar problema cu pensii speciale care apropo, nu exista, sunt de fapt pensii de serviciu. Mai e si aspectul ca daca maine dispar pensiile speciale nu înseamnă neaparat ca vor creste celelalte.
    Eu consider ca pensiile ar trebui sa fie impartite pe categorii si sa fie undeva intre 2500 si 10.000 de lei. Nu cred ca e cazul de pensii mai mari indiferent de cat ai contribuit.

    00
  33. Nu mai bine ar fi sa traim intr-o tara in care sa se poata plati si aceste pensii si sa nu existe aceata polemica din punctul meu de vedere idioata? Adica de unde stim noi ce au facut acesti „plimbatori de hartii”, de unde stim noi impactul si binele sau raul facut tarii. Legea spune ca trebuie sa primeasca bani mai multi, asa si? Primeau si pana acum! Deodata pentru ca am ajuns atat de parliti incat sa nu mai putem plati pensii trebuie sa le scadem. Pai nu mai bine ne concentram pe motivul pentru care am ajuns sa nu le mai putem plati? De ce naiba nu putem sa sustinem un sistem de pensii? De ce suntem incapabili sa gestionam niste venituri la buget? De ce managementul statului e mereu pe minus?? De ce indiferent cate chestii se construiesc in tara asta, la cate foruri internationale aderam, noi tot ultimele gaini suntem si mereu nu reusim sa ajungem la o relaxare fiscala si economica? Parerea mea e pentru ca suntem prea pasivi, nu stim sa cerem socoteala celor care gresesc, nu stim sa reactionam la nedreptate, suntem parca prea fricosi, preferam sa ne scriem frustrarile pe net (cam cum fac eu acum) in loc sa mergem la birourile senatoriale sa cerem socoteala, sa facem reclamatii la produsele substandard, sa reclamam la politie si sa stam de capul politistilor cand suntem nedreptatiti.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)