Statul român e un obstacol în calea culturii

Ok, și stăteam la o palavră cu un alt bețiv și-mi aduc aminte de tabloul ăla cu moartea lui Socrate, că asta discută lumea la băută. Știți tabloul, uite-l:

Exact așa beau și eu când vorbesc politică

Motivul pentru care pot să vă pun poza asta la ce rezoluție vreau e că tabloul original e în Muzeul Metropolitan din New York și ei au pus poza pe site cu „Public Domain”. Dealtfel pe site-ul lor poți să vezi toate tablourile pe care le au. Nu că-s americanii mai cu moț, puteți verifica și site-ul Hermitajului – că în cursul discuției am vorbit și de cum ăia au două da Vinci-uri, chestie rară – și ei au pe site toată colecția. Ceva mă face să cred că asta nu-i face să aibă mai puțini vizitatori, dimpotrivă, dacă nu ești un troglodit o să vrei și mai mult să te duci să vezi tablourile alea.

Venind în România, la ciumecii ăștia ce râgâie cultură pe gură, eu începusem să mă enervez când am văzut anunțul Muzeului Național de Artă că se redeschid. Perușii ăștia triști au anunțat un program de la 11.00 la 17.00, că dacă tot avem voie să mergem la muncă, sigur putem chiuli să mergem la muzeu. Ce-au în muzeul ăla dracu știe, și blebedocii de-acolo, că n-ar pune o poză pe site. Mă uitam la expoziții temporare, e ceva cu Corneliu Baba, super, n-au zis nimic despre el, cine e și ce-a făcut la viața lui, și nici nu mi-au arătat vreun tablou de el.

Dintre cele mai cunoscute și interesante tablouri ale lui Baba sunt alea două cu „Regele nebun”, vă povestește Fluture cum stă treaba, că el e cu arta înaltă. Nu vă pot da poză, că n-am găsit ceva „public domain”.

De ce se poate la MNAR să fii atât de lăbar? Că-s instituție de stat și regula e că nu poți fi dat afară. Nu e ca la Met, acolo dacă e criză se reduce personalul, la MNAR poți s-o freci și să mănânci căcat cu lopata despre cum te sacrifici tu pe cultură până mori. E plină capitala de fufe care se dau culte și-și trag bășinile astea pe nas în timp ce restul planetei se pișă, efectiv se pișă, pe noi ca pe ultimii primitivi, că și arta pe care o avem o ținem ascunsă în clădiri ciordite, deschise doar la program de pensionari.

Și tot în direcția asta, într-un gest de maximă sfidare, Teatrul Național București, altă șustă de stat, anunță că pe vreme de pandemie face livestreaming cu niște piese de teatru de-ale lor. Parexamplu, zilele trecute au dat Take, Ianke și Cadâr, varianta cu Beligan și Marin Moraru. Doar live, nu poți s-o vezi azi, dacă ai chef.

Și întrebarea e „de ce?”. Cum adică să nu dai spectacolul ăsta gratis tot timpul pe Youtube? E al lu’ mă-sa lui Caramitru sau cum? N-am fost eu atent și între timp Teatrul Național a devenit entitate privată? Nu cumva s-a făcut piesa aia de teatru din bani publici? Ce, TNB-ul trăiește din bilete? Ai zice că e o piesă importantă, ai zice că actorii ăia din ea sunt deja morți, de ce paștele mă-tii nu dai gratis piesa definitiv, bă Caramitrule, e a ta? E a țării. Păi n-a făcut bine Tom Cruise că-ți dădea palme peste muian în Mission Impossible?

Poate jegul ăla ciorditor de fi-su, Andrei Caramitru, că el se pricepe la toate, poate explică el cum e posibil ca TNB să țină la borcan chestiile astea, de parcă ar fi ale lor. Am auzit că acum îi pute foarte mult gura pe teme de religie, vreau să-l văd cum îl explică pe bolovanul trepanat de tac-su care a primit bani de la stat în ultimii 10 ani pentru TNB mai mult decât Daniel pentru Catedrală.

În fine, ce voiam să spun, dacă vreți să știți de ce nu merge cu cultura, e suficient să vă uitați la ăia plătiți s-o facă și să comparați cu ce se întâmplă în lumea civilizată. Rar găsești o mișcare atât de puternică și agresivă împotriva ei cum găsești la cocleții ăștia obraznici de lefegii ai culturii de stat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. Așa și cu documentarul Recorder despre revoluție. Au dat ceva bănuți, de ordinul zecilor de mii de euro (absurd), pentru a lua câteva materiale video din arhiva TVR, printre care secvența rară cu Andreea Esca. De parcă televiziunea în pragul revoluției nu era de se stat și națională. Că acum se strâmbă și cer bani pt materialele din arhiva, ca sunt entitate separată, dar ar da faliment fără finanțarea de la stat.

    00
    • Da, că veni vorba de TVR, au o arhivă enormă de teatru TV, nu e la liber, nu înțeleg de ce. Emisiunile cu moartea pasiunii Cătălin Ștefănescu, da.

    • Si munca de cercetare, ca la unele documentare ai si din asta, trebuie sa fie gratis? Montajul si el? Stii ca exista si regie la documentare? Crezi ca e asa usor, te-ai uitat la niste clipuri, le bagi în premiere si gata?!

      00
    • @xxx Munca aia de documentare a fost plătită. Montajul a fost plătit, cameramanul a fost plătit, totul a fost plătit. Din bani publici. Că TVR nu funcționează pe bază de voluntariat ci pe niște salarii mai babane decât în privat.

    • Există vreo posibilitate să fie obligați să pună materialele astea la liber? O petiție sau altceva?

      00
    • @Gabi, nu prea. E definit ca serviciu public autonom de interes național, fiind aflat doar sub controlul Parlamentului, adică are un statut de independență sporită în materie de organizare și conducere. Așa că petițiile nu pot schimba nimic. Bine, s-ar putea prin presiuni de tăiere a finanțării de la stat, dar aici e altă treabă sau schimbarea statului juridic (dar aici riscăm să o transformam voalat în televiziunea controlată de stat, nu că n-ar fi).

      00
    • Ce frumos incerci tu sa vorbesti despre arta si ce usor te isterizezi cand auzi ca arta se face si pe bani. De asta nu avem arta si cultura in romania, pentru ca romanul se isterizeaza cand aude cat costa o statuie, se intreaba de ce e nevoie la fel cum se isterizeaza cand vede ca exista o camera de hotel de 1000$ cand vestul e plin de astfel de lucruri, de opere de arta scumpe sustinute din fonduri publice (vezi exemplu angel of the north) si camere de hotel mai scumpe de 1000$. Iar tvr-ul nu plateste bine ci televiziunile private platesc prost si met-ul primeste si el fonduri de la stat, vreo 20 de milioane, cam 10% din bugetul total anual. Te las pe tine sa afli din ce gasca facea parte pictorul prezentat de tine ;)

      00
  2. Putem să mai luăm un exemplu bun din America – tot ce este realizat de angajați ai guvernului federal este implicit considerat ca fiind „public domain”.
    Dacă munca a fost plătită din bani publici, de ce să nu fie publică?

    Încearcă să ceri date meteo de la INMH – te usucă de bani. Ca să nu mai vorbim de Monitorul Oficial, cere bani pentru a iți da acces la legislatie…

    00
    • monitorul oficial e maxim. oficiosul statului cere bani ca sa explice legile statului. dura lex, sed lex.

      00
    • Asta cu bani pentru accesul la Monitorul Oficial merge mână-n-mână cu „necunoașterea legii nu te absolvă de…” capcană tipic românească.
      Adică Monitorul Oficial funcționează din taxele și impozitele tale, dar pentru a vedea ce se publică acolo, din banii tăi, trebuie să mai plătești încă o dată.

      00
    • apropo de inmh. ultima grila de salarizare e din 2017. chiar nu le e jena?

      00
  3. Daca-r interesa pe cineva teatrul l-am gasi in biblioteca Netflix. Teatrul si in filmul romanesc e o laba in cerc subventionata de statul roman. Cu premii de la festivaluri la care platesti ca sa participi, ca si acela de inventii de la Geneva. E o laba in cerc pentru ca in lumea aia se perinda oameni ce vor sa para classy, glossy, posh la care se adauga prietenii si familia lor, un loc unde toata lumea cunoaste pe toata lumea. …niste asistati social cu frac si papion.

    00
    • Îți dau un exemplu: acum 2 ani, în clasa a 12-a au venit unii de la DNA să promoveze o campanie anticorupție și ca material au adus și un clip cu Horatiu Mălăele. Nu-ți închipui momentele de râs stârnite în încăpere de un actor român, mult peste În Puii Mei și comedia de acum. Eu zic că nu e popularizat teatrul românesc. Aaa, și te duci la teatru să vezi jocul actorilor și povestea pe viu. Teatrul a fost originea cinematografiei pana la urma.

      00
    • @Psoionics: Teatrul e ca sexul, adica e bun si ala de pe Netflix (cu mana ta pe click), dar parca e mai bun ala din realitate. PS: N-am mai fost la teatru de un deceniu.

      00
    • „Teatrul e ca sexul”; „N-am mai fost la teatru de un deceniu.”
      Damn, son…

      00
    • Cum adica legile nu se publica free pe net?

      00
  4. offtopic: vad ca nu apar avatarele.

    00
  5. Ca o mică poveste, eu am de făcut un portofoliu pentru clasa de olandeză (plătită de primărie!) în care trebuie să povestim pe scurt despre ce-am văzut sau învățat din vizite în grup ghidate de profesoara noastră la muzee sau alte activități. Dacă n-ar fi existat turul digital oferit de Rijksmuseum sau resursele de pe Google Arts & Culture, n-am fi avut despre ce să scriem.

    Turul digital e limitat la o singură galerie, dar îți prezintă cele mai importante picturi din muzeu, iar clipurile audio sunt aceleași ca în ghidul pe care poți să-l închriezi din muzeu când iei căști. Așa că profesoara ni le-a arătat pe conference call în screen share, am vorbit despre ele, le-am pus în portofoliu și am făcut o treabă.

    Are un rol educativ enorm când mă gândesc la câte alte clase de elevi și curioși au făcut la fel ca noi dat fiind că nu mai pot să viziteze. Sunt convinsă că întărește imaginea instituției, ca să nu mai vorbesc de cercetarea pe care o fac publică și API-ul pe care îl pun la dispoziție.

    În România probabil ar trebui să treacă peste ideea că picturile disponibile online le-ar reduce numărul de vizite în persoană, și să devină adepți în a strânge și gestiona fonduri de la privat ca să se angajeze la un proiect de anvergura asta pe termen lung. Că de la stat nu știu ce pot să sper.

    00
  6. Statul Roman e un prost administrator al activitatilor de cultura.
    De exemplu Teatrul National din Timisoara:
    Total venituri 2019: 13.727.000 lei
    Venituri din prestari de servici si alte activitati: 874.000 lei
    Subventii de la alte administratii: 11.594.000 lei
    Total Cheltuieli 2019: 13.735.000 lei
    Cheltuieli de personal: 7.168.000 lei
    Alte cheltuieli: 4.331.500 lei
    Sursa:
    http://ro.tntimisoara.com/informatii-publice/
    sau
    https://drive.google.com/file/d/1e2d8L3bAoJVt7pIL_p4B32pMFfQ9LWJO/view
    Din activitatea lor de baza produc 184.000 de euro pe an.
    De la primarie, primesc vreo 2,5 milioane de euro, din care dau 1,5 milioane pe salarii si aprox. 900 mii de euro pe alte cheltuieli. (sa manance si gura la sefi ceva?)

    Rupti de realitate. Nu poti sa le ceri nimic.

    Au pe site si bugetele pe 2017 si 2018. Aceeasi situatie.

    00
  7. Unde-i Oana Pellea să bocească?

    A, da.

    00
  8. De adaugat Rijks Museum la lista de muzee care au operele scanate https://www.rijksmuseum.nl/en

    Astia te lasa sa ti le si descarci high quality si sa iti faci tablou din ele daca ai chef. Nu mai discut de toate experienta de digital care e wow.

    00
  9. Mai degraba statul roman e un obstacol, punct.

    00
  10. Super tare turul virtual la Ermitaj. Multumesc de pont!

    00
  11. @Eftimie, ăsta ești chiar tu? https://youtu.be/49YeFsx1rIw?t=9541

    00
  12. puțin offtopic, dar la americani gasesti si chestii de prin alte locuri, cum ar fi asta: http://loc.gov/pictures/collection/prok/

    00
  13. NOU
    #30

    @Eftimie: statul român știe că o masă de oameni, proastă ca pula, e ușor de manevrat, d-aia mai subțireanu’ cu educația și cultura maselor.

    00
    • @John Temple – nu amesteca educatia si cultura, poti sa fii doctor sau inginer fara sa ai habar de muzica, pictura sau teatru si poti sa petreci 8 ore pe zi in muzee si sa nu fii in stare sa calculezi 122×5.
      Nu e nici o conspiratie aici, e doar lipsa de interes ca si un multe alte domenii, e mai simplu sa nu faci nimic decat sa faci orice, cat de putin.
      Bine, e si prostia umana ca ar putea sa faca o licitatie publica de exemplu pentru tur virtual al muzeului, nimeni nu comenteaza cand e vb de cultura, sa spuneam ca proiectul face 100 de mii, bati palma cu unul gen Cumpanasu la 500 de mii, da si el 200 inapoi si asta e, toata lumea e fericita.

      00
    • @BigBear, ai dat cu bâta în lac, termenul de cultură înglobează și cunoștințele specifice educației. Nu înseamnă doar pictură, literatura și arheologie.

      00
  14. Când eram mic adormeam cu teatru radiofonic la un aparat Gloria acum adorm cu Las Fierbinţi 4K. Apropo, cei de la Radio România au ceva prin care să poţi asculta piese de teatru radiofonic vechi pe net ?

    00
  15. Se vede ca Eftimie e pa cultura. La baute vorbeste despre Socrate, Rousseau, filosofie, arta. Te duci la o bere cu el, si incepe cu d’astea grele, te ia la intrebari… trebuie sa combati pentru berea aia… iti iese pe nas.

    00
  16. Meanwhile pe YT in fiecare saptamana e o piese noua de la National Theatre din Londra. Saptamana asta e:
    Official Young Vic’s A Streetcar Named Desire w/ Gillian Anderson | Free National Theatre Live Play
    https://www.youtube.com/watch?v=BJEpYaD3yTw

    Am mai vazut Frankenstein acum 2 saptamani cu Benedict Cumberbatch. Imi e ciuda cca nu am apucat Anthony&Cleoptra cu Ralph Finnes. Te descurci si cu actori de astia daca nu poti sa vezi marile valori romanesti.

    00
  17. statul roman impreuna cu sora mai mare, BOR, face tot posibilul sa impiedice accesul boborului la cunostere, cultura, evolutie.

    00
  18. E același lucru și cu pozele vechi, în arhivele nemțești, italienești și franțuzești, ai poze și materiale din România si nu numai (evident), la liber.
    Cei de la Muzeul satului de exemplu, interzic strict utilizarea lor, pentru ca na poate se îmbogățește careva din acele poze cu țărani și sate care oricum nu au vreo calitate oau.
    Pentru ca nu e asa, acele peisaje sunt ale lor, acei țărani pozați sunt ai lor, cum sa ai dreptul sa preiei pozele și sa le împrăștii pe net sa vada și alții cum se trăia în 1930 samd. Nu nene, las sa zacă ascunse pe site-ul lor.
    TVR… De tvr numa de bine, am trecut odată pe centura pe lângă o clădire pe care scria arhiva tvr și ma gândeam ca as da o spargere sa vad ce e acolo și evident și sa iau ce gasesc. Țin aia tone și tone de filme, desene, muzica, documentare și culmea ca lumea chiar vrea sa le vada.
    Au postat nesimțiții acu ceva luni, o bucățică dintr-un documentar cu lupi.. Bai, geniala filmarea, da cum altfel, au pus numa vreo 15 minute din tot documentarul și scriau ca daca vrea cineva tot, sa le scrie. Și le-am scris. Și m-am trezit cu interogatoriu, da cine sunt, da de ce vreau samd…. Am renunțat… Ce plm sa poți face cu un documentar cu niște lupi, filmat în 1900 toamna. În fine…
    Eu am in lista de fb niște muzee din orașe precum Buzău, muzeu etnografic Bacău, Aiud samd… Si ce sa vezi, oamenii chiar postează poze cu exponatele și dau și explicații… Niște țărani, ce sa le faci…

    00
  19. Si inca o chestie amuzanta cu pozele cu/pe public domain … daca eu fac poza trebuie sa ma platesti pe mine cel care a facut poza, in cazul de fata met a facut poza, met vrea bani pe rezolutie mai mare. Nu vrei sa platesti pentru rezolutia mare apai du-te si fa-ti singur poza.

    00
  20. Hahahah iar idiotul asta, iar are probleme… bine-nteles intr-o directie, ca doar ar pune si el mana pe ceva bistari din aia 40 de milioane de la peneleu. Boss, nici tu nu cred ca te iei in serios.

    PS: N-ai cum sa compari un teatru cu BOR cand vine vorba de verzisori, teatrul ala a primit intr-un mandat cat a primit BOR intr-o transa subtirica.
    Lasa cifrele pentru altii, perfectioneaza SF-urile tale jenante… ca ai acolo de lucru cat pentru 2 vieti.

    00
    • Legat de muzee ai dreptate, pana la punctul in care n-au bani nici de salarii, care nu-s mari, dar tu stii bine si asta … sunt zeci de cazuri castigate in instanta unde se asteapta de ani buni pentru sume de 10-50000 euro de la fel si fel de muzee…
      Crezi ca modernizarea aia se face pe povesti? E usor sa ai o parere, proasta bine-nteles… dar parere, e clar ca PNL-ul la fel ca PSD-ul o sa mictioneze lejer pe arta si toate muzeele din tara asta, pur si simplu educatia e balast pentru analfabeti.

      Tu stii toate astea, dar de ce sa nu arunci cu laturi… da de mai ramai relevant si anul asta.

      00
    • @goldy Spune repede unde lucrezi. Link cu procesele de 10-50k altfel mananci kkt

      00
    • Cauta orice vrei tu despre tezaure gasite cu detectoare de metale si probleme cu platile, iar daca gasesti plati de peste 20k euro … imi cer scuze.

      00
  21. Imi si inchipui un proiect de digitalizare a operelor noastre amarate din muzeele noastre amarate. Pas 1: O sa ii vezi pe Pelea si Caramitru si altii cum se duc sa boceasca pe la toate TV-urile ca si asa cultura e la pamant si subfinantata, vreti si aia 3 plictisiti care mergeau la muzeu sa nu mai vina ca le au la un click distanta ? Pas 2: licitatii cu miros de frauda pt site, contestatii, 3 ani de lalaiala. Pas 4: se face un site in PHP prost optimizat, pe o carca de bani si cu garantie de 3 ani. Pas 5: intra 200-300 de oameni pe el cat e hype-ul si merge extrem de prost si neoptimizat ca orice site de stat facut cu picioarele. Intri si iesi repede ca in afara de niste flori, niste peisaje triste, niste tarani pe camp … nu ai ce sa vezi. Pas 6: expira cei 3 ani, nimeni nu mai plateste intretinerea, interes zero, site-ul moare.

    00
  22. NOU
    #48

    Apa e uda.

    00
  23. Muzeele din Bucureşti sunt cea mai horror chestie culturală cred că din tot spaţiul Schengen. În 2020 plata cu cardul la mai sus amintitul MNAR depinde de norocul pe care îl ai, deoarece se poate întâmpla să fie în concediu persoana care se ocupă de POS – păţită pe propria piele când a fost expoziţia Renault.
    La MNAC nici nu există aşa ceva, iar dacă faci scandal se mai întâmplă să îţi dea bilete la preţ redus ca să îţi închidă gura (păţit şi asta).
    Aţi fost vreodată la Muzeul Colecţiilor de Artă? Nu cred că există personal mai acru ca acolo, să te ferească Osiris să întrebi ceva sau să te apropii prea mult de vreo operă.
    Unul dintre cele mai interesante muzee din Bucureşti se pare că ar fi Muzeul Politehnicii. Am zis că se pare, deoarece în poze arată tentant, dar cu ajunsul e mai greu, pentru că e deschis doar de luni până vineri, între orele 10-15 (!!), Cine sfinte căcat poate ajunge între orele alea dacă nu e pensionar sau student?
    Că am amintit de programul muzeelor, aici e o mare problemă, deoarece foarte multe sunt deschise doar în timpul săptămânii şi atunci până la 4 sau 5, cel mult 6, dar ultima intrare se face cu oră înainte de închidere. Nu există noţiunea de program în weekend, ca să nu le surmeneze pe duamnele supraveghetoare sau măcar ideea de zile speciale din timpul săptămânii în care să fie program extins gen 9-10 seara sau chiar miezul nopţii.
    Şi se mai întreabă lumea de ce e buluc la Noaptea Muzeelor/Galeriilor/Instituţiilor. Pentru că de aia.

    00
  24. Apropo de muzeele romanesti, mai este o chestie pe care eu nu o inteleg: de ce trebuie sa platesti separat (si mult mai mult decat biletul de intrare) daca vrei sa faci niste poze exponatelor? Vorbesc de poze „normale”, pe care sa le revezi acasa in laptop, nu de chestii profesionale, din care sa scoti bani. De nenumarate ori mi s-a intamplat faza asta: „cat este biletul?15 lei. Ok, pot sa fac si niste poze cu telefonul? Da, dar mai trebuie sa platiti 50 de lei, separat”. In strainatate nu am intalnit chestia asta. Fotografiatul intra in pretul biletului de intrare, nu mi s-au cerut niciodata bani pentru a putea face poze in muzeele din strainatate, asa cum se intampla in Romania.

    00
    • Asta probabil a fost răspunsul pentru ăla care face poze cu tableta la fiecare răhățel de exponat, în speranța că le va vedea din nou peste 15 ani dintr-o vilă de lux prin California.

      A fost mai simplu să pună taxa x lei decât să zică: fă poze doar dacă vrei cu adevărat, că oricum o să arate ca un jeg, dar dacă deranjezi ceilalți vizitatori (bliț, ambuteiaje, etc.), banii inapoi și marș.

      00
  25. O mică observație: Programul muzeelor e cam același peste tot. Îmi amintesc că la Paris, la Orsay, închidea la 17:00 și pe la 16:45 începeau deja să blocheze accesul în anumite săli, obligându-te să o iei pe circuitul spre ieșire, astfel încât la 17:00 să bată curatorul codul de activare alarmă înainte de a pleca acasă. Nu stătea nimeni un minut peste program. Liberte-egalite-sindicate!
    Crezi că un program în zilele de L-V până la 22:00 ar buluci lumea la muzee? Haidi, bre! După 10 ore de exceluri crezi că mai intră cultură în tine la ceas de seară? Când știi că ai frigideru gol acasă și ai și lecții de făcut cu ăla micu pentru a doua zi? Poate doar o piesă de teatru să mai meargă, că dacă e și proastă, barem mai poți ațipi în scaun.
    Vrei cultură de muzeu? Mergi S-D. Iar dacă nu vrei să te înghesui, ia-ți o zi liberă în cursul săptămânii și bucură-te de mai mult în loc să te uiți în fugă, cu ochii franjuri la final de zi.

    00
  26. Met-ul dă în fiecare zi câte o operă la o calitate super. Pe YouTube găsești teatru de calitate, radiofonic sau nu. Teatrele din Baia-Mare sau Târgu Mureș aveau spectacole recente acum ceva timp.

    00
  27. mi-amintesc de o faza extrem de trista de-acum 4-5ani, la Buzau.
    era noaptea muzeelor si-si anuntase participarea la eveniment si muzeul de istorie din oras. recunosc ca, venit de cativa ani in orasul asta, nu-l vizitasem inca si mi s-a parut o idee buna sa vad ce-ar putea expune muzeele din oras.
    lume multa, multi parinti cu copii, unii sigur erau ptr prima data in situatia de-a vedea un muzeu.
    cladirea fusese recent renovata, deci premize bune de-a avea o vizita reusita.
    intram, mirosea a var si-a parchet proaspat lacuit, ferestrele erau curate, vitrinele si ele, usile vopsite… dar niciun exponat.
    adica, sa nu mint, din cele 5-6 sali ale muzeului, in 3 dintre ele, in multimea de vitrine stralucinde de curatenie, erau expuse 3 piese – cate una intr-o sala.
    in prima sala cu 1 exponat era ceva unealta de piatra din preistoric – nici nu mai conta! – care era cam de 5cm. nici macar nu am observat-o in vitrina, ne-a atras cineva atentia!
    in alta sala era un telefon de-ala negru de ebonita, de care vazusem in Pistruiatu’…
    al treilea exponat nu mi-l amintesc.
    trecea lumea, murmura a batjocura la adresa conducerii muzeului si ieseau la fel cum au intrat.
    ma gandeam ce-or fi inteles copiii aia care intrau ptr prima data la muzeu?
    la iesire, tot personalul era insirat, imbracat in haine de gala.
    or fi vrut sa-i felicitam c-au varuit cladirea?
    de ce sa participi la acest gen de eveniment daca nu esti pregatit? ca exponate aveau.
    daca nu au avut timp sa le aseze in vitrine, trebuia sa amane ptr alta data, nu sa expui o cladire, fie ea si proaspat renovata.

    00
  28. Am vazut unul dintre regii nebuni ai lui Baba la Constanta, mi s-a parut extraordinar. Eram doar eu in muzeu. A alergat o doamna dupa mine ca sa-mi spuna sa nu fac poze. Le dauneaza foarte, pesemne, ca arta romaneasca sa fie studiata si promovata. Am cautat tabloul online ca sa-l mai privesc, nu-l gasesc. Nu pot sa-i inteleg…

    00
  29. probabil că o să îmi iau o mulțime de downvotes pentru comentariul ăsta, dar asta e…

    Ce face statul este de fapt visul umed al oricăruia de pe net care tot cer protecția unui „conținut” cultural oarecare. (articol de presă, roman, poză, tablou, piesă muzicală, film, etc.)

    Cultura poate exista și fără să fie definită drept „conținut”, dar „conținutul” nu poate exista fără să existe ceva suplimentar care să îl conțină … iar ce face statul român acolo este să realizeze visul umed al celor care cer administrarea la sânge al drepturilor de proprietate intelectuală. Vrei cultură? ia cu lingurița, dar fiecare linguriță costă.

    Organizațiile și societățile de promovare a drepturilor de autor au făcut lobbyy în parlament pentru drepturi de proprietate intelectuală asupra oricărui tip de conținut … iar statul ne dă conținut să ne săturăm până la urechi, cu tot cu „cutia” ce conține acel conținut.

    Când ajungi să privești un act de cultură drept „conținut”, a te plânge că alții țin sub capac cultura fiindcă o consideră „conținut” din punct de vedere legal și deci trebuie obligatoriu „conținută” în ceva … ajungi la expresia celebră „băgați site-ul de cultură la dubă”… care începe să aibe sens (aberant) atunci.

    00
  30. Tot statul roman e cel care ne da o data pe an sansa de intrare gratis in cadrul „Noaptea Alba a Muzeelor”, doar ca noaptea asta alba tine pana la cel tarziu miezul noptii, restul orelor nu se mai pun, caci vine dimineata. Ma intreb totusi, daca s-ar da o zi libera de la stat pentru ziua culturii, cati ar dedica-o chiar pentru asa ceva. Micii si gratareii momentan ne ocupa mai tot timpul.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)