La cald despre nimic

Am predat acum 3 ore rulota inchiriata. Civilizat, 3 minute pe ceas ieseam din curtea celor de la Haff. Acum sa vedem peste câteva zile, ca cei 4 zurgalai au mesterit ei ceva când, noi, adultii, eram ocupati sa ne uitam la frunze, având mâinile si mintea ocupate cu ceva rece din frigider.

Ca sa intelegeti mai bine stilul nostru de vacante, cei 4 dl. Goe din dotare au stat in pijamale cam 4 zile din 6. Si tot in pijamale au vizitat si Biertan si Viscri si alte obiective.

Cu toata bunavointa nostra, in prima zi, drumul din Dristor Bucuresti la Moieciu de Jos a durat vreo 6 ore. Nu stiu sa va spun de ce, era luni, in afara de semafoarele dintre Râsnov si mai apoia Branului, s-a circulat ok. Aveam sa constat si in zilele urmatoare ca daca mergi cu viteza legala, orice drum in România dureaza mai mult decât credeai. Fara nici un motiv aparent. Ma gândesc ca asta ar fi motivul pentru care sunt multi – prea multi – soferi nervosi pe sosele. Depasiri incredibile, claxoane de tiruri in localitate pentru ca mergi doar cu 50 km/h etc. Noroc cu Radio Muzical si cu copilasii indiferenti la muzica de camera. Apropo, am ascultat ceva fain compus pe la 1800, cu harpa, violoncel si oboi.

Dupa prima noapte in care n-am stiut sa dam drumul la caldura – si, in mod evident, n-am stiut nici sa dau mesaj pe Whatsapp la tehnicul de la Haff care e prezent aproape non-stop -, am salutat rasaritul cum se cuvine, din patul rulotei, cu plapuma trasa pâna sub gât.

Obiectivul zilei urmatoare: Viscri. Stop la Racos unde lacul de smarald se culcase deja, deci era o banala cariera umpluta cu apa din asta, de o stim cu totii. Sper ca cei care mi-au indicat Racos in comentariile la postul precedent sa nu o ia personal, nu e vina lor. De fapt, nu e vina nimanui. Asta e România si trebuie sa avem rabdare cu ea. Dar nu ai cum sa atragi turisti acolo asa cum se prezinta lucrurile astazi. Adica, lumea vrea sa viziteze, cauta locurile astea cumva mai putin cunoscute, dar nu poti sa faci X km doar ca sa vezi niste apa si niste pietre. Trebuie mai mult. Stiu ca inca nu se poate acum, o sa vina, o sa se intample. Dar acum, tot ce faci e sa incurajezi niste poluare. Toti turistii astia care fac „island-hopping” din loc in loc de vizitat, nu produc decât poluare. Nimic altceva. Nimic pentru buget – in afara de accizele la carburant – nimic pentru comunitatile in care se afla aceste „obiective”. Nimic pentru „fondurile de speranta ca intr-o zi turismul o sa fie ceva misto si la noi”.

De fapt, zona asta cu bisericile fortificate are un potential turistic IMENS. Dar astazi nu e exploatat nici la 10%. Si nu e vorba de drumuri. Sosele exista, sunt si mai rupte si mai ok si unele chiar bune. Dar acolo, in locul exact al bisericilor de vizitat, nu exista absolut nimic. Cu exceptia unei biserici fortificate, aproape la fel ca celelalte 200 care mai sunt in zona.

Stop Viscri pe intuneric. Praf pe strazi, interdictie de parcare „in centru” (???), va rugam mergeti in parcarea satului. Hai. Parcarea inchiriata de logistica echipei de filmare la un film. Nu putem sa va spunem ce film. A, scrie pe o rulota. Alien 3 Soferi simpatici, ne-au facut loc sa ne punem sandramalele pe roti. Unde golim si noi toaletele? A, pai aici e doar o parcare. Soferii rulotelor de vedete (englezi?) care jucau in film ne spuneau ca ei golesc totul pe drum, la umbra lunii. E, cum stateam asa si balotam, apare o cacanarie. Da, domle, o cacanarie. Soferii aia nici nu stiau in ce firma profesionista lucrau. Pentru ca sefii lor inchiriasera o cacanarie din Bunesti (satul alaturat) sa le goleasca si toaletele mobile dar si cele vreo 8 rulote care insoteau filmarea. Asa ca ne-am asezat la coada si am descarcat si noi. In mai putin de 2 ore de la sosirea noastra, parcarea era goala. Si „creepy”. Dar era Viscri, cea mai frumoasa localitate din România când te uiti de pe fereastra castelului de la Balmoral. Dimineata am cautat lapte proaspat din sat, dar nu avea nimeni. L-or exporta toti in Marea Britanie. Biserica fortificata asezata fain pe un deal. Mi-a placut locul. In rest, nimic de vazut/facut la Viscri. Adica, sunt zeci de sate ca el si unele chiar mai misto. Dar numai Viscri a avut norocul printului Charles.

Lasam Viscri casei regale britanice. Stop la cetatea Rupea. Dragut. Crit, Saschiz, nimic notabil, aceleasi biserici fortificate si nimic altceva. Mai misto a fost la Lidl in Sighisoara

Stop pe intuneric la Roandola. Nu m-as fi asteptat la un asa nume de localitate in România. Rauthal in germana. „Campingul nostru nu mai e in circuit, e privat. Dar puteti sta.” Nicio retea de telefonie mobila. Un wifi care functiona doar lânga staulul vacii. Nu e nevoie, n-am Instagram. Lapte si oua proaspete. Si dus cu apa calda, chiar lânga gaini. Imi imaginam cum dusul eram eu si gainile unii dintre fanii mei :-))

Biertan. Frumos. Singura localitate de pe drumul nostru cu potential turistic ridicat. Un loc frumos de locuit. Hai sa facem si un pic stânga spre Alma Vii, ca mi-a zis cineva in comentarii. Bai, va dau o bere. Serios. Drumul e rupt, satul e sarac, turism zero, biserica fortificata identica cu altele, dar… o sa va spun la bere de ce va multumesc. Vali, nu uita ce am vorbit, cauta un curs de dulgherie, te rog.

Biertan – Cârta, un drum foarte frumos. Pentru cei care apreciaza natura in toate formele ei. Dealuri frumoase, cu covoare ruginii/caramizii si sate simple care incearca sa scape de saracie. Si de moartea la care ii condamna unii de fiecare data când au ocazia.

Cârta, domnule. Flori in ghiveci lunguiete asezate perpendicular pe sosea, in fata fiecarei porti. Curat, frumos si cu potential. Mare. Un camping minunat, La Salcia Batrâna (De oude wilg). Stam doua zile, caci copiii vor si ei sa se joace mai mult intr-un loc, sa-l „domesticeasca”, sa si-l aproprieze. Plus ca aici sunt doua-trei pisici si doi câini. Si DOAR 4 rulote. Erau ultimele doua zile de deschidere a campingului, se pregateau de hibernare.

Am avut noroc de o vreme impecabila. Toata ziua in pantaloni scurti si tricou. Seara cam racoare, dar rezolvi usor cu afinata si un polar.

Sâmbata. Sosele un pic mai aglomerate dar potabile. Ultima destinatie: parcarea The Garden Resort la Moieciu, unde vom astepta orele 18 de duminica, pentru a pleca spre Bucuresti via DN73. Avem timp, avem topoare si fierastraie, asa ca facem un mic drumeag prin paduricea de lânga. Ca sa ajungem intr-un luminis in care acum 4 ani le facusem un wigwam din crengi, celor 4 progenituri din dotare. Pardon, atunci erau doar trei. Apoi o ciorba de perisoare, putina socializare cu seful la topoare si inapoi la Bucuresti. Pe un drum aproape gol. Si un cap plin de imagini absolut minunate.

PS. Daca stie cineva sa-mi spuna ce copac sau arbust e cel cu frunze rosii, ii multumesc anticipat.