Mă gândesc la o fază. Am citit acum câteva luni un articol cu titlul “găsește-ți pasiunea e un sfat oribil”. Nu mai țin minte despre ce era, dar ideea mi-a rămas în cap, și da, oamenii ar trebui să își caute pasiunile mai domol și mai din timp.
Pentru că de ce. Și vă dau exemplul unui prieten. A făcut o facultate doi ani, nu i-a plăcut, a făcut alta complet opusă. După un an s-a lăsat și de aia, s-a angajat la o firmă de publicitate, după care una de mezeluri, după care vânzări auto, după care ceva la o bancă, după care marketing online, după care închirieri auto, după care turism, după care junior marketing, după care organizare de evenimente. Acum e în Asia, nu știu ce face. Un alt amic face 3 chestii în același timp, destul de diferite, plus e muzician.
Și nu sunt singurii l cu schimbări de carieră complet opuse, pe nici o verticală și cu nici o logică. Singurul numitor comun e că nu le face pe nici una bine. Că nu pune suflet și nu simte nimic pentru nici un loc de muncă. 6 luni acolo, un an dincolo, un an jumate dincolo și i se ia și începe să își caute altceva. Și nu joburile în sine sunt de vină neapărat.
Hai să zicem că într-un an îți poți da seama dacă îți place ce faci și vrei să continui. Dar ai timp oare să înveți și să te obișnuiești cu meseria aia dacă nu pui suflet? Și dacă nu pui suflet și nu te interesează deloc, ai timp să devii bun?
Faza cu muzicianul mi-a dat ideea articolului. A studiat chitara un an și jumătate, și-a făcut o trupă, dar toți sunt niște lepre acolo. De 4 ani se chinuie să definitiveze niște piese, toate sună mizerabil, nu le place nici măcar lor, anulează repetiții pe cele mai sinistre motive (mi-a murit pisica, m-am lovit la degetul de la picior, mama a tușit un pic), n-au nici o tragere de inimă. Singurul motiv, cred eu, pentru care insistă, e ca să poată spune că fac muzică. Ah, da, cântă mai prost la chitară ca mine, și eu nu știu să cânt la chitară, am făcut jumătate de an acustică, nu s-a prins nimic, am renunțat, am cântat două săptămâni la bas într-o trupă, nu mi-a plăcut, mi-am văzut de alte chestii.
Și cred că asta e problema multora: vor să facă tot felul de lucruri în paralel, poate una le iese, nu le fac bine pe nici unul și sunt nefericiți.
Mentalitatea asta proasta care a inceput sa apara si in Europa, cu ” experimenteaza, incearca orice, schimba tot ce faci de la an la an, nu iti fie teama ” a venit din USA, tampenia aia cu urmaritul visului american, cu mutatul din 2 in 2 ani intr-un alt oras, din New York in Los Angeles cu vreo 2 opriri prin Vegas si Chicago intre timp, incercand de fiecare data alta slujba, alt domeniu, alte ” noi pasiuni ” .
Si apoi vezi hoardele de americani pe net, literalmente peste tot, la vreo 35 – 40 de ani, plangandu-se ca au dat nu stiu cate sute de mii de coco pe facultati, si ca nici la 10-15 ani dupa ce le-au terminat nu si-au gasit un job stabil, o casa, un venit sigur etc. dar astia sunt aceiasi care cand cineva intreaba ” cum sa imi aleg cariera ” vor raspunde cu mizerii gen esti un spirit liber, azi fi chelner, maine contabil, poimaine munceste pe santier si luna viitoare conduce un uber. Peste 2 ani baga-te intr-o trupa sau fa-te notar, asta inseamna sa traiesti .
Si uite asa sunt multi care desi pe hartie nu ar trebui sa fie saraci, pentru ca nici familiile lor nu sunt, si ei au investit suficient de mult in educatia lor, ajung la varstele astea mature traind ani din viata numai prin chirii mizere cu cate alti 4-5 in camere ( pe care platesc tone de bani, bineinteles ), plangandu-se ca mananca numai conserve, grilled cheese, taitei d-aia de studenti, si maxim se mai alinta cu un Mec, Taco Bell si ce mai au ei pe acolo, dar ca domne au experiente de viata .
Si bineineles ca si romanasii si alti idioti din tot restul lumii care idolatrizeaza america se iau dupa ei si ajung sa faca exact ce ai descris tu ca face tipul din articol. Daca-l intrebi, o sa vezi cum povesteste fericit despre ce experiente bogate i-au umplut sufletul in toti acesti ani, ce frumos este sa cunosti atati oameni diferiti in atatea locuri minunate de a interactiona cu ei, ai si daca ai si lui sa ii dai bani de cateva tigari si hai si la o bere da’ platesti tu .
Idioti .
„azi fi chelner, maine contabil, poimaine munceste pe santier si luna viitoare conduce un uber. ”
Astia sunt aia care n-au inteles de ce diviziunea muncii a fost un pas inainte pentru omenire
Esti suparat ca nu reusesti sa iesi din ceva ce nu iti place sa faci dar te complaci in ideea ca schimbarea este grea?
@Alex ai mintea ingusta daca asta ai inteles din comentariul meu …
Experimentele si mentalitatea pe care am descris-o eu in comentariu merg atat timp cat ori esti pe timpul studiilor si ai nevoie de bani castigati de oriunde + de experienta de munca, ori ai parintii sau pe cineva care te sustin financiar din spate .
Dar atat timp cat exista oameni care nici la 35-40 de ani nu s-au hotarat asupra unui domeniu si asupra unei cariere, n-au venituri stabile, dar carora le place sa se planga catre prieteni, rude sau pe internet ca nu le ajung banii si ca nu-si gasesc si ei un gagic sau o gagica cu care sa-si imparta chiria, nu mai e doar alegerea lor, te seaca si pe tine la cap si trebuie ori sa te abtii sa-i lovesti cu adevarul in fata, ori sa le-o spui frumos si sa risti sa pierzi niste prieteni .
E una sa ai 35-40 de ani, sa nu-ti mai placa jobul actual, sa ai ocazia sa te muti intr-un alt domeniu stabil dar unde sa zicem ai nevoie de niste cursuri de cateva luni, jumatate de an ca sa intelegi domeniul, si sa o faci, alta e sa ai aceeasi varsta si in ultimii 5 ani sa fi lucrat in 5 domenii diferite, 5 locuri de munca diferite, si sa nu se fi lipit niciodata nimic de tine, sa nu fii bun in niciunul din domenii, si sa plangi „vai vreau sa mai incerc o experienta noua ( adica nu mai am bani nici de salam ) dar nu ma mai angajeaza nimeni, nu stiu de ce ” .
E o mare diferenta .
Ce nu-și dau seama respectivii idioți este că, pe măsură ce îmbătrânesc (și da, biologia e toxică și rea, nu ține cont de voința lor), le va fi tot mai greu să „trăiască liber”. E ușor la 20 de ani să fii nomad prin lume, să cunoști și să încerci, dar apoi ajungi pe la 40-50 de ani și-ți dai brusc seama că e cam greu să-ți mai găsești vocația zilnic, nu mai ești nici tânăr, nici frumos, iar sublima „libertate” nu îți ține de foame.
Ajungi pe la 60, casă ioc, de călătorii nici nu se mai pune problema, pentru cei din jur nu mai ești mișto oricât te zbați, tragi de boli, iar când te duci la farmacie ăia nu-ți vor da medicamente în schimbul poveștii despre ce tare te-ai distrat acum 30 de ani, când ai fost în Chile, te-ai matolit cu Jose din Valladolid și i-ați tras-o amândoi lui May Anh din Vietnam, mamă ce mișto a fost! Și, dintr-o dată, viața parcă nu mai e o minunată aventură. Dar măcar ai #trăit, #foreveryoung, #ai.o.tigare?
Și sunt tot mai mulți tâmpiți din ăștia care până pe la 30 de ani au avut poate zece locuri de muncă, unul mai diferit decât celălalt, sunt ticsiți de experiențe, dar incapabili să facă ceva util, au fost prin 17 țări însă nu sunt în stare să schimbe o siguranță.
cam cum sunt bătrânii care n-au vrut nici la CAP, nici la fabrică, nici la nimic, de sunt acum ai nimănui.
@Ventor @GP
11/10 comentariile.
Dacă aș recopia comentariile, aș schimba pe ici pe colo „idioți” sau „tâmpiți” cu „xenofili” pentru că e tot același lucru: niște inși bătuți în cap, dorgațo cu niște lozinci și „lecții de viață” complet, complet, complet aiurite.
Oricum, comentariile sunt superbe. :thumbsup:
Cum iti place tie jobul pe care il ai? Sau jobul pe care il faci fara sa te simti prea bine, dar sa traiesti.
@Ventor, scuze frate, nu am inteles ca tu inca nu ai realizat ca esti frustrat.
In ordine alfabetica: bravo Ventor pentru gândire, bravo Zoso pentru articol!
Vrem, nu vrem, media educa oamenii în epoca asta. Ii educa prost: fiecare e cel mai unic, special și deștept și merita numai ce e mai bun, excursii, pizde și țoale. „Ai ceva de oferit? Nu, dar am de primit atatea”. Toată lumea cool și în trend, când colo nu au bani de țigări – corect.
Cum îți așterni, asa dormi. Avem ce meritam. La vida es sueno. Sau cum bine a scris Marcus Aurelius: dacă ei sunt prosti, trebuie sa fii și tu?
@Alex: Omul a explicat cu comentarii kilometrice ce vrea sa zica la replicile tale de jumatate de fraza. Poti sa dezvolti cum ai ajuns la concluzia ca e frustrat? Mutumesc.
@Dan 2: e foarte simplu, am mai dat peste indivizi ca Alex, iar numărul lor este în creştere.
– Aruncă nişte banalităţi auzite prin podcasturi, văzute prin poze motivaţionale sau citite prin cărţi de „dezvoltare” personală (fericirea ta e tot ce contează, alegi să fii fericit, scopul vieţii e să trăieşti, you get what you allow, împlinire, maturitate, vocaţie, persoană sănătoasă, autenticitate, terapie cu copilul interior, traume şi alte căcaturi din astea).
– La rândul lor, le răspândesc mai departe pentru că au nevoie de feedback pozitiv, adică oamenii să fie de acord cu ei, să le dea stroke-urile pe care şi le doresc (ne lăudăm între noi cât suntem de împliniţi şi de sănătoşi, adică se face laba în cerc). Atunci se simt bine pentru că-i „inspiră” pe cei din jur.
– Când dau peste oameni care n-au nevoie de raha… pardon, inspiraţia lor, sau care mai rău, le spun în faţă că sunt idioţi naivi (în cel mai fericit caz) sau doar ipocriţi nenorociţi, strâmbă din nas: toxici, frustraţi, hateri, negativişti, nu-şi consumă energia lor pe nişte bieţi rataţi ca noi.
Ăştia sunt cei care, când inevitabil li se va sparge bula, îşi vor lua zborul de la etaj, vor proba cravata de cânepă sau vor trage cu lama pe vene. De aia mi-am luat maşină de făcut popcorn, o să fie foarte amuzant să-i privesc când dă viaţa peste ei.
Cum sa imi dau seama, din comentariile voastre. Ce poate fi explicat mai mult de atat. Cand te doare de altii atat de mult este clar ca proiectezi problemele tale…
Da de unde pana unde muzica? Daca n-ai talent si nici pasiune – a canta este chinul de pe lume… Sigur, dupa ceva munca si insistenta poti fi sub-mediocru – da cine plm si-ar dori asa ceva?
Muzicantii sunt ca fotbalistii, e suficient sa prestezi macar mediocru si tot castigi multisor peste medie in orice tara ai trai
prietenii mei muzicieni se intreaba daca stii depsre ce cacat vorbesti
Muzicienii mor de foame, omul vorbea despre muzicanti, care da, castiga la greu, ca au besini mai putine.
Sunt cativa muzicanti care castiga la greu. Majoritatea o duc mediocru spre prost – dar altceva nu stiu ( si nici n-ar vrea) sa faca. La fel la muzicieni.
De asta la japonezi cea mai importanta persoana este… educatoarea. Ea „canalizeaza” viitorul adult catre domeniul unde prezinta inclinatii, nu unde vor parintii sau ceea ce este trendy-flendy pe moment…
Japan has a relatively high suicide rate compared to other countries, but the number of suicides is declining and as of 2013 has been under 30,000 for three consecutive years. In 2014 on average 70 Japanese people committed suicide every day, and the vast majority were men.
@Alex, ce chestie – Japonia are rata sinuciderilor sub: Polonia, Lituania, Ungaria (asta ca sa dau doar unele din vecinatatea noastra):
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_suicide_rate#List_by_the_World_Health_Organization_(2015)
Dar e drept ca Romania e aproape la jumate, numai ca nu prea am incredere in ce raporteaza romanasii (remember ultimul recensamant cand am iesit 20 mil, desi in tara nu sunt mai mult de 15)
@Alex
Japonezii se sinucid din alte cauze, nu că „nu sunt liberi”.
Cred ca ratele alea sunt date de mai multe lucruri, nu doar de unul, viata din Japonia nu o inteleg, dar nici nu pare cea mai orientata catre individ.
Japonezii se sinucid din multe cauze, legate intre ele:
1) criza spatiului locativ, stau 3 generatii in acelasi apartament de 100m. Sa vezi optimism cand aia batrani sunt pensionari de cand ai facut tu ochi, stau toata ziua acasa si controleaza tot, iar parintii tai, la 60 de ani, le dau lor banii sa-i administreze. Tu te milogesti de senila de hoasca sa-ti dea bani de un telefon nou si esti in dilema daca sa-ti iei telefon sau te duci la love hotel cu gagica aia uda toata de la mozol prin parcuri, dar ai bani de maxim 3 futaiuri.
2) imaturitatea emotionala, nedezvoltarea capacitatii de relationare cu persoane de sex opus, de a avea familie, frica de responsabilitatea de a avea familie,
3) refugierea in relatii virtuale si PORNACHE MANGA. Bai, voi realizati ca japonezii se masturbeaza la desene animate si mai ales FEMEILE? Da, femeile se masturbeaza la MANGA cu demoni cu puli uriase.
4) presiunea culturii muncii pana la epuizare, ca asta e cel mai important in viata, sa mori demn muncind. Sau sa-ti iei viata onorabil, dar si o katana e scumpa, plm, te arunci de pe pod.
Japonezii se sinucid de 2x mai mult ca românii pentru că au pula jumătate cât a noastră. Rata sinuciderilor s-a dovedit științific de către englezi că e invers proporțională cu lungimea pulii. Și voi v-ați sinucide dacă ați avea flocii mai lungi ca pula.
De când sunt în Anglia am făcut tot felul de chestii. De la zugrăveli la îngrijit bătrâni și brutărie, majoritatea de nevoie. Am avut șansa să lucrez pe o poziție de entry management, nu mi-a plăcut, nu sunt făcut pentru asta. Acum vreo câteva săptămâni mi-am dat seama că majoritatea articolelor și cărților pe care le-am citit în ultima vreme sunt de psihologie. Problema e că făcând facultate în România, nu pot face alta pe gratis aici.
Concluzia e că în viață e bine să încerci chestii. Toate te învață câte ceva. De exemplul lucrul cu persoanele cu handicap mental m-a învățat să îmi controlez foarte bine emoțiile dar și să fiu atent la tot ce se întâmplă în jur. În brutărie am fost forțat să nu îmi mai las mintea să umble brambura și să fiu concentrat la ceea ce fac.
Cam multe joburi, nu stiu ce ar zice Vali despre treaba asta… poate ca nu ai fost atent, nu te-ai dedicat. Poti detalia cat ai stat la fiecare job si „cat suflet ai pus” la fiecare?
@Glumetzu, întrucât Alex nu a înțeles nimic din ce a scris Vali, întreb și eu o chestie: Cum o duci? Ești OK? Fericit? Cu banii cum stai? Ai o carieră OK? Ai măcar vag idee ce o să faci pe la 50 de ani?
Nu întreb nimic de chestii personale, că fără familie poți să trăiești, dar fără bani de mâncare e mai greu.
Stiu ca nu este moral ok, dar poti sa declari ca ai doar liceul .
@Glumetzu
Se zbate limbricul comunist și/sau de pișcotar din tine, cu afirmația asta.
„Învățăturile” tale nu sunt deloc învățături, sunt conveniențele pentru care să prestezi la un serviciu anume.
Nici peste 5 ani nu o să mai ții cont de așa-zisele „învățături”, iar pe la vârsta mijlocie înspre bătrânețe, când ești pe cale să mori [devreme], pentru tot ce ai simțit „să încerci chestii”, o să plângi cu atâta durere pe inimă frântă (unii zic „inimă rea”) și plămânii inflamați de atâta agonie, cu creierul terci: ți-ai pierdut timpul degeaba cu o deziluzie trendy-flendy (vorba unui antevorbitor) fiindcă te-ai lăsat prostit de alții (vorbind o altă limbă, bineînțeles că factorul xenofiliei nu lipsește) cu lozinci și polemici despre cum e bine să trăiești viața „făcând chestii”.
Faza cu facultatea: la 18 ani habar nu aveam ce vreau sa fac, nu e vorba de nici un comunism: am intrebat, nu se poate, nu pot da timpul inapoi.
Financiar sunt ok. Drumul simt ca inca mi-l caut! Sunt multumit, dar stiu ca in curand voi dori o noua schimbare si o noua provocare.
Si legat de datul timpului inapoi: mi s-a parut interesanta o chestie zisa de un tip: discutia despre dat timpul inapoi e ridicola nu pentru ca discutia e fara sens ci pentru ca acum, ca adult, stiu ca ar fi lucruri pe care ar trebui sa le fac si nu le fac si lucruri pe care nu ar trebui sa le fac si totusi le fac.
@Glumetzu, te-au ginit academicienii, ai grija.
@Glumetzu
Eu ți-am spus cum o să fie, degeaba mă insulți [voalat]. Când ajungi la starea aia descrisă de mine, să nu uiți că unul, pe nume Alupigus, te-a avertizat că vei ajunge în situația aia.
Dar, deh, dacă eram un neamț sau francez sau englez sau japonez sau canadian sau mai știu eu ce, scriind același comentariu, probabil că te-ai fi oferit să-mi pupi degetele de la picioare pentru sfatul sfânt fiindcă te băgam în seamă de străin ce eram în cazul ăla.
Au mai putin de 30 de ani? Teoretic ajungem la maturitate pe la 30 de ani.
Sau credem adulti si dupa 30 de ani ne dam seama ca eram niste copii.
Nu are treaba cu ce credem noi, creierul nu ajunge la maturitate pana in jurul varstei de 30 de ani.
Ce treaba are maturitatea creierului cu trairile?
Modul in care interpretezi informatia. „Vezi” lumea diferit in functie de varsta indiferent de experienta.
Intelegerea evenimentelor o vezi prin prizma unor experiente si trairi, pe care le poti avea la 18 ani sau la 50. Maturitatea emotionala se cladeste pe tot parcursul vietii.
Am zis sa interpretezi, nu sa intelegi, sunt doua lucruri diferite. Efectiv vezi lucrurile diferit. Dupa o despartire : la 16 ani ai ganduri sinucigase, la 2x de ani esti depresiv iar la 3x esti doar trist. Nu are treaba cu numarul de parteneri/e pe de-a lungul timpului, majoritatea actioneaza mai mult sau mai putin la fel dupa o relatie importanta.
Este vorba de acelasi eveniment interpretat diferit, de aceeasi persoana de-a lungul vietii.
Ii bine că nu te repartizează statul unde vrea el și că e fiecare cu aia ma-sii
Cred ca o mare parte din vina o are educatia / scoala / sistemul educational invechit, gresit din start, sistem ce nu te incurajeaza sa iti descoperi pasiunile, sa iti pui in practica ideile, ci creaza tocilari inadaptati social pe banda rulanta, care habar nu au pe ce lume traiesc si pe ce drum sa o apuce atunci cand termina un liceu.
Sunt prea putini care la 18 ani stiu ce vor sa faca in viata. Noi restul facem pentru a face o facultate, de aceea majoritatea lucreaza in alte domenii decat cele pentru care s-au pregatit.
Hai sa adaugam aici si parintii, care in loc sa vada ca sistemul e schiop si vrea uniformizare si sa isi bata ei capul sa descopere la ce e priceput cel mic, pompeaza aiurea in sistem (multe teme, scoala cea mai smechera, liceul cel mai teoretic, etc)
@Florin exact ce uitasem sa completez, multi copii care urmeaza de fapt „visele” si „pasiunile” parintilor sau insuflate de acestia
Problema e ca nu le este clara diferenta dintre pasiune ( ca si mod de a incerca sa iti modelezi viitorul si viata) si hobby. Si mie imi place pescuitul si muzica – acuma sa imi cumpar barca si sa ma mut in Delta sa traiesc din asta?
Sa iti urmezi pasiunea este un sfat bun daca il intelegi asa cum trebuie – alegi un domeniu unde sa muncesti cu placere pentru ca rezultatele vor fi mai bune si frustrarile mai mici.
Iar pasiunea e doar un procent mic din ecuatie – mai trebuie si sustenabilitate, venit decent, dezvoltare,etc.
Sau iti faci magazin cu unelte pentru pescuit. kkt crezi ca ai descoperit tu diferenta dintre pasiune si hobby?
Daca nu vorbesti de locul din care se scot diferite varietati de piatra, cariera e definita si ca timpul petrecut intr-o anumita profesie.
Vestea proasta e ca peietenul tau n-are cariera. Vestea si mai proasta e ca n-are nici profesie. Ca nu i-a placut scoala.
Cand pe FB si pe net peste tot ti se spune ca o viata ai, sa fii liber, ca esti un deosebit, ca poti face tot ceea ce doresti et, tu spargi bula cu astfel de chestii?
Totul incepe de la scoala. Am o multime de prieteni care ajung la 30 de ani si nu stiu decat scoala, iar in loc sa se apuce de munca, prefera sa mai faca o scoala sau icnearca sa intre in invatamant, unde sunt un exemplu de urmat…!
Chiar si eu, dupa o facultate grea si mult aclamata, fac cu totul altceva, iar 3/4 din colegi ma pizmuiesc, desi mi-a iesit pe nas schimbarea de cariera.
Vin la mine angajati cu 3 diplome si eu le dau un test scurt, relevant pt ce imi trebuie mie.
E jale, nu stiu chestii basic, nu mai vorbim de cultura generala (lipseste total).
Generatia actuala face toul pe computer, tar totul se numeste Facebook! Cand le zici de Word si Excel zambesc, e de babaci!
Da stiu sa il foloseasca, au facut in el acel CV frumos!
Imi vine sa urlu!
1. Ai prietenii gresiti.
2. Iesi din bula aia de pe Facebook si cauta alta, o sa vezi ca nu peste tot se spune acelasi lucru.
3. Treaba ta cu facultatea, pentru altii poate nu a fost asa grea.
4. Poate ca nu enuntezi bine anunturile de angajare.
@Bogdan
Comentariul tău e corect, dat fiind faptul că râșnițele de diplome ți-au dat atâtea josvoturi.
E legitim să urli: ăștia distrug integritatea oricărei diplome; a mea, a ta, ale altora, din cauza inactivității intrinsece fiindcă „s-o am acolo, că nu știi”. Facultăților/Universităților nu le pasă, evident.
Dacă e o problemă că oamenii nu au unde (sau cum) să se angajeze pe diploma de absolvire a facultății, râșnițele de diplome sunt una dintre cauze.
@Alex
Ce legătură are cu ce a scris @Bogdan?
Ești râșnițar de diplome de ai simțit nevoia să scrii asta?
@alu…
Am scris un raspuns destul de bun, dar l-am sters, mi-am dat seama ca nu am cum sa relationez cu un copil in probleme ale adultilor.
deci zoso a cantat la bas doar doua saptamani?
si atunci de unde apelativul de cel mai mare basist?
dammit! m-ai prins!
băsist sau basist ?
Banc cu basisti:
Intrebare: „De ce nu joaca nimeni v-ati ascunselea cu basisti?”
Raspuns: „Pentru ca nu-i cauta nimeni!”
zanu camatar se adapteaza
http://imgur.com/gallery/kEgVO98
Postarea e de pe un grup auto de fb
ăla e un spam vechi și sinistru. primesc din alea in comentarii blog in jur de 10 pe zi.
https://youtu.be/s5_5ua03X0k
Mie mi-a iesit pana la urma, dar stai sa vezi. Aveam o idee despre ce mi-ar place sa fac inainte sa dau la Electronica. Am urat-o cu spume (prea multa matematica). Am dat la Medicina si a am urat-o si mai tare (prea multa toceala). Am terminat Electronica pana la urma, dupa multi ani. Nu mai aveam cursuri pentru restante si am dat peste carti americane si frantuzesti. A fost un mement de revelatie: nu eram eu tampit, ci profesorii erau nerelevanti. De acolo a inceput sa imi placa. Plus ca la munca incepuse sa semene cu ce credeam ca o sa fac inainte de facultate. Bref, lucrez in domeniu, imi place de nu mai pot, dar nu ar nicio legatura cu scoala – dar deloc. Tot ce stiu am invatat singur, din pasiune pentru meserie. Si pentru ca imi place, fac si bani. Si tot pentru ca imi place, nici nu se cheama munca.
Intre timp, am schimbat domenii (ca firma, nu ca meserie) si am acumulat soft skills. Dar in spate a ramas acelasi principiu: sa stiu cum functioneaza si sa pot explica altora (daca nu poti sa explici, de fapt nu stii – si nici nu iti dai seama ce nu stii).
De cei care incep acum, nu stiu ce sa zic. Ma gandesc ca s-au nascut cu smartphone-ul in mana, si asta le ocupa toata atentia. Nu se mai pot concetra pe nimic si gandesc impresii. Nu generalizez. Doar imi dau seama cat de greu e sa te disciplinezi, ca sa ai timp de dezvoltare. Daca nu gasesti ceva sa iti placa, e greu sa lupti cu rasplata usoara pe care ti-o da telefonul.
Eu inteleg cumva ca te poti suci, te forteaza parintii sa dai la medicina ca vor ei sa devii tu ce nu au fost ei in stare, sa aiba cu ce se mandri dar tu iubesti sa fii psiholog sau ca incepi un job deoarece ai nevoie de bani si apoi dupa ce faci un venit, incerci sa schimbi. Ce nu inteleg e altceva. De ce nu termini ce incepi? Si aici ma refer de exemplu la scoala. Incepi scoala, ajungi in ultimul an, ultimul semestru si iti vine ideea ca atunci cand au mai ramas 2 luni sa renunti. Ca in bancul cu nebunii si gardurile. Inteleg ca nu e ce ai vrut si ca te-ai trezit intr-o dimineata cu o idee sa incepi altceva. Totusi, cand au mai ramas cateva luni, nu inteleg de ce nu termini asta si apoi incepi una noua dar macar, ca backup, asta e terminata. Sigur e o explicatie si mie imi scapa, daca cineva poate sa-mi explice i-as fi foarte recunoscator.
Există șansa să te complaci.
E ca fumătorii determinați care atunci când se lasă aruncă pachetul jumătate plin, nu îl fumează pe tot. Că știu că până la ora 9 seara când termină pachetul e posibil să se răzgândească sau să zică că.. „hai că mă duc să mai iau un pachet, mai fumez în seara asta și mă las de mâine dimineață”.
Hai că lucrez ca inginer în automatizări jumătate de an, dacă tot am luat diploma și apoi încerc să mă fac jurnalist… gen.
@Cristi: Mi s-a intamplat mie chestia asta. Prin liceu ma visam inginer, visam sa fac automatizari, chestii cool si am inceput sa caut facultati. M-am oprit la UPB facultatea de Inginerie Electrica (ELTH pe vremea aia pentru ca mi-a placut ce as fi putut studia si am fost admis acolo. Primul an a fost ok, matematica, algebra, matematici speciale si alte d-astea cu teorie multa dar relativ usor pentru primul an. Am zis, no bine! Lasa ca trece. A urmat anul 2 care a fost la fel de incarcat cu teorie plus cateva care pareau a fi cu practica(laboratoare). Ei, la electronica aveam laborator in B310(parca) si era o mizerie sinistra in care aveam osciloscoape din ’70 vai de mama lor, la masini electrice iti sareau parti din motoarele alea in frunte(tin minte ca aveam un motor cu o balanta/contragreutate-nu mai stiu cum ii zice- de care trebuia sa ne ferim cand il porneam), la informatica faceam c++ pe niste amarate de 286…Profesorii erau niste fosile obosite care nu stiau cum sa te faca sa fii interesat de ce predau ei…si multe alte chestii negative care nu ma faceau sa vreau sa invat.
Buun, in anul doi de Poli am hotarat ca vreau sa fac ASE dar nu renunt nici la Poli, zis si facut..am intrat la Relatii Internationale si am mers in paralel cu ele. In anul 4, Poli a devenit destul de interesanta( laboratoarea cu iMac-uri, motoare noi, plc-uri destepte, senzori) si asta imi placea, problema era ca…trebuia in mare parte sa stiu multa teorie din aia pe care nu am fost atras sa o invat in primii ani…am trecut cu chiu cu vai in ultimul an…am fost si in ultimul la facultate cand si cand pana am ales sa ma concentrez pe licenta de la ASE.
As putea sa merg sa iau licenta si la poli insa am descoperit ca sunt bun la altceva si nu ma mai interesaza o hartie. important e ceea ce am invatat din poli(chiar daca nu sunt inginer sau nu lucrez in domeniu)
Si daca te gandesti sa zici:”Da, dar macar ai facut una…” iti zic si ca am avut joburi in diverse domenii. Am facut rent-a-car, am fost manager, apoi am vandut delicatese, apoi am vandut alte chestii, apoi am devenit iar manager si pot sa zic ca din fiecare job am avut de invatat multe chestii, cu cat mai diferite, cu atat mai interesante.
Pentru mine ar fi foarte plictisitor sa stau pe acelasi domeniu, aceeasi treapta sau sa fac acelasi lucru si as claca imediat
Multumesc mult
Uite, va spun din foarte putina mea experienta, de ce e bine sa termini lucrurile pe care le incepi, in momentul in care ai parcurs deja 99% din traseu si restul de 1% nu implica timp si efort foarte mare si nu va impiedica in a executa alte lucruri. Deci, nu luam cazurile de genul „ori termin facultatea in 2 luni ori am o oportunitate extraordinara 2 luni sa devin antreprenor”, 99.9% dintre noi nu folosim timpul ala la altceva mai bun. Va rog, scoatem din joc ideea „sa ai o facultate maica, sa fii in rand cu lumea”.
In primul rand, fie ca e vorba de facultate, futut, task-uri la munca, te ajuta sa dezvolti skill-ul „getting things done”. Te axezi pe rezultat palpabil, urmaresti o finalitate, nu doar vorbit vorbe. Si asta se aplica in f multe domenii.
Acum, 2 mici experiente din viata mea.
Obisnuiam foarte mult sa dau constant interviuri pentru antrenament, sa vad unde sunt, ce stiu, ce se mai cauta, ce se mai ofera, unde ma aflu in raport cu piata. M-au contactat acum vreo 5 ani, unii de la lyngsoe sau cum dracu le zice, am dat vreo 3 runde de interviuri. La final primesc mesajul de la directorul tehnic nu HR, ” sa ne trimiti o copie dupa licenta, foaia matricola si cele de master”. Am ramas surprins sa vad chestia cu foaia matricola. Bun le-am dat totusi sa nu ma creada mincinos dar le-am si zis ca daca cauta colegi cu 10 pe linie le pot recomanda pe cineva care a fost sef de promotie si nu a reusit inca pana acum sa se angajeze. A fost un pic mai acid mailul. Peste vreo 3 luni, din senin, ma trezesc cu o oferta pe mail, undeva la 9000 lei atunci. Nici nu stiam ce e cu aia, ma asteptam din experienta ca daca merge treaba, oferta vine in maxim 2 sapt, dar dupa mailul acid nici nu luam in calcul sa mai trimita ceva.
Cealalta experienta e in felul urmator. Am aplicat pentru viza de state apoi greencard. Procesul de aplicare are si legatura cu studiile. La studii superioare terminate, facultate, master, te baga intr-o coada „normala” zic ei denumita si EB2, poti lua greencard undeva pana in 2 ani, presupunand ca avocatii nu o lalaie la nesfarsit. Daca nu ai studiile superioare, ori trebuie sa faci niste cursuri suplimentare sa echivalezi, care dureaza, ori, daca ai noroc si te iau in calcul, te baga intr-o coada mai lenta si dureaza ani buni pana poti aplica, de exemplu, la un coleg din brazilia, a durat 7 ani minim, timp in care a terminat facultatea si a cerut sa fie mutat in coada normala.
Apoi vorbim de alte chestii, de exemplu nu poti pleca la schimb de experienta in alt stat ca ai decis ca la ultimul gard, tu nu vrei sa il mai sari ci sa te intorci. Apoi cu incadrarea la calificat, necalificat, etc. Apoi, din experienta mea, lucrurile trebuie facute la timpul lor, altfel nu le mai faci, apar copii, boli, varsta, nu vrei sa o mai arzi aiurea.
De asta zic, luam cazul concret cu facultatea. Ai facut 4 ani jumate si vrei sa renunti. Jumatea aia de an ramasa nu o poti refolosi la alta facultate, scoala incepe in octombrie, tu esti in februarie, timpul ala oricum e un timp mort, de ce sa nu termini?
Si inca ceva legat de „getting things done”. Sigur, profesorii care iau spaga, hodorogii, fosilele, idioti care predau ceva nefolositor, dar cu astea te vei ciocni toata viata. Asa e viata noastra, la un moment dat, intr-un punct mai departe sau aproape de finalul unui obiectiv, o sa apara ceva care impiedica lucrurile sa aiba vursul normal. Acum ce facem? Renuntam de fiecare data pe ultima suta de metri? Despre asta e vb in viata, adaptabilitate, urmarirea unuia mai multor obiective, rezolvarea deprobleme si never give up cat timp e profitabil si merita.
Exemplele mele au rolul sa arate cum niste chestii birocratice (vezi ala cu viza) iti pot crea probleme doar pentru simplul fapt ca ai facut switch cand mai aveai un gard de sarit. Nu discut chestiile de alegere, fiecare alege in functie de preferintele lui.
Ăstia sunt genul de copii singuri la părinti care au fost cocoloșiți și ținuți în puf pana la 25 de ani apoi i-a lovit realitatea.
Aceeași problema o am cu cei care fac 2 mastere si doctorat doar pentru ca le-a plăcut sa tocească apoi se uită urat la colegul care de-abia a terminat facultatea și s-a angajat si acum are o cariera, familie si casa.
Totul depinde de priorități plus ca toate lucrurile trebuiesc făcute la timpul lor nu când ai chef.
Ce alte probleme mai ai?
Prostia vine din copilarie si din media. Ti se spune mereu ca daca ai o pasiune aia sa iti fie si munca, sa o urmezi si sa devii bun in asta. Dar lumea uita ‘munca’ din toata definitia asta. ‘Grind’-ul cum i se mai spune. Cand dai de greu si trebuie sa impingi lucurile. Atunci nu mai e fun, orice pasiune devine sux. Cand deja esti in publicitate si ti se inchide a 10-a usa iti vine sa-ti bagi paula. Cand a dat de un profesor nasol la scoala si-a bagat paula. La repetat de piese e munca si nervi, nu e ca si cand te visezi pe scena si lumea e in extaz. La munca s-a tras probabil pe fund si cand a urmat seful la el si-a bagat demisia. Hard work beats talent. E valabil oriunde.
cati ani ai?ti-e rusine sa zici pula?
De asta e bine sa te formezi ca adult facand distinctie intre chestiile la care te pricepi si care pot deveni meserie pe de o parte si pasiuni/hobby-uri pe de alta parte. Cand meseria ti-e si pasiune/hobby si dai de greu, incepi sa urasti exact chestia aia care-ti aduce satisfactie personala. Atunci esti dus pe pula, daca iti urasti chiar pasiunea.
Cred ca daca iti place ce faci si ai bani cat sa supravietuiesti, restul nu mai conteaza. Nu conteaza nici macar faptul ca nu faci bine ceea ce faci. Important e sa te simti implinit. Desi … daca iti place cu adevarat, cred ca intotdeauna azi o sa fii mai bun ca ieri. Si poate nu liniar, dar aptitudinile in sfera respectiva or sa iti creasca.
Sfatul pe care mi l-a dat un prieten psihlog acum cativa ani a fost sa persist in ceea ce fac. Daca fac ceva si imi place, important e sa am o consistenta. Si la un moment dat vor veni si rezultatele. Ani mai tarziu pot sa spun ca dat roade.
Foarte frumos, important este sa fim fericiti si impliniti cu ceeace facem.
*ceea ce
Scuză-mă că întreb, Alex, dar cui pula mea crezi că îi pasă de fericirea ta? Crezi că aia o să-ți plătească facturile, o să-ți crească copii, o să-ți ajute părinții atunci când nu vor mai fi în stare? O să-ți pună mâncare pe masă și poți s-o schimbi la spital dacă pici pe scări? Crezi că atunci când te duci să te angajezi o să li se rupă ălora de fericirea și de trăirile tale? Or să se bucure alături de tine cât ești de împlinit, de matur și de sănătos?
Lumea reală nu e facebook-ul în care pui un selfie în care rânjești ca Botezatu la examenul de prostată, spui „ce zi frumoasă #gladtobealive” și alți 500 de dobitoci dau like-uri iar tu te simți bine că ți-ai primit stroke-urile necesare.
@GP, am incercat sa inteleg ce ai scris. Imi pare rau, dar poti sa reformulezi, nu are nici o noima textul tau.
Scuză-mă că nu am fost suficient de explicit: universului în general şi celor din jur în special li se rupe pula de tine şi de fericirea ta. Ce vrei tu n-are nicio valoare, ca şi tine de altfel. Eşti doar o biată creatură insignifiantă, ca noi toţi de altfel, iar faptul că tu te simţi „împlinit” şi „fericit” nu te face cu nimic diferit faţă de ceilalţi.
@GP, acum am reusit sa inteleg, nu am ce sa iti raspund, la fal gandeam si eu acum ceva timp. Te inteleg, o sa intelegi si tu peste timp.
Iar de atunci ai avut un moment de revelație, ți-ai dat seama că meriți să fii fericit, ai descoperit frumusețea vieții și ai văzut luminița de la capătul tunelului, nu?
Spoiler: vezi că-i trenul.
Am încercat mai multe munci în perioada liceului făcut înainte de revoluție.
Am lucrat ca zilier la CAP la irigații, la cules de mazăre pe combină, la sortat ceapa, la porumb, etc. Ma plăteau cu vreo 400 lei pe lună dar trageam din greu.
Apoi am avut „norocul” să merg pe Șantierul Național al Tineretului și am văzut ce înseamnă munca fizică grea.
Așa că mi-am ales o facultate la care jobul să nu presupună muncă fizică și pot spune că mă dedic jobului, asta din cauză că am văzut care sunt alternativele.
Cred ca am vreo 3 prieteni buni in ceea ce fac ,restul desi lucreaza in acelasi domeniu de mai mult de 5 ani sunt doar amatori. lenea de a-ti face treaba cum trebuie a devenit obsesie aparent. lipsa de profesionalism e ceva ce numai la romani am vazut.
Nu ai lucrat cu indieni, pakistanezi, filipinezi! Hai sa nu ne mai cacam atata pe noi ca suntem cei mai rai, cei mai prosti, cei mai lenesi. Cand chiar lucrezi cu straini, vei vedea ca de multe ori prefera un roman.
„Pasunea vietii” e putin probabil sa existe, incat sa te tina o viata. Sunt pasionat de meseria mea, dar dupa 15 ani am ajuns la nivelul de expert si ma plictisesc. Nu mai sunt provocari grele. A, ca mai apare o masina industriala noua, int doua saptamani „am fumat-o” si pe aia… So, plictiseala.
).
DAR, fara sa ma plang de „scarbici” (cuvant pe care il urasc cand il aud la altii), in timpul liber pot face altceva.
Eu sunt Cristi ala, care acum o luna spunea ca munceste 6 ore pe zi. Asa evit plictiseala. Bag „expert”, dar 6 ore pe zi. Restul… dau la pila, la smirghel, citesc, ma gandesc daca sa nu invat putin pian… ca imi place de Vinheteiro, pe youtube (cautati-l!
Celor mai tineri, inca studenti sau viitori studenti, le spun: cautati o meserie unde veti avea tot timpul ceva de invatat. Asa nu va veti plictisi de ea.
Un exemplu: Brutar… un brutar cu 10 ani de experienta e cam la fel cu unul cu 25 de ani de experienta, sau cu unul cu 2-3 ani de experienta. „Fineturile” facutului de paine nu sunt prea multe. E ok sa fii brutar, si eu fac paine… dar sigur vrei sa iesi la pensie intr-o brutarie?
–––
Cand eram mic, tatal meu a umplut casa cu „chestii”. Am avut chitara, vioara, minge de fotbal, sah, pistol de lipit, trafora, cheie franceza, bicicleta, pensule… „Oare ce ii va placea copilului sa faca in viata?”
Din clasa a 5a am fost la Casa Pionierului: la karting, la navomodele, electronica, informatica, chimie, lectura (clubul de literatura), la pictura… in 3 ani am trecut peste tot prin Casa Pionierului, am urcat pana si in pod!
Dar nici cu aceste deschideri, la 20 de ani nu stiam ce sa fac in viata. Totusi, meseria pe care mi-am ales-o (sau care m-a ales, ca asa a fost, de fapt), s-a lipit, iar dupa 15 ani de experienta (uneori) inca mai merg cu placere la munca.
–––
Eu sunt Cristi ala care a stat 3 ani in Italia. Student. E incredibil cati studenti italieni STIU CE VOR de la viata. Spre deosebire de noi, Est Europenii, si de cei din lumea araba, de exemplu. Si nu, nu cred ca nu e chef de invatat, e faza ca suntem prea „poeti”, nu stim ce vrem. Te trimite mama la scoala in Italia, dar tu nu stii daca iti place sau nu. Am avut un coleg columbian, un an de zile NU A IESIT DIN CASA, statea si se juca pe mobil. Manca -> se juca -> dormea -> „repeat”.
Am avut un coleg nascut in Italia, din parinti marocani. Nu mergea la scoala, statea si se uita la TV. UN AN UNIVERSITAR asta a facut.
90% din colegi erau italieni „puri”. Aia RUPEAU salile de lectura, invatau noptile, se bateau sa ia examenele „cum laude” (adica 10 cu felicitari). Unde sunt baietii, acum? In germania, la TUM, sau in Elvetia, la mastere. Bai, aia STIAU CE VOIAU!
In Vest nu prea e multa lume ca la noi, dupa facultate sa nu faca ce au studiat in scoala…
–––
De ce am scris tot carnatul asta: cred ca de la 10-12 ani trebuie sa indrumi copilul sa-si caute drumul in viata. Nu ca tatal meu ar fi un exemplu, dar… e.
Asta cu Italia poate era facultatea unde ai fost, dar nu peste tot e asa acolo. Da, n-o fi multa lume care face altceva decat a studiat pt că preferă să nu se angajeze sau , in unele zone, nu au unde să se angajeze, chiar daca ar vrea. Rata de șomaj la tineri e mare.
In Italia 1 giovane su 4 non studia e non lavora. Nu cred ca o mai RUP nici astia in Italia cu SAPERE-ul asa de mult.
Mai usor cu broscarii aia pe scari. Din vreo 10 insi doar seful de echipa si lacatusul rupeau ceva pe engleza, cit sa nu ne rupem coatele vorbind, seful ala cu diploma universitara si restul…mucles. Noroc ca se mai aseamana cuvintele si le puteam bifa joburile facute…
Nici la capitolul bun-simt nu stateau prea bine, nasul pe sus si aroganti, ca noi romanii eram in salopete si patati cu grafit si ulei, dar cind ne-au vazut seara in oras, spalati si cu pantofi de piele (nu mai spun restul, ca nu ma imbrac de fatada) nu mai incetau cu saluturile…
Clar nene, ai venit tu din Romania sa ii inveti pe aia cu o cultura de cel putin 500 de ani asta daca ne referim doar la perioada deschisa de Cinquecento cum sa se imbrace si sa ii intelegi tu de ce sunt ei cu nasul pe sus.
„1 giovane su 4 non studia e non lavora.” Aia NU sunt la scoala, asa e?
Aia de la scoala sunt alta mancare de peste.
Sa stiti ca si la ei e cumva saracie. La nivelul lor, dar „saracie”.
Colegii mei venisera la limba engleza pentru ca statul ii scutea de taxe daca invatau in limba engleza. Nu stiu de ce, dar majoritatea mi-au spus ca de asta sunt la sectia de limba engleza.
Apoi, majoritatea trageau pentru bursa. Multi aveau bursa, si nu pentru ca voiau sa aiba bursa… erau nevoiti sa aiba bursa, pentru ca parintii lor nu aveau bani sa-i tina in scoala. Pe bune, fara gluma, multi imi spuneau asta.
Da, multa lume nu lucreaza si nu studiaza, dar aia care ajung la scoala, SE TIN de ea, si dupa aia cauta job in domeniu – asta era motivul pentru care am vorbit despre Italia.
#Alex
Nu m-am dus acolo sa-i invat pe ei cultura, nu era datoria mea ca personal navigant sa „scolesc” niste baieti de la uscat cu CV-uri bogate in timpul unui job la bord. Iar aroganta le-am tratat-o cu deplina indiferenta (ca in multe alte cazuri), ca la sfirsit ei sa intre in discutie pe subiecte private/familiale, poticnindu-se in mixtura de cuvinte italiene si engleze, cu scuzele de rigoare.
Capisci?
De mitititel copchil … asa incepe o poanta Planeta Moldova, Cana cu apa. Deci, de mititel copchil am descoperit modelismul. Aveam revista modelism la scoala, am facut si eu abonament. Pentru cei mai tineri, Modelism era o revista de prin 1980, in care gaseai planuri de constructie pentru machete de avioane, planoare si nave, de pus in vitrina sau perfect functionale. La 10 ani am facut prima replica a unei vedete torpiloare a marinei franceze. Am gasit eu un motor electric de la o jucarie cumparata fix pentru motor, dar telecomanda de unde? A mers asa la modul pus contactul si carma la un unghi, apoi asteptam sa se intoarca singura pe balta. Apoi am facut planoare, cu sabloane de aripi, astea chiar au zburat. Zmee cate si mai cate, cred ca cea mai mare inaltime a fost de 100m, am desfasurat toata rola de fir de naylon de pescuit de 0.5mm. Daca as fi avut atunci o camera din astea HD, ce fain as fi vazut lumea de sus. Apoi am descoperit in clasa a 6-a fizica. Si de aici a inceput treaba. Partea de electricitate a pus stapanire pe mine si prin clasa a 10-a am reusit sa fur un cristal de 10MHz de la electronistul din fabrica unde faceam practica trimestriala si am construit singur un emitator pe 50MHz, asa am vrut eu, sa nu fie pe vreo frecventa utilizata de posturile de radio. SI m-am jucat vreo doua zile cu vedeta torpiloare din copilarie, pe care nu o pierdusem pe balta.
Intre timp am invatat fizica si matematica si am ajuns inginer cu cateva specializari, ca sa nu ma plictisesc. Am ales ca meserie electronica, una din pasiuni. Practic meseria de la terminarea facultatii si electronica a ramas pasiune, proiectez circuite integrate, senzoristica, memorii, chestii din zona automotive. Cum spune Cristi mai sus, sunt cam expert la varsta mea si nu prea mai sunt multe secrete, dar imi gasesc destule chestii de facut ca sa nu ma plictisesc. Mi-am automatizat casa, controlez de la distanta instalatia electrica. Acum am reactivat din cunostintele de mecanica si construiesc chestii, de exemplu mi-am facut singur o terasa langa casa si mobila de terasa. As putea chiar sa ma apuc de facut mobila in regim de hobby, unicate, imi place cum se imbina lemnul.
Urmatorul proiect de suflet este construirea unei baterii cu Li-Ion pentru un scuter chinezesc ce original avea baterii cu Pb. Vreau sa ating 60-70km autonomie, original avea vreo 25km. Alt proiect de suflet este autonomia energetica, am suprafata pe care sa pun 5kW de panouri solare, dar nu e chiar ok costul acuma. In cativa ani va fi ok si atunci voi avea de lucru. Da, imi place sa ma laud, clar, pentru ca am ajuns la varsta la care-mi permit sa fac asta fara sa ma intereseze ce cred alti frustrati.
Any questions Alex?
Eu sunt de parere ca sunt foarte putin oameni care fac ceea ce le place. Cred ca omului nu-i place munca. Cel putin eu asa sunt. Nu imi place sa muncesc. Nu cred ca exista un loc de munca asa frumos incat atunci cand te intorci acasa de la munca iti pare rau sau zici „vai ce imi place ce fac la munca, voi face si acasa acelasi lucru” . Cred ca daca societatea ar fi facuta sa muncim ce ne place, nu ar mai exista gunoieri, spalatori de wc-uri, etc.
Am muncit 10 ani la primul meu loc de munca. Nu mi-a placut, nici nu m-a scarbit. Am plecat ca mi-am luat apartament si nu am acceptat sa-mi cobor nivelul de trai ca sa platesc rata. Acum sunt de vreo 2 ani in UK unde nu-mi place, nici nu innebunesc.
In concluzie: eu zic sa acceptam ca nu se poate ca toti sa muncim ce ne place si sa ne gasim un loc de munca la care sa nu o luam razna si sa lasam de o parte vrajelile de genul ” urmeaza-ti visul, spirit liber, etc”
Ca sa stie lumea despre ce vorbesti, cred ca articolul era asta: https://www.forbes.com/consent/?toURL=https://www.forbes.com/sites/michalbohanes/2018/07/05/following-your-passion-is-dead-heres-what-to-replace-it-with/#1103f8247f83
„Following your passion presupposes that you have one. But many people don’t.
Develop a passion, don’t follow it”
Sa ramana aici, ca e foarte relevant. O lectura buna. Da si idei si solutii
Am văzut niște comentarii aici foarte interesante, oameni cu povesti de viață captivante. Îmi plac subiectele de acest gen, pentru că îți permit sa înveți din experiența altora. Fiecare își prezintă realitatea lui, unii au confirmat, dacă mai era cazul că sunt proști și nu au înțeles nimic, dar sunt câteva commenturi pentru care le mulțumesc autorilor că le-au scris, ne mai deschid ochii.
Concluzii?
1. Publicul de aici este foarte pestriț, ceea ce e ok, glorie autorului, e greu sa ai succes cu auditoru diversificat.
2. Unii sunt mai rezistenți la operațiuni repetitive, alții vor bani și siguranță la 50 ani, fiecare cu filmul lui.
Și nu e nimic greșit în asta.
Mai bine funcționar public care de 10-15-20 de ani face același lucru cu aceeași neplăcere, lipsă de interes sau de suflet