Soluții pentru casele monument-istoric (2016)

În Sibiu sunt iertați, în Cluj se fac fără autorizație, în Brașov nu se fac. Și, dacă vă uitați, avem unele dintre cele mai urâte orașe din lume, deși potențial pentru clădirile astea există.

Sunt câteva aspecte aici care trebuiesc menționate:

Clădiri istorice la întâmplare

Casa în care stau și alte 3 din zonă erau/sunt declarate monument istoric. Toate patru sunt absolut banale, nu au elemente de arhitectură deosebită, nu au locuit persoane importante aici, nu există nici o justificare pentru a le include în lista monumentelor istorice.

Asta e doar la mine pe stradă, dar am consultat lista acum câțiva ani și mai erau și altele în aceeași situație, de a fi absolut banale și de a fi incluse.

Proprietara uneia dintre clădiri a renovat în culori orbitoare acum mai mult de 10 ani (de 6 stau eu aici și vopseaua era deja veche) și nu a fost deranjată de nimeni să îi spună că a greșit. Vedeți mai jos ce poate păți.

Renovarea

Multe din casele astea au ajuns ruine pentru că, dincolo de lipsa de discernământ a proprietarilor, renovarea este scumpă.

Am cunoscut un domn care se ocupă de construcții, i-am cerut un preț pentru casa mea, a spus 5.000€ renovarea fațadei cu polistiren și 15.000€ pentru renovarea aceleiași suprafețe pentru un imobil istoric, cu firmă specializată. Da, dar nu are nici un element de arhitectură care să justifice suma asta!!! Nu contează. Ah, și nu merge făcut când vrei. Trebuie cu programare la firma de renovări.

Soluția adoptată de clujeni e simplă: noi reparăm și dacă ne prinde, amenda e mai mică reparația cu specialiști. Am întrebat și eu, e 1.300 lei dacă ți-ai mansardat casa ca aici fără să anunți, și nu trebuie să dărâmi.

Ce nu spune nimeni în ecuația “renovarea e scumpă” e că nu o faci la fiecare 3 ani. O faci o dată la 10 sau 20 de ani.

Valoarea imobilului

Aici am eu o jenă. Toate imobilele astea dărâmate, care sunt monumente istorice, costă de rup. Nu contează că sunt căzute, cumperi un monument istoric, deci prețul e și de două ori mai mare.

Cât nu exist,ă o lege care să fie aplicată non stop, an de an, cu amenzi plinute pentru imobilele dărâmate, nimeni repară nici o casă si nimeni nu vinde nici o casă din asta. OK, e monument istoric, e valoros, dar cine îl cumpără trebuie să bage o căruță de bani în el pentru a-i reda frumusețea.

Valoarea lui la vânzare nu e “X bani + valoarea istorică + prima de clădire istorică”, ci “X bani – reparațiile – durerea cu autorizațiile”.

Iar mizeria cu “nu știm al cui e imobilul” se rezolvă simplu: bună ziua, dvs. în baza a ce locuiți aici? a unui contract de închiriere? cu cine? dați să vedem și noi. ah, e un contract de comodat, de aia aveți și utilitățile pe numele vostru? cu cine?! E atât de simplu, trebuie doar să se vrea.

Și da, e de porc să te lauzi că stai într-o casă istorică, atâta timp cât aceasta e nereparată. Știu, unii s-au născut cu dreptul de a sta într-un loc, nu se pot muta. Vrem ca statul să spele străzile, să ia maidanezii și zăpada, dar noi nu putem face nimic, noi avem doar drepturi. Aș vrea să văd o bancă promovând un credit pentru renovări.

 

brasov-2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

22 comentarii

  1. „nu au locuit persoane importante aici” – pana acum…, vorbim totusi de casa celui mai cunoscut hater din online dupa spusele unor profesori de pe la facultati

    00
  2. Solutia: pisa-te in ea de istorie si in aspectul uniform al orasului, hai sa cacam niste cladiri noi ca’n Londra si sa punem poze de prin florenta, praga sau vreun orasel obscur de prin croatia

    00
    • Una e sa menti aspectul zonei, tine de urbanism etc, dar tot ce trebuie sa faci e sa nu schimbi culoarea sau aspectul casei, nu trebuie aprobare, nu conteaza ca folosesti materiale moderne si firme obisnuite, sau faci tu treaba. Chestia asta se aplica teoretic la orice casa, noua sau veche.
      Cu totul alta poveste e monumentul istoric, care se renoveaza numai cu aprobare si proiect si firma speciala.
      Mentinerea unor case in categoria asta, desi nu e cazul, e doar un aranjament ca firmele „specializate” sa mananca si gura lor o paine.

      00
  3. Vali cred ca stii ca daca ai casa monument istoric esti scutit de impozit pe imobil, platesti doar impozit pe terenul din jur.

    00
    • Scutirea de impozit se face numai pe baza de cerere + documente.
      Daca scrie in actul de vanzare cumparare ca e monument istoric, sau ai un document ce atesta ca a fost incadrata ca monument istoric atunci poti cere scutire de la impozite.

      Art. 250
      Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:

      ”Clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;”

      https://legeaz.net/legea-571-2003-cod-fiscal/art-250

      00
    • ah, deci pot sta liniștit, că nu e.

    • impozitul e vreo 170 lei, deci nu cred :)

    • Pune mana, sapa in beci 2 metri, gaseste niste oase (la nevoie le aduci) apoi chemi arheologii si te declara sit arhelolgic.
      Alternativ daca vrei musai scutire de la impozit poti sa devii vaduva de razboi. :D

      00
    • Pai din articol rezulta ca imobilul unde locuiesti este monument istoric, de aceea ti-am zis ca poti beneficia de scutire de impozit.Si asa cum a zis si Valeriu scutirea de impozit nu se face automat ci doar in baza unei cereri personale la administratia financiara care trebuie reinoita anual.Dar daca tu vrei oricum sa platesti statului de ce nu, doar faci ce vrei cu banii tai.

      00
  4. În Sighișoara au pus geamuri termopan rabatante pe zidul cetății, deci cred că nu sunt foarte multe controale pe tema aceasta.

    00
  5. Din experienta iti spun, cand imi da cineva adresa da strada Lunga sau centrul istoric se lasa cu „facepalm” la fel ca atunci cand imi da adresa de pe Mociulschi. Oamenii astia nu numai ca nu isi renoveaza fatada, nu renoveaza nimic, niciodata.

    Mie imi lasa impresia ca sunt dinastia care fie au primit camarute dinastea pe moca (de multe ori sunt si 6-8 familii intr-o curte), fie sunt dinaia tolerati de rude pe-o chirie modica sau chiar zero si prefera sa stea in jeg ca atunci cand vine matusa cu clientul pentru casa supraevaluata sa-si puna ala mainile in cap. Probabil deaia si curtile sunt sparte si pline de vechituri inutile.

    Am fost luna trecuta la un cunoscut ce-si facuse o casa draguta in fundul unei curti pe strada Lunga. M-am inglodat pana la glezne, nu-i dadeau restul ratatilor din curte voie sa faca un trotuar de beton lat de un metru pana in fundul curtii. El pe banii lui vroia sa faca un trotuar pentru toate casele si nui-i dadeau voie … ce oameni :(

    00
  6. Solutie 2: faci proiect pe bani europeni de modernizare a „monumentului” faci si reconversie in B&B. 3 clienti ai deja, mai cumperi un caine, faci 4.

    00
  7. de ce sunt atatea cosmelii monument istoric? Numai pentru ca sunt vechi?
    Avem aceeasi problema in UK, O gramada de case vechi care sunt „listed building” si deci nu le poti face nimic fara jdemii de aprobari ai alte cacaturi.
    Cum mortii ma-sii e „listed building” cand mai sunt nu stiu cate mii la fel?
    Ca sa nu mai vorbim de probleme gen- lemnaria care se subtiaza, peretii care nu izoleaza nimic, tiglele de pe casa care se zgaltaie, baia fara scurgere pe podea etc. Si chestiile astea nu le poti repara far aprobare si nu poti sa faci modificari pentru ca d-aia.
    La un moment dat primaria avea un serviciu gratuit de izolare pentru casele astea- cele cu pereti dubli aveau injectate ceva bile de polistiren intre cele doua straturi de perete- chestie misto care salveaza crancen la incalzire, reduce umiditatea etc.
    Si of course, nu se vede de afara.
    Mortii ma-sii mi-s luat doua luni sa iau aprobare s-o fac pe chestie pentru toata casa. (pentru necunoscatori, aici doua luni pentru o aprobare e ca 2 ani in romania).
    Sincer multe din cladirile astea ar trebui demolate si construit chestii noi. Ca nu e frumos sa pedepsesti oamenii fortandu-i sa stea in chestiile astea numai pentru ca n-a bombardat Hitler destul insula asta.
    cacat decat sa arunce bomba pe catedrala din Coventry ( si sa creeze peste ani doom metal-ul modern) punea dracul cateva bombe pe Leicester sa-i forteze pe astia sa faca strazi mai largi si case fara stafii.

    00
    • NOU
      #17

      lasa povestile babe,
      spune-ne cum nu lasi tu barbatii sa iasa de la tine „loaded” inainte de a curata zapada de pe masini. e mai intersant decat neofascismul asta de club avant-garde.

      00
    • maica-ta s-a culcat cu ta-su numai odata, sau mai ai frati?

      00
  8. Relax, everybody, că vine cutremuru’ cel mare și se rezolvă problema, pe cale naturală. Și va veni, ladies and gentlemen, straight from Vranceaaaa!

    00
  9. „Solutia” adoptata de clujeni dupa cum zici e ilegala si se lasa cu dosar penal.

    Daca vrei sa faci orice, si o zugraveala interioara la o casa monument istoric iti trebuie autorizatie de constructie de la primarie, si autorizatie de la ministerul culturii… care dureaza de cade casa pe tine.

    00
  10. Hai sa iti zic si perspectiva proprietarului de monument care a ales sa renoveze legal, cu toate hartiile.

    – ti se cere pentru autorizatia de constructie si semnatura de la papa ca e de acord
    – stai blocat cam 1 an in acte, an in care tu platesti si chirie in alta parte si creditul pentru casa istorica in care nu poti locui pentru ca ploua prin acoperis
    – geam de termopan – 100 de euro bucata. geam de lemn – 400 euro mp Fa tu calculul cat vine la niste ferestre dinalea imense cum se construiau pe vremuri. Si daca ai si ferestre pe rotund esti dublu castigator.
    – acoperis lindab – 7 euro mp daca e dinala rosu fosforescent. 19 euro daca vrei tabla in rola, montata de un nene care stie sa faca montaj pe bune, nu doar click click
    – lucarnele cele mai simple – 1400 de euro bucata fara TVA si fara montaj
    – restaurare de lemn – in transilvania gasesti mesteri. Dar nu poti sa ii aduci la Bucuresti cu tot cu atelier. In Bucuresti gasesti 3 firme mari si late care se baga pe proiecte mici. Restul fac vile prin Romana si Kisellef. Si te rogi de astea 3 sa iti refaca si tie usile printre picaturi.
    – echipa care sa priceapa ca vrei sa pastrezi cat mai mult din original? – greu de gasit, incepand cu arhitectii care nu vor sa ia proiecte dinastea pentru ca nu au libertate de expresie si terminand cu constructorul care nu pricepe de vrem ce caramida dinaia veche ca e mai greu de montat (nu sunt drepte/egale pentru ca sunt recuperate din alte cladiri) si nu rigips ca merge repede.
    – expert in hidroizolatii – nu un pustan care sa semneze ca esti ok fara sa se uite la casa, ci chiar un nene care sa iti explice cum usuci un demisol vechi de 100 de ani si care e metoda corecta de conservare a caramizilor – tare greu de gasit

    Da, am cautat special o casa istorica si au cerut cam toti preturi exorbitante. Inclusiv cand era evident ca le pleaca peretii de sub acoperis. Si la Cultura in Bucuresti este crima si pedeapsa. 2 oameni aproba dosare, din care unul singur are drept de semnatura pe case istorice. Cealalta e o tantica sinistra care ia doar spagile aferente. Nu dai spaga? Astepti ca noi 6 luni sa iti dea o pagina A4 in care scrie ca iti poti inlocui acoperisul.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)