Metrou. La staţia Politehnica se urcă 2 persoane. El, înalt ca un plop, cu ochelari, cu mimă de inginer doctor docent. Ea simplă şi simpatică. Deşi e ora 21 şi metroul e jumătate gol, amândoi s-au oprit fix la un pas în interiorul metroului. Nu se mişcă. La jumătatea staţiei, ea stă jos. Se ajunge în staţia Armata Poporului. Uşile se deschid. El se dă brusc la o parte din uşă, ca să coboare lumea. Îşi reia poziţia de stâlp în fata uşii. Vine staţia Gorjului. Plopul se dă iar la o parte în ultima clipă. Cobor şi mă uit în urmă. Plopul se aşezase iar în uşă.
Aici, problema are 2 aspecte:
Românii se înghesuie în faţa uşilor că mai mult nu îi duce
De ce să merg mai încolo? De ce să mă dau din drum? Dă-i în aia a mea, să se strecoare pe lângă, nu mă dau eu din drum pentru alţii! Eu sunt Marcel! Şi după aia Marcel plânge că unu’ pe care nu îl lăsa să coboare i-a murdărit Pumele albe. Nasol!
Faceţi un exerciţiu simplu în staţia de metrou. Uitaţi-vă că de obicei oamenii stau aproape de perete sau la marginea peronului, lasând pe mijloc un culoar de circulaţie. Uitaţi-vă la cei care se pun fix în mijloc. Cei care au mers pe culoarul existent până unde au vrut şi după aia s-au pus în mijlocul lui. Uitaţi-vă la moaca lor. Studiaţi-i. Ei sunt România.
Românii se înghesuie în faţa uşilor ca să coboare
În principiu, e bine să te pregăteşti din timp de coborâre. Din cauza idioţilor de mai sus. Trebuie să îţi faci loc, să dai din coate, să te înghesui un pic ca să ajungi pe lângă ieşiri. Pentru că unul care coboară 3 staţii mai încolo nu are chef să lase ieşirile libere şi pentru alţii. Pentru că nu vrea el.
E România!
@Razvan: Nici daca le scrii mare pe scari pe unde se urca si pe unde se sta n-o sa inteleaga nimeni. Yep, most of us are that retarted.
Pai ce, nu de-aia exista scari rulante, sa ne urce ele?
Ma bucur sa gasesc tema metroului pe blogul tau. Metroul e o mare sursa de legende urbane insuficient exploatata. Am inceput si eu un blog si primul lucru care mi-a venit in minte a fost inghesuiala de la metrou. Imaginea celor doi, el si ea, cu care ai inceput, se apropie de imaginea mea: atmosfera din metrou, ca o absurda cununie civila…
Vesnica pomenire! Observ ca si atunci cand cobori … lumea uita ca trebe sa astepte in lateralele usii, ca sa poti sa-i pocnesti un pic peste picioare, sa le dai un cot in gura, si sa silabisesti … „ma scuzi”!
ce poti sa faci…chestia asta am observat-o si eu cand cobor pe scarile din liceu. Tocmai cand te grabesti sa iesi din liceu se gasesc 2 proaste sa se intalneasca si sa barfeasca exact pe scari pe unde se circula….nu-ti vine sa le dai una?
eu turbez cand cobor la eroilor si toti imbecilii care asteapta trenul de militari (inclusiv aia care abia s-au dat jos din cel de grozavesti) stau ca mamaligile in mijlocul peronului de parca acolo i-au fatat.
Pe mine ma dispera ca oamenii n-au invatat inca un lucru simplu : pe scarile rulante pe dreapta se sta, pe stanga se urca. Daca vrei sa stai , stai pe dreapta. Nu conteaza ca tre sa-ti pupi muierea, ca vorbesti cu gigel sau altceva.
Ce naiba e atat de greu sa se prinda oamenii….exista desenate mici semne pe scari. Are we that retarded ? Or we just don’t give a fuck ?
Atunci cand vrei poti, pictezi realitatea dureroasa in cuvinte cu un stil foarte distractiv. Bravo! Zambesc dar nu ar trebui … Moaca lor …
uite, eu de exemplu nu am chef sa stau jos, tocmai ca sa stea cine are nevoie. asa ca ma duc si ma rezem de usa. si sunt inalt si am ochelari, cu privire de inginer
dar nu stau in drum cand se coboara si se urca, ma rezem de usa de pe partea opusa.
da i dracu de idioti ca daca se dau din usa merg prin statie ca dupa mort, cate trei in linie… nici pe langa nu poti trece, nici in urma lor nu poti sta ca parca iti merg in picioare…
Tin eu minte gresit sau acum vreo zece ani lumea stia sa astepte in lateralele usii?
Daca tin minte bine inseamna ca rata nesimtirii a crescut considerabil de atunci.
ma intreb care ar fi cele mai frecvente greseli comise daca teleportarea ar fi un mijloc de transport
In tramvai e aceeasi poveste. Cel mai mult ma enerveaza babele care se ridica de pe scaun cu 2-3 statii inainte de statia unde trebuie sa coboare, iau bara aia din mijloc in brate si daca incerci sa te strecori pentru a cobori sau urca, te trezesti cu injuraturi, ca n-ai respect ptr cei de varsta a treia.
Tin minte cum se inghesuiau oamenii la deschiderea hypermarketului Real din Oradea. Cand am ajuns acolo, jandarmii tineau un gard de metal in fata intrarii pentru a tine pe loc multimea dornica de „cumparaturi fara egal”
Uitaţi-vă că de obicei oamenii stau aproape de perete sau la marginea peronului, lasând pe mijloc un culoar de circulaţie. Uitaţi-vă la cei care se pun fix în mijloc. Cei care au mers pe culoarul existent până unde au vrut şi după aia s-au pus în mijlocul lui. Uitaţi-vă la moaca lor. Studiaţi-i. Ei sunt România.
Romania e formata din cei care-i fac culoarul idiotului insa din pacate el e emblematic.
Putini vad marea masa de oameni intregi la cap iar cand apare cate un cretin ca asta imediat iti sare in ochi. Eu intentionat l-as calca pe pume
Hmm… ai uitat sa amintesti si de retarzii care se inghesuie sa intre in mijloacele de transport inainte ca cei dinauntru sa fi coborat.
E chiar greu sa gandesti un pic? Daca vreau sa urc, intai dau prioritate celor ce coboara !
Păi da, acolo trebuie să stai. Dacă nu mai poti să cobori atunci când trebuie să cobori? Atunci ce te faci? Dacă vine controlorul? Nu ar arata ciudat ca pleci repede din mijlocul autobuzului sau altui mijloc de transport şi să o zbugheşti afară? Sigur pune mâna unul dintre controlori pe tine. SIgur.
Toată lumea se ridică de pe scaun (dacă stau jos) cu o staţie sau cel puţin jumatate de staţie înainte de cea la care trebuie să coboare. De ce? De frică. Dacă eşti fix lângă ieşire e safe.
Nu stiu de ce va agitati. E simplu. Romanilor le place sa stea „la geam”!
La metrou nu e nimic, sa vezi cum e la tramvaie/autobuze
e lumea grabita si din ce in ce mai multa… o sa ne omoram la propriu in curand
ai mare dreptate din pacate fenomenul nu se manifesta numai la noi, este des intalnit si in alte orase, cu nume cu mult mai grele (paris, madrid, etc). cand mai treci prin paris sa te uiti la linia 1, care seamana cat de cat cu bombardierele noastre si o sa vezi palcuri dense in fata usilor si goluri perfecte intre (se intampla mai ales la orele de varf)
in Bucuresti insa fenomenul este dus insa la un nivel de perfectiune greu de atins.
dar de cretinii care stau pe partea stanga a scarii rulante cu toate ca scrie mare „stationarea pe partea dreapta” ,cu toate ca sunt desenati acei pasi pe trepte…ce ziceti???(de obicei dai de ei cand te grabesti)
Zoso, la Gorjului stau si eu, o sa ma pun in usa cand vrei sa cobori :))
of, din aprilie o sa circul doar cu metroul. Ce ma asteapta? Situatii descrise mai sus. Aveam impresia ca e mai lejer cu metroul. M-am inselat
Exact aceeasi problema o am si in Franta, asa ca nu as zice ca este caracteristic romanilor. Nesimtiti exista peste tot in cantitati mari.
Mai tragic e că specimenul descris de tine e tânăr. Viitor de aur ţara noastră are.
Am avut o discutie asemanatoare legata de autobuze. Oameni care, desi nu coboara la prima, stau pe trepte pe toata durata calatoriei. Sau care, atunci cand se urca, se pozitioneaza ori in fata usii (ca sa nu mai poata urca altii), ori langa usa (ca sa nu ii poti depasi, deci devii, involuntar, nesimtitul-din-fata-usii pentru ca nesimtitul-de-langa-usa n-are chef sa sa dea doi pasi mai incolo). Echivalentul ar fi multimile din statii care dau buluc sa se urce in autobuz, inainte ca tu sa fi coborat. O concluzie ar fi ca ne place sa fim primii Macar in fata usilor
Ce aveti cu tzara? Mai cititi un almanah, mai mergeti cu un tramvai si prin alte tzari… peste tot e la fel. Astept cu nerabdare articolul in care vor fi infierati unii oameni pentru ca respira (fac c-o-doi, care produce efect de sera!), semn clar ca respectivii sint romani.