Singurul moment în care disprețuiesc fumătorii

N-am o problemă cu fumătorii. Înțeleg că, dacă mergem într-un bar sau alt tip de local unde să turnăm otravă în noi, vor fi unii care o vor trage pe nas. N-am o problemă nici cu hainele care a doua zi vor puți groaznic. E ceva ce înțeleg și accept.

Ce nu pot înțelege este țigara din timpul mesei sau imediat după masă. Nu țigara aprinsă când stăm la masă, ci țigara aprinsă în timp ce alții de la masă mănâncă. Sau între felul unu și felul doi. Practică de un imens rahat. Nu, serios, e de rahat să termini de mâncat și zbang, să îți aprinzi o țigară la masă și apoi să te uiți în jur să întrebi dacă deranjezi. Da, deranjezi, dar jumătate din oameni nu îți vor spune asta din politețe, ca să nu te facă să te simți ca un rahat de om, ceea ce ești.

 

smoke-3

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

96 comentarii

  1. Eu le-as stinge tigara in ochi la fumatori. De ce ? Pentru ca ei vor ca noi nefumatorii sa le respectem viciul foarte nociv si nu inteleg de ce altii NU fumeaza ….

    00
  2. Tigara dupa masa nu trebuie inteleasa. E precum cacarea de dimineata, dupa cafea. Precum ragaiala dupa cola sau pisarea dupa bere. E natura!

    00
  3. Am fumat si eu niste ani ( m-am lasat de prin 2011 – sper sa nu ma mai apuc iar :) ) si tot nu inteleg fumatul in timpul mesei…

    00
    • e simplu…ai stat la o masa de cateva ore?…de genul…vine antreul…se mananca…apoi se discuta juma de ora…vine ciorba…se mananca apoi se mai discuta 1 ora..si tot asa pana la felul 5-6 …atunci e normal sa mananci „in timpul” mesei…problema e ca nu fumezi la masa….te ridici dupa ce au terminat toti felul respectiv…te retragi la un pahar de vin, la o discutie..plm…te retragi

      00
    • corectie…sa fumezi „in timpul” mesei

      00
  4. da sunt de aceeasi parere.. desi sunt fumator nu suport sa se fumeze la masa in timp ce mananc eu sau altii… nu fumez pana cand nu termina toata lumea… dar sunt multi care nu stiu sa spuna ce ii deranjeaza…

    00
  5. uiti de aia care isi aprind tigara in lift la bloc si eu apoi incerc sa urc cu caruciorul cu un copil mic. cat de retardat … chiar nu mai poti astepta 30 secunde pana iesi din scara ?!
    dupa ce ani de zile ii apostrofam am renuntat pt ca poate prin absurd educi unul dar apoi alti 10 cocleti apar…

    00
    • Eu as schimba blocul, sa las nesimtitii sa stea intre ei. Daca nu se poate, pune-le ceva in lift sa le miroasa si lor oribil.

      Pe langa mirosul de tigara, pe mine in lift ma deranjeaza mirosul de respiratie imputita (de zici ca a consumat tot oxigenul si acum expira numai azot) dar si de parfum (evident, dat cu tonele).

      00
    • Eu aveam pe unul in bloc care nu putea sa se urce-n lift decat cu tigara aprinsa :)
      Fiind si eu fumator as fi parut ipocrit daca-i faceam observatie de-a dreptul. Asa ca am lasat un bilet in lift: „O basina trasa de cel dinaintea ta e mai nasoala decat duhoarea tigarii aprinse in lift”. Biletul a rezistat vreo doua saptamani dar, de atunci, individul nu si-a mai aprins tigara-n lift :)

      00
    • culmea e ca mi s-a intamplat si intr-o zona centrala dar si acum unde stau intr-o zona mai …nu atat de centrala… deci cred ca bucurestiul e de vina , nu blocul :) …si asta o zice un bucurestean sadea de vreo 4 generatii

      00
  6. Sunt fumator, fumez intre 2 feluri de mancare daca sunt intr-un restaurant pentru ca de obicei mai dureaza 15-20 minute pana vine felul 2 si fumez dupa masa pentru ca asa mi-am format tabietul.

    Desi sunt fumator nu suport fumul de tigara care imi vine in nas in timp ce mananc. Drept pentru care niciodata nu fumez cand cineva de la masa mananca.

    Si ca sa vezi ce chestie: daca cineva de la o masa vecina mananca si ii vad ca sunt oameni cu bun simt (deci nu ceafa-lata, pitzi cu boticu’ roz s.a.m.d.), intreb politicos: „v-ar deranja daca fumez o tigara?”. La un moment dat am avut placerea sa dau peste un italian care s-a oferit sa plateasca consumatia de la masa mea (eram 2 persoane) doar pentru ca am intrebat asta.

    Nu caracteriza oamenii dupa viciul pe care il au. Sau cel putin nu ii baga pe toti intr-o anumita categorie.

    00
    • Bag de seama ca au votat la tine si niste maimute. Altfel nu-mi explic unlikeurile

      00
    • awww ce dragut… asa si-a format el tabietul.
      cine stie, poate ai noroc sa fim vecini de mese la un restaurant din ala cu zona nedelimitata clar intre fumatori/nefumatori. si o sa ma ridic si o sa te intreb politicos: v-ar deranja sa mancati si o portie de bataie cu tigara aia?

      00
    • michael, de obicei nu fac asta insa imi permiti sa-ti explic ca esti de-a dreptul idiot? stai linistit, daca nu-mi permiti tot iti spun ca esti idiot. sa-ti explic si de ce:

      1. nu este problema mea, ca fumator, ca proprietarul restaurantului nu delimiteaza cum trebuie zona de fumatori de cea pentru nefumatori.

      2. daca citeai ce-am scris si nu te opreai la primul paragraf ai fi observat ca daca esti la una din mesele din jurul meu te-as fi intrebat politicos daca te deranjeaza ca fumez o tigara.

      3. daca nu erai atat de idiot poate ti-ai fi ales un restaurant care are locuri pentru nefumatori speciale.

      dar tu esti idiot.

      00
    • Initial m-am mutat din tara si s-a rezolvat problema cu fumatorii. Dar de cand m-am intors, mi-am format tabietul sa pleznesc fumatori deranjanti. Fara prea multe intrebari. Ma ajuta si ceafa lata in viciul asta al meu. Si cum ai zis si tu „Nu caracteriza oamenii dupa viciul pe care il au. „

      00
    • desi ai fost plecat din tara, te-ai intors la fel de prost.

      cred ca mai repede ai vrut sa scrii „m-am mutat DE la tara” (nr: la oras). pesemne de undeva de langa Vaslui te-ai mutat fix in Vaslui. asa ai vazut tu care e spilu’ cu nefumatorii si cu fumatorii.

      neavand bani sa intrii in randurile fumatorilor, ai ales calea cea dreapta. captain idiot to the rescue!!!!!

      00
    • @michael: ai avut jucarii cand erai mic?

      00
    • michaela, ii pocnești cu buzele?

      00
  7. Dupa o masa copioasa o tigara canceroasa ! Atunci e momentul cel mai bun si mai „sanatos” pentru o tigara, nu te doare stomacul sau capul.

    00
    • Tatal meu, la 29 de ani, a fost operat pe viu ( la 42 kg si 1.80cm inaltime nu au putut sa-i calculeze anestezic) de stomac. Cand a putut sa manance, dupa o jumatate de ou fiert a zis ca plezneste si, pentru a-i „stimula” tranzitul intestinal chirurgul i-a adus in salon tigara si i-a aprins-o… Deci nu musai copioasa masa…

      00
  8. offtopic: pui Stirile zilei?

    00
  9. du-te la restaurante de nefumatori si ai rezolvat problema

    00
    • Ei, ai pus punctul pe i. Nu prea exista restaurante pentru nefumatori. Sau alea care exista au mancare proasta. In mod paradoxal exista mai multi nefumatori decat fumatori si totusi patronii prefera sa nu piarda clientii fumatori. De ce? Pentru ca nefumatorii tolereaza. Problema este cand mergi cu copiii la restaurant unde se fumeaza – si e penibil.

      00
    • le gasesti imediat dupa fast foodurile bio, pe dreapta

      00
    • Da, in tarile civilizate TOATE restaurantele sunt de nefumatori. La noi, chiar si cele „cu salon” de nefumatori sunt pline de miros de fum.

      Apropo, ce am auzit ieri: la „Hanul Berarilor” (Popa Soare din Bucuresti) salonul de nefumatori se transforma dupa ora 18 in salon de fumatori, ca e cerere mare. Penibil.

      00
    • Sunt prea putine retsaurante de nefumatori. Cele care exista, au mancare destul de proasta sau sunt pline de copii (majoritatea alergand, tipand, tragand de haine/genti si parintii zambind dulce, multumiti ca ai lor copii isi consuma energia). Personal, prefer sa stau in zona de fumatori decat in zona de nefumatori dar plina de copii.

      00
  10. Din ce inteleg eu, e vorba de tigara aprinsa la masa in timp ce altii mananca si nu doar cea de dupa masa. Aici e simplu, se numeste nesimtire. E de bun simti sa intrebi macar cu toate ca omeneste ar fi sa astepti pana toata lumea termina de mancat. Si eu sunt fumator, fyi.

    00
  11. Eu din pacate nu inteleg fumatul in localurile in care se mananca. Inteleg in baruri, dar in restaurante nu. Chiar daca cei de la masa ta au terminat de mancat, chiar daca cei de la mesele din jur au terminat, fumul se simte in tot restaurantul si cineva, in celalalt colt, mananca. Daca ai chef sa fumezi poti iesi din restaurant.

    Nu consider nepoliticos sa-i spui ceva ce te deranjeaza cuiva.

    00
    • Ai fi surprins sa aflii ca in Austria intr-un bar/mini restaurant, lumea iesea afara sa fumeze.

      00
    • Ai fi surprins sa afli ca in UK si in Germania e la fel, sau ca in Germania nu se fumeaza in garile de tren, desi e spatiu deschis si te bate crivatul iarna cat astepti trenul.

      00
    • Bogdane, in UK e interzis fumatul in spatii inchise publice, din cate-mi amintesc. Si e al dracu’ de bine sa bei zece beri fara sa inhalezi fum.

      00
  12. well, vezi tu care e marele avantaj de a manca la mall ? (care sa aiba un food court generos)

    00
  13. Cat timp am fumat nici eu n am inteles acest obicei. Tot timpul am respectat ideea aceasta sa nu fumezi cat timp altii mananca in jurul tau. Terminam mai repede, ma abitineam pana cand termina toata lumea. Nu mai ma rabdau plamanii ma ridicam si fumam linistit in alta parte. E chestie de bun-simt si de respect pana la urma. Dar de, stam cam prost la capitolul asta. Si plus chestia asta sa ceri acordul cand oamenii inca mananca, mi se pare de porc. Cred ca cel mai bine ar fi cand cineva te intreaba daca te deranjeaza sa si aprinda o tigara, un raspuns sec „da” , cred va fi neasteptat.

    00
  14. Cine nu are răbdare şi aprinde țigara înainte ca ceilalți să termine de fumat este atât nesimțit cât şi caz patologic de om bonlav cu nervii. Spun asta în calitate de fost fumător (11 ani de fumat, 1 pachet pe zi, lăsat acum 3 ani şi ceva). N-am uitat nici acum cum era şi de unde veneau pornirile. Nu mai zic cât de nociv este pentru fumător să fumeze imediat după ce a mâncat.

    00
  15. Ce iubesc la tara in care m-am mutat? Vrei sa fumezi? Mergi afara!

    Ma saturasem sa intreb la restaurante de mese sau zone pentru nefumatori si sa stau intr-un colt parca as fi avut vreo boala. M-am saturat sa vin acasa cu ochii rosii, dupa o seara de iesit in oras.

    Fiecare este responsabil pentru propria persoana, dar lasa-ma sa respir aer nu fum.

    00
    • „Vrei sa fumezi? Mergi afara!”
      Buna asta! Traiasca democratia! lol
      Pentru asta am murit la revolutie…

      00
    • @ Po
      Lol ! Deci ai murit la revolutie ???
      Ok,acum m-am convins,exista viata dincolo de moarte…

      00
    • N-au murit ăia, bre, la revoluție pentru ca tu să poți fuma în restaurant …

      00
    • @Po – iti respect parerea insa nu cred ca a murit nimeni la Revolutie ca tu sa fumezi in restaurante. In multe tari, asa cum probabil stii si tu, fumatul in spatiile inchise este interzis prin lege. Si acele tari sunt mai democrate decat Romania.

      00
  16. Indiferent daca cineva de la masa ta mananca sau nu, cu siguranta altcineva de la alta masa mananca. Cum ar fi sa fii intrebat „Scuzati-ma, pot sa ma bas? Simt nevoia!” Exact acelasi lucru este si cu fumatul.
    La mine in casa nu se fumeaza. Prietenii care fumeaza stiu acest lucru si cat timp sunt in vizita la noi, nu stiu cum, dar se pot abtine.

    00
  17. …daca vreau sa mananc fara sa fiu afumat de altii, cand intru in restaurant ma duc direct la nefumatori…dupa haleala imi mut tribu la fumatori !

    00
  18. Sunt fumatoare, NICIODATA nu imi aprind tigara cand cineva de la masa inca mananca. Asa cum a comentat cineva mai sus, si eu am o foarte mare problema cu cei care fumeaza in lift. Am un vecin care fumeaza doar pe casa scarii, probabil nu il lasa nevasta-sa in casa. Si incepe a fuma inca de pe la 6:30 cred, pentru ca 10 minute mai tarziu ies eu din casa si e un miros oribil pe scara. Miroase a bodega din-aia imputita. E foarte neplacut pentru mine ca fumatoare, nici nu-mi dau seama cat de neplacut este pentru un nefumator. Tot vecinul asta si inca 2-3 fumeaza in lift. Puii mei, mori 20 secunde pana ajungi afara? Dupa ce ca e liftul infect si imputit il mai imputim si noi..

    00
  19. la restaurant
    in lift
    pe scara la metrou
    in club
    in taxi

    & the winner: trage ultimul fum inainte sa se urce in autobuz si apoi arunca tigara (e corect domne), se urca, si… expira fumul in autobuz

    00
    • Pe ” & the winner” il urasc sincer si in general pe toti idiotii care fumeaza si nu inteleg ca acel fumat pasiv la care ne obliga nu este deloc sanatos.
      Vrei sa fumezi si sa iti bati joc de sanatatea ta nu ai decat, dar ce ce obligi si pe altul la inhalarea acestei otrave !?
      Eu daca am chef sa ma basesc ,sa scuip sau sa-mi suflu mucii langa tine domnule fumator ..ti-ar place ?
      Ar fi bine daca ar exista niste teste serioase si obligatorii care sa arate daca esti fumator activ si automat sa ti se mareasca contributia la asigurarile de sanatate…ca la RCA sau CASCO

      00
  20. NOU
    #57

    Sunt fumator din 1997 dar …

    1. nu fumez in casa ( in cel mai fericit caz pe balcon dar apoi nu mi place fumul care totusi reuseste sa mi intre in casa )
    2. nu fumez in locuri in care nu se fumeaza deobicei ( gen merg in vizita intr o locuinta unde nu se fumeaza )
    3. nu fumez la primele ore ale diminetii ( in mod normal ma trezesc la 6 AM si primul fum il trag abia dupa ora 11 )
    4. nu sudez tigarile
    5. nu fumez inainte de masa in timpul sau imediat dupa masa
    6. nu pot purta aceleasi haine a doua zi daca ele miros a fum sau a mancare
    7. nu fumez la coltul cladirii ca boschetarii
    8. nu fumez in locurile special amenajate pentru acest lucru din mall uri aeroporturi etc

    si sincer nu din respect pt altii ci din respect pentru mine …

    deci DA Nici eu NU inteleg !

    00
  21. NOU
    #63

    Nici mie ca fumator nu imi place sa fumez cand altcineva mananca. Deobicei ma abtin. Sau intreb.

    00
  22. Problema se rezolva simplu, nu trebuie sa reinventam roata, au gasit altii deja solutia. Interzicerea fumatului in localurile publice (bar, restaurant, etc). Desi fumator de ceva ani sustin acest demers, de bun simt. Vrei sa fumezi? Iesi afara sau in locul special amenajat ( smoking room) si aia e, e complicat?

    00
    • Păi asta se face deja mai peste tot în Ro. Orice restaurant care nu are restricții pentru fumat e de fapt un ”smoking room” cu niște servicii adiționale: băutură și mîncare. Și aia e, ce-i așa complicat?

      00
  23. Dar mamele care merg cu cei mici pe strada si, in acelasi timp, fumeaza? Nu am nimic cu cei care fumeaza, dar acesta este un gest urat!

    00
    • Cum plm e un gest urat? Fumeaza afara, pe strada, care e problema acum? Ba, nu fumez in loc inchis, nici macar la mine acasa, dar pe strada lasati-ne in pln sa fumam, mi s-a luat de snobii astia ca voi care considera fumatul un gest urat.

      00
    • @Radu, daca tu vrei sa fumezi la tine in casa, esti liber. Pe strada nu sunt obligat sa respir fumul scos de tine pentru ca e lipsa de respect pentru cei din jur care au ales sa nu fumeze. De sanatate nu mai zic.
      Snobi ca nu fumam? mai gandeste-te un pic.

      00
    • Mi-ai rapit 2 ore din viata incercand sa inteleg ce-ai vrut sa zici prin „mi s-a luat de snobii asta….”

      00
    • da coae… pt ca nu vreau sa fac cancer de plamani de la cacatul tau de tigara, sunt snob

      la locul de joaca in parca toate mamicile sudeaza tigara de la tigara si tartanul ala de pe jos deja nu se mai vede cu zilele de la mucuri aruncate acolo

      00
    • Coae, inteleg sa ai o problema daca pe strada sau oriunde iti suflu fumul in nas, dar asta nu se intampla. Voi aveti o problema si daca vedeti un om fumand, d-aia sunteti snobi si d-aia mi s-a luat de voi.

      00
    • Ion, esti dobitoc de doua ori. Odata ca nu ai inteles o chestie simpla (sa intelegi nu implica sa fii si de acord, precizez ca sa nu mai pierzi alte doua ore), a doua oara ca ai alocat doua ore unui comentariu scris de un oarecare pe un blog.

      00
    • @Radu
      Iti acorzi prea multa importanta. Nu vreau sa fiu de acord. Si a functionat 35 de ani din viata. Si nu vreau inteleg expresia ta de hipster …… asta ma face dobitoc? Sau snob? ……..Inca nu m-am hotatat.

      00
    • Nu trebuie sa fii de acord, de cate ori sa-ti explic? Problema e ca nu intelegi, nu ca nu esti de acord.
      Anyway, pentru cei mai inceti: e ok sa va deranjeze fumul, e ok sa cereti unuia care va deranjeaza cu fumul sa nu o mai faca. Nu e ok sa va deranjeze gestul in sine, daca va deranjeaza ca unul fumeaza departe de voi atunci sunteti snobi. Clar?

      00
    • @Radu
      1. referitor la apelativul „coae”, ma bucur ca suntem atat de intimi ca si cum ne-am cunoaste din copilarie. Asta deschide un canal de comunicare mai larg intre noi si evident ne vom putea intelege mai bine.
      2. referitor la faptul ca pe mine m-ar deranja sa vad un om fumand pe strada, aici deja ai facut o presupunere, si una falsa in ceea ce ma priveste sau presupun falsa si pentru altii.
      Ma deranjeaza atunci cand merg pe strada si in fata mea se fumeaza iar eu vrand/nevrand trebuie sa respir aerul ala. Daca fumeaza si la 1m de mine dar nu vine fumul pe mine deja is ok. Dar intr-un spatiu public, cand eu trebuie sa ma mut, pentru ca el fumeaza si ma deranjeaza fumul ala… atunci da, am o problema.

      00
    • Vlad, in timp ce ai scris atatea nedumeriri in postul asta lung nu ti-a dat prin cap ca poate nu pentru tine a fost reply-ul meu? Respectiv ca poate a fost pentru cineva care mi s-a adresat cu coae?

      00
    • @Radu, Sorry,ulterior am vazut ca altcineva ti-a zis asa. In fine, ma deranjeaza oricum fumul de tigara :)

      00
  24. nu intelegi țigara din timpul mesei deorece nu esti fumator. Sau poate ai fost dar nu ai ajuns la 1 pachet /zi. Eu am fumat 8 ani si in ultimii ani terminam pachetul spre seara si intra-adevar, nu treceam de la supa la felul doi fara o tigara scurta intre ele. La fel si dimineata, abia imi deschideam ochii si luam tigara de pe noptiera si-o aprindeam pana sa ajung la baie…seara era tigara inainta de masa, dupa masa, inainte de spalatul dintiilor , dupa, si la final, tigara inainte de culcare….nu e fain sa fii fumator. Ma bucur ca am reusit sa trecut pe electronice si de un an sunt bine-mersi.
    pace!

    00
    • E bune rau si chimicalele alea! E facute cu aer proaspat din varf de munte.

      00
    • Oh my, si zici un pachet pe zi? Adica 8, opt, OPT ani de fumat, timp in care ai reusit sa ajungi la mirabila performanta de un pachet pe zi? Mane, n-ai fost fumator inrait. Si ti-o zice unul care dupa tot vreo opt ani dadea gata doua pachete pe zi, plus acum, dupa X ani de nefumat, tot pot sa fumez 5-6 tigari intr-o seara, daca mi se pune pata. Si tot nu inteleg/intelegeam de ce ai fuma cand altii baga in gusa.

      00
  25. am patit si eu asta in ro (in afara nu prea te lasa sa fumezi in restaurant). am raspuns ca e ok, cu conditia sa ma lase sa ma descalt. se pare ca a fost un stimulent suficient de bun ca sa amane 10 minute tigara.

    00
  26. E vina noastra a nefumatorilor care ii suportam, eu odata cu alti 2 nefumatori ca mine am lasat comanda la masa cand am vazut ca 2 isi aprind tigara langa mine la o raza de 3-4 m. Nu mi-o tihnit, nu scria nicaieri ca se fumeaza acolo, nici un semn pe usa, cand sa plecam chelnerul a adus ce am comandat dar i-am spus ca nu mai consumam nimic, mi-e mi-a pierit apetitul.

    00
  27. Cei mai critici la adresa fumatorilor sunt fostii fumatori.

    00
  28. Uite o chestie care pe mine ma enerveaza mai rau decat fumatul in restaurant sau in timpul mesei.
    Fumatul in timpul serviciului. La mine la birou cel putin, pot afirma ca fumatorii, din 8-9 ore de munca pe zi, isi petrec cel putin 1,5- 2 ore in locurile special amenajate pentru fumat. Si deja chestia asta a devenit un fel de obicei foarte respectat inclusiv de restul colegilor nefumatori, , adica e clar, omul dupa ce a stat juma de ora la calculator trebuie sa iasa la o tigara si nu care cumva sa incerci sa-l impiedici sau sa-l deranjezi odata aprinsa tigara. De parca ar trebui sa-si faca injectii cu insulina sau cine stie ce altfel de tratament, asa de importanta a devenit aceasta tigara cu tot cu pauza aferenta. Inteleg, e un viciu, inteleg, creaza dependenta, dar in acest caz poate e indicat ca nefumatorii sa fie platiti umpic mai bine, asa cu un 10%. Sunteti de acord?

    00
    • există o soluție. la următoarea ședință cere să pleci mai devreme, de față cu ei. dacă ei isi iau pauză de țigară, aș vrea și eu să plec mai devreme cu o ora, cât e cumulat pauza lor. păi ce pendula mea, doar ei au drepturi, noi restul nu?

    • Eu stateam pe net ori de cate ori fumatorii ieseau in gasca afara la tigara. Si cand m-a intrebat seful fumator de ce frec menta i-am zis ca iau echivalentul pauzei de tigara.
      Intr-un final, managerul cel mare, care era strainez si nu prea intelegea el astea cu pauzele de tigara de juma’ de ora la fiecare 2 ore, a hotarat ca, „din motive de securitate”, trebuie instalate cititoare de card la iesirea din fiecare sala. Si se contoriza ca petrecut la lucru doar timpul cat stateai efectiv la birou; pauzele de masa mai lungi, pauzele de tigara, pauzele de taclale prelungita la bufet etc. trebuiau recuperate. Multi s-au lasat de fumat atunci :)

      00
    • Eu stiu o chestie: in afara de cazul in care lucrez in productie si tre’ sa produc X saibe/telefoane/desene pe ora, ideea e sa-ti faci treaba. Daca ai nevoie de ce produce creierul meu, accepti su ca s-ar putea sa frec duda juma de zi, dupa care sa-ti rezolv problema in juma de ora.

      Precizare: nu zic ca iesitul la tigara e bun sau rau, dar, in afara de cazul in care ma impiedici pe mine sa-mi fac treaba sau ai impact asupra banilor pe care-i iau, n-ai decat sa stai 10 ore la fumat. De ce? Pentru ca sunt altii care pot sa stea 8 ore pe zi cu un monitor in fata fara sa produca nimic sau sa genereze doar cacaturi inutile in Excel sau Powerpoint.

      00
  29. PR&smokin’:

    00
  30. @ Po
    Lol ! Deci ai murit la revolutie ???
    Ok,acum m-am convins,exista viata dincolo de moarte…

    00
  31. Eu ii dispretuiesc non-stop.

    00
  32. Ieri am ajuns prin Băneasa Mall și în zona de food toți fumau în condițiile în care pe toate mesele existau semne cu fumatul interzis. Bună ideea de a comanda, servi parțial eventual și apoi sa refuzi sa plătești datorita nerespectării zonei de nefumatori. Poate ar trebui generalizata practica ca forma de protest.

    00
  33. Fost fumator, fost nefumator, actualmente fumator.
    N-am avut niciodata o problema cu locurile in care se fumeaza. Nu-ti convine, nu te duci.
    Nu imi place sa mi se fumeze in nas in timp ce mananc. Esti la masa de alaturi, asta e, masa ta, regulile tale.
    Urasc iesitul la tigara in fata carciumii, in special cand sunt -12 grade, precum asta-seara.
    N-am nicio problema nici cu fumatorii, nici cu nefumatorii, cat timp respecta regulile bunului simt, in sensul englezesc al „common sense”. Adica daca majoritatea nu fumeaza in locul respectiv, abtine-te. Sau du-te in alta parte. Daca majoritatea fumeaza, taci si inhaleaza. Sau du-te in alta parte.

    00
  34. Mie mi-e mila de fumatori (am fumat si eu vreo 10 ani) – sunt sclavi fara sa isi dea seama, nicotina e un drog care da dependenta mare desi paradoxal nu are efecte majore cand te lasi.. mai greu e cu brainwashing-ul.
    Nu exista nici un motiv bun pentru care sa dai multi bani pe un viciu care nu face NIMIC pentru tine, te omoara incet dar sigur, iti scade calitatea vietii si nici macar nu te face sa te simti bine(relaxarea/calmarea pe fumatorii o asociaza cu fumatul e de fapt hranirea dependentei de nicotina care apare ca efect a tigarii precedente).
    De ex. la un fumator care se apuca la 20 de ani ar trebui pusa asa problema.. ai de platit 50.000 de euro pe inca 50-60 de ani cat traiesti de acum incolo, pentru asta o sa platesti rate in fiecare zi si nu o sa primesti nimic in schimb, doar sanatate proasta, stare de oboseala, miros urat si probabil o boala incurabila la sfarsit.

    00
    • Ce suflet mare, dom’le. Asa mila n-am mai vazut niciodata. Adicatelea, vezi dumneata, sa-ti fie o mila aproape cristica de fraerii de fumatori pentru ca, vezi dumneata, isi hranesc o dependenta care nu le aduce nimic bun. Sfintenie, ce mai, mai ales cand le pui in fata si cat ii costa.

      Bre, e treaba fiecaruia ce face cu banul lui. Pe care-l castiga el, nu altul, doar nu ai statul providential care-i da bani de tigari. Si asta ti-o zice unul care nu mai fumeaza si caruia nu-i place fumul de tigara i preajma. Dar care intelege si ca banul meu e al meu si nu tre’ sa te doara pe tine daca-l dau pe curve, tigari, alcool sau ajut orfani.

      00
  35. Sunt total de acord cu tine, parca iti vine sa si vomiti

    00
  36. Nu poti si si, adica sa fi si baiat de gasca (nespunand ca te deranjeaza) si sa nu inhalezi fum. Din moment ce alegi sa fi baiat de gasca, inseamna ca nu te deranjeaza atat de mult.
    Apropo, incearca un mic experiment cand esti plecat pe-afara: aprinde o tigara intr-un loc unde fumatul e interzis si urmareste reactia (furia/ura instantanee) si vezi ce se intampla dupa ce faci asa in tara. Now you have your answer.

    PS: Ca de la un fumator la altul: astia care o ardeti cu revolutia si fumat oriunde vreti voi – mancati rahat la greu

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile