My new baby: Forester XT

Luna trecută am făcut niște prostii și, ca să mă răzbun, mi-am luat una dintre mașinile pe care mi le doream (cea de-a treia, 911-le, mai are de așteptat vreo 20 de ani, până la pensie).

Așadar, Subaru Forester generația a doua, aia frumoasă, bine proporționată, cu 230 căluți japonezi, cutie automată, no fucking piele pe scaune, no mii de comenzi pe volan, o trapă absolut uriașă și alte minuni pe care le descopăr din manual. Motorul toarce superb, condusul cu trapa deschisă e o încântare, curbele sunt mai moi și toamna va fi mai lină.

Nu voiam neapărat XT, dar așa s-a nimerit. Știam că nu vreau generația a treia sau a patra, pentru că arată ca orice alt SUV, nu voiam să fie negru și nu voiam manual. Voi reveni într-un articol ulterior cu chestii care mă enervează la mașină, dacă va fi cazul.

Megane-ul, prima mea iubire auto, știți unde a ajuns. Încă iubesc mașina aia, mi-aș lua oricând un 2.0dci automat pe caroseria aia. Mulțumesc băieților care au avut răbdare cu mine: Vlad, Doru, Bogdan.

subaru-forester subaru forester xt subaru-forester-xt-at-2006

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

100 comentarii

  1. să fie primit, cumnațelule

  2. sa il stapanesti sanatos !

    00
  3. Asta e nr. B(a) 314 ZDO?

    00
  4. cat de mica sa o ai ca sa-ti cumperi asa ceva? :)

    00
  5. O masina super, s-o stapanesti sanatos!

    00
  6. Drumuri bune! :)

    00
  7. Arata bine, sa il stapanesti sanatos, auzi ce vroiam sa te intreb in legatura cu o camere de bord daca tot ai postat ceva pe masini, tu cred ca ai asta : DOD LS430W e mai buna in comparatie cu Vico Marcus 4 ca nu stiu ce sa iau ………

    00
  8. Te-a corupt Razvan sa-ti iei Subaru, ntz ntz ntz :)

    00
  9. NOU
    #20

    pune niste poze klumea cu monstra :)

    00
  10. STI wannabe!!! :) E perfecta masina pentru Romania si multa distractie!

    00
  11. daca nu ma insel la tine am citit ceva de genul
    „de ce dau astia atatia bani pe masini daca le i-au chele”
    citez aproximativ :P

    forestul imi place si mie, insa deocamdata masina actuala nu-mi da motive de a o schimba, insa cred ca un forester ii va urma.

    00
  12. ….interesanta! Felicitari si sa o stapanesti sanatos! Am si eu un asemenea animal dar aspirat si manuala, tot aceeasi generatie! Sa ne zici ceva impresii dupa primii 1000km. Sa eviti Smt ca service. In Bv cei de la Subaru sunt extrem de laudati! Sunt curios cum o sa stai cu palpitatiile la inima cand o sa vezi consumu, tu fost propietar de diesel , de uitai sa alimentezi. Eu pe aspirata 14 oras , 9-10 afara. La stilul tau de condus….eheeeee 25 / 15 dar alta mancare de peste!

    00
  13. moar pics :)

    00
  14. Masina ca a lui Badea?

    00
    • așa s-a nimerit. a lătrat până n-a mai putut că ăia cu suv-uri sunt căcănari și imediat când a făcut un copil și-a luat suv. căcănar.

    • nu și l-a luat el suv, practic a făcut schimb de mașini cu un varan, în glumă, și de atunci el a rămas cu suv-ul iar varanul a preferat să se ascundă la adăpostul unei cuști pentru vreo 10 ani, decât să conducă mașina maimutei aia ciumate de Badea:)))))))

      00
  15. sa o folosesti sanatos! :D fara evenimente nedorite in trafic!

    00
  16. sa o stapanesti sanatos

    00
  17. O masina care nu e pe gustul meu, subaru in general, eu personal as fi mers cu echivalentul de la volvo. Automata daca nu ma insel are 4 trepte

    00
  18. Felicitari pentru alegere! Sa o porti sanatos multi km si fara evenimente nefericite !

    00
  19. S-o folosesti sanatos. O alegere faina, nu vezi masina la tot pasul.

    Cum a ramas cu treaba aia cu masina cat mai noua ca asa se merge la sigur? E mai vechi cu aprox un an ca si Meganul, nu?

    00
  20. Sa o folosești sănătos, dar te rog sa nu mai parchezi unde ai parcat azi dupamasa ca mă omori când traversez spre lunga, e perfect unde parchezi de obicei.

    00
  21. Felicitări, cea mai frumoasa mașină urata posibila. Știu ca e greu de explicat dar e frumoasa TOCMAI pentru ca este urata.
    Iar alta motorizare nu avea sens.

    00
  22. Sunt curios ce consum scoti. Ca de distrat cu ea sunt sigur ca o sa te distrezi

    00
  23. Ma cauți tu când te decizi sa montezi instalația de GPL, da?

    00
  24. Ce zici de grand vitara XL, care s-a facut doar pana in 2007?

    00
  25. Stai putin, daca ai 230 de cai ai motorul de 2,5, mai insel? In cazul asta, ce faci cu impozitul? Te cam doboara fata de 2.0. Si diferenta de putere nu e uriasa, dar impozitul, ca sa nu mai zic de consum sunt net defavorabile modelului meu, care e oleaca mai cuminte, dar nu cu mult mai cuminte…

    00
  26. Pune-n pendula mea poza cu masina nu cu emblema.

    00
  27. Numar de bulgaria, volan pe dreapta ? :)

    00
  28. Felicitari pentru achizitie. Sa o stapanesti sanatos. :D

    00
  29. Daca nici masina asta nu aduce cu un dric, se putea mai bine.

    00
  30. asa tată, ca să ai loc de jucării :))

    00
    • aveam și înainte. megane are un portbagaj foarte mare. avea loc scaunul de masă și căruciorul și alte zeci de bagaje pe lângă.

  31. Din ce an e masina?

    00
  32. NOU
    #62

    cu masina asta o sa fii bun prieten cu benzinarii :)

    00
  33. Sa o stapanesti sanatos, Vali!
    Mi-am luat si eu o caruta din asta pentru iarna, anul trecut. Cea mai ieftina pe care am gasit-o in stare ok (2007, 2.0 benzina, manuala, fara piele/xenoane, etc) ca oricum o voi folosi cateva saptamani/luni pe an cand merg la munte (pe strada unde stau eu trece cam rar plugu’) sau cand am nevoie sa car ceva ce nu incape in masina de zi cu zi. E impresionanta pe zapada, pur si simplu cu un set nou de cauciucuri de iarna faceam partie prin curte. :D

    P.S. Consumul e absolut penibil! C400 (benzina) din 2014 e mai economica, desi e mai grea, are motor mai mare si mult mai multa putere! :))

    00
  34. NOU
    #66

    cumparat din vanzari anterioare, basistii stiu de ce

    00
  35. Printre cele mai misto masini chinezesti. Misto alegere !

    00
  36. In „copilarie” mergeam si eu „zmeu” pe E85 cu un nou, pe atunci, Golf V. M-am angajat intr-o depasire, nu aveam nimic in spate. Ma uit in cateva secunde, vad ceva dubios fix in spate, cu o gura de admisie maaare pe capota. Era primul XT pe care il vedeam! Sa stapanesti sanatos bestia, sa te bucuri de ea far’ de incidente!

    00
  37. Nu te speria de consum ca exista oricand alternativa s-o treci pe GPL :))

    00
  38. Sa o stapanesti sanatos. Personal nu-mi place design-ul exterior. Pentru comentari anteriori vreau sa fac o precizare nu exista masina cu motor mic ( impozit mic) cu foarte multi cai putere, apoi ieftina, buna si cu consum foarte mic , cu portbagaj imens . Pare masina ideala pentru tine , folosita ma mult la drumuri lungi, intre sedan si SUV, apoi loc de bagaje , motor decent pentru stilul tau de condus.

    00
  39. Consumul o sa te rupa, iar la off-road ii da clasa un Logan. De bine e ca e teapana, merge si fara sa-i schimbi chestii si ai parte de senzatii tari.

    00
    • …la off-road ii da clasa un Logan? Hai vino tu cu loganu si daca imi dai clasa iti dau masina gratis fara nici un fel de discutii! Pana atunci esti penibil sa compari mere cu pere!

      00
    • ” la off-road ii da clasa un Logan”
      AHHAHAHAHAHA. O dacia 1300 ii da ma clasa

      00
    • Cosmin se cearta cu cosmin. Oare sunt doi cosmini sau un schizofren?
      dileme dileme.

      00
    • Dragilor,
      Sa inteleg ca ati mers pe aratura si cu Forester si cu Logan si stiti? Cand o sa faceti asta sa veniti si sa comentati. Sau poate va trebuie permis mai intai… Si nu, nu am Logan, nici nu am avut si nici nu-mi place.

      00
  40. S-o stăpânești sănătos și s-o conduci fără incidente. Și să faci un barter cu Petrom. Chestiile astea consumă. Welcome to the club.

    00
  41. deci da, de acolo a venit masina:

    00
  42. NOU
    #84

    Sa o stapanesti sanatos!

    Apropo, cat ai dat pe ea si cati km are? De curiozitate… Multumesc.

    00
  43. Super masina, Felicitari!

    00
  44. am cochetat cu un Outback. nu am cochetar cu consumul…

    00
  45. Nu e acelas motor ca la wrx sti-ul lui Razvan? Doar ca are mai putini cai?

    00
  46. Am cochetat si eu cu acest model. Ma atrage aspectul simplu, insa dupa ce am citit citeva reviewuri am renuntat. Am citit despre pietre sarite in cutia ambreiajului, crengi care au zgiriat si distrus izolatia podelei, defectiuni majore la motorul diesel , care au dus la inlocuirea totala al acestuia. Daca se intimpla dupa expirarea garantiei e nasol. Mai degraba m-as inclina spre un ix35 daca ar avea alte forme, ceva mai asemanatoare de o masina de teren.

    00
  47. am avut masina asta multe timp – misto ca experienta de condus prin oras, hartoapele de pe frontiera si delta dunarii.
    nasol cu zapada – la 60-70 cm de zapada moale, a murit.
    am adus tractoru’ – toyota hilux 2.5 diesel si am remorcat-o.
    si toyota aia mi-a ramas la inima mai ceva ca femeia :)
    sa o stapanesti sanatos si la mai mare cu consumu’

    00
  48. Salut Zoso,

    XT-ul este foarte placut in curbe, nu prea se tin multe masini dupa el.
    Cum sta pe suspensii masina ? Vad ca nu este lasata pe spate ca masinile de la Jandarmerie
    Ai levelingurile originale sau ai pus altceva ?
    Eu am facut putin off-road cu Foresterul si am schimbat doua seturi de amortizoare. M-au cam rupt la buzunar.
    Masinile sunt bune dar au cateva mici hibe care trebuie remediate.
    Mai intra apa in faruri cateodata, mai ales in cele cu xenon.

    00
    • da, sunt cele cu SLS, din care am inteles că s-a dus gazul „self levelingului”, dar ele sunt functionale in continuare.

  49. Masina este foarte fiabila, chiar daca unii cred altceva.
    Daca o tii din scurt o poti pastra mult timp. In prezent nu prea exista SUV-uri similare cu Foresterul SG.
    Sunt distractivi cei care il compara cu jucariile moderne care au caroserie expandata ca pufuletii.
    Mergi regulat cu ea la reprezentanta si schimba-i consumabilele mai devreme. Eu am depasit 240.000km si pot sa spun ca am folosit-o intens, atat pe sosele cat si pe drumuri mai putin prietenoase.
    Nu m-am zgarcit niciodata la reparatii si nici nu am lasat-o pe mana mecanicilor generalisti.
    Brasovul face treaba foarte buna, la pret foarte bun.

    00
  50. Man, aveai undeva intr-un comentariu cum se poate repara locul unde s-a ros pielea de pe volan. Stii cum pot gasi acel link?
    Era parca de pe ebay sau amazon.

    Multumesc.
    PS
    Am obosit cat am cautat.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)