Două noutați utile pentru șoferi și motocicliști

Articolul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Vehiculele din categoria AM, A1, A2 şi A, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.

Asta e pentru motocicliști, cu dedicație de la nașu’ mare, trăiască faraoanca lui! De ce? Pentru că cinstiții motocicliști aveau obiceiul prost de a se înșira ca idioții pe șosea pe juma de kilometru pe toate părțile benzii, pentru că există și ei în trafic și au drepturi, făcând imposibil depășirea lor. Cam așa:

motociclisti

Asta una. A doua: aceiași idioți ajungeau la un stop și se strecurau în șir indian printre mașini, deci pot merge civilizat în șir, nu pe toată șoseaua. Reiau ideea mea: trebuie să se hotărască, ocupă o porțiune a benzii sau toată banda? Dacă ocupă toată banda e ok, să stea la coadă, să nu se mai strecoare printre mașini, merci anticipat.

Toţi posesorii de vehicule au interzis de acum înainte să mai circule pe acostamentul drumului – aşa numita bandă de urgenţă.

Asta e pentru bucățile de autostradă, pe unde șoferii români înțeleseseră că e încă o bandă pe care ei o pot folosi dacă n-au chef să aștepte cuminți pe două benzi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. La al doilea citat e vorba in principal de DN-urile care au acostamentul lat (ex: DN2/E85) si pe care unii soferi il considerau banda 1, si mai putin de autostrada.

    00
  2. In tari mai civilizate, motociclistii pot circula doi cate doi pe o banda (cand sunt mai multi) asezati in zig-zag unul mai in fata decat cel de langa el, tocmai pentru a avea timp sa franeze in caz de urgenta, astfel ca, atunci cand sunt in coloana sa nu se intinda pe 100 de km. La noi din pacate nici motociclistii nu sunt invatati de catre instructori cum ar trebui sa se comporte in trafic. Eu sunt si sofer si motociclist astfel ca pot vedea greselile pe care le fac si unii si altii. Chiar crezi ca idiotii care se bagau si circulau haotic, se vor potoli de acum incolo si vor fi civilizati in trafic? Sincer iti spun eu am mari dubi.

    00
  3. Dacă motocicliștii merg în sir indian, e greu de văzut din spate câți sunt, făcând depășirea lor periculoasă.
    De asemenea dacă merg unul lângă altul, e periculos pentru că nu au loc să ocolească obstacolele.
    Legat de „infiltrarea” la stop, cred ca un pic de toleranţă nu strică. O motocicletă înseamnă un loc de parcare în plus pentru o mașină :)

    00
    • @Cosminos: ah, sunt total de acord că o motocicletă inseamnă un plus pentru trafic, dar te lecuiești de sentimentele de bine după ce stai in spatele unui muist care nici nu vrea să meargă mai repede, nici nu vrea să se dea la o parte. sau după ce dai din ăștia înșirați pe sute de metri aiurea, care nu semnalizează când se opresc sau când schimbă viteza sau care, atunci când vor să depășeasca, trec pe axul drumului.

  4. Corect TheStig. E85/DN2 are doar 1 banda pe sens.

    00
  5. adica cum, daca un motociclist il prinde din urma pe alt motociclist trebuie sa se tina dupa el?

    00
  6. – trolling?
    – la prima imagine ele sunt conduse pe un singur rand. o imagine mai corecta era daca aveai 2 buline una langa alta
    – daca soferul de vehicul motorizat cu 2 roti are posibilitatea sa te depaseasca la un stop, nu vad de ce nu ar face-o? tu stai, el poate sa treaca fara sa depaseasca linia. si va rog, fara exemple din tarile unde cade zapada iarna.
    – TheStig … aia de pe e85 nu e banda de urgenta. O banda de urgenta are o linie continua pe undeva (vezi pe autostrazi de exemplu), e85 nu.

    00
  7. Eu i-am privit si o sa ii privesc mereu ca pe niste donatori de organe.

    00
  8. @thestig și pe care te împingeau șmecherii că ei se grăbeau să te depășească când tu aveai 90 în localitate.

    00
  9. Bikerii vor merge in continuare in paralel pe drum pana primesc flash-uri din contrasens, sau ghinion dau in nas cu patrula de politie. Apoi, daca un biker il depaseste pe altul se cheama ca a facut o depasire, nu ca merge in paralel. Treaba cu acostamentul e binevenita dar tare mi-e teama ca efectul e acelasi cu interdictia de a rula pe linia de tramvai daca ai minim 2 benzi sau prin stanga refugiului. Adica ce se intampla pe bulevarde la ore de aglomeratie. Si cati au primit amenzi ? Off topic raman la parerea ca tembelii pot fi potoliti intr-un singur mod, camere la greu, fix cum au rezolvat englezii in Londra.

    00
  10. NOU
    #11

    Mr. Zoso, dar tocma’ pe cea mai importanta n-ai zis-o….cf modificarilor (care de fapt nu sunt decat chestie de legislatie UE), acum cu B-ul conduci si tractoare :D. Mi se indeplineste visul din copilarie….imi mai trebuie chistocul de tigara, berea rasuflata, maieul ingalbenit, dintii lipsa si gata :D

    00
  11. Cred că ce ai încercat tu să pictezi acolo este așa-numita „staggered formation”. Dacă ai impresia că idioții conduc așa, atunci te înșeli. Formația aia îți oferă vizibilitate mai bună, distanță mai mare față de motocicleta care-i direct în fața ta și face ca grupul să fie mai compact în lungime. Dacă legiuitorii încearcă să interzică tipul ăsta de formație atunci ei sunt idioții.

    00
  12. NOU
    #13

    De strecuratul printre masini la semafor nu zice nimic.

    00
  13. Pe E85 nu prea ai ce face, trebuie sa te bagi pe banda de urgenta ca sa treaca vitezomanii.

    00
  14. frumos cum noile prevederi legale identifica acostamentul cu banda de urgenta cand, de fapt, sunt niste lucruri nitel diferite.

    00
  15. NOU
    #16

    Poate te referi la scuteristi sa te incurce ca aia merg cu 60 km/h ca mai mult nu duc drujbele lor. Motoristii circula cu viteza normala, asa ca nu prea ai motive sa-i depasesti, decat daca esti vitezoman.
    Cat despre E85, daca ne-am lua dupa tampenia cu banda de urgenta, facem trei ore pana la Urziceni, pana la Iasi facem cerere sa luam si concediul din anul urmator ca sa avem timp sa ajungem, intorsul nu mai intra la socoteala. Drumul asta este aglomerat, nici asa, circuland pe limba aia de asfalt, nu este chiar bine, daca ne-am lua dupa toti boii, sa mergem doar pe banda propriu-zisa, ajungem la destinatie la Sf Asteapta.

    00
  16. A doua bulina din stanga nu are casca.

    00
  17. haha,daca-i motociclist si nu se da la o parte-i muist,cand e un jeep c-o ceafa groasa , capu-n pamant si joc de glezne pe trafictube.

    00
  18. Primul amendament este o prostie totala. Motivele le-au expus cei dinainte.
    Al doilea, e si de bine si de rau daca se aplica…
    De bine deoarece cunosc pe cineva a carui masina a fost facuta ferfenita de un geniu care gonea pe banda de urgenta.
    De rau ca or sa creasca numarul de accidente in depasire pe DN2/E85.

    Referitor de stat in spatele cuiva… In cati km am facut prin tara asta nu am stat niciodata in spatele unui motociclist… In spatele dubelor, jipanelor, retarzilor ce isi scoteau fomeia la plimbare da… dar in spatele unui motociclist niciodata.

    00
  19. Macar de s-ar respecta ceva din cele scrise..

    00
  20. @stefan – curios, am stat frecvent in spatele motociclistilor, in special pe zonele cu serpentine, pe putinele zone cu doua benzi, in urcare, unde eu voiam sa trec si ei tineau de banda a doua de parca cineva le-ar fi facut-o cadou de ziua lor…

    00
    • @Jordan: deci nu sunt singurul. e doi aspecți aici:

      1. ei știu că au 100 și ceva de cai la 100 și ceva de kilograme, deci dacă vor, depășesc pe toată lumea. ca atare, nu trebuie să dovedească sau să se dea la o parte, deci cumva le-a intrat în cap că e dreptul lor să circule pe acolo.

      2. ei nu înțeleg că, în secunda aia, e unul care vrea să meargă mai repede. lumea ar trebui să îi înțeleagă pe ei când fac asta, când vor alții, ei nu și nu.

  21. Chestia cu banda de urgenta a fost si inainte.
    Cum nimeni nu a respectat regula pina acum, nimeni nu o va respecta nici de acum incolo.
    Legile bune exista. Aplicarea e lipsa.

    00
  22. O motocicleta trebuie tratata ca o masina. Cum sa stau cu motocicleta langa marginea din dreapta a benzii ca sa poata intra o masina langa mine?! Asta nu se va intampla niciodata. Cine nu a condus o motocicleta nu poate sa aiba pareri despre cum sa stai pe sosea.

    00
  23. … si legat de „un singur sir”:
    1. Nu iti vezi colegii din spate daca stau toti unul langa altul
    2. Daca stau toti in sir, iar primul franeaza tare, ceilalti intra in el -> trebuie sa stea intercalati (ex. unul langa ax pe stanga, urmatorul langa marginea din dreapta mai in spate putin)

    00
  24. Art. 42. – Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcţie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.

    00
  25. Ăștia interzic interzisul. Adică: deja este interzis să circuli pe acostament. Îl mai interzicem încă o dată?

    Pe E85 oricum așa se circulă, ceea ce este foarte dubios. Și tot așa și pe E576. Chiar i-am văzut pe domnii de la Rutieră că stăteau cu radarul, dar pe cei care circulau fără lumini sau pe cei care circulau pe acostament nu-i băgau în seamă.

    Ce să înțeleg de aici?

    00
  26. !?
    iarasi asistam la un festival de bagat in seama si de dat cu parerea.
    1. Eu in calitatea de motociclist: de ce sa nu ma „insinuez” printre doua siruri de masini stationate la semafor, atat timp cat nu deranjez pe nimeni si nu dau „gaz in mas” nimanui !? Doar pt. a nu alimenta frustrarile automobilistilor ? Ca sa-si mai domoleasca aceste frustrari, sa nu uite ca ei au comfortul unui habitaclu cu aer conditionat, in timp ce mie imi bate soarele/ploaia in casca.
    2. Eu in calitate de automobilist: in primul rand observ ca niciun coleg automobilist nu stie exact (sau se face ca nu stie, dar el comenteaza) ce se intelege prin „depasire”. Din cate imi amintesc depasirea presupune trecerea de axul longitudinal al drumului cand devansezi un vehicul aflat in acelasi sens de mers. Deci ce importanta are ca 10 motocliclisti merg in „Z” pe prima banda, daca eu ca si automobilist oricum trec de axul drumului ca sa-i depasesc !? Si sa fim seriosi! De cate ori v-ati confruntat in trafic cu acest aspect ? :))
    3. Eu in calitate de posesor de A si B, pot sa va explic: de ce mergem intercalat, cand circulam intr-o „gasca” mai mare sau egala cu 2 motociclisti, sau de ce-i fac loc unui motoclist in trafic sau la semafor atunci cand sunt in masina … dar simt ca pierd vremea, din cauza ca, voi aveti niste pareri deja formate si adanc inradacinate in constiinta colectiva a automobilistilor care nu s-au urcat niciodata pe ceva cu mai putin de 4 roti si carora nu le pasa de ceilalti participanti la trafic (fie ei moto, bici, sau pietoni) … ca doar ce dracu … nu sunteti voi regii soselelor … trai-v-ar Loganu’ :))
    Concluzie:
    In calitate de participant la trafic: terestru, aerian, maritim si in curand, sper sa mai apuc, spatial :) – va rog sa-i respectati pe toti cei de langa voi, pt. ca astfel va respectati pe voi insiva si castigati si respectul celor din jurul vostru. Peace & Respect!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)