Nevoia unui lider

say_fuck_the_system

Unul din motivele pentru care Irinel a fost aseară în Piaţa Universităţii este că un consilier de imagine i-a spus că mulţimea are nevoie de un lider apolitic şi nepătat. Nu i-a spus însă că o imagine de piţiponc nu ajută cu nimic.

Aşadar, este momentul prielnic pentru apariţia unui lider care să nu fi fost implicat politic până acum, cu o imagine imaculată, de anticorupt şi de făcător de bine. Nu se vede însă nimic la orizont. Oricât l-am vrea pe Arafat, el nu e de-al nostru, şi românii sunt mai rasişti decât ne place să credem. PDL-aripa tânără şi penibilă nu. Antonescu e privit ca idiot, Ponta ca neexperimentat şi cu un partid de corupţi, Diaconescu nu e luat în serios.

Pentru că:

Ceea ce nu a simțit domnul Crin Antonescu, anume că manifestanții au pentru dumnealui și pentru ceilalți doi membri ai triumviratului USL la fel de puțină stimă ca și pentru domnul Băsescu sau pentru domnul Boc, a simțit – cu antenele ei mult mai fine – camarila jurnalistică a domnului Voiculescu. Dovadă faptul că angajații biroului de presă ai domnului Voiculescu au cotit-o brusc de la o prezentare favorabilă manifestanților la o prezentare în culori sumbre și apocaliptice. Când și-au dat seama (destul de repede) că partidul-presă al domnului Voiculescu nu este câtuși de puțin agreat de manifestanți, aceștia s-au transformat – în relatările Antenelor – din niște eroi care ne aduceau aminte de eroii Revoluției în huligani, vandali, ultrași. Apelurile făcute către masele poplare să se alăture manifestanților s-au transformat – pe nesimțite – în apeluri făcute Jandarmeriei să restabilească ordinea și disciplina cât mai repede. Critica la adresa jandarmilor – că sunt prea duri și prea zeloși – și-a schimbat deodată sensul: jandarmii deveniseră prea moi și prea toleranți cu „descreierații”. (sursa)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

52 comentarii

  1. Irinel s-a dus la Universitate crezand ca s-a deschis un jacuzzi la fantana.

    00
  2. Mircea Badea!!!1

    00
  3. NOU
    #3

    Asta da nevoie :)) Se putea strange un intreg grup de astfel de lideri…

    00
  4. Aici e marea frustrare a opoziției și a puterii, ca nu e un lider. Opoziția ar fi monetizat pe seama lui. Puterea l-ar fi șantajat cum se cuvine.

  5. Zoso surprins in timp ce se deplasa spre Piata Universitatii pentru a organiza protestele:
    http://tinypic.com/view.php?pic=168gc4m&s=5

    00
  6. propun un roman adevarat: Niculae Patrascu https://www.facebook.com/ibacka

    00
  7. Irinel s-a dus la Universitate sa agate…

    00
  8. Câteva propuneri mai vechi dar încă valabile. :D
    http://credinciosii-intreaba.blogspot.com/2017/11/vin-alegerile.html

    00
  9. Da’ ai vazut ce blana veritabila avea irinel pe el, in mijlocul protestatarilor? Mai lipsea DDD cu maybachu poporului.

    00
  10. Bine măh… hai că mă duc eu să fiu liderul ăla… că văd că nimeni nu vrea =))

    00
  11. ce la-i botezat bine zoso. Columbeanu=pitiponc +100 :)

    00
  12. Zicea cineva pe Twetter aseara: „@frankyro: Irinel Columbeanu s-a pierdut prin multime uimit ca nu exista canapele si nici zona VIP” …

    00
  13. Zoso presedinte, Zoso presedinte

    00
  14. Eu am gasit liderul de care pomeneai: Mihail Neamtu. Adica, spune despre politica aceleasi lucruri pe care le-as zice si eu.

    Asa ca m-am bagat in miscarea Noua Republica si sunt multumit de ce se intampla acolo. E adevarat, cei mai multi dintre noi nu am mai fost implicati in politica , suntem ceva mai idealisti, dar pana la urma tocmai asta e si ideea…

    00
  15. Și ghici cine i-a dat imaginea de pițiponc? El însuși, alături de posturile TV la care a apărut și care au profitat de el :D

    00
  16. Io am fugit deja in munti (evil).

    00
  17. Eu as vota-o pe Marie-Rose Mociornita :)

    00
  18. Poate dc importam vreunul, ca de ai nostri politicieni ni s-a acrit in atatia ani de „noi inceputuri”!

    00
  19. bre, terminati-va cu prostiile..dupa 8 ani de foame, astia de la usl fac 10 revolutii pana ajung la putere, ce lider nepatat visati voi..deci ramane cum am stabilit, antonescu presedinte (in zilele in care reuseste sa se trezeasca) si ponta prim-ministru (in zilele in care n-are chef de daciana)… mitrea, hrebenciuc si compania revin in posturile care i-au consacrat in 2000-2004

    00
  20. @ Geo
    si restul lumii

    Sa va dau un indiciu: cand vedeti ca un om politic vantura prea mult chestiuni idealiste, morala, curatenia, abnegatia, plm, sa stiti de la mine ca nu e de votat. Decat daca ai 18 ani si o zi.

    Neamtu are creier, poate si inima, dar nu are varsta necesara. Nu e lider, nu e remorca, nu are carisma. Nici nu stiti ce importanta e varsta, experienta, puterea construita in ani de batalii.
    Foarte usor se pune botul la orice.
    Si de aia am ajuns aici.

    00
  21. @geo – si cand a fost intalnirea membrilor Noua Republica in dimineata zilei de sambata, in unirii, si ati venit 7 oameni v-ati simtit ok? Cred ca doar PNT-CD are mai putini membri decat voi…

    00
  22. Cine ar putea deveni lider ? Din cate am inteles pe la unirii si universitate au fost prezenti mai multi lideri ( de galerii ) , sa inteleg ca despre ei ar fi vorba , e posibil pe viitor sa avem partid rosu-alb sau rosu-albastru ? O chestie ciudata , erau lozincile folosite , unii strigau libertate …WTF ? alti aveau texte din anii 90. Daca au desfintat minele acum se vor multumii cu microbistii , il asteptam pe Antonescu calare pe masina , si pe Ponat cu un trabuc .

    00
  23. de ce credeti ca schimbarea presedintelui va rezolva problemele? El e mic-copil in haosul asta controlat. nici macar Chuck Norris nu mai face curatenie in tara asta…

    00
  24. eu cred ca lu iri i s-a stricat gps ul cu adresa bamboo de a aterizat acolo dar trecand la lucruri mai serioase parerea mea este ca ar trebui sa fim mai bine organizatii pentru ca tocmai am intrat in cuibul cu viespi si credetima in tara asta ca e de stanga ca e de dreapta tot viespi sunt si ciolanu tot impreuna il mananca restul este regie si maniplare de control al maselor.oricum sper sa apuc sa ii vad spnzurati intr-o zi pe acesti vanzatori de tara ……………………..

    00
  25. @Jordan, uite si de-asta nu iese nimic nou sub soare la noi: cum apare o miscare, ceva nou, cum repede luam la misto.
    Eu acum aud pt prima oara de Noua Republica, o sa ma informez si abia apoi o sa vad daca e o tampenie sau merita atentie.

    00
  26. Oare daca Principele Radu ar candida din nou, n-ar avea mai mare succes decat data trecuta?

    00
  27. Nu ar fi bine sa ne intrebam cum ar arata liderul pe care il dorim? Un diplomat gen Isarescu ar putea tine in frau clasa politica? Sa fie de dreapta sau de stanga? Mai are vreo sansa doctrina de stanga avand in vedere problemele care aceasta le-a adus in Grecia si Spania? Sau dreapta cu riscurile disocierii claselor sociale?
    Oare ar trebui sa ne mire faptul ca nu se prezinta lumea la vot atat timp cat programele electorale nu se respecta?

    00
  28. Cum de nu l-ai luat la p pe catelul de serviciu al Antenei 3 ca s-a umflat tarata in el la purtatorul de cuvant al Jandarmeriei?

    S-au pe idiotul celalalt, care se visa chuck noris si voia el sa fie toata jandarmeria la un loc!

    Si pt ce, pt un rahat de jurnalizd?

    00
  29. @9: Neamtu poate fi ideolog, nu lider. Marian Munteanu a fost lider.

    00
  30. *sau scuze

    Oricum, e clar pt toata lumea ca vorbim de tipuri diferite de protest!
    Oamenii normali viz-a-vis de Inter, si derbedeii pe la Unirii!

    Faptul ca au fost prea moi e clar, insa Antena a intretinut o confuzie intre protestatari si huligani!
    E clar ca tovarasul Basescu intretine diversiuni, nu vreau sa cad in mania conspiratiilor, dar comportamentul retardat al Jandarmilor si cel profi al suporterilor e de neexplicat!

    00
  31. Word la faza cu Iri. Dar daca nu ei, atunci cine?

    00
  32. NOU
    #33

    Make no mistake: „Noua Republica” e o sleahta de ventriloci cu mana lu’ Basescu-n cur.

    00
  33. E adevarat ca jegul ala de Ciutacu a latrat la purtatorul de cuvant de la Jandarmerie dar adevarul e ca „tactica” lor a fost cel putin stupida, a fost penibil sa ii vad pe aia 50-60 de pierde-vara cum se joaca de-a huliganii paziti de Jandarmerie. Si era destul de clar ca aia nu au treaba cu protestatarii (stia si bunica de dimineata ce o sa faca aia, doar jandarmii au fost surprinsi saracii). Pe de alta parte stiu ca aceeasi jandarmi au ridicat si dus la sectie total aiurea diverse persoane care nu au facut absolut nimic. Deci da, merita o medalie sau ceva…

    00
  34. probabil ca romania de acum ar fi teren propice pt o miscare in genul celei legionare sau in stilul hamas:

    – cu o platforma extremista, care sa dea vina pe straini pt toate problemele romanilor (ar prinde bine, ca romanii-s rasisti si xenofobi si lenesi, abia asteapta sa gaseasca un tap ispasitor)

    – care sa organizeze actiuni de ajutorare (si sa stie sa le faca cunoscute publicului) in special pt saraci sau cei loviti de vreun dezastru natural, si sa faca asta citiva ani la rind

    – sa aiba macar 2-3 martiri care sa faca chestii de genul sa impuste un mare corupt sau vreun interlop foarte cunoscut, dupa care sa puna arma jos si sa astepte venirea politiei, declarind ca e gata sa faca 10-20 de ani de puscarie pt a aduce justitie tarii

    – un lider carismatic, fara legaturi de orice fel cu comunistii care au condus tara dupa „revolutie” sau cu lumea mondena (nici securist, nici pitiponc)

    – sa faca in platforma lor promisiuni orientate in special catre tineri

    in mod ideal ar fi inceput deja acum 2-3 ani genul asta de actiuni si acum ar fi fost cunoscuta respectiva organizatie.

    impresia mea e ca in ro e un semi-vid de putere, asa ca multi tineri ar putea fi atrasi de o asemenea organizatie. pina si „ultrasii” aia nu cauta decit sa isi satisfaca o nevoie primitiva de a apartine unei gloate (in cazul lor una care sa le permita sa isi exteriorizeze pornirile violente).

    pe de alta parte, e foarte posibil ca in ziua de azi modul in care majoritatea tinerilor ar adera la vreo miscare/organizatie sa fie un „like” pe facebook. pina cind situatia nu devine cu adevarat dificila, atita vreme cit au piine si circ, majoritatea nu isi vor risca pielea pt niste principii si idei nobile.

    PS: a nu se intelege ca simpatizez extrema dreapta (sau stinga). i don’t. insa in vremuri dificile extremele atrag mult mai multi simpatizanti decit in vremuri in care lumea o duce bine si viata e stabila si la un nivel decent. si ro pare a se indrepta usor spre vremuri grele – previzibile de altfel dupa 20 de ani de frecat menta si irosit oportunitati.

    /rant

    00
  35. Oameni curati si cinstiti nu o sa vezi in politica, nici macar competenti si inteligenti nu vei vedea pentru simplul motiv ca astea nu sunt calitatile care asigura succesul.
    Pupincurismul si mitomania te propulseaza in esalonul politic de varf.
    In vidul de putere un fost securist dovedit de nenumarate ori ca Voiculescu nu are nici o sansa. Iliescu are inca de partea lui pe prosti, naivi si mai ales pensionari. Basescu, Boc si ceilalti din PDL si-au taiat craca de sub picioare.
    Asa ca cine poate avea succes acum? Vadim nebunul, Becali oierul sau Ghita spalatorul de bani.

    00
  36. date ba la oparte ca ma fac eu lider.

    zi unde sa pun auschwitzul si trec imediat la treaba

    00
  37. @Un om simplu din popor

    Ce fain e sa ai pareri fara sa stii despre ce vorbesti..

    Probabil nu e bun de presedinte (inca) dar Mihail Neamtu (un om putin mai complex din popor) e printre putinele personaje (politice?) pe care le urmaresc constant si care au ceva in cap. Ceva mai mult.

    Inclusiv diseara la B1TV, la Turcescu (ora 20.00)

    00
  38. NOU
    #40

    Trecut de pubertate fiind, nu ma mai las impresionat de oamenii „care au ceva in cap”, daca acel ceva nu e dublat si de caracter, morala si/sau integritate. Mie – parere personala – mi se pare ca un om integru si (asa cum afirmi dumitale „cu ceva mai mult in cap”) nu poate fi sedus de Basescu, ci poate fi doar imbatat temporar de vreo ragaiala cu whiskey sau cu anticomunism. Au mai fost „telectuali” care i-au cazut Basociopatului la pat si ghici ce: nu-i mai pupa nicio femeie pe gura, ca vine un damf naspa de lins in cur.

    00
  39. In seara asta l-am vazut pe Lis in piata, suntem pe drumul cel bun.

    00
  40. Bai baiete, ce de revolutionari si politruci de canapea avem p-acilea. Macar pensionarii aia oropsiti se misca pana-n piata sa strige si ei ceva acolo.

    00
  41. De ce as iesi sa strig ceva? Pentru cine? Nu se merita! Poate daca vine un neamtz sau un finlandez …

    00
  42. @Jordan. Sa inteleg ca ai fost la Piata Unirii sa ne numeri? Ei bine, la fiecare gura de metrou de la Unirii erou cam 5-6 oameni si cred ca era numarul potrivit – pentru strangerea de semnaturi. Nu poti da mobilizare generala la asa ceva, ar fi parut doar o multime amenintatoare.
    In tara, aderenti sunt cateva mii, nu toti sunt foarte activi.

    Oricum, ma bucur ca ai remarcat ca existam… :)

    00
  43. Poate mi se pare mie dar reporterii de la televiziunea cretinilor, Antena 3, nu au microfoane cu insemnele televiziunii lor ci pur si simplu microfoane simple, negre. Duminica am vazut ca aveau microfoane cu insemnele Antena 3 dar azi nu …

    Poate e o coincidenta.

    00
  44. Zoso sus pe scena …

    00
  45. Nu există nepătați în politica română. Cheia esențială a avansului în ierarhiile politicii românești este corupția – și acum partidele încep să regrete.
    Acum ar fi fost, într-adevăr, o oportunitate. Dar ceea ce avem noi este o democrație disfuncțională, și motivul pentru care nu există revendicări clare este pentru că de fapt, cei care ies și se revoltă ies pentru că sunt revoltați de 22 de ani de… de ce anume? De neimplicare a lor.
    Poate mitingul e autentic, așa cum zice articolul tău. Eu cred că e senzaționalist. Oamenii nemulțumiți se retrag nedorind să fie asociați cu cocktailurile Molotov. Pentru că ne convine sau nu, căcatul în care suntem e suficient de călduț încît să stăm bine fără să facem mișcări bruște.
    Real, nu a ajuns nici un cuțit la os. De-aia violențele din Piață sunt ireale.

    00
  46. Leul imparat – leul nepatat – parerea unui tehnocrat.

    00
  47. @Dorin. Reprezentarea colectiva asta e, nimeni nu trece prin politica fara sa se perverteasca. Insa acest pesimism nu duce nicaieri, nu foloseste decat unei clase politice statute.

    Vezi:http://nouarepublica.ro/george-baciu-oitele-inraite-ale-politicii/

    00
  48. regele mihai prashadinte, raed arafat prim-ministru si inna ministru de externe. si nu uitati: romani, nu are rost sa iesiti in strada daca nu cumva vreti sa creasca euro pana la cer. toti sunt la fel, oricum nu se schimba nimic. stati linistiti la locurile voastre. Emile, mai da-le o suta!

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)