Prima dată cu avionul: legende şi mituri

wolf2După ce-am pierdut zborul Londra-Bucureşti, mă gândeam să închiriez o maşină cu volan pe stânga şi să vin cu ea în România. În timp ce amuşinam pe lângă închriatorii de maşini, m-am recunoscut un român care tocmai aterizase şi care era foarte dezorientat de ce trebuie să facă mai departe, fiind la primul zbor cu avionul. După ce l-am îndrumat spre airport shuttle, mi-a venit ideea de a pune cap la cap câteva idei din zborurile mele.

Aşadar:

Bagaje de cală şi de mână

  • în bagajul de mână nu se pun lichide de nici un fel. in bagajul de cală se poate pune inclusiv bunica, dacă e învelită bine, să nu pută.
  • nu puneţi lacăt pe bagajul de cală. veţi trezi interesul şi vă vor tăia bagajele pentru a vedea ce aveţi de protejat. dacă sunteţi paranoici, înveliţi geamantanul în plasticul ăla de aeroport.
  • nu lăsaţi bagajele nesupravegheate. lumea e panicată şi pot trezi suspiciuni

Detectorul de metale şi poliţia

  • catarama de la curea să aibă cât mai puţin metal. dacă nu a piuit un detector, nu o mai daţi jos altă dată.

  • inele, ceasuri, monede, daţi totul jos înainte să vă ceară ei. aruncaţi monedele, mai ales dacă sunt româneşti., sau puneţi-le în bagajul de cală.

  • capsele de la blugi şi inelele mai groase pot declanşa şi ele senzorii.

  • scoateţi laptopul şi DSLRul din bagajul de mână şi puneţi-le separat. unii poliţişti vor să porniţi aparatul foto şi să îl închideţi.

  • nu va apucaţi de glume cu “bombă”, “terorişti” şi alte asemenea.

  • securitatea in aeroporturile româneşti e destul de lejeră. nu acelaşi lucru e valabil şi pentru aeroporturile din alte ţări. nu subestimaţi poliţiştii care fac pe proştii şi luaţi orice întrebare sau acţiune în serios.

Transportul în şi din aeroport

  • nu schimbaţi niciodată bani în aeroport. cursul este jalnic.

  • chemaţi un taxi dacă aterizaţi pe Băneasa şi luaţi autobuzul dacă aterizaţi pe Otopeni şi nu vă aşteaptă nimeni. absolut toate taxiurile din zonă sunt ale speculanţilor, iar poliţia nu face nimic.

  •  

Reguli generale

  • nu aplaudaţi la aterizare. numai idioţii şi românii fac asta.
  • evitaţi să zburaţi cu wizz air, sunt îngrozitor de idioţi. nu au numărul locurilor pe bilete, lucru care duce la o îmbulzeală generală.

  • dacă avionul pare a fi plin şi vă urcaţi printre primii, nu va aşezaţi pe locul 3 dacă locul 1 e ocupat. mai sunt cupluri care ar vrea să stea împreună.

  • nu vă aşezaţi pe scaunul de lângă culoar dacă aveţi de gând să dormiţi tot drumul.

  • nu vă ridicaţi imediat ce avionul a aterizat, veţi sta încă 10-20 minute în picioare şi apoi veţi avea de aşteptat să vină bagajele de la cală.

  • cine se ridică de pe scaun înainte de a se stinge semnul cu centura, mă-sa-i curvă!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

92 comentarii

  1. Bunica se poate pune si intr-o punga, sa nu curga… :D

    00
  2. Poate imi explica si mie cineva de ce trebuie sa te descalti-din cate stiu putini pantofi contin metal!

    01
  3. Eu nu m-am descaltat pana acum, si am zburat cu Tarom, Blue Air, Aegean…

    00
  4. Niciodata nu am inteles de ce aplauda lumea cand aterizeaza avionul. Nu e treaba pilotului si a echipajului sa duca avionul si implicit pasagerii intregi la destiantie? Cred ca o sa ii spun si eu sefului meu sa ma aplaude cand reusesc sa n-o dau in bara :D As vrea sa vad lumea aplaudand la metrou sau in autobuz cand ajunge in statie :-?…sa fim seriosi – e mai periculos sa mergi cu masina :D

    00
  5. „nu aplaudaţi la aterizare. numai idioţii şi românii fac asta.”

    F. adevarat. Nu inteleg de unde vine spiritul asta de turma. Are cineva o solutie pt. stoparea fenomenului?

    Spania -> Romania, via low-cost : aplauze puternice de fiecare data.
    Italia -> Romania, via low-cost : aplauze puternice de fiecare data. (Btw: a fost si primul zbor in care am vazut oamenii ca s-au ridicat de pe scaun si si-au luat bagajele IMEDIAT dupa ce au terminat de aplaudat. 7 minute de stat pe urma in picioare. Ura pt. logica.)
    Austria -> Romania, via low-cost : aplauze de fiecare data.
    Germania -> Romania, linie normala : aplauze in aprox. o treime din cazuri.

    00
  6. @zvoner : prea mult Dexter…

    00
  7. zambiti si priviti agentii de securitate in ochi. doamne fereste nu le evitati privirea.

    play active, pentru ca in talpa se poate pune explozibil plastic

    00
  8. La bagaje bag-o si pe-aia cu „nu luati bagaje de la alti calatori”. Sunt unii care zic ca bagajul lor depaseste limita de greutate si daca vrei tu sa iei un pachet in al tau. Evident sunt sanse mari ca in pachet sa fie droguri bombe sau alte bunatati si vacanta ta sa se termine in 25 de ani de cazare pe cheltuiala statului.

    Stiu ca pare ciudat sa pici in plasa asta dar se poate intampla la hotel, dupa ce ai petrecut o saptamana de vacanta cu un cuplu delicios, e drept ca i-ai cunoscut acolo dar sunt romani de-ai nostri, simpatici foc, cum sa nu ai incredere in ei?

    20
  9. din cate stiu eu, nici o companie low cost nu are numarul locului pe bilet…e un fel de personal…si asa e si la wizz.

    @gabi: cand o sa ai un zbor zbuciumat, o sa descoperi ca aproape de aterizare se strica sistemul de ventilatie si dintr-o data devine foarte cald in avion si la aterizare bate vantu cand stanga cand dreapta….. o sa i-o si sugi aluia cand vei auzi agomotul rotilor pe pista…nu o sa-i oferi numai aplauze.
    asta cu apluzele…e in functie de cum e aterizarea…daca afara e soare si nici pic de vant…si ala face ochiul broastei…nu aplauda nimeni…daca in schimb e super naspa si alaface o aterizare super line…eu zic ca merita 2-3 aplauze

    si tot pentru gabi: nu, meseria ta de covrigar, livrator de pizza sau IT-ist…nu se compara cu una de pilot ca raspundere.

    20
  10. Treaba cu aplaudatul am vazut-o doar la aterizarea pe Otopeni, ziceai ca asteapta sa inceapa un show la teatrul de papusi. Un austriac m-a intrebat de ce aplauda lumea. Imi venea sa-i zic „They are happy they didn’t die”.

    10
  11. Ce faci daca aterizezi pe 12 noaptea pe Otopeni si nu mai exista autobuz sa te duca in oras? Chemi un taxi prin telefon si el va veni „la Ceas” adica intr-un punct de intalnire (un ceas) langa parcarea de la terminalul Sosiri, unde ajungi dupa cativa pasi pe jos. Taxiurile din oras nu au voie sa ajunga sus, pe platforma de la Sosiri, dar asta nu inseamna ca nu te pot lua. Am dat 30 de lei pe o cursa Otopeni – Mosilor la 2am. Mai mult decat rezonabil.

    In bagajul de mana se pun lichide dar nu in recipiente mai mari de 100 ml. A, si ai uitat de dimensiunea bagajului de mana. Sunt unii care vin cu valize si lazi de zestre si se uita inocent la personalul din aeroport – „Cum, nu incape?”

    A, si Blue Air, si alte curse low cost au renuntat la numerotarea locurilor pe tichetul de imbarcare. Logistica mai ieftina, problema clientului cum se distribuie in avion. Si da, e un pic stresant sa intri in avion ca in autocar.

    00
  12. * dupa check-in nu mai va puteti intoarce. incercati sa nu stati in toalete.

    00
  13. Wizzair e ok daca stii cum functioneaza. Pt 5 euro ai priority boarding sau extra leg room. Ma rog, wizzair merita un articol dedicat.

    Adauga la articolul tau cateva cuvinte despre ora la care ar trebui sa fii la aeroport. De asemenea e bine de stiut ca in unele aeroporturi mari cum este si heathrow poti face si 20 de min dupa ce treci de security check pana la poarta de imbarcare.

    Daca calatoria e lunga si schimbi 3-4 avioane e bine sa ii pui sa verifice daca ti-au transferat bagajul de cala cand te imbarci in fiecare avion.

    10
  14. Puneti lacat pe bagajul de cala, lipsa lui nu va garanteaza ca bagajul nu va fi cotrobait insa lipsa lui la luarea bagajelor de pe banda, sau aspectul deteriorat este un indiciu ca v-au fost furate lucruri…e important!!. Reclamarea furtului din bagaje se face pe aeroport la preluarea bagajului de pe banda, daca ajungeti cu el acasa si observati furtul nu mai puteti reclama nimic. Deci puneti lacat doar pt a vedea pe aeroport daca v-au fost furate lucruri ca sa puteti reclama mai apoi.

    00
  15. Nu uitati sa faceti poze suedejilor cu genti de rafie!
    Am vazut eu asa ceva pe avionul de Berlin, priceless, am murit de nervi ca ramasesem fara baterie! :((.

    00
  16. „nu vă aşezaţi pe scaunul de lângă culoar dacă aveţi de gând să dormiţi tot drumul.” ma nene, eu vreau sa ma uit pe geam – ca nu vezi des pamantul din avion, aia dorm ca dementii pe locurile de la geam… DE CE!?? :(((((

    00
  17. pot sa zic ca am zburat destul de mult, atat cu wizz, tarom and so on, dar aia cu bunica e cea mai tare :)) Si aia cu aplaudatu la aterizare, doar la wizz se intampla si doar cursele dinspre Italia sau Spania. Spune multe treaba asta, nu?

    00
  18. Faza cu aplauzele la aterizare e controversata.
    De exemplu, daca zborul a fost lin si aterizarea usoara, eu as aplauda (daca lumea incepe sa aplaude). Asta pentru ca MA C@C PE MINE DE FRICA cand zbor.
    Daca zborul a fost cu turbulente si la aterizare a trebuit sa ma tin de scaun – operatiunea incheindu-se cu cateva pastile de dicarbocalm, nu as aplauda.

    Am citit un interviu cu un pilot pensionar din State – care spunea ca cel mai mare regret al lui a fost ca nu a primit suficiente aplauze pe parcursul carierei…

    00
  19. Eu am tot timpul lacatel la bagaj :), pana acum nika taiat, pe orice continent, doar roti distruse la trolere cu rotile in afara.

    In UK/Canada am scos lire de la bacomatele din aeroport. Nu a fost curs horor.

    Funny :( este cand se suie low-costul in curse normale, genu Floriiacaa fugi sa iei loc la jeam !!, cursa incepe de cand deschide autobuzul usa ! PLM

    La o curasa Tarom spre Roma, am intrat printre ultimii in avion, ajungem la locuri … si surpriza unul era ocupat.
    eu: femeie e locul nostru
    aia : da
    eu: si vrem sa stam
    aia : da
    eu : PLM
    aia : da
    stuartul ( sau cum s-o scrie): mutativ-a odata doamna ca vrem si noi sa decolam azi
    …. ( si avea locul un rand mai in fata la culuar )

    mai vad la televizor, romani cate lovesc avionul la urcare ca a intarziat …. , sau ca fac meeting – vrem avion, vrem avion (lol)

    oare si astia erau tot la prima cursa ?

    10
  20. Apropo de vamesii care fac pe prostii – cand am aterizat la Londra si am aratat CI de Romania m-a intrebat nenea pe ce data sunt nascut. Dupa ce i-am zis, am comentat ca oricum e trecuta in CNP iar el mi-a zis ca stie si ca doar ma verifica.

    As mai adauga:
    – daca ai puradei nu-i lasa tot zborul sa se joace pe culoar. E enervant si se pot lovi in manerele scaunelor;
    – pune eticheta pe bagajul de cala cu numele, codul aeroportului de destinatie, numarul zborului si data zborului, numar de telefon. Din 10 zboruri cu escala la vreo 3 mi-au ratacit bagajele si le-a fost mult mai usor sa le depisteze dupa eticheta.

    10
  21. @miss ce are sula cu prefectura? poti sa zbori si cu submarin air ca la oua te controleaza in aeroport o_O

    @dezGusty, Escu pentru unii aviatia este o un act artistic si tin musai sa isi exprime admiratia :). Mai exact se uita la avioane ca la cutiile negre din ele si intrucat nu inteleg ce se afla inautru atribuie pilotului merite de premiant Nobel care, nu-i asa, trebuie aplaudat pentru reusitele sale.

    @zoso sa le luam pe rand
    Bagaje
    – in bagajul de mana se poate lua pana la 1l de lichid (creme, pasta de ras, sampon etc.) dar divizat in cantitati de 100 de ml si depozitate in pungi standard cu inchidere gen fermoar
    – caile lucratorilor de la bagaje sunt necunoscute
    – de acord, plus ca e proasta crestere sa le lasi la coada unde stai si tu sa pleci prin magazine, vazut asta in Barcelona
    – as adauga daca nu mai gasesti bagajul sau daca e rupt in doua du-te si fa plangere ca omul civilizat la lost and found si nu vocifera ca vita in aeroport ca tot tu te faci de ras; daca ai aurul de la bunica in bagaj fa bine si declara-l ca altfel primesti de la companie doar ce scrie la lege si nu e cat valoreaza aurul ala

    metale
    – gresit, detectoarele sunt setate diferit; am zburat cu conexiune de multe ori si am fost controlat in aceeasi zi in doua aeroporturi diferite; am trecut la fel imbracat prin ambele si la unul a piuit la altul nu, si nu mancasem niciun supliment cu fier pe parcurs; cu alte cuvinte ce zici la punctul trei invalideaza partea ref la cureaua
    – partea cu glumele e pe bune; toti iti vor asigura o cautare amanuntita in orice gaura ti-a dat mama natura

    Reguli generale
    – am zburat cu mai toate companiile de la noi si sincer nu am vazut o diferenta de eficienta intre imbarcare cu loc sau fara loc; logik este ca fara loc sa mearga mai repede pentru ca omul se aseaza unde vrea, in timp ce cu loc oamenii nu se urca organizat astfel incat sa isi ocupe locurile gradual si de multe ori cei din nr 25 sunt in fata si invers
    – ridicati-va imediat ce avionul a aterizat, ca sa ii dati motiv sefului de cabina sa va spuna sa stati jos si poate va si rostogoliti putin printre scaune daca pilotul vede un şocâte pe pista si da sa-l salveze

    10
  22. Chiare si cu lacat se uita baietii usor in bagajul tau :

    00
  23. Daca tot e vorba de legende si mituri uitati-l pe ala cu „Romanii sunt meltenii planetei”. Youtube ne arata ca la o cursa Spania-Irlanda se aplauda https://youtube.com/watch?v=dgSq3snYKO4 , de asemeni la o cursa ruseasca cu Aeroflot Londra-Moscova, se aplauda. Ce intelegem de aici?! ca nu numai romanilor le este frica de zborul cu avionul si odata ajunsi pe pamant se bucura si multumesc pilotului prin aplauze. Deja m-am saturat de cacatul asta cu romanii care sunt cei mai prosti din curtea scolii.

    00
  24. In aeroportul din Istanbul am gasit un curs mai bun de schimbat dolari->lire turcesti fata de casele de schimb din oras in zona centrala turistica. Si pot spune ca intr-un fel si in aeroportul din Dubai pentru dolari->dirhami. Totul insa depinde de casa de schimb pentru ca am vazut diferente destul de mari intre ele.

    00
  25. As mai adauga:

    folositi toaleta din aeroport inainte de decolare (sunt multi curiosi care merg in avion doar de fun si incurca lumea)
    tineti in bagajul de mana cateva lucruri de baza (in caz ca se pierde cel de cala)
    oriunde este posibil, faceti online check-in-ul; astfel puteti sa va alegeti locul (aici puteti vedea locurile mai comode), cuplurile pot sta impreuna, etc.
    daca aveti un geamantan comun, personalizati-l (ca sa nu cautati ca mine in geamantanul altuia :-) )

    00
  26. @10: Attilla, la o aterizare zbuciumata, daca se face cald in cabina nu „s-a stricat” sistemul de AC ci pilotul a decis inchiderea lui pentru a avea cat mai multa putere in motoare. Ca loganistii cu 1.4 care inchid ACul la o depasire ;)

    10
  27. @Playactive Se pot ascunde diverse prin pantofi, in principal explozibili : https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Reid

    La ultimele reguli am aplaudat :)
    Stau si rad de ei, mai ales cand comenteaza chestii de genu: „De ce ne tin atata in picioare?” Nu va tine nimeni prostilor, oilor ce sunteti !

    01
  28. @Gelu, in UK e tare faza cu romanii. Multi emigranti se dau romani ( ca acum suntem in UE ). Am vazut la TV razii ale politiei pe la abatoare, fabrici, cu translator nativ de romana, sa-i verifice pe aia daca sunt romani sau nu.

    Oricum Heatrow, a fost singurul aeroport unde vanzatorii din terminalul spre Romania aveau ecuson de romana, si chiar vorbeau cu tine daca vrei in romana. F Frumos :)

    00
  29. @PlayActive:
    Încălțămintea se trece împreună cu bagajele prin scanner-ul cu raze, de când un arab a vrut să-și arunce în aer tocul de la pantof:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Reid

    00
  30. ”nu puneţi lacăt pe bagajul de cală. veţi trezi interesul şi vă vor tăia bagajele pentru a vedea ce aveţi de protejat. dacă sunteţi paranoici, înveliţi geamantanul în plasticul ăla de aeroport. ” – Pe-asta n-am patit-o.

    Totusi, am vazut un nene cu o mini imprimanta luata ca bagaj de mana, scoasa din punga, demontata si mirosita de doi caini (pe la nemti). Bine, la cum arata jucaria, ar fi trezit oricui suspiciuni.

    De descaltat nu m-am descaltat niciodata pana acum. Regulile s-au mai relaxat oricum si bucatelele mici de metal sunt ok.

    00
  31. @28: Gabriel, am inteles acum…..deci asta era si motivul ca nu ne-au lasat sa deschidem geamurile in spate.
    merci de clarificare

    ps. se poate intampla sa fi fost pe gepeleu?

    00
  32. wizz sunt o companie dubioasa, eu cand am zburat cu ei nu am prins niciodata aterizare lina…si inca o chestie care poate fi de mare ajutor celor care pleaca in UK…niciodata nu luati din aeroport taxiurile la liber [black cabs]…ele sunt tot timpul substantial mai scumpe fata de taxiurile care pot fi sunate…intotdeauna incercati sa faceti rost de un nr de taxi obisnuit si va scutiti de cheltuieli inutile.

    am o prietena care de la aeroport din Manchester a platit 45 de lire in loc de 20 doar din cauza ca a luat black cab. la englezi nu iti ia bani cat stationezi la semafor, e doar pe distanta parcursa si atunci e mult mai simplu sa stii in mare preturile standard pe diverse distante…

    00
  33. Hm, depinde de aeroport…

    – in UK nu exista nici o regula de securitate care sa spuna ca bagajele de cala nu pot fi incuiate, si am auzit rar de cazuri de furt din bagaje. Asta mai mult in OTP, si nici aici nu se mai intampla de vreo doi ani, de cand s-a pus CCTV pe banda de sosire/plecare la bagaje.

    – in US, nu il incuiati, ca s-ar putea sa aveti surpriza sa il sparga/gaureasca, sau sa va dea jos din zburatoare ca sa il deschideti.

    – cursul de la bancomate e cursul bancilor, dar Zoso are mare drepatate apropo de cursul de la casele de schimb din aeroport. E talharie la drumul mare :) La fel si pe Oxford Street, aviz amatorilor :) Schimbati banii la banca, sau veniti cu card-ul.

    – Cureaua trebuie scoasa chiar daca nu piuie. Inca n-am trecut printr-un security check care the lasa sa o pastrezi?

    – descaltatul depinde de pantofi. Daca sunt pantofi cu talpa groasa sau solida, o sa va puna sa ii scoatei oriunde. In US o sa va puna sa-i scoateti oice ar fi, dar in Heathrow nu prea.

    – idem, atentie la instructiunile de la linia de prelucrare a bagajelor la security in Haethrow; la unele ti se cere sa scoti laptop-up, la altele nu.

    – N-am mai auzit de mult aplauze la aterizari pe OTP. Insa am auzit acum trei saptamani intre Detroit si Syracuse :)

    00
  34. Am observat ca multi prosti aplauda dupa ce a aterizat avionul. Nu pot sa-i inteleg. Inteleg cand ai trecut prin chestii nasoale, si pilotul a scos-o la liman, dar dupa ce-ai facut pe tine, ma indoiesc ca mai poti aplauda.

    00
  35. „în bagajul de mână nu se pun lichide de nici un fel.” – think again!
    https://en.wikipedia.org/wiki/Hand_luggage de citit de la Europe in jos.

    Wizz e ok atat timp cat stii la ce sa te astepti.
    Si cu aplauzele, n-as generaliza. Nu le-am auzit peste tot, inclusiv pe ruta Romania-Italia.
    Dar faza cu ridicatul in picioare ma enerveaza la culme si pe mine!
    PS: Trebuia sa mai adaugi si ca pornirea telefonului ar trebui facuta numai la oprirea avionului.

    10
  36. Nu stiu cum e la Baneasa, dar la Otopeni, daca te duci sa iei taxiul de la Plecari ( prin culoarul care face legatura intre Sosiri si Plecari) vei gasi o gramada de taxi-uri cu preturi normale, care-i aduc pe cei ce pleaca…
    Fac asta in permanenta ( plec cam de 2-3 ori pe luna)… si ma costa cam 30 RON cursa nu 80…

    00
  37. Gresit. La Otopeni politia ne recomanda sa coboram din parcare, jos la fostul ‘ceas’ si stalpul alb/rosu, unde fie gasim taxi-uri de la firme serioase, fie putem comanda. Locatia este bine cunoscuta de toti.
    Asa ca puteti chema lejer un taxi acolo. Eu asa am facut vinerea trecuta.

    00
  38. NOU
    #38

    Deci n-am zburat destul cu avionul ca sa aud si aplauzele. Probabil deoarece de fiecare data cand am zburat am facut escala in Munchen.
    Nemtii mi s-au parut cei mai seriosi cu privire la securitate.

    00
  39. Nu trebuie sa fii paranoic sa-ti invelesti bagajele in folie.
    Nu doar o data mi-au ajuns la destinatie zgariate/murdare, deci eu le infoliez.

    00
  40. La otopeni poti comanda taxi, suni la o companie serioasa, si in general ei o freaca prin zona, asteptand sa vina un avion. Altfel, recomand plasticul pentru bagaje daca esti meltean care si-a umplut valiza cu shopping si nu vrei sa vina imprastiata pe banda la otopeni.

    00
  41. Mai trebuie adaugat ceva in lista
    La primul meu zbor acum 7-8 ani cu Tarom vine stewardesa la mine si ma intreaba: Cafea, ceai? Eu: Nu, apa fierbinte…. mi-a zambit dar dupa ce a plecat am realizat ca am fost putin penibil, probabil ca aude asta de 3,4 ori la fiecare zbor.: ))
    Daca vreti un comeback ganditi-va la ceva original si nu auzit la tv :P

    Si inca ceva, nu stiu daca li se intampla tuturor dar la prima mea aterizare simteam ca imi pocnesc timpanele, 2 zile urechea dreapta imi „scartaia”, nici inghitiul in gol nu mai mergea. Ca sa nu mi se mai intample asta tin gura putin intredeschisa cand avionul aterizeaza pentru reglarea presiunii. La decolare nu sunt probleme.

    00
  42. aici se aplica cel mai bine zicala „cei din urma vor fi cei dintai”. sunt ultimul la imbarcare, deci primul la coborarea din autobuz-urcarea in avion. sunt ultimul care iese din avion, deci primul la iesirea din autobuz, primul la recuperat bagajul. sunt ultimul care face check in, deci valiza mea vine prima. desigur, daca terminalul are burduf nu se aplica zicala, dar la cluj-bucuresti e lege ce am scris mai sus.
    poti chema taxi la otopeni, ca sa scapi de rechini, reper la ceasul galben, chiar daca nu mai exista :-). problema e ca trebuie sa te urci repede, nu au voie sa stationeze.

    00
  43. Pana acum am pus intotdeauna lacat la bagajul de cala, am fost de peste 5 ori cu avionul si nu mi l-au taiat.
    As mai adauga ca e bine sa pui laptopul si DSLR-ul la bagajul de mana, ca sa eviti sa ti-l fure din cel de cala sau cealalta bucurie, sa le gasesti sparte de la maniplare.
    Aia cu ridicatul in picioare e stupida, am facut si eu prima data ca i-am vazut pe ceilalti. Dupa care la urmatoarele dati am stat calm pana s-a eliberat.

    00
  44. Sa va invat si cum se ia lichid la litru pe avion. Te duci frumos la duty free, iti comanzi ce apa plata sau suc vrei tu si pe urma ii rogi sa o sigileze in punga.
    Dupa care te duci pe avion bine mersi, eu am avut asa 2l de apa pentru ca zborul dura 14 ore. Nu m-a intrebat nimeni nimic de nici un fel.

    00
  45. mie mi s-a spus sa pornesc laptop-ul pana apare aia cu Windows is starting bla bla bla.

    Telefonul a trebuit sa il scot.

    ai uitat sa ii mentionezi pe aia cu dintii de aur :))

    00
  46. RG 1) Nu doar românii aplaudă la aterizare. Eram pe o cursă internă din IT Veneţia Treviso – Roma Ciampino iar la aterizare oamenii au aplaudat. Nu suntem singurii care aplaudă. Probabil că oamenii se bucură că au scăpat cu viaţă :)

    RG 2) Critica la adresa WZZ dovedeşte că nu cunoşti/intuieşti câteva lucruri de bun simţ despre companiile low-cost. LCC nu sunt companii de binefacere, ele tb. să obţină profit. Banal ai zice. Un factor care contribuie la creşterea costurilor de operare ale unui aeronave este/sunt taxele de aeroport. Există taxe care sunt corelate cu timpul de staţionare a aeronavei pe un aeroport. Dacă nu se acordă locuri atunci pasagerii se vor grăbi să ocupe locurile în avion. Deci timpi de staţionare pe aeroport mai mici şi şanse mai mari ca să fie respectat orarul. Acest principiu este aplicat şi de către Ryanair şi easyJet, cele mai mari LCC din Europa. Dacă vrei să „o lălăi” şi să „caşti guriţa” în timpul îmbarcării atunci alege o companie non LC.

    00
  47. Mai adauga: in Germania brichetele Zippo sunt confiscate
    In Egipt scoicile sunt considerate obiecte de contrabanda

    00
  48. Da, si pentru romanii care fac ruta Bologna-Bucuresti sau Bacau. incetati sa va mai umpleti valizele cu conserve de ton, futu-va-n gura de fomistii europei, mi-ati rupt mainile si umplut frigiderul de cate puli imi iau din cauza voastra de la italieni.
    Nu va mai satura dracul de carat, aveti in tara muistilor conserve de ton la reduceri, aveti sticlute cu condimente si pasta de dinti, ariel inca isi mai face treaba bine.

    Iar pentru cei care fac ruta Bucuresti, Bacau-Bologna, trimiteti-mi o masca de gaze, ca m-ati omorat cu afumatura.
    Pont pentru imbecili, e plina Italia de magazine alimentare romanesti, cumpara de acolo mustar si mici imbecilule, iar fasolea o gasesti la cutii ambalata si pre-fiarta.

    Si pentru cei de la Blu-air, sa nu aveti voi un ziar romanesc la bord, SARACILOR !!! il plateam.

    00
  49. Hai sa mai adaug si eu cate ceva:

    – Daca zbori din Europa spre Australia (de fapt de oriunde) ai mare grija sa nu ai nici un soi de mancare prin bagaje sau daca ai ceva, sa declari pe formularul pe care il primesti in timpul zborului.
    – Daca pleci din Europa in Decembrie si zbori spre Malaezia, ia-ti haine in bagajul de mana, ceva slapi, un tricou, un pantalon scurt … nu de alta da` ajungi in Kuala Lumpur la 35 de grade umiditate 90% si te coci in 5 minute.
    – Daca ai zboruri de peste 20 de ore cu o escala, FA UN DUS !!! Majoritatea escalelor sunt de cel putin 3 ore .. si majoritatea aeroporturilor din lumea civilizata au dusuri .. nu zic ca era un nespalat cateva locuri mai in fata, din Kuala Lumpur pana in Adelaide mi-a venit sa vomit …

    00
  50. @ 23. cristi – poate ca aia care dorm la geam si pe care nu-i intelegi tu zboara foarte des si sunt obositi. Poate or fi fost si ei curiosi prima, a doua oara dar le-a trecut. Tu de exemplu cand mergi la munca te mai uiti mereu pe geamul autobuzului sa vezi cat de frumos se vede afara?

    Si inca o sugestie – in Romania si in unele aeroporturi din Europa scoateti si iPad-ul din bagajul de mana, pentru ai nostri e tot laptop. In State nu e nevoie, dar aia sunt mai prosti oricum.

    10
  51. NOU
    #51

    O singură chestie am de adaugat la treaba cu aplaudatul. Nu sunt sigur de ce românii fac asta dar se practică în multe țări (inclusiv Statele Unite).

    În principiu lumea aplaudă pentru o aterizare lină, nu pentru că sunt surprinși că au ajuns acasă. Mai mult decât atât, este un fel de felicitare pentru echipaj, deși probabil că cele mai line aterizări sunt cele ILS automatic landings.

    00
  52. blogulubogdan, daca as zbura zilnic sau „foarte des” chiar as fi interesat sa dau locul meu la geam unuia de nu zboara des.
    Si asa, eu zbor rar (>3 zboruri pe an) si cate-odata mai intreb oamenii (in special copii) daca vor locul la geam.
    Sa zbori ziua la geam, e o placere, de ce sa nu las pe altul daca eu vreau sa dorm?

    01
  53. In bagajul meu de cala, peste pijama am gasit un biletel de la TSA (Transportation Security Administration) in care scria ca au dreptul sa umble pe-acolo si si-au exeritat dreptul. Nu mi-au furat nici un tricourile cu IheartNY nici punga cu bunica. Dar e un hint pentru cei care transporta saci de felul asta..

    00
  54. Bravo Trefla! Imi place. :)
    Desi eu cand merg in Italia nu pot sa vin fara doua sticle de ulei de masline… desi vad ca au aparut si pe aici marcile lor. Poate data viitoare tai de pe lista 2kg. :)

    00
  55. aia cu n-a piuit o data nu mai piuie e la misto.

    Am patit-o pe pielea mea ca astia din Frankfurt sa-mi piuie detectorul din buton ca asa aveau eu chef. Bine si din motivul ca eu alergam disperat sa prind un avion si eram deja transpirat. Drept urmare control din ala cu pipait.

    deci nici nu alergati ca disperatii prin aeroport imbrancind oameni ;))

    00
  56. Eu vreau sa aud de cei cu dinti de aur daca mai are cineva detalii =))

    Bonus:

    https://youtube.com/watch?v=NgNSZD1T4Yk

    00
  57. Amuzant subiect.
    Aveti grija daca zburati din Europa spre State la interviul cu baietii aia inainte de imbarcare, nu incercati sa mintiti pentru ca par a fi un fel de detectoare de minciuni umane.
    Mie mi-au confiscat sticla de apa inceputa din Amsterdam, mai dadusem si 3 euro pe ea…

    Ce ma enerveaza aia de au mini trollere de alea la limita dimensiunilor admise in avion…cu 2 din alea deja s-a umplut compartimentul de de-asupra si dup-aia hai sa ne cautam loc in alta parte, hai sa mutam bagajele si sa le asezam ca la Tetris ca sa incapa la toata lumea…

    Cu low cost inca n-am zburat…but looking forward to

    00
  58. Pe o colega au oprit-o in atena ca a uitat sa puna la cala o pereche de catuse d-alea roz din plastic . Dupa ce au tras-o pe dreapta la scanner a incercat sa faca o gluma gen ” sunt cumva pe vreo lista de teroristi?” moment in care politista ce o retinuse a dat ceva pe statie , a prins-o de maini si mi-a zis ca pot sa plec, ea va ramane acolo si va pierde acel zbor . a mai zis si „do not joke about this ever ! ”
    A durat ceva pana a venit un coleg de la firma si a lamurit problema insa catusele de jucarie nu au putut fi aduse in tara cu avionul :) iar ea a mai petrecut o noapte la atena .
    Sfat practic : faceti-va check-in-ul online inainte de plecare cu putine ore, astfel puteti vedea cate locuri sunt nevandute in avion si va puteti selecta locul langa acelea beneficiind de un loc liber langa.
    Cand am zburat 11 ore a fost chiar ok sa stam 2 persoane pe 3 locuri :)

    00
  59. NOU
    #59

    Nu am inteles niciodata care-i faza cu aplaudatul la aterizare. Ok ai ajuns, dar chiar simti nevoia sa dai o mica petrecere pe tema asta?

    00
  60. hai mai zoso ca treaba aia cu aplaudatul o mai fac si altii, nu numai romanii.
    in definitiv, e o forma de a aprecia maiestria pilotului, caci tu, de pe scaunul tau, nu stii intotdeauna care sunt conditiile la aterizare; cand ala pune avionul pe pista usor ca un fulg, in loc sa-ti disloce un rinchi sau sa-ti sara plombele din gura, nu vad de ce sa nu-i aplauzi skill-ul.

    ma rog, poate sunt eu idiot, dar cu foarte rare exceptii, intotdeauna i-am multumit pilotului sau stewardeselor, la iesirea din avion.

    00
  61. apropo de tips & tricks, nu stiu daca ati vazut „up in the air” cu clooney. acolo la inceputul filmului, sunt niste chestii interesante si aplicable.

    dintre toate, eu aplic chestia cu „ia-ti numai bagaj de mana”, mai ales daca pleci numai pentru 2-3 zile. e mult mai simplu si la boarding, dar si la destinatie. (am calatorit asa in business trips, e drept, nu aveam nevoie sa ma imbrac in constum: o pereche de kakis si 3 camasi erau suficiente.)
    o alta chestie utila, cand ai bagaj de cala este sa-l „personalizezi” cu ceva: o eticheta de o anumita culoare, o panglica colorata agatta de maner, orice care sa-l scoata in evidenta din multimea de bagaje reletiv identice care ti se perinda pe sub nas.

    ma enerveaza retarzii care iau bagaje de pe banda, vad ca nu sunt ale lor si nu le pun la loc. uneori retarzii lucreaza pt aeroport si cred ei ca astfel „fluidizeaza” traficul.

    00
  62. Lacatul pe valiza de cala e inutil : o valiza se desface foarte usor cu un pix : https://youtube.com/watch?v=mf-DGKUNffI .
    Cea mai sfanta este infolierea bagajelor !!!

    00
  63. Lacatul pe bagaje nu e ca sa nu iti fure cineva ceva. Din contra…

    00
  64. @aurache multumitul indica educatie; aplauzele indica lipsa intelegerii; ai vazut pe cineva aplaudand un medic pt ca a fost operatia dificila si pacientul e viu? Si din cate tin eu minte aplauzele in avion nu au fost neaparat asociate aterizarilor dificile. Oricum noi pasagerii avem o perceptie complet diferita asupra zzzzzzborului comparativ cu echipajul. Unora le cqd chilotii la primele turbulente in timp ce pilotii trag din pipa pacii.

    00
  65. @zoologika: am fost intr-un avion de pasageri destul de mic (24 de locuri?) si pe o vreme superba: nu tu nori, nu ploaie, nu vant, nimic, nimic!
    pilotul, un idiot sinistru, care dupa ce s-a invartit in jurul pistei de 7 ori, luand viraje de aproape cadeai din scaun -de ce, nu stiu, fiindca aeroportul era in campie, iar ala era singurul avion care venea/pleca o data pe zi- a reusit de a trantit avionul de pista si pentru inca 100 de metri am tzopait ba pe jamba stanga, ba pe cea dreapta, de-ti spun sincer ca nu credeam ca apuc sa ies intreg.

    aplaud orice pilot care nu face ca boul ala! (iar daca as fi pacientul doctorului cu operatia reusita, l-as aplauda si pe el, dar probabil fiind sub anestezie, e mai greu.)

    cred ca ai pus punctul pe i: nu apreciem suficient treaba bine facuta de profesionist, asa ca poate chiar meritam mediocritatea.

    10
  66. apropo de aplaudatul penibil. Ai vazut ca idiotii aplauda si la finalul unui film la cinematograf? De ce?!

    00
  67. Si mie mi se pare penibil aplaudatul. Nu stiu exact de ce. Oricum, nu vad pe nimeni sa-l aplaude pe nenea de conduce metroul de fiecare data cand opreste cu succes la Unirii. Poate o minima intelegere despre cum functioneaza un avion i-ar ajuta pe unii sa nu se mai comporte ca in evul mediu (in care pilotii sunt niste zei care fac lucruri de neinteles, mult peste puterile omului de rand).

    00
  68. @maniak – la carnatzii de wizzair nu ai numar de scaun. :-) E pe sistemul de ‘rata comunala’. :-)

    00
  69. si intr-adevar, faza cu aplaudatul nu e chiar asa de rea – personal nu ma agit sa aplaud prea des, am vazut-o si pe alte curse de EU – dar atunci cand aterizarea chiar e lina si stiu ca ouale puse la pachet de maica-mea raman intregi in bagajul de cala … de ce nu? :-)

    00
  70. Sfatul „nu vă ridicaţi imediat ce avionul a aterizat, veţi sta încă 10-20 minute în picioare şi apoi veţi avea de aşteptat să vină bagajele de la cală” trebuie ajustat putin:
    – La BBU (Bucuresti Baneasa = Aurel Vlaicu), sprintati imediat ce s-a deschis usa avionului. Astfel, veti evita sa stati la coada dupa niste indivizi care nu s-au spalat cu lunile si va veti lua bagajele in deplina siguranta.

    Pentru cine nu stie, la Baneasa bagajele vin foarte repede, pentru ca avionul trage aproape de terminal si transferul bagajelor de pe carucior pe banda se limiteaza la trecerea lor printr-o trapa (ca sa nu zic gaura) din perete. Cine sta mai in spate, are sanse bune sa-i fie trantit bagajul jos de pe banda de indivizii nespalati.

    00
  71. e util ce ai scris in afara de 2 puncte de la ”reguli generale ” primul punct si punctul 5 . daca e o companie mai ok si sunt grijulii cu pasagerii , nu te lasa sa stai in picioare dupa ce a aterizat. nu suntem in autobuz .

    00
  72. Asta e… a iesit si romanu in lume si calatorint cu blue air, wizzair sau mai stiu eu ce companie fantoma si mai ales curse spre spania sau italia are impresia ca le stie pe toate si se mai da si intelept.
    Concluzie: aplaudatul la aterizare nu e o chestiune mioritica, din contra, romanu a copiat-o.
    Prin 93-94 nu apaluda nici dracu cand mergea rumanu cu tarom.
    Pe la 2004-2005 au inceput si romanasii, ca de venind de la capsuni era misto sa-i copieze pe altii.
    Se aplauda si inca vartos si prin anglia, irlanda, germania, austria, sa nu mai pomenesc de state.
    A pilota un avion nu acelasi lucru cu a conduce loganu lu’al batran sau metrou la eroilor.

    10
  73. @what4 : Supraaprecierea pilotilor vine din ignoranta. Sa compari loganul cu metroul e ca si cum ai compara loganul cu avionul. Metroul implica o multime de calificari, reguli si masuri de siguranta. Dar vorba aia, avionul zboara, uaaaa! Skill-ul incepe de la pilotii avioanelor de vanatoare si merge spre navetele spatiale. Sa zeifici pilotii de avioane comerciale denota o deschidere limitata. Sa aplauzi demonstreaza ca esti maro in pantaloni si ca tot drumul ai dat-o pe rugaciuni sa nu mori. Pentru ca habar nu ai ce e de fapt un avion si te prapadesti de frica de necunoscut.

    00
  74. @miticosul : daca vrei sa ii faci pe carnatii de la wizz air te urci ultimul in avion, stai pe locurile de la usa ca alea le pastreaza ei :) testat de 2 ori .

    00
  75. Deci.. legat de scosul laptop-ului… nu imi mai amintesc numarul zborurilor la care n-am scos laptopul din bagajul de mana. Nu scrie nicaieri, nu mi-a spus nimeni sa fac asta.

    00
  76. Ce spune regulile:

    – in bagajul de mana ai voie 1 litru de lichide in recipiente de max 100ml, sigilate in pungi de plastic individual sau impreuna. Dupa securitate poti cumpara oricat de la duty-free-uri
    – laptopul si camera foto trebuie scoase si prezentate separat (in unele aeroporturi, gen Cluj sau Otopeni, nu am vazut asta afisat, dar in toate celelalte aeroporturi pe unde am fost era afisat).
    – tot ce e metal (plus orice haina mai lunga – la discretia securitatii) se pune in tavi.

    In practica:
    – Dublin: am lasat si tableta si aparatul foto in bagajul de mana, nu a zis nimeni nimic. Securitatea a scanat si a mers mai departe. M-au intrebat doar de lichide (nu aveam) si mi-au cerut sa pun o haina lunga si puloverul pe gat pe care-l aveam in tavi.
    – Budapesta, Cluj & Nisa: m-au verificat dinainte de scanner si mi-au cerut sa pun si papucii si cureaua in tavi (erau doar pantofi normali), m-au intrebat si de laptop si de camera si nu s-au lasat pana nu le-am scos, a trebuit sa prezint lichidele (nu le-a masurat nimeni, erau peste 1L si cel mai mare container avea 150ml) si a fost ok.
    – Bucuresti: mi-au cerut sa pun tot (camera, laptop, curea,bocanci, etc) in tavi. Mai avea si 2 harduri externe in bagaj pe care mi le-au cerut si le-au rasverificat. S-au uitat si la bocanci (probabil mirosul era arma chimica), iar laptopul l-au trecut de 2 ori prin scanner.
    – Zurich: m-au intrebat doar de laptop si de curea, restul toate au trecut in bagaj. Totusi m-au luat deoparte sa verifice un piepten din bagaj.
    – Munich & Paris CDG: nu m-a intrebat nimeni nimic, toate (inclusiv laptop & lichide) au trecut in bagajul de mana (desi in ambele era un afis care arata ca trebuie scoase – dar in graba am vazut doar cand trebuia sa trec)

    00
  77. treaba cu aplaudatul nu am inteles-o nici eu. adica care-i treaba? nu te asteptai de la bun inceput sa aterizezi sau cum?
    iar referitor la wiz, am zbuat cu ei de doua ori si sunt okay (exceptand imbulzeala)

    00
  78. Cat despre Wizzair.. prefer sa zbor cu niste avioane foarte noi decat sa am numarul locului pe bilet. Pentru cine e important locul, se poate plati pentru „priority boarding” si iti alegi.

    00
  79. @Marius: „priority boarding” cand se aplica si cand nu, indiferent ca ti-o cumperi sau nu. Eu cu Wizz-ul am avut numai experiente proaste, gen mers de la Cluj la Paris Beauvais, plecat tarziu, ajuns si mai tarziu, plus aterizat pe un alt aeroport. Normal ca la low-cost ei nu au nici o raspundere pentru tot ce rezulta din neajunsul la timp. La plecare din Cluj s-a aplicat priority boardingul dar la Paris la intoarcere nu.
    La fel am patit si cu Ryanair la Dublin (la dus nu s-a aplicat priority boardingul, la intors a fost ok). Dupa aia stai si te certi cu compania sa-ti dea banii inapoi pentru un serviciu neacordat, dar e aiurea cand mergi cu cineva si daca nu te bagi si fata sa dai din coate „romaneste” poate nu prinzi loc alaturi.
    Plus ca nu e mereu mai ieftin fata de o companie de linie gen Malev (chiar indata va trebuit sa merg si eu la Londra si cautand pe site la ei am obtinut 1678 RON dus-intors la inceputul lui sept ~ cca 390 EUR iar la Malev am 280 EUR cu totul inclus, loc, mancare, limite mai lejere la bagaje).
    Iar chestia cu avioanele noi … ma rog … e relativa. Toate companiile au si avioane noi si vechi. O fi media de varsta a flotei 3 ani, dar primele 15 avioane au fost cumparate second-hand. In plus, eu unul prefer sa zbor cu un avion deja rodat, cu care mecanicii companiei sa fie complet familiarizati cu toate chichitele.
    In plus, (legat de siguranta), marele dezvantaj al unei companii care zboara point-to-point (in loc sa foloseasca un aeroport pe post de hub), e ca avioanele nu sunt verificate de mecanici dupa fiecare zbor. WizzAir (ca si EasyJet sau Ryanair) ar trebuit sa angajeze mecanici la toate aeroporturile unde zboara, ceea ce nu-si permit. In schimb, ei inchiriaza mecanici de la unele companii atunci cand trebuie sa-si verifice avioanele, ceea ce inseamna ca avioanele sunt verificate de diversi ingineri de fiecare data, in felul asta nimeni nu va fi vreodata complet familiar cu avioanele companiei. In plus nu fac asta permanent (ca la Luton, de ex, unde nici Wizz si nici Ryanair nu-si permit sa faca mereu verificari).

    00
  80. @Daniel ce-mi place cand vorbeste lumea pe langa subiect. Ce e aia avion rodat? Inginer familiarizat cu aeronava, verificare dupa fiecare zbor? Amice aberezi. Pentru informatia ta toate aeronavele pe care le cumpara wizz sunt cam noi, adica din fabrica. Daca ai indoieli existentiale fata de ceea ce iti zic dai click aici. Ca sa vezi ca din toate doar 5 sunt sh si nu 15 cum o dai gratuit din top.

    Inginer familiarizat cu chichite zici? Crezi ca acolo e ca la rajnite si mecanicii sunt universali? Niet my friend. Fix ca si pilotii oamenii tre sa aiba specializare pe ce repara. Vezi aici un exemplu.

    Aeronavele au timp de rotatie la sol de 30 de minute si cam orice companie sanatoasa la cap incearca sa utilizeze o aeronava la max pt ca pretul de lista e in zeci de milioane de dolari sau chiar sute. Aeronava are capacitate de autodiagnoza pentru ca ghici ce, e mai desteapta decat cabinele noastre de dus cu radio. Verificarile au o planificare stricta pe care nu o cunosc si care este aceeasi indiferent de companie. Nu e ca la itp sa dai banul si sa treci cu parbrizul crapat. Orice ar crede orice ingust la minte nimeni nu se joaca cu vietile oamenilor.

    Asa ca mai incet cu pianul pe scari. Nu o lua personal (intru totul) dar urasc cand lumea vorbeste din presupuneri. Argumenteaza cu informatii din surse ceea ce iti contrazic din comentariu si iti prezint scuze aici imediat.

    00
  81. @zoologika: cauta pe net accidente aviatice cauzate de intretinere superficiala sau defectuoasa. O sa gasesti destul de multe. Gandeste-te ca alea sunt doar situatiile terminate cu un dezastru. In realitate, sunt mult mai multe, dar oamenii au avut noroc.

    Cele care imi vin prima data in minte sunt:
    – cel cu avionul grecesc si problema presurizarii cabinei
    – DC-ul la care s-a rupt o pala la turbina si tocmai trecuse de verificarea unde ar fi putut fi vazuta fisura
    – cel la care a zburat motorul din aripa pentru ca au slabit o prindere la verificarea tehnica
    – parbrizul zburat pentru ca s-au folosit suruburi neconforme cu cele din manual (alese „la ochi”)
    – avionul (chinezesc, parca) la care nu s-a facut reparatia/verificarea unei fisuri in fuselaj conform recomandarilor producatorului (Boeing, parca)

    E frumos ce zici tu din carti, dar, din pacate, realitatea e diferita, ca e facuta cu oameni, nu cu proceduri.

    00
  82. @ Alex Eu spuneam ca Daniel vorbeste neargumentat. In ceea ce spun sunt convins ca nu tot e litera de lege. Neglijenta se intampla in orice domeniu, dar aici, mai mult decat in oricare lumea este mult mai atenta. Aceasta este parerea mea formata pe baza lucrurilor si a oamenilor din industrie pe care le/ii cunosc. Iar daca judeci statistic, cinic, dar stastic, pentru ca vrem nu vrem asa se fac lucrurile, zilnic ai zeci de mii de zboruri si transportul aerian este cel mai sigur.

    Lucrurile sunt mai complexe decat le putem dezbate noi. Pot fi multe motive din care o problema tehnica sa se iveasca imediat dupa o verificare, insa nu sunt tehnician si nu ma pronunt. Mi se pare ca intram prea usor in zona lui „lasa ba ca stiu eu ca toti sunt niste hoti si nenorociti”. De multe ori vedem varful icebergului si restul construim prin presupunere. Whatever, hai ca am ajuns muuult offtopic.

    00
  83. @Adrian, ala care a scris asta:
    „In UK/Canada am scos lire de la bacomatele din aeroport. Nu a fost curs horor.”
    Vai ce proasta esti :(.

    00
  84. Trebuie adaugat ca masa-i curva si a aluia/aleia de inca mai trimite doua-trei mesaje de pe blackberry in timp ce avionul decoleaza. Cat de dus cu pluta trebuie sa fi sa nu pretuiesti intoarcerea ta acasa viu nu intr-un sicriu, pentru inca 2-3 minute de chat.

    00
  85. Sfat din propria experienta: informati-va cat de departe e poarta de imbarcare [gate] de check in. Am patit-o in Belgia, am stat pana mai erau 15minute pana la sfarsitul boarding-ului si era sa pierd avionul: poarta 40 era la 20 de minute de mers pe jos.

    00
  86. NOU
    #87

    Nu stiu de ce sunteti de acord cu aplaudatul. Cand mergeti cu autobuzul, taxiul, metroul, etc. apludati pe sofer la coborare?

    00
  87. Inca o regula:
    Daca zbori din afara UE cu escala in UE, nu lua bautura din duty-free-ul din primul aeroport, o sa ti se confiste in UE, ca in afara UE nu se dau pungile alea speciale.
    Poate s-o termina idiotenia asta cu lichidele o data… :(
    Si doua corectii:
    – in Otopeni poti sa iei taxiurile alea din fata. Costa 3,5 lei/km, dar decat autobuzul care vine sau nu vine…
    – Nu peste tot cursul de schimb de la aeroport e rau. In Varsovia de ex. e apropiat de cel din oras. Daca iti trebuie bani imediat, uita-te pe net inainte de zbor cam cat e cursul raportat la o moneda majora (USD/EUR).

    10
  88. Avea dreptate persoana de mai sus când recomanda check-in-ul online.E foarte convenabil,nu mai stai la rânduri și îți alegi locul dorit.
    Eu zbor des(>10 zboruri/an) curse lungi,la cele de peste 8 ore unele companii au bar deschis,ceea ce m-a făcut să îmi aleg mereu același rând pentru locul meu.De exemplu,Boeing 777 sau Airbus A320 au trei rânduri de câte 3 locuri.Eu consider cel mai bun loc locul din dreapta de pe rândul din mijloc pentru a nu deranja pe nimeni când am de mers la toaleta/bar și dacă dorm,niciodată nu mă va deranja cel din stânga mea(mijloc) pentru a ieși ci iese prin stânga dacă nu doarme și respectivul.Dacă ași alege locul din stânga de pe rândul din mijloc ași avea la picioare o cutiuță mică metalică(nu știu ce e) dar e puțin deranjantă,iar restul rândurilor(3 pe stânga și 3 pe dreapta) dacă le alegi ori ești deranjat ori deranjezi destul de des,iar la zboruri frecvente de zece ore cum fac, nu e convenabil.
    Sper să fie de folos cuiva ceea ce am spus mai sus.

    00
  89. „•în bagajul de mână nu se pun lichide de nici un fel. in bagajul de cală se poate pune inclusiv bunica, dacă e învelită bine, să nu pută. ”

    GRESIT! Poti avea sticlute de maxim 100ml cu conditia ca totalul lichidelor sa nu depaseasca 1l. Duc lichide cu mine (sampon, balsam de par, pasta de dinti, alte „substante” de pus pe par :), deodorant lichid, parfum, dizolvant etc) MEREU. Nu am avut probleme, important e sa pui totul aranjat intr-o punga transparenta si o scoti inainte sa treci de check-in. Daca o lasi in bagaj iti vor deschide bagajul. De ce sa duci cu tine „kit-ul de frumusete”? Pentru ca mi s-a pierdut bagajul de 2 ori pana acum (l-am recuperat de fiecare data cateva saptamani mai tarziu). In total am facut vreo… 40-50 zboruri.

    „nu aplaudaţi la aterizare. numai idioţii şi românii fac asta. ” – Nu e adevarat, am calatorit cu avione unde nu cred ca erau romani si tot s-a aplaudat. Ca numai idiotii aplauda, asta e alta poveste… eu nu aplaud pentru ca nu-mi place.

    „evitaţi să zburaţi cu wizz air, sunt îngrozitor de idioţi. nu au numărul locurilor pe bilete, lucru care duce la o îmbulzeală generală.” – hmmm, acelasi lucru si la RyanAir si in general toate zborurile low cost. Dar, Treviso- Cluj cu Carpatair ma costa 400euro, cu Wizz ma costa 40. Pentru diferenta aia de 360euro pot sa suport 10min de imbulzeala si chiar sa ma plimb pe jos din aeroport pana la avion (100m). Cu alte companii te pun sa urci in autobuz si tot te imbulzesti. Regula e simpla: ori urci printre primii ori urci la sfarsit, astfel eviti contactele fizice :).

    10
  90. Rolland A320 nu are trei randuri. Ai vrut sa zici 330 sau 340 cred…

    00
  91. Inca o chestie, multumita celor de la Wizz si Ryan am vazut: Malta, Paris, Stocholm, Bruxelles, Praga, Varsovia, Budapesta… de fiecare data mi-am luat bilet cu mai putin de 50euro :). Ultimul zbor a fost cu o companie numita Neos (un zbor charter spre Madeira) iar inainte am calatorit cu Baltic Airlines. Eu nu vad atata diferenta intre serviciile unui zbor de linie si al unui low cost. Atat ca nu iti dau de mancare, dar 1-3 ore de zbor poti sta si fara papa. Si oricum, iti poti cumpara un sandwich in avion.
    Fac check-in online de fiecare data, e comod. Daca stau mai putin de o saptamana merg doar cu bagaj de mana. Nu pricep lumea care are nevoie de 20kg de haine si cacaturi pentru a sta undeva 2 nopti (am o prietena care calatoreste de fiecare data cu perna ei…).

    Ar mai fi o chestie de spus, daca iti iei zbor cu escala, fa in asa fel incat sa ai macar 4-5 ore intre zboruri (depinde daca unde face escala e ceva de vazut, distanta pana in oras etc). Ultima data am facut 4 ore si ceva de escala in Copenhaga si am dat o fuga pana in oras :).

    10

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)