Nu, nu este vorba despre donarea de bani/foloase materiale. Dacă sperați să citiți despre așa ceva, skip ![]()
Dacă despre Donarea de Sânge, sunt informații și campanii, mai există și o altfel de donare, care este mai… deosebită. Donarea de organe (în timpul vieții și după). Rândurile următoare sunt pentru cei care se gândesc la asta, dar nu au știut de unde să o apuce (ca mine, dealtfel, acum ceva vreme)
Legal: donarea de organe (în timpul vieții) este strict reglementată și para-controlată. Singura entitate care se ocupă este Agenția Națională de Transplant. Sunt profesioniști, sunt și un pic obtuzi la anumite chestii (my 2 cents), legate de câteva aspecte. Citiți pe site detalii…
Tot legal si important: donarea de organe contra beneficii este INFRACȚIUNE (3-10 ani închisoare) și nimeni nu glumește cu asta. Da, exista și o piață neagră, sfatul meu este sa NU aveți de-a face, indiferent că sunteți donator sau primitor. Înțeleg disperarea, am trăit-o, însă piața neagră va folosi această disperare și nu mereu veți obține ceva viabil. Nu cedați așa-zisei tentații de a obține niște bani în timpul vieții sau să fiți dispuși să dați bani (mulți) pe ideea că faceți orice să salvați pe cineva iubit.
Să revenim la donatorii în viața, altruiștii. Donarea de organe în timpul vieții se face uzual pentru o rudă/prieten. Cel mai frecvent se donează un rinichi sau o porțiune de ficat.
Procedura e bine reglementata: trebuie să fii major ca donator, compatibil, se face evaluare psihologică și psihiatrică, intri în Comisia de Avizare a Donatorului viu (psihiatru, medic fără implicare în transplant și un medic cu pregătire bioetică) și se face o analiză profundă. Dacă exista dubii, nu se accepta. Apoi dacă este dat avizul, se merge la Notar Public , unde se face un document prin care se confirmă sub jurământ că este un gest altruist și fără foloase materiale. Cost: aprox. 250 lei. Atenție, este necesar acest act INDIFERENT DE GRADUL DE RUDENIE. Apoi urmează operația în sine, recuperarea și… viața merge mai departe.
Mai exista un tip de donare: cea post-mortem, stabilită de la sine putere. Dacă ești împăcat cu tine însuți, poți să te înscrii în Registrul Donatorilor de Organe, Celule și Țesuturi (RND) după următoarea procedură:
- Identificat un Notar care dorește să facă documentele (din păcate foarte mulți refuză, în București am apelat la 14 diferiți și abia al XV-lea a acceptat)
- Nu exista costuri notariale (clar specificate în lege)
- Se depune copie CI și se alege ce tip de donare (pentru studiu sau transplant)
- Prezentare la întâlnire în Cabinetul Notarial cu notarul personal, unde posibil să fie convocat și un Medic Psihiatru pentru o evaluare
- Obținerea Declarației și înscrierea de către notar în RND (se primește numărul și raportul pe e-mail)
- Depunerea Declarației la medicul de familie și înregistrarea de către acesta în sistemul național și în Cardul de Sănătate
- opțional dar practic – vă faceți un tag gravat laser cu nr de înregistrare în RND (35 lei), pe care să îl țineți la gât cu un lănțisor rezistent
Și nu în ultimul rând, există cea mai delicata și sensibilă donare: a organelor minorilor aflați în moarte cerebrală/accidente…
Pe lângă protocoalele medicale stricte legate de declararea morții cerebrale (medici independenți de ANT), vine misiunea extrem de sensibilă a unui medic (Coordonatorul de Transplant) de a pune întrebarea părinților… Le prezintă opțiunea de a transforma o tragedie imensă într-un act altruist, care poate salva viețile altor copii aflați pe listele de așteptare. Listele sunt lungi și NU sunt publice. Dacă părinții sunt de acord (obligatoriu ambii, chiar daca sunt divorțați), procedura este de completare a unui formular special (pus la dispoziție de spital) în care își dau acordul expres. Ei pot specifica în acest act ce organe și țesuturi sunt de acord să fie prelevate și pe care doresc să le excludă; de asemenea se specifica CLAR că este fără nici un beneficiu. De aceea există și clauza de confidențialitate, nu trebuie să se știe numele familiilor/copiilor donatori sau primitori.
Trecând peste sau prin constrângerile religioase și sociale, plus sensibilitatea subiectului în educația noastră primită, principiul altruismului acesta este "pentru ca alții să aibă o șansa să trăiască".


Ptiu! Tare de la prima ora. Bun. Informatii foarte utile. Multumesc!
Donator de sânge (O-) sunt din 2009, cunosc procedura.
Informațiile sunt utile, și grupate, nu trebuie să rupi internetul în două să găsești așa ceva. Good!
Foarte multumesc de articol. Sunt donator de sange la fiecare 3 luni (barbat) din 2015 ( de la Colectiv) si cu exceptia anumitor operatii cand am avut interzis cateva luni, donez regulat.
De curand m-am inscris in donare celule stem am trimis tot pachetul pe care l-am primit.
Ca sa revin, sunt demult hotarat sa fiu si donator de organe post mortem, dar niciodata sau poate am fost lenes, nu am gasit informatii relevante. Multumesc inca o data
Ce naiba e așa complicat?! Ar trebui să fie două clickri: cu primul te identifici și cu al doilea bifezi că ești de acord, ca în caz de deces să ți se preleveze organe pentru transplant sau studiu.
Cred ca punctul unu (ala cu notarii) este legat direct de punctul 2 (ala in care notarii nu incaseaza nimic)
Multi nu stiu de procedura, nu vor sa se complice.
De cate ori m-am gandit daca sa fiu donator de organe imi venea in cap ideea de ciopartit taiat si de fapt sunt inca viu. Stiu chestia creierul este mort nu mai exista unde alfa beta semnal electrice etc dar ...Si daca nu ma pot convinge pe mine nu cred ca as fi de acord nici pentru cineva apropiat. Probabil e de discutat cu un medic, psihiatru mai degraba
De ce sa ne mai chinuim cu reparatul? Ii dam dauna totala, si-l dezmembram.
Cam gandurile astea ma macinau acum cativa ani, cand inca eram viabil dpdv tehnic.
Plus ca ai sansa sa repari pe unul gen Arsinel.
Arsinel, in 2013, a intrat peste rand intrucat sistemul de atunci era gaurit si persoana de la care a primit a "decis" sa ii dea special lui. Concret: Arsinel a platit donatorul compatibil.
Pe vremuri, inscrierea in Registrul Donatorilor de Organe se facea parca prin medicul de familie, cand s-a activat cardul de sanatate. Se poate verifica daca mai e valabila declaratia de atunci?
Dupa mecla asistentei (socata este putin spus), am fost printre putinii care au acceptat.
Nu pot sa zic ca ma pasioneaza in mod deosebit ce se intampla cu piesele de schimb dupa ce se stinge lumina la mansarda. Si am cam bifat lista de mers la caludurica in ceea ce considera oamenii “viata de apoi”
E penurie de donatori de organe precum e penurie de donatori de sânge?
pe modelul asta ar trebui sa ma mobilizez pentru un articol despre consimtamantul informat, decizii medicale si drepturile pacientilor